UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS’’ GALAȚI

FACULTATEA DE ISTORIE,FILOZOFIE ȘI TEOLOGIE

POLITICI SOCIALE

FEMINISMUL

IMPACT ASUPRA POLITICILOR SOCIALE

STUDENT:
CONDURACHE LORINA- ELENA

PROFESOR:
LECTOR UNIV. DR. ELISAVETA DRAGHICI

1
 Feminismul- Impact asupra politicilor sociale

Feminismul este o reacţie defensivă şi ofensivă faţă de misoginism şi sexism, ambele

universal răspândite în timp şi spaţiu. Fără misoginism, sexism şi patriarhat, de bună seamă nu
era necesară o ofensivă feministă în sens politic. Atâta vreme cât acestea există, feminismul nu
are cum să îşi piardă raţiunea de a fi. În acelaşi timp, feminismul urmăreşte ca experienţele
femeieşti şi feminine să fie valoric tratate la fel ca şi cele bărbăteşti şi masculine.
Feminismul în România a apărut la începutul secolului al XIX-lea și s-a dezvoltat sincron
cu feminismul din alte state europene. Feminismul românesc va fi influențat de-a lungul timpului
de realitățile istorice, culturale, sociale și politice ale vremurilor.
Primul val al feminismului românesc s-a manifestat aproximativ în aceeași perioadă ca și
cel din occident. A fost un feminism al elitei, fiind datorat unor femei cu un înalt nivel de
educație și cu acces la cultura vestică. În particular, mișcarea feministă românească a fost
preponderent urbană, întrucât la acea vreme societatea românească era în mare parte agrară,
aproximativ 80% din oameni locuiau în mediul rural, iar industrializarea atinsese o mică parte
din populație. De aceea mișcarea nu a fost una amplă, care să cuprindă femei din întregul spațiu
românesc, indiferent de mediul de proveniență.Mișcarea a plecat ca un răspuns împotriva
statutului normativ inferior al femeilor. În Codul Civil din 1865 era prevăzută incapacitatea
femeilor din punct de vedere politic, social și economic, având un statut asemănător minorilor și
persoanelor cu incapacități mintale. Femeile nu puteau încheia acte fără acceptul soțului sau al
justiției, nu puteau să își gestioneze propriile venituri, își pierdeau naționalitatea dacă se
căsătoreau cu un bărbat străin, nu puteau urmări un bărbat pentru pensie alimentară, nu puteau să
fie tutore, trebuiau să locuiască în domiciliul stabilit de soț și altele. Practic, femeile erau lipsite
de drepturi civile și politice. În perioada interbelică, situația femeilor s-a îmbunătățit prin
adopatarea unor legi, precum Lege din 1929 a contractelor de muncă, Legea pentru ridicarea
incapacitatii civile a femeii măritate - promulgată cu Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94
din 20 aprilie 1932.

2
 Revendicările femeilor românce de la acea vreme sunt sintetizate de Eleonora Stratilescu
și vizează mai multe sfere:

• Economic: plata egală pentru muncă egală; protecția muncii femeilor și a rezultatelor
lor; măsuri de combatere a mortalității infantile în mediile sărace.
• Cultural: acces la toate formele de pregătire și la toate tipurile de cariere, la toate
treptele ierarhice ale carierelor; aplanarea conflictului carieră-maternitate; educație mixtă;
creșterea în aceleași valori și condiții, indiferent de gen.
• Căsătorie și familie: egalitate între soți prin lege și educație, controlul asupra propriei
averi, indiferent de sex; o parte din câștigul bărbatului să revină femeii pentru munca ei în
gospodărie, eliminarea dublului standard moral, reformarea căsătoriei legale prin desființarea
autorității maritale, eliminarea prostituției, cercetarea paternității.
• Social și politic: drepturi civile și politice egale; participarea femeilor la toate
instituțiile, demnitățile și funcțiile publice, alături și la fel ca bărbații; pregătirea politică a
femeilor pentru exercitarea drepturilor lor.

În perioada comunistă procesul de emancipare al femeii este unul extrem de interesant de

urmărit, mai ales dat fiind faptul că noul regim politic şi-a făcut un obiectiv din emanciparea
femeilor, multe măsuri fiind luate şi impuse de sus în jos, fără a răspunde neapărat unor
revendicări sau unor aşteptări sociale . Egalitatea dintre femei şi bărbaţi era pentru comunişti un
punct obligatoriu pentru respectarea principiilor marxiste, conform cărora transformările
economice şi sociale vor produce emanciparea femeii. Pentru a înţelege mai bine acest proces
este necesară o incursiune în scrierile marilor ideologi socialist-comunişti.
Vorbim şi folosim termenul de emancipare a femeilor în România pentru că a existat şi s-
a concretizat în acordarea mai multor drepturi: dreptul de a participa la vot şi de a candida,
drepturi egale cu ale bărbaţilor în domeniul muncii (incluzând şi dreptul la salarizare egală cu
bărbatul), dreptul la protecţie socială din partea statului, dreptul la educaţie şi dreptul de a se
asocia în organizaţii. Ceea ce au însemnat de fapt toate aceste drepturi pentru femei este un alt
subiect. Putem să ne gândim, de exemplu, la acordarea dreptului la vot, într-un sistem în care
opţiunea politică era unică, sau la dreptul de a se asocia, într-o societate dominant rurală şi unde
formele asociative feminine şi feministe existaseră preponderent în lumea urbană, dar care au
dispărut odată cu crearea organizaţiilor anexate Partidului Comunist, devenite nuclee de difuzare

3
a ideologiei marxiste. Necesitatea feminismului de a dezrădăcina cu succes patriarhatul ar trebui
să se reflecte la nivel politic, însă cazul României vede feminismul dezvoltat „în zona societății
civile, cu influență rară și limitată asupra agendei politice’’ bazându-se pe faptul că mișcarea
feministă a avut un rol esențial în reprezentarea politică a femeilor în dimensiunile sale
contemporane, orice proiect academic pe această temă trebuie fundamentat pe paradigma
feministă. Într-o lume patriarhală, formal tu nu poți hotărî dacã ai copii sau nu, câți anume poți să
crești, când e momentul potrivit să se nascã. Fie hotărăște tradiția, fie hotărăște statul. Tradiția de
obicei hotărăște că aceasta este menirea ta și trebuie să îi dai curs. Tu faci câți copii poți și trăiesc
câți dă Dumnezeu. Dacă tradiția este negată, atunci statul preia această sarcină și decide să ai sau
nu copii, dacă ai sau nu acces la avort și anticoncepționale, dacã nu cumva ești forțat sterilizată,
până la ce vârstă e obligatoriu să ai copii, inclusiv cum să îi crești. Dacă ești femeie într-o astfel
de lume, atunci știi că muncile de îngrijire îți vor fi atribuite. Vei găti, spăla, curăța pentru toată
familia, inclusiv pentru soț, în fiecare zi, pentru că aceste munci nu au sfârșit, nu pot sã fie
încheiate. Desigur că nu doar feminismul a reacționat la nedreptățile unei societăți astfel
alcătuite. Dar feminismul a făcut din ele obiectul principal al contestării și reconfigurării.
În anumite sensuri, accente feministe au existat în marile ideologii ale emancipării, în
mod special în liberalism și socialism. Este însă evident că ideologiile conservatoare, cele
reacționare, ideologiile dreptei radicale (mai ales fascismul și național-socialismul),
fundamentalismul islamic nu tolereazã nici cele mai vagi idei de emancipare a femeilor. Există
desigur multe feminisme, în funcție de tipul de manifestare : feminism teoretic, feminism
cultural, feminism politic, activist. Există feminism filosofic, politic, artistic. Există, desigur,
numeroase orientări feministe în cadrul unuia și aceluiași domeniu.
Feminismul constituie cheia în înțelegerea modalităților în care femeile și-au coagulat
eforturile pentru a-și face vocile auzite, repertoriul revendicările pe care le-au adresat de-a lungul
timpului și mecanismele angajate în lupta lor pentru egalitate de gen. Aducere pe diversele
paliere ale vieţii sociopolitice. În ciuda numeroşilor paşi făcuţi în procesul de emancipare a
femeii, aspecte precum: patriarhatul, mentalităţile unei societăţi conservatoare; dar mai ales
depersonalizarea femeii pe parcursul întregii perioade comuniste, influenţează în mod negativ
afirmarea şi independenţa acesteia. Egalitatea de gen comandată forţat şi impusă în comunism,
nu a făcut decât să ascundă problemele cu care se confrunta societatea şi familia românească.
După evenimentele din decembrie 1989, în ţara noastră încep să fie promovate anumite imagini

4
ale femeii, cu ajutorul mass-media. Astfel, în mentalul colectiv apare: femeia gospodină, femeia
de carieră, femeia în televiziune, femeia aflată pe poziţii înalte de conducere, star mass-media,
femeia factor de influenţă şi decizie, mamă, femeia iubită şi soţie, muncitoare în fabrică sau în
agricultură, femeia pilot, medic etc. Se observă crearea unor noi stereotipuri privind rolurile şi
statutul femeii în societate şi familie. Ceea ce a fost însă dificil pentru femei este că deşi li s-a
acordat drept de muncă, erau egalele bărbaţilor în societate, sau aşa era în teorie. De fapt această
emancipare a însemnat cumularea muncii pe care o făceau deja cu noi forme. Femeia a rămas în
continuare responsabilă de casă, familie, copii, iar ceea ce o făcea „liberă” era faptul că putea să
lucreze şi avea posibilitatea să aibă acelaşi salariu ca al bărbaţilor; dar şi-a păstrat şi rolul
tradiţional. Pentru a le ajuta, statul a luat o serie de măsuri precum înfiinţarea de creşe, magazine
tip „Gospodina” şi a promovat utilizarea pe scară largă a aparaturii electrocasnice. De reţinut este
faptul că aceste măsuri erau luate special pentru a uşura munca femeilor în gospodărie, ceea ce
însemna că aceste activităţi au rămas în continuare responsabilitatea femeii, deşi acum avea
aceleaşi îndatoriri ca bărbatul. Mai târziu a apărut şi dominaţia din sfera politică, participarea
devenind obligatorie, ceea ce înseamnă că putem discuta despre o triplă opresiune a femeii şi
anume activitatea domestică, activitatea profesională şi activitatea politică, toate în egală măsură.
Impactul feminismului asupra politicilor sociale arată că rolul femeilor în munca
socială nu este de a face faţă greutăţilor specific bărbăteşti, ci de a adăuga ceva feminin la
profesia de muncă socială, precum sentimentele materne şi alte calităţi pe care femeile le
demonstraseră până atunci numai în viaţa privată. Prin aceste observaţii, depăşim concepţia de
până atunci privind profesionalismul şi importanţa recurgerii la metode obiective, recunoscând
aportul subiectivităţii în relaţia de ajutor. Într-o societate atât de stratificată și de marcată de
lipsuri pentru majoritatea populației, feminismul pare un lux, mai ales când nu este un feminism
victimist, ci unul al autoafirmării. Acest lux este însă reprezentativ pentru interesele multor
femei, care își construiesc o existențã în condiții de concurență profesională și politică. Fără
îndoială, indiferent dacă admit sau nu, femeile au nevoie de feminism. Drumul lor către siguranță
trece prin feminismul socialist ; drumul către diferență și dezvoltarea femeității trece prin cel
radical ; drumul către autonomie are nevoie de amândouă, dar obligatoriu și de feminism liberal.
Femeia de azi este, fără doar si poate, rezultatul a sute de ani de muncă şi efort de
autoperfecţionare. Bărbatul şi femeia sunt, categoric, diferiţi, dar complementari. Egalitatea între
cei doi înseamnă, de fapt, un parteneriat solid. Femeia secolului XXI nu mai are două mari roluri

5
prestabilite (cel de mamă şi soţie), ci acum vorbim de o diversificare, o multitudine de roluri
complexe, solicitate în funcţie de fiecare context al vieţii. Acum barbaţii, conştientizând acest
fapt, au început să se implice în mod activ din ce în ce mai mult în activităţile de natură casnică,
până acum gestionate numai de către femeie.

Bibliografie:

1.Băiașu, Sorin, 2003 : Egalitate și diferență : două versiuni ale dilemei și libertatea de a o
rezolva, în Toderean, Olivia (eds.), Itinerarii contestatare. Studii de teorie politică feministă,
Editura Politeia, SNSPA, București

2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Teorie_politic%C4%83_feminist%C4%83

3. Moira Gatens - Feminism şi filosofie. Perspective asupra diferenţei şi egalităţii

4. Maria Bucur, Mihaela Miroiu (ed.) - Patriarhat şi emancipare în istoria gândirii politice
româneşti

5. Mihaela Miroiu - Drumul către autonomie. Teorii politice feministe