REPERE ISTORICE, PRACTICI SI CONCEPTII

Modulul Nursing General I cuprinde istoria ingrijirilor universale de la

inceputuri pana in zilele noastre; studiaza principalele teorii stiintifice despre
ingrijire; rolul, functiile, competentele asistentului medical si procesul de ingrijire.

Boala a aprut o data cu omul, de aceea preocuparea pentru alinarea suferintei este
la fel de veche ca si omul.

Istoria profesiei de asistent medical este parte integranta a istoriei medicinei

si a civilizatiei umane. Ea are aceleasi etape ca si istoria umanitatii. Istoria
nursingului are un statut bine conturat ca si istoria medicinei, biologiei, muzicii,
picturii, religiei si sculpturii.

Istoria profesiei studiaza triada: boala, bolnav si personal de ingrijire. De

asemeni mai studiaza evolutia tehnicii de ingrijire, evolutia organizarii sanitare,
institutiile spitalicesti, invatamantul medical, asociatiile profesionale, publicatii de
specialitate, muzee, case memoriale si personalitati ale nursingului.

Profesia de asistent medical a intampinat de-a lungul istoriei dificultati de

recunoastere ca partener responsabil si indispensabil al sistemelor de sanatate.
Recunosterea acestei profesii ca fiind utila si unica s-a realizat in a doua jumatate a
secolului XX pe baza progreselor inregistrate in nursing.

Izvoarele folosite de istoria medicine :

- Paleontologia: reprezinta studiul fosilelor

- Paleopatologia: imbolnavire = patologie, studierea scheletelor umane pe care
se gasesc urmele unor imbolnaviri la nivelul coloanei vertebrale si a craniului
- Desene si fresce gasite in pesteri
- Ruinele unor constructii sanitare (bai)
- Folclorul, etnografia, sunt izvoare care vorbesc despre leacuri babesti
- Picturi, gravuri, manuscrise
- Tipariturile care au aparut dupa sec xx.
 INGRIJIREA BOLNAVILOR IN DIFERITE PERIOADE ISTORICE DIN
EVOLUTIA OMENIRII

(ANTICHITATE, EVUL MEDIU, RENASTERE,

SECOLUL XVII, XVIII, XIX, XX)

INGRIJIREA BOLNAVILOR IN CULTURILE PRIMITIVE

Din datele obtinute de arheologi se pot cunoaste si primele forme de

ingrijire, acestea dateaza din paleolitic si reiese conceptia omului primitiv despre
viata si anume credinta in reincarnare. Ritualul de inmormantare arata modul in
care concepeau reincarnarea si readucerea la viata, pozitia corpului era ghemuit,
chircit asemenea fatului in cavitatea uterina. In morminte au fost gasite obiecte de
podoaba dar si pieptene ceea ce ne arata conceptia lor despre frumos.

Femeia asista nasterea iar mama isi ingrijea copilul. Omul primitiv folosea
instrumente “pentru acordarea unor ingrijiri celor care se accidentau la vanat”. Mai
foloseau si “medicamente” sub forma de fierturi din plante, plante cu efect
antivomitiv, purgativ (combate constipatia), selectia acestor plante a fost facuta pe
baza observatiilor prin consumarea unor plante in scop alimentar.

O data cu diviziunea muncii apare un personaj numit vindecator dotat cu

inteligenta si spirit de observatie. In comunitate el acorda ingrijiri membrilor
comunitatii si primeste din partea comunitatii cele necesare traiului. Vindecatorul
isi bazeaza actiunile pe observatie si rezultatele obtinute, folosea ca instrumente
cutite din os si piatra slefuita. Vindecatorul scotea spini, aschii, varfuri de sulita,
abcese, ingrijea fracturi, facea trepanatii (executarea unei deschizaturi in craniu cu
ajutorul unui trepan).

Fenomenele neexplicate din natura: focul, tunetul, fulgerul, dar si actele

fiziologice (nasterea, moartea) au determinat aparitia unui nou personaj numit
vrajitor, el atribuie existenta unui duh rau care determina boala.
Vrajitorul folosea pentru scoaterea duhului rau prin diferite metode:

- Imblanzirea: se facea prin sacrificii, ceremonii, post

- Alungarea: alimente imbietoare, lucruri stralucitoare, descantece, zgomote
puternice
- Extragerea raului din corp prin masaj
- Impiedicarea patrunderii duhului rau in corp prin schimbarea numelui,
tatuaje, purtarea amuletelor.

Vindecatorul isi bazeaza actiunile pe cunostinte reale, vrajitorul isi bazeaza

actiunile pe elemente mistice. Uneori vindecatorul era si vrajitor. Vrajitorii erau
oameni predestinati, erau recunoscuti de mici.

INGRIJIREA BOLNAVILOR IN CULTURILE ANTICE

INGRIJIREA BOLNAVILOR IN CULTURA MESOPOTAMIANA

Intre vaile raurilor Tigru si Eufrat au aparut primele state din lume.
Popoarele care au locuit in aceste locuri sunt sumerieni si akadieni, cultura acestora
forma cultura mesopotamiana. In aceasta cultura se folosea o medicina empirica
care se dezvolta si se degaja de medicina magica. Medicina magica porneste de la
faptul ca boala era produsa de demoni, ca spiritele rele intrau in corp prin
deschizaturile nepazite ale omului. Scoaterea acestor demoni putea fi facuta de
catre preoti care se foloseau de magie. Elemente magice: uleiuri fierbinti, focul si
apa.

Medicina empirica se dezvolta paralel cu medicina magica, in Mesopotamia

existau medici chirurgi care practicau tehnici chirurgicale atat la nivelul ochilor
cat si la nivelul abceselor. Reglementarea era facuta de un cod numit “Hamurabi”,
in acest cod noua reguli reglementau activitatea medicului. Medicul purta asupra
lui o geanta cu instrumentar si fese, medicul invata din “tratate” in care erau
mentionate bolile, tratamentul fiecarei boli si remediile fiecarei boli.

Se foloseau produse de origine animala, minerala si vegetala. Plante: usturoi,

mustarul, trestia, palmierul. Animale: cap de caine, de porc, grasime de sarpe.
Minerale: lut de rau. Aceste produse se administrau sub forma de fumigatii si
cataplasme. Sumerienii mai foloseau clisme uleioase, provocau varsaturi prin
excitarea luetei (omusorul), mai foloseau gimnastica si masajul.

Medicina mesopotamiana a influentat popoarele din jur iar medicii

mesopotamieni ingrijeau regii egipteni.

MEDICINA ARABA

Intre cei mai de seama reprezentanti ai practicii medicale din aceasta epoca
este Abu Ali Ibn Sina (Avicenna) – 980 / 1037, important exponent al principiilor
umaniste. “Poetii sunt printii cuvantului, iar medicii domnesc asupra trupului.
Elocinta primilor desfata trupul, devotamentul celorlalti tamaduieste pe cei
bolnavi”.

Coranul - “Cartea Sfanta” – cuprinde principii impuse ca mod de viata:

fiecare individ trebuie sa-si ingrijeasca sanatatea. Desi boala este considerata o
pedeapsa divina, bolnavii erau scutiti de canoanele religioase (post si rugaciuni).
Ranitii din “razboaiele sfinte” erau ingrijiti in mod deosebit.

Conceptiile hipocratice au fost raspandite de reprezentanti de seama ai

medicinei arabe ca Avicenna in cartea sa numita “Canonul medicinii”, Rhazes, Ali
Abbas care stapaneau filozofia, matematica, teologia etc., reprezentand apogeul
civilizatiei arabe.
 INGRIJIREA BOLNAVILOR IN EGIPTUL ANTIC

Egiptenii sunt cunoscuti pentru arhitectura, ceramica, constructii

(piramidele), prin regulile de sanatate pe care le pastrau, construiau bazine pentru
apa de irigat si pentru apa de consum.

Piramidele sunt detinatoare ale unor date legate de obiceiurile de

inmormantare, astfel mumiile faraonilor erau inmormantate alaturi de hrana, haine,
servitor si obiecte de podoaba.

O data cu deschiderea mormantului lui Tutankamon s-au pus intrebari cu

privire la prepararea mumiilor, imbalsamarea era facuta dupa extragerea organelor
interne fara a se face disectie. Studierea mumiilor arata ca oamenii erau ingrijiti de
chirurgi, dentisti, ca aveau suferinte ca tuberculoza osoasa. Pentru ingrijiri era
folosit templul, acesta era un fel de serviciu ambulatoriu.

Ingrijirea era facuta de catre medici care foloseau diferite produse vegetale:
boabele de ricin, praf de calciu. Medicul solicita si ajutorul zeilor. Medicii erau
specialisti de cap, de dinti, de ochi, de intestine. Medicii aplicau ingrijiri de ordin
alimentar, faceau clisme, administrau purgative.

INGRIJIREA BOLNAVILOR IN CULTURA EBRAICA (IUDAICA )

Cultura evreilor antici este foarte importanta pentru cultura omenirii si

alaturi de cultura grecilor si a romanilor sta la baza culturii europene.
 Date despre medicina practicata de evrei se gasesc in biblie, literatura si
inscrierile rabinilor (Talmud). La inceput au locuit in Babilon, au plecat in
Canaan (Kanaan) iar conducatorul lor era Abraham iar, mai tarziu Moise.

Evreii ajunsi in Egipt mai tarziu sub conducerea lui Moise merg spre Tara
Sfanta intampinand mari greutati. Pe muntele Sinai Moise primeste cele 10 porunci
de la Dumnezeu, acestea alcatuind un cod de reguli etice, de relatii interumane
dar si reguli de pastrare a sanatatii, acest cod se numeste Codul Mozaic.

Reguli de sanatate din codul Mozaic pentru pastrarea sanatatii: se vorbeste

despre spalarea mainilor, selectionarea alimentelor, inspectarea hranei; reguli
pentru dieta; reguli pentru indepartarea gunoaielor, excrementelor.

In Codul Mozaic se vorbeste despre bolile infectioiase si despre izolare. In

cod se mentioneaza ca transmiterea bolilor se face prin intermediul insectelor si a
sobolanilor.

In Biblie sunt descrise boli de natura infectioasa (lepra), despre boli mintale
(schizofrenie), se vorbeste despre respiratie artificiala, meloteapie, circumcizie,
amputatie de membre, interventii pe craniu.

Folosirea unor medicamente din plante, din frunzele plantelor, uleiuri

vegetale.

Date legate de alimentatie: struguri, smochine, se recomanda a fi folosite

proaspete, uscate, sucuri, masline. Ca tehnica de preparare se recomanda fierberea,
frigerea, verificarea laptelui inainte de consum.

Ingrijirea bolnavilor era o datorie religioasa, mositul era o vocatie a femeii.

Medicii practicau chirugia, dar erau si internisti, ei isi preparau si

medicamentele.

Ingrijirea se facea in casa pentru oaspeti (un fel de spital). Manuscrisele de

la Marea Moarta 1947 pun in evidenta elemente de cultura medicala a evreilor.
Medicina ebraica, antica este prima care face observatii stiintifice asupra
bolnavului, se ocupa de confortul lui, medicii evrei practicau medicina si in tarile
vecine.

INGRIJIREA BOLNAVILOR IN INDIA

Experientele medicinei indiene pot fi catalogate pe trei mari perioade:

medicina pre ariana (300-1500 ICh..), medicina vedica (700 ICh., – pana
acum), medicina ayurvedica (traditionala indiana).

Conceptele medicale ale civilizatiei preariene au putut fi deduse odata cu

descoperirea minelor de la Mohenj-Daro si Harrapa, ai caror locuitori, se pare ca
acordau o mare importanta igienei corporale.

Medicina vedica are la baza o conceptie medicala mitica, bazata pe

exorcizare si demonologie.
Filozofia medicala indiana se bazeaza pe existenta unor canale (nandi,
dhamani si hira) prin care circula forta organica, care va constitui fundamentul pe
care se vor construi, atat medicina ayurvedica cat si tehnica yoga.

Ayurveda, sau „stiinta vietii”, este o conceptie bio-medicala asupra omului

sanatos, dar si bolnav. Cel mai vechi text de medicina ayurvedica este cunoscut sub
denumirea de Carakasamita, reprezentand o colectie de carti in proza si versuri,
cuprinzand in mod separat, cunostinte de anatomie, diagnostic, prognostic si
diferite terapii.

In India educatia medicala se facea in universitati, cele mai cunoscute fiind,

Nalanda si Takasila. Dupa 7 ani de invatatura, „invatacelul” isi desavarsea
cunostintele sub indrumarea unui maestru. Odata dobadit, dreptul de a practica,
medicul se obliga sa inlature suferinta si sa lupte pentru fericirea oamenilor.
Ingrijirea medicala era acordata, deopotriva de catre barbati cat si de femei.

Bolile erau diagnosticate prin obsevatie si examinarea cilinica, medicul

luand in observatie trei elemente principale: culoarea conjunctivei, aspectul limbii
si caracteristicile urinei.
 Din arsenalul terapeutic bazat pe droguri, vegetale si produse de origine
animala, faceau parte: boraxul, sulfatul de cupru, carbonat de sodiu, mercurul,
rezepina, tiroida, extracte de substanta nervoasa, etc.

In esenta medicina ayurvedica poate fi rezumata astfel: este creata de preoti,

filozofi sau medici, fiind practicata de profesionisti; se bazeaza pe o literatura
medicala temeinica, ce contine o semiologie bogata, dar si un arsenal terapeutic
medical si chirurgical evoluat, comparabil cu cel european; in ecuatia sanatate-
boala, bolnavul reprezinta factorul pasiv ce apeleaza la factorul activ pentru a-l
salva.

INGRIJIREA BOLNAVILOR IN CHINA ANTICA

Descoperirile arheologice, decoratiunile de pe vasele de ceramica, unele

simboluri cosmologice (tigrul, dragonul, slamandra) sacrificiile umane din
morminte sunt dovezi ale credintei legate de spatiul sacru si de supravietuirea
sufletului.

Din timpul Dinastiei Xia (2700 i.d. Ch) au ramas primele texte despre
folosirea opiului ca anstezic, a mercurului pentru sifilis, a fierului in anemii etc.,
ca si mii de retete pe baza de plante (ricin, salvia). Acupunctura cunoaste, inca din
acele timpuri, diferite etape de dezvoltare, pana la conceptele bioenergetice prin
metodele moderne de electroacupunctura si laseropunctura incercate ca analgezice
(calmarea durerii) in unele clinici de chirurgie din zilele noastre.

Intre 470– 550 i.n.Ch, Confucius, filosof si umanist, a propovaduit o

adevarata religie despre virtutile oamenilor si conceptul de reciprocitate: “Nu le
face altora ceea ce nu vrei sa ti se faca tie”. Invataturile sale cuprind principii de
igiena pentru igienizarea corpului prin masaj si exercitii fizice, de cumpatare si
infranare a patimilor.
 INGRIJIREA BOLNAVILOR IN CULTURA PERSANA

Persanii erau grupuri tribale iraniene, pe care Cirus al-II-lea i-a constituit
intr-o natiune. Astfel Cirus II a devenit conducatorul persanilor si a populatiei
Mezi. Totodata a cucerit teritorii intinse de la Egipt pana la India. Asa se formeaza
marele imperiu condus de Darius cel Mare.

Religia imperiului se baza pe invataturile profesorului Zoroastru, invataturi

ce se regasesc si astazi in regulile practicate in Iran si India de urmasii persilor.

Cele mai vechi intinderi medicale persane se gasesc in cartile lui Zoroastru –
codul lui Zoroastru. Aici putem intalni notiuni de medicina si sanitatie preluate de
la popoarele vecine. In aceasta vreme se practicau inca teorii privitoare la
producerea imbolnavirilor de catre zeii rai si se faceau invocatii pentru a fi ajutati
de zei.

Ansambul de texte ale religiei Zoroastru contine reguli traditionale privind

ritualurile ceremoiniei de la nastere si moarte, chiar si referiri la avort. In text se
spune ca cele mai grave pedepse se dau pentru distrugerea formei superioare de
creatie.

Exista reguli de sanatate publica pentru a nu fi contaminate apa, pamantul,

iar mortii erau urcati pe acoperisuri unde pasarile consumau carnea de pe oase.
Chirurgii pentru a avea dreptul de practica, trebuia ca primele trei operatii sa le
efectueze asupra unor persoane de alte religii.
 INGRIJIREA BOLNAVILOR IN CULTURA GREACA

Acesta cultura este recunoscuta prin faptul ca se distinge prin multe

domenii: arta, medicina, filozofie, biologie. Date legate de dezvoltarea medicinei
si alte stiinte gasim in scrierile lui Homer, Eliada, Odiseea sau din spaturile
grecesti.

Grecia era formata din numeroase insule fiecare dintre acestea avand
cultura si dezvoltarea ei. Spartanii erau preocupati de dezvoltarea fizica a corpului,
barbatii pana la 30 de ani erau caliti in armata dupa care se casatoreau. Atenienii
aveau preocupari filozofice studiau arta, filozofia, erau buni oratori.

Grecii credeau in zei, primii medici erau preoti care luau legatura cu zeii
prin cantari, raspunsuri si vise. Asclepios este un om zeificat si este considerat
zeul medicinei, el avea doi fii si doua fiice: Hygeia zeita curateniei si Panacèia
zeita medicatiei.

Ingrijirea se facea in niste temple numite “asclepion”, cel care venea la templu
aducea ofrande apoi se purifica prin imbaiere dupa care i se facea masaj si dormea
in sunetul muzicii si in miresme de flori. Femeile gravide, bolnavii cu boli
incurabile, sclavii nu erau primiti in templu.

In Grecia exista si o medicina laica care se afirma prin doua scoli medicale
Cnidos si scoala Cos. Scoala din Cnidos are tendinta empirica nu explica cauzele
bolilor iar procedeele de ingrijire sunt rudimentare.

Scoala din Cos studiaza si arata cauzele bolilor, face investigatii minutioase
asupra bolnavilor, pastreaza evidente cu privire la medicina clinica.
 Reprezentantul scolii din Cos este Hipocrate, considerat parintele medicinei.
Sistemul de ingrijire al lui Hipocrate este centrat pe pacient :

- Sistemul utilizeaza metode stiintifice de medicina

- Sistemul priveste persoana ca un intreg
- Combate idea ca boala ar fi produsa de zei
- Rolul mediului inconjurator este foarte important in transmiterea bolilor,
aerul, apa, pamantul constituie surse in care se gasesc microbi
- Orice persoana este luata impreuna cu ocupatia, felul de viata, obiceiuri,
varsta, gusturi.

Hipocrate a initiat un juramant, o serie intreaga de comportare a celui care

practica medicina. Acest juramant adaptat la epoca moderna se depune si in zilele
noastre. (de cautat juramantul lui Hipocrate).

In conceptia hipocratica exista teoria umorala: cele 4 umori din corp: rosie,
galbena, alba si neagra sunt in echilibru, dezechilibru acestora provoaca boli.
- Rosie - sange
- Galbena - urina
- Neagra – bila
- Alba – sputa.

Alti filosofi ai Greciei antice aveau preocupari medicale. Homer in scrierile

sale face descrieri ale chirurgilor, descrie arta bandajarii, descrie boala numita
difterie spunand ca este insotita de imposibilitatea de a inghiti. Medicii greci isi
transfera stiinta popoarelor din jur si despart total practica medicala de practica
magica.

INGRIJIREA BOLNAVILOR IN ROMA ANTICA

 Pana in secolul II, I Hr in Roma se practica o medicina cu fond magico-
religios alaturi de plante sub forma de infuzii. Medicina culta patrunde in Roma
dupa secolul II, I Hr. fiind adusa de medicii greci capturati ca sclavi.

Romanii credeau in zei, Aesculap este zeul medicinei. Spre sfarsitul

secolului II ia nastere o scoala medicala denumita “Scoala medicilor” care explica
cauza bolilor prin existenta in corpul uman a unor corpuri solide denumite atomi
care circula si produc obstructie sau scleroza.

Dupa venirea medicilor greci ca sclavi gasim in secolul II era noastra in

Roma medici de casa, cu cabinete particulare, de cartiere, dar si medici specialisti,
dentisti, chirurgi, oftalmologi. Enciclopedistii scriu tratate de medicina, un tratat
intitulat “Despre medicina” este considerat o mare opera pentru ca descrie operatia
de cataracta si chirurgia abdomenului.

Claudius Galenus din Pergam este medic si considerat al doilea medic al

antichitatii. El scrie o anataomie si fiziologie dupa care se studiaza pana prin
secolul XVII, XVIII, scrie date despre istoria medicinei, scrie etiologia bolilor
(cauzele bolilor), despre tratamentul medicamentos, alimentatie si despre
profilaxie.

La romani ingrijirile medicale erau acordate de sclavi, fiecare patrician avea

unu sau doi sclavi; sclavii erau priceputi la tratarea fracturilor, la vindecarea unor
boli.

Stapanele de sclave isi alegeau sclavele sa fie frumoase, blande, si cu glas

placut. In armata existau infirmieri care ingrijeau soldatii, purtau numele de
“valetudinari”. Pentru asistarea nasterii existau moase atat sclave cat si femei
libere.