Curs 1

EVOLUŢIA ÎNGRIJIRILOR DE-A LUNGUL ISTORIEI.

MARILE CULTURI ANTICE.
ROLURI ȘI FUNCȚII ALE ASISTENTULUI MEDICAL.

DEFINIŢIA ŞI CONŢINUTUL PROFESIEI

Istoria profesiei medicale studiază evoluţia istorică a triadei - boală, bolnav, personal de
îngrijire (medici, asistenţi, alte categorii ale corpului medical) - la care se adaugă:
 Studiul evoluţiei privind tehnica îngrijirii bolnavului (etape de îngrijire);
 Aspecte istorice ale organizării sanitare;
 Instituţii şi unităţi spitaliceşti;
 Învăţământ de diferite grade pentru personalul medical;
 Asociaţii profesionale;
 Publicaţii medico-sanitare;
 Şcoli şi formatori ai profesiei;
 Personalităţi ale nursingului modern;
 Muzee şi case memoriale.

Istoria profesiei medicale este partea integrantă a civilizaţiei umane cu statut de ştiinţă
bine conturată, în strânsă legătură cu toate ştiinţele:
 Biologie
 Istorie
 Religie
 Sociologie
 Arheologie
 Etnografie etc.
Şi cu toate artele:
 Muzica
 Pictura
 Sculptura
 Coregrafia etc.
Şi cu aproape toate domeniile vieţii sociale şi culturale.

AUTOÎNGRIJIREA
Încă din epoca primitivă oamenii au fost preocupaţi de evenimente legate de naştere,
moarte şi boală. În lupta lor de supravieţuire, oamenii din epoca primitivă au încercat, fără
succes, să înţeleagă boala pentru a se putea apăra de agresiunea agenţilor patogeni. Practicile
de sănătate se bazau în mare măsură pe magie şi superstiţii.

1
 Alcătuirea primelor colectivităţi umane au ca scop asigurarea propriei supravieţuiri. În
această etapă de dezvoltare se urmărea satisfacerea unor nevoi primare, diferite pe plan
calitativ de cele de astăzi, dar care se regăsesc în nevoile fundamentale ale Virginiei
Henderson.
Colectivităţile umane din epocă aveau în vedere să asigure apa curată, necontaminată,
hrană suficientă pentru supravieţuire şi dezvoltare, îmbrăcăminte pentru protecţia trupului,
odihnă şi relaxare, reducerea pericolului din mediul înconjurător, prevenirea transmiterii unor
boli, îngrijirea oricărei vătămări, asistenţă la naştere, întrajutorare umană. Pentru a asigura
toate acestea, bărbaţii erau preocupaţi să asigure menţinerea supravieţuirii grupului, iar
femeile, cu înţelepciune şi practică transmisă de la o generaţie la alta, selectau din natură acele
elemente (seminţe, frunze, fructe, rădăcini etc.) care puteau fi folosite nu numai ca aliment, ci
şi ca medicament – remediu.
Tot femeile au descoperit că existau şi alimente sau plante cu conţinut toxic. Practic
femeia era cea care împărţea alimentele, alina suferinţele şi asigura viaţa familiei pe care o
conducea şi a grupului din care făcea parte.
De atunci şi până astăzi, se poate spune că femeia a fost mereu preocupată de îngrijirea
celor mici, slabi, suferinzi sau bătrâni, a fost alături de familiile confruntate cu boala,
traumatismul sau naşterea.
Atunci au apărut primele proceduri simple de îngrijire, primele deprinderi şi cunoştinţe
specifice, dar totodată, prin neputinţa înţelegerii şi explicării unor manifestări (durerea
apărută brusc, pierderea vederii, spasmul muscular, pierderea auzului, pierderea vorbirii) şi
primele mistificări considerând cauza acestor semne ca supranaturale.

PRACTICI MEDICALE CONSEMNATE ÎN PAPIRUS

Papirusul lui Ebers
Cele mai vechi însemnări medicale descoperite şi descifrate până în prezent sînt cele din
Egipt, scrise în jurul anului 2500 î.Hr. şi recopiate, de cel care l-a descoperit – Ebers, pe un
papirus datând din sec. 16 î.d.Ch. (cca. 1550). Papirusul conţine aproximativ 700 prescripţii
pentru tot felul de îmbolnăviri clasificate după organele ce urmau a fi tratate.
Practic este o culegere de texte care descriu amănunţite practici de îngrijire în afecţiuni
abdominale, parazitare, oftalmologice, îngrijiri dentare şi tehnici de reconstituire, imobilizarea
fracturilor, diverse operaţii. Sunt descrise numeroase practici terapeutice cu medicamente de
origine minerală, fitoterapeutice, multe dintre ele utilizate şi în prezent.

Papirusul chirurgical al lui Edwin Smith

Papirusul chirurgical al lui Smith reprezintă un text de specialitate ce cuprinde
diagnosticul, tratamentul şi prognosticul diferitelor plăgi, fracturi – în funcţie de regiunea

2
lezată. Aici întâlnim primele referiri scrise în domeniul chirurgical (referiri la tumori sau
abcese tratate prin „puncte de foc”).
PRACTICA MEDICALĂ ÎN MARILE CIVILIZAŢII TIMPURII
CULTURA EGIPTEANĂ
Egiptul, considerat de Herodot un dar al Nilului, va da culturii universale o veche şi
fascinantă civilizaţie. Egiptul, ţară bogată întinsă pe ambele maluri ale Nilului, era considerat
hambarul de grâne al antichităţii. Sursa cea mai importantă de studiu au reprezentat-o
piramidele, locul de unde s-a aflat care erau obiceiurile de înmormântare, credinţele filozofice
şi religioase. Egiptenii credeau că sufletul continuă să existe pentru eternitate. Fiecare
devenea preocupat să-şi strângă bunuri pentru viaţa eternă. De aceea se asigurau de cele
necesare pentru traiul zilnic (mâncare, băutură, haine, chiar şi servitori şi sclavi.
Cu timpul, practicile fiind costisitoare, au recurs la picturi murale salvând astfel vieţi.
Din aceste picturi, alături de obiceiuri, reies şi condiţiile îmbolnăvirilor. Chiar şi construirea
piramidelor ucidea multe vieţi. Egiptenii au stabilit, de asemenea, o "casă a morţii" care era
localizată drept un loc în afara civilizaţiei. Pregătirea mumiilor presupunea îmbălsămări care
să nu permită distrugerea trupului. Mumificarea era făcută de specialişti după reţete
necunoscute astăzi. Utilizau substanţe pentru îmbălsămare după ce extrăgeau organele interne.
Această practică nu avea nimic în comun cu disecţia, practica medicală sau cu studiul
anatomiei sau patologiei. Oamenii aparţinând culturilor antice au clasificat mai mult de 700
de medicamente şi au dezvoltat arta îmbălsămirii.
Examinările moderne făcute asupra mumiilor sau cadavrelor găsite în piramide au arătat
leziuni pe baza cărora s-au pus diagnosticele de tuberculoză, arterioscleroză, infecţii
parazitare, calus în urma fracturilor, dar nici o referire privind procesul de îngrijire. Studiul
mumiilor şi a altor corpuri neîmbălsămate găsite în piramide, au pus în evidenţă nu numai
bolile, ci şi arta bandajării, faptul că oamenii erau îngrijiţi de dentişti şi chirurgi. Aceşti
specialişti erau formaţi în temple şi reprezentau partea cea mai de jos a tagmei preoţilor.
Astfel, bolnavii găseau în temple şi sprijin material şi tratament şi îngrijiri medicale.
Templul era un serviciu ambulator din zilele noastre, cu medici ce consultau şi studenţi
ce învăţau, dar fiecare medic trata o singură îmbolnăvire (de dinţi, de ochi, de cap, de intestin
etc.). Cel ce trata bolile de intestin prescria clisme, purgative, cel ce trata bolile capului
efectua trepanaţii, dar şi invocaţii solicitând sprijinul zeilor. Medicul era cel ce îndeplinea şi
funcţiile dentistului şi farmacistului. Erau pricepuţi în stomatologie, deseori obturând dinţii cu
aur.

CULTURA ANTICĂ CHINEZĂ

China este ţara cu cea mai veche cultură şi cu cea mai veche naţiune. Originea rasei
rămâne un mister în lipsa dovezilor. Practica medicală a fost influenţată de trei curente
importante: Taoism şi Confucianism – curente indigene şi Budism – importat din India.
Aceste religii s-au suprapus credinţelor primitive, animismului.

3
 Practica medicală a fost influenţată de trei curente importante: Taoism şi Confucianism
– curente indigene şi Budism – importat din India. Aceste religii s-au suprapus credinţelor
primitive, animismului.
Taoism(pronunţie tao-ism în chineză tao = cale, drum) este o direcţie principală a
filozofiei antice chineze, inaugurată de Lao-dzî, în cadrul căreia s-au manifestat două curente:
unul materialist şi altul idealist, după interpretarea dată noţiunii de tao înţeleasă ca ordine
universală, proprie fenomenelor naturii, vieţii sociale şi gândirii omeneşti. Este o formă de
religie chineză care a existat până în sec. XVII şi care a avut la bază concepţia tao, constituind
un amalgam al cultului spiritelor naturii şi ale strămoşilor, al ideilor lui Lao-dzî şi a diverselor
credinţe.
Taoismul din sec. VI î.Hr., combina tehnici magice şi mistice şi urmărea combaterea
spiritelor rele producătoare de boală. Astfel se administrează bolnavilor un ceai cu cenuşă, apă
fierbinte sau alte lichide terapeutice sau se împrăştie în jurul persoanei sau casei. Mai târziu,
această religie a urmărit descoperirea elixirului vieţii sau alchimia (obţinerea aurului) fapt ce
va duce la apariţia chimiei în evul mediu.
După Confucius (551-479 î.Hr.) era importantă solidaritatea familială, respectul celor
vârstnici, veneraţia celor ce studiază. Interzicerea disecţiei a determinat lipsa de cunoştinţe în
domeniul anatomiei, fiziologiei, patologiei şi chirurgiei. Confucius dorea să înlăture
orpimarea ţării prin reînvierea obiceiurilor antice. Rolul femeii era văzut ca inferior mult
rolului bărbatului, valoarea ei fiind determinată de numărul fiilor născuţi. De altfel, abia în
1913 s-au dat primele permisii de efectuare a autopsiilor în China.
Până în 1734 toţi medicii de la curte şi oficialii colegiilor medicale trebuiau să fie de
faţă la sacrificii.
Budismul arată că păcatul reprezintă cauza bolilor şi că vine de la zei. Arta îngrijirilor
cuprindea sacrificii, superstiţii, speriatul spiritelor rele prin zgomote de fond sau împuşcături
sau diferite băuturi.
Teoria Yan Yu oferea o anume bază ştiinţifică pentru explicarea bolilor (Yan = bărbat,
Yu = femeie). Viaţa constă în interacţiunea acestor principii. Echilibrul era egal cu sănătatea,
iar dezechilibrul îl reprezenta boala

CULTURA GRECIEI ANTICE

Mitologia greacă reprezintă un ansamblu de legende care provin din religia vechii
civilizaţii elene, cu zei creatori, intrigi în Eden şi eroi civilizatori. Aceste poveşti erau
cunoscute de către toţi grecii din antichitate şi, în pofida scepticismului unor gânditori, le
ofereau oamenilor atât ritualuri, cât şi istorie.
În mitologia greacă zeii Panteonului capătă însuşiri omeneşti, însă rămân, înainte de
toate, personificări ale forţelor universului, cu acţiune asupra vieţii şi destinului oamenilor,
explicând ceea ce pare inexplicabil într-un mod raţional. Ei sunt mai mult sau mai puţin
schimbători şi, cu toate că uneori par a avea simţul dreptăţii, sunt adesea meschini sau
răzbunători.
Grecii s-au remarcat în revitalizarea multor aspecte ale vieţii (artă, medicină, biologie,
filozofie).
În zilele noastre mitologia greacă rămâne nu doar sursa unor motive şi trimiteri literare,
dar şi a unor poveşti fermecătoare care continuă să fascineze. Mitologia greacă rămâne o
referinţă culturală importantă mult timp după ce religia greacă, de care a fost legată, a încetat

4
să se mai practice. A existat o revoltă creştină de desfigurare sau distrugere a idolilor şi a altor
imagini care reflectau cultul public al zeilor.
Creştinismul a înlocuit păgânismul ca religie oficială a Imperiului Roman în 391, când a
fost declarat unica religie a imperiului. Chiar şi literatura creştină cea mai entuziastă face
adesea trimiteri la mitologia greacă şi romană, tot aşa cum în scrierile de bază ale religiei
creştine regăsim înţelepciunea şi unele dintre judecăţile filosofilor greci.
În această atmosferă neştiinţifică, adânc cufundată în mitologie, sacrificarea animalelor
şi credinţa în puterea zeilor, s-a născut pe insula Cos (arhipelagul insulelor Sporade) în anul
460 î.Hr., într-o familie ce aparţinea cultului lui Esculap, Hippocrate. Cel mai vestit medic al
Greciei antice, Hipocrate, consideratpărintele medicinii, a murit la Larissa către anul 370 î.Hr.
Numele lui este legat de Jurământul lui Hipocrate, un adevărat codice moral în exercitarea
profesiunii medicale, jurământ prestat şi în zilele noastre de absolvenţii şcolilor medicale.
Hipocrate învaţă medicina sacerdotală şi anatomia de la tatăl său, Heraclide. Părăseşte
insula sa natală şi cutreieră ţinuturile Greciei antice, Tracia, Tessalia şi Macedonia ca medic
itinerant, dobândind o solidă reputaţie ca practician. În jurul anului 420 î.Hr. se întoarce la
Cos, unde fondează o şcoală pentru viitori medici. Mai târziu va înfiinţa o altă şcoală în
Tessalia, unde îşi va sfârşi zilele.

FLORENCE NIGHTINGALE
Născută la 12 mai 1820, ca a doua fiică a unei familii bogate, ea a fost numită după
oraşul în care s-a născut, Florenţa, Italia. Datorită statutului economic şisocial ridicat al
familiei sale, ea era cultivată, voiajată şi instruită. Printre persoanele influente pe care le
cunoştea era de aşteptat ca ea să-şi găsească partenerul dorit, să se căsătorească şi să-şi ia
locul în societate. Florence Nightingale avea alte idei. Ea dorea să devină nursă. Acest lucru
era de neconceput pentru familia ei. Ea a continuat să călătorească împreună cu familia şi cu
prietenii săi. În călătoriile sale i-a cunoscut pe d-l şi d-na Sidney Herbert, care începeau să
devină interesaţi în reforma spitalicească. Nightingale a început să culeagă informaţii despre
spitale şi sănătatea publică, şi curând a fost recunosctă drept o autoritate în materie.
Când a izbucnit războiul Crimeii, corespondenţii de război scriau despre maniera
abominabilă în care erau îngrijiţi soldaţii răniţi şi bolnavi de către armata britanică. Florence
Nightingale, pe atunci o autoritate recunoscută în materie de spitale şi îngrijire medicală, i-a
scris prietenului său Sir Sidney Herbert,careera atunci secretar de război, oferindu-se să
trimită un grup de nurse în Crimeea.
Tot timpul vieţii sale Florence Nightingale a scris mult despre spitale, salubritate,
sănătate şi statistici de sănătate şi, în special, despre nursing şi educaţia denursing. Ea s-a
luptat pentru a înfăptuit o mare reformă în educaţia de nursing. În 1860 şi-a devotat toată
energia creării unei şcoli de nursing, care a fost finanţată de Fundaţia Nigntingale.
În multe alte modalitaţi, Florence Nightingale a promovat nursingul ca profesiune. Ea
considera că nursele trebuie să-şi petreacă timpul îngrijind pacienţii, nu făcînd curăţenie;că
nursele trebuie să continue să studieze tot timpul vieţii şi să nu "stagneze", să fie inteligente şi
să folosească această inteligenţă pentru a ameliora condiţiile pentru pacient; şi că liderii
nursingului trebuie să aibă un statut social. Ea avea o concepţie despre ceea ce putea şi trebuia
să fie nursingul.

5
 Florence Nightingale a murit în somn la vîrsta de 90 ani. Săptămâna naşterii sale se
sărbătoreşte în prezent sub forma Săptămînii spitalului naţional. Alte amănunte despre această
doamnă fascinantă se pot afla din cartea Ceciliei Woodham Sraith "Florence Nightingale".
După înfiinţarea şcolii Nightingale din Anglia, programele de nursing au înflorit, iar sistemul
Nightingale s-a răspîndit şi în alte ţări.
Prima şcoală de îngrijire a bolnavului a fost înfiinţată în 1860 de către Florence
Nightingale. Atunci a început istoria acestei profesiuni. Sora avea rolul de a susţine moral şi
prin îngrijiri minime medicale individul suferind. Lipsea însă la acea dată o bază ştiinţifică
pentru actul medical. Începe acum procesul de instruire şi formare a surorilor cu scop
medical, dar cu toate acestea , competenţa lor era destul de limitată.
La început nursingul nu a fost recunoscut ca o disciplină , ca biologia sau chimia, în
schimb a fost întocmită o bază de cunoştinţe şi principii, care, în realitate reprezentau
recomandările medicului , ce trebuiau îndeplinite de către asistentul medical. Odată cu
progresele medicinei şi în special al chirurgiei, începând cu anul 1930, medicii au transferat o
parte din sarcinile lor , surorilor medicale. Bolnavul, care până atunci fusese în centrul
preocupărilor, a trecut în planul doi, în primul plan situându-se aspectele tehnico-medicale. În
timp, nursingul a fost recunoscut ca o disciplină separată şi inclus în cadrul universităţilor.
În programele de învăţământ au fost incluse şi alte discipline ştiinţifice, dând
posibilitatea nurselor să-şi însuşescă cunoştinţe avansate într-o varietate de ştiinţe bio - psiho -
sociale. Astăzi , nursingul este denumit ca o ştiinţă aplicativă, iar profesionalismul în nursing
rămâne încă o problemă deschisă.

VIRGINIA HENDERSON
Virginia Henderson a fost descrisă ca fiind prima doamnă a nursingului. Scriitor,
cercetător avid vizionar este considerată de mulți cea mai importantă figură a nursingului
secolului XX.
Născută în Kansass City, Missoury în 30 noiembrie,1897, a cincilea dintre cei opt
copii ai lui Daniel B și ai lui Lucy Minor (Abbot) Henderson. A urmat cursurile Școlii
Militare de Nursing în 1921, pe cele ale Colegiului Profesorilor la Universitatea Columbia,
unde a absolvit în 1934, iar din 1934 până în 1948 a predate cursuri de nursing la aceeași
universitate.
Virginia Henderson s-a folosit de titlul de professor emerit pentru a servi ca și
consultant de nursing pentru întreaga lume. Consiliul Internațional al Asistenților Medicali a
recunoscut că aparține lumii în iunie 1985, cand i-a fost înmânat primul Premiu Christianne
Reimann, admitând că ideile ei au trecut dincolo de granițele naționale. Într-adevar anii care
au urmat i-au adus multe onoruri, (doctor onorific) și a afost solicitată să țină cursuri la
Colegiul Britanic Regal de Asistente Medicale, la Sorbona și la Asociația Japoneză de
Nursing.
Întreaga ei activitate a culminat cu publicarea mai multor ediții a volumului Basic
Principles of Nursing în 1960 și 1969, și The Nature of Nursing în 1966 și 1991. Virginia
Hendersaon a definit nursingul ca “un ajutor dat individului pentru a-și câștiga independența
legată de efectuarea activităților care contribuie la sănătatea și recuperarea lui”.
Ea a împărtit activitățile de nursing în 14 componente bazate pe nevoile umane:

6
- fiziologice ( 1-10) +14
1. A respira și a avea o bună circulație
2. A bea și a mânca
3. A elimina
4. A se misca și a avea o bună postură
5. A dormi și a se odihni
6. A se îmbrăca și a se dezbrăca
7. A-și menține temperatura corpului în limite normale
8. A fi curat, îngirjit, de a proteja tegumentele și mucoasele
9. A evita pericolele
10. A comunica
14. A învăța cum să-și păstreză sănătatea
- spirituale 11
11. A acționa conform propriilor convingeri și valori de a practica religia
- sociologice 12+13
12. A fi preocupat în vederea realizării
13. A se recrea
- psihologice.
A descris rolul asistentei medicale ca fiind substitutiv (înlocuind persoana),
suplimentar (ajutând individul), și complementar (lucrând cu individul). Toate acestea cu
scopul de a ajuta individul/ pacientul să se descurce, pe cât posibil singur.
Începând din 1960 Virginia Handerson a dat nursingului o varietate de definiții în
cadrul cărora funcția principală o are asistentul medical. Una dintre acestea, clasică, este: “
asistentul face pentru alții, ceea ce ar face aceștia, dacă ar avea puterea, dorința și
cunoștiințele necesare”;

Progrese în îngrijirea bolnavilor în sec. XIX și până în prezent

În jurul anului 1819, în Franţa, René Laennec (1781 - 1826) introduce stetoscopul, până
astăzi cel mai utilizat instrument în examinarea medicală.
Lucrările lui Marie Bichat (1771 - 1804), în Franţa, asupra ţesuturilor pun bazele
istologiei, în timp ce germanul Rudolf Virchow (1821 - 1902), în Berlin (Germania)studiază
substraturile anatomo-patologice ale bolilor şi emite cumoscuta teorie a patolgiei celulare.
Descoperirile fundamentale în lumea microorganismelor ale lui Louis Pasteur (1822 -
1895) şi ale lui Robert Koch (1843 - 1910) contribuie la dezvoltarea Microbiologiei, ale lui
Emil von Behring (1854 - 1917) şi Ilia Mecinicov (1845 - 1926) pun bazele Imunologiei.
Pornind de la aceste descoperiri, obstetricianul maghiar Ignaz Semmelweis (1819 - 1865)
introduce asepsia iar Joseph Lister (1827 - 1912), în Anglia foloseşte pentru prima dată
fenolul ca substanţă antiseptică.

7
 Pe tărâmul fiziologiei sunt de remarcat lucrările francezului Claude Bernard (1813 -
1878) asupra funcţionării glandei tiroide, ficatului şi asupra sistemului nervos vegetativ şi ale
lui Ivan Petrovici Pavlov (1849 - 1936), în Rusia, cu privire la reflexele condiţionate.
Spaniolul Santiago Ramon y Cajal (1852 - 1934) a contribuit la cunoaşterea structurii
sistemului nervos.
Wilhelm Röntgen, în Germania, (1845 - 1923) descoperă în 1895 razele X şi le aplică în
investigarea organelor interne.
Introducerea narcozei cu eter în America în de către americanul William Thomas
Morton în 1846, a anesteziei locale cu cocaină în 1884 de austriacul Christian Koller şi
rachianesteziei în 1898 de către August Bier în Germania contribuie la dezvoltarea furtunoasă
a chirurgiei.
Din toate aceste progrese rezultă însă şi o serie de probleme de etică medicală, cele mai
multe controversate.
Avem dreptul să prelungim suferinţa unui bolnav incurabil când el îşi doreşte un sfârşit
cu ajutor medical (moartea asistată) sau să menţinem într-o stare de viaţă vegetativă cu
ajutorul aparatelor un bolnav cu excluderea funcţională a scoarţei cerebrale (sindrom
apallic) ?
Este morală întreruperea sarcinii la cerere, sau numai în caz de boli grave ale mamei sau
fătului? Avortul ar trebui complet interzis din motive morale sau religioase ?
Este morală utilizarea pentru cercetare sau în terapeutică a ţesuturilor recoltate de la
embrioni umani ?
La niciuna din aceste întrebări nu se poate da un răspuns cu şanse reale de a fi unanim
acceptat.

ADN-ul
Dar cea mai mare descoperire a secolului XX este cea a structurii acidului
dezoxiribonucleic (ADN – baza moleculara a ereditatii). Cunoasterea structurii chimice a
ADN-ului le-a permis savantilor sa înteleaga pentru prima data cum acesta se multiplica si
trece informatia de la o generatie la alta.
În 1869 medicul elvetian Friedrich Miescher a izolat pentru prima data ADN-ul, dar nu
se cunostea functia chimica, aflata numai în nucleul de celule. Peste ani, cercetatorii au aflat
ca ADN-ul contine fosfat, un zahar numit dezoxiriboza si patru compusi diferiti, numiti baze
nucleotide. În 1944, americanul de origine canadiana Oswald T. Avery si colegii sai au aratat
într-o serie de experimente pe bacterii ca ADN-ul transmitea informatie genetica.

Societatea de Cruce Roşie.

Organizaţii si asociaţii profesionale: OMS; ICN
Crucea Roşie
La 4 iulie 1876, se înfiinţa Societatea „Crucea Roşie” din România, prin hotărârea
Principelui Ghica de organizare a unei societăţi de ajutor pentru militarii răniţi în război,
România fiind printre primele ţări din lume care a aderat la Convenţiile de la Geneva. Cu o
activitate neîntreruptă de-a lungul celor 130 de ani de existenţă, Crucea Roşie Română a
răspuns de fiecare dată provocărilor umanitare cu care ţara s-a confruntat.

8
 Activă în războiul de independenţă, în primul şi al doilea război mondial, prezentă
alături de cei în nevoie - oameni afectaţi de marile epidemii care au lovit ţara, de cutremurele
din 1940 şi 1977, de secetele din Moldova, de inundaţiile din anii 70 şi cele care au urmat,
organizaţia a reuşit de fiecare dată, cu sprijinul oamenilor de toate categoriile, să vină în
ajutorul celor mai vulnerabili, să aline durerea celor loviţi de soartă.
Refugiaţi, prizionieri, văduve de război, răniţi, sinistraţi, bolnavi, săraci, orfani, sunt
categorii pentru care Crucea Roşie Română a avut mereu uşa deschisă. Prin munca a zeci de
generaţii, milioane de oameni au fost susţinuţi într-un fel sau altul de organizaţie. Cantine,
ceainării, spitale, ambulanţe, colonii de vară, tabere, bucătării de campanie, adăposturi, toate
acestea au fost deservite de mii de oameni sensibili la suferinţa altora.

OMS – Organizația Mondială a Sănătății

Organizatie ce coordoneaza programele destinate sa rezolve problemele de sanatate si sa
permita tuturor sa ajunga la un nivel de sanatate cat mai ridicat. Domeniile sale de actiune
sunt: imunologia, educarea in domeniul sanatatii si distribuirea de medicamente. Sediul
central este dislocat la Geneva.

ICN (CIN) - INTERNATIONALE COUNCIL of NURSES

Asociatia de Nursing din Romania (A.N.R.)a fost infiintata 1997, fiind pana in prezent
singura organizatie de acest profil afiliata la INTERNATIONALE COUNCIL of NURSES.
Viziunea ANR - reprezinta comunitatea asistentilor medicali cu profil clinic din
Romania militand pentru protectia drepturilor acestora dar si pentru acordarea serviciilor
nursing de calitate pentru a permite imbunatatirea starii de sanatate a populatiei noastre.

ROLURILE ŞI FUNCŢIILE ASISTENTULUI MEDICAL ŞI STATUTUL SĂU ÎN

CADRUL ECHIPEI MEDICALE

Rolul esenţial al asistentului medical constă în a ajuta individul să-şi menţină sau recâştige
sănătatea, să-l asiste în ultimele sale clipe, prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi efectuat
singur dacă ar fi avut forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare. Asistentul medical trebuie să
îndeplinească aceste funcţii astfel încât pacientul să-şi recâştige independenţa cât mai repede
posibil. (V. Henderson – februarie 1991).
În prezent activitatea asistentului nu este totdeauna clară – pentru unii asistentul ajută
medicul, pentru alţii asistentul practică o meserie autonomă. Acest fapt face ca rolul lui să fie
perceput diferit.
A fi asistent înseamnă:
1. Să nu fii niciodată plictisit.
2. Să fii deseori frustrat.
3. Să fii înconjurat de probleme.
4. Să ai multe de făcut şi foarte puţin timp.
5. Să ai responsabilitate foarte mare şi autoritate foarte puţină.
9
6. Să faci diferenţă când intri în viaţa oamenilor.
7. Unii te vor binecuvânta, alţii te vor blestema.
8. Să vezi oamenii în starea lor cea mai proastă şi în starea lor cea mai bună.
9. Să fii întotdeauna uluit de capacitatea oamenilor de a iubi, de a îndura, de curajul lor.
10. Să vezi viaţa începând şi sfârşind.
11. Să ai victorii triumfătoare şi eşecuri devastatoare.
12. Să plângi mult.
13. Să râzi mult.
14. Să ştii ce înseamnă să fii om şi să fii uman.

Rolul propriu al asistentului medical

~Vizează compensarea parţială sau totală a lipsei sau diminuării autonomiei.
~Protejarea, menţinerea, restaurarea şi promovarea sănătăţii sau autonomiei individului.
~Uşurarea suferinţei şi asistarea individului în ultimele momente de viaţă.
~Stabilirea procesului de îngrijire.
~Favorizarea integrării şi reintegrării în familie sau societate.
~Îndeplinirea rolului necesită deprinderi şi capacităţi profesionale.
~Din punct de vedere al procesului de îngrijire, intervenţiile aplicate sunt de natură
tehnică, relaţională şi educativă, în funcţie de informaţiile fizice, psihice, sociale, economice,
culturale sau spirituale ce privesc individul.

Rolul delegat al asistentului medical

~Vizează abilitatea asistentului de a îndeplini sarcinii şi de a aplica îngrijiri medicale
sub prescripţie medicală.
~Supravegherea clinică a bolnavului şi a efectelor terapeutice.
~Participarea şi colaborarea la aplicarea diverselor tehnici invazive de îngrijire.
~Aplicarea prescripţiilor medicale.
~În absenţa medicului asistentul poate aplica intervenţii şi îngrijiri care au ca scop
menţinerea vieţii până la sosirea medicului.

Funcţiile asistentului derivă direct din rolul îngrijirilor medicale în societate. Sunt
funcţii universale şi constante, indiferent de locul sau timpul acordării îngrijirilor, indiferent
de statutul pacientului sau de resursele disponibile.

Funcţiile asistentului medical sunt:

1. Funcţii de natură independentă (autonome).
2. Funcţii de natură dependentă (delegate).
3. Funcţii de natură interdependentă.

1). Funcţiile de natură independentă:

a. Asistentul asistă pacientul temporar sau definitiv în îngrijiri de confort în funcţie
de vârstă, boală, deficienţe fizice, psihice sau intelectuale, sociale.
b. Stabileşte relaţii de încredere cu pacientul, familia şi/sau anturajul.
10
 c. Transmite informaţii, ascultă şi susţine pacientul.
d. Participă activ la promovarea unor condiţii mai bune de viaţă şi sănătate.
e. Planifică, organizează şi aplică îngrijiri persoanelor bolnave sau sănătoase.

2). Funcţii de natură dependentă de recomandările medicului:

a. Aplică metode de tratament.
b. Aplică metode de investigare.
c. Observă modificările provocate pacientului de boală sau tratament şi le transmite
medicului.
d. Aplică metode de readaptare specifice.

3). Funcţii de natură interdependentă:

a. Activitatea se desfăşoară în contextul echipei interdisciplinare complexe în
domeniul sanitar, social, educativ.
b. Acţiuni de depistare a tulburărilor de ordin fizic, psihic, social.
c. Acţiuni de educaţie pentru sănătate.
d. Acţiuni de rezolvare a problemelor psihosociale.
e. Acţiuni de organizare şi gestionare a centrelor şi unităţilor de îngrijire.
f. Acţiuni de cercetare şi învăţământ.

Pentru exercitarea funcţiilor, asistentul medical trebuie să utilizeze:

~ Cunoştinţe teoretice şi practice medicale.
~ Cunoştinţe de economie.
~ Cunoştinţe de informatică.
~ Cunoştinţe de psihologie.
~ Cunoştinţe de pedagogie etc.

11