Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Facultatea de Filosofie și Științe politice

Femeile și puterea politică din România

Nume: Ciubotaru Bianca

Specializarea: Științe politice
Anul: III

Cadru conceptual

1
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Facultatea de Filosofie și Științe politice

De-a lungul istoriei moderne, femeile au luptat să fie recunoscute în totalitate ca ființe umane:
moral, intelectual, precum și ca cetățene cu drepturi politice și civile depline. Femeia reprezintă
jumătatea infinită a bărbatului.” așa cum sugera Varujan Vosganian.
Chiar şi în context postmodern, orice discuţie despre feminism se desfăşoară în mediu vitreg.
Mai mult, o încercare de trasare a unui discurs ştiinţific legat de o mişcare ironizată de cultura
pop şi dezavuată chiar de unii teoreticieni, devine o misiune dificilă. Drumul către imaginea
femeii-lider în politica internaţională este, în acest context, o declaraţie subtilă, dar dură,
împotriva celor care încearcă să scape de dispute, mai mult sau mai puţin academice, în jurul
unor subiecte aparent minore sau acoperite deja de alte abordări teoretice.
Idealul unei societăţi în care femeile şi bărbaţii sunt parteneri egali, în condiţiile unei societăţi
pluraliste bazate pe dreptatea de gen, trebuie să conţină un hibrid de interese şi orientări care să
plaseze femeile într-un echilibru între putere şi autonomie.
Drumul către imaginea femeii-lider urmăreşte în primul rând evoluţia istorică a feminismului,
orientările centrale din cadrul teoriilor politice feministe, iar apoi dezvoltarea politicilor de gen în
perioada contemporană.. Într-una dintre definiţiile feminismului, acesta este văzut ca o „reacţie
defensivă şi ofensivă faţă de misoginism şi sexism, ambele universal răspândite în timp şi
spaţiu". Misoginismul se hrăneşte din ideologia determinismului biologic şi din interpretarea
diferenţelor naturale ca surse de handicap, mai ales intelectual, pentru femei, acestora atribuindu-
li-se iraţionalitatea, imprevizibilitatea, lipsa de logică.
Mai departe decât misoginismul merge sexismul, care dincolo de prejudecăţile de ordin
psihologic, reprezintă ideologia supremaţiei masculine, întărind o formă de organizare social
patriarhală printr-un set de discriminări exprimate în religie, politică, legi, instituţii. Mai puţin
transparent în epoca pre-modernă, sexismul devine insidios odată cu industrializarea, care
atribuie pentru prima oară în istorie rolul femeii casnice, dependente de bărbat, singurul capabil
de muncă producătoare de venit. Aceste procese, au constituit, în fapt fondul apariţiei mişcării
feministe occidentale. Expresia „blue for boys, pink for girls” ascunde de fapt o sumă de
discriminări camuflate în cutume, ordine naturală sau determinism biologic. Termenul de „glass-
ceiling”, bunăoară, descrie politica de segregare verticală prin care bărbaţii ocupă mai multe
poziţii de management decât femeile. Tavanul descrie limita superioară pe care o pot atinge
femeile în cadrul unei organizaţii, iar sticla descrie invizibilitatea politicilor care stau la baza
avansărilor, spre deosebire de inegalităţile tangibile precum educaţia sau experienţa profesională.
Pe aceste premise se conturează semnificaţiile minimale ale gândirii feministe: femeile sunt
sistematic aservite, în mod universal; relaţiile de gen nu sunt naturale şi imuabile, ci construite de
culturi patriarhale, nedreptăţind femeile; este necesară aşadar o angajare politică pentru
eradicarea nedreptăţii de gen. Este firesc şi de bun augur ca un proiect care doreşte să abordeze
problematica femeii - în România, mai ales din perspectiva nevoii unei prezenţe mai consistente
a femeilor în acest domeniu, să demareze cu o investigaţie legată de modul în care instituţiile
mass-media şi societatea actuală privesc o serie de stereotipuri de gen legate de ceea ce este
considerat „normal“, natural, firesc să fie, să facă, să dorească femeile din viața politică.

2
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Facultatea de Filosofie și Științe politice

Este evident că funcţionăm în interiorul unei scheme rigide de definire a masculinităţii şi a

feminităţii, schemă în care puterea, succesul, afirmarea în viaţa publică sunt mai curând apanajul
bărbaţilor, în care locul firesc al femeilor este în primul rând în familie, unde îşi pot manifesta
empatia şi grija faţă de alţii, prezenţa lor în viața politică fiind mai curând niște cazuri fericite,
decât fapte obişnuite. Politica reprezintă o oglindă a societăţii (ce oferă publicului ceea ce acesta
aşteaptă, vrea sau cere), o construcţie simbolică a acesteia jucând un rol fundamental în
implementarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.
S-a vorbit la un moment dat despre „anihilare simbolică” a femeilor şi femininului prin
stigmatizare, trivializare sau pur şi simplu prin ignorare şi de supralicitare şi ridicare la rang de
normă a valorilor masculinităţii. Acest lucru este valabil şi pentru România, unde ziarele,
emisiunile de televiziune şi radio, publicitatea abundă în simbolistică şi mesaje de gen care
promovează discret sau explicit complementaritatea rolurilor de gen şi separarea „lumii”
femeilor de cea a bărbaţilor, mai mult decât parteneriatul privat şi public dintre ei.

Comentarii aduse femeilor din viața politică

În 1866, în contextul Codului Civil românesc femeia era prezentată inaptă din punct de vedere
economic și social, iar orice act încheiat de o femeie avea nevoie de acceptul soțului sau justiției,
femeia nu putea depinde de propriile venituri, își pierdea naționalitatea dacă se mărita cu un
străin, nu putea să fie tutore. În 1896, Liga Femeilor Române de la Iași cere Adunării Deputaților
ca „femeia măritată să fie scoasă din rândul minorilor și să i se recunoască dreptul de a-și
administra singură averea” iar legea să îi oblige pe bărbați să recunoască copilul său natural,
pentru ca astfel creșterea copilului să poată fi suportată și de tată, nu numai de mamă. În perioada
premergătoare elaborării și votării Constituției din 1923, cea mai democratică dintre Constituțile
României din perioada precomunistă, feministele românce au avut o intensă activitate de lobby
pentru drepturi.
Femeile au fost văzute ca fiind prea sensibile, prea vulnerabile, prea delicate pentru o poziţie la
nivel înalt. Au multe slăbiciuni şi mofturi nefondate şi, ca atare, sunt un adevărat pericol. Pe
scurt, portretul femeilor care doreau să intre în politică, la nivel înalt, aşa cum erau ele percepute,
altădată. Între timp, secolul al XX-lea a adus schimbări majore: marea politică se poate face bine
mersi şi de pe tocuri. De la carismatica Eva Peron la „Doamna de fier”, Margaret Thatcher, şi
până la Angela Merkel sau Hillary Clinton, politica de sex feminin a fost blamată, dar într-un
final acceptată. După vremuri şi interese de moment. Când vorbim despre femeile din politica
românească, primul nume care-ţi vine în minte este Elena Udrea. Al doilea, poate, Monica
Macovei. Două personaje complet opuse, dar care s-au confruntat cu aceeaşi problemă:
discriminarea, cea din interiorul „breslei", cea din partea propriilor partide, cât mai ales din
partea publicului, bărbaţi şi femei deopotrivă. Să nu uităm, un exemplu recent Viorica Dăncilă,
un personaj care a creat numeroase dispute. Pe 16 ianuarie 2018, Viorica Dăncilă a fost
nominalizată de Comitetul Executiv al PSD pentru funcția de premier. Președintele Klaus
Iohannis a acceptat nominalizarea și a numit-o pe Viorica Dăncilă în funcția de prim-ministru al
României. Ea a devenit astfel prima femeie din istoria României care a ocupat această funcție și
al treilea premier al țării în șapte luni. Decizia președintelui a fost criticată de susținătorii

3
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Facultatea de Filosofie și Științe politice

acestuia și de partidele de opoziție. Guvernul Viorica Dăncilă a primit votul de încredere al

Parlamentului pe 29 ianuarie.
De-a lungul mandatului de premier, Viorica Dăncilă a fost criticată pentru greșelile
gramaticale și de exprimare, precum și pentru gafele de protocol diplomatic. Faptul că prin
acțiunile sale a arătat că susține necondiționat interesele liderului de partid și că scopul său este
să se supună și să pună în practică planurile acestuia (precum cele referitoare la schimbările
Codului penal), a determinat cele mai multe medii să o portretizeze ca fiind nu deținătoarea unei
poziții de putere, ci doar o „marionetă” politică. Guvernul condus de Viorica Dăncilă a fost ținta
unor proteste de stradă, care au escaladat în violențe pe 10 august 2018.

Scurtă analiză
România este pe locul 113 în lume la implicarea politică a femeilor, conform Raportului
Global al Egalității de Gen din anul 2015.
La mijlocul anului 2016, realitatea românească a evoluat în bine în cele două Palate și slab la
nivelul autorităților locale:
 Din echipa prezidenţială fac parte 9 doamne, respectiv 40% din cei 22 de consilieri
prezidenţiali şi consilieri de stat.
 În Guvernul României 8 doamne ocupă funcţia de ministru, ceea ce reprezintă 38% din
echipa executivă.
 În Parlament sunt doar 61 de doamne (51- deputate şi 10 – senatoare). Așadar, doar
11% din totalul parlamentarilor actuali sunt doamne.
Dar se pare că numărul femeilor din Parlament, diferă de la an la an în funcție de situații.
Reprezentarea politică a femeilor din România este un subiect despre care de cele mai multe
ori se vorbește în termeni negativi, pornind de la statistici care ilustrează, pe bună dreptate,
decalajul cu țările occidentale dezvoltate dar și cu cele mai puțin dezvoltate. În clasamentul pe
care-l realizează anual Forumul Economic Global referitor la diferențele de gen din diverse
sectoare, România este cotată cel mai slabă la capitolul ”capacitare politică” a femeilor
(women’s political empowerment) în raport cu punctajele obținute la capitolele ”economie”,
”sănătate” și ”educație”: în anul 2015, la capitolul diferențelor de gen din politică România se
situa pe locul 113 în lume din 140 de țări analizate din punct de vedere al proporției femeilor în
legislativ, în funcții ministeriale și în funcția de Șef de Stat sau de Guvern. Din 2006 și până în
2015, poziția din acest clasament a variat dar întotdeauna capitolul referitor la diferențele de gen
din politică a fost cel mai slab cotat, spre deosebire de participarea femeilor din România în
economie (locul 50 în 2015), accesul la educație (locul 64 în 2015) și sănătate (locul 42 în
2015)1 . Am putea spune că dintre macro-sectoarele spațiului public (politică, economie,
sănătate, educație), discriminarea femeilor din România se manifestă cel mai acut în sfera
politică. Statistica de tipul acesta se ocupă numai de prezența efectivă a femeilor în funcțiile de
putere politică, respectiv de ceea ce în cuprinsul acestei cercetări este denumită a fi ”reprezentare
descriptivă”. România se situează pe locul 25 în UE în ceea ce privește indicele egalității de gen,

4
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Facultatea de Filosofie și Științe politice

cu 54.5 din 100 de puncte. Scorul este cu 12.9 puncte mai mic decât media UE. Între 2005 și
2017, România a înregistrat o creștere cu 4.6 puncte (+ 2.1 puncte față de 2015) și a înregistrat
progrese în direcția egalității de gen într-un ritm mai lent decât în alte state membre.

Analiza Swot
Puncte tari:
- mare avantaj este faptul că femeile se simt deseori mai nesigure decât barbații. Acest
lucru înseamnă că ele reflectează mai des asupra propriei persoane decât o fac bărbații. Și
mai înseamnă și că pot face ceva în legătură cu asta, deoarece au reflectat deja asupra
problemei.
- pot obține mai ușor locul de muncă dorit

Puncte slabe:
- un prim dezavantaj l-ar constitui experiența în acest domeniu
- discriminarea de gen
- diferența de salarii
- sensibilitatea mult mai mare
Oportunități:
- o mai bună organizare a activităților desfășurate
- oferă o garanție mult mai mare

Amenințări:
- Unii membri de partid sunt reticenți față de abilitatea femeilor să reușească
în politică și nu își doresc ca femeile să ocupe funcții de decizie sau de
putere

5
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Facultatea de Filosofie și Științe politice

Bibliografie
1. https://nbn-resolving.org/urn:nbn:de:0168-ssoar-390027
2. https://ec.europa.eu/romania/news/20191015_indice_egalitate_gen_roma
nia_ultimele_5_state_membre_ro
3. Maria Bucur, Mihaela Miroiu – Nașterea Cetățeniei Democratice:
Femeile și puterea în România modernă, editura Humanitas, 2019