Tema 3 Medicina în Antichitate

Medicina in Mesopotamia antica (Asiro-Babilonia)

Prima civilizatie urbana cunoscuta este cea sumeriana, in sudul Mesopotamiei (agricultura,
irigatii, tehnologii de constructie, prima scriere-cuneiforma). Medicina sumeriana este una de tip
sacerdotal, religios; exista zeitati cu atribute medicale (Ninisina-zeita medicinei, Gula-marea
zeita a oamenilor cu parul negru). Actul vindecarii consta in interpretarea de catre medicul-preot
a viselor sau a anumitor simptome. Fenomenele sociale, ca si evolutia bolilor, sunt puse pe
seama astrelor. Prognosticul bolilor se facea prin divinatie.
Organoscopia = studiul anatomiei organelor animalelor sacrificate la templu, in special a
ficatului de miel (! si la etrusci, populatie migrata din Mesopotamia, exista o divizatie prin
hepatoscopie). Existau si alte metode de divizatie.
Herodot, in cartea a II-a, spune ca babilonienii nu au avut medici, medicina. Cercetarile moderne
au infirmat aceasta teza. S-a descoperit o tableta de lut sumeriana (cel mai vechi document
medical, scris de un medic la 2200 BC, descifrat in 1953), in care exista date specifice referitoare
la medicamente si forme medicamentoase destinate bolnavilor (medicina empirica). De exemplu
sunt mentionate ceapa, usturoiul, smochine, curmale, pere, brad, pielea de sarpe, uleiul de peste,
oua, lapte, sarea de mare. Formele medicamentoase erau pentru uz extern si intern (substanta
activa+vehicul, unguente, mixturi).
Nu exista date despre boli si dozele administrate, datorita caracterului secret pe care il aveau
cunostintele medicale.
La Ninive, tot in tablete de lut, exista date referitoare la 250 plante medicinale, 180 medicamente
de origine animala si medicamente de origine minerala (au fost identificate prin traducerea
tabletelor aflate acum la British Museum). in codul de legi al lui Hammurabi (primul cod de legi
cunoscut, scris la aprox. 1750 BC), exista 9 articole referitoare la practica medicala, la cea a
chirurgiei; unde sunt mentionate recompense si pedepse in functie de clasa sociala a medicului si
pacientului. Referirea este insa limitata la anumite practici. Nu exista etica sau deontologie
medicala.
Medicina in Egiptul faraonic
Pana la cucerirea de catre macedoneni in 330 BC exista o continuitate in ciuda succesiunii de
dinastii,deja vorbim despre o cultura si civilizatie urbana, egiptenii cunosc diferite tehnologii de
constructie, de irigatii. Religie politeista, in care in general zeii sunt personificari ale elementelor
naturale, cu multiple ierarhizari si specializari. Exista o medicina sacerdotala, religioasa si una
laica,zeul suprem, Amon Ra, era si zeu vindecator,exista o triada importanta de zei:
 Isis (zeita naturii), patrona cunostintele legate de plantele medicinale, dar si de formulele
magice vindecatoare
  Osiris (zeul Nilului), este zeul intineririi, al refacerii fortelor naturii si a omului
 Horus (fiul lor), cu multe atribute vindecatoare, in special in convalescenta
 practicienii medicinei, preotii medici, apartin teocratilor
 prin sanctificarea unui medic si arhitect celebru (Im Hotep), din dinastia I (Regatul
Vechi), acesta devine principalul zeu al medicinei. in Memphis exista un templu inchinat
lui.
În studiul medicinei Egiptului faraonic, ne bazam pe 3 izvoare:
1. papirusurile medicale egiptene (8 papirusuri referitoare la medicina, dintre care 4 mai
importante. Sunt descrise in jur de 900 medicamente si 48 operatii chirurgicale)
2. paleopatologie (mumiile egiptene)
3. iconografie (basoreliefuri, picturi, obiecte)
1. Papirusurile medicale
 papirusul Ebers
- a crezut ca apartine celor 6 scrieri ermetice medicale din cele 42 ermetice care au fost anuntate
de Clement Flavius
- e datat 1555 BC, tradus complet in 1930 (Grapow)
- de dimensiuni mari (20 m lungime, 108 paragrafe)
- se refera in special la bolile interne
- arsenalul terapeutic este superior asiro-babilonienilor (plante cu efect terapeutic, medicamente
de origine animala - mierea, ceara, oua, lapte, peste, ulei de peste, inceputul utilizarii organelor -
ficat, rinichi; metale si pietre pretioase, metaloizi, carbunele animal)
- este descrisa prima metoda de anestezie locala (piatra memfitica presarata pe rana+otet ?
refrigeratie locala)
- forme medicamentoase: unguente, mixturi, pilule, comprimate, fumigatii, emplastre, inhalatii,
infuzii, decocturi.
- fumigatia cu cannabis indica la geto-daci (Herodot)
2 papirusul Schmidt
- este anterior ca timp (1800 BC)
- de dimensiuni mai mici (5 m), se refera la chirurgie
- contine 48 cazuri chirurgicale, printre care fracturi, luxatii, circumcizie, plagi (! luxatia ATM
este tratata la fel ca astazi)
- este structurat astfel incat sa descrie afectiunile de la vertex in jos, cu observatii clinice foarte
riguroase
- observatiile empirice si rationamentul anticipeaza gandirea hipocratica
- pe verso: practici religioase si o metoda de transformare a unui batran intr-un tanar de 20 ani.
3.papirusul Flinders-Petri (Kahun)
- datat 2200-2100 BC
- 279 randuri despre obstetrica, ginecologie, urologie, flebologie etc.

4. papirusul Broughs (papirusul de la Berlin)

- se refera la obstetrica si pediatrie

5. papirusul de la Londra
- cel mai vechi, neimportant
Studii de paleopatologie
Studiile de astazi efectuate cu ajutorul RMN asupra mumiilor egiptene demonstreaza cu precizie
existenta anumitor boli osoase, parazitare etc.

Iconografie
- basoreliefuri, picturi ? unele arata existenta unor boli ce altfel nu am sti ca ar fi existat in
vechiul Egipt.
- un portar din Memphis cu poliomielita
- un individ cu TBC vertebrala (gibozitate)
- diverse scene de chirurgie (circumcizia operatie rituala la toate popoarele semitice).
Remarcam conceptia pneumatista (in centrul vindecarii sta respiratia), in timp ce la
asirobabilonieni era ficatul. Au fost foarte aproape de descoperirea circulatiei sangvine (relatia
dintre puls si posibilitatea ca sangele sa curga prin organe).La 1300, un medic arab (Ibn an
Nafis) va descoperi mica circulatie.
Medicina greco-romana
1. Medicina in Grecia Antica (elena propriu-zisa)
2. Medicina elenistica (dupa destramarea imperiului lui Alexandru cel Mare)
3. Medicina romana

Medicina in Grecia Antica

- este tot de tip religios, sacerdotal. Zeul vindecator: Asclepios

- momentul de apogeu il reprezinta „secolul de aur al lui Pericle” (sec. V-IV BC)
- in Grecia a aparut primul set de observatii medicale bazate pe observatii si rationament:
sistemul hipocratic
implicati oameni liberi („demos”), acestia devin mai bogati, fapt ce duce la un conflict politic
intre aristocratie si demos. Cei din urma ies victoriosi, ceea ce duce la intemeierea primelor state
democratice din lume. incepe astfel si laicizarea medicinei.
La inceput apare periodeutul, medicul calator, care se aseza pentru o anumita peroada de timp in
cetate, dadea ingrijirile necesare, apoi se muta in alta si tot asa.
Apoi acestia ajung sa se stabileasca in constructii speciale din cadrul polisurilor. Cele mai
importante scoli laice sunt cele din Kos Înca din sec. VI BC, odata cu transformarile sociale, au
aparut noi mestesuguri, in care sunt si Knidos. Acoala din Kos priveste organismul ca o unitate
structural-functionala, in continua legatura cu mediul extern. Boala era vazuta ca o afectare
generala a organismului in totalitate (organismul era considerat ca fiind alcatuit din umorilichide
fundamentale).
Terapia este naturista (Hipocrate este cel mai de seama reprezentant al scolii de la Kos). Exista
ideea de har, de talent, caci „daca ai un har, poti sa practici medicina, daca acesta lipseste, totul
este zadarnic”.
Acoala din Knidos se bazeaza pe gandirea analitica, prefera sa studieze organismul pe parti
distincte, sa considere ca partea solida este esentiala, nu cea lichida, umorala. Tratamentul este
simptomatic, numarul de medicamente prescrise este mare, cu o tendinta deci spre
polipragmatism.

Hipocrate
- exponent al scolii din Kos
- nu este demonstrat faptul ca a scris toate cele 62 scrieri ale „colectiei hipocratice”
- Platon il mentioneaza in „Dialoguri” ca cel mai mare medic grec
- Soranus ii scrie biografia la 200 ani de la moarte (in care se demonstreaza descendenta directa
din Asclepios - 18 generatii; si unde se aminteste ca atat tatal, cat si bunicul lui Hipocrate au fost
de asemenea medici. Devenit terapeut, calatoreste pentru a-si insusi meseria, apoi se intoarce in
Kos. Ginerele sau Polib face o sinteza a hipocratismului.)
- cele 62 lucrari sunt foarte diferite, ca subiect, intindere si nivel de prezentare
- 5 lucrari de etica si deontologie medicala (sistem de reguli, valori, percepte asupra relatiei
dintre medic si societate / pacient / alti medici). Colectia include scrieri ale unor medici
apartinand diferitelor scoli din Grecia Antica.
- lucrari de patologie generala (aer, apa, epidemii, „despre bolile omului” etc.)
- prima lucrare de patologie speciala se refera la epilepsie („Boala sfanta”)
- lucrari de oftalmologie, pediatrie, obstetrica, ginecologie
- nu existau titluri si se denumeau cu primele cuvinte
Medicina si chirurgia formau un tot (acest lucru rezulta din lucrarile de chirurgie), dar totusi
chirurgia era apanajul unor categorii de mestesugari, neconsiderati medici. Dintre lucrari
amintim cele despre fracturi, luxatii, articulatii dar si cea referitoare la litotomia pentru
indepartarea calculilor vezicali.
Disectiile pe cadavre erau interzise si totusi in ciuda slabelor cunostinte de anatomie, s-au scris
lucrari „despre inima”, „despre muschi” etc.
„Aforismele” reprezinta o colectie de fraze si sentinte referitoare la experienta clinica a
medicului hipocratic.
Starea de sanatate (eucrazia) era considerata starea de echilibru cantitativ si calitativ al
componentelor organismului. Erau definite 4 lichide - umorile cardinale:
 bila galbena (ficat)
 bila neagra (splina)
 sange (inima)
 mucus, flegma (creier)
Starile posibile erau de rece/cald; repectiv uscat/umed.
Mentinerea in echilibru se datora unui principiu numit „neuma”, pe care organismul il ia prin
respiratie.
„Physis” reprezinta o forta naturala a oricarui organism ce se opune bolii, reactionand in mod
spontan pentru a readuce organismul la functionarea normala, daca ea a fost perturbata.
Observand deosebirile dintre sanatate si boala, au fost definite tipologic 4 temperamente , in
functie de umoarea care este predominanta:
 coleric (predomina bila galbena)
 melancolic (predomina bila neagra)
 sanghin (predomina sangele)
 flegmatic (predomina flegma)
Starea de boala (discrazia) era definita ca un dezechilibru intre umori, produs prin influenta unor
factori etiologici (sunt incriminati in special factorii negativi din mediul extern). ! Unui medic ii
este recomandat ca atunci cand se duce intr-o zona, sa evalueze diferiti parametrii meteorologici.
Alti factori considerati patogeni sunt obiceiurile sau pozitiile vicioase, modurile de iluminare a
locuintelor etc. in ceea ce priveste bolile infecto-contagioase, acestea sunt aduse de „miasme
morbide” (substante toxice emanate din balti cu ape stagnante si apoi aduse de vanturi).
Nu exista nici o incriminare a factorilor supranaturali, nici chiar in cazul „bolii sfinte”
(epilepsia); cauza este considerata la fel de naturala, doar ca nu era inca descoperita.
Investigatia bolnavului scoate in evidenta extraordinarul simt de observatie al autorilor
hipocratici.
Exista bolnavi, nu boli; se remarca efortul depus pentru individualizarea fiecarui caz.
1. reconstituirea evolutiei bolii, de la debut pana la momentul prezentarii
2. descrierea starii prezente dupa examinari succesive
3. formularea unei ipoteze despre evolutia de viitor a bolii- teoria „zilelor critice”
Terapeutica hipocratica cuprindea elemente de psihoterapie, dietetica, exercitii fizice, terapie
medicamentoasa (in limite naturiste), dar cu eliminarea medicamentelor vegetale fara eficienta
- „medicina oamenilor sanatosi” - lucrare pentru intarirea sanatatii (medicina de palestra)
Relativa pasivitate a medicului hipocratic isi gaseste explicatia in credinta in capacitatea
„physisului” de a actiona in mod spontan pentru refacerea organismului si de abia dupa aceea
medicul ar trebui sa intervina.
Marele castig al medicinei hipocratice este metoda observatiei rationate. Pana la Hipocrate, cele
doua directii pe care se mergea erau:
- metodele mitomagice
- metodele empirice, fara o analiza in prealabil.
Acestea din urma au fost imbunatatite radical de Hipocrate.