Specializarea ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ANUL I - NURSING GENERAL 1

REPERE ISTORICE, PRACTICI SI CONCEPTII

A. Îngrijirea bolnavilor în diferite perioade istorice din evoluția omenirii (antichitate, evul
mediu, renaștere, sec. XVII- XVIII, XIX-XX).
Practicata din perioada preistorica arta de a îngriji are un caracter universal, putand fi acceptata ca
o lege naturala. Recunoasterea ca profesie, „utila si unica”, se produce in a doua jumatate a secolului XX.
De-a lungul timpului „arta de a ingriji”, a fost influentata de specificitatile culturale, etnice, credinta,
diferitelor grupuri etnice.

1. PRACTICA MEDICALA DIN COMUNA PRIMITIVA PANA LA EPOCA FEUDALA:

Comuna primitiva; practici magice, îngrijiri realizate de tămăduitori
Încercări de vindeca bolile sau de a trata rănile sunt tot atât de vechi cât omenirea. Bolile grave
reprezentau, ca totdeauna, o problemă serioasă, remedii eficace însă nu existau. Îmbolnăvirile erau privite
din punct de vedere magic-demoniac sau ca o pedeapsă din partea forţelor supranaturale. Pentru vindecare
se invocau aceste forţe şi se făceau sacrificii, se improvizau dansuri, se foloseau formule oculte sau
talismane. Eficiente erau îngrijirea rănilor, repunerea luxaţiilor sau fixarea fracturilor, procedee folosite
deja în epoca de piatră.
Aproximativ 3000 de ani înainte de Hristos, două grupuri umane privilegiate au devenit leagănul
primelor două civilizaţii demne de acest nume care au lăsat o mărturie directă a existenţei lor datorită
scrierii pictografice şi hieroglifice: cea care ocupa bazele teritoriale sau pământeşti separând Tigrul de
Eufrat şi cea care s-a stabilit în marginea cursului mijlociu al Nilului.
Aceste civilizaţii în esenţă continentale - numite şi civilizaţii "imperiale" au putut să se dezvolte în
valea Nilului şi în Mesopotamia căci foarte devreme s-au reunit cele trei condiţii asigurând reuşita lor: o
ţară extrem de fertilă, o organizaţie socio-politică urbană foarte puternică, o religie colectivă în strânsă
legatură cu puterea.
Astfel, sumerienii care s-au stabilit în valea Eufratului şi au fost un popor de agricultori au înscris
pe table de lut principiile esenţiale ale medicinii lor.
În civilizaţia Caledo – Asiriana care i-a succedat, medicina – puţin distinsă de sacerdot – era se
pare codificată cum o demonstrează anumite mărturii ce au parvenit până la noi.

1
 Codul Hammourabi gravat pe o stea de diorită descoperită în ruinele Suse – unde se vede
Dumnezeu soare poruncind legile sale lui Hammourabi, monarh caledonian – indica principiile de
responsabilitate şi onorariile medicului: acesta va lua 10 sikle pentru îngrijirea unui ochi, dacă este vorba
de un stăpân, 2 sikle dacă e vorba de un sclav, 5 sikle pentru vindecarea maladiilor osoase şi viscerale; din
contra, dacă comite o greşeală, i se va tăia mâna.
Această noţiune de responsabilitate morală a fost în egală măsură la mare cinste în Egipt, aceasta
probabil la începutul erei faraonice.
Sclavagismul: îngrijiri realizate de preoţi, medici militari romani, vindecătorii rurali, practici
magice. La vechii greci, la început, zeul artei medicale era Apollo. Mai târziu zeul medicilor a devenit
Esculap.
Începând din secolul al VI-lea a.Ch. - sub influenţa şcolilor filozofice materialiste ca cea a lui
Empedocle (natura este formată din patru elemente: foc, apă, pământ şi aer) - medicina capătă trăsături
ştiinţifice, în special prin persoana lui Hippocrate din Cos, considerat părintele medicinii moderne.
In culegerea sa de studii (Corpus Hippocraticum) nu se mai întâlnesc remedii supranaturale,
practicile recomandate sunt rezultatul observaţiilor empirice.
În epoca elenistică (secolul al III-lea a.Ch.) centrul cultural devine oraşul Alexandria, unde Herofil
practică primele disecţii a unor cadavre omeneşti.
O dată cu ascensiunea imperiului roman centrul de greutate se mută la Roma. Galenus din
Pergamon - grec de origine - dezvoltă teoria humorilor şi descrie cele patru manifestări cardinale ale
inflamaţiei: roşeaţă, căldură, umflătură şi durere (rubor, calor, tumor, dolor), valabile şi în zilele noastre.
În acest timp civilizaţiile imperiale în esenţă continentale se vor substitui civilizaţiilor
mediteraneene bazate pe o economie comercială, o societate democratică şi individualistă, şi vom asista la
declinul marilor capitale continentale (Memphis, Theba, Babilon, Ninive, Suse) în detrimentul oraşelor
porturi (Corint, Alexandria, Antiohia, Cartagina, Atena) .
În mileniul de dinainte de Hristos, aceste civilizaţii mediteraneene vor atinge o dezvoltare
considerabilă, ceea ce a făcut să fie numită "miracolul Grec".
Între secolul VII şi V înainte de Hristos medicina greacă se desparte de caracterul sau mitic şi
sacerdot şi – contemporană construirii marilor oraşe – se va inspira din considerente filozofice.
Lui Hipocrate îi revine meritul de a fi creat deontologia medicală pe care şi noi o urmăm astăzi.
Într-adevăr, tot cea ce l-a precedat îi este inferior de tot ceea ce i-a succedat în lumea antică şi de atunci cu
câteva excepţii. Hipocrate a rezumat dificultăţile morale ale profesiunii medicale într-o formulă care
rezuma doctrina sa: "viaţa este scurtă, arta este lungă, ocazia fugitivă, experienţa nesigură, judecata

2
grea". Cea mai veche culegere de deontologie de care s-au legat civilizaţiile occidentale este cea
cunoscută sub numele de Jurământul lui Hipocrate. Acest text, elaborat cu aprox. 500 de ani înainte de
Hristos, în epoca cea mai strălucită a Greciei antice - unde trăiau Pericle şi Philias, Sofocle şi Euripide -
prin Hipocrate şi prin discipolii săi a formulat regulile moralităţii profesionale cu cinste în şcolile de
medicină ale lumii greceşti.
Grecia nu a fost – după toată probabilitatea – singura origine intelectuală a civilizaţiei.
Civilizaţia Hindusă s-a dezvoltat în egală măsură pe plan material şi moral cu rară perfecţiune în
cele două văi privilegiate cea a Hindusului şi cea a Gangelui.

2. EVUL MEDIU: ÎNGRIJIRI ACORDATE DE PREOŢI, CĂLUGĂRI ORTODOCŞI SI

CATOLICI, MEDICI LAICI; SPITALELE MĂNĂSTIRILOR SI AŞEZĂMINTELE MEDICO-
SOCIALE ORĂŞENEŞTI.
În această epocă ştiinţa a cunoscut o fază de stagnare, interpretarea scolastică a textelor luând locul
observaţiei. Înaintarea arabilor în bazinul mediteranean a avut şi un efect pozitiv. Cunoscători ai textelor
greceşti dar şi ai celor persane, au propagat în Europa vechile învăţăminte ale culturii antice. Al-Razi
(secolul al X-lea p.Ch.)a descris variola şi pojarul iar vestitul Avicenna (arab.: Ibn Sina) scrie în secolul
următor Canon medicinae, operă ce avea să rămână până în vremurile moderne manualul de bază al
facultăţilor de medicină.
Un moment important l-a reprezentat înfiinţarea la începutul secolului al XI-lea, de către călugării
benedictini din Monte Cassino a primei instituţii de învăţământ medical la Salerno în Italia (Şcoala de la
Salerno). În secolul al XII-lea, tot în Italia, medicina se dezvoltă în special în centrele universitare din
Bologna şi Padova.
Diverşi medici au acordat în cursul evului mediu şi renaşterii o mare importanţă, ca Paracelsius
care spunea: " Medicul trebuie să fie înainte de orice un om bun şi veridic", sau Rabelais care a scris:
"Ştiinţa fără conştiinţă, nu e decât ruina sufletului", deci Colegiile Medicilor se arată mai grijulii de a-şi
reglementa privilegiile decât de deontologie.
Saint–Vincent - T. Paul (1576-1660) va ilumina secolul său şi va crea veritabil vocaţia de asistenţă
religioasă care nu ezita să doteze - ca urmare a moralei creştine – deontologia tehnică astfel:
"Asistenta va pregăti cina, o va aduce bolnavului, îl va aborda cu veselie şi caritate şi va da
binecuvântarea, totul cu o dragoste pe care ar da-o fiului ei, sau mai degrabă lui Dumnezeu, va încerca
să-l înveselească atunci când el este dezolat.

3
 Asistenta va observa timpul şi ora când se dau medicamentele, va avea un mare respect pentru
ordinele medicilor ce-i vor fi date referitor la tratamentul bolnavilor. Asistenta trebuie să ştie să
administreze perfuzie şi să recolteze sânge în cantităţi exacte". Reglementarea legală făcând parte largă
din iniţiativa privată în organizarea îngrijirii şi asistenţei bolnavilor, deontologia a ţinut mult timp să se
confunde cu morala individuală.
Dezvoltarea medicinei moderne a fost influenţată de dezvoltarea tehnologiei şi de marile
descoperiri din acest domeniu. Cel mai renumit reprezentant al acestei epoci a fost Paracelsius, care se
ocupa de alchimie, astrologie, dar şi de etica şi psihologie, spunând: "Caracterul medicului influenţează
mai puternic starea bolnavului decât orice medicament".
Din secolul al XVII-lea a început urbanizarea. În oraşele aglomerate condiţiile de viaţă şi igienă se
deteriorau şi din aceasta cauză au apărut tot mai des epidemii. Forţate de împrejurări, autorităţile
construiesc mai multe spitale, dar paralel cu aceasta, nivelul de acordare al îngrijirilor medicale,
stagnează. Îngrijirea bolnavilor este făcută de măicuţe şi de îngrijitoare voluntare necalificate. Din acest
motiv în Germania, în mijlocul secolului al XIX-lea a fost înfiinţată prima şcoala unde pe lângă
educaţie morală se învăţa şi îngrijirea bolnavului. Acesta a fost punctul de plecare al şcolilor sanitare de
mai târziu.
În această perioadă obligaţiile celor care îngrijeau bolnavii s-au înmulţit – pe lângă alimentarea şi
toaleta zilnică a bolnavului aveau obligaţia de a măsura temperatura, de a recunoaşte anumite boli după
semne şi simptome, de a aplica diete corespunzătoare îmbolnăvirilor. Pentru aceste noi atribuţii era nevoie
şi de o pregătire teoretică.
Războaiele, în general, dar mai ales cel de la mijlocul secolului al XIX-lea, au contribuit la
dezvoltarea medicinei concomitent cu dezvoltarea îngrijirii. Dintre acestea un rol important l-a avut
Războiul din Crimeea, unde răniţii ruşi au fost îngrijiţi de surori voluntare a căror instruire a fost
organizată de chirurgul Pirogov. Pe cealaltă parte îngrijirea soldaţilor englezi şi francezi a fost asigurată
de un grup de voluntari organizaţi şi pregătiţi de Florence Nightingale. Ea a fost cea care după război a
înfiinţat la Londra, în Spitalul St. Thomas, prima şcoala pentru surori medicale. Ca cerinţa pentru a
urma cursurile acestei şcoli, era "o cultură generală şi o integritate morală ireproşabilă". Pe exemplul ei
au fost înfiinţate şi în alte spitale şcoli pentru surori, contribuind astfel la creşterea numărului de surori
medicale calificate.

B. Factori care au influențat istoria nursingului si dezvoltarea sa: credințe religioase, religii
organizate (creștinismul), efectele războaielor mondiale, influența Crucii Roșii Internaționale

4
 În organizarea acestor şcoli Crucea Roşie înfiinţată în 1864 a jucat un rol important. La sfârşitul
secolului trecut în mai multe ţări au fost organizate sistematic cursuri pentru formare de instructori
sanitari.
În 1899 la Londra s-a înfiinţat Consiliul Internaţional al Surorilor Medicale cu scopul
uniformizării pregătirii profesionale a celor ce voiau să practice aceasta profesie, iar la New York în
cadrul Universităţii Columbia a fost înfiinţată o secţie separată care avea ca scop, pregătirea teoretică şi
practică a asistenţilor medicali. Dezvoltarea rapidă a societăţii şi medicinei, precum şi tehnologia apărută
au determinat şi o creştere calitativă a îngrijirilor medicale. Acest lucru fiind permanent are ca efect
apariţia profesiei de asistent medical şi indispensabilitatea acestuia în echipa medicală.

Îngrijiri efectuate de medici, bărbieri-chirurgi, moaşe, băieşi (Băieșii constituie o ramură a

romilor răspândită în mai multe țări din Europa Centrală și de Sud-Est.), călugări, vraci
Se exprimă primele critici asupra concepţiei lui Galenus şi ale şcolii arabe, considerate până atunci
intangibile, şi se redescoperă învăţătura lui Hippocrate. Preocupările se îndreaptă în special în direcţia
anatomiei şi în 1543 apare opera monumentală a lui Andreas Vesalius De Humani Corporis Fabrica (Cu
privire la construcţia corpului omenesc), moment crucial în istoria medicinii.
Tot din această perioadă trebuiesc menţionate lucrările lui Girolamo Fracastoro (1478 - 1553), în
Italia, cu privire la bolile contagioase (descrie sifilisul sub forma unui poem intitulat Syphilis sive Morbus
Gallicus), şi ale lui Philippus Aureolus Paracelsus (1493 - 1541), medic şi alchimist în Elveţia, asupra
substanţelor cu acţiune vindecătoare.
A fost meritul chirurgului francez Ambroise Paré prin succesele sale terapeutice să aducă chirurgia
în cadrul medicinei, considerată până atunci o meserie şi nu o artă, lăsată la dispoziţia bărbierilor.
În 1628 apare lucrarea anatomistului englez William Harvey Essay on the Motion of the Hearth
and the Blood, în care arată că inima funcţionează ca o pompă care asigură circulaţia neîntreruptă a
sângelui.
Marcello Malpighi (1628 - 1711) de la Universitatea din Bologna (Italia) descoperă capilarele
sanguine, în timp ce în Anglia medicul Thomas Willis (1622 - 1675) vasele de la baza creierului.
Thomas Sydenham (1624 - 1689), medic englez, face descrieri clinice amănunţite ale malariei,
recunoaşte deosebirea dintre scarlatină şi pojar şi face observaţii epidemiologice.
În anul 1632 a fost introdusă Chinina în tratamentul malariei, prima substanţă cu adevărat eficace
în tratarea bolilor.

5
 În Italia, către sfârşitul secolului al XVIII-lea, apar studiile de patologie ale lui Giovanni Battista
Morgagni (1682 - 1771) iar Lazzaro Spallanzani (1729 - 1799) infirmă teoria generaţiei spontane.
În 1796 medicul englez Edward Jenner (1749 – 1823) introduce metoda vaccinării antivariolice.

Asistenta publică, marile epidemii, prima şcoală pentru moaşe.

Progrese in îngrijirea bolnavilor in sec. XIX si pana in prezent, evoluţia medicinei si
pregătirea cadrelor medii sanitare, personalităţii reprezentative.
Numeroase descoperiri au condus la progrese importante în diagnosticul şi tratamentul bolilor
precum şi în dezvoltarea intervenţiilor chirurgicale. În jurul anului 1819, în Franţa, René Laennec (1781 -
1826) introduce stetoscopul, până astăzi cel mai utilizat instrument în examinarea medicală.
Lucrările lui Marie Bichat (1771 - 1804), în Franţa, asupra ţesuturilor pun bazele istologiei, în
timp ce germanul Rudolf Virchow (1821 - 1902), în Berlin (Germania) studiază substraturile anatomo-
patologice ale bolilor şi emite cumoscuta teorie a patologiei celulare.
Descoperirile fundamentale în lumea microorganismelor ale lui Louis Pasteur (1822 - 1895) şi ale
lui Robert Koch (1843 - 1910) contribuie la dezvoltarea Microbiologiei, ale lui Emil von Behring (1854 -
1917) şi Ilia Mecinicov (1845 - 1926) pun bazele Imunologiei.
Pornind de la aceste descoperiri, obstetricianul maghiar Ignaz Semmelweis (1819 - 1865)
introduce asepsia iar Joseph Lister (1827 - 1912), în Anglia foloseşte pentru prima dată fenolul ca
substanţă antiseptică.
Pe tărâmul fiziologiei sunt de remarcat lucrările francezului Claude Bernard (1813 - 1878) asupra
funcţionării glandei tiroide, ficatului şi asupra sistemului nervos vegetativ şi ale lui Ivan Petrovici Pavlov
(1849 - 1936), în Rusia, cu privire la reflexele condiţionate.
Spaniolul Santiago Ramon y Cajal (1852 - 1934) a contribuit la cunoaşterea structurii sistemului
nervos. Wilhelm Röntgen, în Germania, (1845 - 1923) descoperă în 1895 razele X şi le aplică în
investigarea organelor interne.
Introducerea narcozei cu eter în America în de către americanul William Thomas Morton în 1846,
a anesteziei locale cu cocaină în 1884 de austriacul Christian Koller şi rachianesteziei în 1898 de către
August Bier în Germania contribuie la dezvoltarea furtunoasă a chirurgiei.
Caracteristică este combaterea efectivă a bolilor infecţioase prin vaccinări în masă, întroducerea
antibioticelor prin măsuri sanitare şi îmbunătăţirea condţiilor de viaţă.
Tratamentul medicamentos specific cu substanţe chimice al bolilor infecţioase a început în
Germania cu lucrările lui Paul Erlich (1854 - 1915). În 1932 Gerhard Domagk (1895 - 1964) descoperă

6
sulfamidele iar în 1928 în Anglia Alexander Fleming (1881 - 1955) constată acţiunea bacteriostatică a
ciupercei Penicillium, din care biochimistul Howard Florey (1898 - 1968) extrage Penicillina în formă
pură, iniţiindu-se astfel era antibioticelor.
Progrese importante au fost făcute în domeniul geneticii, descoperindu-se modul de transmitere a
caracterelor, structura cromosomilor şi rolul genelor precum şi structura chimică a acidului
dezoxiribonucleic (DNA), suportul fizic al informaţiei genetice. După ce se cunoşteau deja anticorpii
serici ca factori esenţiali în mecanismele de apărare ale organismului, în a doua jumătate a secolului al
XX-lea se pune în evidenţă rolul diverselor limfocite în imunitatea celulară şi producerea de anticorpi.
În domeniul chirurgiei, transplantele de organe (în 1967 chirurgul sud-african Christian Barnard
efectuează prima transplantare de inimă) dau speranţe de supravieţuire multor bolnavi altfel incurabili.
După ce Charles Sherrington (1857 - 1952) efectuase studii fundamentale asupra funcţionării
sistemului nervos, canadianul Wilder Penfield (1891 - 1976) cercetează funcţiile scoarţei cerebrale prin
stimulări directe ale suprafeţei creierului în timpul unor intervenţii chirurgcale.
Dezvoltarea Neurochirurgiei se datorează în special americanilor Harvey Cushing (1869 - 1939) şi
Walter Dandy (1886 - 1946).
Cardiologia a făcut progrese diagnostice prin aplicarea unor metode ca angiografia, cateterismul
cardiac iar pe plan terapeutic prin implantarea de pace-maker, operaţiile by-pass în obstrucţiile
coronariene, operaţii în afecţiuni valvulare, medicamentele beta-blocante, dar şi prin cunoaşterea şi
adoptarea măsurilor de combatere a factorilor de risc (fumatul, obezitatea, sedentarismul, hipertensiunea
arterială, nivelul ridicat de colesterol).
Cancerul rămâne mai departe o problemă dificilă, dar citostaticele s-au dovedit eficiente în unele
forme, ca leucemia şi altele.
Din toate aceste progrese rezultă însă şi o serie de probleme de etică medicală, cele mai multe
controversate.
Avem dreptul să prelungim suferinţa unui bolnav incurabil când el îşi doreşte un sfârşit cu ajutor
medical (moartea asistată) sau să menţinem într-o stare de viaţă vegetativă cu ajutorul aparatelor un
bolnav cu excluderea funcţională a scoarţei cerebrale (sindrom apallic) ?
Este morală întreruperea sarcinii la cerere, sau numai în caz de boli grave ale mamei sau fătului?
Avortul ar trebui complet interzis din motive morale sau religioase ?
Este morală utilizarea pentru cercetare sau în terapeutică a ţesuturilor recoltate de la embrioni
umani ?
La nici una din aceste întrebări nu se poate da un răspuns cu şanse reale de a fi unanim acceptat.

7
 În ultimul mileniu, o serie de descoperiri monumentale au revolutionat practica medicala. Datorita
lor au putut fi salvate milioane de vieti.
La începutul secolului al XIX-lea, durata medie de viata în Europa era de 30 de ani.
La o suta de nasteri, 40 de nou-nascuti mureau înainte de primul an de viata.
Maladiile si infectiile, în majoritate cauzate de conditiile improprii, mizere de trai, duceau la o
pierdere masiva si incomensurabila de vieti omenesti. În comparatie cu media de viata a oamenilor anului
1000, astazi, în Occidentul industrializat, aceasta a cunoscut o crestere de peste doua ori – de pâna la 76,5
ani pentru copiii nascuti în 1997, în Statele Unite.
Rata mortalitatii infantile s-a diminuat substantial fata de acum o mie de ani. Si în mod cert, în
urmatorul mileniu descoperirile din medicina vor contribui la asigurarea unei vieti si mai lungi si mai
sanatoase. Bunaoara, ultimele realizari ale geneticii ofera speranta unor noi tratamente care sa vindece
maladii necrutatoare precum cancerul, si pe cât posibil chiar sa încetineasca procesul îmbatrânirii.

INCEPUTUL SCHIMBĂRII
William Harvey (1578-1657), care a devenit cunoscut ca părintele medicinei moderne, a elaborat
prima teorie despre circulaţia sîngelui.
Anton van Leeuwenhoek (1632-1723) a folosit microscopul pentru a descrie bacteriile şi
protozoarele.
Mai tîrziu Rene Laennec (1781-1826) a descris patologia tuberculozei.
Ignatz Semmelweis (1818-1865) a explicat relaţia dintre spălarea mîinilor şi febra puerperală
(Febră puerperală = boală infecțioasă care apare la lăuze, în urma pătrunderii în uter a unui agent
patogen.).
Louis Pasteur (1822-1895) a descoperit bacteriile anaerobe şi procesul pasteurizării.
Joseph Lister (1827-1912) a dezvoltat tehnica sterilă.

SOCIETATEA DE CRUCE ROŞIE

ORGANIZAŢII SI ASOCIAŢII PROFESIONALE: OMS; ICN
OMS Organizatie ce coordoneaza programele destinate sa rezolve problemele de sanatate si sa
permita tuturor sa ajunga la un nivel de sanatate cat mai ridicat. Domeniile sale de actiune sunt:
imunologia, educarea in domeniul sanatatii si distribuirea de medicamente. Sediul central este la Geneva.

8
 Crucea Roşie la 4 iulie 1876, se înfiinţa Societatea „Crucea Roşie” din România, prin hotărârea
Principelui Ghica de organizare a unei societăţi de ajutor pentru militarii răniţi în război, România fiind
printre primele ţări din lume care a aderat la Convenţiile de la Geneva. Cu o activitate neîntreruptă de-a
lungul celor 130 de ani de existenţă, Crucea Roşie Română a răspuns de fiecare dată provocărilor
umanitare cu care ţara s-a confruntat. Activă în războiul de independenţă, în primul şi al doilea război
mondial, prezentă alături de cei în nevoie - oameni afectaţi de marile epidemii care au lovit ţara, de
cutremurele din 1940 şi 1977, de secetele din Moldova, de inundaţiile din anii 70 şi cele care au urmat,
organizaţia a reuşit de fiecare dată, cu sprijinul oamenilor de toate categoriile, să vină în ajutorul celor mai
vulnerabili, să aline durerea celor loviţi de soartă. Refugiaţi, prizionieri, văduve de război, răniţi, sinistraţi,
bolnavi, săraci, orfani, sunt categorii pentru care Crucea Roşie Română a avut mereu uşa deschisă.
ICN (CIN) - INTERNATIONALE COUNCIL of NURSES
ANR - Asociatia de Nursing din Romania a fost infiintata 1997, este unica asociatie profesionala
de gen din Romania, fiind organiizatie profesional stiintifica autonoma ce cuprinde asistenti medicali fara
nici o discriminare, organizatie apolitica, non guvernamentala si non profit, fiind pana in prezent singura
organizatie de acest profil afiliata la INTERNATIONALE COUNCIL of NURSES.
Viziunea ANR - reprezinta comunitatea asistentilor medicali cu profil clinic din Romania
militand pentru protectia drepturilor acestora dar si pentru acordarea serviciilor nursing de calitate pentru
a permite imbunatatirea starii de sanatate a populatiei noastre.
Misiunea ANR - trebuie sa asigure membrilor sai leadershipul, cunostintele si capacitatile
necesare pentru o educatie si practica de calitate in nursing.
Scopurile ANR vizeaza:
• Îmbunătăţirea calitatii serviciilor nursing pentru protectia populatiei.
• Asigurarea protectiei nursingului ca profesie si a profesionistilor devenind VOCEA acestora.
Valorile promovate de ANR sunt:
Profesionalism
Respect si demnitate
Transparenta
Colaborare
Onestitate
Loialitate
Beneficiile de a fi membru ANR includ:
Educatia: programe de educatie continua, workshopuri, seminarii si conferinte anuale internationale;

9
Informatii transmise prin revista, suplimente si scrisori care te tin la curent cu ceea ce este nou in
profesie/domeniu, cele oferite de biblioteca ANR sau chiar publicate de asociatie;
Oportunitati de a participa la comitete, grupuri de lucru, Grupuri de Interes Profesional si sa ai contacte cu
colegii si alti profesionisti din sanatate;
Influenta: influentarea politicilor, reglementarilor ce privesc sanatatea la nivel local, judetean, national;
Reprezentare: implicarea asistentilor medicali membri ANR sa reprezinte interesele dumneavoastra la
nivel guvernamental si neguvernamental;
Comunicare cu alti profesionisti, organizatii profesionale din tara si din afara;
Dezvoltare profesionala si promovarea in consecinta.
Asociatia de Nursing din Romania a fost infiintata in martie 1990 sub denumirea de Asociatia Asistentilor
Medicali din Romania.
Obiectivele ANR:
Imbunatatirea practicii nursingului prin:
Informatii, programe de educatie continua.
Grupuri de Interes Profesional, Comitete si Forumuri.
Desfasurarea unor proiecte, cum este cel de etica, de exemplu.
Organizarea intrunirilor profesionale: conferinte, simpozioane, mese rotunde.
Imbunatatirea leadershipului la toate nivelurile.
Dezvoltarea filialelor, a legaturilor acestora cu organizatii guvernamentale si non guvernamentale.

10
11
  Măsuri ce determină întreruperea lanțului infecțios.

Echipa
Respectarea regulamentului privind circuitele functionale ale spitalului. Circitul functional reprezinta medicala
sensul de circulatie in interiorul unitatilor sanitare a persoanelor, materialelor, alimentelor, lenjeriei si
instrumentelor.

1. Circuit septic - sensul de circulaţie care 2.Circuit aseptic - sensul de circulaţie

indica introducerea germenilor patogeni care asigură conditii de protecţie
generatori de infecţii, in interiorul unitatii împotriva infecţiilor, in interiorul unitatii Pacientul
sanitare. sanitare.

Unităţile sanitare funcţionează pe baza separării circuitelor septice fată de cele aseptice.
Scop: cunoaşterea componentelor şi sensului de circulaţie (de desfăşurare) pentru:
circuitul intrare/ieşire a personalului: circuitul de primire a bolnavilor în spital; circuitul
lenjeriei, alimentelor şi veselei, circuitul de sterilizare al instrumentelor şi materialelor, circuitul Lenjeria
vizitatori
Circuitul de intrare al personalului: exterior - dulapuri pentru haine de oraş
- cabine duşuri şi spălătoare
- dulapuri pentru îmbrăcămintea de protectie
- spre secţie.
Circuitul de primire al bolnavilor în spital: exterior - sala de aşteptare
- înregistrare dezbrăcare, consultare Alimentele
- îmbăiere (deparazitare), îmbrăcare la magazia pt. rufe curate
- transfer internare în secţie.
Circuitul lenjeriei: cărucior pt. adunarea lenjeriei murdare,
- introducerea lenjeriei în carucioare dublate cu pânză impermeabilă
- transportul lenjeriei murdare
- spălătorie (dezinfectare, spalare uscare, călcare, magazia de rufe curate) Instrumentele
- distribuirea lenjeriei curate în saloane.
Circuitul alimentelor şi veselei: oficiul alimentar al secţiei
- se pun alimentele în vase colective
- apoi porţionare
- se pun pe farfurii şi pe cărucior şi se repartizează la bolnavi
- se adună resturile alimentare şi se aruncă la ghena de gunoi
- farfuriile se spala si ulterior se dezinfecteaza Vizitatorii
Circuitul de sterilizare al instrumentelor şi materialelor: instrumente utilizate
- camera recepţionare a instrumentelor
- camera pentru curăţire mecanică şi chimică a instrumentelor folosite
- camera de sterilizare
- depozitarea instrumentelor Deseurile
- instrumentele sterile se vor repartiza la ghişeul de eliberare. medicale
Circuitul vizitatorilor: vizitatori menajere
- primire de halate
- papuci
- vizita la bolnav
- ieşirea vizitatorilor.

12
 Igiena personalului, a echipamentului de protectie

PRECAUŢIUNI UNIVERSALE
SCOPUL aplicării PU:
Prevenirea transmiterii infecţiilor cu cale de transmitere sanguină, la locul de muncă al personalului.

CONCEPTUL de PU se referă la:

- măsurile care se aplica în vederea prevenirii transmiterii HIV, VHB, VHC şi alţi agenţi microbieni cu cale
de transmitere sanguină, în timpul actului medical.
- sânge, alte fluide biologice şi ţesuturile tuturor pacienţilor se consideră a fi potenţial infectate cu HIV,
VHB, VHC şi alţi agenţi microbieni cu cale de transmitere parenterală (sanguină)
- toţi pacienţii se consideră potenţial infectaţi cu HIV, VHB, VHC sau cu alţi agenţi microbieni cu cale de
transmitere sanguină, deoarece:
- cei mai mulţi dintre purtătorii de HIV, VHB, VHC şi alţi agenţi microbieni sunt asimptomatici şi nu-şi
cunosc propria stare de portaj;

REGULI de bază în aplicarea Precauţiunilor Universale:

1.Consideră toţi pacienţii potenţial infectaţi;

2.Consideră că sângele, alte fluide biologice şi ţesuturile sunt contaminate cu HIV, HBV, HCV.
3.Consideră că acele şi alte obiecte folosite în practica medicală sunt contaminate după utilizare.

CONTACTUL tegumentelor şi mucoaselor cu următoarele produse TREBUIE considerat LA RISC:

- sânge;
- lichid amniotic, lichid pericardic, lichid peritoneal, lichid pleural, lichid sinovial, lichid cefalo-rahidian;
- sperma, secreţii vaginale;
- ţesuturi;
- orice alte fluide organice vizibil contaminate cu sânge;

13
 APLICAREA PRECAUŢIUNILOR UNIVERSALE SE REFERĂ LA:
1. UTILIZAREA ECHIPAMENTULUI DE PROTECŢIE ADECVAT, COMPLET, CORECT;

1.1. DEFINIŢIE "ECHIPAMENT DE PROTECŢIE": bariera între lucrător şi sursa de infecţie,

utilizată în timpul activităţilor care presupun risc de infecţie.
1.2. CATEGORII DE BARIERE utilizate pentru aplicarea precauţiunilor universale:
1.2.1. MĂNUŞI
a) TREBUIE UTILIZATE în următoarele situaţii:
- anticiparea contactului mâinilor cu sânge, lichide biologice contaminate, alte lichide biologice cu urme
vizibile de sânge, ţesuturi umane;
- abord venos sau arterial;
- recoltare de LCR;
- contact cu pacienţi care sângerează, au plăgi deschise, escare de decubit, alte leziuni cutanate;
- manipularea, după utilizare a instrumentarului contaminat, în vederea curăţirii, decontaminării.
b) FELUL MĂNUŞILOR
- de uz unic sterile:
▪ chirurgie
▪ examinare internă
▪ intervenţii care implică un contact cu regiuni ale corpului în mod normal sterile; uneori sunt necesare
mănuşi duble;
▪ abord vascular prin puncţie;
▪ tegument pacient cu soluţii de continuitate;
▪ manipularea unor materiale potenţial contaminate;
- nesterile curate:
▪ examinări curente, care implică un contact cu mucoasele, dacă nu există o recomandare contrară;
▪ manipularea de materiale contaminate;
▪ curăţenie, îndepărtare de produse biologice contaminate;
- de uz general, menaj, de cauciuc:
▪ activităţi de întreţinere, care implică un contact cu sânge şi alte produse biologice considerate a fi
contaminate;

14
▪ colectare materiale contaminate, curăţire şi decontaminare instrumentar, material moale, suprafeţe
contaminate.
▪ manipularea de materiale contaminate;
▪ curăţenie, îndepărtare de produse biologice
c) MOD DE FOLOSIRE:
- schimbare după fiecare pacient;
- după folosire se spală mai întâi mâinile cu mănuşi, după care acestea se îndepărtează, prinzând marginea
primei prin exterior aruncând-o în containerul pentru colectare şi apoi prinzând-o pe cealaltă, cu mâna
liberă prin interior, scoţând-o cu grijă şi aruncând-o în acelaşi container aflat la îndemână;
- după îndepărtarea mănuşilor mâinile se spală din nou, 10-15 secunde, chiar dacă mănuşile nu prezintă
semne vizibile de deteriorare în timpul activităţii încheiate; mănuşile de unică utilizare nu se reutilizează,
deci nu se curăţă, dezinfectează;
- mănuşile de uz general se pot decontamina şi reutiliza, dacă nu prezintă semne de deteriorare (perforare,
îmbătrânire cauciuc, etc.)
1.2.2. HALATE OBIŞNUITE - în timpul tuturor activităţilor din unităţile medicale.
1.2.3. ŞORTURI, BLUZE IMPERMEABILE - completează portul halatelor atunci când se anticipează
producerea de stropi, picături, jeturi cu produse biologice potenţial contaminate, protejând tegumentele
personalului medical din: - secţii cu profil chirurgical;
- laboratoare;
- servicii de anatomie patologică, medicină legală;
- unele activităţi administrative;
- servicii de urgenţă.
1.2.4. MASCA, protejează: - tegumentele;
- mucoasele bucală, nazală ale personalului medical.
1.2.5. PROTECTOARE FACIALE, protejează: - tegumentele; - mucoasele bucală, nazală, oculară.
Tipuri de protectoare faciale: - ochelari; ecran protector, etc.
1.2.6. ECHIPAMENTE DE RESUSCITARE, protejează mucoasa bucală în timpul instituirii respiraţiei
artificiale.
1.2.7. BONETE - simple (textile), sau impermeabile
1.2.8. CIZME DE CAUCIUC

15
16
 Scop Spălarea mâinilor asigură igiena, protecţia şi securitatea persoanei şi a mediului său, prevenind transmiterea germenilor purtaţi pe mâini,
responsabili de o mare parte dintre infecţiile nosocomiale. Este o sarcină autonomă, asistentul medical este responsabil direct pentru asigurarea ei.
Tip SM Indicaţiile spălării mâinilor Pregătirea mat. Realizarea procedurii
- chiuvetă / 1- se descoperă mâinile şi antebraţele;
la intrarea şi la ieşirea din serviciu; lavabou; 2- se îndepărtează bijuteriile, ceasurile, se taie scurt unghiile;
3- se udă mâinile şi articulaţiile mâinilor;
înainte şi după înlăturarea mănuşilor sau a - săpun lichid cu 4- se aplică o doză de săpun;
oricărui tip de echipament de protecţie; distribuitor; 5- se spală fiecare mână prin fricţionare;
6- se insistă în spaţiile interdigitale interne şi externe, în jurul unghiilor,
după orice gest contaminant; - prosoape de la extremitatea degetelor impreunate de la fiecare mână care se freacă, pe rând în podul palmei
unică folosinţă opuse ,
după acordarea îngrijirilor igienice de în distribuitor; se freacă fiecare police în interiorul mâinii închise şi la manşetele mâinilor;
Lavajul confort sau hoteliere; pentru fiecare din aceste regiuni se execută câte 5 mişcări;
simplu - sac pentru 7- se clăteşte din abundenţă fără să lăsăm să curgă săpun pe o zonă deja clătită; dinspre vârful
(spalarea cu ocazia îngrijirilor neinvazive (injecţii, deşeuri. degetelor spre articulaţiile mâinilor
igienica de recoltare de sânge, montarea unei sonde 8- se usucă prin tamponare cu şerveţele de unică folosinţă fără a reveni asupra unei zone deja
baza) gastrice, realizarea pansamentului, uscată;
sondajului urinar, etc.); 9- se închide robinetul (dacă nu este automatic) cu ultimul şerveţel de mâini utilizat;
10- se aruncă şerveţelele la pubelă fără să atingem pubela cu mâna.
Observaţii Nu se şterge chiuveta după spălarea mâinilor, manevra va murdări din nou mâinile.
înainte de prepararea şi distribuirea
Se spală mâinile înainte de a îmbrăca mănuşile de unică folosinţă.
alimentelor şi a medicamentelor per os;
Timpul de spălare: 2-3 minute, fără periere.
după folosirea toaletei.
- după îngrijirea unui pacient Idem, 1, 2, 3, idem lavajul simplu
Lavajul imunodepresiv sau purtător al unei infecţii; 4- se aplică o doză de săpun antiseptic;
antiseptic - cu ocazia realizării unei proceduri diferit 5- se spală fiecare mână masând;
(spalarea invazive; - săpun lichid 6, 7, idem lavajul simplu
pentru - cu ocazia aplicării măsurilor de izolare antiseptic sau - se perie unghiile;
decontamina septică sau aseptică; soluţie spumoasă - se menţin palmele orientate în sus pentru a evita orice contaminare;
re - după 2 secvenţe de îngrijire cu risc de antiseptică cu 8, 9, 10, idem lavajul simplu
contaminare la acelaşi pacient sau între 2 distribuitor; Observaţii Lavajul antiseptic trebuie efectuat corect înainte de realizarea îngrijirii, utilizând sursa d
pacienţi. apă cea mai apropiată (unghiile trebuie tăiate scurt, iar pe degete să nu existe inele)
Se execută spălarea antiseptică a mâinilor înainte de a îmbrăca mănuşile de unică folosinţă.
Fricţiunea Soluţia hidroalcoolică, sau gelul, sunt - soluţie sau gel - se pun aproximativ 2 ml de soluţie în scobitura mâinii uscate şi se efectuează fricţiunea timp de 30
igienică utilizate pentru a substitui lavajul antiseptic în distribuitor secunde frecând palmele până la degete apoi insistând în spaţiile interdigitale interne şi externe;
(dezinfectia) în cazul mâinilor curate din punct de vedere sau în ambalajul - se freacă fiecare police în interiorul mâinii închise, apoi extremităţile degetelor împreunate de la
macroscopic. Fricţiunea cu soluţie de prezentare. fiecare mână în podul palmei opuse.

17
 hidroalcoolică sau cu gel se aplică pe Observatii nu se usuca manile, se asteapta evaporarea solutiei.
mâinile care nu prezintă urme vizibile de
murdărie sau pulberi. În caz contrar se
recurge la spălarea cu apă şi săpun.
- chiuvetă cu Necesită purtarea unei măşti, calote şi utilizarea de şerveţele sterile pentru uscarea mâinilor.
robinete cu Se pun în prealabil masca şi calota. Se prepară/pregăteşte peria impregnată cu soluţia
senzori; spumantă antiseptică.
- cu ocazia unor proceduri cu risc înalt de - apă controlată Se efectuează în 3 timpi:
infecţii (cateterismul central, puncţia bacteriologic; Timpul 1: prespălarea
Lavajul lombară, drenajul pleural, etc.); - soluţie
- se udă mâinile, articulaţiile, antebraţele până la coate;
chirurgical - pentru intervenţiile chirurgicale la blocul spumantă
(spalarea antiseptică cu - se aplică o doză de săpun antiseptic şi se face spumă din abundenţă prin masajul efectuat de
operator sau în serviciul de radiologie
chirurgicala spectru larg la extremitatea degetelor până la coate timp de 1 minut;
intervenţională;
(clorhexidină de - se menţin mâinile deasupra coatelor în timpul acestei operaţii;
- în alte servicii de investigare;
exemplu); - se clătesc din abundenţă mâinile, articulaţiile, antebraţele;
- pentru asistarea naşterilor.
- periuţă sterilă Timpul 2
de unică - se perie unghiile tăiate scurt cu peria sterilă impregnată cu soluţie spumantă antiseptică
folosinţă timp de 1 minut;
impregnată cu - se clătesc din abundenţă mâinile, încheieturile, antebraţele;
soluţie Timpul 3
antiseptică - se ia încă o doză de săpun antiseptic şi se masează timp de 1 minut mâinile, încheieturile,
spumantă;
antebraţele, apoi se clătesc;
- soluţie sau gel
hidroalcoolic în - se usucă, prin tamponare cu şerveţele sterile fiecare membru, începând de la degete spre
distribuitor; coate şi menţinând mâinile ridicate.
- şerveţele Observaţii După 2 ore este necesară refacerea igienei mâinilor. Lavajul chirurgical poate fi
sterile; completat cu fricţiuni chirurgicale cu soluţii hidroalcoolice sau iodate.
- saci pentru Complicaţii şi riscuri
deşeuri; - Dermatite determinate de utilizarea produselor antiseptice: săpun lichid blând (doux), săpun
- pubele cu lichid antiseptic, soluţie spumantă antiseptică; în acest caz, este recomandat să se reducă sau
senzori să se întrerupă utilizarea produsului respectiv şi să se aplice o cremă hidratantă după fiecare
(neacţionate spălare a mâinilor.
manual). - Formarea unei pelicule uleioase, lipicioase prin utilizarea repetată a soluţiilor/gelurilor
hidroalcoolice; se recomandă spălarea cu apă din abundenţă a mâinilor.
- Uscarea şi iritarea pielii prin îndepărtarea grăsimii naturale a tegumentului; se recomandă
clătirea cu apă din abundenţă şi aplicarea, după uscare, a unei creme emoliente de mâini care
să nu deterioreze mănuşile de cauciuc în cazul în care acestea trebuie purtate.

18
  Dezinfectie, sterilizarea materialelor medicale folosite

ORDIN nr. 261 din 6 februarie 2007

pentru aprobarea Normelor tehnice privind curatarea, dezinfectia şi sterilizarea în unităţile sanitare
selectii

Semnificatia unor termeni folositi:

- înregistrare - actul administrativ prin care autoritatea competenta, în urma unei cereri formulate
de un solicitant, permite plasarea pe piata, pe teritoriul României, a unui produs biocid cu risc scăzut,
după verificarea dosarului ce trebuie sa fie conform cu cerinţele cuprinse în Hotărârea Guvernului nr.
956/2005 privind plasarea pe piata a produselor biocide, cu modificările şi completările ulterioare;
- curatare - etapa preliminară obligatorie, permanenta şi sistematica în cadrul oricărei activităţi sau
proceduri de îndepărtare a murdariei (materie organică şi anorganica) de pe suprafeţe (inclusiv
tegumente) sau obiecte, prin operaţiuni mecanice sau manuale, utilizându-se agenţi fizici şi/sau
chimici, care se efectuează în unităţile sanitare de orice tip, astfel încât activitatea medicală sa se
desfăşoare în condiţii optime de securitate;
- dezinfecţie - procedura de distrugere a microorganismelor patogene sau nepatogene de pe orice
suprafeţe (inclusiv tegumente), utilizându-se agenţi fizici şi/sau chimici;
- produse biocide - substantele active şi preparatele conţinând una sau mai multe substanţe active,
condiţionate într-o forma în care sunt furnizate utilizatorului, având scopul sa distruga, sa împiedice,
sa facă inofensiva şi sa prevină acţiunea sau sa exercite un alt efect de control asupra oricărui
organism daunator, prin mijloace chimice sau biologice;
- substanta activa - o substanta sau un microorganism, inclusiv un virus sau o ciuperca (fung), ce
are o acţiune generală sau specifica asupra ori impotriva organismelor dăunătoare;
- produs detergent-dezinfectant - produsul care include în compozitia sa substanţe care curata şi
substanţe care dezinfecteaza. Produsul are acţiune dubla: curata şi dezinfecteaza;
- dezinfecţie de nivel înalt - procedura de dezinfecţie prin care se realizează distrugerea bacteriilor,
fungilor, virusurilor şi a unui număr de spori bacterieni pana la 10^-4;
- dezinfecţie de nivel intermediar (mediu) - procedura de dezinfecţie prin care se realizează
distrugerea bacteriilor în forma vegetativa, inclusiv Mycobacterium tuberculosis în forma
nesporulata, a fungilor şi a virusurilor, fără acţiune asupra sporilor bacterieni;
- dezinfecţie de nivel scăzut - procedura de dezinfecţie prin care se realizează distrugerea
majorităţii bacteriilor în forma vegetativa, a unor fungi şi a unor virusuri, fără acţiune asupra
micobacteriilor, sporilor de orice tip, virusilor fără invelis şi a mucegaiurilor;
- antiseptic - produsul care previne sau impiedica multiplicarea ori inhiba activitatea
microorganismelor; aceasta activitate se realizează fie prin inhibarea dezvoltării, fie prin distrugerea
lor, pentru prevenirea sau limitarea infectiei la nivelul tesuturilor;
- biofilm - caracteristica unui agent microbiologic de a adera şi a se fixa de o suprafata imersata
prin secretia unor polimeri, ingreunand astfel accesul substanţelor active antimicrobiene;
- materiovigilenta - obligaţia de a declara incidentele sau riscurile de producere a unor incidente
legate de utilizarea dispozitivelor medicale;
- sterilizare - operaţiunea prin care sunt eliminate sau omorate microorganismele, inclusiv cele
aflate în stare vegetativa, de pe obiectele inerte contaminate, rezultatul acestei operaţiuni fiind starea
de sterilitate. Probabilitatea teoretică a existenţei microorganismelor trebuie sa fie mai mica sau egala
cu 10^-6;
- sterilizare chimica - un nivel superior de dezinfecţie care se aplica cu stricteţe dispozitivelor
medicale reutilizabile, destinate manevrelor invazive, şi care nu suporta autoclavarea, realizand
distrugerea tuturor microorganismelor în forma vegetativa şi a unui număr mare de spori.
19
ART. 21 În funcţie de tipul microorganismelor distruse, de timpul de contact necesar şi de
concentratia utilizata, nivelurile de dezinfecţie sunt: a) sterilizare chimica;
b) dezinfecţie de nivel înalt;
c) dezinfecţie de nivel intermediar;
d) dezinfecţie de nivel scăzut.

ART. 22 Sterilizarea chimica realizează distrugerea tuturor microorganismelor în forma vegetativa

şi a unui număr mare de spori bacterieni, în cazul instrumentarului medical termosensibil.

ART. 23 Este obligatorie respectarea concentratiilor şi a timpului de contact specificate în

autorizaţia/înregistrarea produsului.

ART. 24 Etapele sterilizarii chimice sunt: a) dezinfecţie, cel puţin de nivel mediu, urmată de curatare;
b) sterilizare chimica prin imersie
c) clatire cu apa sterila.

ART. 25 Sterilizarea chimica se realizează cu produse biocide autorizate/înregistrate, conform

prevederilor legale în vigoare.

ART. 26 (1) În vederea unei corecte practici medicale şi a eliminării oricărui risc în domeniul
sanitar, soluţia chimica de sterilizare nu se va folosi mai mult de 48 de ore de la preparare, în cuve cu
capac, sau maximum 24 de ore, în cazul utilizării în instalaţii cu ultrasunete. În ambele situaţii,
numărul maxim de proceduri (cicluri de sterilizare) este de 30.

ART. 27 Pentru dezinfectia de nivel înalt, intermediar şi scăzut este obligatorie respectarea
concentratiilor şi a timpului de contact specifice fiecărui nivel de dezinfecţie, care sunt precizate în
autorizaţia/înregistrarea produsului.

ART. 28 Etapele dezinfectiei sunt:

a) dezinfectia de nivel scăzut, urmată de curatare, sau curatarea, în funcţie de suportul ce urmează sa
fie tratat;
b) dezinfectia de nivel dorit, în funcţie de suportul ce urmează sa fie tratat;
c) clatirea.

ART. 29 Dezinfectia se realizează cu produse şi substanţe chimice autorizate/înregistrate, conform

prevederilor legale în vigoare.

ART. 30 Termenul antiseptic se utilizează pentru produsele destinate dezinfectiei tegumentului şi/sau
a mainilor.

ART. 31 Criteriile de utilizare şi păstrare corecta a produselor antiseptice sunt următoarele:

1. un produs antiseptic se utilizează numai în scopul pentru care a fost autorizat/înregistrat;
2. se respecta întocmai indicaţiile de utilizare de pe eticheta produsului;
3. se respecta întocmai concentratia şi timpul de contact precizate în autorizaţia/înregistrarea
produsului;
4. pe flacon se noteaza data deschiderii şi data limita pana la care produsul poate fi utilizat;
5. la fiecare utilizare, flaconul trebuie deschis şi închis corect;

20
 6. flaconul se manipuleaza cu atentie; este interzisă atingerea gurii flaconului, pentru a nu se
contamina;
7. este interzisă transvazarea în alt flacon;
8. este interzisă reconditionarea flaconului;
9. este interzisă completarea unui flacon pe jumătate golit în alt flacon;
10. este interzisă amestecarea, precum şi utilizarea succesiva a doua produse antiseptice diferite;
11. se recomanda alegerea produselor antiseptice care se utilizează ca atare şi nu necesita dilutie;
12. sunt de preferat produsele condiţionate în flacoane cu cantitate mica;
13. după aplicare, antisepticul nu se indeparteaza prin clatire, deoarece se pierde efectul remanent;
excepţie fac cele utilizate în neonatologie, pediatrie şi pentru irigarea cavitatilor, la care clatirea este
necesară după fiecare aplicare;
14. se acorda o atentie deosebita compoziţiei produsului pentru utilizarea antisepticului la nou-
născuţi;
15. se păstrează numai în flacoanele originale, pentru a se evita contaminarea lor şi pentru a nu se
pierde informaţiile de pe eticheta flaconului;
16. flacoanele trebuie păstrate la adapost de lumina şi departe de surse de caldura.

ART. 32 Igiena mainilor şi dezinfectia pielii se fac după cum urmează:

1. Spalarea mainilor se face utilizându-se apa şi sapun; spalarea igienica a mainilor nu este un
substitut pentru dezinfectia igienica a mainilor.
2. Dezinfectia igienica a mainilor se face prin spalare sau frecare, utilizându-se un produs
antiseptic. Un dispenser trebuie utilizat pentru aplicarea produsului; dispenserele trebuie sa fie
întreţinute în buna stare de igiena şi funcţionare.
3. Procedeul de spalare a mainilor se efectuează conform informaţiilor furnizate de producător pe
eticheta produsului; produsul trebuie sa fie recomandat pentru uz sanitar şi trebuie sa fie testat
conform standardului EN 1499, care trebuie sa conţină indicaţii despre:
a) necesitatea umectarii prealabile a mainilor;
b) volumul de produs utilizat;
c) timpul de spalare;
d) frecventa aplicării produsului;
e) instrucţiunile speciale pentru utilizarea apei.
4. Procedeul de frecare a mainilor se efectuează conform informaţiilor furnizate de producător pe
eticheta produsului; produsul trebuie sa fie recomandat pentru uz sanitar şi trebuie sa fie testat
conform standardului EN 1500, care trebuie sa conţină indicaţii despre:
a) volumul de produs utilizat; b) timpul de frecare; c) frecventa aplicării
produsului.
5. Dezinfectia chirurgicala a mainilor prin spalare sau prin frecare este procedura care se realizează
numai după dezinfectia igienica a mainilor, utilizându-se un produs antiseptic.
6. Antisepticul se aplica după cum urmează:
a) pentru suprafeţele cutanate sarace în glande sebacee:
1. înainte de efectuarea injectiilor şi punctiilor venoase, cu un timp de acţiune de 15 secunde;
2. înainte de efectuarea punctiilor articulatiei, cavitatilor corpului şi organelor cavitare, precum şi a
micilor intervenţii chirurgicale, cu un timp de acţiune de minimum un minut;
b) pentru suprafeţele cutanate bogate în glande sebacee:
1. înaintea tuturor interventiilor chirurgicale se aplica de mai multe ori pe zona care urmează a fi
incizata, mentinandu-se umiditatea acesteia, cu un timp de acţiune de minimum 10 minute.

21
 Antisepticul poate fi aplicat folosindu-se pulverizarea sau procedura de ştergere; dacă se foloseşte
procedura de dezinfecţie prin ştergere, materialele trebuie sa îndeplinească cerinţele pentru proceduri
antiseptice pentru a putea fi folosite.

ART. 33 Procedurile recomandate, în funcţie de nivelul de risc, se efectuează conform tabelului:

Suprafeţele, instrumentarul şi echipamentele sunt clasificate după cum urmează:
a) critice- cele care vin în contact cu sau penetreaza tesuturile corpului uman, inclusiv
sistemul vascular, în mod normal sterile. În aceasta categorie intra: instrumentarul chirurgical,
inclusiv instrumentarul stomatologic, materialul utilizat pentru suturi, trusele pentru asistenta la
naştere, echipamentul personalului din sălile de operaţii, câmpuri operatorii, mesele şi tampoanele,
tuburile de dren, implanturile, acele şi seringile, cateterele cardiace şi urinare, dispozitivele pentru
hemodializa, toate dispozitivele intravasculare, endoscoapele invazive flexibile sau rigide,
echipamentul pentru biopsie asociat endoscoapelor, acele pentru acupunctura, acele utilizate în
neurologie;
Suporturile (instrumentar, echipamente critice), necesita
dezinfectie cel putin de nivel mediu si curatare, urmata de sterilizare prin caldura;
dezinfectie cel putin de nivel mediu si curatare, urmata de sterilizare chimica (pentru instrumentarul
care nu suporta sterilizarea prin caldura). Acestea efectuandu-se prin imersie.
b) semicritice - care vin în contact cu mucoasele intacte, cu excepţia mucoasei periodontale,
sau cu pielea având soluţii de continuitate. În aceasta categorie intra: suprafata interioară a
incubatoarelor pentru copii şi dispozitivele ataşate acestora (masca oxigen, umidificator),
endoscoapele flexibile şi rigide neinvazive, folosite exclusiv ca dispozitive pentru imagistica,
laringoscoapele, tuburile endotraheale, echipamentul de anestezie şi respiratie asistată, diafragmele,
termometrele de sticla, termometrele electronice, ventuzele, varfurile de la seringile auriculare, specul
nazal, specul vaginal, instrumentele utilizate pentru montarea dispozitivelor anticonceptionale,
accesoriile pompitelor de lapte.
Suprafeţele inerte din secţii şi laboratoare, stropite cu sânge, fecale sau cu alte secretii şi/sau
excretii potenţial patogene, şi cazile de hidroterapie utilizate pentru pacientii a căror piele prezintă
soluţii de continuitate sunt considerate semicritice;
Procesarea curatarea suporturilor (suprafete, instrumentar, echipamente semicritice) necesita
dezinfectie de nivel mediu, sau dezinfectie de nivel mediu, urmata de sterilizare chimica (pentru
instrumentarul care nu suporta sterilizarea prin caldura). Acestea efectuandu-se prin imersie sau
stergere pentru suprafete.
c) noncritice - care nu vin frecvent în contact cu pacientul sau care vin în contact numai cu
pielea intactă a acestuia. În aceasta categorie intra: stetoscoape, plosti, urinare, manseta de la
tensiometru, specul auricular, suprafeţele hemodializoarelor care vin în contact cu dializatul, cadrele
pentru invalizi, suprafeţele dispozitivelor medicale care sunt atinse şi de personalul medical în timpul
procedurii, orice alte tipuri de suporturi. Suprafeţele inerte, cum sunt pavimentele, pereţii, mobilierul
de spital, obiectele sanitare s.a., se încadrează în categoria noncritice.
Curatare, dezinfecţie de nivel mediu sau înalt. În funcţie de prezenta produselor biologice de
la pacienti, întâi se realizează dezinfectia de nivel înalt, apoi se curata

22
 ASEPSIA ŞI ANTISEPSIA
Decontaminarea, (dezinfectie de nivel scazut) în practica medicală, se adresează exclusiv materialului murdar şi
se aplică materialelor inerte (suprafeţe, instrumente). Are drept scop diminuarea numărului de microorganisme
înainte de curăţare, protejarea personalului de o contaminare (instrumente de la sala de pansamente sau sala de
operaţii) şi evitarea diseminării microorganismelor în mediul înconjurător.
Curăţare - etapa preliminară obligatorie, permanenta şi sistematica în cadrul oricărei activităţi sau proceduri de
îndepărtare a murdariei (materie organică şi anorganica) de pe suprafeţe (inclusiv tegumente) sau obiecte, prin
operaţiuni mecanice sau manuale, utilizându-se agenţi fizici şi/sau chimici, care se efectuează în unităţile sanitare
de orice tip, astfel încât activitatea medicală sa se desfăşoare în condiţii optime de securitate;
Dezinfecţia, procedura de distrugere a microorganismelor patogene sau nepatogene de pe orice suprafeţe
(inclusiv tegumente), utilizându-se agenţi fizici şi/sau chimici;
Asepsia si antisepsia fac parte din metodele prin care se realizeaza dezinfectia. Ambele metode se folosesc
simultan si se completeaza reciproc. Este treapta superioară a decontaminării şi se aplică numai pe materiale
tegumente şi suprafeţe curate. Nu se dezinfectează decât ceea ce este curat.
Curăţenia şi dezinfecţia pot fi realizate în aceeaşi operaţie pe o suprafaţă datorită utilizării produselor de
curăţenie/dezinfecţie. Cu toate aceste, dacă dezinfecţia înlocuieşte sterilizarea unui obiect, ea trebuie, în mod
imperativ să se facă în 2 timpi separaţi (curăţire apoi dezinfecţie) utilizând produse diferite.
bacteriilor, fungilor, dezinfecţie de nivel înalt
virusurilor şi procedura de dezinfecţie prin care se realizează
a unui număr de spori bacterieni pana la 10^-4; distrugerea
bacteriilor în forma vegetativa,
inclusiv Mycobacterium tuberculosis în forma nesporulata, dezinfecţie de nivel intermediar (mediu)
a fungilor şi a virusurilor
bacteriilor în forma vegetativa, a unor fungi şi dezinfecţie de nivel scăzut
a unor virusuri

Decontaminarea, curăţenia, dezinfecţia concură asepsia (a = fara, sepsis = putrefactie) care reprezintă un
ansamblu de măsuri preventive ce împiedică introducerea germenilor patogeni în organism.
Este o masura profilactica.
Antisepsia (anti = împotriva, sepsis = putrefactie) este o metodă de combatere a infecţiei care se aplică la nivelul ţesuturilor
vii, eliminând sau distrugând microorganismele prezente în momentul derulării procedurii. Este o metoda curativa.

- antiseptic - produsul care previne sau impiedica multiplicarea ori inhiba activitatea microorganismelor; aceasta activitate
se realizează fie prin inhibarea dezvoltării, fie prin distrugerea lor, pentru prevenirea sau limitarea infectiei la nivelul
tesuturilor;

Sterilizare - operaţiunea prin care sunt eliminate sau omorate microorganismele, inclusiv cele aflate în stare vegetativa, de
pe obiectele inerte contaminate, rezultatul acestei operaţiuni fiind starea de sterilitate. Probabilitatea teoretică a existenţei
microorganismelor trebuie sa fie mai mica sau egala cu 10^-6;

Sterilizare chimica - un nivel superior de dezinfecţie care se aplica cu stricteţe dispozitivelor medicale reutilizabile, destinate
manevrelor invazive, şi care nu suporta autoclavarea, realizand distrugerea tuturor microorganismelor în forma vegetativa
şi a unui număr mare de spori.

Igiena este un ansamblu de principii şi practici care vizează ameliorarea sănătăţii şi presupune:
o stare de spirit; luarea la cunoştinţă (informarea); un comportament individual şi colectiv; o filozofie şi o morală; un
ansamblu de reguli de muncă.
23
Metode de Procedee Ce se sterilizeaza Parametrii de sterilizare observatii
sterilizare
Curatirea mecan. Instrumentarul , Materialul moale
Mecanice Spalare apa, Mainile chirurgului
detergenti, sapun Camp operator
Flambare Gatul eprubetelor si al fiolelor Trecere prin flacara nu are eficienta pentru
instrumentarul metalic
Incalzire la Ansa de platina Incalzire pana la rosu Se sterilizeaza inainte si dupa
incandesenta folosire
Caldura Tesaturi 200 – 300 grade C
uscata Fierul de calcat Lenjerie nou nascuti
Material moale
Aer cald Etuva cu aer cald Instrumentar metalic si sticlarie de 180 grade C – 60 min Valabilitate 24 h
Pupinelul laborator 160 grade C – 120 min
100 grade C Valabilitate 3-6 h, daca trusa nu a
Fierberea Instrumentar metalic 30 – 40 minute din momentul fost deschisa
A.
inceperii fierberii
FIZICE
Autoclavare Instrumentar metallic, 134 grade C - 2,4 atm Valabilitate 24 h , in cutii metalice
Caldura sterilizare cu material textil sau casolete si daca nu au fost
umeda vapori de apa sub deschise
Sonde de cauciuc, 121 grade C - 1,1 atm
presiune
manusi chirurgicale
Aseptizarea unor lichide lapte, bere, medii de cultura. Incalzire urmata de racire brusca
Pasteurizarea Inalta-fierbere 80 sec la 80-90 grade C Joasa -fierbere 30-60 min. la 60 grade C
Raze Lampi de mercur Aerul din salile de pansamente, Raza de actiune 1,5 – 2 m Valabilitate 30 – 40 min
ultraviolete sau cadmiu operatie, diverse suprafete
Radiatiile Radiatia gama Solutiile perfuzabile si pulberile, Penetreaza folile din plastic sau Valabilitate 2-3 ani
ionizante materiale de sutura, instrumentar, hartie
manusi , halate , sonde
Ultrasunetele Generatori cu Distrugerea membranei si liza celulara
cristal
Liofilizarea Desicatie in vid Serurilor si vaccinurilor Minus 1380 C

24
autoclav pupinel - etuva
Oxidul de Etuve speciale Instrumente chirurgicale metalice sau 400 C , 4 ore, 1-1,5 atm Bactericid puternic
etilen din plastic, tuburi, catetere, ace,
(gaz) materiale de sutura
B. Aldehidele Glutaraldehida Mat. termosensibile, instrumentar Sol 1 %, 30 minute Bactericid, Fungicid, Virulicida, Tuberculocid
Chimice Imersia Cidex endoscopic, laparoscopic, alte chiar si in prezenta sangelui, plasmei, urina
materialelor Deconex instrumente din plastic Valabilitate 14 zile
sau
Cistoscoapele , sondele Minim 24 ore nu se mai foloseste, risc
sterilizarea la
Formaldehida cancerigen
rece
40 %
Iod – tinctura de Solutie Lugol Badijonare , tegumente nu se pune in contact cu o plaga
iod – 2 % iod Iodofori- Septozol, Alcool iodat sau mucoase
Betadine Badijonare , tegumente
inainte de injectii, punctii operatii tratarea plagilor infectate
Alcool 70 grade Nu se aplica direct pe plaga sau zone Badijonare stergere tegumente Nu actioneaza – formele sporulate
fara strat cornos si bacilul Koch
Subst. pe baza de Hipoclorit de sodiu, cloramine Cloramina B de 500 mg la Actiune pe Gram+, Gram- si bacilul
clor Dezinfectia plagilor si mucoaselor 1 litru de apa Koch
ANTISEPTICELE clorhexidina Apa de gura
Uzual aplicate pe Apa oxigenata-solutie apoasa ce Actiune Antiseptica a plagilor infectate prin spalare
tegumente, tesuturi si contine 3% peroxid de oxigen Mecanica prin efectul de spumare efervescenta
mucoase Subst. care degaja (H2 O2) Hemostatica pe vasele mici
oxigen Permanganat de potasiu Cristale violet, spalarea plagilor, mucoasei
solutie 0,1-0,5% vaginale, vezicale sau bucale
Acizi si baze Acid boric Cristale albe activ pe piocianic. Actioneaza asupra sfacelurilor,
tesuturilor necrozate, si crustelor macerandu-le
Derivati ai fenosept Rar folosit Maini, plagi, instrumentar
25
 metalelor grele Nitrat de argint Cristalele pt.Cauterizarea de Solutie pt. instilatii vezicale in
tesuturi aberante urologie
Mercur si argint Oxicianura de mercur Spalarea mucoaselor 1gr la 5000
Violet de gentiana Topic in dermatologie Bactericid, antifungic Antihelmitic- oxiuriaza
rivanol
detergenti cationici Bromocetul – aseptizarea unor Bactericid Fungicid Virulicida
plagi, arsuri, tegumentelor
Cloramina 25% Cl Stergere, spalare, Pavimentul, peretii cu faianta, termometrele submerjare dupa
activ chiuvete, bai, cadite,musamale spalare clorami. 1%.
Formaldehida Submerjare, pulverizare, vaporizare- Minim 24 ore nu se mai foloseste, risc
40 % lenjerie, saltele,paturi, incaperi cancerigen
DEZINFECTANTE Javel solid 3,5 gr - vesela
Uzual folosite pe diverse tableta
obiecte, produse septice, Var cloros
suprafete sau din mediul
Soda de rufe instrumentar 30 minute Valabilitate 24 h
extern
Clorura de sodiu
2%
Trioton rapid Dezinfectie de grad inalt Echipamente medicale, Val. 14 zile Spectru larg
suprafete de orice tip, Bactericid Fungicid
pavimente, 10 ml/1L apa Virulicida Tuberculocid
detergenti anionici Spalarea lenjeriei
Cationici Bactericid Fungicid Virulicida
Bromocetul dezinfectant instrumentar lenjerie vesela, incaperi
PREGATIREA CAMPULUI CUTANAT !!!
Dezinfectia tip Indicatii: Tehnica
I (risc redus injectia id, sc, iv, recoltari de sange se aplica dezinfectantul pe piele, cu tamponul imbibat, durata de actiune fiind 30”
de infectie) (pana la evaporarea dezinfectantului).
II (risc mediu cateterizarea venelor in vederea perfuziei Se curate pielea cu tamponul imbibat in dezinfectant, apoi cu un tampon steril;
de infectie) continue, injectia im, recoltarea sangelui Se aplica inca o data dezinfectantul si se sterge pielea cu tamponul steril, durata de
pentru hemocultura. actiune fiind de cca 30”
operatii, punctii arteriale, punctiile unor Se curate pielea cu apa si sapun, se rade, se degreseaza (eter sau benzina) Se aplica de
III cavitati (pleurala, articulara, osoasa, etc.) 2 ori dezinfectantul, la interval de 2’30’”; durata totala este de 5 minute
! persoana care executa dezinfectia poarta manusi sterile.


26
  Igiena mediului spitalicesc – curatenie, aerisire
Sortarea deșeurilor medicale Ordinul 1226/ 03.12.2012 privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale
Colectarea separată a deşeurilor este prima etapă în gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale.
Activitatea medicală este orice activitate de diagnostic, prevenţie, tratament, cercetare, precum şi de monitorizare şi recuperare a stării de sănătate, care implică sau nu
utilizarea de instrumente, echipamente, substanţe ori aparatură medicală;
Categorii de deseuri:
Deşeurile Deşeurile înţepătoare-tăietoare «Infecţioase»:
medicale aceste deşeuri sunt substanţe şi preparate cu conţinut de microorganisme viabile sau toxine ale acestora
sunt obiecte ascuţite care considerate deşeuri care sunt cunoscute ca producând boli la om ori la alte organisme vii"; aceste deşeuri
nepericuloase sunt considerate deşeuri
pot produce leziuni infecţioase/periculoase,
sunt
mecanice prin înţepare dacă au fost în contact cu periculoase;
deşeurile
sau tăiere; fluide biologice sau cu respectiv deşeurile
a căror compoziţie şi
substanţe periculoase
ale căror proprietăţi
ace, ace cu fir, catetere, În situaţia în care deşeurile care conţin sau au venit în contact cu sânge ori cu alte fluide biologice, precum şi cu
nu
seringi cu ac, branule, de vizavi au intrat în virusuri, bacterii, paraziţi şi/sau toxinele microorganismelor, perfuzoare cu
prezintă pericol
lame de bisturiu, pipete, contact cu material tubulatură, recipiente care au conţinut sânge sau alte fluide biologice, câmpuri
pentru sănătatea
sticlărie de laborator ori potenţial infecţios, inclusiv operatorii, mănuşi, sonde şi alte materiale de unică folosinţă, comprese, pansamente
umană
altă sticlărie spartă sau nu recipientele care şi alte materiale contaminate, membrane de dializă, pungi de material plastic pentru
şi pentru mediu;
etc. de unică folosinţă, au conţinut vaccinuri, colectarea urinei, materiale de laborator folosite, scutece care provin de la pacienţi
neîntrebuinţată sau cu sunt considerate deşeuri internaţi în unităţi sanitare cu specific de boli infecţioase sau în secţii de boli
termen de expirare infecţioase şi sunt incluse infecţioase ale unităţilor sanitare, cadavre de animale rezultate în urma activităţilor
depăşit, care nu a intrat în în aceasta categorie de cercetare şi experimentare
contact cu material
potenţial infecţios
Codurile de culori ale recipientelor
18 01 04
saci din polietilenă de
culoare neagră
inscriptionată
"Deşeuri
nepericuloase".

18 01 03* deşeuri ale căror colectare şi eliminare fac obiectul unor măsuri speciale privind prevenirea
18 01 01 infecţiilor Deşeurile periculoase sunt marcate cu un asterisc (*)
obiecte ascuţite Recipientul în care se face colectarea şi care vine în contact direct cu deşeurile periculoase rezultate din activităţi
medicale este de unică folosinţă şi se elimină odată cu conţinutul.
Pentru deşeurile infecţioase se foloseşte pictograma "Pericol biologic". Codurile de culori ale recipientelor galben

27
 Atât deşeurile înţepătoare-tăietoare identificate prin Pentru deşeurile infecţioase se folosesc
În lipsa acestora se codul 18 01 01, cât şi prin codul 18 01 03* conform cutii din carton prevăzute în interior cu saci galbeni din polietilenă sau
pot folosi saci din art. 8 se colectează separat în acelaşi recipient din saci din polietilenă galbeni ori marcaţi cu galben.
polietilena material plastic rigid rezistent la acţiuni mecanice. Gradul de umplere a sacului nu va depăşi trei pătrimi din volumul său
transparenti şi Recipientul trebuie prevăzut la partea superioară cu un Acestia sunt marcaţi şi etichetaţi în limba română cu următoarele informaţii:
incolori. capac special care să permită introducerea deşeurilor şi tipul deşeului colectat, pictograma "Pericol biologic", capacitatea recipientului (l sau
să împiedice scoaterea acestora după umplere a kg), modul de utilizare, linia de marcare a nivelului maxim de umplere, data începerii
recipientului, fiind prevăzut în acest scop cu un sistem utilizării recipientului pe secţie, unitatea sanitară şi secţia care au folosit recipientul,
de închidere definitivă. Capacul recipientului are orificii persoana responsabilă cu manipularea lor, data umplerii.
pentru detaşarea acelor de seringă şi a lamelor de
bisturiu. Recipientele trebuie prevăzute cu un mâner
rezistent pentru a fi uşor transportabile la locul de
stocare temporară şi, ulterior, la locul de eliminare
finală. Recipientele utilizate pentru deşeurile
înţepătoare-tăietoare infecţioase au culoarea galbenă şi
sunt marcate cu pictograma "Pericol biologic".
În fiecare unitate sanitară trebuie să existe un spatiu central pentru stocarea temporară a deşeurilor medicale.. Spatiul central de stocare a deşeurilor trebuie să
aibă două compartimente:
a) un compartiment pentru deşeurile periculoase, prevazut cu dispozitiv de închidere care să permit numai accesul persoanelor autorizate;
b) un compartiment pentru deşeurile nepericuloase, amenajat conform Normelor de igienă şi recomandarilor privind mediul de viată al populatiei, aprobate prin
Ordinul ministrului sanatatii nr. 536/1997, cu modificarile şi completarile ulterioare.
Spatiul central destinat stocarii temporare a deşeurilor periculoase trebuie să permită stocarea temporară a cantitatii de deşeuri periculoase acumulate în intervalul
dintre două îndepartari successive ale acestora. Spatiul de stocare temporară a deşeurilor periculoase este o zonă cu potential septic şi trebuie separat functional de
restul constructiei şi asigurat prin sisteme de închidere. Încaperea în care sunt stocate temporar deşeuri periculoase trebuie prevazută cu sifon de pardoseală pentru
evacuarea în reteaua de canalizare a apelor uzate rezultate în urma curatarii şi dezinfectiei. Spatiul de stocare temporară a deşeurilor periculoase trebuie prevazut cu
ventilatie corespunzatoare pentru asigurarea temperaturilor scazute care să nu permit descompunerea materialului organic din compozitia deşeurilor periculoase.
Trebuie asigurate dezinsectia şi deratizarea spatiului de stocare temporară în scopul prevenirii aparitiei vectorilor de propagare a infectiilor (insecte, rozatoare).
Durata stocarii temporare a deşeurilor medicale infectioase în incintele unitatilor medicale nu poate să depaşească un interval de 48 de ore, cu exceptia situatiei în
care deşeurile sunt depozitate într-un amplasament prevazut cu sistem de racire care să asigure constant o temperatură mai mică de 4 °C, situatie în care durata
depozitarii poate fi de maximum 7 zile. Amplasamentul trebuie să aibă un sistem automat de monitorizare şi înregistrare a temperaturilor, ce va fi verificat periodic.

28
 MĂSURAREA ŞI NOTAREA GRAFICĂ A FUNCŢIILOR VITALE, A ÎNĂLŢIMII ŞI
GREUTĂŢII CORPORALE ŞI NOTAREA LOR ÎN FOAIA DE TEMPERATURĂ
Evaluarea funcţiilor vitale
Funcţiile vitale
 Includ: respiraţia, pulsul, tensiunea arterială şi temperatura
 Sunt frecvent utilizate ca indicatori ai stării de sănătate sau de boală
Când se măsoară funcţiile vitale?
 Când intervine o schimbare în starea de sănătate a unei persoane
 Când este admis într-o unitate spitalicească
 Înainte şi după proceduri invazive de diagnostic
 Înainte şi după intervenţii chirurgicale
 Înainte şi după administrarea medicamentelor care au efect asupra sistemului respirator şi cardiovascular
 Înainte şi după efectuarea intervenţiilor de îngrijire care pot influenţa funcţiile vitale
Rolul asistentei în măsurarea funcţiilor vitale
 Să pregatească material şi instrumentar corespunzator şi în stare de funcţionare
 Să pregatească pacientul din punct de vedere fizic
 Să pregatească psihic pacientul
 Să asigure condiţii de microclimat care să nu influenţeze funcţiile vitale
 Să cunoască variaţiile normale ale funcţiilor vitale, in functie de sex şi vârstă
 Să cunoască antecedentele medicale ale pacientului şi tratamentele prescrise
 Să respecte frecvenţa de evaluare a funcţiilor vitale în raport cu starea pacientului
 Să comunice medicului modificările semnificative ale funcţiilor vitale
Foaia de temperatură – caracteristici:
- este parte integrată a foii de observaţie
- document medical
- document stiinţific
- document medico-juridic
- este completată de către asistentă şi raspunde în faţa superiorilor şi a legii
- cuprinde datele personale ale bolnavului, se notează: nume, prenume, vârsta, data internării, diagnosticul
de internare, numărul patului, numărul foii de observaţie; la externare data şi diagnosticul de externare.

29
 Numele……………………………….Prenumele…………….….………………Anul…………luna…………Nr. foii de observaţie…………Nr. salon………..Nr. pat…………..

Ziua
Zile de boalå Temp
Resp.

Puls
T.A.

D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S

35 30 160 41O

30 25 140 40O

25 20 120 39O

20 15 100 38O

15 10 80 37O

10 5 60 36O

Lichide ingerate
Diureză
Scaune
i i
Dietă

30
 MĂSURAREA ŞI NOTAREA TEMPERATURII
Mentinerea temperaturii in limite normale este necesitatea organismului de a conserva o temperatura la
un grad aproximativ constant, pentru a-si mentine starea de bine. Temperatura corpului se mentine constanta
datorita echilibrului dintre termogeneza si termoliza. Mentinerea echilibrului este asigurata de functionarea
centrilor termoreglatori, situati in hipotalamus. Măsurarea temperaturii corporale se efectuează, la ora actuală,
cu termometrul electronic. Aparatul permite măsurarea temperaturii cutanate (în axilă), rectale şi timpanice.
Această măsurare a temperaturii este rapidă şi fiabilă.
Scop - evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză
- supravegherea sistematică în cursul spitalizării;
- supravegherea unui sindrom infecţios sau inflamator.
Materiale necesare
Se vor pregăti pe o tavă medicală:
- termometru electronic cutanat sau timpanic cu sondă disponibilă;
- comprese curate şi soluţie dezinfectantă;
- lubrifiant pentru termometrul rectal.
Se vor folosi racorduri de unică folosinţă pentru termometrele timpanice. Termometrul va fi dezinfectat
după fiecare pacient.
Intervenţiile asistentei
 pregătirea materialelor lângă pacient
 pregătirea psihică a pacientului - se explică pacientului procedura;
- se cere pacientului să rămână culcat în pat;
Pentru supravegherea sistematică este important de considerat faptul că temperatura este mai mică dimineaţa
înainte ca pacientul să se ridice din pat.
 spălarea pe mâini Tab 1 Valori normale ale temperaturii
Nou nascut si copilul mic 36,1 – 37,8 grade celsius
Adult 36 - 36,9 grade celsius
Varstnic 35 - 36 grade celsius
Tab. 2 Manifestari de dependenta a temperaturii
SUBFEBRILITATE 37 – 37,9 grade celsius
FEBRA MODERATA 38 – 38,9 grade celsius
FEBRA RIDICATA 39 – 39,9 grade celsius
HIPERPIREXIE PESTE 40 grade celsius

31
 Efectuarea procedurii de măsurare a temperaturii
Cu termometrul electronic timpanic
 se introduce captatorul adaptat la un capişon de unică folosinţă în urechea pacientului;
 se roteşte termometrul cu 30° în spate pentru a fi în faţa timpanului;
 aparatul afişează temperatura în 1-3 secunde.

Cu termometrul electronic cutanat

 se descoperă axila pacientului;
 se tamponează pentru a îndepărta transpiraţia;
 se introduce sonda /captatorul termometrului în mijlocul axilei şi se apropie braţul de torace;
 se aşteaptă 30 sec. până se aude semnalul sonor;
 se ajustează temperatura afişată cu 0,5°C pentru a obţine temperatura corporală;
 se spală mâinile.
Acelaşi termometru poate fi folosit şi pentru măsurarea temperaturii rectale.

Cu termometrul electronic oral

 - se introduce sonda /captatorul electronic într-un capişon din material plastic;
 - se plasează în cavitatea bucală, sublingual;
 - se menţine termometrul pe loc până la semnalul sonor;
 - se scoate termometrul şi se citeşte valoarea;
 - se aruncă capişonul din plastic în recipientul pentru deşeuri;
 - se spală mâinile.
32
Cu termometrul electronic rectal
 - se aşează pacientul în poziţia SIMS; Ziua 22 23 24 25
(decubit lateral stang cu membrul inferior stang Zile de 1 2 3 4
boala
intins si membrul inferior drept flectat)

Temp
Puls
 - se introduce sonda termometrului
D S D S D S D S
protejată de capişonul lubrifiat (aproximativ 4 cm);
 - se menţine termometrul până la semnalul 160 41
sonor;
 - se scoate termometrul, se citeşte valoarea;
 - se aruncă capişonul în recipientul pentru
140 40
deşeuri;
 - se spală mâinile.
Observații
 - măsurarea temperaturii rectal poate să 120 39

antreneze leziuni dacă este practicată cotidian;.

 - măsurarea temperaturii rectal poate
provoca sângerări la copii, rupturi ale venelor 100 38
hemoroidale, escare sau rectite (necesitând
intervenţii chirurgicale). ,,,,
Reprezentarea grafică a temperaturii
- se socotesc pentru fiecare linie orizontală din
80 37
foaia de temperatură câte 2 diviziuni de grad; ,,,,
- se notează grafic valoarea înregistrată, printr-un
punct de culoare albastră aşezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru CCCC
60 36
dimineaţa (D) sau seara (S) pentru cifrele cu soţ
(pare); exemplu 36,2; 37,4; 38,6; etc ,,,,
- se uneşte primul punct cu rubrica pentru
temperatură aflată în partea dreaptă a sistemului de ,,,,
coordonate din foaia de temperatură;
- se obţine curba termică prin unirea punctelor care
indică valorile temperaturii măsurate bicotidian pe

33
parcursul zilelor de supraveghere şi îngrijire.
Educarea pacientului
- se informează pacientul că termometrul este un instrument indispensabil pentru aprecierea stării generale la
domiciliu;
- se explică pacientului cum să întreţină şi să utilizeze termometrul;
- se oferă pacientului un tabel cu valori termice orientative, în funcţie de calea de măsurare folosită, ca în
exemplul de mai jos.

DE REŢINUT
--în mod curent temperatura se masoară dimineata, între orele 7-8 şi după-amiază între orele 18-19
--temperatura axilara reprezinta temperstura externa a corpului, ea fiind cu 4-5 zecimi de grad mai joasa decat
cea centrala
--masurarea temperaturii in cavitatea bucala este contraindicata la copii, la pacientii agitati, la cei afectiuni ale
cavitatii bucale; inainte cu 10 minute de introducerea termometrului in cavitatea bucala, pacientul nu va
consuma lichide reci sau calde si nici nu va fuma
--temperatura masurata rectal este mai mare decat cea masurata axilar cu 0,4-0,5 grade
-masurarea temperaturii in rect este contraindicata la pacientii agitati si la cei cu afectiuni rectale; pentru
masurarea rectala, copii mici sunt asezati in decubit dorsal, cu picioarele ridicate, sau in decubit ventral
--pentru măsurarea în vagin se urmăreşte aceleaşi etape ca la măsurarea rectală introducându-se termometrul in
vagin; este contraindicată în bolile aparatului genital; valoarea este mai mare cu 0,5 grade decat cea axilară

34
 MĂSURAREA ŞI NOTAREA PULSULUI

Def. 1. Senzatia de soc perceputa la palparea unei artere superficiale incomplet comprimata pe un plan
osos (este sincrona cu sistola ventriculara).
2. Pulsul reprezinta expansiunea ritmica a arterelor, care se comprima pe un plan osos si este
sincrona cu sistola ventriculara.
Indicaţii - determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;
- obţinerea de informaţii despre activitatea inimii și despre starea arterelor;
- aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate sau stres.
Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe o tavă medicală:
- Ceas de mana cu secundar sau
cronometru
- Culoare roşie ( creion, pix sau carioca)
- Carnet de adnotări personale
Pregătirea pacientului
Pregătirea psihică
- se explică pacientului procedura pentru
a reduce emoţiile, teama şi a obţine
colaborarea;
- se asigură un repaus psihic de cel puţin
5 minute înainte de măsurare;
Pregătirea fizică
- se asigură un repaus fizic de cel puţin 5
minute înainte de măsurare;
- se aşează pacientul în poziţie
confortabilă în funcţie de starea generală:
- în decubit dorsal cu membrul superior
întins pe lângă corp, articulaţia mâinii in
extensie, mâna in supinaţie (palma
orientată în sus);

35
- în poziţie semişezânda (în pat sau în fotoliu)
antebraţul în unghi drept sprijinit pe suprafaţa
patului, mâna în supinaţie şi extensie.
Efectuarea procedurilor
- se spală mâinile;
- se reperează artera radială la extremitatea distală a
antebraţului, pe faţa anterioară (internă), în şanţul
radial aflat în prelungirea policelui;
- se plasează degetele index, mediu şi inelar (2,3,4)
deasupra arterei radiale reperate;
- se exercită o presiune uşoară asupra arterei pe osul
radius, astfel încât să se perceapă sub degete
pulsaţiile sângelui;
- se fixează un punct de reper pe cadranul ceasului
de mână;
- se numără timp de 1 minut pulsaţiile percepute sub
degete, sau 30 secunde şi înmulţite cu doi numărul
pentru a obţine rata pulsului pe minut;
- se apreciază
Ritmul – pauzele dintre pulsatii sunt egale, pulsul
este ritmic;
Amplitudinea
-(volum) este determinata de cantitatea de sange
existent in vase
-este mai mare cu cat vasele sunt mai aproape de
inima
-la arterele simetrice, volumul pulsului este egal
Celeritatea –reprezinta viteza de ridicare si coborare
a undei pulsatile

Elasticitatea peretelui arterial în timp ce se măsoară frecvenţa;

- se înregistrează frecvenţa pulsului în carnetul personal notând: numele pacientului, salonul, data înregistrării,
rata;
36
- se spală mâinile.
Modificări în situaţiile selectate
- dacă pulsul radial nu este palpabil se caută alte artere accesibile pentru măsurare:
- artera temporală: la un lat de deget deasupra şi lateral de stânca temporalului, în dreptul pavilionului auricular;
- artera carotidă externă (dreaptă sau stânga): pe fața anterioară a gâtului, în şanţul delimitat de laringe
(anterior) şi muşchiul sternocleidomastoidian (lateral);
- artera pedioasă – pe faţa dorsală a piciorului, în dreptul primului şanţ intermetatarsian;
- artera femurală – în regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa;
- apex (vârful inimii) – pulsul apical, în spaţiul 5 intercostal (i.c.) pe linia medioclaviculară stângă;

- la copiii sub 2 ani se evită măsurarea pulsului radial întrucât rata crescută şi aria mică de palpare pot
determina valori inexacte;
- la copiii peste 2 ani rata pulsului radial se obţine atunci când sunt liniştiţi sau dorm, întrucât este dificil să obţii
colaborarea copilului de a rămâne cu mâna nemişcată;
- la copil, pentru o acurateţe maximă, rata pulsului se numără timp de 1 minut.
37
Reprezentarea grafică a pulsului în foaia de Ziua 22 23 24 25
temperatură Zile de 1 2 3 4
- se socotesc pentru fiecare linie orizontală a foii

Temp
Puls
de temperatură câte 4 pulsaţii; D S D S D S D S
- se notează grafic valoarea înregistrată printr-un
punct de culoare roşie, aşezat direct pe linia 160 41 ccc
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D
cccss
(dimineaţa) sau S (seara), pentru valorile care
cresc din 4 în 4 (ex. 64, 68, 76, 80); 40 gr
140 0,2
- se notează grafic valoarea înregistrată printr-un
0,2
punct de culoare roşie aşezat în mijlocul pătratului 0,2
din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru 0,2
0,2
valorile care cresc din 2 în 2 (ex.: 62, 66, 70);
- se unește primul punct, printr-o linie cu săgeată, 120 39

cu rubrica pulsului aflată în partea dreaptă a

sistemului de coordonate din foaia de temperatură; cc
- se obţine curba pulsului prin unirea punctelor
100 38
care indică valorile ratei cardiace măsurate
bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere şi
îngrijire.
,,,,
Evaluarea eficacității procedurii
80 37
Rezultate aşteptate/dorite: ,cc,,,
- pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvența să cc
înscrie în limitele normale corespunzătoare
vârstei;
CCCC
- tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate; 4 36
- pacientul este liniştit. 4
4 ,,,,
Rezultate nedorite
4
- rata pulsului este mai mare sau sub normalul 4 ,,,,
caracteristic vârstei;
- pulsul radial nu este perceptibil;
- pulsul este aritmic;
38
- amplitudinea este mică sau crescută;
- pacientul este palid, anxios, acuză palpitaţii,
extrasistole;
- pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependenţă următoare
-intoleranţă la activitate;
-alterarea confortului;
-deficit de volum lichidian;
-exces de volum lichidian;
-alterarea perfuziei tisulare.
Educarea pacientului
- se învaţă pacientul să-şi măsoare singur pulsul periferic la arterele carotidă sau temporală întrucât sunt mai
accesibile pentru autopalparea la domiciliu;
- se instruieşte pacientul să exercite o presiune uşoară folosind 3 degete pentru palpare;
- se informează pacientul/familia care sunt valorile normale ale pulsului, caracteristice vârstei;
- se instruieşte pacientul/familia să ia legătura cu medical curant ori de cate ori valorile ratei pulsului sunt
deviate de la normal şi starea generală a pacientului se modifică.
- se oferă pacientului un tabel cu valori orientative ca în exemplul de mai jos:
Vârsta Rata aproximativă PULS Rata medie
Nou-născut 120 -160 140
1- 2luni(sugar) 100- 140 120
12 luni – 2 ani 80-130 110
2 ani - 6 ani 75-120 100
6 ani – 12 ani 75-110 95
Adolescent 60-100 80
Adult 60-100 80

39
 MĂSURAREA ŞI NOTAREA PRESIUNII SÂNGELUI (TENSIUNEA ARTERIALĂ - T.A.)

Def. Tensiunea arteriala reprezinta presiunea exercitata de sangele circulant asupra peretilor arteriali.
Scop
- determinarea presiunii sistolice şi diastolice la internare pentru a compara starea curentă cu valorile normale;
- evaluarea stării pacientului în ce priveste volumul de sânge, randamentul inimii și sistemul vascular;
- aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/și medicamente.
Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe o tavă medicală:
- stetoscop biauricular;
- tensiometru cu manşetă adaptată
vârstei;
- comprese cu alcool medicinal;
- culoare albastră (pix, creion);
- foaie de temperatură;
- carnet de adnotări personale.
Pregătirea pacientului
Psihică:
- se explică pacientului procedura
pentru a reduce teama şi a obţine
colaborarea;
- se asigură un repaus psihic de cel puţin 5
minute înainte de măsurare întrucât emoţiile
influenţează presiunea sângelui;
Fizică:
- se asigură un repaus de cel puţin 5 minute
înainte de măsurare;
- se aşează pacientul în poziţie confortabilă
de decubit dorsal ori semişezând sau în
ortostatism conform indicaţiei medicale.

40
Efectuarea procedurii
 Pentru metoda auscultatorica
- se utilizează comprese cu alcool pentru a şterge olivele şi părţile metalice ale stetoscopului dacă este necesar;
- se selectează un tensiometru cu manşetă potrivită vârstei şi stării constituţionale a pacientului;
- se amână măsurarea T.A. dacă pacientul este tulburat emoţional, are dureri, dacă a făcut exerciţii de mişcare
sau dacă măsurarea presiunii arteriale nu este o urgenţă;
- se alege braţul potrivit pentru aplicarea manşetei (fără perfuzie intravenoasă, intervenţie chirurgicală la nivelul
sânului sau axilei, fără arsuri, şunt arterio-venos sau răni ale mâinii);
Șunt = Fistula arteriovenoasă (AV) este o legătură anormală între o arteră și o venă. În mod normal,
sângele curge de la artere la capilare și la vene. Nutrienții și oxigenul din sânge se deplasează de la capilare la
țesuturile din organism. În caz de fistulă arteriovenoasă, sângele curge direct dintr-o arteră într-o venă, ocolind
unele capilare. Când se întâmplă acest lucru, țesuturile de sub vasele capilare ocolite primesc o cantitate redusă
de sânge.

- se permite pacientului să adopte poziţia culcat sau aşezat cu braţul susţinut la nivelul inimii şi palma
îndreptată în sus;
- se descoperă braţul pacientului fie prin ridicarea mânecii fie prin dezbrăcare dacă mâneca este prea strâmtă,
pentru a nu creşte presiunea deasupra locului de aplicare a manşetei;
- se verifică daca manşeta conţine aer;
- se scoate aerul din manşetă, la nevoie, deschizând ventilul de siguranţă şi comprimând manşeta în palme sau
pe suprafaţă dură;
- se închide ventilul de siguranţă înainte de a umfla manşeta;
- se aplică manşeta, circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii cotului şi se fixează;

41
- se palpează artera brahială sau radială
exercitând o presiune uşoară cu degetele;
- se aşează membrana stetoscopului deasupra
arterei reperate şi se introduc olivele in urechi;
- se umflă manşeta tensiometrului pompând aer
cu para de cauciuc în timp ce se priveşte acul
manometrului;
- se continuă pomparea de aer până când
presiunea se ridică cu 30 cm deasupra punctului
în care pulsul a dispărut (nu se mai aud bătăi în
urechi);
- se decomprimă manşeta, deschizând uşor
ventilul de siguranţă pentru restabilirea
circulaţiei sângelui prin artere;
- se înregistrează mental cifra indicată de acul
manometrului în oscilaţie în momentul în care,
în urechi, se aude prima bătaie clară (lup-dup);
această cifră reprezintă presiunea (tensiunea) sistolică sau maximă;
- se înregistrează numărul care corespunde bătăii de final în timp ce se continuă decomprimarea manşetei;
acesta reprezintă T.A. diastolică sau minimă;
- se îndepărtează manşeta, se curăţă şi se dezinfectează olivele stetoscopului;
- se înregistrează valorile măsurate în carnetul personal, notând: numele pacientului, data înregistrării, valorile
obţinute (T.A. = 130/70 mmHg sau T.A.= 13/7 cmHg).
Reprezentarea grafică a T.A.
- se socotesc pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1 cm Hg;
- se reprezintă grafic valorile înregistrate printr-un dreptunghi de culoare albastră, aşezat pe verticala timpului
(D sau S); latura de sus a dreptunghiului reprezintă T.S. (tensiunea sistolică) iar latura de jos a dreptunghiului
reprezintă T.D. (tensiunea diastolică).
Evaluarea eficacității procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
- T.A. a pacientului este, în limitele normale corespunzătoare vârstei;
- pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru.

42
 Ziua 22 23 24 25
Zile de boala 1 2 3 4
RESP

Temp
Puls
TA
D S D S D S D S

35 30 160 41

30 25 140 40

25 20 120 39

20 15 100 38

,,,,
15 10 80 37
,,,,

CCCC
10 5 60 36

,,,,
50
mmHG ,,,,

43
Rezultate nedorite:
- presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică faţă de rata normală a persoanelor de aceeaşi
vârstă;
- sunetele obţinute prin metoda KOROTKOFF nu sunt audibile sau suficient de distincte pentru a facilita o
apreciere exactă a T.A.; Metoda KOROTKOFF = Metoda auscultatorica dupa umflarea mansetei si eliberarea
treptata a presiunii, sangele incepe sa curga din nou prin artera. Fluxul turbulent creeaza un puls sincron sonor
(primul sunet Korotkoff). Presiunea la care se detecteaza acest sunet pentru prima data reprezinta tensiunea
sistolica. Presiunea mansetei scade pana cand nu se mai poate detecta niciun sunet, ajungandu-se astfel la
presiunea arteriala diastolica.
- pacientul poate avea una sau mai multe din problemele de dependenţă:
- intoleranţa la activitate;
- alterarea randamentului inimii;
- exces de volum lichidian;
- deficit de cunoştinţe;
- alterarea nutriţiei;
- alterarea menţinerii sănătăţii.
Modificări în situaţiile selectate
- se ridică braţul pacientului deasupra inimii pentru 15 secunde înainte de reverificarea presiunii dacă se aud cu
dificultate sunetele (bătăile cardiace) în urechi;
- se măsoară T.A. la coapsă daca accesul la arterele braţului nu este posibil;
- se alege o manşetă lată şi se aşează pacientul pe abdomen pentru palparea adecvată a arterei poplitee;
- se ajustează evaluarea presiunii arteriale înregistrate, dacă se foloseşte coapsa, întrucât există tendinţa ca T.A.
să fie mai mare la extremitatea distală faţa de
extremitatea proximală (superioară);
- se măsoară presiunea arterială prin metoda
palpatorie, în lipsa stetoscopului auricular; prin
aceasta metodă întotdeauna se obţine exact numai
tensiunea sistolică.
 Pentru metoda palpatorie
- determinarea se face prin palparea arterei radiale
- nu se foloseşte stetoscopul biauricular
- etapele sunt identice metodei auscultatorii
44
- are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului periferic fiind posibila
numai după reducerea accentuată a compresiunii exterioare
- DE REŢINUT:
- manşeta pneumatică va fi bine fixată pe braţul pacientului
- manometrul va fi plasat la nivelul arterei la care se face determinarea
- măsurarea va fi precedată de liniştirea pacientului
- în caz de suspiciune, se repetă măsurarea inca o data fără a scoate manşeta de pe bratul pacientului
- la indicaţia medicului, se pot face măsuratori comparative la ambele braţe
Educarea pacientului
- se sfătuieşte pacientul adult să-şi măsoare T.A. cel puţin odată pe an;
- se informează pacientul despre utilitatea automăsurării T.A. la domiciliu, prin
echipament digital; deşi este costisitor este mult mai uşor de citit valorile;
- se instruieşte pacientul să se prezinte cu promptitudine la medic dacă valorile T.A.
sunt oscilante;
- se instruieşte pacientul cu hipertensiune arterială (HTA) să-şi ia medicamentele în
mod regulat, să reducă consumul de sare, să-şi verifice greutatea şi să înveţe tehnici de management al
stresului;
- se informează pacientul/familia care sunt valorile normale în funcţie de vârstă; se oferă, eventual, un tabel cu
valori orientative ca în exemplul de mai jos:
Vârsta Valori normale ale T.A. Limite superioare ale normalului
1 an 95/65 mmHg Nedeterminate
6-9 ani 100/65 mmHg 119/79 mmHg
10-13 ani 110/65 mmHg 124/84 mmHg
14-17 ani 120/80 mmHg 134/89 mmHg
18- adult 120/80 mmHg 139/89 mmHg

45
 MĂSURAREA ŞI NOTAREA RESPIRAŢIEI

Def. A respira reprezinta nevoia ființei umane de a capta oxigen din mediul inconjurător, necesar
proceselor de oxidare din organism și de a elimina dioxidul de carbon rezultat din arderile celulare.
Obiectivele procedurii
- determinarea ratei respiratorii la internare pentru a servi ca bază de comparare cu măsurătorile ulterioare;
- monitorizarea efectelor bolii, traumatismului, sau stresului asupra sistemului respirator;
- evaluarea răspunsului pacientului la medicaţia sau tratamentele care afectează sistemul respirator
Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe o tava medicală:
- ceas cu secundar, de mână, sau cronometru;
- culoare albastră (creion, pix);
- foaie de temperatură;
- carnet de adnotări personale.
Pregătirea pacientului
- se evită pregătirea psihică a pacientului întrucât acesta îşi poate modifica ritmul obişnuit în momentul în care
conştientizează propria respiraţie;
- se măsoară respiraţia concomitent cu celelalte semne vitale dacă apar schimbări în starea pacientului, dacă
pacientul are o afecţiune cardio-pulmonara sau primeşte oxigen ori medicamente ce afectează fiziologia
respiraţiei.
Efectuarea procedurii
- se observă mişcările de ridicare sau de coborâre ale toracelui cu fiecare inspiraţie sau expiraţie;
- se menţin, în continuare, degetele pe locul de măsurare a pulsului în timp ce se observă toracele pacientului;
- se numără mişcările de ridicare a toracelui (inspiraţiile) timp de minimum 30 de secunde şi se înmulţeşte cu 2
numărul obţinut pentru a afla rata pe minut;
- se numără timp de 1 minut inspiraţiile dacă respiraţia este neregulată;
- se înregistrează rata respiratorie în carnetul personal notând: numele pacientului, data înregistrării, rata
respiratorie;
- se spală mâinile dacă s-a atins pacientul sau patul acestuia pe durata măsurării.
Reprezentarea grafică a T.A
- se socoteşte câte o respiraţie pentru fiecare linie orizontala din foaia de temperatură;
- se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat direct pe linia orizontală din
rubrica corespunzătoare pentru dimineaţa (D) sau seara (S);
46
 Ziua 22 23 24 25
Zile de boala 1 2 3 4
RESP

Temp
Puls
TA
D S D S D S D S

35 30 160 41

30 25 140 40

25 20 120 39

20 15 100 38

,,,,
rrr

15 10 80 37
,,,,
rrr

CCCC
10 5 60 36

,,,,
,,,,

47
- se uneşte primul punct, printr-o linie cu săgeată, de rubrica respiraţiei aflată în partea dreaptă a sistemului de
coordonate din foaia de temperatură;
- se obţine curba respiraţiei prin unirea punctului iniţial cu celelalte valori ale măsurătorilor efectuate ulterior.

Evaluarea eficacităţi procedurii

Rezultate aşteptate/dorite:
- rata respiraţiei, în repaus, este în limitele normale caracteristice vârstei;
- respiraţia se face pe nas, este liniştită, fără zgomote, fără efort;
- tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conştient, orientat în timp şi spaţiu.
Rezultate nedorite:
- rata respiratorie este mai mică sau mai mare faţă de valorile normale caracteristice vârstei;
- pacientul trece printr-o detresă respiratorie manifestată prin: zgomote respiratorii anormale, efort respirator,
utilizarea muşchilor respiratorii accesorii, ortopnee, piele palidă sau cianotică, pierdere de cunoştinţă;
- pacientul poate avea una sau mai multe din următoarele probleme de dependenţă:
- intoleranţă la activitate;
- anxietate;
- alterarea confortului;
- clearance ineficient al căilor respiratorii;
- posibilă insuficienţă respiratorie;
- alterarea schimburilor gazoase.
Modificări în situaţiile selectate
- se prevăd 5-10 minute de repaus înainte de numărarea respiraţiilor dacă a apărut o activitate recentă ce poate
altera rata respiratorie a pacientului;
- se descoperă toracele pacientului dacă respiraţia este superficială pentru a obţine cea mai corectă rată
respiratorie;
- se evită măsurarea respiraţiei la sugar sau copil în timpul plânsului;
- se aplică podul palmei pe toracele copilului atunci când doarme pentru a număra exact mişcările respiratorii.
Educarea pacientului
- se învaţă procedura de măsurare şi înregistrare a ratei respiratorii de către membrii familiei ca şi acordarea de
îngrijiri atunci când este nevoie;
- se ajută/instruiește pacientul privind modul în care trebuie să se îngrijească la domiciliu in funcţie de
caracteristicile respiraţiei şi de statusul respirator;
48
- se explică părinţilor/aparţinătorilor că trebuie sa se prezinte cu copiii la medic dacă apar dificultăţi în
respiraţie sau respiraţie superficială;
- se sfătuieşte pacientul să umidifice, să încălzească sau să răcească aerul din spaţiul ambiental pentru a reduce
incidenţa infecţiilor respiratorii;
- se sfătuieşte/instruieşte pacientul să respecte indicaţiile medicului legate de administrarea medicamentelor, de
dietă şi evitarea factorilor de risc în scopul ameliorării sau dispariţiei problemelor respiratorii;
- se informează pacientul/familia despre valorile normale caracteristice vârstei (ex. in tabelul de mai jos).

Vârsta Rata medie/minut RESPIRATII

Nou-născut 30-80
Copil mic 20-40
Copil mare 15-25
Adult 14-20
Bărbat 14-18
Femeie 16-20

49
 MĂSURAREA ÎNĂLŢIMI ŞI GREUTĂŢII CORPORALE

Obiectivele procedurii
- măsurarea greutăţii pacientului pentru stabilirea stării de nutriţie a bolnavului, stabilirea necesităţilor calorice
ale organismului şi a reţinerii apei în organism;
- aprecierea raportului dintre înălţime şi greutate.
– stabilirea dozei terapeutice de medicamente şi urmărirea evoluţiei bolilor;
Pregătirea materialelor
- cântar pentru adulţi;
- antropometru (sau cântar antropometru);
- carnet pentru notarea valorilor
Pregătirea pacientului
Psihică:
- se explică pacientului măsurătorile şi se stabileşte împreună ora
potrivită (în cursul zilei);
- se asigură pacientul, dacă este cazul, că se respectă intimitatea.
Fizică
- se ajută pacientul să se dezbrace de halat ;
- se instruieşte pacientul să nu mănânce, să urineze şi să elimine scaunul.
Efectuarea procedurii
Măsurarea înălţimii
A. CU TALIOMETRUL
Se invită bolnavul să se descalţe.
Se aşează bolnavul în picioare, cât mai drept sub cursorul taliometrului.
Se coboară uşor cursorul până atinge capul bolnavului (vertex).
Pe tija gradată se citeşte înălţimea bolnavului.
Se notează în foaia de temperatură şi de observaţie.
Se invită bolnavul să coboare şi este ajutat să se încalţe.
Bolnavul este condus până la pat şi este aşezat în poziţie comodă şi
învelit.
B. CU BANDA METRICĂ
Bolnavul descălţat este aşezat în ortostatism cu spatele la perete.
Se plasează un plan orizontal pe vertex (crestetul capului), perpendicular
50
pe perete şi se marchează locul de întâlnire.
Se măsoară cu banda metrică, distanţa de la locul marcat până la sol.
Se notează in foaia de temperatură şi de observaţie.
C. PEDIOMETRE
Măsurarea dezvoltării staturale a copiilor mici se face în pediometre.
Acestea sunt jgheaburi gradate, prevazute cu cursoare, în care sunt culcaţi
copiii, mentinând-u-i în poziţie întins, drept.
Reorganizarea locului de muncă
Se aşează taliometrul/ banda metrică/pediometrul la locul lui şi se face
ordine în salon.
Spălarea pe mâini cu apa şi săpun.

Măsurarea greutăţii
- se asigură că poartă aceleaşi haine la fiecare cântărire;
- se aduce balanţa în echilibru şi se imobilizează tija indicatoare ;
- se verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile : - pacient nemâncat;
- vezica urinară golită;
- scaun eliminat;
- se foloseşte acelaşi cântar;
- se adaugă cursoarele pe kilograme şi grame, sau cursorul aproape de greutatea estimată a pacientului;
- se cere pacientului să urce pe cântar;
- se deschide braţul (tija) şi se mişcă cele două cursoare (cursorul) până acul se stabileşte din nou la zero;
- se fixează scara cursorului şi se cere pacientului să coboare.
Finalizarea procedurii
- se conduce pacientul la pat (dacă este nevoie);
- se ajută să se aşeze în pat.
Notarea procedurii
- se notează valorile înălţimii şi greutăţii;
- se precizează dacă din diverse motive nu pot fi îndeplinite toate condiţiile impuse pentru realizarea de
măsurători exacte.
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate
- cântărirea s-a făcut corect;
51
- rezultatul atestă o evoluţie bună.
Rezultate nedorite
- valorile obţinute arată scăderea greutăţii la pacienţii slăbiţi, denutriţi, creşterea greutăţii şi reţinerea apei în
organism;
- se verifică respectarea regimului alimentar.
Reorganizarea locului de munca
Se aşează cântarul la locul lui şi se face ordine în salon.
Spălarea pe mâini.
Toate instrumentele se aşează în cutiile în care se păstrează după dezinfecţie şi sterilizare
Pentru cântarirea bolnavilor care nu pot fi ridicaţi din pat se folosesc cântare speciale, care stabilesc
greutatea bolnavului împreună cu cea a patului, din care se scade: taraua patului, a lenjeriei si a
cazarmamentului, obţinându-se greutatea reală a bolnavului.
Alte tipuri de cântare fac corp comun cu patul iar procesul de cântărire este facilitat printr-un mecanism
electric.Aceste paturi – cântare, se folosesc atunci când aportul şi pierderile de lichide constituie obiectul
permanent şi neîntrerupt al observaţiei bolnavului (hidratarea bolnavului, dializa extrarenală).
Bolnavii adulţi se cântăresc la internare, apoi de două ori pe săptămână, şi în ziua plecării.
În afecţiuni însoţite de edeme (insuficienţă cardiacă, afecţiuni renale edematoase, în ciroza ascitogenă
sau alte afecţiuni însotite de hidropizie (boală cauzată de acumularea patologică de apă în cavitățile naturale
ale corpului sau în țesuturi), bolnavul trebuie cântărit zilnic, concomitent cu notarea lichidelor consumate şi a
diurezei pentru a ne orienta asupra gradului de retenţie lichidiană.
Bolnavii supusi tratamentului cu ACTH (adrenocortitrop hormon = produs de hipofiza, cu rol in
productia si secretia hormonilor glucocorticoizi) sau cortizon vor fi cântăriţi zilnic.
Pierderile mari de lichide prin vărsături şi diaree determină o scădere a greutăţii corporale indicând
gradul de deshidratare a bolnavului.
Cântărirea este obligatorie în timpul tratamentului cu medicamente diuretice şi la bolnavii diabetici.
În vederea determinării metabolismului bazal, greutatea trebuie stabilită precis.
Pentru cântărirea sugarilor se utilizează cântare la care unul din talere este înlocuit cu un coşulet sau
scafă în care se culcă copilul;
Verificarea lor se face la fel ca şi la cântarele antropometrice, gradul lor de sensibilitate este până la 10 grame;
Verificarea şi corectarea balantei precede cântărirea propriu-zisă;
Sugarul este cântărit fără haine;
Pe cantar se aşează un scutec sau o flanelă;
Se va echilibra cântarul cu flanela după care se face cântărirea în mod obişnuit;
52
Dacă nu putem face echilibrarea cântarului cu scutecul pe el, greutatea acestuia se va scădea obligatoriu, din
greutatea masurată;
În timpul cântăririi copilul trebuie sa stea liniştit;
Dacă măsurarea greutăţii se face pentru stabilirea cantităţilor de lapte supt, nu este nevoie de scăderea greutăţii
lenjeriei (ne interesează greutatea copilului înainte şi după supt).
Copiii mai mari, în stare gravă, vor fi cântăriti împreuna cu asistenta, urmând ca imediat după stabilirea
greutăţii comune, asistenta să se cântăreasca singură, calculând diferenţa de greutate.
Greutatea corporală trebuie notată pe foaia de temperatură:
la copilul mic: greutatea corporală este reprezentată grafic – curba de dezvoltare ponderala a copilului.

MASURAREA SI NOTAREA GRAFICA A SCAUNELOR IN FOAIA DE TEMPERATURA

Scaunul- resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din organism prin actul defecatiei.
1. Frecventa : - 1-2 /zi = NORMAL; - 3-6/zi – diaree; -20-30/zi – sindrom dezinteric;-la 2-4 zile – constipatie
- Ileus – suprimarea competa a eliminarilor scaunelor si gazelor
2. Orarul: - NORMAL – ritmic, la aceiasi ora a diminetii dupa sculare
3. Cantitatea : - NORMAL - 150-200 grame/zi
4. Consistenta – NORMAL- pastoasa, omogena
5. Forma – NORMAL – cilindrica cu diametru de 3-5 cm ,lungime variabila
6. Culoarea: - NORMAL - bruna
7. Miros: - NORMAL – fecaloid
8. Aspect – NORMAL – pastos-omogen
9. Notarea scaunelor in foaia de observatie:
- NORMAL: |
- MOALE: /
- DIAREIC: -
- MUCOS: X
- CU PUROI: P
- CU SANGE: S in creion rosu
- GRUNJOS: Z
- MELENA: M
Daca nr este foarte mare, se noteaza nr urmat de semnul conventional. Ex: 22 scaune diareice cu sange = 22-S

53
 MASURAREA SI NOTAREA GRAFICA A VARSATURILOR IN FOAIA DE TEMPERATURA
Observarea calitatilor varsaturilor
1. Frecventa : - ocazionale
- frecvente
- incoergibile
2. Orarul: - matinale
- postprandiale
- tardive
3. Cantitatea : - se va masura cant. in 24 de ore pentru starea bilantului hidric
4. Continutul - se va aprecia continutul – alimentare
- mucoase, apoase
- fecaloide
- biliare
- purulente
- sanguinolente
- hematemeza
5. Culoarea: - galbena/verzuie
- rosie
- galbuiee murdara
- bruna(zat de cafea)
6. Miros: - fad
- acru
- fecaloid
- unt ranced
7. Forta de proiectie: brusc, in jet, fara efort, fara greata –: SE ANUNTA MEDICUL !
8. Simptomele care insotesc varsatura : - durere abdominala
- deshidratare
9. Notarea propriu-zisa in foaia de observatie:
- fiecare varsatura se noteaza cu un cerc insotit de data si ora cand s-a produs
- varsaturile alimentare – culoare albastra
- varsaturile bilioase – culoare verde
- varsaturile sanguinolente – culoare rosie

54
 - daca sunt foarte frecvente se va nota nr lor in ziua respectiva
10. Prezentarea varsaturii : - se colecteaza intr-un recipient pana la venirea medicului
- se pastreaza in vas acoperit
- la indicatia medicului se trimite la laborator

MASURAREA SI NOTAREA GRAFICA A DIUREZEI IN FOAIA DE TEMPERATURA.

Diureza = procesul de formare si eliminare a urinei din organism timp de 24 ore.
Scop:
a) Explorator – obtinerea de informatii privind starea morfofunctionala a aparatului urinar;
b) Terapeutic – pt stabilirea diagnosticului;
- in stabilirea bilantului nutritiv in bolile metabolice.
Materiale necesare: - vase cilindrice gradate cu gat larg/borcane 2-4litri gradate;
- foaie de temperatura;
- creion sau pix cu pasta albastra.
OBSERVAREA DIUREZEI
1. Se va observa ritmul mictiunilor:
a) Normal = 5-6mictiuni / 24 h barbati;
4-5mictiuni / 24 h femei;
noaptea, de 3 ori mai mic, nr mictiunilor
b) Patologic = ritm crescut (polakiurie);
mai mult noaptea (nicturie).
2. Se vor observa tulburarile de mictiune:
a) polakiurie = mictiuni frecvente, cu cantitati mici;
b) ischiurie sau retentie de urina = imposibilitatea de a urina;
c) disurie = eliminarea urinei cu dificultate si dureri;
d) enurezis = pierderea involuntara de urina in timpul noptii (mai frecvent la copii cu tulburari
nevrotice, dupa varsta de 3 ani);
e) nicturie = egalarea sau inversarea raportului dintre numarul mictiunilor si cantitatea de urina
emisa ziua fata de cea emisa in cursul noptii.
MASURAREA DIUREZEI
1. Pregatirea materialelor Se curata riguros vasele cilindrice, gradate, se clatesc cu apa distilata pentru a nu
se modifica compozitia urinei si se acopera. Recipientele vor fi etichetate, purtand numele bolnavului,
nr. salonului si al patului.
55
 2. Pregatirea bolnavului Se educa bolnavul sa urineze numai in urinar si sa nu arunce urina!
Se invita bolnavul imobilizat la pat ca, inainte de defecare sa urineze.
3. Tehnica propriu-zisa
Spalare pe maini cu apa curenta si sapun!
Se incepe colectarea dupa un orar fix, valabil pentru toti bolnavii sectiei.
La ora 8 dimineata se invita bolnavul sa urineze si se arunca produsul acestei emisii,.
Se colecteaza in vasele gradate toate urinele emise pana a doua zi la ora 8, adaugandu-se si urina acestei emisii.
Se citeste gradatia care ne indica urina emisa in 24 ore.
Spalarea pe maini cu apa si sapun.
NOTAREA DIUREZEI
1. Notarea cifrica – se noteaza cifric in carnetul propriu al asistentei, in fiecare dimineata:
numele bolnavului; salonul; nr. patului; data; cantitatea de urina emisa in 24 ore.
2. Notarea grafica
Pentru fiecare linie orizontala a F.T. se socoteste 100ml de urina.
Se noteaza grafic cu creion albastru, sub forma unei coloane ce are hasurata numai partea superioara ce
corespunde cantitatii de urina a zilei respective.
A. INTERPRETAREA REZULTATELOR
1. Cantitatea urinei
a) valori fiziologice normale – femei = 1.000-1.400 ml/ 24 ore; barbati = 1.200-1.800 ml/24 ore;
b) valori patologice – poliurie = peste 3.000 ml/24 ore
- oligurie = sub 500 ml/24 ore
- anurie = absenta urinei in vezica
2. Calitatea urinei
a) culoarea – normal = galben deschis - urina diluata;
= brun inchisa – urina concentrata
- patologic = brun inchisa + spuma – icter;
= rosie deschisa pana la rosie bruna – hematurie;
- fiziologic = albastru-verde – tratament cu albastru de metilen;
= cafeniu – rosu- brun-negru – tratament cu chinina sau acid salicilic;
b) miros – amoniacal – in fermentatia alcalina intravezicala;
- aromatic de fructe – in diabet;
c) aspectul – normal – clar transparent;
- patologic – tulbure;
56
 Ziua 22 23 24 25
Zile de boala 1 2 3 4

URIN

RESP

Temp
Puls
A

TA
D S D S D S D S

3000 35 30 160 41

2500 30 25 140 40

2000 25 20 120 39

1500 20 15 100 38

,,,,
1000 15 10 80 37
,,,,

CCCC
500 10 5 60 36

,,,,

,,,,

57
58
59
60
 OXIGENOTERAPIA (proceduri pg. 177 + completari )

Definitie - Terapia cu oxigen este o intervenţie terapeutică pentru administrarea unei cantităţi mai
mari de oxigen decât cea din atmosferă.
Indicaţii:
- hipoxemie - Scădere a presiunii și a cantității de oxigen din
sângele arterial;
- hipoxii respiratorii şi circulatorii- Scăderea cantității de oxigen
din țesuturi, din medii de cultură sau din aer
- anemii - Boală determinată de scăderea cantitativă sau calitativă
a globulelor roșii și a hemoglobinei din sânge;
- complicaţii postoperatorii;
- infecţii severe, etc.
Manifestări de dependenţă legate de oxigenarea insuficientă:
- fatigabilitate (oboseală), agitaţie;
- respiraţie superficială (frecvenţă crescută);
- ortopnee (pozitie fortata, cu bratele atarnate pe langa corp,
bolnavul stand sezand – pozitie care favorizeaza respiratia–fig) ;
- mişcări ale aripilor nasului;
- cianoza pielii, buzelor şi unghiilor;
- cefalee, ameţeli, somnolenţă;
- confuzie, agresivitate.
Materiale necesare:
- sursa de oxigen: priza de perete, dispozitivul
portabil, butelia de oxigen concentrat sau
unitatea cu oxigen lichid;
- barbotorul sau umidificatorul-pentru
umidificarea O2 continand apa sterila sau 2/3
a - butelia de oxigen cu: 1 - robinetul bombei; 2 - reductor de
apa si 1/3 alcool etilic;
presiune; 3,4 -manometre; 5 - robinet de închidere; 6 -robinet
- debitmetru – un indicator folosit pentru a regla
de reglare a presiunii de ieşire a oxigenului; 7 - lanţ de fixare;
cantitatea de oxigen furnizată pacientului şi care
b - umidificator (detaliu) cu 8 -oxigen de la butelie; 9 - tub spre
este ataşată sursei de oxigen

61
 bolnav.
-sonda nazala = cateterul nazal, masca buco-nazala sau cort de oxigen in functie
de metoda aleasa
- material adeziv (leucoplast) pentru fixarea sondei.
Precauţii în utilizarea surselor de oxigen
- deoarece oxigenul favorizează combustia, prezența sa trebuie atenționată
- pacienții și vizitatorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei
flăcări în preajma sursei de oxigen
- se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă
debitmetru
- se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate static (materiale sintetice) şi a materialelor
inflamabile (uleiuri, alcool)
- aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen
- transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în timpul transportului
- buteliile cu oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete cu inele metalice,
departe de calorifer sau sobă
- cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul, a locului de amplasare a extinctoarelor și a
modului de utilizare a acestora
Pregătirea pacientului:
- psihică – se face la cei conştienţi, şi constă în informare, explicare, obţinerea consimţământului;
- fizică : - se face dezobstrucţia căilor respiratorii superioare;
- se instruieşte pacientul să rămână la pat în timpul administrării şi să evite manipularea unor
obiecte gen brichetă, pentru că oxigenul este un gaz combustibil care întreţine arderea;
Metode de administrare a oxigenului
A) Cateterul nazal (sonda) are orificii laterale multiple. Se introduce în nară prin faringe,
schimbându-se de la o nară la alta. Se poate introduce și în laringe.
- este metoda cea mai frecvent utilizata;
- permite administrarea oxigenului in concentratie de 25% – 45%;
- poate fi utilizata pentru o terapie pe termen lung;
- nu poate fi utilizata la pacientii cu afectiuni ale mucoasei nazale.
Tehnică:
ansamblarea echipamentului
așezarea pacientului în poziție corespunzătoare (dacă este posibil: poziția semișezândă care favorizează
expansiunea pulmonară)
62
 se dezobstruează căile aeriene
se măsoară lungimea sondei pe obraz de la
narină la tragus
umectarea sondei cu apa sterila pentru
facilitarea insertiei si prevenirea lezarii mucoasei
se introduce cateterul cu mișcări blânde paralel
cu palatul osos și perpendicular pe buza superioară
se fixează sonda cu leucoplast
se fixează debitul la 4-6 l/minut
lnavul în continuare pentru
prevenirea accidentelor

pacient;

administrat astfel doar 2 ore;

pe obraz;
se va supraveghea debitul

B) Canula nazală/ochelarii nazali – care se

introduce în nările pacientului. Ochelarii pentru oxigen se
fixează după urechi și prezintă 2 mici sonde de plastic care
pătrund în nări. Se recomandă la copii și bolnavi agitați,
sant mai bine tolerati de catre pacienti, permit alimentarea
și comunicarea. La flux mai mare de 4l/min apare
uscăciunea mucoaselor, iritația și disconfortul (este
necesară umidificarea) .
C) Masca buco – nazală cu sau fără reinhalarea aerului expirat, utilizată pentru pacienţii care au
nevoie de terapie cu oxigen pe termen mai lung.
C1)Măști cu preformanță fixă
- “The non rebreathing mask” - are un rezervor de oxigen cu 2 valve
unidirecţionale (de fiecare parte a măştii) care permit ventilarea aerului expirat şi în acelaşi timp previne
63
inspirarea acestuia în rezervorul ataşat, se poate asigura un debit de oxigen(10-15 l / min), se poate
realiza un FiO2 de 0.8-0.95 (fracție inspirată a O2=FiO2), utilă în urgenţe, poate cauza iritația
tegumentelor feței
Mască cu reinhalare parțială -“The partial rebreathing mask” - este o mască simplă, cu un balon
din material de plastic care funcţionează ca un rezervor de oxygen, ajută la livrarea unor concentraţii
crescute de O2 la un flux redus, la 6 L/min eliberează o concentraţie de oxigen de 40-50 %, iar la 10-
15L/min de 60 % , se poate ajunge la un FiO2 de 0.7-0.85, nu se utilizează la pacienții cu arsuri ale feței
Mască Venturi - bazată pe principiul lui Bernoulli, asigură o concentraţie fixă de O2, fără a fi
influenţată de volumul current, asigură un FiO2 controlat de 24%, 28%, 35%, 40% sau 60%, măştile
sunt însoţite de jeturi colorate şi codate ce produc un FiO2 cunoscut la debit de oxigen dat
- FiO2=20%+(4xdebit de O2 în l/min)
Masca
Venturi

Masca cu reinhalare partiala

C2) Măştile cu performanţe variabile = Mască buco-nazala simplă pentru oxigenoterapie
nu prezintă valve sau rezervor ataşat
se verifică scurgerea oxigenului din sursă
se reglează presiunea şi debitul de administrare la 4-6l/min. sau în funcţie de recomandarea medicului;
se pune masca în mâna bolnavului pentru a-i ușura controlul măști și i se susține mâna. Debitul
oxigenului este de 10-12 l/minut concentratie 40%-60%.
se așează masca pe piramida nazală și apoi pe gură
când bolnavul s-a obișnuit cu masca, se așează cureaua de fixare în jurul capului. In general este greu
suportată de bolnav datorită hamului de etanșeizare.
se supraveghează comportamentul pacientului în timpul oxigenoterapiei;
se monitorizează funcţiile vitale : R, P, T.A., saturaţia în oxigen a sângelui arterial cu ajutorul
pulsoximetrului.
Avantaje: simplitatea sistemului, fără risc de epistaxis, costuri mici, se pot utiliza la cei cu
obstrucţie nazală

64
 Dezavantaje: disconfortul, interferenţe cu alimentarea, hidratarea şi expectoraţia, accentueaza
starea de anxietate, mai ales la copii, poate cauza iritatia tegumentelor fetei, nu se utilizeaza la pacientii cu
arsuri ale fetei.
D) Cortul de oxigen
- frecvent utilizat la copii
- nu poate depăși o concentrație de 50% a oxigenului;
- are dezavantajul ca atmosfera de sub cort se incazeste
si se supraincarca cu vapori datorita faptului ca pacientul
inspira si expira in acelas mediu
- oxigenul introdus nu poate fi umidificat, ci trecut prin
instalatii de racier (cort cu refrigerator);
- in cort se pot monta instalatii de racie (tavita cu cuburi
de gheata);
- copii vor fi supravegheati permanent pentru a nu disloca cortul
Îngrijirea pacientului după procedură:
Se asigură igiena bucală şi nazală;
Se observă punctele de presiune exercitate de sondă, canulă sau mască (să nu existe leziuni).

(respiraţia în special), culoarea tegumentelor, starea de conştienţă

Incidente şi accidente
recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidui poate fi împins de oxigen în căile
respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l

-iritare locală a mucoasei -hemoragie intraalveolară -pătrunderea gazului în esofag

-congestie și edem alveolar -atelectazie (turtirea alveolelor pulmonare) duce la distensie abdominală
Evaluarea rezultatelor: se face în raport cu următorii parametri:
- coloraţia pielii şi a mucoaselor; - nivelul de energie a pacientului şi toleranţa la efort;
- caracteristicile respiraţiei; - starea de cunoştinţă şi comportamentul.
- analiza gazelor şi a sângelui arterial;

65
 CAPTAREA ELIMINĂRILOR (proceduri pg 33)
a) Captarea urinei (urina – solutie apoasa, prin care sunt eliminate substantele rezultate din
metabolismul intermediar protidic, inutile si toxice pentru organism)
se protejează patul cu aleză şi muşama;
se dezbracă partea inferioară a corpului;
se încălzeşte plosca sau urinarul cu apă caldă, se şterge cu
hârtie igienică;
la bărbaţi penisul se introduce în urinar sau se orientează
spre ploscă;
pacientul se izolează şi se lasă câteva minute singur;
se ajută pacientul sa-şi spele mâinile. Plosca/bazinet medical

b) Captarea materiilor fecale (scaunul – resturile alimentare

supuse procesului de digestie, eliminate din organism prin
actul defecatiei)
se spală mâinile, se îmbracă mănuşi de unică folosinţă;
se protejează patul cu aleză şi muşama;
se izolează pacientul cu un paravan;
se dezbracă partea inferioară a corpului;
Plosca urinara barbati

hârtie igienică;
se introduce o mână sub regiunea sacrală a pacientului, se ridică uşor;
cu cealaltă mână se introduce plosca sub pacient;
se acoperă pacientul şi se lasă singur;
se oferă după defecatie hârtie igienică, dacă starea pacientului îi permite să o folosească;
se îndepărtează plosca acoperită;
daca este necesar se face toaleta regiunii pe un alt bazinet;
se oferă pacientului apă, săpun, prosop pentru a-şi spăla mâinile;
se reaşează patul;
se aeriseşte camera.
Observaţii
Se observă dacă scaunul este modificat (culoare, consistenţă, formă, cantitate).

66
c) Captarea sputei (sputa totalitatea substantelor ce se expulzeaza din caile respiratorii prin tuse)
urmăreşte prevenirea răspândirii infecţiei, observarea aspectului sau
obţinerea unor mostre pentru examene de laborator;
captarea se face în cutii petri sau pahare conice gradate cu soluţie
dezinfectantă (cu excepţia situaţiei în care se recoltează pentru laborator);
pacientul este instruit cum să colecteze sau sa recolteze sputa pentru
examenul de laborator, eliminând numai în colectoarele oferite;
Cutie petri
-şi clătească gura cu apă;
-o poziţie care să favorizeze eliminarea;

d) Captarea vărsăturilor (varsatura – evacuarea pe gura a continutului stomacului)

la pacientul care varsă se îndeparteaza proteza dentară;
se susţine cu o mână fruntea pacientului, iar cu cealaltă se
ţine tăviţa renală sub bărbie;
dacă pacientul este în decubit, se roteşte capul într-o parte şi
tăviţa se aşează lângă faţa acestuia;
se îndepartează imediat tăviţa cu vomă, după care se observă
conţinutul;
se oferă pacientului un pahar cu apă pentru a-şi clăti gura, şi Tavita renala
un şerveţel;

dacă pacientul are din nou senzatia de vomă:

- este sfătuit să respire adânc;
- se aeriseşte încăperea;
- se serveşte o tăviţă curata (vederea vomei poate declanşa reflexul de vomă);
Observaţii
În cazul ingestiei accidentale de alimente alterate sau toxice, sau de medicamente, recoltarea se face din
vărsătura pentru examenul de laborator.

67
 RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN (Proceduri pag 66)
Scop / Indicaţii
- izolarea şi identificarea germenilor care populează nazofaringele în vederea stabilirii diagnosticului sau
a stării de purtător;
- stabilirea sensibilităţii la antibiotice;
- monitorizarea tratamentului.
Pregătirea pacientului
- se oferă pacientului instrucţiuni clare, precise, adaptate nivelului de înţelegere;
- în cazul în care pacientul este copil instruirea trebuie făcută aparţinătorului;
- se recomandă efectuarea recoltării înaintea administrării antibioticelor deoarece modifică rezultatele;
- în dimineaţa recoltării pacientul: - nu mănâncă, nu bea;
- nu face gargară, nu-şi instilează picături în nas;
- nu-şi face igiena orală;
- se atenţionează pacientul că este posibil să aibă senzaţie de vomă.
Erori de recoltare
- nerespectarea condiţiilor de asepsie şi antisepsie
determină contaminarea probei;
- folosirea antisepticelor orale poate induce inhibiţia
dezvoltării germenilor;
- atingerea limbii sau buzelor, a dinţilor cu tamponul poate
modifica rezultatul datorită germenilor existenţi în aceste
zone;
- atingerea luetei (uvula) poate declanşa reflexul de vomă.
Materiale necesare
- tavă pentru materiale;
- eprubetă cu tampon steril;
- spatulă linguală sterilă;
- mănuşi de unică folosinţă;
- mască de protecţie;
- colector pentru materiale;
- etichete.

68
Efectuarea recoltării
- se verifică dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura;
- pacientul este rugat să colaboreze şi să respecte întocmai sfaturile celui care recoltează;
- dacă pacientul este un copil, poziţia sa va fi asigurată de aparţinător sau altă persoană;
- se orientează pacientul cu faţa spre lumină, în poziţie şezând pentru a asigura o mai bună vizibilitate a
zonei;
- se spală mâinile cu apă şi săpun;
- se îmbracă mănuşile de unică folosinţă;
- se pune masca de protecţie;
- pacientul este invitat să deschidă larg gura, să inspire adânc şi să
stea nemişcat;
- se scoate tamponul pentru recoltare din eprubetă;
- cu ajutorul spatulei se apasă limba;
- se şterge depozitul faringian şi amigdalian, orice zonă inflamată sau ulcerată;
- se retrage tamponul cu atenţie pentru a nu atinge limba, dinţii si buzele;
- se introduce imediat tamponul în eprubeta protectoare;
- se etichetează şi se trimite la laborator comunicând dacă pacientul a luat medicamente, ce fel.
Colectarea materialelor folosite
- materialele folosite au un potenţial infecţios ridicat şi se colectează conform precauţiilor universale.
Observații
Pentru recoltarea secreţiei nazale se foloseşte un tampon steril flexibil care se introduce în narină şi se
şterg pereţii laterali.
https://youtu.be/tTM_YzJILP4

ALIMENTAREA PACIENTULUI - TIPURI DE ALIMENTATIE

(Proceduri pag 35 + Ghid de nursing cu tehnici de evaluare si ingrijiri corespunzatatoare nevoilor
fundamentale Lucretia Titirca pag. 122-127)

Asistenta medicală are o mare responsabilitate în asigurarea hranei pacienţilor. Alimentaţia poate
fi: - activă (atunci când pacientul se alimentează singur) sau
- pasivă (atunci când pacientul nu se poate alimenta singur şi are nevoie ca o altă persoană să-l
hrănească). De obicei, cea care asigură alimentaţia pasivă este asistenta medicală.
Ca mod de asigurare a hranei, alimentaţia se clasifică în:
69
-alimentaţie naturală, atunci când hrănirea se face natural, respectând toate segmentele tubului digestiv;
-alimentaţie artificială, atunci când substanţele nutritive sunt introduse în organism prin două căi:
 direct la nivelul unui segment inferior al tubului digestiv, cu ajutorul sondelor;
 parenteral (cu ajutorul perfuziilor).
Aspecte generale
se culeg date despre regim, orarul meselor, repartizarea pe mese, posibilitățile de mobilizare,
capacitatea pacientului de a-și folosi membrele superioare;
se obțin informații despre restricții legate de efectuarea unor examene, administrarea unor medicamente
în funcție de orarul meselor;
se obțin informații despre preferințele alimentare ale pacientului.

A) ALIMENTAREA ACTIVĂ
Masa poate fi servită astfel:
 Sala de mese
- Curatenie desavarsita in sala de mese
- Aerisirea
- Se aranjeaza esthetic pe mese mici (4 persoane) tacamurile, paharele, cana cu apa, servetele, flori,
numarul regimului
- Se creaza o atmosfera cat mai intima
- Se anunta bolnavii sa vina la masa
- Se invita sa se spele pe maini
Servirea mesei
- Servesc felurile de mancare pe rand
- Se ridica imediat vesela folosita
- Nu se ating alimentele cu mana
- Se observa daca pacientul a consumat alimentele in intregime, in caz contrar se solicita motivul si se
iau masuri de inlocuire
- Se transporta vesela la oficiu
- Se aeriseste si se curata sala de mese
 Alimentarea activa in salon, la masa conditii de mediu
- Se indeparteaza tot ce ar putea influenta negative apetitul pacientului (tavita, scuipatori, plosca)
- Se separa cu paravan pacientii cu aspect dezagreabil pentru ceilalti

70
 - Se pregateste masa bolnavului: se asaja fata de masa curata, tacamuri, cana cu apa, servetele, sarea
(dupa caz)
- Se invita pacientul sa se spele pe maini
- Pacientul este ajutat sa se aseze la masa
- Asistenta imbraca halatul de protective, isi prinde parul sub boneta
- Se spala pe maini – servirea mesei se face la fel ca in sala de mese
 Alimentarea activa in salon, la pat in pozitie sezand
- Se pregateste salonul ca pentru alimentarea in salon la masa
- Se aseaza pacientul in pozitie confortabila, semisezand sau sezand cu ajutorul rezematorului de pat
sau cu perne
- Se protejeaza lenjeria de pat cu musama, peste ea se aseaja un lighean
- I se ofera pacientului sapunul, se toarna apa sa se spele pe maini, apoi se ofera prosopul sa se stearga
- Se indeparteaza materialele folosite
- Se adapteaza masa speciala la pat acoperita cu fata de masa sau o tava acoperita cu servetel, se
aseaza pe genunchii pacientului, peste patura acoperita cu aleza
- Se asaza in jurul gatului un prosop
- Asistenta imbraca halatul de protective
- Se spala pe maini si serveste masa la fel ca in salon la masa
 Alimentarea activa in salon, la pat in decubit lateral
- Se aseaza pacientul in decubit lateral cu partea sănătoasă accesibilă cu capul sprijinit pe o perna
- Se spala pe maini
- Se protejeaza lenjeria de pat cu aleza, iar cea a pacientului cu un prosop curat
- Se aseaza tava pe marginea patului sau pe un taburet la inaltimea patului
- Se servesc alimentele pe rand, se taie cele solide
- Lichidele se servesc in cani speciale cu cioc sau cu ajutorul paiului
- Se ridica vesela utilizata, se indeparteaza materialele folosite, se spala pacientul pe maini

A) ALIMENTAREA PASIVĂ
Se practică pentru pacienții care nu se pot alimenta singuri, vor fi hraniti bolnavii imobilizati,
paralizati, epuizati adinamici, in stare grava sau cei cu usoare tulburari de deglutitie.
Pregatirea materialelor:
- tava , farfurii, pahar cu apă, sau cană cu cioc, şervet de pînză, cană cu supă, tacâmuri.
- asistenta va purta un halat de protecţie, părul aşejat sub bonetă, spălarea mâinilor
71
 Pregatirea bolnavului:
- aşezarea bolnavului în poziţie sezândă, cu ajutorul rezematoarelor de pat sau în decubit dorsal cu capul
uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia.
- protejarea lenjeriei cu un prosop în jurul gâtului.
- adaptarea măsuţei la pat.
- aşezarea alimentelor astfel încât bolnavul să vadă ce i se
introduce în gură.
Servirea mesei:
- verificăm temperatura alimentelor .
- asistenta se asează în dreapta pacientului şi serveşte supa cu
linguriţa sau cu cana cu cioc, alimentele solide se taie bucăţi
mici nu se ating cu mâna şi se vor administra pe rând.
- după alimentare, bolnavul se sterge la gură, se îndepartează
resturile alimentare, se schimbă lenjeria dacă s-a murdărit.
- pacientul se aşează într-o poziţie comodă, se aeriseste salonul.
- resturile de alimente se îndepărtează din salon. mirosul sau vederea lor poate declanșa reflex de vomă;
Observații
– dacă masa se servește în salon, acesta trebuie aerisit înainte;
– se îndepărtează ploștile urinare;

C) ALIMENTAREA ARTIFICIALĂ
- constă în introducerea alimentelor în organismul pacientului prin mijloace artificiale.
- scop: hrănirea pacientului inconştient, cu tulburări de deglutiţie, operaţi pe tubul digestiv cu stricturi
esofagiene sau ale cardiei, cei cu negativism alimentar.
1. ALIMENTAREA PRIN SONDA GASTRICĂ
Prin sondă, alimentele se pot introduce într-o formă prelucrată la nivelul stomacului (prin sondaj
gastric) sau la nivelul intestinului subţire (prin sodă intestinală). Alimentaţia prin sondă cu alimente
solide, semilichide sau lichide pe ruta enterală este preferabilă pentru că oferă varietate şi selectivitate,
întreţine funcţionarea tubului digestiv şi reprezintă o alternativă mai economică decât alimentaţia
parenterală.
Materiale necesare: - material de protecţie: aleză, prosoape,
- sterile:sondă EINHORN sau FAUCHER, seringi de 5 sau 10 ml, palnie, taviţă renală, pensă
hemostatica,
72
- bulion alimentar: sa nu prezinte grunji, sa fie la temperatura corpului, sa aiba valoare calorica,
- se introduce sonda – vezi sondajul gastric,
- la pacienţii inconştienţi şi cu tulburări de deglutiţie sau care trebuie sa fie alimentati mai mult timp pe
aceasta cale sonda va fi introdusă endonazal, pot fi mentinute 4-6 zile cele din polietilen, ratia zilnica se
administreaza in 4-6 doze foarte incet, de preferinta cu aparatul de perfuzat utilizand vase izoterme.

73
 Alimentarea propriu-zisa
- in caz de staza gastrica, se aspira continutul si se efectueaza spalatura gastrica
- se ataseaza palnia la capatul sondei si se toarna lichidul alimentar 200-400 ml pana la 500 ml,
incalzit la temperatura corpului
- se introduc apoi 200-300 ml de apa si o cantitate mica de aer pentru a goli sonda
- se inchide sonda prin pensare pentru a evita scurgerea alimentelor in faringe de unde ar putea fi
aspirate, determinand pneumonia de aspiratie – complicatie grava
- se extrage sonda cu atentie https://youtu.be/RSNma-qlhic
https://youtu.be/pfibFdYuaU4
https://www.youtube.com/watch?v=WgfNa7dzSn0
2. ALIMENTAREA PRIN GASTROSTOMĂ
ttps://www.youtube.com/watch?v=ReptcWRP8po
-gastro-stoma reprezinta deschiderea şi fixarea operatorie a stomacului la piele printr-o sondă în scopul
alimentării (in cazul în care calea esofagiană este întreruptă).
- în cazul stricturilor esofagiene, dupa arsuri sau intoxicaţii cu substanţe caustice, cand alimentatia
artificiala ia un caracter de durata si nu se poate utiliza sonda gastrica, alimentele vor fi introduse in
organism pe gastrostoma
- alimentele sunt introduse in doze fractionate la intervale obisnuite, dupa orarul de alimentatie al
pacientilor, incalzite la temperatura corpului, cu ajutorul unei seringi sau a unei pâlnii.
- cantitatea introdusă o dată nu va depasi 500 ml.
- dupa introducerea alimentelor sonda se inchide pentru a impiedica refularea acestora
- tegumentele din jurul stomei se pot irita sub actiunea sucului gastric care se prelinge adesea pe langa
sondaprovocand uneori leziuni apreciabile, de aceea regiunea trebuie pastrată uscată acoperită cu un
unguent protector şi antimicrobian, pansată steril cu pansament absorbant.
3. ALIMENTAREA PRIN CLISMĂ https://www.youtube.com/watch?v=HeDiOgVKqYU
-clisma este o forma speciala a tubajului, prin care se introduc diferite lichide in intestinul gros (prin anus,
in rect si colon) avand scop evacuator sau terapeutic.
- materiale necesare: irigator cu canulă.
- se poate asigura hidratarea si alimentarea pe o perioada scurta de timp
- deoarece in rect nu sunt fermenti pentru digestie, iar mucoasa absoarbe numai solutii izotonice,
substantele proteice sunt eliminate sau supuse unui proces de putrefactie
- alimentarea se face picătură cu picătură, se folosesc solutii Ringer sau glucoză 47% cu rol hidratant.
- in locul irigatorului se foloseste un termos.

74
 4. ALIMENTAREA PE CALE PARENTERALĂ
Alimentaţia parenterală este o alternativă pentru pacienţii a căror stare nu permite utilizarea căii
digestive. În cazuri particulare, ea poate fi folosită şi paralel cu alimentaţia naturală pentru suplimentarea
nutrienţilor. Substanţele folosite în alimentaţia parenterală sunt variate şi au drept scop, pe de o parte
asigurarea factorilor nutritivi necesari metabolismului celular, iar pe de altă parte, menţinerea echilibrului
hidromineral şi acido-bazic.
- alimentarea parenterala se face cu substante care
 au valoare calorica ridicata
 pot fi utilizate direct de tesuturi
 nu au proprietati antigenice
 nu au actiune iritanta sau necrozanta asupra tesuturilor
- constă în introducerea pe cale intravenoasă de soluţii izotone sau
hipertone (glucoză, 10-20-33-40%, fructoză 20%), soluţie de
dextran.
- planul de alimentare se face după calcularea necesarului de calorii
pe 24 ore şi a raţiei de lichide in care pot fi dizolvate principiile
nutritive.
- nevoia de lichide este completata cu ser fiziologic sau solutii,
glucozate si proteice
- alimentarea parenterala se face ca si hidratarea
- ritmul de administrare difera dupa natura si concentratia preparatului, starea pacientului, de la 50-500
ml/h. - glucoza 10%-500 ml/h;
- glucoza 20%-250 ml/h;
- hidrolizatele de proteină sau ficat 50 ml/h.
Intravenos sunt introduse soluţii hipo, izo sau hipertonice.
Dacă alimentaţia intravenoasă este necesară timp mai îndelungat se descoperă vene profunde
–denudare- ca: vena femurală, safenă, subclaviculară; plaga de venotomie (sectionare chirurgicala a unei
vene) trebuie îngrijită în condiţii perfect aseptice şi se previn trombozele venoase prin injectarea de
heparină 50mg/24h; (vezi figurile).
Administrarea exagerată de apă la pacienţii comatoşi cu oligurie, modifică concentraţiile de
electroliţi din sânge şi lichidele extracelulare (hiponatremie şi hipokalcemie);
La administrarea soluţiilor glucozate, se adaugă cantitatea necesară de insulina pentru
metabolizarea glucozei atât la pacientul cu valori normale ale glicemiei cât şi la pacientul diabetic;
75
 In funcţie de echilibrul acido-bazic şi ionogramă, se introduc cantităţi de electroliţi.
Concentraţia excesivă a soluţiilor perfuzabile, induce deshidratarea iar diluţia prea mare
accentuează edemul cerebral. Pentru supravegherea aportului şi eliminărilor de alimente sunt notate în
foaia de observaţie: - cantitatea de soluţii perfuzabile şi lichide administrate;
- volumul şi densitatea urinii eliminate;
- evoluţia curbei ponderale.
ATENŢIE: pe lângă hidraţii de carbon şi lipide pentru schimbul de materii utile organismului
uman sunt necesari şi anumiţi aminoacizi cu rol în formarea şi prelucrarea albuminelor în ţesuturi şi sânge
ca şi pentru sinteza de fermenţi şi proteohormoni; organismul uman nu poate sintetiza aceşti aminoacizi şi
din această cauză este necesară administrarea lor pe cale parenterală într-o anumită concentraţie pentru
sinteza albuminelor.
RATIA ALIMENTARA oricărui organism îi este necesar să ingereze şi să absoarbă alimente de
bună calitate şi în cantitate suficientă pentru a-şi asigura dezvoltarea, întreţinerea ţesuturilor şi pentru a-şi
menţine energia indispensabilă unei bune funcţionări.O alimentaţie adecvată trebuie să conţină toţi
factorii necesari menţinerii vieţii şi asigurării tuturor funcţiilor organismului în condiţii normale: glucide,
lipide, proteine, vitamine, apă, săruri minerale. Raţia alimentară se măsoară în calorii
HIDRAŢII DE CARBON PROTEINELE
(GLUCIDELE) - reprezintă materialele plastice ale organismului, ele
- reprezintă sursa principală energetică a înlocuind substanţele distruse prin uzură fiziologică sau
organismului (substanţa organică naturală, patologică.
constituind zaharurile) care conţine carbon - reprezintă în acelaşi timp o sursă importantă de energie şi
hidrogen si oxigen. constituie materia primă a fermenţilor şi a hormonilor.
- digerarea şi asimilarea lor nu solicită - aportul insuficient de lungă durată al substanţelor
organismul prea mult, de aceea este bine ca proteice determină scăderea proteinelor plasmatice,
50% din necesităţile calorice ale distrugerea parenchimului (celule active necesare unui
organismului să se asigure prin hidraţii de organ, separate de ţesutul vascular şi conjunctiv) hepatic,
carbon dacă nu există contraindicaţii în ceea apariţia unei anemii, retenţia apei în organism cu formare
ce priveşte aportul lor (diabet zaharat; de edeme .
obezitate). - creşterea cantităţii de proteine este indicată în sarcină si
- la copii aportul de glucide trebuie mărit în alăptare, arsuri, anemii, postoperator.
bolile febrile, afecţiuni hepatice şi renale. - necesar 1-1,5 gr/kg corp /24 ore.
- necesarul: 4-6 gr/kg corp/24 ore. - scăderea cantităţii este indicată în boli renale, afecţiuni
febrile.
76
 LIPIDELE( grăsimi) VITAMINE APA ŞI SĂRURILE MINERALE
- au valoare calorică mare, alimentele pe - sunt necesare menţinerii - în apă se petrec toate reacţiile biochimice din organism.
acestă bază au calităţi energetice mari metabolismului normal al - sărurile minerale fiind necesare ca substanţe structurale şi
într-un volum mic. organismului. catalizatoare.
- pe lânga rolul lor energetic , sub formă - nevoia de vitamine creşte în - satisfacerea nevoilor de apă şi săruri minerale trebuie să se facă
depozitară reprezintă rezervele de timpul activităţii celulare exagerate în mod proporţional, altfel organismul rămâne în deshidratare
energie ale organismului şi ţesutului de (majoritatea îmbolnavirilor). hidro-minerală.
susţinere pentru organele interne. - necesităţile normale de vitamine - necesităţile zilnice de apă din organism sunt acoperite prin
- raţia de grăsimi se va reduce în cazul pot fi asigurate prin consumarea lichide ingerate şi arderea hidraţilor de carbon şi a grăsimilor.
tulburărilor în metabolismul lor, în fructelor, legumelor salatelor şi - odată cu nevoile de apă se satisfac şi nevoile de săruri
insuficienţa glandelor care intervin în sucurilor de fructe. minerale.
digestia şi metabolizarea lor - necesar - necesar -2500-3000 ml apă –24 ore,
(insuficienţa pancreatică, hepatică, - vitamina C 150mg - 4 g Na –24 ore,
diabet zaharat, obezitate. - vitamina B1 25 mg - 3-4 g K –24 ore,
- raţia de grăsimi se măreste în stări de - vitamina B6 6 mg - 2 g Ca –24 ore.,
subnutriţie , hipertioidism (datorită - vitamina K 20 mg - 0,15 g Mg –24 ore,
arderilor exagerate). - vitamina PP 8 mg - 18 mg Fe –24 ore,
- necesar 1-2 gr/kg corp/24 ore. - 6 g Cl-24 ore.
Regimuri alimentare - Regimurile dietetice - sunt foarte variate, in functie de calitatea si cantitatea alimentelor ce le compun. In functie de
cantitatea alimentelor, regimurile pot fi hipocalorice –cand scade numărul de calorii din alimentatie (recomandate in obezitate) si
hipercalorice – cand este necesara cresterea numărului de calorii in alimentatie (la subnutriti).
Din punct de vedere calitativ, regimurile sunt adaptate diverselor categorii de imbolnavirii, fiind prescrise de medic.
Regimul este făcut pentru fiecare caz în parte, bazat pe datele fiziopatologice şi componentele individuale ale bolnavului. Zilnic, asistenta
verifică dacă meniul trimis la blocul alimentar corespunde cu regimul prescris, asigurând astfel fiecărui bolnav alimentaţia corespunzatoare.
77
Denumirea Valoarea
Alimente componente Indicaţii
regimului calorica
1. Hidric Hipocaloric Ceaiuri neindulcite sau indulcite cu zaharina, zeama de orez, -se aplica in diaree acuta, gastrita, in
Hipoglucidic supe limpezi de legume, supe diluate de carne, degresate, apa primele zile dupa operatii
Hipolipidic fiarta si racita.
Hipoprotidic
2. Hipocaloric Ceaiuri indulcite, zeama de compot, sucuri de fructe indulcite, -se aplica in hepatita acuta, in perioade
Hidrozaharat Hipoprotidic zeama de orez cu zahar. febrile, in infartul de miocard, colecistita
Hipolipidic (inflamatia vezici biliare), insufiecienta
Normoglucidic renala acuta
3. Semilichid Hipocaloric Supe−creme de legume, supe−creme de fainoase, terciuri si -se aplica in ciroza hepatica, in perioada
Normoglucidic pireuri de legume, fructe coapte, sufleuri de fainoase sau din icterica a hepatitei, varice esofagiene
Hipoprotidic branza de vaci.
Hiposodat
4. Lactat Hipocaloric 1000−2000 ml lapte, eventual imbogatit cu frisca sau -se aplica in prima faza a ulcerului gastro
Hipoglucidic smantana. duodenal, in primele zile dupa hemoragia
Normohipoprotidic digestiva
Normohipolipidic
5. Lactofainos Normohipercaloric Lapte, branza de vaci, cas, oua moi, sufleuri,pireuri de legume cu lapte si unt, smantana, frisca, fainoase cu
vegetarian Normoglucidic lapte.
6. Hepatic Normohipocaloric Iaurt, branza de vaca, cas, urda, carne slaba fiarta, albus in preparate, indicat in bolile hepato-biliare
Normoprotidic paine alba prajita, fainoase, legume cu celuloza fina, piureuri, sufleuri,
Normoglucidic fructe coapte, gelatina, compot pasat, bezele, biscuiti de albus,

78
 Hipolipidic supe−creme de legume, supe de fainoase, unt 10 g∕zi, ulei 20g∕zi.
7. Renal Normohipercaloric Branza de vaci, cas, urda, galbenus de ou, frisca,paine alba fara indicat in bolile cardiovasculare si
Hipoprotidic sare,fainoase cu nuci si zahar, salata de cruditati cu ulei, piureuri, renale
Hiperglucidic soteuri, mancaruri cu sos, budinci, fructe crude, coapte,
Normohiperlipidic compot,prajituri cu mere, smantana, supe de legume, supe de fainoase,
Hiposodat sosuri dietetice.
8. Cardio- a)Normocaloric Iaurt, branza de vaci, branza nesarata, supe−crema de legume, terciuri indicat in bolile cardiovasculare si
vascular Normoglucidic de fainoase cu lapte, piureuri de legume, fainoase cu lapte, carne fiarta renale
Hipoprotidic si tocata, aluat fiert, papanasi;
Hiposodat Lapte in preparate, iaurt, branzeturi nefermentate, carne slaba fiarta,
b)Normohipocaloric friptura la cuptor, paine alba fara sare, legume, piureuri, sufleuri,
Normoprotidic fructe crude sau coapte, compot, aluat fiert, aluat de tarta, biscuiti,
Normohipoglucidic dulceata, unt 10g∕zi, ulei 30g∕zi.
Hipolipidic
Hiposodat
9. Hipocaloric a)zero calorii 1500 ml ∕zi ceai neindulcit.
b)240 calorii 300 g branza de vaci.
c)400 calorii Lapte, branza de vaci, carne alba, legume, mere.
d)600 calorii
10. Diabetic Normoglucidic Lapte, paine, cartofi, peste, fainoase, legume (cantarite in raport cu - indicat in diabet zaharat
Normohiperproteic toleranta la glucide);180, 200, 250 g carne, mezeluri, branzeturi, peste, - alimentele permise vor fi cantarite
Normolipidic oua, supe de carne, supe de legume, sosuri fara faina, unt, frisca, ulei. in mod obligatoriu

79
 Pentru stabilirea unei alimentaţii dietetice cât mai variate, trebuie cunoscute echivalentele
cantitative şi calitative ale diferitelor principii alimentare. Pe acestea se bazează înlocuirea unora cu altele
în anumite situaţii:
−100g glucide pot fi asigurate prin: 100g zahar, 120g orez, 135g tăiţei, 450g fructe uscate, 200g pâine,
200g legume uscate, 500g cartofi, 650g fructe proaspete.
−100g proteine pot fi asigurate prin: 3000ml lapte, 450g carne alba de viţel sau pasăre, 650g peşte sau
400g brânză.
−100g lipide se cuprind în aceeasi cantitate de ulei vegetal, unt sau untură de porc.
Foaie de alimentatie
pentru ziua luna anul
Tipul de regim Felul regimului Nr. Observatii referitoare la hrana
portii din ziua precedenta
Total 110
H Hidric 10
HZ Hidrozaharat 20
HZL Hidrozaharat lactat 15
LF Lactofainos 20
LFV Lactofainos vegetarian 16
Cr. Cruditati 3
M Mixt 10
SA Supraalimentatie 2
Sp Special 4
Cm Comun 10
MEDIC Asistenta sefa
– nu se asociază ora mesei cu ora de tratament;
– pacienții arși, cu boli de piele, cu aspect neplăcut, sunt acoperiți și izolați
– se identifică motivele pentru care pacientul refuză alimentația sau anumite alimente;
– se consemneaza toate acuzele din timpul mesei;
– pacientul inapetent trebuie stimulat cu tact să accepte hrana;
– pacienții cu tulburări de degluție sunt atent observați.
– se folosesc alimente semisolide dacă pacientul are tulburări de degluție.

80
 SONDAJE, SPĂLĂTURI, CLISME (Proceduri pag 110-115)
A)TUBAJUL NAZOGASTRIC = SONDAJUL NAZOGASTRIC
Scop/Indicaţii
- aspirarea conţinutului gastric;
- alimentaţia enterală;
- introducerea unor medicamente;
- obţinerea sputei înghiţite pentru cercetarea bacilului Koch.
Materiale necesare
- tavă sau cărucior pentru materiale;
- sonde radioopace de cauciuc sau din material plastic sterile;
- seringa de 20 ml; seringă Guyon (50 ml) sterilă;
- tăviţă renală;
- soluţie pentru lubrifiere (aqua gel);
- mănuşi de unică folosinţă;
- comprese;
- eprubete, pungă colectoare pentru colectarea conţinutului
eliminat;
- alimente, medicamente în funcţie de scop şi indicaţie;
- pahar mat, leucoplast, prosoape, şerveţele de hârtie;
- prosop, câmp pentru protecția lenjeriei.
Pregătirea pacientului
- se explică scopul şi necesitatea, modul de derulare a procedurii, durată;
- se explică modul de colaborare, se obţine consimţământul;
- se îndepărtează proteza dentară şi se pune într-un pahar mat cu apă;
- sonda se poate introduce pe cale nazală sau bucală;
- pacientul este rugat sau ajutat să-şi cureţe nasul;
- se alege nara în funcţie de permeabilitate, punând pacientul să respire alternativ pe o nară sau alta.
Efectuarea procedurii
- se verifică prescripţia medicală;
- se aleg materialele în funcţie de indicaţie;
- se identifică pacientul;
- se instalează pacientul în poziţie şezând sau semişezând;
- se spală mâinile;
81
- se îmbracă mănuşi de unică folosinţă;
- se protejează lenjeria pacientului cu un prosop sau un câmp plasat sub bărbie;
- se măsoară distanţa dintre lobul urechii şi vârful nasului până la apendicele xifoid;
- se marchează locul celor 2 măsurători sau se notează distanţele dacă sonda este gradată;
- se dă pacientului să ţină tăviţa renală sub bărbie;
- se umezeşte vârful sondei pentru a asigura înaintarea;
- sonda se introduce cu grijă prin nara selectată împingând-o spre spate în jos;
- înghiţirea se face lent, dând pacientului la nevoie cantităţi mici de apă;
- pacientul înghite până la primul semn;
- se observă starea pacientului deoarece pot apare tusea, cianoza, tulburări respiratorii, ceea ce arată că
sonda a ajuns în traheea;
- pacientul este rugat să înghită încet până la al doilea semn;
- se verifică poziţia sondei prin una din următoarele metode:
- aspirarea conţinutului stomacal;
- introducerea aerului;
- introducerea capătului liber al sondei într-un pahar cu apă;
- pentru alimentaţie sau introducerea unor medicamente verificarea trebuie făcută prin control
radiologic;
- când sonda a ajuns în stomac la diviziunea 45 sau 55, în funcție de calea pe care s-a introdus, se fixează
cu leucoplast pe nas astfel încât să nu împiedice vederea şi să nu preseze nasul;
- se realizează o buclă din partea liberă a sondei pentru a permite mişcarea liberă a capului şi se face a
doua fixare;
- pacientul este aşezat în poziţie comodă;
- se continuă tubajul conform scopului şi indicaţiei;
- între două folosiri: - sonda se clampează;
- se ataşează la sondă punga colectoare.
Supravegherea sondei
- se verifică poziţia;
- se verifică starea narinei;
- se schimbă leucoplastul de fixare şi locul;
- se verifică permeabilitatea sondei;
- se asigură igiena orală.
Măsuri pentru combaterea incidentelor
82
- dacă pacientul nu colaborează, la recomandarea medicului se poate folosi spray anestezic;
- sonda a pătruns în căile respiratorii (pacientul tuşeşte, se cianozează) se retrage, pacientul este lăsat să se
liniştească, se încearcă din nou;
- senzaţia de vomă şi greaţă se combate prin respiraţii profunde.
Indicaţii privind schimbarea sondei:
- sondele de cauciuc pot fi lăsate pe loc 2-3 zile iar cele din material plastic 4-7 zile;
- când există indicaţia de schimbare a sondei între îndepărtare şi repunere trebuie să existe un repaus în
timpul nopţii de 6-8 ore;
- sonda se repune folosind cealaltă narină.
Îndepărtarea sondei
Materiale necesare
- tavă sau măsuţă pentru materiale;
- şerveţele de hârtie;
- mănuşi de unică folosinţă;
- tăviţă renală;
- prosop;
- pahar cu apă.
Efectuarea procedurii
- se verifică recomandarea medicului privind îndepărtarea/schimbarea sondei;
- se explică procedura;
- pacientul este aşezat în poziţie semişezândă sau şezând în funcţie de starea generală;
- se aplică sub bărbia pacientului un prosop;
- se spală mâinile, se îmbracă mănuşi de unică folosinţă;
- se verifică dacă sonda este pensată;
- se îndepărtează leucoplastul cu blândeţe de pe nas şi faţă;
- pacientul este rugat să inspire şi să rămână în apnee;
- se prinde sonda între degete şi se presează bine, apoi se retrage încet până aproape de faringe, apoi cu o
mişcare rapidă se îndepărtează;
- în timpul extragerii sonda poate fi ghidată cu cealaltă mână folosind şerveţele sau prosop de hârtie
prinzând capătul liber;
- pacientul este rugat să respire normal;
- se oferă un pahar cu apă pentru a-şi clăti gura.

83
B)SPĂLĂTURA GASTRICĂ
Indicaţii: Contraindicaţii :
- intoxicaţii alimentare; - îmbolnăviri cardio-pulmonare grave
- supradozarea medicamentelor; - în perioada dureroasă a ulcerului gastric
- stenoză pilorică pentru îndepărtarea stazei; - în cancer gastric
- înaintea unor operaţii pe stomac; - în intoxicaţii cu substanţe caustice
- înaintea gastroscopiei. - în hepatite cronice
Materiale necesare
- sonda Faucher sau sonde gastrice mai mici sterile, adaptate vârstei (vezi fig pag 73);
- pâlnia de 1l – 1,5 l;
- seringa Guyon de 200 cm³;
- vas colector gradat;
- lichid pentru spălătura în
funcţie de scop;
- tăviţă renală;
- pahar cu apă;
- cană de sticlă sau metal de 5 l;
- pensă;
- scaun;
- cărbune animal, soluţii antidot
după caz;
- eprubete pentru recoltare, în
caz de intoxicaţii;
- 2 sorturi impermeabile;
- bandă leucoplast;
- prosop;
- şerveţele de hârtie;
- eventual deschizător de gură, ustensile de intubaţie şi aspiraţie.
Pregătirea pacientului
- se identifică pacientul;
- se verifică recomandarea medicală;
- se informează pacientul asupra necesităţii procedurii;
- se explică pacientului modul de derulare a procedurii;
84
- se informează pacientul că este posibil să aibe senzaţie de vomă;
- se obţine colaborarea şi consimţământul;
- se aşează pacientul pe scaun cu faţa spre lumină;
- se protejează lenjeria cu un prosop prins în jurul gâtului şi cu un șorț de material plastic;
- se îndepărtează proteza;
- se oferă pacientului tăviţa renală şi este rugat să o ţină sub bărbie cu ambele mâini (imobilizează mâinile
şi captează salivă);
- este instruit să respire profund pentru a combate eventuala senzaţia de vomă.
Efectuarea Procedurii
- se aduce vasul colector lângă pacient;
- se spală mâinile;
- se îmbracă mănuşi de unică folosinţă;
- se pune şorţ de material plastic pentru procedură;
- se umezeşte sonda cu apă;
- se aşează în partea dreaptă a pacientului şi fixează capul acestuia între torace şi antebraț;
- se solicită pacientului să deschidă gura şi să respire profund;
- se introduce capătul rotunjit al sondei până la peretele posterior al faringelui aproape de rădăcina limbii,
pacientul fiind invitat să înghită;
- se supraveghează permanent starea pacientului pentru a evita pătrunderea sondei în căile respiratorii
(atenţie la facies, respiraţie, apariţia tusei);
- sonda înaintează încet în esofag şi spre stomac până la diviziunea 45-50 la arcada dentară;
- se adaptează pâlnia la capătul liber al sondei;
- se coboară pâlnia sub nivelul toracelui şi se umple cu lichid la temperatura de 25-26°, 300-500 ml;
- se ridică uşor pâlnia deasupra capului pacientului pentru a permite pătrunderea blândă a lichidului;
- înainte de terminarea coloanei de lichid din pâlnie, aceasta se coboară sub nivelul stomacului
(epigastrului) pentru a permite lichidului din stomac să se întoarcă în conformitate cu principiul
sifonajului;
- se goleşte conţinutul pâlniei în vasul colector;
În caz de intoxicaţii, primul lichid eliminat se captează separat pentru a se putea face recoltări!
- se repetă operaţiunea de 4-5 ori până când lichidul eliminat este curat, fără resturi alimentare sau alte
substanţe, cantitatea de lichid folosit fiind de 3-5 l în intoxicaţii;
- se detaşează pâlnia;

85
- se pensează bine capătul liber al sondei pentru a nu permite conţinutului din lumenul sondei sa curgă în
faringe sau cavitatea bucală de unde ar putea fi aspirat;
- se retrage sonda lent până la nivelul faringelui apoi cu o mişcare rapidă se îndepărtează;
- se oferă pacientului un pahar cu apă să-şi clătească gura;
- se şterge gura şi bărbia pacientului;
- se îndepărtează tăviţa renală.
Îngrijirea pacientului după spălătură
- se supraveghează funcţiile vitale;
- este posibil să acuze uşoară disfagie care dispare fără tratament.
Observații
Poziţia sondei se verifică astfel:
- se introduce capătul liber al sondei într-un pahar cu apă şi se observă dacă apar bule de aer;
- se introduce aer prin sondă şi se ascultă cu ajutorul unui stetoscop;
- se supraveghează pacientul: dacă se cianozează, apare reflexul de tuse este semn că sonda a ajuns în
căile respiratorii şi se retrage.
Accidente :
- greaţă şi senzaţie de vomă.
 se indică - respiraţii profunde,
- eventual anestezia faringelui
- pătrunderea sondei în laringe
 apare reflexul de tuse, bolnavul se înroşeşte apoi se cianozează
 se îndepărtează urgent sonda
- înfundarea sondei cu resturi alimentare
 desfundarea se face prin insuflaţii cu aer
- se poate produce bronhopneumonie de aspiraţie
 pentru a preveni se pensează sonda, apoi se extrage

C)TUBAJUL DUODENAL = SONDAJUL DUODENAL

Scop/indicaţii:
- extragerea conţinutului duodenal în vederea unor teste de diagnostic;
- drenarea căilor biliare;
- administrarea unor lichide hidratante şi nutritive, a unor medicamente;
- aspirare continuă la pacienții chirurgicali.
86
Materiale necesare
- sondă Einhorn sterilă;
- 2 seringi de 20 ml, seringă guyon;
- mănuşi de unică folosinţă;
- pensă;
- muşama, aleză, prosop;
- pernă cilindrică sau un sul dintr-o patură;
- tăviţă renală;
- materiale în funcţie de scop (eprubete, soluţie sulfat de magneziu, novocaină, lichide pentru hidratare şi
pentru alimentare, medicamente);
- pahar cu apă.
Pregătirea pacientului:
- se explică scopul şi necesitatea;
- se obtine consimţământul;
- se îndepărtează proteza dentară dacă există
şi se plasează într-un pahar cu apă;
- se alege nara funcţională;
- se aşează pacientul în poziţie şezândă sau
semişezândă.
Efectuarea procedurii:
- se introduce sonda după tehnica tubajului
gastric, până în stomac;
- se aşează apoi pacientul în decubit lateral
drept cu capul mai jos;
- se introduce sub hipocondrul drept o pernă cilindrică sau un sul realizat dintr-o pătură rulată;
- se aşează în faţa pacientului o muşama acoperită cu aleza;
- se instruieşte pacientul să înghită incet, lent, 1-2 cm la 3-5 minute;
- este atenţionat că înghiţirea rapidă favorizează încolăcirea sondei în stomac;
- se verifică poziţia sondei prin:
- introducerea capătului liber al sondei într-o eprubeta - normal se scurge bila;
- se insuflă 60 ml aer în sonda şi se încearcă recuperarea după 1 min. dacă se obţin mai puţin de
20ml sonda este în duoden;
- se introduc 10 ml lapte care nu mai pot fi recuperaţi – sonda este un duoden;
87
 - control radiologic;
- la diviziunea 75 la arcada dentară, sonda este în duoden şi se continuă tubajul în conformitate cu scopul
urmărit. (dupa o 1-1/2 ora de la patrunderea sondei in stomac)
Captarea bilei:
- la capatul sondei apare bila A coledociana de culoare galben –aurie
- se introduce prin sonda cu seringa 40 ml solutie de sulfat de magneziu 33%,la temperatura camerei pt a
determina drenarea bilei veziculare,dupa care se inchide extremitatea libera a sondei cu ajutorul pensei
hemostatice
- dupa 15-30 min se deschide sonda si se colecteaza bila B veziculara, culoare castanie,vascoasa ( 30-40
ml)
- dupa colectarea bilei B se coleecteaza in continuare o bila clara care provine direct din ficat –bila C
hepatica
- cele trei bile A,B,C captate in recipiente separat, etichetate se trimit la laborator
Reorganizarea locului de munca
- se indeparteaza tavita renala si i se ofera un pahar cu apa bolnavului pt a-si clati gura
- bolnavul va fi ajutat sa i-a pozitie comoda in pat
- se spala si se sterilizaya materialelel folosite
Accidente: - incolocirea sondei in stomac
- imposibilitatea drenarii bilei cauzata de un obstacol functional –spasmul sfincaterului
ODDI, coagularea bilei vascoase
- greata, varsaturi la introducerea sondei
- oboseala bolnavului prin prelungirea duratei sondajului peste trei ore
Îngrijirea pacientului după procedură:
- sonda poate să rămână pe loc pentru îndeplinirea scopului propus;
- sonda se poate retrage dupa ce se insufla cativa ml de aer si se inchide capatul liber cu o pensa în 3 pași:
- întâi până la nivelul stomacului;
- apoi până la nivelul faringelui;
- cu o mişcare rapidă se extrage în cavitatea bucală;
- extremitatea sondei se tine sub nivelul stomacului pacientului pentru a impiedica scurgerea continutului
ei in faringe sau in cavitatea bucala
- se oferă pacientului apă să-şi clătească gura.

88
D)CLISMA EVACUATORIE (proceduri 119-122)
Scop/indicaţii: https://www.youtube.com/watch?v=HeDiOgVKqYU
- pregătirea pacientului pentru examinări endoscopice şi cardiologice;
- pregătirea pentru intervenţii chirurgicale;
- evacuarea conţinutului rectal în caz de constipaţie.
Materiale necesare Contraindicatii
- de protecţie: – Durerea abdominala de origine
- paravan; neprecizata ca si diagnosticul cert de apendicita
- muşama; acuta sunt contraindicatii absolute ale clismei de
- aleză; orice fel
- învelitoare; – Afectiuni ale rectului sau anusului (fisuri,
- mănuşi de unică folosinţă; tromboze etc)
- pentru clismă: – Pacientul operat pe abdomen sau pe colon
- irigator, tub de cauciuc lung de 1,5-2 m; la mai putin de 3 luni (pentru acest lucru cereti in
- canulă rectală sterilă; mod expres acordul chirurgului, deoarece clisma
- pară de cauciuc pentru sugar; poate produce desfacerea suturilor si complicatii
- tăviţă renală; care deriva din acest lucru)
- ploscă; – Pacienti cardiaci sau cu probleme renale.
- apă caldă (35-37°) 500-1000 ml pentru adulţi, Pentru aceasta categorie sunt contraindicate
150 ml pentru copii, 50-60 ml pentru sugari; clismele repetate.
- stativ pentru irigator;
- materiale pentru creşterea efectului purgativ: sare (1 linguriţă la 1 l de apă), ulei de ricin (4 linguri la 1 l
apă), glicerină (40 gr. la 500 ml apă), săpun (1 linguriţă rasă la 1 l apă);
- vaselină pentru lubrifierea canulei;
- comprese sterile.
Pregătirea pacientului
- se anunţă pacientul;
- se explică derularea procedurii;
- se asigură pacientul de respectarea
pudorii;
- se alege poziţia în funcţie de starea
generală:
- decubit dorsal cu membrele inferioare uşor flectate şi coapsele depărtate;
89
- decubit lateral stâng cu membrul inferior întins şi cel drept flectat;
- genupectorală
- se izolează patul cu un paravan;
- se protejează cu aleză şi muşama.
Efectuarea procedurii
Este în funcţie de tipul de clismă:
- clismă evacuatorie simplă;
- clisma înaltă;
- clisma prin sifonaj;
- clismă uleioasă;
- clisma purgativă.
a) Clisma evacuatorie simplă
- se fixează canula la tubul irigatorului şi se închide robinetul (la nevoie se aplică o pensă);
- se verifică temperatura apei;
- se umple irigatorul;
- se deschide robinetul şi se elimină aerul după care se închide din nou;
- se lubrifiază canula cu vaselină folosind comprese de tifon;
- se fixează irigatorul pe stativ;
- se spală mâinile şi se îmbracă mănuşi;
- se îndepărtează fesele pacientului şi se introduce canula prin anus în rect cu vârful orientat spre partea
anterioară apoi spre planul sacrului (pentru a respecta curbura rectului);
- se introduce canula 10-12 cm în lumenul rectului;
- se deschide robinetul sau pensa si se ridica irigatorul la aproximativ 50 cm pentru a favoriza scurgerea
lichidului;
- se vorbeşte cu pacientul şi este rugat să inspire adânc, să se relaxeze şi să reţină soluţia 10-15 minute;
- dacă pacientul acuză durere se coboară irigatorul pentru a scădea presiunea lichidului;
- se închide robinetul înainte de terminarea lichidului (pentru a nu pătrunde aer);
- se îndepărtează canula şi se pune în tăviţa renală;
- se schimbă poziţia pacientului în de decubit lateral drept, decubit dorsal pentru ca apoi să pătrundă mai
profund;
- se captează scaunul în ploscă sau se elimină la toaletă.
b) Clisma înaltă
- se efectuează la fel ca şi clisma simplă;
90
- se înlocuieşte canula rectală cu o canulă flexibilă care poate pătrunde în colon la o profunzime de 30-40
cm;
- irigatorul se ridică la 1,5 m pentru a creşte presiunea apei;
- temperatura apei este mai scăzută (15-16°C) pentru a creşte efectul purgativ.
c) Clisma prin sifonaj
- se efectuează pentru îndepărtarea, exudatelor, puroiului de pe suprafaţa mucoaselor;
- canula este înlocuită cu o sondă de 35-40 cm lungime cu diametru de 1,5 cm prevăzută cu orificii;
- irigatorul se înlocuieşte cu o pâlnie de 1,5 l;
- se pensează tubul de cauciuc lângă canulă;
- se lubrifiază canula (sonda) şi se introduce prin mişcări de rotaţie până în colonul sigmoid;
- se ridică pâlnia la înălţimea de 1 m şi se dă drumul apei;
- se realizează sifonajul de 5-6 ori până se elimină apă curată.
d) Clisma uleioasă
- se folosesc aproximativ 200 ml ulei încălzit la 37°C care se introduce lent, în 15-20 minute;
- se menţine uleiul în rect 6-12 ore;
- se execută seara, eliminarea se face dimineaţa;
- se foloseşte în constipaţii cronice, fecalom;
- se protejează lenjeria de pat, existând posibilitatea eliminării necontrolate a scaunului.
e) Clisma purgativă
- efectul se bazează pe crearea unui
mediu hiperton, atrage apa din ţesuturi
şi formează un scaun lichid uşor de
eliminat;
- se foloseşte o soluţie concentrată
(250 ml apă cu 2 linguri MgSO4);

Accidente/Incidente
– Perforatii
– Hemoragii
– Tenesme rectale
– Crampe, dureri.

91
E)INTRODUCEREA TUBULUI DE GAZE
Scop Introducerea unui tub semirigid de 30-35cm lungime si 8-12 mm diametru cu marginile rotunjite, cu
scopul de a elimina gazele din colon in caz de meteorism abdominal.
Responsabilități
Medicul - recomandă montarea tubului.
Asistentul medical - poate efectua procedura fără recomandare medicală atunci când pacientul nu poate
evacua gazele în mod spontan.
Materiale necesare
- mușama, aleză;
- tub de gaze steril;
- vaselină sterilă;
- comprese de tifon;
- mănuși de unică folosință.
Pregătirea pacientului
- se anunță și se explică acientului faptul că deschiderea sfincterului anal pentru evacuarea gazelor va
crește starea de confort;
- se așeazș pacientul în poziție ginecologică sau în poziție de decubit lateral;
Efectuarea procedurii
- se spală mâinile;
- se îmbracă mănuși de unică folosință;
- se unge tubul cu vaselină sterilă;
- se departează fesele pacientului cu mâna stângș iar cu mâna dreaptă se introduce tubul prin anus ân rect,
prin mișcări de rotație, la o adâncime de 15-20 cm;
- pacientul este acoperit cu o învelitoare;
- se menține maxim 2 ore;
- se retrage ușor tot prin mișcări de rotație;
- daca este nevoie se poate repune 1-2 ore dupa ce se restabilește circulația la nivelul mucoasei.
Îngrijirea pacientului după procedură
- se face toaleta regiunii duale pentru a îndeparta vaselina;
- se așeaza pacientul comod;
- se învelește pacientul;
- se aerisește salonul;
- se supraveghează starea abdominală după îndepartarea tubului de gaze.
92
F) SONDAJUL VEZICAL https://www.youtube.com/watch?v=1DTeQQ52cfE
Scop/indicaţii - evacuarea conţinutului vezicii urinare când aceasta nu se mai produce spontan, sau captarea urinii în caz de incontinenţă;
- spălătura vezicală.
Material necesar: - sonde urinare sterile (foley, nelaton) de diferite dimensiuni; - pungi colectoare;
- taviţă renală; - materiale pentru toaleta organelor genitale;
- mănuţi sterile si mănuşi de unică folosinţă; - muşama, aleză;
- soluţii dezinfectante, tampoane şi comprese sterile, seringi, ser fiziologic sau apă sterilă, - 1-2 eprubete sterile;
soluţii sterile pentru lubrifierea sondei; - 1-2 eprubete curate şi uscate.

Sonda FOLEY cu 3 cai pentru evacuare si spalaturi

Sonda FOLEY cu 2 cai

evacuare simpla
a demeure = permanenta,
mărimi: CH 8, CH 10, CH 12,

CH 14, CH 16 portocaliu, CH
18 rosu, CH 20, CH 22, CH 24 Sonda NELATON unidirectionala

93
 Sonda THIEMAN Sonda PEZZER – cateterism suprapubian = cistostoma
LA FEMEIE - Pregătirea pacientei: LA BĂRBAT - Pregătirea pacientului
- se informează pacienta privind derularea - se informează pacientul despre derularea procedurii;
procedurii; - se obţine colaborarea şi consimţământul;
- se obţine colaborarea şi consimţământul; - se aşază pacientul în decubit dorsal cu picioarele întinse uşor depărtate cu o pernă tare sub bazin.
- se aşează pacienta în poziţie ginecologică; Primul sondaj vezical la bărbat se face de către medic, procedura poate fi făcuta de către
- se asigură intimitatea. asistentul medical pe baza unui protocol stabilit şi semnat de medic.

Efectuarea procedurii:
- se identifică pacienta/ul şi se verifică recomandarea medicală;
- se protejază patul cu aleza si cu muşama;
- se dezbracă partea inferioară a corpului;
- se aşază pacientul/a în poziţia recomandată;
- se spală mâinile şi se îmbracă mănuşi de unică folosinţă;

94
 https://youtu.be/9wg4Mfi18VY https://youtu.be/uTLMe7TYM-Q
- se efectuează toaleta regiunii vulvare cu apă si săpun; - se efectuează toaleta glandului cu apă şi săpun;
- se schimbă mănuşile cu cele sterile; - se dezinfectează meatul urinar folosind 3 tampoane, ser fiziologic şi
- se evidenţiază meatul urinar; soluţie antiseptică;
95
- se dezinfectează orificiul uretral de sus în jos folosind 2-3 tampoane;
- se prinde sonda între degetele mediu şi inelar ale mâinii dominante;
- se lubrifiază sonda cu ulei steril;
- se ţine sonda ca pe un creion în timpul scrisului şi se introduce în
uretra la o adâncime de 4-5 cm;
- se continuă sondajul în funcţie de scopul propus.
Îngrijirea pacientei după procedură
- este ajutată să se imbrace, să se așeze într-o poziție comodă;
- se verifică dacă acuză disconfort;
- dacă acuză dureri sau sângerează se anunță medicul.
Observații
- Dacă sonda rămâne în vezică pentru mai multe zile, se foloseşte sonda
foley, la care după introducere folosind ser fiziologic steril se umflă
balonaşul care fixează sonda în interiorul vezicii;
- Capătul exterior al sondei se adaptează la o pungă colectoare sau
între două micţiuni se clampează cu o pensă.
96
- se schimbă mănuşile cu cele sterile;
- se prinde sonda cu mâna dominantă;
- se lubrifiază în întregime şi extremitatea liberă se introduce încet la o
adâncime de 10-15 cm;
- în timpul introducerii sondei, penisul se ţine în poziţie verticală, se
respectă traiectul fiziologic al uretrei;
- se continuă sondajul conform scopului.
Îngrijirea pacientului după procedură
- sonda poate să rămână pe loc în funcţie de scop;
- pacientul este aşezat într-o poziţie comodă;
- se verifică dacă acuză disconfort, dacă are senzaţie de arsură.
SPĂLĂTURA VEZICALĂ Este introducerea unei soluţii medicamentoase prin sondă în vezica urinară.
Scop/indicaţii: - îndepărtarea exudatelor patologice rezultate în urma inflamaţiei mucoasei vezicale;
- curăţirea cavităţii în vederea realizării unor explorări (cistoscopie), pielografie.
Responsabilităţi Medicul - recomandă efectuarea procedurii şi, la bărbat, efectuează primul sondaj
Asistentul medical: - montează sonda;
- efectuează spălătura;
- notează tehnica.
Materiale necesare
Pentru protecţie: - muşama, aleză; - prosoape; - mănuşi de unică folosinţă.
Pentru dezinfecţie şi toaletă Pentru spălătură:
externă: - sonda urinară (dacă nu este montată);
- oxicianură de mercur 1/5000; - două pense hemostatice;
- bazinet; - seringă guyon, la nevoie medii de cultură;
- tăviţă renală; - ser fiziologic steril;
- comprese; - soluţie de spălătură la temperatura corpului recomandată de medic;
- mănuşi de unică folosinţă; - soluţie de rivanol 0.1-2%;
- pensa porttampon. - nitrat de argint 1-4%;
- vaselină sterilă sau ulei de parafină pentru lubrifiere.
Pregătirea pacientului Efectuarea procedurii
- se anunţă, se explică necesitatea - se identifică pacientul;
efectuării procedurii; - se verifică indicaţia medicului;
- se asigură respectarea intimităţii; - se obţine consimţământul;
- se efectuează toaleta externă; - se începe cu toaleta organelor genitale;
- se aşază în poziţie ginecologică; - se continuă cu sondajul vezical evacuator;
- se protejează patul cu aleză şi cu - se adaptează la sondă seringa Guyon;
muşama. - se introduc 80-100ml soluţie;
- se detaşează seringa şi se lasă să se elimine lichidul într-un bazinet
sau în tăvița renală;
- se repetă operaţia până când lichidul evacuat este limpede;
Îngrijirea pacientului după procedură
- sonda rămâne pe loc, fiind închisă cu o pensă sau racordată, după caz, la o pungă colectoare;
- se observă aspectul meatului urinar.

97
 IGIENA ŞI CONFORTUL PACIENTULUI (proceduri pag. 20-32 si completari)

Asistenti medicali trebuie să cunoască poziţiile pe care le iau pacienţii în pat, poziţia în care
aceştia trebuie aduşi cu ocazia unor îngrijiri şi examinări speciale şi manoperele prin care se asigură
schimbările de poziţie.
Afecţiunile/situaţiile care o
Poziţia Cum se realizează Observaţii
impun
-Previne contractura muşchilor abdominali
-Este mai confortabilă cu genunchii îndoiţi –
-după puncţie lombară
Culcat pe spate cu faţa poz. Fowler
-unele afecţiuni ale coloanei
în sus -menţinută timp îndelungat=dureri lombare :
Decubit vertebrale (suprafaţă tare)
-fără pernă se introduce un sul subţire la nivelul coloanei
dorsal -anemii post-hemoragice
-cu o pernă subţire lombare
Poziţia -unele afecţiuni cerebrale
-cu 2 perne (poziţie Zone explorate: capul, gâtul, toracele anterior,
Fowler -pacienţi slăbiţi
obişnuită şi comodă) plămânii, sânii, inima, abdomenul,
-adinamici
extremităţile,
-operaţi
zonele de palpare a pulsului.

-culcat pe spate -afecţiuni cardiace şi

-toracele formează cu linia pulmonare -Menţinerea îndelungată necesită măsuri de
orizontală un unghi de 30-45º -perioada de convalescenţă prevenire a escarelor (colaci de cauciuc sub
Semişe Se realizează: unele categorii de operaţii regiunea fesieră) şi a altor complicaţii.
zând -cu un nr. mai mare de perne -vârstnici -Este interzisă pacienţilor cu
-cu rezemător mobil -primul ajutor dat o tulburări de deglutiţie
-cu somieră articulată pacienţilor cu afecţiuni o comatoşilor
Ca pacientul să nu alunece, cardiorespiratorii

98
 se aşează sub regiunea
poplitee o pernă îndoită sau
un sul din pătură învelit într-
un cearşaf răsucit la
extremităţi şi introdus sub
saltea . Sub tălpi se pune un
sprijinitor.
În pat:
-trunchiul formează cu membrele
inferioare un unghi drept
-pacientul are coapsele flectate pe bazin
şi gambele sunt în semiflexie pe coapse
-genunchii sunt astfel ridicaţi
Poziţia se realizează:
-prin ridicarea părţii cefalice a somierei
articulate (cu ajutorul manivelei)
-cu sprijinitorul de perne
-sau se vor pune 4-5 perne aşezate în
Şezând
trepte ; capul se va sprijini cu o pernă
mică
-sub braţele pacientului se poate aşeza
câte o pernă ; pt. a împiedica alunecarea
se aşează sub regiunea poplitee o pernă
îndoită sau un sul din pătură învelit într-
un cearşaf răsucit la extremităţi şi
introdus sub saltea . Sub tălpi se pune un
sprijinitor.
În fotoliu: este aşezat confortabil, bine
îmbrăcat şi acoperit cu pătură
-În vederea examinării pacientului, poziţia
şezând realizează expansiunea completă a
-în stare gravă
plămânilor şi permite o mai bună
-dispneici, în caz de
examinare a părţii superioare a corpului.
pneumonii întinse
-Pacienţii slăbiţi d.p.d.v.fizic-ar putea să nu
-insuficienţă
poată sta în această poziţie ; ei vor fi
cardiacă
aşezaţi în decubit dorsal cu extremitatea
-în perioada
cefalică a somierei ridicată.
acceselor de astmă
-Pacienţii cu insuficienţă cardiacă în cursul
bronşic
acceselor de dispnee nocturnă, se aşează de
-vârstnici
mai multe ori la marginea patului cu
-după anumite
picioarele atârnate; sub tălpi se aşează un
intervenţii
taburet.
chirurgicale (glanda
Zone explorate: capul, gâtul, spatele,
tiroidă)
toracele posterior, plămânii, sânii, axila,
inima, extremităţile superioare.
99
 Poate fi drept sau stg:
-culcat pe o parte o pt.a împiedica apariţia escarelor

-capul sprijinit pe o -în pleurezii -între genunchi şi maleole se introduc inele

singură pernă -meningite de vată

-mb. inf. flectate uşor -după intervenţii intratoracice -sub trohanterul mare, un colac de cauciuc

-sau mb.inf.ce este în -după intervenţii renale îmbrăcat

contact cu suprafaţa -în cazul drenajului cavităţii o vârstnicii, adinamicii vor fi întorşi la

patului întins, iar celălat pleurale intervale regulate de 1-2-3 ore

îndoit Se mai impune: pt.prevenirea complicaţiilor

-spatele sprijinit cu o o în cursul efectuării o dacă pacientul are un mb.inf:

Decubit pernă sau un sul sau cu
lateral rezemătoare special
toaletei - paralizat
o schimbării lenjeriei - fracturat
o administrării clismelor şi - dureros
supozitoarelor - operat
o măsurării temperaturii pe acesta va fi menţinut în cursul manoperei
cale rectală de întoarcere de către asistentă şi aşezat pe
o pt.puncţia lombară un suport pregătit în prealabil.
o în cursul sondajului Zonele ce pot fi explorate :
duodenal - inima (decubit lateral stg) ;
o drenajului postural - poziţia este ideală, pt. a auzi murmurul cu
sonor redus.

Decubit dorsal, eventual lateral, cu -pe masa de operaţie în

capul mai jos decât restul corpului cazul sincopelor din
Se realizează prin: cursul anesteziei generale
-favorizează o bună circulaţie
-ridicarea etremităţii distale a -în anemii acute
Poziţie pentru centrii vitali
patului -pt.autotransfuzii
(declivă) -în decubit lateral se aşează atunci
-diferenţa între cele 2 extremităţi -pt.oprirea hemoragiilor
Trendelenburg când este pericol de aspirare a
ale patului poate varia de la 10 la membrelor inf.şi
secreţiilor
60cm organelor genitale
-sub capul pacientului se poate feminine după intervenţii
pune o pernă subţire ginecologice

100
 -se protejează capul pacientului cu -după rahianestezie
o pernă aşezată vertical la căpătâiul -pt.a favoriza drenajul
patului secreţiilor din căile
-pentru evitarea alunecării de pe respiratorii superioare
masa de operaţie, pacientul este
fixat în chingi sau rezemătoare
speciale de umăr

Poziţie
- pentru extensia
proclivă
- oblică cu capul mai sus coloanei cervicale
(Trendelenburg
(tratament ortopedic)
inversat)
- este poziţia de noapte pt.sugari şi
- în paralizia unor
- culcat pe abdomen copii mici
grupuri musculare;
- capul într-o parte pe o pernă subţire - nu este posibilă fără pernă
hemiplegie
- membrele superioare aşezate la stga şi pt.anumite boli cardiace şi
- în escare extinse
la dr.capului pulmonare
- drenarea unor
- cu faţa palmară pe suprafaţa patului
Decubit ventral colecţii purulente
- cu degetele în extensie
- inconştienţi
Sub glezne:
- o pernă cilindrică
Sub torace şi abdomen se pot aşeza
perne subţiri, moi

 decubit dorsal - pt.examene - Examinarea se face după

Poziţie
 cu genunchii îndoiţi ginecologice şi golirea vezicii urinare şi a
ginecologică
 coapsele îndepărtate obstetricale rectului

101
 Se poate realiza: - facilitează - poziţie jenantă şi inconfortabilă
 în pat introducerea - nu se prelungeşte prea mult
 pe masa de examinare speculului vaginal- examinarea
- pe masa ginecologică care are valvelor - pacienta tb.menţinută bine
sprijinitor pentru mb. inferioare, iar sub - pt.examinări rectale acoperită
placa de şezut are o tăviţă mobilă (rectoscopie, tuşeu
rectal)
 pacientul aşezat pe genunchi, - este o poziţie jenantă,
aceştia fiind uşor îndepărtaţi inconfortabilă
Poziţia - pt. explorarea zonei
 aplecat înainte - pacienţii cu artrită sau alte
genupectorală rectale
pieptul atinge planul orizontal (masa de deformări articulare nu o vor
examinat) putea practica

SCHIMBAREA POZIŢIEI PACIENTULUI IMOBILIZAT, ADINAMIC

Scop - asigurarea confortului pacientului;

- prevenirea complicaţiilor favorizate de imobilizare (escare, tromboze, încetinirea tranzitului).
Materiale necesare - perne
 suluri din patură, din alte materiale textile;
- sprijinitor pentru picioare, saci de nisip.
Pregătirea pacientului - se informeză pacientul;
- se evaluează resursele pacientului şi capacitatea acestuia de a participa la procedură

102
 Efectuarea procedurii Se realizează de 1-2 persoane, una având rol
de coordonator.
a)Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în decubit lateral
- persoana care face schimbarea se aşează de partea patului spre care se
întoarce pacientul;
 se pliază pătura spre partea opusă pentru a realiza un sul de sprijinire;
- se prinde umărul pacientului, se ridică şi se sprijină cu pătura;
 se sprijină apoi toracele pacientului cu o mâna, şi cu mâna dinspre
picioarele acestuia se rotează bazinul şi membrele inferioare; membrul
inferior de deasupra se flectează, cel de dedebsubt rămâne intins
 se pune o pernă sub genunchiul superior;
- se sprijină spatele cu pătura făcută sul;
 se reaşează patul, se întinde lenjeria;
 se acoperă pacientul.
b)Schimbarea poziţiei din decubit lateral în decubit dorsal
- persoana care face schimbarea se aşează de partea patului spre care este întors pacientul;
 se îndepărtează perna de sub genunchi şi sulul din pătură;
- se aşează pacientul cu mişcări blânde în decubit dorsal;
 se introduc sub regiunea lombară şi sub genunchi perniţe mici sau materiale textile
 împăturite pentru a respecta curbura fiziologică a coloanei şi pentru a evita hiperextensia membrelor;
- se reaşează patul, se întinde lenjeria;
 se acoperă pacientul.
c)Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în poziţie şezând
De către o singură persoană se dezveleşte pacientul până la mijloc;
- persoana se aşează în faţa pacientului, acesta fiind rugat să întoarcă privirea într-o parte;
 se prinde pacientul de sub axile şi se sprijină capul de antebraţ;
- pacientul este rugat să se sprijine pe tălpi şi să se ridice uşor la comandă;
 se trage spre capul patului;
 se sprijină spatele cu perne;
 se fixează genunchii cu un sul şi tălpile cu un sprijinitor.
De către două persoane cele două persoane se aşează de o parte şi de alta a patului faţă în faţă;

103
 braţele dinspre capul pacientului se încrucişează pe spatele acestuia, cealaltă mână se introduce în
axilă; una dintre persoane comandă mişcarea;
 pacientul este tras spre capul patului şi se fixează poziţia.
d)Schimbarea poziţiei din poziţie şezând în decubit dorsal
Reaşezarea pacientului în decubit dorsal din poziţia şezând se face de către două persoane cele
două persoane se aşează de o parte şi de alta a patului faţă în faţă;
 una dintre persoane comandă mişcarea;
- se îndepărtează obiectele de sprijin de sub genunchi şi din dreptul tălpilor;
- braţele dinspre capul pacientului se încrucişează pe spatele acestuia, cealaltă mână se introduce în axilă;
- cu o mişcare atentă pacientul este tras pâna ajunge în decubit dorsal, cu capul sprijinit pe pernă;
- se fixează sulurile de sprijin sub regiunea lombară şi genunchi;
 se reaşează patul, se întinde lenjeria;
 se acoperă pacientul.
e)Readucerea pacienţilor alunecaţi din poziţie semişezând sau şezând
- pacientul este rugat să se sprijine pe tălpi;
 se prinde de sub axile şi se trage uşor spre capul patului;
 dacă activează două persoane se prinde cu o mână de sub axilă, iar cealaltă de introduce
 sub regiune fesieră şi se acţionează la comandă; se fixează poziţia.

PATUL ŞI ANEXELE SALE

a) Calitatile patului
Sa fie comod
Sa prezinte dimensiuni potrivite care sa satisfaca atat cerintele de confort ale pacientului, cat si ale
personalului de ingrijire: - lungime 2m, latime 80-90 cm, de la podea pana la saltea, 60 cm
- sa-i permita pacientului sa se poate misca in voie
usor de manipulat si de curatat
calitatile somierei (partea principala a patului)
- sa fie confectionata din sarma inoxidabila, puternica si elastica, bine intinsa

104
 b) Tipuri de paturi
pat simplu, cu somiera
pat cu somiera mobila
pat ortopedic – are cadranul somierei
confectionat din mai multe bucati (3/4 bucati)
pat universal – pentru tratament ortopedic cu
somiera mobila
c) Accesoriile patului
salteaua – confectionate dintr-o singura, din
doua sau trei bucati din burete, material plastic –
care se curata si se dezinfecteaza mai usor
pernele – trebuie sa fie in numar de doua: dimensiuni: 55cm / 75 cm
– confectionata din lana moale, trebuie sa se poata spala usor
lenjeria – este bine sa aiba cat mai putine cusaturi;
lenjeria necesara – doua cearsafuri, doua fete de perna, o aleza,
musama;
- cearsaful sa fie dintr-o singura bucata cu dimensiuni mari sa
poata fi fixat sub saltea;
- musamaua – confectionata din cauciuc sau material plastic cu rol
de a proteja salteaua de diferite dejectii; dimensiuni:150cm /
110cm
- aleza – acopera musamaua, confectionata din panza va fi cu 15-
20 cm mai lata decat musamaua pentru a o acoperi perfect
– confectionata din acelasi material ca si restul lenjeriei; se va incheia cu snur in partea
laterala sau fara snur, cu deschizatura suprapusa;
– sprijinitor de perne, rezemator de picioare, aparatoare laterale, coviltir sau sustinatorul
de invelitoare, mese adaptate la pat, agăţătoarele pentru uşurarea mobilizării active;
A) Schimbarea lenjeriei de pat fără pacient
Scop - asigurarea igienei şi confortului pacientului;
- îndepărtarea lenjeriei murdare/folosite sau pătată cu sânge, secreţii, dejecţii.
Material necesar - lenjerie curată;
- sac pentru colectarea lenjeriei murdare;
- mănuşi de cauciuc (pentru lenjeria pătată cu dejecţii).
105
 Efectuarea procedurii
- se strânge lenjeria murdară în sacul de colectare;
- se spală mâinile, se pun mănuşi;
- se întinde cearceaful de pat foarte bine pentru a nu rămâne cute şi se fixează la colţurile saltelei în formă
de plic; dacă cearceaful nu are dimensiuni corespunzătoare fixarea se face la partea dinspre picioarele
pacientului;
- se schimbă faţa de pernă şi cearceaful plic.
Încheierea procedurii - se îndepartează lenjeria murdară, se depozitează în saci speciali;
- se îndepartează mănuşile de cauciuc;
- se spală mâinile.
B) Schimbarea lenjeriei de pat cu pacientul imobilizat
Schimbarea lenjeriei se va efectua întotdeauna după toaleta pacientului. La schimbarea lenjeriei
trebuie să participe două persoane iar alegerea metodei de schimbare a lenjeriei de pat, se face în funcţie
de poziţia în care poate fi aşezat pacientul (limitele sale de mobilizare).
Scop - asigurarea igienei şi confortului pacientului;
- evitarea complicaţiilor la pacientul imobilizat.
Material necesar - lenjerie curată;
- sac pentru colectarea lenjeriei murdare;
- mănuşi de unică folosinţă.
Efectuarea procedurii: Este în funcţie de starea pacientului şi de posibilitatea de a fi mişcat.
Asistentul medical stabileşte metoda după culegerea datelor referitoare la capacitatea pacientului de a se
ridica sau nu în poziţia şezând. Pentru realizarea schimbării lenjeriei este nevoie de ajutor.
a) La pacientul care se poate ridica:
Cearceaful de pat se rulează pe
dimensiunea mică.
- se spală mâinile, se imbracă mănuşi;
- pacientul rămâne acoperit cu cearceaful folosit
sau cu alt pled;
- se degajă cearceaful murdar de sub saltea;
- se ridică pacientul în poziţia şezând fiind
susţinut cu câte o mână de cele două
persoane care realizează procedura următoare:
- cu cealaltă mână se rulează cearceaful murdar şi se derulează cu grijă cel curat până aproape de pacient;
106
- se schimbă faţa de pernă, se aşează perna pe pat;
- pacientul este culcat în decubit dorsal şi este rugat dacă poate, sau este ajutat să-şi ridice regiunea
fesieră;
- se continuă rularea cearceafului murdar spre picioarele pacientului şi derularea celui curat;
- se ridică apoi membrele inferioare continuând rularea şi derularea;
- cearceaful murdar se introduce în sac, cearceaful curat se întinde bine şi se fixează la colţuri.
b) La pacientul care rămâne în decubit Cearceaful de pat se rulează pe dimensiunea mare.
https://youtu.be/9btiHtvy0To
- se spală mâinile, se îmbracă
mănuşi;
- cearceaful plic se schimbă şi
împreună cu pledul se
împachetează în armonică;
- se degajă cearceaful murdar de
sub saltea;
- se întoarce pacientul în decubit
lateral şi se trage
perna spre marginea patului;
- cearceaful murdar se rulează până lângă pacient;
- cearceaful curat aşezat de-a lungul patului se derulează până aproape de cel murdar;
- pacientul de întoarce în decubit dorsal apoi în decubit lateral pe partea opusă;
- se continuaă derularea cearceafului murdar şi derularea celui curat;
- cearceaful murdar se pune în sacul colector;
- pacientul este readus în decubit dorsal;
- cearceaful curat se întinde şi se fixează.
Schimbarea cearceafului plic (cu pătura în interior)
- este nevoie de participarea a două persoane;
- se aşează cearceaful cu pătura (împăturit în armonică) deasupra pacientului astfel încât marginea liberă
de dedesubt să fie sub bărbia pacientului, iar cea de deasupra spre picioarele pacientului;
- cele două persoane se poziţionează de o parte şi de alta a patului, prind colţul cearceafului curat cu
mâna dinspre capul pacientului, şi cu cealaltă mână colţul cearceafului murdar;
- cu o mişcare rapidă se întinde cearceaful curat şi se îndepărtează cel murdar.
Încheierea procedurii - lenjeria murdară se colecteaza în saci;
107
 - se îndepărtează mănuşile, se spală mâinile.
Observaţii Aleza şi muşamaua pot fi schimbate după aceleaşi metode ţinând cont de posibilitatea
de schimbare a poziţiei pacientului.
C) Schimbarea lenjeriei de corp a pacientului imobilizat la pat
Scop - menţinerea stării de igienă şi confort;
- menţinerea/creşterea demnităţii pacientului;
- prevenirea escarelor de decubit.
Procedura ţine seamă de tipul de îmbrăcăminte (pijama, cămaşă de noapte) şi de starea pacientului.
Se obţin informaţii despre posibilităţile de imobilizare.
I. Schimbarea pijamalei
- se explică pacientului cum poate colabora şi se apreciază în acelaşi timp resursele acestuia;
- se spală mâinile, se îmbracă mănuşi.
Dezbrăcarea bluzei murdare şi îmbracarea celei curate - se descheie nasturii;
- se ridică pacientul în poziţia şezând şi se îndepărtează bluza murdară;
- se rulează pe rând fiecare mânecă a bluzei curate şi se îmbracă fiecare membru superior;
- pacientul este aşezat în decubit, se întinde bluza şi se încheie nasturii;
- dacă pacientul nu se poate ridica, se întoarce în decubit lateral, se dezbracă şi se îmbracă partea
accesibilă după care pacientul se întoarce pe cealaltă parte şi se procedează la fel rulând pe rând mânecile
bluzei;
- la sfârşit, pacientul este adus în decubit dorsal, se întinde bluza şi se încheie nasturii.
Îmbrăcarea şi dezbrăcarea pantalonilor
- se menajează pudoarea pacientului;
- se ridică regiunea lombosacrală, se trag pantalonii jos;
- se ridică membrele inferioare şi se continuă dezbrăcarea;
- se rulează pantalonii curaţi şi se îmbracă pe rând fiecare membru inferior, după care se ridică regiunea
fesieră şi se trag în sus spre mijloc.
II. Schimbarea cămăşii de noapte
Se apreciază capacitatea pacientei de a participa la efectuarea procedurii.
Dacă pacienta se poate ridica în pozitie şezând se procedează astfel:
- se ridică întâi regiunea fesieră şi se trage uşor cămaşa murdară;
- se strânge (rulează) cămaşa murdară de la spate şi se trece peste cap dezbrăcând membrele superioare;
- se rulează fiecare mânecă a cămaşii curate şi se îmbracă fiecare membru superior după care cămaşa este
trecută peste cap şi întinsă până aproape de şezutul pacientei;
108
- se aşează în decubit, se ridică regiunea fesieră şi se întinde bine cămaşa.
Dacă pacienta nu se poate ridica:
Pentru dezbrăcare - se întoarce pacienta pe o parte şi pe alta, strângând de fiecare dată cămaşa până
aproape de axilă;
- pacienta în decubit dorsal se ridică uşor şi se trage cămaşa peste cap;
Pentru îmbrăcare - se rulează cămaşa de la poale, se ridică uşor capul se şi trece cămaşa peste cap;
- se rulează fiecare mânecă şi se îmbracă pe rănd membrele superioare;
- se întoarce apoi pacienta pe o parte şi pe alta întinzând cu grijă cămaşa;
- se întinde bine cămaşa;
- se întinde şi se fixează cearceaful.

Observaţii În toate cazurile

descrise
- se verifică punctele de sprijin şi se
anuntă orice modificare
premergătoare escarelor (vezi fig);
- se pudrează cu talc punctele de
sprijin;
- se verifică dacă la terminarea
procedurii, lenjeria este bine întinsă
şi dacă pacientul exprimă stare de
confort.

Observaţii La schimbarea lenjeriei de corp şi pat se tine cont de constrângerile fizice: leziuni ale
membrelor, aparate gipsate, perfuzii montate. Partea vătămată se dezbracă ultima şi se îmbracă prima.
Asistentul medical trebuie să fie prezent la schimbarea lenjeriei pacientului cu perfuzii sau la care prin
planul terapeutic mişcarea este limitată/interzisă. La pacientul inconştient este de preferat ca partea
inferioară a corpului să nu fie îmbrăcată. Dacă pacientul prezintă dureri la mobilizare sau după proceduri
se poate administra calmant.

109
 TOALETA PACIENTULUI IMOBILIZAT LA PAT

Se realizează intervenţii pentru igiena zilnică şi după caz baia pe regiuni corporale.
Scop - menţinerea igienei tegumentului;
- menținerea stării de confort a pacientului;
- prevenirea leziunilor cutanate;
- activarea circulaţiei.
Principii generale
- se apreciază prin culegerea datelor, starea pacientului pentru a evalua resursele, de ce/cât/ce fel de
ajutor are nevoie, limitele în care poate fi mobilizat;
- se asigură intimitatea, se respectă pudoarea pacientului;
- se asigură temperatura corespunzatoare mediului ambiant pentru a nu crea disconfort;
- materialele se pregătesc şi se aleg în funcţie de procedură şi sunt aşezate în apropiere;
- se respectă o anumită ordine a spălării regiunilor astfel încât să permită descoperirea, spălarea şi
acoperirea zonei fără să creeze disconfort;
- dupa efectuarea îngrijilor igienice corporale şi schimbarea lenjeriei, pacientul va fi aşezat într-o poziţie
cât mai comodă;
- fiecare zonă se umezeste, se săpuneşte, se clăteşte şi se şterge, după care se înveleste;
- se lucrează cu blândeţe şi atenţie dacă pacientul are constrângeri fizice (aparat gipsat, pansament,
perfuzie).
Materiale necesare, materialele se pregătesc în funcţie de scop de tipul de îngrijire: baia la pat,
toaleta şi îngrijirea unei regiuni.
Pentru toaleta completă la pat se pregătesc:
- materiale pentru protectie: muşama, aleză, cearșaf, prosop de baie;
- materiale pentru spălat: cană cu apă caldă şi rece, lighean, trei mănuşi de toaleta de culori diferite, 3
prosoape de culori diferite, forfecuţă şi pilă pentru unghii, piepten, alcool, săpun neutru, mănuşi de unică
folosinţă, alcool mentolat, talc;
- materiale pentru toaleta cavităţii bucale: periuţă, pastă, pahar;
- materiale pentru toaleta organelor genitale: ploscă, pense, post-tampon, tampoane;
- lenjerie curată de corp şi pat;
- sac pentru lenjeria murdară.
Ordinea spălării - faţa şi gâtul; - partea anterioară a toracelui, membrele superioare, abdomenul,
partea posterioară a toracelui şi regiunea fesieră, membrele inferioare organele genitale;
110
 Mănuşile de baie şi cele 3 prosoape de culori diferite, se schimbă astfel: - primul pentru faţă şi gât,
- al doilea pentru trunchi şi membre,
- al treilea pentru organele genitale.
Pregătirea pacientului
- se discută cu pacientul şi se ’împart sarcinile’ stabilind contribuţia acestuia;
- se stabileşte orarul efectuării toaletei în funcţie de activitatea din secţie (servirea mesei, investigaţii,
orarul tratamentului).
Efectuarea procedurii
Se dezbracă pe rând fiecare regiune şi se insistă în anumite zone dupa cum urmează:
- la faţă şi gât : se începe cu ochii, se insistă cu mişcări circulare în zona periorală şi perinazală, se insistă
la ureche în cute şi regiunea retroauriculară;
- se schimbă mănuşa;
- pe partea anterioară a toracelui se insistă în axile, la femei în pliurile submamare;
https://youtu.be/HatIKG8nP 74
- la membrele superioare, spălarea se face cu mişcări lungi şi circulare începând de la articulaţia pumnului
spre umăr pentru a stimula circulaţia de întoarcere. Se insistă la spaţiile interdigitale şi se taie unghiile;
https://youtu.be/fIsMMFjI5r8
- la nivelul abdomenului se insistă la nivelul pliurilor inghinale unde apar uşor iritaţii, la nivelul
ombilicului care poate fi murdar;
- pe partea posterioară, cu pacientul aşezat în decubit lateral, se insistă în plica interfesieră;
https://youtu.be/dqikd6s81bg
- se controleaza punctele de sprijin, se fricţionează uşor cu alcool mentolat şi se pudrează cu talc;
- se readuce pacientul în decubit dorsal şi se continuă cu spălarea membrelor inferioare insistând la nivelul
genunchiului, plicii poplitee, în regiunea plicii inghinale, în regiunea tendonului lui Ahile şi călcâiului;
picioarele se introduc într-un lighean cu apă pentru a tăia mai usor unghiile;
https://youtu.be/p5HrGPzGTa8
- toaleta organelor genitale se face cu pacientul în pozitie ginecologică folosind pense posttampon sau
mănuşi de unică folosinţă. Direcţia de spălare este dinspre partea anterioară spre cea posterioară.
https://youtu.be/6nvElYe_ZjA Pacientul se poate spăla singur dacă starea îi permite fiind instruit
cum să procedeze corect.
La sfârşit pacientul este ridicat în poziţie şezând (dacă se poate) sau întors în decubit lateral pentru
igiena gurii. Îngrijirea se încheie cu pieptanarea părului.

111
112
 Îngrijirea ochilor
Scop - prevenirea infecţiilor şi îndepărtarea secreţiilor;
- menţinerea ochiului umed la pacientul cu paralizie, în exoftalmie.
Materiale necesare
- ser fiziologic, soluţie de acid boric;
- soluţie de vitamina A;
- sticluţă cu picurator;
- lacrimi artificiale, unguent oftalmic recomandat de medic;
- comprese sterile; - mănuşi sterile;
- tăviţă renală;
- prosop, material impermeabil.
Pregătirea pacientului Pacientul poate fi colaborant, conştient sau comatos.
A) Pacientul conştient se informează şi i se explică derularea procedurii. Îngrijirea se poate realiza
în cadrul toaletei zilnice sau, după caz, independent. Pacientul se aşează în decubit cu capul uşor întors
spre ochiul care va fi primul spălat.
Efectuarea procedurii
- se spală mâinile;
- se îmbracă mănuşi sterile;
- se îndepartează secreţiile sau crustele ştergând uşor de la comisura externă spre cea internă folosind un
tampon steril îmbibat în ser fiziologic;
- pentru fiecare ştergere se foloseşte un tampon nou;
- manevrele se repetă pentru celălalt ochi;
- se instilează lacrimi artificiale sau se aplică unguent oftalmic.
B) În cazul pacientului comatos
- se urmează aceeaşi paşi, asistentul medical deschizând pleoapele şi aplicând pe fiecare ochi câte o
compresă sterilă;
- se instilează în sacul conjunctival câte o picătură de vitamina A de două ori pe zi;
- lipsa clipirii impune instilarea lacrimilor artificale.
C) În cazul pacientului cu boala BASEDOW se recomandă:
- purtarea ochelarilor fumurii pentru reducerea intensităţii luminii, protecţia împotriva vântului şi a
curenţilor, permite camuflarea exolftamiei;
- pacientul este sfătuit să doarmă cu capul mai sus (două perne) ceea ce permite reducerea edemului
palpebral;
113
- pentru menţinerea umidităţii corneei se aplică comprese îmbibate în serfiziologic.
Îngrijirea mucoasei nazale
Scop/indicaţii - menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii superioare;
- prevenirea leziunilor în infecţii nazale, leziuni de presiune determinate de sondă
pentru oxigen, pentru evacuarea sucului gastric sau pentru alimentaţie.
Materiale necesare - tampoane sterile;
- ser fiziologic;
- vaselină;
- apă oxigenată diluată;
- tăviţă renală;
- mănuşi de cauciuc.
Pregătirea pacientului - se informează pacientul;
- se explică modul de derulare a procedurii;
- este aşezat în decubit sau pe scaun, cu capul deflectat şi uşor întors într-o parte.
Efectuarea procedurii
- se curăţă fosele nazale cu tampoane umezite cu ser fiziologic, se îndepărtează crustele;
- pentru fiecare nară se foloseşte de fiecare dată alt tampon;
- crustele se pot îndepărta prin lubrefiere cu vaselină;
- dacă sonda este montată se procedează astfel:
- se dezlipeşte plasturele de pe nas şi faţă;
- se retrage sonda 5-6 cm şi se curăţă urmele de bandă adezivă;
- se schimbă poziţia sondei şi se fixează din nou;
- când sonda se schimbă, se repune după o pauza de 6-8 ore.
Îngrijirea urechilor
Scop - menţinerea stării de igienă a conductului auditiv extern;
- îndepărtarea depozitelor de cerumen sau a celor patologice;
- aplicarea unor tratamente.
Materiale necesare
- tampoane cu vată;
- taviţă renală;
- soluţie de bicarbonat de sodiu;
- mănuşi de baie;
- prosop.
114
 Pregătirea pacientului
- se informează şi este rugat să colaboreze;
- se culeg date în legătură cu eventualele tratamente locale care trebuie aplicate.
Efectuarea procedurii
- se curăţă conductul auditiv extern cu un tampon uscat, efectuând cu blândeţe mişcări de rotaţie;
- se observă eventualele iritaţii sau secreţii;
- se curaţă pavilionul urechii cu mănuşa de bumbac;
- la sfârşit dacă pacientul agreează, se pune un tampon de vată;
- dacă pacientul are indicaţie de tratament acesta se efectuează conform recomandărilor.
Îngrijirea cavitătii bucale https://youtu.be/Arhv -aa_ENE
A)La pacientul conştient
Scop
- evaluarea stării de sănătate orală;
- îndepărtarea gustului şi mirosului neplăcut al cavităţii bucale;
- promovarea confortului.
Materiale necesare
- periuţă de dinţi personală;
- pastă de dinţi;
- pahar cu apă pentru spălare;
- pahar de apă pentru proteză;
- tăviţă renală pentru colectare apă;
- aţă dentară;
- şerveţele de hârtie, prosop, muşama;
- apă de gură;
- tampoane, prosoape;
- tavă pentru materiale.
Pregătirea pacientului
- se informează pacientul;
- se apreciază resursele fizice pentru a stabilii modul de colaborare;
- se aşează într-o poziţie adecvată stării generale:
- şezând cu un prosop în jurul gâtului;
- decubit lateral cu capul uşor ridicat sprijinit pe o pernă protejată cu prosop.
Efectuarea procedurii
115
- se dă pacientului periuţa, pasta şi paharul cu apă;
- se susţine tăviţa renală sub bărbia pacientului sau aproape de faţa acestuia;
- se sfătuieţte pacientul să perie suprafaţa externă a dinţilor începând din partea stângă apoi la centru şi
apoi partea dreaptă;
- se perie apoi suprafaţa coroanelor şi suprafaţa internă a dinţilor;
- perierea se face în sens vertical 2-3 minute;
- se invită pacientul să-şi clătească cu multă apă şi la sfârşit cu apă de gură;
- dacă pacientul este în decubit se oferă o cană cu cioc sau un tub de sucţiune.
B) La pacientul comatos Se evaluează starea acestuia, se apreciază dacă are reflex de deglutiţie.
Materiale necesare
- periuţă personală;
- pastă de dinţi;
- prosop;
- tampoane pe porttampon;
- deschizător de gură;
- comprese de tifon sterile;
- apă de gură, glicerină boraxată 2%, glicerină cu stamicin;
- spatulă linguală;
- taviţă renală;
- mănuşi de unică folosinţă;
- vaselină pentru buze;
- seringi pentru aspirarea lichidului.
Pregătirea pacientului
- se aşează pacientul în decubit lateral, toracele uşor ridicat; dacă nu este posibil se întoarce capul într-o
parte.
Efectuarea procedurii
- se spală mâinile, se imbracă mănuşi,
- se protejează perna cu un prosop şi se aşează alături tăviţa renală şi seringa pentru aspiraţie,
- se fixează maxilarele cu ajutorul deschizătorului de gură;
- se perie suprafaţa externă dinţilor folosind o cantitate mică de pastă;
- se aspiră lichidul cu seringa;
- se foloseşte o spatulă linguală şi tampoane pentru îndepărtarea obrajilor şi buzelor în vederea curăţării
mucoase bucale;
116
- se curăţă suprafaţa internă a dinţilor folosind tampoane cu glicerină boraxată sau cu glicerină cu stamicin
dacă există candida;
- se observă foarte bine aspectul gingiilor, dinţilor şi limbii;
- se stabilesc îngrijiri ulterioare în funcţie de constatări.
Observaţii Dacă pacientul nu are reflex de deglutiţie se renunţă la pastă şi periuţă existând risc de
aspiraţie pe căile respiratorii.
C) Îngrijirea protezei
Scop - Menţinerea igienei protezei şi a cavităţii bucale.
Materiale necesare - pahar mat; - periuţă; - pastă de dinţi; - mănuşi de unică folosiţă.
Efectuarea procedurii
- pacientul conştient este rugat să-şi scoată proteza să o cureţe şi să o pună într-un pahar propriu, mat,
netransparent;
- la pacientul inconştient îngrijirea se face de către altă persoană:
- se îmbracă mănuşile de unică folosinţă;
- se prinde proteza cu o compresă de tifon şi se îndepărtează;
- se spală proteza cu periuţa şi pasta pacientului;
- se pune proteza într-un pahar curat, mat;
- se redă proteza pacientului când îţi recapătă starea de conştienţă;
- înainte de montarea protezei se clăteşte gura cu apă curată.
Îngrijirea părulului https://youtu.be/tWsW0Huwbzk
Scop - menţinerea igienei
- menţinerea stării de bine a pacientului
- păstrarea demnităţii pacientului
a) Îngrijirea zilnică prin pieptănare
Materiale necesare: - pieptene/perie; - pânză sau prosop pentru protecţie.
Efectuarea procedurii - se face de către pacient, dacă poate sau de către altă persoană;
- părul se împarte în şuviţe şi se piaptănă de la vârf spre rădăcină;
- părul lung se împleteşte (recomandare);
b) Spălarea părului Se poate face în mai multe moduri:
- în pat – spatele pacientului fiind sprijinit de salteaua rulată, ligheanul sprijinit pe somieră;
- în pat – pacientul fiind orientat spre marginea patului, în decubit dorsal orientat oblic
- pe scaun – două scaune cu spătar puse cu spătarele apropiate, pe unul stă pacientul pe celălalt se sprijină
ligheanul;
117
- pe scaun lângă lavoar – cu faţa sau cu spatele în funcţie de starea generală a pacientului.
Materiale necesare - lighean, găleată pentru colectarea apei folosite;
- vas cu apă caldă; - termometru de baie;
- săpun lichid şampon;
- muşama şi aleză;
- prosoape;
- uscător de păr;
- perie, pieptăn;
- paravan;
- mănuşi de unică folosinţă.
Pregătirea pacientului - se evaluează starea pacientului pentru a se stabili modul potrivit;
- se informează pacientul privind manevrele ce se vor face.
Efectuarea procedurii
Cu pacientul în poziţie şezând, pe scaun sau la lavoar
- se protejează lenjeria pacientului cu material impermeabil;
- părul se umezeşte, se şamponează;
- se masează uşor pielea capului cu pulpa degetelor;
- părul se clăteşte/limpezeşte pâna la îndepărtarea totală a şamponului;
- se acoperă capul cu un prosop uscat, cald;
- părul se usucă cu uscătorul.
Cu pacientul în pat
- se protejează patul cu material impermeabil;
- capătul liber al muşamalei se rulează din
ambele părţi şi se introduce în lighean sau
găleată;
- muşamaua se acoperă cu aleză;
- părul se umezeşte, se şamponează;
- se masează uşor pielea capului cu pulpa
degetelor;
- părul se clăteşte/limpezeşte pâna la
îndepărtarea totală a şamponului;
- se acoperă capul cu un prosop uscat, cald;
- părul se usucă cu uscătorul.
118
MOBILIZAREA PACIENTULUI Scop prevenirea complicaţiilor; stimularea tonusului muscular,
fizic şi psihic. Materiale necesare cadru mobil; agitator; baston; cârje. Pregatirea pacientului Se
anunţă pacientul şi se explică importanşa mobilizării precoce. Pentru anumiţi pacienti se cere acordul
medicului privind tipul şi durata mobilizării (paralizaţi, operaţi, cu infarct miocardic). Mobilizarea pasivă
se fac mişcări de flexie, extensie, rotaţie, abductie, adducţie, supinaţie, pronaţie; se masează membrele
în sensul circulaţiei de întoarcere; se comunică permanent cu pacientul pentru a afla dacă are dureri;
se controlează pulsul.
 Ridicarea în poziţia şezând
a) În pat se ridică după tehnica schimbării poziţiei;
 se sprijină cu perne;
 se poate ridica singur cu ajutorul unei agăţători.
 b) La margine patului Executarea de către o singură persoană se introduce o mână sub axile şi una sub
regiunea poplitee; pacientul se poate prinde de gâtul persoanei care face manevra; se rotează
picioarele pacientului într-un unghi de 90° şi sunt lăsate să atârne uşor la marginea patului; se sprijină
dacă pacientul nu işi poate menţine poziţia. Executarea de către două persoane se introduce câte o mână
sub omoplaţi, iar cealaltă sub regiunea poplitee; se ridică pacientul în poziţie şezând şi se roteşte cu un
unghi de 90°, fiind adus la marginea patului; reaşezarea în pat se face executând mişcările în ordine
inversă.
 c) Aşezarea pacientului în fotoliu se aşează pacientul la marginea patului; se aduce fotoliul cu
rezemătoarea laterală la marginea patului;
 persoana se aşează în faţa pacientului, introduce mâinile sub axilă
; pacientul se ridică uşor în picioare (ajutat de către una sau două persoane); se întoarce pacientul cu
spatele spre fotoliu şi se aşează cu grijă; se acoperă cu un pled; readucerea în pat se face executând
mişcările în sens invers.
 d) Ridicarea pacientului în poziţie ortostatică se aduce pacientul la marginea patului;
 se susţine şi se ridică în picioare fiind susţinut; se observă pacientul, se aşează în pat daca are
ameţeli; reaşezarea în pat se face executând mişcările în sens invers. e) Efectuarea primilor paşi se
întreabă medicul dacă pacientul poate fi mobilizat; se ridică întâi în poziţie şezând, apoi este adus la
marginea patului; se ridică în picioare şi se observă comportamentul; se sprijină de braţ sau se oferă
un cadru mobil şi se parcurge distanţa recomandată de medic; se creşte distanţa progresiv; pacientul
este incurajat sa se deplaseze şi singur pe măsură ce starea sa permite.

119
120