UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRANCUSI” TG-JIU

FACULTATEA DE STIINTE ALE EDUCATIEI, DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA

REFERAT

COMUNISMUL IN ROMANIA

SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA INVATAMANTULUI PRIMAR SI PRESCOLAR

ANUL III, GRUPA 334
STUDENTA: DIACONESCU IONUTA
INDRUMATOR: CONF. UNIV. DR. HADRIAN GORUN

1
 CUPRINS

CUPRINS…………………………………………………..........................……….....…2
INTRODUCERE……………………………...............................................................….3
CAP.I CONTEXTUL ISTORIC AL INSTAURARII REGIMULUI COMUNIST IN
ROMANIA (1944-1948)....................................................................................................4
CAP.II    CARACTERISTICILE REGIMULUI COMUNIST DIN ROMANIA..............5
CAP.III.    ETAPA REGIMULUI STALINIST AL LUI GHEORGHE GHEORGHIU
DEJ.....................................................................................................................................5
CAP.IV.    ETAPA REGIMULUI NICOLAE CEAUSESCU (1965-1989).................... 6

4.1. CONTRADICTIILE INDUSTRIALIZARII, REALIZARI SI ESECURI (1948-1989)........7

4.2. COLECTIVIZAREA SI IMPACTUL ASUPRA SATULUI ROMANESC (1948-1962)......8
4.3. POLITICA DEMOGRAFICA (1957-1989)...........................................................................9
4.4. DISTRUGEREA SATELOR SI URBANIZAREA FORTATA (1948-1989)........................9
4.4.1. Industrializarea si urbanizarea.......................................................................................9
4.4.2. Sistematizarea satelor.......................................................................................................
4.4.3 “Centrul civic” si alte proiecte urbane............................................................................
CAP.V. REPRESIUNE SI REZISTENTA IN REGIMUL COMUNIST DIN
ROMANIA(1948-1989)...................................................................................................11
5.1.    REPRESIUNEA POLITICA..............................................................................................11
5.2.    REZISTENTA ANTICOMUNISTA.................................................................................11
CAP.VI. CRIMELE COMISE DE REGIMUL COMUNIST ÎN ROMÂNIA.................12
CAP.VII.CONCLUZII.....................................................................................................15
BIBIOGRAFIE............................................................................................................................................................16

2
 INTRODUCERE

Sistemul monopartidist comunist s-a format si afirmat in procesul revolutiei si

constructiei socialiste. Devenind partid de guvernamant, partidele comuniste si-au ridicat pe trepte
inalte rolul de forte politice ale clasei muncitoare si aliatilor acesteia. Ele au folosit puterea de stat
impotriva fortelor politice si sociale contrarevolutionare, pentru faurirea societatii socialiste. Odata
cu inlaturarea claselor exploatatoare si a fortelor lor politice partidul marxist-leninist a devenit forta
de conducere a intregului popor, a intregii natiuni.
In dezvoltarea lor istorica, partidele comuniste, devenite partid de guvernamant, au trecut in
general prin trei etape mai importante, si anume :
1. partidele de reprezentare a clasei muncitoare (in perioada prerevolutionara ) .
2. partidele de reprezentare a fortelor sociale participante la revolutia socialista, la
miscarea de reinoire “ din temelii a societatii “ .
3. partidele de reprezentare a unitatii de vointa si de actiune a intregului popor, a
natiunii socialiste, dobandind rolul de centru vital al natiunii .
Pentru a caracteriza fenomenul totalitar, Raymond Aron a oferit, in exceptionala analiza
Démocratie et totalitarisme, un tablou care cuprinde un numar de cinci elemente:
1.Drumul spre totalitarism incepe cu involutia spre un partid care monopolizeaza viata
politica;
2. Acesta este animat de o ideologie care devine adevar oficial de stat, ceea ce ii confera o
autoritate absoluta;
3. Pentru a raspandi acest adevar, statul isi rezerva monopolul mijloacelor de forta si de
persuasiune;
4. Majoritatea activitatilor economice si profesionale sunt subsumate statului si devin chiar o
parte a statului;
5. Toate activitatile statului sunt supuse ideologicului, astfel ca un fapt economic devine
automat si ideologic.
La randul sau, sovietologul Leon Poliakov, un alt specialist de marca, discutand pe
marginea modelului oferit de politologul francez, gaseste tot cinci elemente principale
caracteristice pentru fenomenul totalitar, respectiv:
1. Totalitarismul intervine intr-un regim controlat de un singur partid.
2. Partidul unic este animat si armat cu o ideologie ce este adevar de stat si ii confera deci
autoritate absoluta.
3. Pentru aceasta statul isi rezerva monopolul asupra mijloacelor de forta si de persuasiune.
Intreaga activitate mass-media este controlata de stat.
4. Statul controleza majoritatea activitatilor economice si profesionale, care datorita rolului
ideologicului devin si ele adevar oficial.
5. O greseala in activitatea economica sau profesionala este simultan una ideologica. De aici
politizarea si ideologizarea, interventia statului politist si cresterea rolului serviciilor secrete.
In fapt atat Raymond Aron, cat si Leon Poliakov, in consonanta cu majoritatea
specialistilor, cad de acord ca pentru a vorbi de regim totalitar avem nevoie de cel putin cateva
elemente esentiale, respectiv de partidul unic, de ideologie, de planificare si de teroare.
In acest fel a fost elaborata o doctrina a legitimitatii deciziilor de interes global :
caracterul unitar, necontradictoriu al bazei economice (in sensul inexistentei contradictiilor
antagoniste), al intregii vieti sociale, culturale, nationale vor determina in planul functionarii si
dezvoltarii sistemului politic fenomenul unanimitatii in luarea principalelor deciziide interes
national, in stabilirea liniei politice, a strategiei, a prioritatilor privind dezvoltarea globala.
Diferitele documente, planuri de activitate, hotarari de partid sunt adoptate de catre congrese,
conferintele nationale, plenarele comitetelor centrale ale partidelor comuniste de guvernamant, de
3
 regula in unanimitate..

CAP.I CONTEXTUL ISTORIC AL INSTAURARII REGIMULUI

COMUNIST IN ROMANIA (1944-1948)

Instaurarea regimului comunist a facut parte din procesul mai amplu de impunere al
regimurilor comuniste de catre Uniunea Sovietica in Europa de Est dupa incheierea celui de-al
Doilea Razboi Mondial. Cauza fundamentala a comunizarii acestui spatiu romanesc si a Europei
de Est dupa 1945 a fost intrarea acestui spatiu sub ocupatia militara directa a armatei sovietice
In Romania, armata sovietica a intrat mai intai ca armata inamica de ocupatie, iar dupa 23 august
1944, statutul lor s-a schimbat in armate aliate de ocupatie. In 1958 armatele sovietice s-au retras
din Romania in urma unei intelegeri dintre Nichita Hrusciov si Gheorghiu Dej, seful comunistilor
romani. Statutul international al Romaniei a fost stabilit prin Tratatul de Pace de la Paris din
1947 care confirma mentinerea Romaniei in sfera de influenta sovietica1. Romania era considerata
invinsa, iar trupele militare sovietice aveau misiunea de a impune prevederile tratatului.
Regimul comunist a fost impus in Romania de catre Uniunea Sovietica prin intermediul
partidului comunist local2. Acesta a luat nastere in 1921 prin desprinderea comunistilor din partidul
socialist.  In 1924 partidul comunist a fost interzis in Romania pentru ca a pus la cale o lovitura de
stat in Basarabia. Prin actul din 23 august 1944 Regele Mihai I a inlaturat regimul de dictatura al
Maresalului Antonescu si a proclamat revenirea Romaniei la democratie. Regele a fost sprijinit de
armata si partidele democratice P.N.T., P.N.L. si P.S.D. Ca o consecinta a inlaturari guvernului din
regimul Antonescu, Romania a iesit din  alianta Axei si a continuat razboiul alaturi de Natiunile
Unite.  Prin proclamarea revenirii la democratie dupa 23 august 1944 partidul comunist a fost
acceptat in viata publica din Romania.
Instaurarea comunismului in Romania s-a facut in patru etape:
1.    Instaurarea primului guvern  controlat de comunisti sub conducerea lui Petru
Groza la 6 martie 1945. Regele Mihai a fost obligat de reprezentantii Uniunii Sovietice in
Romania sa numeasca acest guvern condus de comunisti in locul guvernului condus de generalul
Nicolae Radescu. Cel mai vehement reprezentant sovietic a fost Andrei Vasinski, adjunctul
Ministrului de Externe, el l-a amenintat pe rege ca daca nu numeste un guvern procomunist, multi
dintre tinerii arestati de armata sovietica intre noiembrie 1944 si februarie 1945 vor fi executati,
astfel comunistii au luat sub control puterea executiva (guvernul).
2.    Alegerile generale din noiembrie 1946 s-au desfasurat intr-un climat de teroare
creat de fortele comuniste si aliatii lor. Comunistii stiau ca au putini simpatizanti si au recurs la
intimidarea electoratului democratic pentru a nu se prezenta la vot. Au aplicat si strategia falsificarii
rezultatelor alegerilor la nivel central prin influenta directa a comisiei centrale. Prin urmare, aceasta
a anuntat victoria aliantei comuniste (Blocul Partidelor Democratice cu peste 70% din voturi). In
realitate alegerile au fost castigate de P.N.T. cu 78%. Astfel comunistii au luat sub autoritate
puterea legislativa (parlamentul).
3.    Distrugerea partidelor democratice (P.N.L., P.N.T. si P.S.D.). In 1947 a fost
declansat un proces impotriva conducatorilor P.N.T.-ului (Iuliu Maniu, Ion Mihalache) sub acuzatia
de tradare si complot impotriva ordinii de stat. De fapt, conducerea P.N.T. incercase sa trimita in
afara granitelor tarii un grup de lideri cu scopul de a forma un guvern in  exil. Despre aceasta
incercare au aflat agentii Sigurantei, controlata de comunisti si grupul conducatorilor taranisti a fost
arestat chiar langa avionul cu care urmau sa plece. In urma acestui proces, conducatorii comunisti
au fost condamnati la ani grei de inchisoarea, iar partidul a fost desfiintat. Membrii si simpatizantii
P.N.T. au fost persecutati si arestati de catre comunisti. Dupa desfiintarea P.N.T., conducatorii
partidului national liberal au luat hotararea de a suspenda activitatea partidului pentru a nu expune
pe membrii si simpatizantii liberali unor persecutari din  partea autoritatilor comuniste. Cu toate
acestea, toti liderii si membrii de frunte ai P.N.L. au fost arestati de catre regimul comunist. In
1
N. Manolescu, Dreptul la normalitate. Discursul politic şi realitatea, Bucureşti, Editura Litera, 1991
2
Monica Lovinescu, Unde scurte. Jurnal indirect, Bucureşti, Editura Humanitas, 1990
4
1948, comunistii au fuzionat cu o parte din P.S.D. (un grup minoritar care sustinea regimul
comunist). In urma acestei fuziuni, comunistii au schimbat numele partidului in Partidul
Muncitoresc Roman. Ceilalti lideri social democrati care aveau idei anticomuniste au fost arestati si
condamnati la ani grei de inchisoare. Prin distrugerea partidelor democratice, comunistii au mai
parcurs o etapa in instaurarea dictaturii deoarece de acum inainte nu mai exista niciun partid de
opozitie (anticomunist)3.
4.    La 30 decembrie 1947, autoritatea comunista, in frunte cu Gheorghiu Dej si
Petru Groza l-au fortat pe regele Mihai I sa semneze un act de abdicare. Regele a fost
amenintat cu moartea si santajat cu executarea unui numar mare de detinuti politici aflati in
inchisori, arestati in perioada 1945-1946. Regelui i-a fost permisa plecarea sa impreuna cu mama sa
si cativa apropiati. In aceeasi zi, autoritatatile comuniste au proclamat Republica Populara Romana.
Astfel, comunistii au inlaturat ultima institutie care mai amintea de regimul democratic, monarhia,
garantul constitutiei.

CAP.II    CARACTERISTICILE REGIMULUI COMUNIST DIN ROMANIA

1.    Regimul comunist din Romania a fost un regim de tip totalitar si in consecinta a avut toate
trasaturile acestui tip de organizare politica si sociala: antidemocratic, anticapitalist, antimodern,
bazat pe teroare, antiegalitarist si agresiv, cultul conducatorului.
2.    In evolutia sa, regimul comunist din Romania a avut doua etape: etapa regimului stalinist si
cea a celui national-comunist.
3.    In Romania regimul comunist a fost o copie fidela a tipului de stat si societate din Uniunea
Sovietica. In fapt, regimul comunist a realizat o sovietizare a intregii societati romanesti. In unele
situatii era vorba de rusificare.
4.    In toata perioada sa de existenta regimul comunist din  Romania a fost subordonat Uniunii
Sovietice. Intre 1945 si 1989 Romania s-a aflat la nivel international in sfera de influenta sovietica.
5.    O caracteristica a fost si guvernarea prin teroare, institutiile de represiune au fost create dupa
modelul celor sovietice: Securitatea (politia politica), militia (forta de impunere si aparare a ordinii
publice), justitia (judecatorii si procurorii) si armata, lagarele de munca.
    Principalele asemanari si deosebiri ale regimului comunist in Romania au fost:
Asemanari:
- antidemocratia;
- guvernarea prin teroare;
- lupta pentru putere;
- stil de guvernare dictatorial, concentrarea puterii in mainile unui singur om.
Deosebiri:
-  schimbarea atitudinii fata de U.R.S.S. vs aplicarea modelului sovietic;
-  cultul conducatorului (in prima etapa Stalin, iar in a doua Ceausescu);
-  politica fata de cultura nationala (in prima etapa reducerea prezentei valorilor culturii
nationale si promovarea valorilor culturii ruse, iar in a doua etapa este promovata cultura romana,
valorile luptei de clasa, accent pus pe specificul national si influenta culturii ruse este redusa4.

CAP.III.    ETAPA REGIMULUI STALINIST AL LUI GHEORGHE

GHEORGHIU DEJ

Gheorghe Gheorghiu-Dej, ales prim-secretar al partidului comunist in octombrie 1945, ulterior

conducator al partidului unic pana la moartea sa in 1965, a fost, dupa modelul politic reprezentat de
Stalin, un conducator autoritar, intolerant cu orice forma de opozitie. Regimul Dej a cunoscut trei
etape principale ale luptei in interiorul partidului, trei ocazii pe care le-a folosit, dupa modelul

3
Armand Cãlinescu, Însemnãri politice, ed. Al. Gh. Savu, Bucureşti, Editura Humanitas
4
Şerban Rădulescu-Zoner, Daniela Buşe, Beatrice Marinescu, Instaurarea totalitarismului comunist în România,
Bucureşti, Editura Cavallioti, 1995
5
stalinist, pentru impunerea echipei sale fidele si pentru eliminarea (epurarea) adversarilor reali sau
potentiali5.
Regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej se caracterizeaza prin6:
1.    Aplicarea modelului sovietic – sovietizarea societatii, a economiei si a culturii pe principiul
luptei de clasa, supravegherea institutiilor, nationalizarea si colectivizarea si un fenomen de
rusificare, insemnand cultura rusa si limba rusa ca singura limba straina.
2.    Subordonarea totala fata de Uniunea Sovietica realizata prin: consilierii sovietici prezenti in
toate ministerele, armata rosie, sovietica de ocupatie, care devine armata aliata pana in 1958 cand s-
au retras in urma unei intelegeri dintre Dej si Hrusciov si SOVROMURILE, societati mixte,
romano-sovietice, prin care Romania era exploatata economic, desfiintate in 1955 si 1956, dupa ce
datoria Romaniei a fost achitata.
3.    Guvernarea prin teroare si institutii de represiune  – securitatea(politia politica), militia
(inlocuia politia), justitia si armata.
4.    Lupta pentru putere la nivelul conducerii partidului. In 1948 are loc inlaturarea lui Lucretiu
Patrascan, arestat pentru deviatie nationalista, era un intelectual de o alta statura morala eclipsandu-i
pe ceilalti. In 1954 a fost judecat si condamnat la moarte pentru ca Dej se temea sa nu fie reabilitat
si sa-l inlocuiasca. In 1952 este inlaturat cel mai puternic grup de rival Ana Pauker, T. Georgescu si
V. Luca, insa Pauker a fost scoasa din functie, nu si inchisa ca si ceilalti. In 1957 grupul lui Iosif
Chisinevski  si Miron Constantinescu este arestat.
5.    Schimbarea atitudinii fata de Uniunea Sovietica dupa 1960 pentru a incerca o promovare a
atitudinii de autonomie pentru egalitatea regimurilor comuniste in lume. Declaratia P.M.R. din 1964
care enunta principiile egalitatii si de a-si urma propriul drum in formarea regimului comunist.
Ceausescu va urma aceleasi principii.
Efecte:
1.    Comunistii refuza planul Valev de integrare economica a lumii comuniste transfrontaliere.
2.    Derusificarea culturii fiind introduse inca trei limbi straine (engleza, franceza si germana), iar
Muzeul Romano-Rus este desfiintat.

CAP.IV.    ETAPA REGIMULUI NICOLAE CEAUSESCU (1965-1989).

Venirea noului lider la conducerea partidului unic a fost bine primita de societatea
romaneasca: Ceasusescu era recunoscut ca unul dintre cei mai fideli discipoli ai lui Dej si era
de asteptat continuarea procesului de liberalizare a regimului; pe de alta parte, Ceausescu simboliza
si o alta generatie ajunsa la putere (in varsta de 47, fostul general de Securitate, era cel mai tanar
lider comunist)7. In iulie 1965, la Congresul al 9-lea al Partidul Comunist Roman (redenumit astfel,
din Partidul Muncitoresc Roman), Ceausescu pune bazele propriului sau program de politic,
foarte promitator in conditiile epocii: se distinge, mai ales, principiul conducerii colective, menit
sa impiedice-potrivit versiunii oficiale-acumularea puterii in mainile unei singure persoane. Cel
putin pe moment, acest principiu avea si acoperire practica: in acel moment, Romania avea, formal,
o conducere colectiva: Nicolae Ceausecu (secretar-general al PCR), Chivu Stoica (presedintele
Consiliului de Stat) si Ion Gheorghe Maurer (prim-ministru).
Totusi regimul Ceausescu nu se poate sustrage traditiei fractioniste a partidului: in aprilie
1968, cu prilejul unei plenare a partidului care va reabilita simbolic victimile regimului precedent
(Stefan Foris, Lucretiu Patrascanu, etc), noul lider aduce grave acuzatii atat predecesorului sau,
Gheorghiu-Dej, cat si unora dintre colegii de partid, precum ministrului de Interne Alexandru
Draghici, un posibil adversar politic, a carui epurare va urma imediat.
Nicolae Ceausescu a atins apogeul popularitatii sale interne cat, mai ales, si externe in
1968 cand, vorbind in numele partidului si statului, dar si al natiunii romane, condamna in termeni
duri interventia trupelor Tratatului de la Varsovia impotriva reformelor politice in curs din
5
Eugen Denize, Propaganda, în vol. România. Statul şi propaganda, 1948-1953, Târgovişte, Editura Cetatea de Scaun,
2005.
6
Stelian Tănase, Elite şi societate. Guvernarea Gheorghe Gheorghiu-Dej, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998.
7
Pavel Câmpeanu, Ceauşescu, anii numărătorii inverse, Iaşi, Editura Polirom, 2002
6
Cehoslovacia (interventie la care Romania nu participa). Aceasta opozitie (manevra abila ce-i
asigura dominatia interna pentru 25 de ani), ca si alte decizii de politica externa opuse liniei comune
a statelor comuniste l-au transformat pe viitorul dictator , din perspectiva tarilor occdidentale, intr-
un lider regional important, o fisura in monolitul comunist est-european. In urma unei vizite
intreprinse in iunie 1971 in cateva tari asiatice comunist, Ceausescu va pune capat relativei
liberalizari incepute de Gheorghiu-Dej. Asa numitele Teze din iulie 1971 lanseaza o revolutie
culturala al carei bilant, in deceniul urmator, va transforma Romania intr-o exceptie nefericita chiar
si-n randurile tarilor socialiste. In martie 1974, Nicolae Ceausescu devine primul presedinte din
istoria republicii (iar titulatura statului se schimba din Republica Populara Romania in Republica
Socialista Romania), cu un ceremonial ce aminteste mai mult de incoronarea unui rege.
In paralel, o data cu anul 1977 incep si manifestarile de opozitie propriu-zisa fata de politica
regimului, atat in mediile muncitoresti (august 1977-greva minerilor din Valea Jiului, 15 noiembrie
1987-manifestatia muncitorilor de la Uzinele “Steagul Rosu” din Brasov) cat si-n mediile
intelectuale (disidenta romaneasca, colaborarea unor intelectuali de marca cu postul de radio Europa
Libera, februarie 1987-miscarea de protest a studentilor din Iasi). Ca urmare a Tezelor din iulie
1971 si a dezvoltarii in anii urmatori (Tezele din iunie 1982, Tezele din aprilie 1988), printre
singurele coordonate admise ale politicii interne s-au numarat: reinstaurarea treptatata a
controlului total al partidului asupra sferelor culturale (cu precadere dupa 1980, odata cu moartea
scriitorului Marin Preda), politice, stiintifice; promovarea protocronismului ca orientare cultural-
ideologica agreata de regim; acceptarea neoficiala a unor mecanisme de conducere si decizie
personala specifice dictaturilor; promovarea politica a rudelor familiei Ceausescu (ceea ce a facut
sa se vorbeasca, in anii ’80, despre o eventuala dinastie comunista la Bucuresti); decaderera
treptata a importantei decizionale a partidului si reducerea lui progresiva la conditia de
instrument docil in mainile familiei conducatoare; promovarea unui cult al personalitatii cu
precedent doar in vremea lui Stalin, etc.
Regimul Ceausescu a devenit din ce in ce mai nepopular pe plan intern in anii ’80, pe
masura deprecierii conditiilor de trai oferite populatiei si punerii in practica a unor proiecte
costisitoare, precum achitarea in termen scurt a datoriei externe a tarii (realizata, cu mari
sacrificii ale populatiei, in martie 1989), sistematizarea satelor, construirea noilor “centre
civice” ale oraselor, etc. In paralel, pe plan extern, prestigiul lui Ceasescu a intrat in declin, mai
ales dupa 1985, o data cu reformele incurajate in Europa de Est de noul lider sovietic Mihail
Gorbaciov. Refuzul lui de a admite reformarea politica a partidului, ca si hotararea sa de a izola din
ce in ce mai mult Romania de restul lumii l-au transformat, in preajma caderii regimului sau, in
ultimul lider de tip stalinist al Europei8.

4.1. CONTRADICTIILE INDUSTRIALIZARII, REALIZARI SI ESECURI (1948-1989).

Industrializarea a fost o problema esentiala pentru regimul comunist. Planul de stat

lansat la 24 decembrie 1948 urmarea realizarea a cinci obiective: dezvoltarea extensiva, autarhia
economica, planul central si planificarea, investitii masive in industria grea in defavoarea
celei de consum si sovietizarea industriei romanesti.
Nationalizarea proprietatilor in iunie 1948 si inceputul procesului de colectivizare in
martie 1949 au facut din stat singurul detinator de resurse, care puteau fi astfel directionate spre
accelerarea dezvoltarii industriale. In primii ani de “democratie populara”, subordonarea
economica fata de URSS a impiedicat statul sa dispuna eficient de resurse. Ocupatia economica
sovietica consta in: plata datoriilor de razboi si existenta Sovromurilor, companii mixte romano-
sovietice care intre anii 1945 si 1956 functionau exclusiv in profitul URSS. In consecinta,
programul de modernizare rapida, lansat dupa 1948, a fost un esec.
Declinul economic si teama de revolte sociale au impus schimbari manageriale
semnificative. Una din solutiile propuse de URSS si de statele dezvoltate ale lagarului socialist a
fost integrarea economiilor comuniste europene prin reactivarea CAER. Integrarea presupunea
departajarea si specializarea economiilor statelor membre pe diverse ramuri (Romania urma
8
Onisoru, Gheorghe, Instaurarea comunismului in Romania, Bucuresti, 2002
7
sa devina o tara eminamente agrara!)Acest fapt a trezit suspiciunea regimului comunist de la
Bucuresti, care dupa 1958 nu mai voia permanentizarea dependentei economice de fata de
Moscova. Industrializarea devenea astfel o necesitate pentru economia romaneasca.
Constructia combinatului siderurgic de la Galati a devenit simbolul acestei politici de industrializare
prin forte proprii.
Dupa 1970, Ceasuescu a accentuat rata de dezvoltare a industriei fara a tine cont de
indicatorii economici reali. Acestia au fost supliniti de un dirijism economic absolut. Cresterea
prevederilor planului cincinal 1976-1980 a fost primul esec al acestei politici. Ca urmare, pentru
prima data in istoria comunismului romanesc, prevederile cincinalului urmator au fost reduse. Pe
termen scurt, acest permanent “salt inainte” in domeniul economic s-a resimtit pozitiv pe plan
social: debusee pentru forta de munca, urbanizarea localitatior, o bunastare relativa. Pe termen
lung, s-a dovedit a fi o politica falimentara, care a promovat specializarea industriala a unor regiuni
intregi, fara a oferi alternative si o depopulare a satelor.
Autoritatile au investit in trei domenii: industrie grea, infrastructura si proiecte cu
caracter mai mult propagandistic decat economic. Administrarii defectuoase si investitiilor
industriale i s-au adaugat datorii externe impovaratoare si o severa criza de energie. Dupa 1980,
economia romaneasca producea marfuri scumpe si de calitate slaba. In plus, efortul urias din ultimul
deceniu al regimului de a rambursa datoria externa a uzat tehnologic principalele ramuri economice
si a acutizat lipsa de resurse. Calitatea slaba a produselor romanesti a reorientat in anii ’80
exporturile in tarile membre CAER, intr-un procent de 57% in 1985. Legaturile economice cu
Moscova, atat de blamate in anii ’60, au revenit in forta in anii ’80.
In 1989, desi Romania anunta rambursarea datoriei externe, criza economica devenise
acuta in toate sectoarele economiei. Produsele aveau tot mai putin acces pe pietele occidentale,
organismele financiare internationale evitau Romania, iar Ceausescu a renuntat la clauza natiunii
celei mai favorizate in schimburile cu SUA. Cu toate acestea, in 1990, Romania trebuia sa devina
in optica partidului “o tara de dezvoltare medie”, cu perspective impresionante de a trece la stadiul
de “tara socialista multilateral dezvoltata si indreptarea Romaniei spre comunism”.

4.2. COLECTIVIZAREA SI IMPACTUL ASUPRA SATULUI ROMANESC (1948-1962).

Regimul comunist a reusit intre 1945 si 1949 sa aduca sub controlul sau populatia urbana.
Lumea rurala, reprezentand 76,5% din populatie, se afla insa relativ in afara limitelor acestui
control. Metodele uzitate pentru infiintarea Gospodariilor Agricole Colective mergeau de la
brutalitati, confiscari, arestari, deportari pana la corupere, campanii de presa si izolare.
Primele GAC s-au infiintat in iulie 1949. In 1953, totalul atingea abia 10% din suprafata arabila a
tarii iar productia agricola nu a crescut, dimpotriva. Dupa 1953, metodele au fost schimbate dar
scorul nu. Locul arestarilor in masa, al confiscarilor de inventar agricol si recolta l-au luat
mjloacele administrative, restrictiile comerciale si interdictiile.
Anul 1958 a marcat insa revenirea in forta la modelul economic stalinist in
agricultura. In 1958, gospodariile agricole nu cultivau decat 17,5% din pamantul arabil. In 1962,
deci numai dupa patru ani, procentajul a urcat la 96%!
Rezistenta taraneasca s-a manifestat pe parcursul intregii perioade 1948-1962 si s-a
concretizat intr-un lung sir de rascoale, in toate zonele tarii. “Victoria” totala a colectivizarii-
desi a fost un real succes pe plan politic, administrativ si ideologic-nu a facut decat sa agraveze
problema economica, Romania ramanand a doua tara producatoare agricola din lagarul socialist
(dupa URSS), un real succes, dar cu mult sub posibilitatiele reale ale Romaniei.
In primavara lui 1983, conducerea de partid a emis nu mai putin de cinci decrete privind
agricultura, toate urmarind rezolvarea crizei (dar gasind “solutia” numai in intarirea controlului
central si intr-un nou sistem de rechizitii!)9. Cu toate acestea, productia agricola nu a atins
obiectivele stabilite, in ciuda faptului ca statisticile oficiale vorbeau de rate inalte de crestere si
recolte record (1982-22,3 mil. tone, 1983-20 mil tone!)
9
Dorin Dobrincu, Constantin Iordachi (editori), Ţărănimea şi puterea. Procesul de colectivizare a agriculturii
          în România, 1949-1962, Iaşi, Editura Polirom, 2005
8
 Lipsurile alimentare au devenit evidente in ultimul deceniu al regimului Ceausescu, cand
s-au reintrodus cartelele (desfintate in 1954) si s-au rationalizat painea, laptele, uleiul, zaharul
si carnea (pentru a se putea exporta cat mai mult). Programul “stiintific de alimentare rationala”
a fost considerat singura solutie pentru depasirea crizei alimentare. Putem spune ca acesta a
fost cel mai mare esec al comunismului de stil sovietic si a dus la distrugerea structurii traditionale a
satului romanesc.

4.3. POLITICA DEMOGRAFICA (1957-1989).

Ca in orice sistem totalitar, anularea solidaritatilor traditionale, distrugerea

individualitatii in valoarea colectivitatii a insemnat confiscarea vietii private in general si a celei
de familie in particular. Liberalizarea avorturilor s-a incadrat in aceasta dimensiune, ca o forma
de laicizare a practicilor juridice si sociale. In anul 1957, Romania s-a liniat si ea aceste practici,
adoptand o legislatie libera asupra avorturilor. Decizia a favorizat intr-un anume fel familia, care
trecea printr-o perioada in care situatia economica si indepsebi nivelul de trai erau deficitare. Pe de
alta parte, avortul devenise singura metoda de planificare familiala, in lipsa altor metode de
contraceptie. In toamna lui 1966 se interzice prin lege intreruperea deliberata a sarcinii pentru
femeile avand mai putin de patru copii si 45 de ani. Penalitatile prevazute comportau privarea de
libertate atat pentru femeile in cauza si pentru persoanele implicate in operatie, cat si pentru tatal ce
se facea vinovat de omisiune de denunt.. Concomitent, celibatarii, cuplurile fara copii sunt
obligate sa plateasca taxe suplimentare. Divorturile sunt sistematic descurajate. Cresterea
brusca a numarului de nou-nascuti in anul 1967 – practic o dublare in raport cu anul precedent - a
reprezentat o “performanta” unica in istoria demografica a populatiilor europene. Avortul
provocat, cel clandestin si practicile contraceptionale traditionale au constituit mijloace
eficiente de intrerupere a sarcinii. Romania se afla pe locul intai in lume in privinta mortalitatii
materne. La mijocul anilor ’80 autoritatile au decis ca actele de nastere ale copiilor sa nu fie
eliberate mai devreme de o luna de la nastere pentru a diminua numarul statistic al deceselor la
nou-nascuti.
Politica de stimulare a natalitatii, prin orice mijloace, a atins cote aberante in anii ’80, o
data cu ambitia lui Nicolae Ceausescu de a organiza o crestere planificata, riguroasa si rapida a
populatiei tarii. Propaganda in spiritul cresterii natalitatii a devenit unul dintre subiectele
predilecte ale presei comuniste, iar masurile incurajate de autoritati – precum controlul
obligatoriu al femeilor in vederea depistarii sarcinii, penalizarea financiara a persoanelor
necasatorite, etc. – au reprezentat una dintre cele mai clare dovezi de incalcare a drepturilor
omului si a demnitatii umane. Alte consecinte foarte grave ale acestor masuri abuzive – precum
cresterea numarului de copii abandonati sau a numarului copiilor nascuti cu handicap in urma unor
incercari de intrerupere a sacrinii – au devenit vizibile abia la caderea regimului, constituind o reala
problema sociala.

4.4. DISTRUGEREA SATELOR SI URBANIZAREA FORTATA (1948-1989).

4.4.1. Industrializarea si urbanizarea.

Dezvoltand proiecte industriale de dimensiuni gigantice, regimul avea in mod firesc

nevoie de o mana de lucru care sa sustina acest efort al industrializarii intensive. In acest scop,
autoritatile au incurajat incepand cu anii ’50, dislocarea treptata a unei mari parti a fortei de
munca – in special generatiile tinere - spre centrele industriale nou aparute. Consecinta directa
a acestei politici a fost modificarea, intr-un interval relativ scurt, a balantei socio-demografice a
tarii. Intre mediul rural si urban, migratia populatiei a avut o singura directie, dinspre sate catre
orase.

La inceputul anilor ’50 si in anii ’60, PCR si conducerea de stat au lansat un program
extins de constructii de locuinte, pentru a indeplini cerintele urgente ale noilor oraseni. Vreme de
9
15 ani, intre anii 1955 si 1970, apartamentele au fost construite la periferie, pe trenuri virane, de-a
lungul unor bulevarde de centura si al soselelor de acces in orase. In aceasta prima faza, pana la
inceputul anilor ’70, este corect sa afirmam ca in general centrele istorice nu au fost afectate.
Primele demolari majore in zonele arhitecturale traditionale au avut loc la Suceava, Pitesti, Vaslui,
Giurgiu si Targoviste.
Dupa 20 de ani de la inceputul acestui proces, structura si aria cladirilor a cel putin 29
de orase din Romania erau distruse in proportie de 85-90%, fiind inlocuite cu blocuri de
apartamente de un caracter total diferit.

4.4.2. Sistematizarea satelor.

Principiul sistematizarii s-a numarat printre intentiile de politica sociala a partidului inca
din ultimii ani ai regimului Dej, dar el a capatat consistenta si amploare in anii regimului lui
Ceausescu. In noiembrie 1965, la initiativa acestuia este infiintata Comisia Centrala pentru
Sistematizarea Satelor, comisie care urma sa intocmeasca planuri de perspectiva pentru o folosire
cat mai eficienta a pamantului agricol si a retelei hidrografice existente. In conferinta nationala a
partidului din decembrie 1967, Nicolae Ceausescu a prezentat prototipul viitoarei asezari rurale
romanesti: fiecare comuna urma sa aiba una sau mai multe scoli, o biblioteca publica si o casa
de cultura, cinematograf, dispensar medical si maternitate, o baie publica si o retea de
magazine care sa asigure aprovizionarea locuitorilor cu bunuri de consum. In paralel, in aceste
comune urmau sa fie adusi un numar din ce in ce mai mare de intelectuali, pentru a determina, pe
termen
mediu, transformarea acestor comune in asezari semiurbane. In 1973, acest program a fost
initiat in judetele din aproprierea Capitalei (Ilfov, Calarasi) si extins apoi la nivelul intregii tari.
Sistematizarea rurala prevedea reamplasarea gospodariilor din satele mici si risipite,
considerate ca fiind lipsite de perspective de dezvoltare, urmand sa fie concentrate in comune cat
mai compacte. Un numar de cateva sute de comune, selectate pe tot cuprinsul tarii, urmau sa fie
transformate in centre agroindustriale cu statut de oras; locuitorii acestora, in numar de cel putin
5000 in fiecare localitate, urmau sa fie mutati din locuintele lor individuale in locuinte colective
(blocuri) de cateva etaje, astfel incat densitatea demografica sa fie cat mai mare. In interiorul
acestor localitati, birourile autoritatilor administrative si politice urmau sa fie grupate in centrul
civic al asezarii. Tot aici urmau sa fie construite perimetrele industriale, magazinele,scolile,
spitalele si alte facilitati care sa deserveasca toate comunele din jur, pe o raza de pana la 20 km.
Aceste centre urmau sa fie dotate cu retele de canalizare, apa si gaze si cu retele.
De la inceputul anilor ’80 sistematizarea a devenit parte integranta a planurilor
anuale si cincinale. Cifrele publicate in martie si iunie 1988 vizau disparitia a 900 de comune, din
totalul de 2705, si o reducere a numarului satelor, de la 13123 la maximum 5000-6000. In acest fel,
7000-8000 de asezari rurale dispareau de pe harta Romaniei, iar cele care ramaneau trebuiau
demolate si reconstruite in proportie de 50-55%.
Un asemenea plan este foarte util datorita anularii discrepantelor dintre sat si oras, dar
aplicarea lui intr-un ritm atat de rapid, la o scara atat de mare, o utopie, presupunea investii pe care
Romania nu si le putea permite si care vor secatui economia nationala. Iar acele stergeri de pe
suprafata pamantului ale comunelor nu s-au facut fara abuzuri, fara arestari si stramutari
fortate; nu s-au oferit decat despagubiri simbolice si acelea dupa indelungi tergiversari!

4.4.3. “Centrul civic” si alte proiecte urbane.

Pana in 1989, cel putin 29 de orase au fost distruse si reconstruite in proportie de 85-
90%. Din necesitati ce decurgeau din venirea fluxurilor de noi locuitori, dupa 1955 regimul a
inceput un vast program de constructii de locuinte. Arhitectura traditionala si structura urbana au
fost rase si inlocuite de cladiri colective cu un numar mare de apartamente (populatia fiind un grup
compact era mai usor de supravegheat de catre Securitate) si o retea de strazi diferita. A aparut o
alta lume urbana, opusa celei anterioare, aproape fara legatura cu trecutul, dar cu monumente
10
istorice izolate si alte cateva cladiri pastrate si uneori ascunse printre noile constructii.
Nu a existat nici o optiune pentru cetatenii ce locuiau in case particulare, o data ce
demolarea era hotarata. Fostul proprietar trebuia sa se mute intr-un apartament de stat, devenind
chirias. Noul spatiu se inchiriaza conform prevederilor legale: o garsoniera pentru o persoana sau
cuplu fara copii, indiferent de dimensiunile casei sau apartamentului expropriat si distrus.
Compensatia pentru proprietatea pierduta, platita dupa indelungi tergiversari, reprezenta, de
obicei, sub 30% din valoarea reala.
Conform datelor oficiale de la mijlocul anilor ’80, planurile prevedeau schimbari
grandioase: in septembrie 1985 se anunta ca in anul 1990 intre 90 si 95% din populatia
Bucurestiului va locui in blocuri noi. In paralel cu aceasta operatie faraonica de modificare rapida a
geografiei habitatului rural si urban, autoritatile comuniste au inceput dupa anul 1980 un vast proces
de constructie a noului centru civic al Bucurestiului, un perimetru arhitectonic ce urma sa fie un viu
exemplu pentru intreaga tara. In scopul reconstruirii acestei zone, in 1984 a inceput demolarea
unor intregi cartiere de locuinte, monumente de arta arhitectonica, biserici, etc, din aria
istorica a Dealului Uranus. Nicolae si Elena Ceausescu au supervizat personal lucrarile centrului
civic, vizitand in repetate randuri santierul. Rezultatul, impresionant prin dimensiuni, prin lipsa
masurii si prin sfidarea oricaror proportii ale zonei ambientale, este ilustrativ pentru
megalomania regimului Ceausescu: Casa Republicii – un amestec de stiluri arhitectonice intins
pe o suprafata de 6,3 hectare, constructie ce urma sa fie viitoarea cladire-simbol a regimului si
centru al utoritatilor politice si administrative ale statului – este pe locul secund in randul celor mai
mari cladiri din lume (dupa cladirea Pentagonului american), iar bulevardul care pleaca din fata ei
(bulevard ce deturneaza, practic, axa traditionala a orasului, botezat initial Victoria Socialismului)
este mai larg decat bulevardul Champs-Elysees din Paris.

CAP.V. REPRESIUNE SI REZISTENTA IN REGIMUL COMUNIST DIN

ROMANIA(1948-1989)

5.1.    REPRESIUNEA POLITICA

A.    Obiective
-    se leaga de guvernarea prin teroare si reprezinta obtinerea supunerii fortate
B.    Institutii
-    Securitatea (politia politica, 1948), militia, armata, justitia
-    existau ofiteri de securitate, numarul lor este greu de precizat nefiind cunoscut, care
actionau pe principiul recrutarii de informatori, platiti, ocazionali sau constransi
C.    Metode
-    anchetarea, arestarea si judecarea-condamnarea(la o perioada de munca fortata, inchisoarea
politica  sau la moarte)

5.2.    REZISTENTA ANTICOMUNISTA

-    formele sunt actiuni indreptate impotriva politicii regimului comunist
1.    Rezistenta armata – 1944, organizata pe principiul grupului de partizani pana in 1958 :
-    participa ofiteri si oameni cu pregatire militara, actionand in zonele muntoase sau in Delta
Dunarii
-    aveau obiectivul de a aminti de o rezistenta in ideea ca se va porni Al Treilea Razboi Mondial
dus de Pactul nord-atlantic.
-    1956 – grupurile de rezistenta au inteles ca razboiul nu va avea loc si a avut loc o demoralizare
si treptat au fost neutralizate
-    1958 -  grupul condus de fratii Arnatoiu, ultimul, impreuna cu retea de sate de munte a fost
neutralizate
-    nu exista coordonare intre aceste grupuri
2.    Revoltele din lumea rurala (taranesti), 1949 – 1962, au drept cauza colectivizarile
-    credeau cu naivitate ca vor putea opri procesul

11
-    acestea erau revolte izolate si spontane, inabusite prin violenta de catre fortele de represiune
-    exemple au existat in toata tara, Baragan + Oltenia + Moldova + Banat
-    obiectivul lor era blocarea procesului de colectivizare
3.    Revoltele urbane (muncitoresti) – 1977, 1987, 1989
-    erau  ale muncitorilor din marile intreprinderi avand drept cauza legi date de regimul comunist
ce ii afecta
-    august 1977 – greva muncitorilor de la Lupeni a fost cauzata de cresterea varstei de pensionare,
si de marirea programului de lucru cu doua ore, fara marirea concomitenta a salariilor , iar fondurile
pentru echipamentele de protectie sunt scazute. Acestia sunt arestati, anchetati si deportati, iar in
urma acestui incident securitatea primeste ordin sa se infiltreze in randurile lor.
-    15 noiembrie 1987 – greva muncitorilor de la autocamioane din Brasov, incepe la intreprindere
si are drept cauza fundamentala injumatatirea salariului lor pe motiv ca nu indeplinisera planul, desi
lucrau si duminica, iar orele suplimentare erau neplatite. Acestia sunt arestati si condamnati pentru
deranjarea linistii publice si deportati dupa terminarea sentintei de inchisoare
-    ianuarie 1989 – studentii nemultumiti de conditiile din camine pornesc o greva al carei obiectiv
era imbunatatirea conditiilor de viata si de munca, eventual prin anularea unor legi, fapt ce punea
intr-o lumina proasta perfectiunea regimului comunist
4.    Dizidenta de grup si individuala au ca scop apararea drepturilor si libertatilor cetatenesti, iar
formele sale de manifestare sunt organizatii, asociatii, memorii interne si internationale, interviuri10.

CAP.VI. CRIMELE COMISE DE REGIMUL COMUNIST ÎN ROMÂNIA

O analiză detaliată a crimelor comise de regimul comunist în România a fost făcută de

Comisia Prezidetială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România creată de presedintia
României în aprilie 2006, care a elaborat un raport cunoscut de publicul mai larg sub numele de
„Raportul Tismăneanu”. În acest raport au fost identificate următoarele crime principale comise
de regimul comunist din România:
  1. Abandonarea intereselor nationale prin servilism în relatiile cu URSS după 1945;
  2. Anihilarea statului de drept si a pluralismului prin înscenări si fraude, mai ales după furtul
alegerilor în noiembrie 1946;
  3. Distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor si a militantilor;
  4. Impunerea unui regim dictatorial total înfeudat Moscovei si ostil valorilor politice si culturale
nationale, lichidarea sindicatelor libere, distrugerea social-democratiei ca miscare politică opusă
bolsevismului PCR;
  5. Sovietizarea totală, prin fortă, a României, mai ales în perioada 1948-1956, si impunerea unui
sistem politic despotic, condus de o castă profitoare (nomenclatura), strâns unită în jurul liderului
suprem;
  6. Politica de exterminism social (lichidarea fizică, prin asasinat, deportare, întemnitare, muncă
fortată, a unor categorii sociale - burghezie, mosierime, tărani, intelectuali, studenti) ghidată de
preceptul luptei de clasă a făcut între 500 000 si două milioane de victime;
  7. Persecutia minoritătilor etnice, religioase, culturale sau de orientare sexuală;
  8. Exterminarea programată a detinutilor politici;
  9. Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenta anticomunistă armată în
munti (1945-1962);
  10. Represiunea împotriva cultelor, desfiintarea Bisericii Greco-Catolice;
  11. Arestarea, uciderea, detentia politica sau deportarea tăranilor oponenti colectivizării,
lichidarea violentă a revoltelor tărănesti (1949-1962);
  12. Deportările cu scop de exterminare, represiunile etnice, gonirea si „vânzarea” evreilor si
germanilor;
  13. Represiunea împotriva culturii, cenzura extremă, arestarea si umilirea intelectualilor
neînregimentati ori protestatari (1945-1989);
10
Frunza, Victor, Istoria comunismului in Romania, Bucuresti, 1999
12
  14. Reprimarea miscărilor si actiunilor studentesti din 1956;
  15. Reprimarea miscărilor muncitoresti din Valea Jiului (1977), Brasov (1987) si a celorlalte
greve din anii 1980;
  16. Reprimarea oponentilor si disidentilor în anii 1970 și 1980 (omorârea inginerului Gheorghe
Ursu, condamnarea la moarte a lui Mircea Răceanu, Ion Mihai Pacepa, Liviu Turcu, Constantin
Răută);
  17. Distrugerea patrimoniului istoric si cultural prin dărâmările din anii 1980 (un sfert din
centrul istoric al Bucurestiului);
  18. Crearea de lagăre pentru copiii fără părinti sau cu handicap (ex: Cighid);
  19. Impunerea unor norme aberante privitoare la „alimentatia ratională”; înfometarea
populatiei, oprirea căldurii, starea de mizerie la care regimul a condamnat un întreg popor;
  20. Conceptualizarea mizeriei materiale și morale, precum si a fricii, ca instrumente de mentinere
a puterii comuniste;
  21. Masacrarea cetătenilor, din ordinul lui Nicolae Ceausescu, cu aprobarea conducerii
Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, în timpul Revolutiei din 1989.
Raportul "Tismaneanu" prezintă institutiile si personajele cheie ale opresiunii
comuniste, ca fiind:
    * Prima generatie de comunisti
    * Demnitari vinovati de „impunerea si perpetuarea unui sistem bazat pe crimă si fărădelege”
    * Demnitari ai aparatului represiv
    * Sefii spionajului
    * Ideologi
    * Ziaristi
    * Conducătorii aparatului ideologic în perioada Ceausescu
    * Exponenti ai protocronismului.
Unul din scopurile centrale ale regimului a fost anihilarea oricărei forme de
opoziţie, rezistenţă şi disidenţă. Chiar în perioada de relativă de-radicalizare a regimului,
agresivitatea sa în raport cu contestatarii reali sau potenţiali a rămas neschimbată. Mai întâi s-a
recurs la criminalizarea partidelor democratice şi a oricărei forme de rezistenţă din partea
intelectualităţii, sindicatelor neînregimentate, studenţilor şi intelectualilor. Numărul victimelor
acestor înscenări este enorm.
Practicile comunismului românesc şi-au avut originea în modelul leninist-stalinist de
inginerie socială. Dogma comunistă se pretindea infailibilă. Oamenii puteau eventual greşi, partidul
era însă omniscient. Supremaţia ideologiei este cheia înţelegerii acestui sistem. Prima generaţie de
comunişti aflaţi la putere în România a îmbrăţişat cu fervoare miturile bolşevice: mitul revoluţiei,
al partidului, al clasei muncitoare, al societăţii fără clase. Pentru atingerea acestor ţeluri
presupus nobile, comuniştii români au considerat că este permisă utilizarea celor mai abjecte
mijloace11. Sufletul nemuritor al comunismului, spunea filosoful polonez Leszek Kolakowski,
este minciuna. De la bun început, comunismul s-a bazat pe minciună, impostură, dedublare şi
fărădelege Violenţa a fost sanctificată: cu cât mai brutale erau metodele de luptă împotriva
"duşmanului", cu atât creştea intensitatea uriipropagate de aparatul ideologic. Inamicul de clasă a
fost demonizat şi criminalizat ca figură absolut reprehensibilă. Trebuia exterminat ("stârpit",
"zdrobit", "nimicit", "călcat în picioare") fără cruţare.
Când vorbim de sute de mii de victime (arestaţi, închişi, deportaţi, ucişi), nu încape
îndoială că regimul a comis crime împotriva umanităţii. A mutilat suflete umane, a desfigurat şi
deturnat destine, a marcat indelebil câteva generaţii cu ale sale insanităţi ideologice. A transformat
România într-o imensă colonie penitenciară, populată de delatori, colaboratori şi ofiţeri securişti. A
privat peste douăzeci de milioane de oameni de viaţa la care ar fi avut dreptul prin însuşi faptul
venirii lor pe lume. A prigonit minorităţile naţionale, pretinzând că le apară drepturile. A declarat

11
Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele, vol. I-III, Bucureşti, Editura Humanitas, 1999-
2000.

13
demenţi pe cei care îndrăzneau să se îndoiască de binefacerile socialismului. A folosit psihiatria ca
pe oarmă politică. A persecutat fără cruţare pe cei care au îndrăznit să ceară sindicate libere. A
utilizat cele mai perverse diversiuni posibile pentru a-şi compromite adversarii. A atacat exilul
anticomunist şi a încercat să contracareze pe toate căile posturile de radio libere din Occident şi în
primul rând secţia română a postului de radio "Europa Liberă". Şi toate aceste au fost înfăptuite în
numele "zorilor care cântă".
Nu poate exista nici o justificare pentru acest regim a cărui unică raţiune de a se
afla la putere a fost ideologia urii de clasă şi cultul violenţei.

CAP.VII.CONCLUZII

14
          Comunismul, care s-a pretins o nouă civilizaţie, superioară celei capitaliste pe care a negat-
o cu pasiune, a forţat sute de milioane de oameni să traiască într-un univers închis, represiv şi
umilitor. La nivelul teoretic, al scopurilor proclamate, comunismul s-a pretins întruchiparea
"umanismului absolut", o societate din care au dispărut distincţiile de clasă şi în care oamenii ar
putea trăi într-o deplină libertate. Libertatea însăşi, în concepţia marxistă, singura permisă sub
regimul comunist, era definită drept necesitate înţeleasă. Partidul comunist era proclamat drept
deţinătorul adevărului universal, având astfel dreptul să definească modalităţile de "înţelegere a
necesităţii". Comunismul a fost o concepţie utopică, înrădăcinată în visul suprimării, cu orice
preţ, a proprietăţii private şi a construirii unui univers al egalităţii totale.
In Romania instaurarea comunismului a afectat foarte mult dezvoltarea statului.
Acest regim totalitar si-a lasat amprenta chiar pana-n zilele noastre. Viata populatiei Romaniei a
fost afectata si ea de catre comunism. Conditiile grele de trai din acea perioada au ramas ca un
cosmar in mintea celor care le-au intalnit.
Dictatul leninist asupra realităţii a urmărit să transforme individul într-o simplă rotiţă din
imensa maşinărie a despotismului partidului unic. Ceea ce nu înseamnă că această strategie a reuşit
pe deplin. Dimpotrivă chiar, oamenii au rezistat în diferite feluri, au existat diverse grade de
opoziţie, dar şi felurite grade de complicitate. Trebuie astfel să onorăm memoria celor care şi-au dat
vieţile rezistând sistemului, de la cei care au murit în închisoare şi până la persoanele care au murit
din cauza avorturilor ilegale, de la cei încarceraţi şi bătuţi (mineri, muncitori, ţărani care au protestat
împotriva comasării terenurilor şi a colectivizării) în anii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi până la
victimele anilor 1980 sub Nicolae Ceauşescu. Aceşti oameni nu au fost transformaţi cum ar fi dorit
potentaţiii comunişti. În cele din urmă, nemaiputând suporta apăsarea unui despotism inept,
majoritatea poporului român s-a mobilizat şi a pus capăt dictaturii prin revoluţia din decembrie
1989. Fără a nega conspiraţiile împotriva lui Ceauşescu, ţesute în aparatul de partid, în Armată, în
Securitate şi în serviciile secrete străine, nu putem accepta tezele celor care susţin că prăbuşirea
regimului nu a fost decât efectul unor astfel de acţiuni sau o lovitură de stat. Victimele de la
Timişoara, Bucureşti, Cluj şi din alte oraşe şi-au dat viaţa luptând împotriva unui sistem inuman.
Aceşti oameni, ca şi cei care au ieşit pe străzi nu s-au simţit şi nu au fost parte a vreunui complot.
Anii care au urmat după 1989 au semnificat o luptă continuă între forţele vechiului sistem,
indiferent de măştile pe care le-au purtat şi le poartă, şi acea parte a României care a dorit şi
doreşte o societate deschisă.
Revolutia româna din decembrie 1989 a redat libertatea romanilor creandu-le premise
promitatoare intr-un viitor mai bun. Intr-un timp relativ scurt, Romania a aderat si va continua sa
adere la majoritatea structurilor militare si economice democratice occidentale si, cu toata
impotrivirea fostilor securisti si membrii ai nomenclaturii comuniste infiltrati in toate structurile
statului, deveniti “baroni locali’ si miliardari de carton”, tara noastra isi va regasi locul pierdut in
1938, va deveni o tara prosperă, unde drepturile si demnitatea umană vor fi respectate.
Acesta este crezul meu, caci in noi cei tineri sta puterea de a-l implini; sa fim
increzatori, deci, deoarece dupa o noapte de aproape 50 de ani soarele a rasarit iarasi pe
strada noastra!
In concluzie comunismul nu reprezinta altceva pentru Romania decat o pata neagra, o
piedica in dezvoltare.
          Condamnarea comunismului este astăzi, mai mult ca oricând, o obligaţie morală,
intelectuală, politică şi socială. Statul român democratic şi pluralist poate şi trebuie să o facă. Tot
astfel, cunoaşterea acestor pagini întunecate şi triste de istorie românească a secolului douăzeci este
indispensabilă pentru noile generaţii care au dreptul să ştie în ce lume au trăit părinţii lor. Viitorul
României depinde de asumarea trecutului ei, deci de condamnarea regimului comunist ca
inamic al speciei umane. A nu o face, astăzi, aici şi acum, ne va împovăra pe veci cu vina
complicităţii, fie şi prin tăcere, cu Răul totalitar. Nu se pune nicicum problema culpabilizării
colective. Ceea ce contează este să învăţăm din acest atroce trecut, să înţelegem cum a fost posibil
acest experiment şi să ne despărţim de el cu compasiune pentru victime şi cu durere.

15
 CAP.VII.BIBLIOGRAFIE

1. Armand Cãlinescu, Însemnãri politice, ed. Al. Gh. Savu, Bucureşti, Editura Humanitas
2. Dorin Dobrincu, Constantin Iordachi (editori), Ţărănimea şi puterea. Procesul de colectivizare a
agriculturii în România, 1949-1962, Iaşi, Editura Polirom, 2005
3. Eugen Denize, Propaganda, în vol. România. Statul şi propaganda, 1948-1953, Târgovişte,
Editura Cetatea de Scaun, 2005.
4. Frunza, Victor, Istoria comunismului in Romania, Bucuresti, 1999
5. Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele, vol. I-III, Bucureşti, Editura Humanitas,
1999-2000.
6. Monica Lovinescu, Unde scurte. Jurnal indirect, Bucureşti, Editura Humanitas, 1990
7. N. Manolescu, Dreptul la normalitate. Discursul politic şi realitatea, Bucureşti, Editura Litera,
1991
8. Onisoru, Gheorghe, Instaurarea comunismului in Romania, Bucuresti, 2002
9. Pavel Câmpeanu, Ceauşescu, anii numărătorii inverse, Iaşi, Editura Polirom, 2002
10.Stelian Tănase, Elite şi societate. Guvernarea Gheorghe Gheorghiu-Dej, Bucureşti, Editura
Humanitas, 1998
11.Şerban Rădulescu-Zoner, Daniela Buşe, Beatrice Marinescu, Instaurarea totalitarismului
comunist în România, Bucureşti, Editura Cavallioti, 1995

16