Crucea Rosie istorie si origini

Crucea Rosie, cunoscuta si sub numele complet de Miscarea Internationala de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, semnifica o miscare umanitara internationala ce are sub coordonarea sa mai multe organizatii distincte si independente, dar aflate sub pelerina comuna a principiilor de baza, obiectivelor, simbolurilor, statuturilor si organelor de conducere. Misiunea Miscarii Internationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie este de a proteja viata si sanatatea oamenilor, de a asigura respectul fata de fiinta umana, de a preveni si alina suferinta oamenilor, fara a face apel la discriminarea de nationalitate, rasa, religie, clasa sociala sau opinii politice. Termenul de Crucea Rosie Internationala este adesea intalnit in favoarea denumirii complete de Miscarea Internationala de Cruce Rosie si Semiluna Rosie. Partile componente ale miscarii sunt:Comitetul International al Crucii Rosii (CICR), Federatia Internationala a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, si Societatile Nationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie. Istoria si originile Crucii Rosii sunt consacrate in vorbele lui Henry Dunant (1828-1910) "Siamo tutti fratelli" (Suntem cu totii frati), initiatorul Miscarii Internationale de Crucea Rosie si Semiluna Rosie. Afaceristul elvetian, Henry Dunant a tras semnalul de alarma asupra necesitatii de a infiinta societati de ajutor si de a raspandi un acord international cu privire la ajutorarea ranitilor si la persoanele care ii ingrijesc. Batalia de la Solferino Istoria Crucii Rosii incepe cu batalia de la Solferino, la 24 iunie 1859, in nordul Italiei, unde armatele Frantei si Austriei s-au luptat vreme de o zi. In urma confruntarii, numarul mortilor si al ranitilor de pe campul de lupta a fost foarte mare, 40.000, iar numarul personalului medical calificat, a chirurgilor si a medicamentelor era insuficient. Henry Dunant a fost martorul consecintelor oribile de dupa batalie. Impresionat de dezastrul umanitar, Henry s-a oferit ca voluntar, a adunat oameni din satul invecinat si a petrecut trei zile, pentru a ingriji ranitii, abandonand complet scopul vizitei sale in Italia. "O amintire de la Solferino" Intors in Elvetia, Henry Dunant a continuat sa fie tulburat de cosmarul caruia ii fusese martor la Solferino. In urma acestui episod tragic, a scris o carte si a publicat-o pe cheltuiala sa, in noiembrie 1862. Cartea "O amintire de la Solferino" a fost trimisa familiilor domnitoare din Europa, liderilor militari, politici, celor implicati in actiuni filantropice si prietenilor. Cartea a propus doua idei de o importanta majora: infiintarea, in fiecare tara, a unei societati de ajutorare a ranitilor pe timp de razboi, alcatuita din voluntari; promovarea unui acord international care sa protejeze soldatii raniti pe campul de lupta si pe aceia care ii ingrijesc, oferindu-le astfel un statut neutru. Cartea a avut un real succes iar rezultatele au aparut in mai putin de an. Meritul a fost exclusiv al lui Dunant, care a reusit sa convinga statele sa codifice si sa recunoasca obiceiurile razboiului. Ca urmare a propunerilor pe care le continea, a luat fiinta o organizatie mondiala.

Infiintarea Comitetului International al Crucii Rosii Comitetul International al Crucii Rosii este o institutie umanitara privata, infiintata in 1863 la Geneva, Elvetia. Comitetul cuprinde 25 de membri si are o autoritate unica in cadrul dreptului international umanitar privind protejarea vietii si demnitatii victimelor conflictelor armate nationale si internationale. Comitetul celor 5 a fost rezultatul intrevederii lui Dunant cu avocatul Societatii pentru Bunastare Publica de la Geneva, Gustave Moynier. Gustave a fost extrem de impresionat de cartea "O amintire de la Solferino". Impreuna cu Dunant, ceilalti patru membri au fost chiar avocatul Gustave Moynier, medicul chirurg Louis Appia, Thodore Maunoir de la Comisia pentru Igiena si Sanatate de la Geneva si generalul elvetian Guillaume-Henri Dufour. Comisia s-a intrunit pentru prima oara la 17 februarie 1863 si s-a numit Comitetul International pentru Ajutorarea Ranitilor, care, in 1876, urma sa devina Comitetul International al Crucii Rosii. Liga Societatilor de Cruce Rosie In 1919, Liga Societatilor de Cruce Rosie a fost infiintata in mod formal, cu sediul la Paris, de catre reprezentanti ai societatilor de Cruce Rosie din Franta, Marea Britanie, Italia, Japonia si Statele Unite, avand ca prim obiectiv imbunatatirea sanatatii oamenilor din tarile care suferisera in timpul celor patru ani de razboi. Liga Societatilor de Cruce Rosie era destinata "sa consolideze si sa uneasca pentru activitatile de sanatate, Societatile de Cruce Rosie existente si sa promoveze crearea de noi societati". O parte cruciala a activitatii era de a oferi si a coordona asistenta pentru victimele dezastrelor naturale si ale epidemiilor. Din 1939, sediul sau permanent a fost la Geneva. In 1991, s-a luat hotararea de a schimba denumirea Ligii Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie in "Federatia Internationala a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie". Razboiul Mondial a transmis nevoia de stransa cooperare intre Societatile de Cruce Rosie care, prin intermediul activitatilor desfasurate pe timpul razboiului in favoarea prizonierilor de razboi si a combatantilor, atrasesera milioane de voluntari si construisera un mare organism de experti. Ideea originala ii apartine lui Henry Davison, pe vremea aceea presedintele Crucii Rosii Americane (ARC). Aceasta miscare a insemnat extinderea activitatea international a Crucii Rosii. ARC avusese deja o misiune destul de solicitanta in urma unei catastrofe naturale. Henry a propus, la o conferinta internationala medicala (aprilie 1919, Cannes, Franta), "federalizarea Societatilor de Cruce Rosie din diferite tari, intr-o organizatie comparabila cu Liga Natiunilor, in scopul unei permanente cruciade medicale pentru imbunatatirea sanatatii, prevenirea bolilor si alinarea suferintei". Societati Nationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie Societatile nationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie exista in aproape fiecare tara din lume. In cadrul statelor in care se afla, acestea preiau datoriile si responsabilitatile unei societati nationale de ajutorare, asa cum este definit de Legea Umanitara Internationala. In cadrul Miscarii, CICR e responsabil de recunoasterea legala a unei societati de ajutor ca societate nationala de Cruce sau Semiluna Rosie. La sfarsitul Conferintei Internationale din 1863 prima idee a lui Dunant, de a infiinta o societate de voluntari in fiecare tara, a devenit realitate prin infiintarea primelor Societati Nationale. Astfel de societati au fost infiintate, cateva luni dupa Conferinta Internationala, in Wurttemburg, Marele Ducat de Oldenburg, Belgia si Prusia. Apoi au luat fiinta societatile din Danemarca, Franta, Italia, Mecklenburg-Schwerin, Spania, Hamburg si Hesse. Pe atunci, ele se numeau "comitete nationale" sau "societati de ajutorare", dar, mai tarziu, au inceput sa fie cunoscute sub denumirea de Societati Nationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie.

Simboluri ale miscarii: Crucea Rosie, Semiluna Rosie, Cristalul Rosu, Leul si Soarele Rosu, Magen David Adom In lunile care au urmat, cei cinci membri ai Comitetul International al Crucii Rosii au adoptat in cadrul unei conferinte internationale emblema distinctiva a Miscarii. Conferinta a avut loc in octombrie 1863, au participat 16 tari si a avut ca rezultat crearea emblemei distinctive: o cruce rosie pe fond alb, cu scopul de a identifica si de a proteja voluntarii care acorda ajutor soldatilor raniti. Simbolurile Crucii Rosii, Semilunii Rosii, Leului si Soarelui Rosu si Cristalului Rosu au in prima instanta o utilizare protectoare in conflictele armate, ulterior emblemele avand o utilizare indicativa, fiind folosite ca semne distinctive de acele organizatii care fac parte din Miscarea Internationala de Cruce Rosie si Semiluna Rosie. Crucea Rosie. Crucea Rosie pe un fundal alb a fost simbolul original de protectie declarat la Conventia de la Geneva din 1864. Simbolul este o inversare a steagului national al Elvetiei, fiind adoptat in cinstea fondatorului sau, elvetianul Henry Dunant, si a tarii sale. Semiluna Rosie. Imperiul Otoman a folosit o Semiluna Rosie pentru a proteja soldatii musulmani, dar s-a angajat in acelasi timp sa respecte simbolul Crucii Rosii. In urma acestei manifestari, CICR a declarat in 1878 ca se pot adopta simboluri oficiale aditionale pentru statele non-crestine. De atunci, Semiluna Rosie este emblema tuturor statelor cu populatii majoritar musulmane. Cristalul Rosu. In urma controversei legate de societatea nationala din Israel si Magen David Adom, a fost luata in vedere introducerea unui nou simbol de protectie cu caracter aditional si neutru. Simbolul Cristalului Rosu a fost adoptat la 22 iunie 2006 ca emblema Societatii Palestiniene de Semiluna Rosie (PRCS) si Societatea Nationala Israeliana, Magen David Adom (MDA) Leul si Soarele Rosu. Intre 1924 si 1980, Iranul a utilizat Leul si Soarele Rosu ca simbol pentru societatea sa nationala, bazat pe steagul Dinastiei Qajar. Leul si Soarele Rosu a fost recunoscut ca simbol protector in 1929, odata cu Semiluna Rosie. Magen David Adom (MDA), (denumirea provine din ebraica si desemneaza Steaua lui David Rosie) societatea nationala din Israel a folosit Steaua lui David Rosie ca emblema in 1931, odata cu fondarea sa. Propusa ca o emblema aditionala a Crucii Rosii, Semilunii Rosii si Leului Rosu, propunerea nu a fost acceptata de CICR din cauza ca nu reprezenta un stat suveran. Mai tarziu, in 2006, Magen David Adom a fost recunoscut oficial de CICR, in semn de recunoastere simultana alaturi de organizatia nestatala Semiluna Rosie Palestiniana. Cu toate ca MDA nu era recunoscuta oficial, ea a acumulat o reputatie excelenta in cadrul Miscarii, prin participari eficiente la activitatile internationale ale Federatiei si ale CICR.