Fiziologie generala/celulara

Curs 2 – MD
2017-18
 TRANSPORTUL ACTIV

• CARACTERISTICI
• împotriva gradientului electrochimic
• necesită o proteină transportoare specifică (“carrier”)
• necesită consum energetic (ATP)
• dependent de metabolismul celular şi condiţiile de mediu
• caracter limitativ - se desfăş până la Tmax dependent de capacitatea
transportorului
• poate fi competitiv pentru substanţe înrudite chimic care au acelaşi
transportor (ex:aminoacizii)
• ROLURI
– asigură transportul moleculelor organice (glucoza, aminoacizi) şi a majorităţii ionilor (Na+,
K+, Ca2+, HPO42-, Fe2+, H+, etc.)
– asigură gradientul (diferenţa) de concentraţie a substanţelor între mediul intracelular şi
extracelular
– întreţine mecanismele de transport pasiv

• CLASIFICARE - după modalitatea de utilizare a

ENERGIEI
• transport activ primar - consum direct al energiei
• transport activ secundar - consum indirect al energiei prin utilizarea
gradientului electrochimic asigurat de transportul activ primar
• Transportul activ se realizează evident numai de
către transportori proteici şi poate fi primar sau
secundar, după cum proteina transportoare
prezintă sau nu activitate ATP-azică proprie.
• Transportul activ secundar este întotdeauna
cotransport, una din substanţe fiind transportată
activ pe baza gradientului pentru o alta.
Consumul de energie este indirect, realizându-
se la nivelul unui transportor activ primar ce
menţine gradientul menţionat, necesar pentru
funcţionarea celui secundar.
 TRANSPORTUL ACTIV PRIMAR

• CARACTERISTICI
• este specific pentru transportul ionilor
• proteina transportoare se numeşte POMPĂ IONICĂ
• proteina transportoare este o ATP- ază
ATP = ADP + Pi + E

TIPURI DE POMPE IONICE

• pompa Na+/K+ (Na+/K+- ATP-aza)
• pompa H+/K+ (H+/K+-ATP-aza)
• pompa de Ca2+ (Ca2+ - ATP-aza)
• pompa protonică (H+-ATP-aza)
 TRANSPORTUL ACTIV SECUNDAR
CARACTERISTICI
• este transportul contragradient al unei substanţe organice sau a unor
ioni
• este un transport cuplat (cel mai frecvent) cu transportul Na+
• se desfăşoară în sensul gradientului electrochimic al Na+ întreţinut de
pompa Na+/K+ (prin consum de energie)
TRANSPORTUL ACTIV SECUNDAR
 TRANSPORTUL ACTIV SECUNDAR
• CLASIFICARE - în raport cu direcţia de transfer cuplată cu
Na+
• COTRANSPORT – în aceeaşi direcţie cu Na+
• cotransportor Na+/glucoză - Na+ şi glucoza intră în celulă
• cotransportor Na+/aminoacizi - Na+ şi aminoacizii intră în
celulă

• SCHIMBĂTOR IONIC – în direcţie opusă cu Na+

• schimbător Na+/H+ - Na+ intră în celulă la schimb cu H+
care iese din celulă
• schimbător Na+/Ca2+ - 3Na+ intră în celulă la schimb cu
1Ca2+ care iese din celulă
Three types of carrier-mediated transport

coupled carriers can take advantage of energy stored in

electrochemical gradient of one solute to drive transport of
another
• SCHIMBĂTORUL HCO3-/Cl- - transferul depinde de gradientul de
concentraţie al HCO3- creat de anhidraza carbonică:
CO2 + H20 =H2CO3 =HCO3- + H+

• Celulele care prezintă anhidrază carbonică, schimbător

HCO3-/Cl- şi mecanisme de utilizare a H+ sunt:

Eritrocitul
Celula parietală gastrică
Nefrocitul
 POMPELE IONICE

• Au toate caracteristicile şi rolurile transportului activ primar

-specific pentru transportul ionilor
-proteina transportoare este o ATP- ază
• Secvenţa generală de funcţionare cuprinde 3 etape principale:
1.Fixarea ionulului pe partea unde aceasta se găseşte în concentraţia mai
mică
2.Fixarea 1 ATP la nivelul situsului nucleotidic urmată de hidroliză
ATP ADP + Pi + E
• gruparea fosfat anorganic (Pi) este utilizată pentru creşterea afinităţii
pompei faţă de ion
-energia (E) este utilizată pentru modificarea conformaţiei proteinei
transportoare
3.Eliberarea ionului pe partea cu concentraţie mai mare
-situsul nucleotidic eliberează produşii de hidroliză ai ATP
-proteina transportoare revine la conformaţia iniţială
FUNCŢII GENERALE ALE POMPELOR IONICE
• 1. Asigură gradientul electrochimic al substanţelor -
întreţine transportul pasiv membranar
• 2. La nivelul celulei epiteliale - asigură procesul de
absorbţie / reabsorbţie de la nivelul suprafeţelor de
schimb digestive şi renale
• 3. La nivelul neuronului - asigură menţinerea şi
restabilirea echilibrului ionic după depolarizare (prin
pompa Na+/K+)
• 4. La nivelul fibrei musculare asigură relaxarea
musculară (prin pompa Ca2+)
Carrier proteins: activity somewhat
resembles enzymatic activity
Carrier proteins: activity somewhat
resembles enzymatic activity

protein contains specific

binding sites for solute
carrier protein activity somewhat
resembles enzymatic activity

reversible conformational changes

involved
 passive
transport
 Active Transport
Sometimes it is necessary to transport a
molecule against its concentration or
electrochemical gradient (“uphill”)
Process mediated by special carrier proteins,
sometimes referred to as pumps
This process requires energy and activity must be
coupled to some source of metabolic energy
Three ways of driving active transport
Three ways of driving active transport
Three ways of driving active transport

mainly found
only in bacteria
 Active Transport

In the plasma membrane of animals, sodium is

often the ion used to drive active transport
Concentration is lower inside the cell than outside
Binding of
ligands is
cooperative
Na+ binding
enhances
glucose binding
Na + binding
likely to happen
in state A
 Na+

CYTOSOL

H+

sodium-proton exchanger
 Na+
and
HCO3-
(HCl out)

CYTOSOL
(NaHCO3 in)
H+
and
Cl-

sodium-driven chloride-bicarbonate exchanger

How do we get this
essential sodium
gradient?
 Sodium low inside cell, potassium high
Differences maintained by a special Na+-
K+ pump
Operates as an antiporter
Uses ATP for energy
Pompa Na+/K+ (Na+/K+-ATP-aza)
Pompa Na+/K+ (Na+/K+-ATP-aza)
 Pompa Na+/K+ (Na+/K+-ATP-aza)
ROLURI
1. Este o pompă electrogenică
2. Asigură gradientul de Na+ necesar transportului
activ secundar
3. Participă la menţinerea volumului celular (H2O
urmează Na+)
REGLAREA ACTIVITĂŢII pompei Na+/K+
• Activată de: insulină, hormoni tiroidieni, catecolamine
• creşterea volumului celular
• Inhibată de: ouabaină (specific), tonicardiace (digoxin)
Plasma membrane Na+-K+ pump is an ATPase
two ions transported against gradients
Pompa de Ca2+
Pompa H+/K+
Pompele protonice (de H+)
 Plasmalema este esential implicata in raspunsurile celulare
la diversi stimuli din mediu. Stimulii fizici determina la nivel
plasmalemal modificari de conductanta ionica, cu variatii
consecutive ale potentialului electric transmembranar. Daca
depolarizarea atinge nivelul prag pentru deschiderea unor
anume populatii de canale voltaj-dependente se declanseaza
potentialul de actiune (PA), ce se propaga in toata membrana.
PA, precum si alte modificari de potential, sunt implicate in
conducerea excitatiei electrice si in cuplarea acesteia cu alte
modalitati de raspuns celular. Modificarile locale de potential
sunt deosebit de importante prin efectul de modulare a
excitabilitatii electrice; potentialul se apropie sau se departeza
de valoarea prag pentru declansarea potentialului de actiune.
POTENŢIALUL DE REPAUS
NEURONAL
• Fiecare ion participă la generarea
potenţialului de repaus printr-un potenţial de
echilibru electrochimic
• (E (mV)) = valoarea potenţialului membranar
care opreşte fluxul transmembranar al ionului
 Permeabilitatea selectiva a plasmalemei determina
distributia asimetrica a ionilor de o parte si de alta a
acesteia. In conditiile existentei unor ioni nedifuzibili
într-unul din cele doua compartimente separate de
membrana permeabila selectiv, pentru orice ion
difuzibil se defineste potentialul de echilibru conform
legii Nernst.

E = RTln(c1/c2)/zF = ±61log(c1/c2), c1 si c2 fiind

concentratiile molare ale ionului respectiv in cele
doua compartimente; relatia se deduce pe baza
principiului echilibrului dinamic aplicat energiilor
potentiale electrica si de difuziune.
 Aplicata la nivel celular aceasta relatie ia forma ecuatiei
Goldman-Hodgkin-Katz; potentialul membranar de repaus este
determinat de distributia si coeficientii de permeabilitate
membranara pentru trei ioni majori: Na+, K+, Cl-.

Permeabilitatea pentru potasiu fiind mai importanta,

potentialul de repaus este apropiat de valoarea potentialului de
echilibru pentru acest ion. Potentialul membranar de repaus
variaza de la o celula la alta, in functie de permeabilitatea
membranei. Ca urmare a diferentei de potantial plasmalema
este încarcata electric în repaus, negativ pe fata interna si
pozitiv pe cea externa. Dat fiind mecanismul fizic al
potentialului de repaus, acesta se va modifica in functie de
variatiile concentratiilor ionice in cele doua compartimente.
 FACTORII CARE MENŢIN POTENŢIALUL DE
REPAUS NEURONAL

• Factori PASIVI
Permeabilitatea relativă (P) a membranei în
condiţii de repaus
Echilibrul de membrană Donnan

• Factor ACTIV
Pompa Na+/K+
 Pentru mentinerea potentialului membranar de repaus este
necesara pomparea permanenta a ionilor, pentru a asigura
mentienerea gradientelor de concentratie, deoarece
permeabilitatea ionica a membranei pentru ionii respectivi în
repaus, desi extrem de mica, nu este nula.

In absenta transportului activ s-ar produce în timp pierderea

de potasiu si acumularea de sodiu. Transportul activ al celor
doi ioni este cuplat, fiind realizat de o ATP-aza membranara
speciala, numita si pompa de sodiu. Pentru fiecare ciclu ea
expulzeaza 3 ioni de sodiu si introduce doar doi ioni de
potasiu, fiind deci electrogena, cu efect hiperpolarizant fata de
valoarea calculata teoretic pentru potentialul de repaus.
Activitatea pompei fiind dependenta de concentratia sodiului
intracelular, ea va participa la fenomenul de repolarizare.
 Potenţialul de repaus se măsoară cu ajutorul unui
electrod introdus în celulă prin intermediul unor
micromanipulatoare. Microelectrodul este conectat la
un aparat de măsură care nu indică nici o diferenţă de
potenţial atât timp cât microelectrodul se găseşte în
mediul extracelular la fel ca şi electrodul de referinţă
(indiferent). In momentul în care micromanipulatorul
realizează pătrunderea vârfului microelectrodului în
interiorul celulei voltmetrul indică existenţa unei
diferenţe de potenţial care reliefează faptul ca mediul
intracelular este negativ faţă de mediul extracelular.
 Cresterea diferentei de potential electric
transmembranar se numeste hiperpolarizare, iar
reducerea acesteia este o depolarizare. Depolarizarea
locala presupune de obicei un influx net de sarcini
pozitive. Datorita difuziunii in spatiul intracelular si
submembranar, aceasta se propaga pe o mica arie,
scazand in amplitudine cu distanta.
Depolarizarea tranzitorie
care se propaga nedecremential la distanta
se numeste potential de actiune.
Canalele ionice implicate in declansarea potentialului
de actiune au o dependenta de voltaj a probabilitatii de
deschidere relativ abrupta, ceea ce imprima caracteristica
de fenomen cu prag (legea “tot sau nimic”).
 Echilibrul Gibbs-Donnan

membrane ideale = permeabile numai pentru apa

permeabilitatea selectiva...distributia ionica asimetrica

neutralitate electrica
Ka = Cla; Kb = Clb + Mb;
Kb > Clb; Clb < Cla

produsul ionilor difuzibili dintr-un compartiment

este egal cu produsul ionilor difuzibili din cel de-al doilea
Ka x Cla = Kb x Clb
 Fiziologic PA apare prin sumatie temporala a
efectelor depolarizante si hiperpolarizante ale
diferitilor curenti ionici. Curentii ionici depolarizanti pot
fi determinati de mediatori chimici, ca in cazul
transmiterii sinaptice sau al unor efecte hormonale
sau paracrine, sau de agenti fizici ca in cazul celulelor
receptoare specializate (potentiale de receptor) sau al
canalelor ionice activate de deformare mecanica,
prezente in numeroase tipuri celulare.
 Propagarea PA in membrana celulara se
realizeaza prin autoregenerare, pe baza difuziunii
sarcinilor pe cele doua fete ale membranei. Cu alte
cuvinte daca propagarea locala, decrementiala, prin
curenti ionici, determina o depolarizare suficienta
pentru deschiderea canalelor voltaj-dependente din
apropiere. Ca urmare viteza de propagare depinde de
forta motrice a difuziei, adica de amplitudinea PA si
panta depolarizarii, precum si de densitatea canalelor
voltaj-dependente implicate in declansarea PA.
 In fibra musculara scheletica si in fibrele nervoase cu
diametru mare PA are caractere si mecanisme prototip:
depolarizare abrupta cu repolarizare imediata (spike-
potential), cu depasirea izopotentialului (overshoot).

Depolarizarea se produce ca urmare a unui influx

masiv de sodiu prin canale voltaj-dependente rapide (cu
kinetica conformationala accelerata; deschidere cu prag
de voltaj si inactivare rapida).
Repolarizarea se produce ca urmare a efluxului de
potasiu prin canale voltaj-dependente ceva mai lente, in
conditiile inactivarii canalelor de sodiu.
 Potentialul de Actiune al neuronului

• Neuronii raspund la diversi stimuli prin producerea unor modificari tranzitorii ale conductantelor ionice
membranare si a potentialului membranar. Daca stimulul este suficient de puternic este generat un PA.
 Potentialul de Actiune al neuronului

Introducem în celulă electrodul pozitiv.

Pulsul de curent generat de sursă va depolariza celula:
•Curentul (sarcini pozitive) pătrund în celulă prin microelectrodul inserat şi se acumulează la faţa internă a MC.
•În acelaşi timp sarcini pozitive sunt “culese” de electrodul aflat extracelular (negativ).
Rezultatul este o scădere a diferenţei transmembranare de potenţial, deci o scădere a PR.
• Canalele de Na VD se deschid mai rapid PA
depterminând o creştere rapidă a gNa cu
consecinţă: influxul masiv de Na+ ce reduce şi
mai mult Em. Această nouă scădere a Em
determină deschiderea a noi canale de Na VD
şi creşterea în continuare a gNa cu consecinţă
depolarizarea suplimentară a membranei.
Acest proces regenerativ (feedback+) se
dezvoltă exploziv şi permite influxului de Na să
depăşească efluxul de K (faza de creştere a
PA) şi să împingă Em spre ENa (Em se
inversează, “overshoot”).
 PA
• Înainte de vârful PA, gNa începe să scadă ca
urmare a închiderii porţilor de inactivare.
Canalele de K+ se deschid lent permiţând
efluxul de K+. Scăderea influxului de Na
combinată cu creşterea efluxului de K rezultă
într-un eflux net al cationilor cu consecinţă
începerea repolarizării.
Modalitati morfologice si functionale
de comunicare intercelulara

• Fiecare celula din organism este diferentiata

pentru a indeplini un rol specific in organism.
• Coordonarea activitatii fiecarei celule din
organism este posibila numai cand pot primi si
transmite mesaje de la si respectiv la alte
celule; comunicarea intercelulara este esentiala
pentru controlul si coordonarea activitatii tuturor
celulelor, tesuturilor si organelor din organism in
scopul mentinerii homeostaziei organismului.
Modalitati morfologice si functionale
de comunicare intercelulara
Posibilitati majore de transmitere a informatiei
de la celula la alta:
• anumite substante exogene sau endogene;
• contact direct intre citoplasma celulelor vecine
prin intermediul jonctiunilor comunicante (gap
junctions);
• contact direct intre membranele celulelor
adiacente;
• prin intermediul unor substante chimice
elaborate de acestea.
Modalitati morfologice si functionale
de comunicare intercelulara
Controlul functiilor celulare prin semnale extracelulare
s-ar putea realiza in următoarele directii:
• initierea unor secvente de procese deja programate
(ex. demarajul mitozei);
• modificarea amplitudinii si/sau a frecventei de derulare
a unui fenomen ciclic care se desfăsoară spontan (ex
activitatea cardiaca, a centrilor respiratori);
• initierea raspunsului celular.
In aceste circumstante raspunsul celular se
desfasoara atat timp cat actioneaza semnalul
extracelular si inceteaza cand acesta dispare.
Modalitati morfologice si functionale
de comunicare intercelulara
stimulii chimici: substante bioactive
din spatiul extracelular, cu actiune +/- specifica
- substante bioactive strabat membrana; se leaga de
proteine receptor din citosol → complexul actioneaza la
nivel nuclear asupra ratei de transcriptie a anumitor gene.
- substante bioactive ce actioneaza la nivel plasmalemal →
fluiditatea membranara, canale ionice, prin legarea de
proteine receptor mebranare → complex agonist-receptor
care transmite semnalul.
• unii receptori → canale ionice numite receptor-operate;
controlate direct / indirect
(proteine G sau mesageri secunzi)
Modalitati morfologice si functionale
de comunicare intercelulara
Proteinele G → modalitate principala de transductie
transmembranara a semnalului chimic extracelular mediat
de activarea receptorilor.
• structuri trimerice, formate din complex  (comun) si
subunitate  (specific).
• transductia presupune activitatea GTP-azica a proteinei G;
elementul activ este complexul -GTP.
• proteinele G controleaza enzime submembranare ce
genereaza mesageri secunzi: adenilat ciclaza (AC),
guanilat ciclaza (GC), fosfolipaza C (PLC) si fosfolipaza A2
(PLA2).
• Proteinele ce controleaza AC sunt activatoare sau
inhibitoare (Ga, Gi), dupa subunitatea . Proteinele G non-
a, non-i apartin clasei Gq (stimuleaza PLC).
Modalitati morfologice si functionale
de comunicare intercelulara
• Ciclazele → esteraze ale nucleotidelor trifosforilate
(ATP si GTP), rezulta nucleotidele ciclice (cAMP si
cGMP).
• Fosfolipaza C = scindeaza fosfatidil-inozitol bifosfatul
membranar (PIP2) in inozitol-trifosfat (IP3) si
diacilglicerol (DAG).
• Fosfolipaza A2 = eliberarea din trigliceride a acidului
arahidonic; metabolizat pe calea ciclooxigenazei sau
lipooxigenazei → eicosanoizi (PG, LT).
• Nucleotidele ciclice stimuleaza proteinkinaze (A si G),
prin fosforilari asupra situsurilor proteice
Modalitati morfologice si functionale
de comunicare intercelulara
• IP3 elibereaza Ca++ din RE → canale reticulare /
eliberare de Ca dependenta de Ca
• Ca citosolic → eliberare de Ca din RE si prin
actiune asupra canalelor ryanodina
• DAG → activarea PKC
• Ca citosolic ca mesager secund → prin cuplare cu
calmodulina, complexul activeaza unele PK (ex
kinaza lantului usor al miozinei).
• Tirozinkinazele → citosolice / pot functiona ca
element de transductie in cadrul unor receptori
plasmalemali (insulina).
 MESAGERI PRIMARI
Liganzi → receptor specific → ligand-receptor→
răspunsul celular.
Neuromediatorii sunt substanţe chimice care
acţionează asupra altei celule nervoase / celule
efectoare prin intermediul sinapselor.
Hormoni locali sunt sintetizati în anumite celule; după
secreţie acţionează asupra altor celule din imediata
vecinătate a celulelor secretoare.
Hormonii sunt secretaţi de glandele endocrine ajung
în circulaţia generală → la celule ţintă situate la
distanţă faţă de celula secretoare;
 MESAGERI PRIMARI
Interacţiunea mesageri primari - celula ţintă
determină răspuns celular:

1. “reacţia primară” = recunoaşterea mesagerului primar

şi interacţiunea (legarea reversibilă cu mare afinitate
şi cu o deosebită specificitate între mesager şi
receptorii celulari specifici)
2. “reacţie secundară” = modificări ale conformaţiei
moleculei receptoare care trece într-o stare activă;
au drept rezultat răspunsul specific celular la
acţiunea mesagerului.
 Receptorii celulari
Interacţiunea mesagerului extracelular cu receptorul
specific necesită mobilitate = “receptor mobil” (activarea
receptorilor membranari presupune migrare, agregare /
dezagregare moleculară).
Procesele de migrare laterală a receptorilor dau
posibilitatea acestora să realizeze densităţi diferite pe
suprafaţa membranei celulare

Activarea receptorului este urmată de:

- cuplarea acestuia cu anumite proteine reglatoare care
plutesc de asemenea liber în membrană
- internalizare şi degradarea biochimica a acestora (este
necesar să se sintetizeze noi receptori);

resinteza receptorilor = proces permanent

 Receptorii celulari
a.reglare “homologă”: mesagerul primar depăşeşte o
anumită concentraţie → creşte numărul de receptori
refractari → “down regulation” / reglare inhibitoare
(descendentă sau reductivă; reducerea numărului de
receptori disponibili prin exces de mesager primar);
“up regulation” → protecţia receptorilor împotriva
activării (reducerea numărului de receptori) determină
o reacţie activatoare
b.reglare “heterologă sau heterospecifică”: activarea
receptorilor poate fi influenţată de către anumiţi agenţi
bioactivi exogeni/endogeni.
Ex: creşterea densităţii receptorilor pentru ocitocină de
către hormonii estrogeni şi reducerea de către
progesteron.
 Receptorii celulari
Acelaşi mesager poate să realizeze reacţii diferite în
teritorii diferite, uneori aproape diametral opuse (existenţa
mai multor tipuri sau subtipuri de receptori).
Ex: catecolamine 4 tipuri de receptori (α1, α2, β1, β2);
acetilcolină 3 tipuri clasice de receptori (N, M si I)
Importanţa pluralităţii receptorilor pentru un mesager:
- răspunsul organismului la un anumit semnal este modulat
în vederea adaptării cât mai adecvate a acestuia,
- posibilitatea sintezei unor substanţe farmacologic active,
deosebit de specifice capabile să exercite acţiuni
terapeutice de mare selectivitate.
 Agonişti şi antagonişti

Agonişti ai receptorilor = anumiţi liganzi

(naturali / exogeni) care după cuplarea cu
receptorul specific declanşează reacţia primară
şi secundară.
Antagonişti “competitivi” ai receptorilor =
substanţe ce se pot cupla specific cu receptorii
celulari fără să declanşeze reacţiile secundare
intracelulare; aceste substanţe care astfel
împiedică accesul agoniştilor la receptori
Agonişti / antagonişti “parţiali” = răspunsuri
de intensitate diferită, dar mai scăzută.
 Mecanisme de realizare a răspunsului celular
declanşate de interacţiunea receptor - mesager primar

Interacţiunea dintre mesagerul extracelular si

receptorul specific poate să realizeze activarea
celulară:

- prin activarea unui canal ionic din membrana

celulară;
- prin activare enzimatică şi sinteza de mesageri
secunzi (de ordinul al II-lea);
- prin modificări la nivelul nucleului celulei.
 Activarea unor canale ionice
prin interacţiunea ligand - receptor
Activarea receptorilor membranari de către
mesagerul extracelular determină deschiderea
diferitor tipuri de canale ionice:

- influx ionic suficient pentru a produce direct răspunsul

celular (ex. deschiderea canalelor de calciu receptor
dependente din celulele non excitabile care nu pot
declanşa un potenţial de acţiune în vederea activării)
- mişcări ionice de amplitudine mică care modifică
repartiţia sarcinilor de o parte şi de alta a membranei
(modifică potenţialul de membrană); activarea
canalelor voltaj dependente şi declanşarea unui
potenţial de acţiune (ex. celule excitabile:neuronul şi
celule musculare).
 Activarea enzimatică şi sinteza de mesageri
secunzi consecutiv interacţiunii ligand – receptor

Receptorii se găsesc la
nivelul membranei celulare,
interacţiunea mesager
extracelular - receptor specific
→ “mesageri secunzi” (al II-lea
mesager) care declanşează
toată suita de fenomene
intracelulare care duce la
răspunsul specific celular.
Ex: 3, 5’-cAMP, 3’,5’-
cGMP,ioni de Ca , produşi de
degradare a fosfatidilinozitolului
Mesagerii secunzi →
activarea proteinkinaze
specifice → procese de
fosforilare → răspunsul celular
 Sistemul de mesageri secunzi
adenilatciclazic
Adenozin – monofosfatul
ciclic (cAMP):
- este unul din cei mai
răspândiţi mesageri de
ordinul II în organismul uman;
- se formează din ATP sub
acţiunea unei enzime
(adenilatciclaza - AC) a cărei
activitate este controlată de
interacţiunea ligand
(mesager primar) – receptor
- activarea AC are loc în
prezenţa GTP care, prin
intermediul “proteinelor G”,
are rol de traductor
 Sistemul de mesageri secunzi adenilatciclazic
• Proteine G: activatoare / inhibitoare; au rol esenţial în
controlul producerii de mesager secundar după
interacţiunea ligand – receptor.-
• Proteina G activatoare (Gs) este alcătuită din 2
subunităţi α şi β; subunitatea β este dimer alcătuit 2
subunităţi: una β şi alta γ; deci, proteina G are din 3
subunităţi: α, β, γ.
- Subunitatea α are afinitate pentru GTP; după fixare
se comportă ca o GTP-ază şi în prezenţa Mg++
hidrolizează GTP ceea ce are ca rezultat activarea
adenilatciclazei şi consecutiv formare de c AMPdin
ATP
- După hidroliza GTP în GDP, Pi şi energie,
subunitatea α-GDP este inactivă; se recombină cu
subunitatea β (dimerul βγ) refăcând proteina G care
poate să-şi reia ciclul, după următoarele secvenţe
 Sistemul de mesageri secunzi adenilatciclazic
• Proteina G inhibitoare (Gi) diminuă activitatea AC.
• cAMP, Ca → mesageri secunzi care asigură cuplarea
dintre excitaţie şi răspunsul celular specific
(contracţie musculară, secreţie glandulară).
- 3’,5’ cAMP se fixează pe receptorul său
intracitoplasmatic (proteinkinază).
- proteinkinaza intracitoplasmatică are 2 subunităţi:
= subunitatea reglatoare capabilă să cupleze reversibil
mesagerul secund (cAMP);
= subunitatea catalitică – enzimă inactivă în absenţa
3’,5’ cAMP.
 Sistemul de mesageri secunzi adenilatciclazic

- in urma legării cAMP de subunitatea reglatoare

a proteinkinazei se elibereaza subunitatea
catalitica; devine activă şi capabilă să producă
fosforilarea unor proteine citoplasmatice.
- Proteina fosforilată este o moleculă informativă
care permite transformarea unui substrat (A),
precursor, într-o formă diferită (B) care
reprezintă răspunsul celular.
- Activarea proteinkinazei intracitoplasmatice
poate fi însoţită sau nu de disocierea cAMP de
subunitatea reglatoare.
 Sistemul de mesageri secunzi adenilatciclazic
• Specificitatea de acţiune a mesagerului extracelular
nu este asigurată de cAMP ci de specificitatea
receptorului de care se leagă mesagerul secund
(implica proteinkinază intracelulară care acţionează
asupra unui substrat proteic specific)
• Întreruperea acţiunii dintre primul mesager (semnalul
extracelular) şi receptorul specific se însoţeşte de
revenirea la valorile de repaus a concentraţiei cAMP.
• Acest proces este rezultatul degradării cAMP de către
enzime (fosfodiesteraze) rezultand 5’ AMP – inactiv;
fosfodiesterazele participă la controlul efectelor
interacţiunii semnalului extern cu celula (nivelul
semnalului) deoarece modulează concentraţia cAMP.
 Sistemul de mesageri secunzi adenilatciclazic

Fosfodiesterazele constituie un punct de

impact pentru substanţe medicamentoase.
Ex: cafeina, teofilina
- inhibă fosfodiesteraza
- determină acumularea intracelulară a cAMP
- prelungeste în timp efectele generate de primul
mesager
- relaxarea musculaturii bronşice (teofilina) cu
efect benefic în astmul bronşic.
 Sistemul de mesageri secunzi guanilatciclazic
• cGMP:
- semnalele extracelulare care determină ↑
concentraţiei i.c. de cGMP determină si ↑
concentraţiei Ca++ în citoplasmă; Ca++ ar activa
indirect GC intracitoplasmatică.
- Ca++ ar stimula producerea de endoperoxidază;
sub acţiunea unei lipooxigenaze ar genera
derivaţi intermediari şi eliberarea de radicali OH
şi hidroxiderivaţi; radicalii OH sunt responsabili
de activarea GC şi formarea de cGMP din GTP.
Sistemul de mesageri secunzi guanilatciclazic
Celulele cu bastonaşe din retină→ proteina
GTP – dependente (transducină) este formată
din aceeaşi subunitate β (βγ) legată de
subunitatea α dar diferită faţă de proteinele Gs
şi Gi din constituţia receptorului adenilatciclazic
numită subunitatea “α–T”.
Transducina activeaza o fosfodiesterază
care hidrolizează specific cGMP determinând
scăderea concentraţiei lui → modificarea
potenţialului de membrană a acestor celule şi
generarea potenţialului de receptor (activarea
lanţului neuronal responsabil cu transmiterea şi
prelucrarea informaţiei vizuale).
 Sistemul de mesageri secunzi
derivaţi de fosfatidil-inozitol
Interacţiune
semnal extracelular –
receptori membranari
specifici se activeaza
în membrana
“fosfolipaza C”, care
hidrolizează inozitol-
polifosfatul rezultând
diacilglicerol (DAG)
si inozitoltrifosfat (IP3)
 Sistemul de mesageri secunzi
derivaţi de fosfatidil-inozitol
• Diacilglicerolul (DAG) rezulta din hidroliza
inozitolpolifosfatului membranar
• Roluri:
- sursă de acid arahidonic (precursor de
prostaglandine, prostacicline, tromboxani şi
leucotriene)
- mesager secund deoarece activează în
citoplasmă proteinkinaza C (PKC).
• PKC si Ca++ catalizează fosforilările proteice
intracelulare având ca rezultat final răspunsul
specific al celulei.
 Sistemul de mesageri secunzi
derivaţi de fosfatidil-inozitol

• Inozitoltrifosfatul (IP3) este implicat în eliberarea

calciului stocat în compartimentul intracelular
(RE)
• Cuplarea IP3 cu un receptor specific din
membrana RE activează un canal specific de
Ca++ astfel încât conform gradientului de
concentraţie calciul ionic acumulat în reticulul
endoplasmic pătrunde în citoplasmă.
 Comunicarea intercelulară
prin intermediul jonctiunilor “gap”
• “Jonctiuni gap” = diferentieri membranare prin
care celulele comunică datorită unor proteine
specifice “conexine” (canale intercelulare).
• Conexina se dispune in membrana celulară →
“conexon”.
• Conexonul → 6 molecule de conexină si formează
1/2 de canal. Prin unirea la unul din capete a doi
conexoni → un canal intercelular intre cele două
celule adiacente.
• Jonctiunile gap sunt functionale numai in conditii
fiziologice (cand o celula cu jonctiuni gap cu alte
celule adiacente prezintă perturbări functionale
jonctiunea se inchide pentru a izola celula afectată
de celulele vecine).
 Comunicarea intercelulară
prin intermediul jonctiunilor “gap”
• Rolurile jonctiunilor gap:
- facilitează fluxuri directe de ioni/molecule mici
intre celulele adiacente; semnalul electric este
transmis de celula excitată la celulele vecine
(miocard, celulele musculare netede, neuroni);
- in tesuturile epiteliale pot cupla functional
celulele;
- este posibil ca acest tip de jonctiuni să fie
implicate in controlul cresterii si diferentierii
celulelor adiacente ca urmare a generării unui
mediu intracelular comun.
 FIZIOLOGIA
TRANSMITERII SINAPTICE

 Etape & caractere ale transmiterii

 Mecanismul eliberarii mediatorului
 Tipuri de efecte post-sinaptice
 Clase de neuromediatori
• Tipuri de sinapse:
- chimice
-In transm impuls la niv snc
-neur presinaptic elib neurotransmitatorul cu
act asupra R din mbr. neur postsinaptic.
-ex: Ach, norepinefrina, histamina, GABA,
glicina, serotonina, glutamat.
- electrice:
-prezenta de canale apoase reprez de
jonctiuni de comunicare (gap)
 Asa-zisele sinapse electrice sunt de fapt bazate pe
jonctiunea celulara comunicanta (“nexus”, ”gap-
junction”), structura proteica transmembranara ce
delimiteaza un por care strabate doua membrane
adiacente. Ele permit difuzia ionilor de la o celula la
cealalta, asigurand propagarea potentialului de actiune.

Sinapsele chimice sunt structuri specializate ce

asigura transmiterea de mesaje intre celule invecinate
prin intermediul unei substante mesager de ordinul I.
• Sinapsa “chimica” presupune existenta unui
mediator chimic pentru semnalizarea intercelulara,
eliberat din teritoriul presinaptic* in spatiul sinaptic si
care actioneaza asupra unor receptori specifici din
membrana postsinaptica.
*unidirectionalitate

• Componenta presinaptica este intotdeauna

terminatia unei prelungiri neuronale de tip axonic.
Daca celula receptoare este un neuron, sinapsa este
neuro-neuronala, iar daca apartine altui tip celular
sinapsa se numeste neuro-efectoare.
• Etapele transmiterii sinaptice reprezinta parcursul
moleculei semnal (eliberare, difuzie, actiune), la care
putem adauga etape premergatoare (sinteza,
transport, incarcare in vezicule, pregatire vezicule).

• Neuromediatorul este sintetizat la nivelul butonului terminal

sau in ribozomii corpului celular al neuronului. In al doilea caz
(neuropeptide), este transportat de-a lungul axonului cu
ajutorul microtubulilor (neurofilamente).

• In cele mai multe cazuri eliberarea mediatorului in

spatiul sinaptic se produce prin exocitoza, ceea ce
preupune prezenta sa la nivel presinaptic in vezicule.
• Aparitia unui potential de actiune la nivelul butonului
terminal (fiziologic prin propagare de-a lungul
membranei axonale) determina un influx de calciu
voltaj-dependent.

• Cresterea calciului citosolic la nivel submembranar

presinaptic initiaza fuziunea dintre membrana
presinaptica si membrana veziculelor cu mediator
(ancorate deja la nivelul situsurilor de eliberare), deci
exocitoza.
• Cuplarea cu receptori membranari postsinaptici
determina un raspuns excitator sau inhibitor.

• In termeni de potential electric transmembranar

excitatie = depolarizare, inhibitie = hiperpolarizare;
• Depolarizarea este de obicei rezultatul unui influx de
sodiu si / sau calciu, iar hiperpolarizarea poate fi
determinată de eflux de potasiu sau de influx de clor.
• Se produce cresterea sau scaderea probabilitatii de
aparitie a unui potential de actiune pe baza
fenomenului de sumatie spatio-temporala.
• In cazul jonctiunii nero-musculare din muschiul
striat frecventa potentialelor de actiune din fibra
motorie determina cantitatea de mediator
eliberata, deci gradul de ocupare a receptorilor
postsinaptici nicotinici si in final, datorita
sumatiei temporo-spatiale de la nivelul
membranei postsinaptice, conditionează
probabilitatea declansarii potentialelor de
actiune in fibra musculara, deci frecventa lor.
• In cazul sinapselor interneuronale mecanismul
integrativ este mult mai complex.
• Membrana corpului celular este in general
incapabila sa genereze potentiale de actiune.
• Ea reprezinta suportul sumatiei spatio-temporale
a tuturor efectelor postsinaptice excitatorii si
inhibitorii, conditionand frecventa de descarcare
a potentialelor de actiune la nivelul conului de
emergenta al axonului.
• In jonctiunile neuro-efectoare vegetative, laxe, nu
exista o specializare strict delimitata ca membrana
postsinaptica.
• Datorita spatiului larg de difuziune a mediatorului
intreaga membrana a celulei efectoare este sub
influenta neuromediatorilor proveniti din varicozitati
ale mai multor terminatii neuronale.
• In functie de echipamentul de canale ionice,
raspunsul ‘’postsinaptic’’ este modificarea globala a
potentialului membranar sau potentialul de actiune,
daca este atins pragul intr-o regiune membranara.
- difuzie extrasinaptica + captare extraneuronala
- inactivare enzimatica
- recaptare presinaptica + internalizare autoreceptori
- internalizare receptori postsinaptici
• Multe sinapse folosesc mai multi mediatori pentru
transmiterea & modularea semnalului (cotransmisie)
• Unul este de obicei neurotransmitatorul principal, iar
ceilalti sunt cotransmitatori, cu diverse efecte post- si
pre-sinaptice.
• Transmitatorul principal poate actiona pe receptori
presinaptici, de obicei in sens auto-inhibitor.

• Datorita vitezei relativ mici a etapelor componente,

transmiterea sinaptica presupune o intarziere,
determinata mai ales de difuzia mediatorului.