1.

Conceptul de ciclu de politici

Explicarea politicilor publice se bazează pe două aspecte principale: „ciclul politicilor”,
care explică politicile ca pe o succesiune logică de „paşi” (ex. definirea problemei, identificarea
răspunsurilor alternative, evaluarea opţiunilor, decizia, implementarea, evaluarea) şi „analiza
politicilor” în stil american, care se bazează pe elaborarea unor metodologii pentru determinarea
rezultatelor unei anumite politici şi pentru a realiza comparaţii între politici alternative în ceea ce
priveşte rezultatele lor.
Procesul de realizare a politicilor publice – de înfăptuire a politicilor – cu alte cuvinte
ciclul politicilor publice, este complex şi implică dimensiuni, mecanisme şi actori într-o reţea de
interrelaţii. Unul dintre cele mai cunoscute mijloace de a-l face mai uşor de înţeles este acela de
a împărţi procesul în mai multe stadii sau etape şi subetape distincte. Ciclul unei politici este
şirul acestor stadii sau etape ale procesului de înfăptuire a politicii respective. Împărţirea
procesului politicilor publice în mai multe stadii şi substadii şi examinarea acestora reprezintă un
mod mai simplu de a înţelege acest proces.
Ciclul politicilor publice reprezintă în fapt un proces logic deductiv, unde actorul
decizional urmăreşte un parcurs etapizat pentru a găsi soluţia la o problemă reală din societate.
Începând cu anii ’70, ştiinţele politice au utilizat diferite scheme pentru a evidenţia cadrul
conceptual pentru analiza politicilor publice. Această schemă este constituită dintr-o serie de
etape asociate cu procesul de politică. Etapele sunt de regulă aranjate secvenţial, aşa cum sunt
descrise mai jos şi includ o serie de conexiuni cu reacţie inversă.

Identificarea
problemei

Monitorizarea Stabilirea
și evaluarea agendei de
unei politici politică
publice publică

Formularea
Implementare
cadrului de
a unei politici
politică
publice
publică

Adoptarea
unei politici
publice
 Figura 1. Ciclul politic
Stabilirea agendei. Există un număr infinit de probleme care pot ajunge pe agenda celor
care adoptă decizii. Problemele care ajung în atenţia celor care iau decizii sunt bazate pe
realitatea construcţiei sociale, unde percepţiile contează cel puţin atât de mult precum realitatea.
Agenda publică reprezintă toate problemele percepute de membrii unei comunităţi.
Stabilirea agendei înseamnă procesul prin care actorii politici decid care dintre problemele
ajunse în atenţia lor vor întra pe agenda politică.
De regulă, problemele de pe agenda publică sunt luate în calcul în setarea agendei
guvernamentale/ instituționale dacă:
- afectează un număr semnificativ de persoane;
- au impact ridicat;
- se menţin în timp.
Birocraţii, precum şi grupurile de interese au o influenţă foarte mare prin faptul că aceştia
pot determina ca o problemă să intre pe agenda politică, uneori ajungându-se până la modificarea
priorităţilor de pe agendă.
Formularea politicii. Indiferent de modul în care o problemă ajunge pe agenda publică,
expertiza poate deveni o parte a soluţiei. Este important, de asemenea, ca atenţia pentru diferitele
tehnici sau metodologii („instrumente”) să nu se aştepte să conducă direct la această soluţie. Cu
timpul chiar şi relevanţa instrumentelor analitice specifice se schimbă. În decursul anilor 60, de
exemplu, instrumentele cu rol semnificativ în luarea deciziei erau considerate ca fiind sistemele
de analiză, cercetările operaţionale şi analiza cost-beneficiu. Deşi interesul pentru aceste tehnici
nu s-a pierdut, un nou set de instrumente a câştigat teren ascendent, incluzând sondajele şi
interviul, precum şi alte studii de analiză şi cercetare.
Adoptarea politicilor publice. Teoretic, această etapă include negocieri între actorii
guvernamentali şi politici şi selectarea propunerii pe baza criteriilor obiective şi a argumentelor
furnizate de analize, şi adoptarea propunerii prin acte legislative. Pentru pregătirea implementării
însă, în această etapă ar trebui pregătite resursele financiare, instituţionale şi umane necesarii
implementării variantei alese.
Implementarea politicii. Atunci când ne referim la etapa de implementare a politicii,
expertiza tehnică nu este elementul care atrage imediat atenţia. În general, sunt considerate
organizaţii de primă linie pentru implementare agenţiile administrative, deoarece au
responsabilitatea de a îndeplini sarcinile şi ordinele publice. În orice caz, putem afirma, că într-o
anumită măsură expertiza este localizată în cadrul organismelor administrative, aceste organizaţii
bazându-se deseori pe experţii din afară.
 În mod clar politicile nu se implementează singure. Bineînţeles că expertiza are un rol
important în comparaţie cu alţi factori precum raportul de forţe, presiunea politică şi grupurile de
interese. Expertiza e utilizată în această etapă nu neapărat pentru stabilirea standardelor, ci în
scopul furnizării de asistenţă tehnică. Legile şi politicile sunt elaborate deseori mult peste nivelul
la care vor fi implementate. Din acest motiv, asistenţa tehnică e adesea necesară pentru a asista
comunităţile locale în a determina cât de optim să legifereze măsurile politice. Consistenţa şi
înţelegerea acestei asistenţe poate deveni critică pentru realizarea scopurilor politice.
Evaluarea politicii. Dacă implementarea politicii este o parte deloc neglijabilă a ciclului
politic, evaluarea politicii este de cele mai multe ori şi mai importantă. În mod facil şi intuitiv
putem să determinăm importanţa evaluării prin răspunsul la două întrebări foarte simple: „Cum a
lucrat politica?” şi „Cum putem îmbunătăţi implementarea politicii?” Răspunsul la aceste
întrebări pare să ofere celor care elaborează politici un ajutor esenţial pentru deciziile vitoare. În
principiu, toate rapoartele necesită o evaluare sistematică, iar o politică detaliată este excepţia
mai degrabă decât regula.
Evaluarea politicii presupune monitorizarea performanțelor în domeniu cu ajutorul unor
indicatori, care trebuie observaţi şi analizaţi cu mare atenţie, în scopul aprecierii impactului
politicii. Această supraveghere desfăşurată în mod continuu poate conduce la o monitorizare
valoroasă. Problema calităţii şi accesibilităţii este esenţială, iar abilitatea de a distinge cauza
dintr-o mulţime de factori de influenţă contează foarte mult.
Monitorizarea, ca activitate absolut indispensabilă ciclului de politici publice, se poate
realiza atât pe parcursul, cât şi la sfârșitul implementării politicii publice. În cadrul procesului de
monitorizare se urmăreşte dacă şi cum se realizează activităţile formulate în planul de
implementare a politicii publice. Monitorizarea pe parcursul implementării este utilă şi pentru
identificarea unor posibile deviaţii de la scopurile stabilite iniţial şi corectarea politicii publice.
De rând cu activităţile întreprinse şi rezultatele obţinute trebuie să se monitorizeze şi resurse
consumate pentru implementarea politicii publice.
Monitorizarea se face de către autoritatea care implementează politica publică, dar poate
fi iniţiată şi de către societatea civilă.

Importanța politicilor publice

O politică publică reprezintă un ansamblu de măsuri luate de către o autoritate legală şi
responsabilă care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor sau conceperea unor
măsuri de stimulare a creşterii economice.
Prin politicile publice, statul intervine în activitatea economică şi socială. El modifică
realitatea, într -o direcţie dorită. Necesitățile politicii publice se pot grupa în două mari categorii:
 1) prin politicile publice se intervine pentru a corecta acţiunea pieţei libere: căci piaţa are
limitări, neîmpliniri, imperfecţiuni;
2) prin politicile publice sunt promovate valorile acceptate social, de exemplu valorile
importante într-o societate democratic modern (libertatea, egalitatea, dreptatea, drepturile
persoanelor).
În ultimul timp a fost recunoscută tot mai mult importanța creării unui mediu propice
pentru performanța serviciilor publice prin formularea de politici publice adecvate și stabilirea
unei reglementări eficiente.

Diferența dintre politică și politică publică

Dacă politica poate fi definită ca un set de reguli şi proceduri, care, graţie democraţiei
participative, asigură reprezentarea legală a intereselor cetăţenilor, atunci politica publică
reprezintă un alt set de reguli şi proceduri stabilite la nivelul executiv al administraţiei publice,
pentru a asigura realizarea obiectivelor concepute la nivel politic. Principalii actori ai politicii
sunt partidele politice şi politicienii, membrii aleşi ai Parlamentului şi ai administraţiei publice
locale. Actorii politicii publice sunt politicienii care iau decizii (aprobă politicile publice), dar şi
funcţionarii publici care pregătesc aceste decizii (elaborează politicile publice). Astfel,
elaborarea de politici publice presupune o activitate complexă, tehnică şi profesională, realizată
de funcţionarii publici, ce are menirea de a sprijini nivelul politic în procesul de luare a
deciziilor.

Politica publică (policy)

este decizia Guvernului de
a acționa sau nu în cazul în
care societatea sau o parte a
acesteia se confruntă cu o
anumită problemă

Politica (politics) este un complex de

reguli și proceduri folosite pentru
reprezentarea societății fiind utilizate
mecanismele democrației
reprezentative

Figura 2. Politica versus politica publică

 Termenul „politică” ne trimite imediat la ceea ce în mod obișnuit numim politică:
activitatea partidelor politice și oamenilor politici, a parlamentului, guvernului, campanii
electorale, declarații politice etc.
Vorbim de politici publice, atunci când o autoritate publică, centrală sau locală intervine
în mediul social, economic, cultural printr-un set de reglementări şi un program coordonat de
acţiune care urmăreşte rezolvarea problemelor apărute într-un anume sector. Politicile publice
includ procese de luare a deciziilor coordonate şi implementate de către autorităţile publice.
Politica publică include un set de activităţi, reflectate într-un set de documente, care trebuie să
aducă schimbări „măsurabile” pentru cetăţeni.
Astfel, policy reprezintă un program de acțiune, iar politics – politica, în general.
Sintetizând aceste definiții, putem spune că o politică publică este o reţea de decizii legate
între ele privind alegereaobiectivelor, a mijloacelor şi a resurselor alocate pentru atingerea lor în
situaţii specifice, iar procesul de înfăptuire a politicilor este procesul de formulare și de aplicare
a politicilor publice.