Curs 1 - AMG I NURSING – CONCEPTII, PRACTICI, REPERE ISTORICE

Concepții, practici și repere istorice

Îngrijirea bolnavilor în diferite perioade istorice din evoluția omenirii
(antichitate, evul mediu, renaștere, sec. XVII- XVIII, XIX-XX)

Istoria profesiei de asistent medical ca istorie a îngrijirii oamenilor este parte integrantă a
istoriei omenirii. Ea studiază evoluţia istorică a triadei boală, bolnav și îngrijirea acestuia. De
asemenea se acupa de apariţia şi evoluţia îngrijirilor culminând cu apariţia și evoluţia
nursingului. Este o știință bine conturată, în strânsă legătura cu alte ştiinţe că medicina, istoria,
biologia, religia, sociologia, arheologia, și cu artele: muzică, pictura, sculptură, literatură,
teatrul.

Civilizaţiile timpurii

Triburile primitive, în lupta pentru supravieţuire au înţeles boala şi agresiunea agenţilor

patogeni pe care o tratau în mare măsură folosind magia şi superstiţiile. Descoperirile
arheologice nu menţionează existenta medicilor sau altor persoane care să–i îngrijească.

Istoria medicinei cunoste drept cea mai veche piesa de patologie privind strămoşii omului,un
femur prezentând o gravă inflamaţie osoasă, a aparţinut unui om-maimuţă care a trăit cu peste
1000000-2000000 ani în urmă. La început ,oamenii primitivi au utilizat unele manopere de
tratament instinctiv. Cu timpul, au descoperit remediile naturale ale plantelor medicinale,ale
apelor minerale şi ale unor roci transformate în prafuri. Medicina empirică, născută în
paleoliticul superior magdalenian este demonstrată de dovezile găsite în peşteri, ca peştera
Madeleine (Franţa), care demonstrează că, în urmă cu mii de ani, oamenii primitivi ştiau să taie
cordonul ombilical al nou-născuţilor ,iar plăgile le ardeau cu o piatră încinsă în foc.Tot în
această perioadă îşi pansau rănile cu frunze sau cu piei crude de animale (broască, şopârlă) şi
ştiau să imobilizeze fracturile cu beţe..

Îngrijirea bolnavilor în Grecia Antică

Miturile şi legendele vechilor greci despre zei şi eroi, demonstrează dorinţa şi preocupările
acestui popor pentru aprofundarea fascinantei arte de a vindeca deopotrivă trupul şi sufletul.

Din cele mai vechi timpuri elenii cunoşteau puterea tămăduitoare a plantelor, care fără lumina
soarelui nu ar putea exista. Bolile reprezentau pedepsele pe care Apollo şi sora sa Artemis le
aplicau pământenilor.

1
Curs 1 - AMG I NURSING – CONCEPTII, PRACTICI, REPERE ISTORICE

Medicii erau organizaţi în corporaţii care stabileau pentru membrii lor anumite norme riguros
respectate. Ei călătoreau din oraş în oraş unde poposeau 2-3 ani. Erau însoţiţi de ajutoare care
se şi pregăteau că viitori medici şi practicau în locuri pe care şi le amenajau drept cabinet de
consultaţii, pentru operaţii dar şi farmacie.

În lucrarea „Aer, apă şi locuri” Hipocrate susţine că „orice boală are o cauză naturală şi nimic
nu se întâmplă fără intervenţia naturii. Nu există boli divine datorate intervenţiei zeilor: “Natura
este primul medic al bolnavului şi numai favorizând eforturile sale putem obţine oarecare
succes”.

Privind tratamentul, Hipocrate enunţa un principiu universal valabil: „…nu există reguli
absolute, căci nu există boli ci bolnavi şi organisme diferite, ce pot reacţiona diferit la
acelaşii remediu”.Scrierile hipocratice fac referire şi la deontologie în lucrările Despre artă,
Legea, Jurământul şi care s-ar putea sintetiza în aforismul „Primum non nocere” (mai întâi
de toate să nu faci rău).

Îngrijirea bolnavilor în Egiptul Antic

Considerată de Herodot „un dar al Nilului”, cultura egipteană a fost una înfloritoare, lăsată de
populaţiile care au locuit malurile fluviului, cu o viaţă spirituală bogată şi fascinantă.

S-au păstrat scrieri medicale pe foi de papirus care sunt păstrate la muzeele din Leipzig, Berlin,
Londra. Aceste scrieri releva procedeele medicale empirice, magice şi practicile religioase.
Papirusurile conţin descrierea reţetelor cu ingredientele şi cantitatea substanţelor folosite.

Cercetarea mumiilor faraonilor a scos la iveală şi bolile de care aceştia au suferit.

Amenophis al III-lea pare că ar fi murit din cauza unei septicemii cu punct de plecare în
focare dentare.Tutankhamon ar fi murit la o vârstă foarte tânără datorită tuberculozei. etc

Vechii egipteni erau preocupaţi de igienă corporală şi a veşmintelor confecţionate din pânză.
Se pare că aveau organizată o formă de medicină socială şi a muncii, cu servicii gratuite pentru
soldaţi şi pentru colectivităţile care lucrau la ridicarea templelor şi monumentelor funerare.
Urme ale unei instituţii similare spitalului nu au fost descoperite şi nici semnalate în scrierile
antice egiptene.

Îngrijirea bolnavilor în Roma Antică

2
Curs 1 - AMG I NURSING – CONCEPTII, PRACTICI, REPERE ISTORICE

Acest imens imperiu, cel mai mare din istoria omenirii, acorda un mare interes administraţiei
şi ingineriei, mai puţin dezvoltării ştiinţelor. Marile aglomerări urbane determină apariţia unor
forme incipiente de medicină comunitară şi socială, desfăşoară ample lucrări de igienizare a
mediului prin lucrări de canalizare, desecare a bălţilor, supravegherea curăţeniei străzilor,
supravegherea igienei alimentelor din alimentaţia publică. Ei dezvoltă serviciile sanitare
comunitare care s-au menţinut chiar şi după destrămarea Imperiului. Apar spitale în
exclusivitate militare, dar bine organizate. În domeniul medicinii contribuţiile originale ale
romanilor au fost minime.

Prima şcoală medicală este fondată la Roma de Asclepiade din Prusa în jurul anului 100 i. Ch.
apoi au urmat şi altele, cu predare în limba greacă.

La Roma existau medici de casă, medici cu cabinete particulare, dar şi medici pe cartiere care
făceau vizite la domiciliu. Funcţiona un sistem de asistenţă socială, în cadrul căruia medicii
erau plătiţi de stat şi asigurau consultaţii pentru oamenii săraci.

Printre cei mai cunoscuţi enciclopedişti se număra Aulus Cornelius Celsius (sec. I d. Ch.).

Deşi nu era medic a scris un tratat „Despre medicină” care este cea mai valoroasă lucrare a
antichităţii , Celsius face o descriere deosebit de minuţioasă a simptomelor bolilor, mijloacelor
terapeutice, chirurgiei abdominale, operaţiei de cataractă (pentru prima dată în lumea
medicală).

Îngrijirea bolnavilor în Mesopotamia

Civilizaţia mesopotamiană s-a dezvoltat în platoul dintre fluviile Tigru şi Eufrat ca una dintre
primele mari culturi ale umanităţii începând din mileniul al VII-lea i. Ch..

Abordarea bolilor se făcea din perspectiva mitico-religioasa, dar aveau şi medici empirici sau
chirurgi. Medicina magică era practicată de preoţi, iar cauza bolilor reprezenta pedeapsa zeilor
şi demonilor.

Sub supravegherea moaşelor , femeile năşteau aşezate în poziţie flectata între două cărămizi.
Dacă naşterea nu se declanşa se foloseau „buruieni de naştere” sau „piatră de naştere”.

Asiro-babilonienii, determinaţi de clima caldă şi insecte, dau o mare importanţă igienei

corporale dezvoltând o nouă modalitate de a preveni şi vindecă bolile şi suferinţele morale
prin purificarea sufletului şi curăţenie corporală – ştiinţa numită catartica. Inventează
săpunul dintr-un amestec de ulei de susan şi potasa, iar apoi, pentru a creşte puterea de

3
Curs 1 - AMG I NURSING – CONCEPTII, PRACTICI, REPERE ISTORICE

curăţare, îi aduga alaun. Spălarea mâinilor devine un ritual esenţial, apa este aruncată pe
strada considerată necurată.

De la această civilizaţie a rămas culturii medicale o bogată farmacopee (tratat care cuprinde
datele oficiale privind descrierea şi formulele de prepararea medicamentelor, precum şi modul
lor de conservare şi preparare), care cuprinde un număr impresionant de reţete şi tehnici
terapeutice. Majoritatea medicamentelor erau de origine vegetală sau animală ( creier, ficat,
testicule) sau produse animale (miere, grăsimi, lapte, ceară, excremente).

Îngrijirea bolnavilor în China

În vechile legende chinezeşti este venerat ca erou civilizator împăratul Huang Ţi, care a dorit
să-şi iniţieze supuşii în diferite arte „de la arta de a guverna până la arta de a vindeca” , ca
instrument de unificare a populaţiilor băştinaşe.

Medicina chineză a apărut ca la toate popoarele sub formă de magie, vrăjitorie, dar şi
medicamentaţie empirică şi a rămas şi s-a dezvoltat sub influenţa vechilor concepţii
astrologice chineze. Aceste concepţii susţineau că există o strânsă legătură între univers şi om.

Ceea ce a rămas caracteristic terapeuticii chineze este acupunctura şi ignipunctura(aplicare

puncte de foc). Alte practici medicale aplicate cu succes şi preluate peste milenii de medicina
din toată lumea sunt helioterapia, masajul, kineziterapia, dietetica, exerciţiile de respiraţie.

Îngrijirea bolnavilor în Cultura Arabă

Elementul de bază a medicinii arabe era individualitatea bolnavului, pe care medicul îl va

asculta cu răbdare, fără să aplice dogmatic şi uniform un tratament stereotip. Medicaţia
prescrisă trebuia aplicată cu măsură, cantitatea medicamentelor şi administrarea lor trebuia
să fie în funcţie de rezistenţa sau debilitatea organismului. Un principiu de bază al medicinei
arabe era acţiunea de prevenire a bolilor. Alte principii importante erau dietă şi spălarea
corpului sau măcar a unei anumite zone a corpului; ca tratamente se mai aplicau ventuzele,
hidroterapia, organoterapia şi psihoterapia, întrebuinţate şi azi.

Cunoştinţele de anatomie şi fiziologie erau reduse deoarece disecţiile erau interzise şi

stabilirea diagnosticului se făcea pe simptomele exterioare şi după teoria hipocratică a
umorilor. Ei au introdus în farmacologie peste 200 de plante noi, unele folosite şi astăzi:
siminichia, rubarba, cătina roşie, tăciunele de secară, santal, camfor, alcoolul obţinut prin
distilarea zaharurilor fermentate.

4
Curs 1 - AMG I NURSING – CONCEPTII, PRACTICI, REPERE ISTORICE

Îngrijirea bolnavilor în India Antică

Cultura indiană, îndepărtată geografic de marile culturi ale Asiei Mici, nordului Africii şi ale
Europei a adus spiritualităţii universale elemente de neşters.

Igiena corporală avea o importanţă deosebită având în vedere sistemele de canalizare, băile
publice, şi chiar se poate avansa ideea folosirii balneoterapiei.

Medicina vedică este una mistică bazată pe demonologie şi exorcism.

Medicina era studiată timp de şapte ani în universităţi, după care învăţăcelul se perfecţiona
pe lângă un maestru până primea dreptul de practică. Îngrijirile medicale erau acordate şi de
către femei specializate în probleme de obstetrica-ginecologie, dar ponderea mare o aveau
bărbaţii.

Diagnosticarea bolilor se făcea prin observaţie şi examenul clinic a trei elemente: culoarea
conjunctivei, aspectul limbii şi caracterele urinei (culoare, consistență, gust).

Tratamentul se făcea cu droguri vegetale şi produse animale: borax, sulfat de cupru, carbonat
de sodiu, mercur, rezerpina, tiroida, extrase de substanţă nervoasă.

Bolile infecto-contagioase ca lepra, holera, variola, tuberculoza, boli cu transmitere sexuală,

beneficiau de tratamente şi de izolarea bolnavilor.

În chirurgie se foloseau antiseptice extrase din diverse specii de Ficus şi anestezia se realiza cu
ajutorul fumigaţiilor de cânepă indiană. Intervenţiile chirurgicale pe care le practicau erau
extragerea fătului mort, operaţia de cataractă, rinoplastia.

În India antică, medicina a lăsat capodopere comparabile cu cele europene desprinse din
practicile rituale magice, cu o viziune cosmică a fiinţei umane cu toate limitele ei.

Îngrijirea bolnavilor în Evul Mediu

Medicina Evului Mediu în Europa a reprezentat un amestec de misticism, spiritualitate şi

practici medicale ale anticilor. Se credea că puterea de vindecare venea direct de la
Dumnezeu, iar tehnicile și metodele folosite variau în funcție de poziția geografică și cultura
poporului respectiv.

Îmbolnăvirile mintale erau considerate drept rezultatul posedării diavolești, iar vindecările
miraculoase ca ceva posibil.

5
Curs 1 - AMG I NURSING – CONCEPTII, PRACTICI, REPERE ISTORICE

Blocarea urinei în vezică, cauza unor boli venerice, era rezolvată prin cateterul urinar – un
tub metalic introdus în vezică prin uretră – și a fost folosit pentru prima oară la mijlocul
secolului al XIV-lea.

Rănile erau tratate și prin cauterizare: fierul încins era pus pe rană pentru a închide vasele de
sânge sparte, prevenind astfel hemorargiile și infecțiile. Cauterizarea era folosită cu precădere
pentru amputații dar și în cazul hemoroizilor. În Evul Mediu, medicii recurgeau la operații
doar în situații foarte grave deoarece nu cunoșteau niciun anestezic suficient de bun pentru
alinarea durerii cauzate de procedurile nu tocmai rafinate.

Îngrijiri de sănătate în perioada renașterii

Comunităţile religioase islamice, creştinitatea latină şi cea bizantină fiecare convinsă de

superioritatea proprie, au dezvoltat sinteze specifice religioase, culturale, sociale şi politice.

Minţi iscoditoare cu dorinţa de cunoaştere şi ieşire din dogmele religioase, determină călătorii
de cercetare şi descoperire a altor zone ale lumii: Marco Polo în Mongolia, apoi Cristofor
Columb şi Vasco da Gamma.

Îngrijiri de sănătate în Dacia

Cunoştinţele de medicină sunt atestate printre altele şi de descoperirea într-o locuinţă din
Sarmizegetuza a unei adevărate truse medicale, conţinând o pensă de bronz, un bisturiu de
fier, cinci borcănaşe de argilă pentru păstrarea substanţelor medicamentoase şi o placă din
cenuşe vulcanică (provenită dintr-un vulcan mediteranean), care, răzuită şi aplicată pe răni
sau ulceraţii servea ca absorbant şi cicatrizant.

Îngrijiri de sănătate în țara noastră în sec. XIV – XVIII

- teritoriile locuite de daco-romani primesc şi influenţă în ceea ce priveşte îngrijirile de sănătate

şi sociale, deci apar instituţii filantropice de asistenţă socială, dar şi primele spitale în incinta
mănăstirilor, numite bolniţe, pentru călugări şi laicii săraci.

În secolele XIV-XV, medicina populară se practică în bolniţele din cele mai multe mănăstiri,
în care se foloseau plante medicinale recoltate din flora spontană din jurul mănăstirii sau
cultivate în grădinile proprii. Bolile erau cunoscute prin denumiri populare : aprindere
(congestie pulmonara), oftica (tuberculoză), rac (cancer), blândă (urticarie), brâncă (erizipel),
buboaie (furunculoza), cârtiţe (varice), dalac (antrax), gălbinare (icter), lungoare (febratifoida),
vătămătura (hernie), trânji (hemoroizi), gâlci (amigdalita).

6
Curs 1 - AMG I NURSING – CONCEPTII, PRACTICI, REPERE ISTORICE

Prima farmacie este semnalată în anul 1494, la Sibiu. Primul spital adevărat în Ţara
Românească este inaugurat la 14 dec.1704, construit de spătarul Mihai Cantacuzino, spital
care mai există şi azi – spitalul Colţea. Se pare că primele cursuri de medicină s-au deschis în
1707, la Academia Domnească din Bucureşti.

Revoluţia industrială

Epidemiile care au bântuit Europa secolelor XVII-XVIII au influenţat radical modul de

gândire, una dintre cele mai importante descoperiri ale acestei perioade se referă la
imunologia practică şi anume la vaccinarea antivariolică la 14 mai 1796, de către medicul
generalist englez Edward Jenner .

Chimistul Louis Pateur (1822-1895) a reuşit câteva descoperiri esenţiale în microbiologie

(teoria microbiană a bolilor infecţioase), chimie (fermentaţii, cristalografia) şi imunologie,
realizând vaccinuri împotriva holerei aviare, antraxului şi turbării.

Robert Koch (1843-1905) a dăruit medicinei importante descoperiri în domeniul mediilor de

cultură ale bacteriilor, etiologia antraxului, tuberculozei şi holerei.

Românul Victor Babeş (1854-1926) împreună cu patologul Victor A. Cornil (1837-1908)

publică prima carte de bacteriologie din lume. Tot el a fost descoperitorul fenomenului
imunităţii pasive, perfecţionând tratamentul antirabic prin asocierea vaccinului cu serul
antirabic. În aceeaşi perioadă I.I. Mecinikov (1845-1916) şi Paul Ehrlich (1854-1915) au
descris principalele mecanisme de apărare ale organismului în caz de infecţie, punând bazele
imunologiei. Dezvoltarea ştiinţelor va duce la apariţia unor mari clinicieni precum Rene T.
Laennec (1781-1826) cel care a inventat şi a construit primele stetoscoape auriculare.

Chirurgia va fi puternic influenţată de 3 mari descoperiri: anestezia atribuită lui W.T.

Morton (1819-1868), sistemul antiseptic introdus de Joseph Lister (1827-1912) şi asepsia
pasteuriana în 1893.

Se va face apel la asistentele medicale, ale căror cunoştinţe profesionale vor căuta să fie
completate cu noi discipline precum fiziopatologia, epidemiologia, educaţia sanitară, etc. În
acest context câmpul de activitate al asistentelor medicale începe să se lărgească şi în afara
mediului spitalicesc, dând naştere la profesia de asistent medical, formând şi acest gen de
profesionişti. După cel de-al II-lea Război Mondial s-au produs schimbări majore în educaţia
de nursing, fiiind înfiinţate şi extinse programele de nursing practic.