3.

Clasificarea jocurilor

3.1.Clasificarea jocurilor după E. Claparede

E. Claparède elaborează o clasificare din perspectiva funcţiei formative a jocurilor:

 Conform teoriei sale, jocurile se împart în două categorii, după cum ele exersează funcţii
generale sau numai unele funcţii speciale. Din prima categorie fac parte jocurile senzoriale,
motrice şi psihice (intelectuale şi afective). Din a doua categorie: jocuri de luptă, vânătoare,
sociale, familiale, de imitaţie.

Analizând diverse categorii de jocuri, Claparede conchide că fiecare din aceste jocuri
exersează o funcţie psihologică sau fiziologică.

1.jocuri de funcţii generale - cu următoarele subcategorii:

• jocurile senzoriale; în acest cadru a grupat toate jocurile care antrenează capacităţile
senzoriale; exemple: jocurile cu trâmbiţe, fluiere, zbârnâitori, cutii de muzică,
caleidoscoape, mâzgăleală cu creioane colorate sau cu alte instrumente de colorat. cu
degetele cu vopsea etc.
Jocurile senzoriale sunt tipice copiilor mici care, explorând realitatea, gustă substanţele
cele mai diverse, produc sunete cu diferite jucării, examinează culorile.
• jocurilor motrice antrenează îndemânarea, coordonarea mişcărilor, agilitatea. Exemple
de astfel de jocuri sunt: jocul cu mingea, cu elasticul, cu coarda, gimnastică, aruncatul cu
praştia, etc.
Jocurile motrice sunt specifice tot vârstei mici, ajungând la coordonarea mişcărilor,
dezvoltarea forţei, a promptitudinii şi chiar a vorbirii (apreciază Claparede).
• jocurile psihice sunt, la rândul lor de două feluri:
• intelectuale, care solicită o activitate intelectuală complexă, antrenează
strategii ale gândirii cu grade diferite de complexitate; ex: loto, domino, şah,
asociaţii verbale, jocuri ghicitoare, enigme etc.

Jocurile intelectuale se bazează pe comparaţie şi recunoaştere, pe asociaţie prin asonanţă,

prin raţionament şi imaginaţie creatoare. Oprindu-se asupra jocurilor în care imaginaţia
este procesul de bază, afirmă că „copilul dovedeşte o neînchipuită bogăţie a fanteziei
când atribuie unui obiect neînsemnat cu care se joacă toate calităţile dorite de el.”
 Jocurile intelectuale se sprijină pe curiozitate şi apar din dorinţa de cunoaştere, de
pătrundere a copilului în realitatea unde încă nu s-a integrat.

• afective antreneaza o gamă variată de emoţii cu conotaţii negative sau pozitive

(suportarea apei foarte reci, jocuri ce antrenează emoţii estetice în desen,
pictură, de pildă, jocurile tip farsă etc.).
Autorul trece autostăpânirea jocurilor de inhibiţie în categoria aceasta, deşi în
acest caz apar elemente volitive.

.
2. jocuri cu funcţii speciale care cuprind următoarele cinci subcategorii:
o jocuri de luptă exersează forţa fizică şi îndemânarea
o jocuri de vânătoare îmbracă în copilărie forma jocului de urmărire, cum ar fi „De-a v-aţi
ascunselea”;
o jocuri sociale - dezvolta instinctele sociale prin imitarea unor comportamente sociale:
plimbările, organizarea taberelor, raporturile colective
o jocurile familiale – jocuri de imitaţie dar a comportamentelor specifice cadrului social
familial; se bazează pe instinctul matern sau pe instinctul de familie (jocul cu păpuşa,
„de-a mama şi de-a tata” etc.).
o jocuri de imitaţie
Claparede distinge două tipuri de imitaţie
1. imitaţia ca atare şi care ar avea mai ales scopul de a procura elemente pentru îndeplinirea
jocului
2. imitaţia-joc în care copilul imită pentru simpla plăcere de a imita.
Se nasc următoarele întrebări: de ce imită copilul? Ce imită el? Cum imită?
Claparede respinge ideea instinctului de imitare, afirmând că, în timp ce instinctul este un
act bine determinat, actele imitate sau pe care le imităm sunt nedefinite.
Este de acord cu Gross, după care imitaţia este un caz particular al puterii motrice a
imaginilor (în general imaginile au tendinţa de a se traduce în mişcări).
Copilul nu imită totul. Puterea sa de imitaţie este limitată de structura anatomică, structură
care predispune la reproducerea anumitor fenomene într-o măsură mai mare decât a altora.
Alegerea modelului de imitat prin joc variază după vârstă, după nevoile momentului. Copilul
imită ceea ce prezintă interes pentru el.
Claparede consideră că imitaţia apare la copilul mic din două motive:
- pentru a învăţa să imite; acesta este chiar jocul instinctului conformării.
- Copilul imită pentru a dobândi alte cunoştinţe cu ajutorul imitaţiei. Funcţia imitaţiei
este astfel, în acelaşi timp, şi scop şi mijloc.
„Jocul – spune Claparede – este cea mai bună introducere în arta de a munci”.
Teoria despre joc la Claparede rămâne ca una dintre cele mai cuprinzătoare.

3.2. Clasificare jocurilor după J. Piaget

După criteriul psihologic.

• a) jocuri exerciţii
• b) jocuri simbolice
• c) jocuri cu reguli

• a. Jocurile exerciţii sunt divizate de către J. Piaget în alte două categorii :

1) jocuri senzorio- motorii sau de mânuire (manipulare)

- jocuri exerciţiu simple care facilitează însuşirea unei conduite ludice, în care se
trage, se împinge, se târăşte, se divide, se manevrează butoane etc.; adesea ele au la
bază reacţii circulare terţiare, experienţe proprii inteligenţei senzorio-motorii
- jocuri de combinaţi fără scop caracterizate prin faptul că recurg la dezmembrarea
şi reconstituirea de obiecte, adesea fortuită: sunt mai mult exerciţii funcţionale. În
această categorie autorul integrează jocurile de distrugere care adesea sunt animate
de curiozitatea ce stă la baza inteligenţei.
- jocuri de combinaţii de obiecte şi acţiuni cu scopuri
Toate se caracterizează prin plăcerea acţiunii, prin dorinţa de manifestare activă şi de
stăpânire a activităţii. Acest gen de jocuri se dezvoltă ulterior în cel puţin trei direcţii: 1. fie că se
încorporează în acţiune, reprezentări ale imaginatiei şi se transformă în jocuri simbolice; 2. fie că

10
se socializează angajându-se în direcţia jocurilor cu reguli; 3. fie că duc la formarea de mişcări
utile în adaptarea la viaţa cotidiană, desprinzându-se de conduita ludică.

2) jocuri de exersare a gândirii (de tip calamburi, anagramări, discuţii spirituale realizate
în forma ludică) se clasifică după o schemă asemănătoare.

- autorul afirmă că întrebările exasperante de tipul "Ce este asta?" "De ce?" ce apar în
conduita verbală a copilului antepreşcolar şi preşcolar fac parte din astfel de manifestări ludice
destinate exersării în plan intelectual, dacă ele sunt însoţite de tending de amuzament.

- Fabulaţiile sunt şi ele astfel de jocuri

• b) jocuri simbolice pot fi divizate astfel:

1) jocuri cu o simbolistică conştientă; ele sunt legate de aspecte multiple ale vieţii ce
se asimilează

2) jocuri cu o simbolistică inconştientă (cu o anume valoare chatartică şi

compensatorie uneori: de exemplu, copilul neglijat de mama care are un bebeluş se
joacă cu două păpuşi inegale: cea mai mică este trimisă în călătorie iar cea mare
rămâne cu mama)

• c) jocuri cu reguli
Şi aceste tipuri de joc cunosc o interesantă evoluţie ontogenetică. Ele apar odată cu
preşcolaritatea şi se dezvoltă plenar în şcolaritatea mică. Cuprind următoarele subgrupe: cu
reguli spontane, respectiv cu reguli transmise de la o generaţie la alta.

De asemenea, după sfera antrenată pot fi: senzoriale (cu mingea, cu bile) simple sau mai
complexe, respectiv intelectuale (jocuri cu cărţi, jocuri cu jetoane etc.) simple sau mai complexe.

Alte criterii de clasificare:

• rolului formativ al jocului

• caracterul de complexitate
• numărul partenerilor

11
 • natura activităţilor antrenate:
- jocuri de creaţie, ca o creaţie cu materiale şi obiecte, inclusiv vizând construcţiile,
sau ca o creaţie cu roluri; în acest din urma caz apar jocuri cu subiecte
diversificate: cu subiecte din viaţa cotidiană, respectiv cu subiecte din basme şi
povestiri, în ambele simbolistica ludică putând să fie plenar antrenată;
- jocul cu reguli: în care se află pe primul plan mişcarea însoţită sau nu de text şi
muzică sau sub forma de competiţie sportivă / desfăşurate doar pe plan mental cu
exersare a memoriei, gândirii, imaginaţiei.
Jocurile didactice pot fi asimilate uneia sau alteia dintre categorii, le păstrâdu-şi drept
caracteristică faptul că:

• au funcţii formative
• au intenţionalitate educativă

3.3. Clasificarea jocurilor după alţi autori

K. Gross identifică următoarele categorii de jocuri:

• jocuri de experimentare
• jocuri de funcţii generale
• jocuri senzoriale
• jocuri motorii
• jocuri intelectuale
• jocuri afective
• jocuri de voinţă

Charlotte Bühler clasifică jocurile astfel:

• jocurile funcţionale (senzorio-motorii)

• jocurile de ficţiune şi iluzie
• jocurile receptive (de consum- contemplare, participare pasivă, cum sunt cele cu
elemente din poveşti)

12
• jocurile de construcţii
• jocurile colective

13