Repere istorice, practici și concepții

1
.Îngrijirea bolnavilor în diferite perioade istorice din evoluția omenirii (antichitate, evul mediu,
renaștere, sec. XVII- XVIII, XIX-XX).
Marcată de istorie şi constrânsă de realităţile sociale, culturale şi economice, profesiunea de
asistent medical sau nurser a întâmpinat în de-alungul timpului numeroase dificultăţi în
recunoaşterea ei ca partener responsabil şi indispensabil al sistemului de sănătate din întreaga
lume.
Cunoscută şi practicată chiar din perioada preistorică, arta de a îngriji are un caracter universal
putând fi acceptată chiar ca o lege naturală. Cu toate acestea recunoaşterea ei ca o profesie utilă şi
unică s-a produs abia în a II-a jumătate a sec. XX.

Grecia antica
• In ceea ce priveste etiologia bolilor, Hippocrate sustine in tratatul ”Despre aer,ape si
lacuri”:
• „Orice boala are o cauza naturala si nimic nu se intampla fara interventia naturii...
Nu exista boli divine datorita interventiei zeilor... Natura este primul medic al
bolnavilor si numai favorizand eforturile sale putem obtine oarecare succes.”
• Observarea atenta a bolnavului, descrierea simptomelor bolii pentru un diagnostic cat mai
exact, fac din lucrarea „Despre prognoze”, o carte de referinta pentru tripla misiune a
medicului: „sa judece asupra celor petrecute, sa cunoasca cele prezente si sa prevada
cele ce vor fi.”
• Referindu-se la terapie enunta un pricipiu universal valabil: „nu exista reguli absolute,
caci nu exista boli, ci bolnavi si organisme diferite ce pot reactiona in mod diferit la
acelasi remediu.”
• De la Hippocrate ne-a ramas si celebrul juramant atribuit lui, care cuprinde îndatoririle
morale ale unui medic în exercitarea profesiunii sale. În multe universitati, absolventii
facultatilor de medicina presteaza la sfârşitul studiului juramântul lui Hippocrate:
• "Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea şi Panacea şi pe toti zeii şi zeitele, pe
care îi iau ca martori, ca voi îndeplini acest juramânt şi poruncile lui, pe cât ma
ajuta fortele şi ratiunea:
• Sa respect pe cel care m-a învatat aceasta arta la fel ca pe propriii mei parinti, sa
împart cu el cele ce-mi apartin şi sa am grija de el la nevoie; sa-i consider pe
descendentii lui ca frati şi sa-i învat aceasta arta, daca ei o doresc, fara obligatii şi
fara a fi platit.
• Sa transmit mai departe învataturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu şi
numai acelor discipoli care au jurat dupa obiceiul medicilor, şi nimanui altuia.
• Atât cât ma ajuta fortele şi ratiunea, prescriptiunile mele sa fie facute numai spre
folosul şi buna stare a bolnavilor, sa-i feresc de orice dauna sau violenta.
• Nu voi prescrie niciodata o substanta cu efecte mortale, chiar daca mi se cere, şi nici
nu voi da vreun sfat în aceasta privinta. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu
avortiv.
• Sacra şi curata îmi voi pastra arta şi îmi voi conduce viata.
• Nu voi opera piatra din başica, ci voi lasa aceasta operatie celor care fac aceasta
meserie.

1
 • În orice casa voi intra, o voi face numai spre folosul şi bunastarea bolnavilor, ma voi
tine departe de orice actiune daunatoare şi de contacte intime cu femei sau barbati,
cu oameni liberi sau sclavi.
• Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi pastra în secret, pentru ca
aici tacerea este o datorie.
• Daca voi respecta acest juramânt şi nu îl voi calca, viata şi arta mea sa se bucure de
renume şi respect din partea tuturor oamenilor; daca îl voi trada devenind sperjur,
atunci contrariul."

Roma antica

• Romanii au dezvoltat servicii comunitare de sanatate a caror organizare eficienta a

contribuit la perpetuarea functionarii acestora, chiar dupa destramarea imperiului. In
primul secol al eri noastre, o serie de invatati ai vremii reusesc sa cuprinda in operele lor
sinteza cunostintelor acumulate in diverse domenii
• Cele mai remarcabile personalitati medicale romane sunt considerati Aulus Cornelius
Celsus (60 ICh.-20 DCh) autorul lucrarii „De arte medica”, cel care a introdus in
semiologia medicala celebrele caracteristici ale inflamatiei: „rubor et tumor cum color et
dolor”
• si celebrul medic antic, Galenus (129-201), nascut in Pergam, cosnsiderat ultimul mare
reprezentant al medicinei antice. Datorita disectiilor si vivisectiilor publice, este
considerat primul mare experimentator al medicinei. In tratatul sau „De simplicum
medicamentorum”, reuseste sa descrie si sa clasifice aproximativ 473 de remedii
vegetale.
Islam

• Ingrijirile medicale practicate de arabi aveau la baza mostenirea medicala hippocratica,

adaptata la principiile islamice.
• Cea mai reprezentativa figura a medicinei arabe a fost Abu al Hussein ibn Abdallah ibn
Sina (980-1037) mai cunoscut sub numele de Avicena.
• In tratatul sau „Al Quanun” (Canonul Stiintelor Medicale) reda cu rigurozitate
matematica cunostintele medicale ale vremii: anatomia, fiziologia, diagnosticul, si
tratamentul.
• A facut primele descrieri clinice ale diabetului zaharat (boala urinilor dulci si antraxul
(focul persan), a reusit sa faca o diferentiere argumentata intre ulcer, gastrita si stenoza
pilorica precum si intre meningism si meningita.

Renasterea
• O perioada in care arta de a igriji incepe sa se impuna ca o practica diferita fata de arta de
a vindeca, in paralel cu progresul stiintei, tehnicii si daramarea barierelor mistico-
religioase, la care au contribuit numerosi invatati.
• Andre Vesale (1514-1564) in cele 7 parti ale tratatului sau de anatomie, „De Humani
Corporis Fabrica” (Alcatuirea corpului uman), expune o conceptie noua, bazata pe
observatii directe, cercetare si gandire rationala.
• Miguel Seret (1509-1553) bazandu-se pe studii anatomice reale reuseste sa dea o
descriere exacta a micii circulatii.

2
 • Paracelasus (1493-1541), fiu al unui medic elvetian, este considerat un inovator al
gandirii biomedicale. Folosind metoda experimentala a incercat sa fundamenteze
urmatorul concept biomedical: „procesele care se petrec in corpul uman sunt chimice, iar
chimia este sortita sa joace un rol imens in medicina”.
• William Perry, care a emis ideea ca doar controland bolile transmisibile s-ar putea
ameliora mortalitatea materno-infantila.
• Spitalele vremii devin locuri unde pe langa ingrijirea bolnavilor se studia si se invata arta
medicala. Arta de a ingriji incepe sa se diferentieze fata de arta de a vindeca.
• Saint Francisc De Sales (1567-1662) infiinteaza o asociatie voluntara a „vizitatorilor
prieteni”, care mergeau la domiciliul persoanelor bolnave acordand ingriiri. Asociatia a
reprezentat o forma timpurie de „ingrijiri tip nursing” la domiciliu.
• Saint Vincent de Paul (1581-1660) este considerat un alt precursor al dezvoltarii
ingrijirilor de sanatate si al ajutorului social. In 1617 organizeaza la Paris „Confreria
caritatii”, organizatie formata din tinere credincioase laice, ce se consacra ingrijirilor la
domiciliu.
• Camille de Lelis, militar de cariera, se converteste la catolicism si se dedica ingrijirii
bolnavilor, in special a celor atinsi de ciuma. Dupa canonizare a fost ales ca patron al
infirmierelor.
• Crearea centrelor de primire destinate bolnavilor si a celor saraci, va institutionaliza
functia de ajutor social si de ingrijire, creand premisele aparitiei functiei de ingrijitor de
sanatate.

Îngrijirile medicale în era pre-creştină

Civilizaţiile timpurii:
Conceptele de sănătate ebraice şi greco-romane

ASIRIA
- ţară situată pe partea stângă a râului Tigru ( partea de nord a Irakului de azi)
era o ţară atrăgătoare pt. triburile sălbatice din deşert şi din munţi.
capitala, zeul, ţara lor aveau acelaşi nume Asuur, al doilea oraş ca mărime era Ninive.
Perioada cea mai strălucită au cunocut-o în anii 1500 –1100 îHr
În anul 612 Ninive a fost distrus.
În această cetate erau suprimaţi şi ucişi cei slabi, se petreceau violenţe de tot felul, iar imperiul
era menţinut prin teroare.
Cel mai important lucru luat de la asirieni a fost scrierea cuneiformă pe tăbliţe de argilă ; ele
tratează probleme de administraţie, documente diplomatice însă nu conţin texte medicale , se pare
că aceste teritorii erau dominate de persoane care nu acordau nici o valoare vieţii fiinţelor umane.

CULTURA PERSANĂ
se impun în istorie în jurul anului 650 îHr. Sub regele Cirus.
Se aflau la est de Golful Persic
Limba lor dovedeşte că făceau parte din popoarele indo-europene.
Îşi fac apariţia în scrierile biblice în timpul lui Cirus al II- lea între anii 553-528 îHr.
Religia avea rădăcini în viaţa păstorilor( zei erau în parte zei ai naturii în parte idei). Aveau loc
sacrificii de animale şi era băută haoma sau soma , o licoare care producea o stare de extaz. La o

3
dată necunoscută apare în Persia de est profetul Zoroastru divinitate supremă venerată prin foc.
Ideile lui Zoroastru sau concretizat într-un cod.

Codul lui Zoroastru – a avut o influenţă foarte mare, influenţând chiar gândirea evreilor. Conţinea
noţiuni de medicină şi reguli de sănătate.
se găseau reguli tradiţionale despre moarte şi naştere, chiar şi despre avort pt. care se dădeau cele
mai mari pedepse.
Existau reguli de sănătate publică pt. a nu fi contaminată apa, pământul, iar cadavrele erau urcate
pe acoperişul înalt al “Turnului Tăcerii” unde păsările consumau carnea de pe oase şi astfel se
evita descompunerea cadavrelor.
Chirurgii pt a avea dreptul să-şi practice meseria trebuiau primele operaţii să le efectueze asupra
unor persoane de alte religii.
- se considera că îmbolnăvirile sunt trimise de zei răi cărora li se aduceau invocaţii pt. a-i
ajuta pe oameni.

EGIPTUL
Începând cu mileniul al III lea î.Hr. Egiptul antic va da culturii universale poate cea mai
veche şi fascinantă civilizaţie umană.
În anul 1822 J.F. Champolion, reuşeşte să descifreze scrierile hieroglifice, astfel
omenirea reuşeşte să înţeleagă adevăratele dimensiuni istorice ale acestei civilizaţii milenare.
Cele mai cunoscute scrieri medicale egiptene sunt:
Papirusul de la Ebers
Papirusul Brugcs
Papirusurile londoneze.
Din studiul lor reiese că se foloseau procedee medicale empirice, şi practicau magia şi vrăjitoria.
Medicii erau pregătiţi pe lângă temple şi erau consideraţi ca reprezentanţi ai zeului Thoth.
Egiptenii credeau în nemurire, de aceea ei se pregăteau toată viaţa pentru “viaţa de din regatul
subpământean Osiris” care era zeul morţii.
Zeii consideraţi cei mai puternici ai egiptenilor erau: Osiris, Seth, Isis, Thoth, Horus.

Îmbălsămarea:
Ficatul , stomacul, intestinele, plămânii erau scoase din corp şi învelite în pânză şi depuse în
recipiente al căror capac era în forma zeului protector.
Trupul era înmuiat în natron şi asfalt, iar apoi era înfăşurat în bandaje cu diferite mirodenii.
Era aşezat în sacrofag

Medicina şi Bolile egiptenilor şi a faraonilor

Medicina egipteană avea diferite specializări. Astfel în anul 484-425 îHr. Herodot spunea :”
ţara este plină de medici, unii pt. dinţi ,alţii pt. abdomen , alţii pentru boli ascunse”
Igiena era foarte dezvoltată la egipteni , ei erau preocupaţi atât de curăţenia trupului cât şi de
cea a veşmintelor. Preoţii se spălau pe cap şi pe corp de 3 ori pa zi , erau raşi, şi purtau doar haine
de in albe.
Bolnavii din Egipt după ce erau însănătoşiţi erau obligaţi să spună preoţilor simptomele bolilor
şi remediile întrebuinţate.
Ex. de remediu pt tratarea durerilor de dinţi: “ se amestecă lapte de vacă, smochine proaspete şi
roşcove pisate. Se amestecă timp de 9 zile”

4
Dentiţia vechilor faraonilor era într-o stare foarte proastă se pare că unul din faraoni a murit de
osteită care avea ca punct de plecare un focar dentar.
Tuberculoza .Tutankhamon a fost de răpus de această boală.
Silicoza ( o boală pulmonară) se datora inhalării de cristale mici de siliciu în timpul furtunilor din
deşert.
Infarctul miocardic .Mumia faraonului Ramses al II- lea prezintă o inimă cu volum redus care pt.
a fi disecată a trebuit să fie tăiată cu fierăstrăul.
Lepra şi ciuma erau foarte des întâlnite.
Boli parazitare.

Tratamentul :
Din 1960 îHr soldaţii şi cei ce participau la construcţia piramidelor primeau îngrijiri gratuite.
datorită accidentelor şi războaielor chirurgia şi ortopedia s-au dezvoltat foarte mult (membrele
fracturate se imobilizau în atele iar plăgile erau tratate cu un amestec de smirnă şi eucalipt.
reţeta era dictată de de un preot dar se spunea că este vocea zeului.
medicul avea obligaţia să-l îngrijească pe bolnav indiferent dacă acesta avea sau nu şanse de
supravieţuire.
se foloseau atât tratament medical cât şi terapie emoţională.
se cunoşteau efectele halucinogene ale opiului.
Bolnavii care nu se puteau autoalimenta erau hrăniţi printr-un tub de bambus.
Pt. arsurile de stomac se recomandau pansamente gastrice formate din praf de calciu şi făină de
roşcove.
Constipaţia era combătută cu boabe de ricin care erau mestecate şi apoi înghiţite
Îngrijirile erau efectuate în temple de către femei sau sclavele casei.

INDIA

Considerată din punct de vedere geografic ca o regiune izolată de restul lumii,

subcontinentul indian a reuşit în decursul timpului să germineze o cultură a cărei spiritualitate s-a
transmis vie până astăzi.
Între anii 2500-1500 îHr apar primele oraşe – cetate Harappa şi Mohenjo- Daro ele aveau
străzi largi, drepte şi perpendiculare între ele facilitându-se astfel ventilaţia. Clădirile erau
construite din cărămidă arsă, aveau sisteme de canalizare, băi.
În jurul anului 1500 îHr prin invadarea bazinului Indus de către triburile ariene indo-
europene civilizaţiile autohtone au dispărut, dar au rămas foarte multe ritualuri religioase ,
simboluri, mituri.
În această perioadă religia şi cultura se dezvoltă foarte mult. În această perioadă se creează
Vedele – o colecţie de texte cu conţinut literar, religios, filozofic.
Studiul vedelor ne arată concepţia indo –arienilor despre bine şi rău. Ei considerau că bolile erau
cauzate doar de demoni iar vindecarea era oferită de divinitate. Această credinţă indo-ariană sau
acest “vedism” împreună cu religia autohtonă a pus bazele hinduismului.
Termenul hindus vine de la fluviul indus care în prezent se găseşte în Pakistan.
În sec al VI lea ÎH în partea de nord şi est unde a existat cea mai mare influenţa indo-
ariană asupra indigenilor au apărut două mişcări religioase :
Janismul : venea cu ideea că victoria asupra tuturor lucrurilor poate veni doar prin ascetism
radical.

5
Budismul: la originea acestei tradiţii se afla un om pa nume Guatama Siddharta, născut la o dată
incertă probabil în secolul VII sau V. El primeşte după vârsta de 30nde ani denumirea de Budha-
Cel Deşteptat, apoi timp de 40 de ani va aduna împreună cu el călugări şi adepţi laici
El va înţelege că existenţa umană este iluzorie şi trecătoare şi începe să practice o metodă care
pare capabilă să elibereze definitiv fiinţa umană de patimile şi iluziile aducătoare de suferinţă.

Conceptele medicale indiene

Medicina indiană poate fi împărţită astfel:
Medicina preariană 3000-1500 îHr.
Medicina vedică 700 îHr- până azi
Medicina tradiţională indiană

1. Medicina preariană :
Se practică o medicină empirică folosindu-se ca medicament pulbere de coarne de cerb, praf
negru de rocă, rădăcini de plante.
Se acorda o importanţă deosebită igienei corporale, s-a descoperit că existau băi publice( probabil
cunoşteau balneoterapia)

2. Medicina vedică
exista o concepţie medicală mitică bazată pe exorcism şi demonologie
se practicau sacrificii animale ,aceasta ajutâdu-i să deprindă cunoştinţe anatomice.
Credeau că există analogie între individ şi cosmos: x. organismul uman este alcătuit din
360 de oase număr egal cu r cărămizilor din altarul vedic care era simbolul cosmosului şi al
timpului.

3. Medicina tradiţională indiană

gândirea filozofică medicală a Iniei se bazează pe existenţa canalelor: NADI, DHAMANI,
HIRA
prin care circula forţa organică. Acest concept este fundamentul pe care s-a constituit
yoga.
educaţia medicală se făcea în Universităţi timp de 7 ani, apoi “ învăţăcelul “ muncea alături de un
maestru .
îngrijirile medicale erau acordate şi de bărbaţi şi de femei ( acestea fiind specializate în obstetrică
–ginecologie)
medicul lua în consideraţie următoarele elemente: culoarea conjunctivei, urina, aspectul limbii,
pulsul
tratamentul medicamentos era bazat pe droguri, vegetale, produse animaliere
erau cunoscute boli ca: lepra, holera, malaria, variola, tuberculoza, boli cu transmitere sexuală.
Chirurgia era foarte dezvoltată
CHINA
Identificată în Orientul Îndepărtat ,China este considerată a patra mare civilizaţie a lumii
antice.
Organizarea :
Aristocraţi
Oameni de rând

Ritualurile religioase erau îndeplinite de :

6
Regi
Preoţi
Aristocraţi

Cultura:
Este inventată scrierea şi bronzul
Apar unele concepţii filozofice care îşi propun să salveze omenirea , concentrându-şi atenţia
asupra fiinţei umane, această concepţie este considerată deschizătoarea opţiunilor metafizice din
filozofia chineză de mai târziu.

Filozofi şi sisteme de tradiţii chineze:

Confucius 551-479 îHr:
El considera individul ca o persoană superioară protejată de Univers
El considera că familia este baza societăţii, iar relaţiile se stabilesc în interiorul ei bazându-se pe
atribuţii, ranguri, funcţii.
Morala confucionistă va sta la temelia Imperiului chinez până în anul 1911
Lucrări confucioniste: Cartea odelor, Cartea edictelor, Cartea schimbărilor şi Cartea riturilor
Lao Di este cel care întemeiază Daoismul 604-571
Sistemul Yin-Yang în care Yin este întuneric, negativ, femeie
Yang este lumină, pozitiv, bărbat.

Medicina cosmologică
este interzisă disecţia ceea ce duce la unele deducţii aberante .de ex. se confundau vasele de
sânge cu nervii, nu puteau identifica organele interne.
Se dezvoltă medicina chineză şi acupunctura.
În sec V îHr medicina şi medicii se împart pe ramuri.
Tehnicile Tai-Xi sau respiraţia embrională constă în practicarea apneei din ce în ce mai
prelungite şi Jang Zhong –shu “ arta dormitorului “ exprimată prin blocarea conductului seminal
pentru a împiedica ejacularea, aveau drept scop atingerea nemuririi. Era practicată de chinezi din
cauza căsătoriilor poligamie, care impun bărbatului un randament sexual superior capacităţilor
sale obişnuite.
Cu ajutorul alchimiei preparau elixirul nemuririi, care era o substanţă potabilă , se considera că
în urma unei operaţii urcă la creier şi de aici pătrunde în gură, aici este înghiţit şi devine Embrion
Sacru şi după o gestaţie de 10 luni se produce renaşterea adeptului ca Nemuritor terestru care
după 9 ani ajunge desăvârşit.

Medicina empirică pragmatică:

Apare în anii 800- 1000 dHr
Medicii erau învăţaţi să consulte cu multă minuţiozitate , diagnosticul era dat de puls – medicii
considerau că fiecare boală are pulsul ei specific ei descoperind astfel 200 de pulsuri ,dintre care
26 indicau un prognostic mortal.

Profilaxia:
se practică în scop profilactic gimnastica
copii şi tinerii erau imunizaţi prin obligativitatea prizării- aspirării pe nas a crustelor provenite de
la convalescenţii de variolă.

7
Acupunctura şi presopunctura:
Este cea mai celebră tehnică bioterapeutică care a rezistat în timp 1200 ani
Se bazează pe redobândirea echilibrelor diferitelor organe ale corpului prin înţeparea –
acupunctura , sau masarea – presopunctura, punctelor de reprezentare pe piele a organelor
interne.