Istoria Medicinii

IMHOTEP – PARINTELE MEDICINII EGIPTENE ANTICE

Student,
Sali Aicut Mg V Grupa 19

1
 IMHOTEP – PARINTELE MEDICINII EGIPTENE ANTICE

Imhotep
în hieroglife In mod deosebit, de un foarte bun renume se bucura in
antichitate medicina egiptenilor. Despre medicii lor vorbeste
andelung si cu admiratie Herodot. Hipocrate a studiat medicina la
Memfis, unde se afla si marea biblioteca a templului lui Imhotep.
Iar Teofrast, Dioscoride si Galenos citeaza mereu retete medicale
pe care ei le primisera de la medici din Egipt.
S-au gasit mai multe retetare egiptene; dintre acestea, mai
importante sunt: cel continut in Papirusul Ebcrs (unde, pe 110 coloane sunt adunate tot
felul de retete grupate pe boli, apoi un mic tratat de fiziologie, indicatii de higiena,
precum si multe formule magice); de asemenea, cel din Papirusul Smith care, pe linga 13
formule medicale-magice, mai contine si 48 de paragrafe in care sunt descrise diferite
tipuri de rani si fracturi, cu respectivele indicatii de tratament.
Egiptenii atribuiau cauzele bolilor (dar nu si ale fracturilor, sau ale ranilor) unor
demoni, care trebuiau alungati cu ajutorul unor formule magice, dar concomitent, si prin
respectarea sfaturilor indicate in retetele medicale. Vrajile, deci, trebuiau sa fie insotite de
suportul material al unui medicament. Medicina si magia erau doua profesiuni cu totul
distincte; probabil ca medicii si vrajitorii se respectau reciproc; in orice caz, nu erau in
conflict unii cu altii.

Medicii erau formati in scoli de medicina, care funcctionau pe linga temple; erau
mandri de scolile in care invatasera si pe care tineau sa le mentioneze ca pe un titlu de
onoare. Erau impartiti pe specialitati: internisti, oftalmologi, chirurgi, stomatologi, etc.
Retetele lor erau foarte complexe, acumuland o multime de substante, vegetale, minerale,
sau preparate din parti ale unor animale, sau din insecte (de ex., scarabei uscati si pisati).
Toate substantele erau prescrise in doze foarte precise si combinate dupa o tehnica
farmaceutica bine stabilita. Ingredientele dezgustatoare (de ex., fecalele) aveau rostul
magic de a speria demonii care cauzau maladia.

Imhotep a fost o persoană despre care multă vreme istoricii s-au întrebat dacă a
fost reală sau este un zeu. În urma cercetărilor arheologice s-a descoperit că Imhotep a
existat cu adevărat. Este recunoscut ca mare vindecator, si ca posibil fondator a unei scoli
de medicina in Memphis care a fost faimoasa timp de 2000 de ani, iar la secole dupa
moartea sa este slavit ca zeul medicinei.

Sir Wiliam Osler spune ca Imhotep este prima figura care se distinge clar prin
ceata antichitati (Baracos, 1990). Imhotep a diagnosticat si tratat boli ale pielii, parului,
unghiilor, limbii, a tratat tuberculoza, apendicita, guta si artrita; a facut operatii (s-a gasit
craniul unuia dintre muncitorii responsabili cu constructia piramidelor care a suferit o

2
operatie pe creier dupa care a mai trait doi ani), a practicat si stomatologia; facea
medicamente din plante; cunostea pozitia si functiile organelor vitale si ale circulatiei.

Enciclopedia Britannica spune ca reputatia lui Imhotep era foarte respectata in

acele vremuri si ca odata cu trecerea timpului prestigiul sau crestea, si ca templele sale in
perioada greaca erau centrele invatarii medicinei. Practicantii medicinei cunosteau foarte
bine corpul uman desi nu beneficiau de avantajele moderne ale radiografiei. Cunostintele
lor proveneau din practicarea mumificarii. In acest proces, se extirpau si examinau
diferitele organe ale corpului dupa moartea individului. Cunosteau inca de pe atunci
creierul care in procesul mumificarii era lichefiat cu ajutorul uleiului de palmier care se
introducea printr-o palnie pe nas, dupa care cu un instrument special in forma unui carlig
se zdrobea, fiind astfel eliminat. Ei cunosteau si locatia exacta a inimii, si ca sangele
circula prin corp.

Doctorii vechi egipteni erau si excelenti observatori ai pacientilor lor. Ei isi

dadeau seama dupa felul in care o persoana se misca daca suferea de o dislocare a
vertebrelor.

Existau inca de pe vremea aceea specilizari. Exista dovezi ale unei mandibule
descoperite de arheologi a unui pacient caruia i-a fost drenat un abces se sub un molar,
operatie efectuata si in zlele noastre. Din inscriptiiile gasite in morminte si pe peretii
diferitelor constructii stim ca existau doctori specializati in problemele ochilor,
stomacului, existau si medici care se ocupau de fertilitatea, contraceptia si sarcina femeii.

Imhotep a fost arhitectul regal al regelui egiptean Djeser/Joser (Zoser) și a

construit prima piramidă (în trepte) la Saqqara/Sakkarah, până la el regii fiind îngropați
în mastabe, uriașe ridicături făcute din cărămizi de lut.La început monumentul era doar o
mastaba clasică, peste o cameră funerară subterană, ce ajungea până la 28 m adâncime,
accesibilă printr-un puț. Intrarea în această cameră a fost sigilată cu o lespede de granit
cântărind trei tone. Sub îndrumarea marelui vizir Imhotep, construcția a fost extinsă și
înălțată în mai multe etape, de parcă arhitectul antic ar fi încercat să vadă până unde se
poate merge. Unii experți apreciază că monumentul funerar a fost conceput ca o replică a
palatului în care Djoser a trăit în timpul vieții. Multe dintre piramidele egiptene ulterioare
sunt construite după planuri de o precizie uluitoare, însă în cazul piramidei în trepte de la
Sakkara nu se poate vorbi de așa ceva, ci, mai degrabă, de un experiment arhitectural.
Construcția inițială a fost alungită și înălțată succesiv, proces care a necesitat aducerea a
peste 200.000 de tone de piatră, până când Imhotep s-a declarat mulțumit. Ridicând
mastabe din ce în ce mai mici, una peste alta, s-a ajuns la forma prezentă, cu șase
niveluri, și o înălțime de 60 m. Structura propriu-zisă a fost ulterior acoperită cu calcar,
piatră care, după cât se pare, a fost utilizată pentru prima oară la construcția de piramide
chiar la Sakkara. Blocurile erau așezate cu grijă, astfel încât să redea efectul vizual al
treptelor și chiar să corecteze eventualele defecte. În opinia arheologilor, construcția în
trepte nu e întâmplătoare, dorința arhitectului fiind de fapt aceea de a realiza o scară pe
care sufletul faraonului să poată urca la cer.

3
 Piramida în trepte de la
Sakkara, Egipt

În jurul piramidei în
trepte, Imhotep a ridicat un
întreg complex, ce include mai multe temple și pavilioane legate prin tuneluri, precum și
statui ale lui Djoser, însă până în prezent doar o parte a acestui vast ansamblu a fost
scoasă la lumină. În timpul lucrărilor de excavare desfășurate la începutul secolului
trecut, în camera funerară s-a descoperit o statuie a faraonului Djoser, păstrată astăzi
la Muzeul Național din Cairo. Camera este parțial acoperită cu plăci ceramice de culoare
albastră, iar inscripțiile de pe pereți demonstrează că era vorba de o incintă funerară.
Unele dintre ziduri sunt împodobite cu sculpturi reprezentând capete de cobră, așa-
numitele „uraei”, simbol al vieții noi și reînvierii, des întâlnite în Egipt.

Grație talentelor sale multiple, nu doar a ajuns pe culmile puterii, dar a și rămas în istorie
drept primul arhitect și inginer din lume, pionier al medicinei, poet și astrolog, fiind
considerat primul geniu al planetei.

Într-unul din articolele sale, Jacqueline Prager informeaza ca Imhotep inseamna: “cel care
vine in pace”. Deși se cunosc atât de multe lucruri despre ceea ce a făcut în timpul vieții
sale, datele sale biografice sunt extrem de controversate.

Se știe cu siguranță că a fost ridicat la rangul de mare vizir în timpul domniei lui
Djoser (2630-2611 i.Hr.), cel de-al doilea rege al celei de-a treia dinastii egiptene. Data
nașterii sale nu poate fi decât estimată, astfel că ea variază în funcție de documentele
consultate. În schimb, cele mai multe surse afirmă că el ar fi venit pe lume la Ankhtowe,
o suburbie a orașului Memphis. Tatăl său era un anume Kanofer, de profesie arhitect, iar
mama sa se numea Khreduonkh. Izvoarele antice menționează de asemenea o soție, pe
nume Ronfrenofert. După câte se pare, Imhotep a trăit până la o vârstă înaintată, murind
abia în vremea regelui Huni, care a domnit între anii 2599 - 2575 i.Hr. Deși avea un rang
înalt, Imhotep este descris ca un om modest, înfățișat cel mai adesea ca un scrib așezat pe
un scaun simplu, fără bijuterii sau haine somptuoase, ținând un papirus pe genunchi.

După dispariția lui (căci nu i s-a găsit mormântul și nu există vreo o înregistrare
scrisă a morții sale), a fost zeificat grație numeroaselor cunoștințe pe care le-a adus

4
egiptenilor (printre care și în medicină). Este considerat echivalentul aproximativ al
lui Asclepios/Esculap, din mitologiile greacă/romană.

Arta construirii piramidelor al cărei inovator a fost Imhotep a continuat și s-a

dezvoltat, atingând culmile perfecțiunii o dată cu Marea Piramidă a lui Keops, dar
ulterior s-a renunțat la aceste monumente funerare, faraonii fiind înmormântați apoi în
cripte săpate în piatră, în Valea Regilor.

Tradiţia spune că Imhotep a pus bazele şcolii de arhitectură, sub administraţia sa

fiind construită cea dintâi casă de piatră din Egipt; tot el a ridicat cel mai vechi monument
egiptean care s-a păstrat până în zilele noastre, piramida în trepte de la Sakkarah.

Aceste trepte reprezintă scara simbolică pe care trebuie să o urce sufletul

faraonului, (după moarte) pentru a se înălţa spre părintele său spiritual: Soarele RA.

Alte monumente, mai ales mici capele, formau un complex de aşezăminte

aparţinând piramidei.

Arta acestei epoci prezintă coloane cu fus ornat cu caneluri, basoreliefuri pline de
viaţă şi o minunată imagine din piatră a regelui Zoser.

De aceea, egiptenii ridicau rugi către Imhotep, cu scopul ca această zeitate să-i
doteze cu inteligenţă şi inspiraţie către artă. Astfel, scribii înainte de a-şi începe
activitatea, obişnuiau să-i jertfească o picătură din lichidul cu care scriau.

Memphis a fost fără îndoială oraşul în care Imhotep a fost profund venerat. Ptolemeu al-
IV-lea a ordonat a i se ridica un templu în insula Philae.

Hieroglifele din acel templu spun despre Imhotep următoarele:

„Mare Zeu, fiu al lui Ptah, domn al formelor divine, tu dai viaţă oamenilor. Eşti
cel mai inteligent dintre zei. Eşti imaginea şi asemănarea lui Thot.”

Sculpturile îl înfăţişează întotdeauna cu un sul de papirus pe genunchi, parcă gata

să citească un document către popor.

Imhotep a fost iniţiatorul ştiinţei îmbălsămării defuncţilor, cu scopul de a le

conserva corpul de-alungul secolelor.

În privinţa ştiinţei medicale a ocupat acelaşi loc ca Hipocrate în Grecia şi Esculap

în Roma antică. Egiptenii îl considerau părintele medicinei şi erau îndreptăţiţi să creadă
acest lucru. În zilele noastre a fost descoperit cel mai vechi tratat de chirurgie şi acesta
este relaţionat cu papirusul Smith, în care, se descriu operaţii de diverse tipuri şi se
consideră că aceste reprezintă o compilaţie de procedee chirurgicale făcute de Imhotep.

5
 Papirusul Smith a fost cumpărat la Luxor în 1862 de amricanul Edward Smith şi,
acum constituie una din comorile Societăţii de Istorie din New York. Faimosul egiptolog
James H. Breasted a descifrat hieroglifele şi a publicat un tratat pe care l-a pus la
dispoziţia oamenilor de ştiimţă.

Papirusul Smith conţine 48 de cazuri între care, fracturi la nivelul coloanei

vertebrale sau craniului. Papirusul arată cum se sudează oasele fracturate, descrie funcţia
de pompare a inimii şi evidenţiază faptul că pulsul poate fi utilizat pentru a diagnostica
funcţionarea cordului. Fiecare caz este prezentat de o scurtă introducere ce prezintă un
diagnostic sumar, apoi o analiză extinsă şi în final un prognostic clar. Fără îndoială
papirusul Smith este una din operele grandioase ale lui Imhotep ca medic al Egiptului
arhaic.

Ştiinţa medicală era foarte avansată în Egiptul Antic. Egptenii realizau vindecări
pe care ştiinţa medicală de astăzi nici nu şi le imaginează. Mărturie este faptul că ştiinţa
contemporană nu a reuşit să descopere până astăzi etapele exacte ale procesului
mumificării. Mumificarea şi alte tehnici medicale antice se datorează acestui OM care a
meritat să fie zeificat şi care a purtat numele sacru de IMHOTEP. Imhotep a diagnosticat
si tratat boli ale pielii, părului, unghiilor, limbii, a tratat tuberculoza, apendicita si artrita;
a facut operatii craniene şi ale coloanei vertebrale, a practicat şi stomatologia; facea

6
medicamente din plante; cunoştea poziţia şi funcţiile organelor vitale şi ale circulaţiei;
Imhotep considera că tulburările de vedere erau cauzate de nişte “vermişori invizibili”,
probabil se referea la bacteriile care provocau trahomul. Înţeleptul medic a preparat un
unguent antibacterial, pe care îl aplica pe ochii bolnavului, iar acesta se însănătoşea.

Informaţii despre medicina egipteană au apărut la scriitorii greci de mai târziu

(Teophrast, Dioscoride, Galenus), care citează mereu reţete pe care le deţineau de la
medici egipteni.
Hipocrat, părintele medicinii antice a studiat medicina la Memfis, în biblioteca
marelui templu al lui Imhotep.
Medicii egipteni erau funcţionari de stat. După Herodot, Istorii, II, 84, „fiecare,
medic trata o singură boală, nu mai multe”, ceea ce presupune o specializare, deşi de
pildă, la un moment dat un medic al Curţii, Iri era oculist specializat în intestine stomac şi
anus, deci, se poate presupune că practica medicina generală.
Reţetele medicale erau complexe formate din mai multe substanţe vegetale,
minerale sau preparate din insecte (de pildă scarabei uscaţi şi pisaţi).
Asupra medicinii egiptene cele mai multe informaţii au fost oferite de papirusul
Ebers, o compilaţie de circa 875 de reţete şi vrăji. El se datează în mileniul al II-lea î.Hr.
În papirusul amintit se păstrează un tratat asupra inimii: „Punct de plecare a secretului
medicului: cunoaşterea mersului inimii şi cunoaşterea inimii...”.
În general, însă, anatomia internă a omului era mai puţin cunoscută de către vechi
egipteni, cu excepţia oaselor şi organelor interne. Nu cunoşteau rinichii, muşchii, nervii,
venele, arterele.
Tratamentele medicale se aplicau în cazul bolilor respiratorii, ale aparatului
digestiv, ale căilor urinare. Medicii egipteni cunoşteau foarte bine anatomia externă a
omului (cutia craniană, ochii, urechile, nasul, gâtul, gura).
„Medicii de dinţi” erau apreciaţi şi cunoscuţi încă din timpul Regatului Vechi;
tratamentele lor vizau cariile dentare, abcesele alveolare, pioreea. Pentru „plombe” în
cazul cariilor dentare utilizau un ciment origine minerală (pământ de Nubia, crisocol)
pisat în făină şi răşină de terrebint, miere, apă.
În tratamentele oftalmologice erau folosite o serie de substanţe pentru tratarea
afecţiunilor pleoapelor: blefarita ciliară, trichiassis, ectropion, cataracta, leucomul.
O serie de observaţii dovedesc faptul că în domeniul ginecologic se cunoştea
tratamentul unui număr de boli (metrite, cancer şi alte afecţiuni ale uterului).
Într-un tratat de chirurgie (papirusul Smith) datat în mileniul al III-lea î.Hr., sunt
descrise 48 de tipuri de răniri uşoare, fracturi, luxaţii; totodată se oferă şi exemple de
modalităţi de vindecare sau descântece.
În anul 1876, la publicare papirusului Ebers, Maspero a conchis cu privire
medicina egipteană „... puţinul pe care-l ştiau egiptenii avea meritul de a fi fost
descoperit cu aproape treizeci de secole înaintea erei noastre”.