Istoria medicinei ca

știință și obiect de
studiu
PROFESOARĂ: BÎRSAN MARIANA
 Obiective:
Introducere. Istoria medicinei ca disciplină de studiu.
Scurtă incursiune în istoria dezvoltării acestor discipline.
Izvoarele principale pentru studiul istoriei medicinii.
Etape importante din evoluția medicinei ca știință a
învățământului medical.
Principiile deontologice și sistemul de asistență sanitară și
socială.
1. Introducere. Istoria medicinei
ca disciplină de studiu.
Istoria ca știință se ocupă cu studiul trecut al societații omenești și
nu se limitează la problemele politice ci la probleme economice ,
sociale, culturale printre care și medicina reprezintă arte de a alina , a
vindeca suferința.
Istoria medicinei este știinta care studiază dezvoltarea doctrinelor
medicale, organizarea ocrotirii sănătății și a practicii medicale în
strânsa legătură cu evoluția oranduirii sociale.
Istoria medicinei se ocupă atât de evoluția medicinei ca știință, cât
și de contribuțiile diverselor personalități în acest domeniu.
Medicina umană
a apărut și
evoluat din
necesitatea
păstrării forței
de muncă,
necesitatea
îngrijirii nou-
născutului și a
gravidei,
necesitatea
combaterii
durerii.
Istoria medicinei
Boala a preexistat apariției omului pe Pământ:
La animale cu îmbolnăviri de diferite tipuri, se înregistrează comportamente care pot fi încadrate printre activitățile tămăduitoare. Astfel, mamiferele obișnuiesc să-și lingă rănile (prin care se realizeaza o dezinfecție datorită
antibioticelor din salivă) sau expunerea la soare a părților suferinde.

Acțiunea de vindecare a existat înainte de aparițiaomului. Există o filogeneză a activității vindecătoare.

Se remarcă însă o deosebire esențială între acțiunile vindecătoare din lumea biologicăși cele din medicina umană.
Cele din prima categorie sunt instinctive, fiziologice în timp ce acțiunile medicinei umane se bazeaza pe conștiință, gândire, strategie.
Medicina umană a apărutși evoluat din necesitatea păstrării for ței de muncă, necesitatea îngrijirii nou-născutuluiși a gravidei, necesitatea combaterii durerii
2. Izvoarele principale pentru studiul istoriei medicinei
Există trei izvoare principale
Paleopatologia = (patologia veche)studiază urme ale proceselor de vindecare și procese patologice conservate pe sechele vechi, preistorice, studiate cu mijloace moderne de investigare. Principala sursă de informație privind această perioadă o constituie analiza oaselor fosile.
Paleopatologia ne arată bolile de care a suferit omul primitiv, dintre care cele mai multe există și astăzi.
S-au evidențiat leziuni de tip: reumatismal, osteomielitic, leziuni osoase tuberculoase, tuberculoză, sifilis, fracturi dar și primele forme de intervenții chirurgicale cum ar fi trepanarea și amputarea.
Arheologia medico-istorică = cercetează obiecte vce au legătură cu igiena și practica medicală, instrumentariul
medical, obiectele magice.

Etnoiatria = studiază conceptele și practicile medicale ale unor populații aflate în prezent pe treptele inferioare
ale dezvoltării sociale (triburi din Amazonia, Australia, Polinezia).
În cadrul primelor culturi tribale, actul medical care avea și
valențe religioase era practicat de către:
* vraci;
* șamani;
Șamanismul este cea mai veche practică religioasă unde se
credea că șamanul are o legătură cu lumea de dincolo: și prin
intrarea în trans contacta cu lumea supraumană, cu spiritele
puternice ce putea vindeca bolnavi.
Elementele permanente tipice șamanului era transul și dansul
pe ritmul tobelor.
Pînă în secolul XX – lea șamanismul a fost practicat pe scară
largă de toate popoarele indiene și siberiene. După revoluția
din octombrie a început exterminarea șamanilor fiind
construite școli și spitale.
Vracii = în anumite culturi antice, vracii jucau un rol important în îngrijirea
sănătății folosind adesea plante medicinale, ritualuri și alte practici
tradiționale pentru tratarea bolilor fizice și metafizice (blestemele). Ei mai
sunt considerați vrăjitori și mari șarlatani.
Bărbierii chirurgi = erau profesioniști specializați în îngrijirea părului și a bărbiei, iar
în perioada istorică ei dețineau funcții medicale minore cum ar fi chirurgia minoră,
extracția dinților. În perioada respectivă erau solicitați și recunoscuți pentru cunoștințele
lor în domeniul sănătății.
Primele acte chirurgicale.
Trepanarea
este cea mai veche formă de chirurgie atestată
arheologic.
Operația consta în perforarea craniului în scopul
îndepărtării unei porțiuni de os cranian. Se urmărea
fie reducerea hipertensiunii craniene sau alungarea
spiritelor maligne. Printre pacienți se numărau cei cu
tulburări psihice – epilepsia.

Amputrea degetelor
Părerile paleopatologilor erau împărțite: unii
considerau drept cauze cangrena, infecții digitale sau
degerături, altii atribuie o semnificație simbolică fiind
vorba de degete în poziție flexionată (îndoite).
În evul mediu chirurgia erau extrem de dureroase. Fiindcă ei aveau puține
cunoștințe în anatomie, tehnici de anestezie, tratamente antiseptice necesare
de a proteja ranile de infecții.

Chirurgii epocii medievale erau de cele mai multe ori calugari fiindca ei
aveau accces la literatura medicală. Era o combinație între ritualuri păgîne
religioase și cunoștințe științifice.

După răspîndirea controlului bisericilor în toate aspectele vieții publice și

private, ritualurile păgîne au fost condamnate și au dispărut treptat.
Un alt ritual era atunci cînd persoanele se îmbolnăveau de ciumă trebuiau să
efectueze penitențe și să-și mărturisească păcatele li se spunea că vor scăpa cu
viață dacă își mărturisesc corect toate păcatele.
4. Etape importante din evoluția medicinei
ca știință a învățământului medical.
Concepția medicală era una animistă, demoniacă, boala fiind vazută ca o
parazitare a organismului de către un demon. Tratamentul bolii era realizat de
către vindecatorii triburilor primitive, care reușeau eliminarea demonilor
cauzatori de boală. În peștera Trei frați este reprezentat primul medic, efectuând
un dans ritual (paleolitic).
Partea magică era ajutată de obiectele magice:
- amulete (fragmente de os, dinți de animal , pietre semiprețioase)
- figurine (antropomorfe, zoomorfe) purtate în scop profilactic.
- talismane (cu anumite semnificații)
- tatuaje, măști etc.
 5. Principiile deontologice și sistemul de
asistență sanitară și socială.
În evul mediu deontologia și etica profesională era influențată puternic de contextul social, religios și filosofic al vremii.
Principiile deontologice din acea perioada includeau:
- devotamentul religios – respectul față de credință
și valori.
- caritatea și mila – etica medievală promova
caritate și milă față de cei sărmani.
- relație feodală – supunere față de superiori.