CURS 2........

AMG I

Factori care au influențat istoria nursingului și dezvoltarea sa: credințe

religioase, religii organizate (creștinismul), efectele războaielor mondiale,
influența Crucii Roșii Interaționale.

Istoricul medicinei şi al nursingului se contopeşte cu istoria dezvoltării societăţii umane cu

perioadele sale de progres, stagnare sau declin, care s-au influenţat reciproc.

In civilizatiile timpurii - apariţia diferitelor religii a determinat apariţia practicilor de îngrijire,

care în mare măsură aparţineau sacerdotului (preot), astfel că arta vindecării să poarte pecetea
teologică. În cea mai mare măsură îngrijirea celor bolnavi rămâne în seama familiei acestuia
sau a persoanelor pedepsite care căutau astfel să-şi dobândească iertarea zeilor.

Medicina Evului Mediu - reprezentat un amestec de misticism, spiritualitate şi practici

medicale ale anticilor. Se credea că puterea de vindecare venea direct de la Dumnezeu, iar
tehnicile și metodele folosite variau în funcție de poziția geografică și cultura poporului
respectiv.

Odată cu răspândirea controlului bisericii în toate aspectele vieții publice și private, ritualurile
păgâne au fost condamnate și au dispărut treptat din practica doctorilor.

La începuturile creştinismului, -Alături de ordinele religioase ale cavalerilor apare ordinul

”Diaconeselor” sau ”al purtătoarelor de scufii” care, fără a fi călugăriţe acordau asistenta
bolnavilor la domiciliu ,îngrijirile erau adresate mai mult sufletului decât trupului, se încerca
reconfortarea spirituală a pacienţilor, mai ales a celor gravi, pentru a putea trece în linişte în
nefiinţă conform cu învăţăturile creştinismului.

Profesia de asistent medical a avut de-a lungul anilor numeroase dificultăţi -

recunoaşterea ca profesie s-a produs abia la jumătatea secolului al XX-lea. Datorită
complexităţii activităţii, nursingul s-a transformat de-a lungul anilor dintr-o meserie în profesie,
în care vocaţia este înlocuită de profesionalism.

Nursingul a cunoscut în lunga sa perioada de evoluţie 3 etape distincte:

-etapa unui sistem de îngrijiri bazat pe vindecătorii tradiţionali şi autoingrijire, cu

interpretarea fenomenelor legate de boala prin prisma tradiţiilor religioase şi culturale ale
fiecărei comunităţi în parte.

1
CURS 2........AMG I

-a doua etapă de dezvoltare a îngrijirilor apare odată cu creştinismul, -instituţionalizarea

subliniind funcţia de ajutor social a nursingului, punându-se accent pe acordarea îngrijirilor
corporale şi psihice .

-a treia etapă este legată de dezvoltarea socială şi economică, etapa în care monopolul religios
şi/sau al acţiunilor caritabile din sec al XIX- lea a fost detronat.

Se va face apel la asistentele medicale, ale căror cunoştinţe profesionale vor căuta să fie
completate cu noi discipline precum fiziopatologia, epidemiologia, educaţia sanitară, etc. În
mai toate ţările lumii au apărut școli pentu pregătirea asistenților medicali şi a personalului
auxiliar. Secolul XX cauta să definească cât mai exact termenul de nursing plecând de la
definiţia simplă în care ,,nursa/ asistentul medical este profesionistul care hrăneşte, încurajează
şi protejează o persoană, fiind pregătită pentru a îngriji bolnavi, răniţi şi bătrâni”.

După cel de-al II-lea Război Mondial s-au produs schimbări majore în educaţia de nursing,
fiiind înfiinţate şi extinse programele de nursing practic.

*Efectele situatiilior de razboi au aratat cat de necesara era aceasta categorie de peronal
considerata a fi esentiala in ingrijirile pacientilor. Chiar inceputurile nursingului modern
au fost influentate de experientele lui Florence Nightingale din razboiul din crimeea care
au dus la schimbari macar in privinta reconsiderarii aspectelor de igiena in ingrijiri.

Crucea Roşie Internaţională

În urma Conferinţei Internaţionale din 1863, prima idee a lui Dunant – de a înfiinţa o
societate de voluntari în fiecare ţară – a devenit realitate prin înfiinţarea primelor Societăţi
Naţionale.

De la înfiinţare, Crucea Roşie s-a implicat în toate conflagraţiile care au avut loc: războiul
franco-german (1870–1871), hispano-american (1898), ruso–japonez (1904), războaiele
balcanice (1912), primul război mondial (1914–1919).

În timpul războiului franco–german, Comitetul Internaţional de Cruce Roşie (C.I.C.R.)

înfiinţează Agenţia Centrală de Cercetări (A.C.C.) cu următoarele scopuri declarate:

• obţinerea, înregistrarea şi transmiterea informaţiilor despre persoanele dispărute şi prizonierii

de război;

• asigurarea corespondenţei între familiile separate de evenimente cât timp mijloacele de

comunicare sunt întrerupte;
2
CURS 2........AMG I

• transmiterea către rudele persoanelor dispărute a diverselor documente şi atestări.

În aprilie 1919, cu prilejul Conferinţei medicale internaţionale de la Cannes, se adoptă

propunerea ca activitatea Crucii Roşii să se desfăşoare şi pe timp de pace.

Conceptul „Dreptul fiecărui individ la Îngrijirile de sănătate „

A doua Conferinţă de la Geneva extinde activitatea Crucii Roşii asupra răniţilor, bolnavilor
şi membrilor personalului sanitar care participă la confruntări maritime.

A treia Conferinţă a Crucii Roşii din anul 1929 reglementează situaţia prizonierilor de război,
iar la a patra Conferinţă din anul 1949 Crucea Roşie Internaţională ia sub protecţia sa şi
populaţia civilă din teritoriile beligerante.

Principiile Crucii Roşii Internaţionale sunt:

Umanitatea: Crucea Roşie ajută să fie prevenite şi să uşureze suferinţele umane apărute în
orice împrejurare. Ea favorizează înţelegerea mentală, prietenia şi cooperarea pentru pace
durabilă între toate popoarele lumii. Imparţialitatea: Ajutoarele umanitare vor fi oferite oricărui
individ aflat în suferinţă, fără deosebire de rasă, naţionalitate sau ideologie.

Neutralitatea: Abţinerea de a fi implicată în conflicte de orice natură: politice, rasiale,

religioase, ideologice.

Independenţa: Societăţile naţionale de Cruce Roşie sunt independente de guverne şi puterea

politică, dar sunt supuse legilor de guvernare a ţării respective.

Voluntariat: Crucea Roşie este o instituţie care se bazează pe activitatea voluntară a membrilor
ei.

Unitate: În fiecare stat există doar o organizaţie de Cruce Roşie sau Semilună Roşie Naţională,
care este deschisă tuturor şi îşi extinde acţiunile umanitare pe întreg teritoriul ţării.

Universalitate: Societatea de Cruce Roşie şi Semilună Roşie este o instituţie universală,

formată din societăţi naţionale, care pe lângă îndatoririle şi drepturile legale au şi obligativitatea
de a se întrajutora.

Pentru activitatea depusă, Mişcării internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie i s-a
decernat de patru ori Premiul Nobel pentru pace în 1901, 1917, 1944 şi 1963. Astăzi ea
cuprinde peste 128 000 membri care acţionează în vederea prevenirii şi alinării suferinţelor

3
CURS 2........AMG I

provocate de războaie, conflicte armate, tensiuni politice, dezastre, calamităţi naturale sau
sociale.

Crucea Roşie Română

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară,

neguvernamentală, bazată pe voluntariat, care oferă asistență de urgență, în caz de dezastre,
precum și educație în domeniul sanitar în România. Este afiliată națională a Federației
Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

La iniţiativa prinţului Dimitrie Ghica, alături de Dimitrie A. Sturdza, A. Fotino, a doctorilor

Carol Davila şi Panait Iatropol, la 4 iulie 1876 a lua fiinţă Societatea Naţională de Cruce Roşie
a României (CRR), cu sediul la Spitalul Colțea (unde se afla și Eforia Spitalelor Civile).
Primele cursuri de pregătire a Surorilor voluntare de Cruce Roşie vor fi înfiinţate în 1877 tot la
Spitalul Colţea din Bucureşti.

INFLUENTA CRUCII ROSII INTERNATIONALE

De la înfiinţare, Crucea Roşie s-a implicat în toate conflagraţiile care au avut loc: războiul
franco-german (1870–1871), hispano-american (1898), ruso–japonez (1904), războaiele
balcanice (1912), primul război mondial (1914–1919).

În timpul războiului franco–german, Comitetul Internaţional de Cruce Roşie (C.I.C.R.)

înfiinţează Agenţia Centrală de Cercetări (A.C.C.) cu următoarele scopuri declarate:

• obţinerea, înregistrarea şi transmiterea informaţiilor despre persoanele dispărute şi prizonierii

de război;

• asigurarea corespondenţei între familiile separate de evenimente cât timp mijloacele de

comunicare sunt întrerupte;

• transmiterea către rudele persoanelor dispărute a diverselor documente şi atestări.

În aprilie 1919, cu prilejul Conferinţei medicale internaţionale de la Cannes, se adoptă

propunerea ca activitatea Crucii Roşii să se desfăşoare şi pe timp de pace.