CRUCEA ROSIE

Crucea Rosie, cunoscuta si sub numele complet de Miscarea Internationala de Cruce

Rosie si Semiluna Rosie, semnifica o miscare umanitara internationala ce are sub coordonarea sa
mai multe organizatii distincte si independente, dar aflate sub pelerina comuna a principiilor de
baza, obiectivelor, simbolurilor, statuturilor si organelor de conducere.
Misiunea Miscarii Internationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie este de a proteja viata
si sanatatea oamenilor, de a asigura respectul fata de fiinta umana, de a preveni si alina suferinta
oamenilor, fara a face apel la discriminarea de nationalitate, rasa, religie, clasa sociala sau opinii
politice.
Termenul de Crucea Rosie Internationala este adesea intalnit in favoarea denumirii
complete de Miscarea Internationala de Cruce Rosie si Semiluna Rosie. Partile componente ale
miscarii sunt: Comitetul International al Crucii Rosii (CICR), Federatia Internationala a
Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, si Societatile Nationale de Cruce Rosie si
Semiluna Rosie.
Istoria si originile Crucii Rosii sunt consacrate in vorbele lui Henry Dunant (1828-1910)
"Siamo tutti fratelli" (Suntem cu totii frati), initiatorul Miscarii Internationale de Crucea Rosie si
Semiluna Rosie. Afaceristul elvetian, Henry Dunant a tras semnalul de alarma asupra necesitatii
de a infiinta societati de ajutor si de a raspandi un acord international cu privire la ajutorarea
ranitilor si la persoanele care ii ingrijesc.

Batalia de la Solferino
Istoria Crucii Rosii incepe cu batalia de la Solferino, la 24 iunie 1859, in nordul Italiei,
unde armatele Frantei si Austriei s-au luptat vreme de o zi. In urma confruntarii, numarul
mortilor si al ranitilor de pe campul de lupta a fost foarte mare, 40.000, iar numarul personalului
medical calificat, a chirurgilor si a medicamentelor era insuficient. Henry Dunant a fost martorul
consecintelor oribile de dupa batalie. Impresionat de dezastrul umanitar, Henry s-a oferit
ca voluntar, a adunat oameni din satul invecinat si a petrecut trei zile, pentru a ingriji ranitii,
abandonand complet scopul vizitei sale in Italia.

"O amintire de la Solferino"

Intors in Elvetia, Henry Dunant a continuat sa fie tulburat de cosmarul caruia ii fusese
martor la Solferino. In urma acestui episod tragic, a scris o carte si a publicat-o pe cheltuiala sa,
in noiembrie 1862. Cartea "O amintire de la Solferino" a fost trimisa familiilor domnitoare din
Europa, liderilor militari, politici, celor implicati in actiuni filantropice si prietenilor.
O amintire de la Solferino a avut o influenta foarte importanta. In mai putin de un an,
ca urmare a propunerilor pe care le continea, a luat fiinta o organizatie mondiala. Meritul lui
Dunant a fost acela ca a reusit sa convinga statele sa codifice si sa recunoasca obiceiurile
razboiului.
2

Cartea a propus doua idei de o importanta majora:

infiintarea, in fiecare tara, a unei societati de ajutorare a ranitilor pe timp de razboi,

alcatuita din voluntari;

promovarea unui acord international care sa protejeze soldatii raniti pe campul de lupta
si pe aceia care ii ingrijesc, oferindu-le astfel un statut neutru.

Cartea a avut un real succes iar rezultatele au aparut in mai putin de an. Meritul a fost
exclusiv al lui Dunant, care a reusit sa convinga statele sa codifice si sa recunoasca obiceiurile
razboiului. Ca urmare a propunerilor pe care le continea, a luat fiinta o organizatie mondiala.

Infiintarea Comitetului International al Crucii Rosii (CICR)

Comitetul International al Crucii Rosii este o institutie umanitara privata, infiintata in
1863 la Geneva, Elvetia. Comitetul cuprinde 25 de membri si are o autoritate unica in cadrul
dreptului international umanitar privind protejarea vietii si demnitatii victimelor conflictelor
armate nationale si internationale. Comitetul celor 5 a fost rezultatul intrevederii lui Dunant cu
avocatul Societatii pentru Bunastare Publica de la Geneva, Gustave Moynier. Gustave a fost
extrem de impresionat de cartea "O amintire de la Solferino". Impreuna cu Dunant, ceilalti patru
membri au fost chiar avocatul Gustave Moynier, medicul chirurg Louis Appia, Thodore
Maunoir de la Comisia pentru Igiena si Sanatate de la Geneva si generalul elvetian GuillaumeHenri Dufour. Comisia s-a intrunit pentru prima oara la 17 februarie 1863 si s-a numit Comitetul
International pentru Ajutorarea Ranitilor, care, in 1876, urma sa devina Comitetul International
al Crucii Rosii.
Liga Societatilor de Cruce Rosie
In 1919, Liga Societatilor de Cruce Rosie a fost infiintata in mod formal, cu sediul la
Paris, de catre reprezentanti ai societatilor de Cruce Rosie din Franta, Marea Britanie, Italia,
Japonia si Statele Unite, avand ca prim obiectiv imbunatatirea sanatatii oamenilor din tarile care
suferisera in timpul celor patru ani de razboi. Liga Societatilor de Cruce Rosie era destinata "sa
consolideze si sa uneasca pentru activitatile de sanatate, Societatile de Cruce Rosie existente si sa
promoveze crearea de noi societati". O parte cruciala a activitatii era de a oferi si a coordona
asistenta pentru victimele dezastrelor naturale si ale epidemiilor. Din 1939, sediul sau permanent
a fost la Geneva. In 1991, s-a luat hotararea de a schimba denumirea Ligii Societatilor de Cruce
Rosie si Semiluna Rosie in "Federatia Internationala a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna
Rosie".
3

Razboiul Mondial a transmis nevoia de stransa cooperare intre Societatile de Cruce Rosie
care, prin intermediul activitatilor desfasurate pe timpul razboiului in favoarea prizonierilor de
razboi si a combatantilor, atrasesera milioane de voluntari si construisera un mare organism de
experti. Ideea originala ii apartine lui Henry Davison, pe vremea aceea presedintele Crucii Rosii
Americane (ARC). Aceasta miscare a insemnat extinderea activitatea international a Crucii
Rosii. ARC avusese deja o misiune destul de solicitanta in urma unei catastrofe naturale. Henry a
propus, la o conferinta internationala medicala (aprilie 1919, Cannes, Franta), "federalizarea
Societatilor de Cruce Rosie din diferite tari, intr-o organizatie comparabila cu Liga Natiunilor, in
scopul unei permanente cruciade medicale pentru imbunatatirea sanatatii, prevenirea bolilor si
alinarea suferintei".
Societati Nationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie
Societatile nationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie exista in aproape fiecare tara din
lume. In cadrul statelor in care se afla, acestea preiau datoriile si responsabilitatile unei societati
nationale de ajutorare, asa cum este definit de Legea Umanitara Internationala. In cadrul
Miscarii, CICR e responsabil de recunoasterea legala a unei societati de ajutor ca societate
nationala de Cruce sau Semiluna Rosie.
La sfarsitul Conferintei Internationale din 1863 prima idee a lui Dunant, de a infiinta o
societate de voluntari in fiecare tara, a devenit realitate prin infiintarea primelor Societati
Nationale. Astfel de societati au fost infiintate, cateva luni dupa Conferinta Internationala, in
Wurttemburg, Marele Ducat de Oldenburg, Belgia si Prusia. Apoi au luat fiinta societatile din
Danemarca, Franta, Italia, Mecklenburg-Schwerin, Spania, Hamburg si Hesse. Pe atunci, ele se
numeau "comitete nationale" sau "societati de ajutorare", dar, mai tarziu, au inceput sa fie
cunoscute sub denumirea de Societati Nationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie.
Simboluri ale miscarii: Crucea Rosie, Semiluna Rosie, Cristalul Rosu, Leul si Soarele Rosu,
Magen David Adom
In lunile care au urmat, cei cinci membri ai Comitetul International al Crucii Rosii au
adoptat in cadrul unei conferinte internationale emblema distinctiva a Miscarii. Conferinta a avut
loc in octombrie 1863, au participat 16 tari si a avut ca rezultat crearea emblemei distinctive: o
cruce rosie pe fond alb, cu scopul de a identifica si de a proteja voluntarii care acorda ajutor
soldatilor raniti.
Simbolurile Crucii Rosii, Semilunii Rosii, Leului si Soarelui Rosu si Cristalului Rosu au
in prima instanta o utilizare protectoare in conflictele armate, ulterior emblemele avand
o utilizare indicativa, fiind folosite ca semne distinctive de acele organizatii care fac parte din
Miscarea Internationala de Cruce Rosie si Semiluna Rosie.

Crucea Rosie

Crucea Rosie pe un fundal alb a fost simbolul original de protectie declarat la Conventia
de la Geneva din 1864. Simbolul este o inversare a steagului national al Elvetiei, fiind adoptat in
cinstea fondatorului sau, elvetianul Henry Dunant, si a tarii sale.

Semiluna Rosie

Imperiul Otoman a folosit o Semiluna Rosie pentru a proteja soldatii musulmani, dar s-a
angajat in acelasi timp sa respecte simbolul Crucii Rosii. In urma acestei manifestari, CICR a
declarat in 1878 ca se pot adopta simboluri oficiale aditionale pentru statele non-crestine. De
atunci, Semiluna Rosie este emblema tuturor statelor cu populatii majoritar musulmane.
Cristalul Rosu

In urma controversei legate de societatea nationala din Israel si Magen David Adom, a
fost luata in vedere introducerea unui nou simbol de protectie cu caracter aditional si neutru.
Simbolul Cristalului Rosu a fost adoptat la 22 iunie 2006 ca emblema Societatii Palestiniene de
Semiluna Rosie (PRCS) si Societatea Nationala Israeliana, Magen David Adom (MDA)
Leul si Soarele Rosu. Intre 1924 si 1980, Iranul a utilizat Leul si Soarele Rosu ca simbol
pentru societatea sa nationala, bazat pe steagul Dinastiei Qajar. Leul si Soarele Rosu a fost
recunoscut ca simbol protector in 1929, odata cu Semiluna Rosie.
Magen David Adom (MDA), (denumirea provine din ebraica si desemneaza Steaua lui
David Rosie) societatea nationala din Israel a folosit Steaua lui David Rosie ca emblema in 1931,
odata cu fondarea sa. Propusa ca o emblema aditionala a Crucii Rosii, Semilunii Rosii si Leului
Rosu, propunerea nu a fost acceptata de CICR din cauza ca nu reprezenta un stat suveran. Mai
tarziu, in 2006, Magen David Adom a fost recunoscut oficial de CICR, in semn de recunoastere
simultana alaturi de organizatia nestatalaSemiluna Rosie Palestiniana. Cu toate ca MDA nu era
recunoscuta oficial, ea a acumulat o reputatie excelenta in cadrul Miscarii, prin participari
eficiente la activitatile internationale ale Federatiei si ale CICR.

Emblema Crucii Rosii

Pe 9 februarie 1863, el a prezentat societatii sale concluziile lucrarii lui Dunant, iar acesta
a nfiintat un comitet compus din 5 membri pentru a studia propunerile autorului.
Acest comitet care l includea pe Moynier, Dunant, generalul Guillaume - Henri Dufour, doctorul
Louis Appia si doctorul Theodore Mounoir, s-a numit initial Comitetul de Ajutorare a Ranitilor.
Curnd, acesta avea sa devina cunoscut sub denumirea de Comitetul International al Crucii Rosii
(CICR). Pentru prima data s-a reunit la 16 februarie 1863.
nca de la nfiintarea sa, CICR si-a dat seama ca voluntarii avuti n vedere de Dunant ar fi
putut actiona efectiv, fara sa devina tinte n razboi doar daca ar fi individualizati prin intermediul
unei embleme distinctive. Astfel, a aparut ideea statutului neutru al serviciilor medicale si al
surorilor voluntare. Daca pna atunci culoarea alba era folosita pentru clementa si mai ales n
timpul conflictelor armate de catre purtatorii de armistitii pentru a simboliza pudoarea, a trebuit
sa fie gasit altceva.
Delegatii de la Conferinta din 1863 au ales o cruce rosie pe fond alb, culorile inversate
ale emblemei nationale a Elvetiei. Nu s-a avut nici cea mai mica intentie de a consacra un simbol
religios prin adoptarea unei cruci rosii pe un fond alb, la sfrsitul secolului al XIX-lea dorindu-se
nlaturarea monopolului religios asupra caritatii.
La 8 august 1864, generalul Dufour a deschis lucrarile Conferintei Internationale dedicate
declararii neutralitatii, pe timp de razboi, a Serviciului Sanitar Militar. n data de 22 august 1864,
a fost semnata Conventia pentru mbunatatirea soartei militarilor raniti din armatele n campanie.
Prevederile cele mai importante s-au referit la neutralitatea ambulantelor, a spitalelor militare si a
personalului acestora, obligativitate a ngrijirii militarilor din care faceau parte. Conferinta
reprezenta un progres incontestabil n domeniul dreptului international umanitar angajnd
responsabilitatea statelor.
Pna la sfrsitul anului, Conventia a fost ratificata de catre Franta, Elvetia, Belgia,
Olanda, Italia, Spania, Suedia, Norvegia, Danemarca si Marele Ducat de Baden. Dupa izbucnirea
razboiului franco-prusac n iulie 1870, Comitetul international a nfiintat prima Agentie de
Informatii pentru familiile ranitilor sau ale soldatilor capturati. O serie de conflicte, cunoscute
sub denumirea de criza Estului (1875-1878) a facut ca delegatii Comitetului sa ajunga pna n

Balcani. Ei s-au ntors aici n timpul razboiului srbo-bulgar (1855-1886) si al razboaielor

balcanice (1912-1913).
Crucea Rosie Romna

La 11 iunie 1876, colonelul Gheorghe Slaniceanu, ministrul de razboi, l-a nstiintat pe

presedintele Eforiei spitalelor civile, principele Dimitrie I. Ghica de faptul ca se autorizase, prin
jurnalul Consiliului de Ministri din 7 iunie 1876, formarea unei Societati pentru ajutorarea
ranitilor si bolnavilor militari pe timp de razboi.
Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romnia a luat fiinta la 4 iulie 1876 la Bucuresti
si a fost recunoscuta de Comitetul International al Crucii Rosii, conditie obligatorie functionarii
ei, la 23 august n acelasi an.
La numai doua saptamni de la nfiintarea sa, Societatea Crucea Rosie din Romnia a
echipat si a trimis n Serbia o ambulanta care va acorda asistenta, n perioada 1 august - 7
decembrie 1876 unui numar de 6.832 de raniti si bolnavi. n Razboiul de Independenta din 1877,
Crucea Rosie din Romnia a echipat doua ambulante si a nfiintat spitale temporare att n
proximitatea teatrului de razboi, ct si la Bucuresti. Numarul ranitilor ngrijiti de unitatile Crucii
Rosii romne a fost de 4.504 (3.367 romni, 1.077 turci si 80 rusi). Ctiva ani mai trziu, la
declansarea razboiului srbo-bulgar din 1885-1886, Crucea Rosie din Romnia va trimite o
sectie medicala n fiecare tara beligeranta. Sectia din Belgrad a acordat ngrijiri, n perioada 16
noiembrie 1885 - 4 ianuarie 1886, unui numar de 5.000 de raniti, n timp ce, sectia din Sofia s-a
ocupat, n perioada 22 noiembrie - 30 decembrie 1885 de 121 raniti. n 1876, cnd a izbucnit
razboiul din Balcani, cteva persoane care acordau ajutor, fiind capturate de catre otomani, au
8

fost ucise, desi purtau emblema cu crucea rosie pe ea. Cnd autoritatilor turce li s-au cerut
explicatii, acestea au subliniat sensibilitatea speciala a soldatilor musulmani fata de semnul
Crucii Rosii si au cerut permisiunea de a se folosi o alta emblema: semiluna rosie. ncet, ideea a
fost acceptata, obtinnd o anumita legitimitate juridica, iar n Conventia din 1929 a fost adoptata.
Razboiul hispano-american din anul 1898 a avut repercusiuni asupra dreptului razboiului.
Conventia de la Haga
Societatea de Cruce Rosie americana a fost prima care a facut sa fluture steagul sau pe
mare, pe catargele celor trei vase spital: Moynier, The Red Cross si The State of Texas.
n anul 1899, la 18 mai, reprezentantii a 26 de state s-au reunit la Haga pentru a discuta probleme
umanitare de interes general. Aici, au fost stabilite legile si cutumele razboiului terestru care sa
serveasca beligerantilor drept "regula generala de conduita". Prin Conventia de la Haga se acorda
protectie personalului cu atributii umanitare aflat la bordul navelor: "personalul religios, medical
si personalul sanitar de pe orice nava capturata este inviolabil si nu poate fi facut prizonier de
razboi".
n anul 1906, cu ocazia unei conferinte diplomatice care a avut loc la Geneva, principiul
neutralitatii si protectiei personalului "umanitar" a fost exprimat cu cea mai multa precizie
stipulndu-se sa fie protejati si respectati n toate mprejurarile, sa nu beneficieze de tratamentele
prizonierilor de razboi.
n conformitate cu articolul XXIII din statutul Crucii Rosii din Romnia, care specifica ca
doamnele puteau forma comitete separate n 1906, Irina Cmpineanu a creat Crucea Rosie a
Doamnelor din Romnia, avnd drept scop "pregatirea si dispunerea de personal calificat si de
material trebuitor spre a face fata mprejurarilor".
n anul 1913, cu ocazia campaniei militare romne n Bulgaria, Societatea Crucea Rosie
din Romnia si Societatea Crucea Rosie a Doamnelor din Romnia au hotart formarea unui
comitet comun de actiune.
n 1915 snt acceptate si femeile
Confruntata cu o epidemie de holera, Crucea Rosie din Romnia si-a oferit serviciile
militarilor bolnavi, dar si populatiei civile att n perioada conflictului armat, ct si dupa sfrsitul
acestuia.
La 13 aprilie 1915, Adunarea Generala a Societatii de Cruce Rosie din Romnia a aprobat
n unanimitate fuziunea cu Societatea Crucea Rosie a Doamnelor din Romnia si schimbarea
titulaturii sale n Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romnia (S.N.C.R.R.).
Prima adunare generala a SNCRR a avut loc la 7 mai 1915, data la care s-a adoptat si statutul
noii Societati.

Spre deosebire de statutul din 1876, noul statut stipula prezenta femeilor n calitate de
membri. Presedintia activa a fost rezervata barbatilor, n timp ce presedintia de onoare a fost
ncredintata femeilor. n aceste functii au fost alesi Alexandru Marghiloman si Irina Cmpineanu.
La 21 august 1914, la scurt timp dupa declansarea Primului Razboi Mondial s-au deschis
la Geneva birourile Agentiei Internationale a prizonierilor de razboi. La sfrsitul conflictului
Agentia alcatuise 4.895.000 de fise si trimisese 1.884.914 de colete individuale si 1.813 de
vagoane cu ajutoare. 41 de delegati ai Comitetului International au vizitat n perioada conflictului
524 de lagare n Marea Britanie, Germania, Tunisia, Maroc, Austro-Ungaria, Italia, Rusia, Egipt,
India, Birmania, Bulgaria, Romnia, Macedonia, Polonia, Boemia si Japonia.
Harry Pomeray Davison, presedinte al comitetului de razboi al Crucii Rosii americane, a fost cel
care la sfrsitul Primului Razboi Mondial a actionat pentru organizarea internationala a Crucii
Rosii.
Programul lui Harry Davison
La 21 ianuarie 1919, Harry Davison a adresat un memoriu Crucilor Rosii aliate si neutre
pentru a propune un program detaliat al activitatilor pe care Crucea Rosie din ntreaga lume,
avnd ca obiect ameliorarea sanatatii, prevenirea bolii si atenuarea suferintei n lume.
Harry Davison a redactat rapid statutul noii asociatii si la 5 mai 1919 Liga Societatilor de Cruce
Rosie era constituita oficial. Cele cinci Societati fondatoare erau Crucile Rosii din Statele Unite,
Marea Britanie, Franta, Italia si Japonia. n luna martie 1921, CICR si Liga au ncheiat un acord
prin care s-a creat o comisie mixta, formata din trei reprezentanti ai fiecarei institutii. Comisiei
mixte i s-a atribuit dreptul de a decide n privinta oportunitatii apelurilor internationale, precum
si a directiei activitatii de ajutorare si de control a fondurilor subversive.
Comitetul International al Crucii Rosii era nsarcinat cu toate negocierile si corespondenta cu
guvernele si Societatea Natiunilor cu exceptia problemelor tehnice relative la sanatatea publica,
de resortul ligii. Liga avea ca atributii coordonarea eforturilor Societatilor Nationale si a altor
organizatii afiliate, actiunile de utilizare si repartizare a ajutoarelor materiale sau banesti primite
ca donatie. CICR si pastra competentele traditionale pe timp de razboi, n timp ce, n caz de
calamitate, responsabilitatea acordarii si strngerii de ajutoare apartinea Comisiei mixte sau cu
acordul acesteia numai Comitetului de la Geneva. ncepute n luna iulie 1922 negocierile privind
10

realizarea unei uniuni organice ntre cele doua institutii abia dupa sase ani s-au finalizat cnd
CICR, Liga si Societatile Nationale constituiau Crucea Rosie Internationala.

Statutul Crucii Rosii Internationale

La 25 octombrie 1928, n timpul celei de a XIII-a Conferinte Internationale a Crucii Rosii
reunite la Haga a fost adoptat statutul Crucii Rosii Internationale de catre CICR de 52 Societati
nationale si de 35 de guverne, iar la 26 octombrie 1928 a intrat n vigoare.
Statutul stipula componenta Crucii Rosii Internationale, misiunea de a asigura unitate actiunilor.
Pentru a se asigura continuitatea Conferintelor internationale, n intervalul dintre sesiunile lor, sa instituit Comisia permanenta compusa din cinci reprezentanti ai societatilor Nationale, doi
membri ai CICR si doi reprezentanti ai Ligii, avnd menirea de a ndeplini rolul de arbitru si de
conciliator n divergentele care ar fi putut aparea si de a pregati ordinea de zi a conferintelor.
La 27 iulie 1929, 47 de state reunite n Conferinta la Geneva au elaborat doua conventii
umanitare, una revizuita si cealalta noua. Conventia revizuita a mentinut principiile pe care se
bazau cele din 1864 si 1906 privind protejarea si respectarea ranitilor si bolnavilor, a
personalului
sanitar
si
cladirilor,
materialelor
si
transporturilor
sanitare.
Noile articole prevedeau ncheierea unui armistitiu local sau declararea unei ntreruperi a focului
pentru a se permite ridicarea ranitilor de pe cmpurile de lupta, specificau regulile de identificare
a mortilor si extindeau protectia Conventiei la infirmieri brancardieri auxiliari. Conferinta a
consacrat oficial folosirea a doua semne exceptionale: semiluna rosie, leul si soarele rosu pentru
tarile care le utilizau deja si a autorizat societatile voluntare de ajutorare recunoscute sa
foloseasca semnul distinctiv n actiunea lor umanitara pe timp de pace.

11

Codul prizonierilor de razboi

Noua Conventie a extins considerabil dispozitiile relative la tratamentul aplicat militarilor
cazuti n captivitate. Aceasta extindere privea nu numai conditiile materiale ale captivitatii hrana, mbracaminte, igiena, disciplina, munca, corespondenta cu familia - dar si raporturile cu
autoritatile, instituind sistemul oamenilor de ncredere, consacrnd dreptul de a face reclamatii,
reglementnd problema repatrierii si a spitalizarii.
Codul prizonierilor de razboi a inclus mai multe prevederi precum interzicerea practicarii
represaliilor. Noua Conventie a desemnat n mod expres organismele nationale si internationale
care se ocupau de situatia prizonierilor de razboi:
- Birouri nationale oficiale de informatii asupra prizonierilor de razboi aflati pe
teritoriul beligerantilor (art. 77).
- Societati de ajutorare a prizonierilor de razboi, intermediare ale actiunii caritabile
(art. 87).
- O Agentie centrala de informatii asupra prizonierilor de razboi care urma sa fie
creata la propunerea CICR ntr-o tara neutra (art. 79).
Misiunea acesteia era de a concentra toate informatiile referitoare la prizonieri, pe care le
va putea obtine pe cai oficiale sau private. n ciuda intentiilor CICR-ului nu a fost ncheiat nici
un acord international cu privire la protectia civililor aflati pe teritoriul inamic sau ocupat, la
securitatea oraselor si localitatilor si la aviatia sanitara. Astfel, la nceputul celui de-al II-lea
Razboi Mondial, protectia victimelor razboiului nu era ntarita dect prin trei conventii:
Conventia maritima de la Haga din anul 1907, Conventia de la Geneva privitoare la protectia
ranitilor si bolnavilor din armatele n campanie si Conventia de la Geneva privitoare la
tratamentul prizonierilor de razboi, ultimele doua din anul 1927.
Alaturi de acestea, trebuie mentionat Protocolul de la Geneva din 17 iulie 1925 care
interzice utilizarea produselor toxice si a altor produse similare. La declansarea ostilitatilor n
Europa, n septembrie 1939, Comitetul International era recunoscut de catre opinia publica
internationala drept o asociatie cu caracter privat fondata la Geneva, n Elvetia n anul 1863,
garantul international, neutru si impartial al principiilor dreptului umanitar. La declansarea
conflictului mondial, majoritatea beligerantilor au acceptat, la propunerea CICR, sa aplice
statutul prizonierilor de razboi civililor care se gaseau pe teritoriul lor si care erau internati.
Din nefericire, cei care sufereau de pe urma persecutiilor rasiale, n primul rnd evreii, nu au
putut beneficia de sprijinul CICR, nefiind subiecti ai conventiilor umanitare pe care se baza
actiunea institutiei de la Geneva.

12

Bibliografie:
http://www.crucearosie.ro/despre-noi/originea-si-istoria-miscarii-de-cruce-rosie-si-semilunarosie.html
http://www.imparte.ro/Fundatii/Articole-fundatii-asociatii/Crucea-Rosie-istorie-si-origini153.html
-

http://www.crucearosie.ro/

https://www.google.ro/search?
q=crucea+rosie+istoric&espv=2&biw=1366&bih=633&site=webhp&source=lnms&tbm=isch&s
a=X&ei=3M9uVdCKO4i7ygO3hIL4Ag&ved=0CAYQ_AUoAQ

13