Feminismul contemporan

Feminismul reprezintă pledoaria pentru drepturile femeii. Termenul de feminism s-a răspândit la
jumătatea secolului al XIX-lea în Europa. Din punct de vedere istoric feminismul a debutat ca parte a
discursului european iluminist.
Feminismul este de mai multe tipuri: liberal, marxist, radical socialist, în timp ce feminismul liberal
pledează pentru drepturi între femei și bărbați.
În societăţile vestice, mişcările feministe au o vechime de peste 300 ani. Ele s-au manifestat iniţial prin
publicarea unor lucrări în care se protesta împotriva considerării femeilor ca o categorie subordonată, ca
o „minoritate". Ulterior, formele de protest s-au diversificat, un rol deosebit revenind aspectelor
politice.
Diverse mișcări și denominații feministe revendică astăzi, mai cu seamă la nivel academic și civic-
instituțional, latura teoretică a doctrinei. La nivel militantist, organizații precum Femen s-au aflat, de
curând, în atenția mass-media prin acțiunile lor reprezentând pop feminismul (v. Legături externe).
În România, studiile Mihaelei Miroiu și ale Laurei Grunberg sunt printre primele încercări de a prezenta
publicului ideile și problematica feminismului, însă curentul s-a dezvoltat semnificativ începând cu
precădere din jurul anului 1995. Lucrarea Lexicon feminist1 a Mihaelei Miroiu și a Otiliei Dragomir, dar și
alte lucrări scrise de teoreticienele feminismului românesc explică concepte fundamentale pentru
curentul feminist, cum ar fi cele de: putere de gen, etici feministe, etica grijii, etici ginocentrice, etici
materne, empatie, putere simbolică, rol de gen, sociologie feministă, sociologia genului,socializare de
gen, stereotip de gen, stratificare de gen, studii de gen, șovinism masculin și altele.

Anumiți observatori occidentali consideră că populațiile creștin-ortodoxe, chiar și când e vorba de cele
imigrate într-o societate occidentală, privesc feminismul ca fiind irelevant pentru etosul ortodox; acești
observatori constată că nu există o mișcare populară, de masă, care să militeze pentru hirotonisirea
femeilor pentru preoție sau episcopat, și chiar timidele cereri pentru dreptul femeilor de a deveni diaconi
- fapt care n-ar face decât să reînvie o bine-documentată tradiție a bisericii bizantine timpurii - evită tonul
strident și direct manifestat de mișcările pentru hirotonire în bisericile creștine occidentale.2

Organizarea concretă și afirmarea socială încep cu adevărat odată cu mișcarea numită "a sufragetelor",
structură militantă activă în Statele Unite și în Anglia care-și propune denunțarea formelor de sclavie
socială și obținerea unor schimbări juridice concrete. Dreptul femeilor de a vota este statuat
în 1918 în Anglia, și în 1920 în Statele Unite; vor urma revendicări specifice, vizând drepturi salariale,
civice ș.a.m.d.

Astfel, baza ideologiei feministe este aceea ca societatea este organizata intr-un sistem patriarhal in
care barbatii sunt favorizati in detrimentul femeilor. Ca teorie sociala si miscare politica, feminismul
critica inegalitatea de sanse dintre sexe, promoveaza drepturile si interesele femeilor. Teoriile feministe
incearaca sa explice natura inegalitatii dintre sexe si sa se centreze pe aspectele politice, relatia femeii
cu lumea si sexualitatea. Procuparile feminismului sunt legate de drepturile la reproducere, violenta
domestica, concediile prenatale si postnatale, dreptul la un salariu egal cu al barbatilor, hartuirea ,
discriminarea si violenta sexuala.
Subiectele dezbatute de miscarile feministe includ stereotipurile sociale, transformarea femeii in obiect
(cu precadere obiect sexual), oprimare si patriarhat.

Cele mai timpurii critici la adresa rolului femeii, fara a incrimina faptul ca femeile ar fi dezavantajate
din pricina barbatilor a fost redactata de Mary Wollstonecraft si este una dintre putinele manifeste
existente inainte de secolul lX. Pentru Wollstonecraft rolul femeii in societate era prea mic, in compartie
cu ceea ce ar fi putut femeia sa faca; ea credea ca ambele sexe sunt vinovate pentru aceasta situatie si
era convinsa de puterea fantastica pe care femeia o are asupra barbatului.

Feminismul a penetrat domeniul Relatiilor Internationale ca reactie la abordarea traditionala, de

sorginte realista, conform careia Relatiile Internationale sunt o lume a puterii, a conflictului, a razboiului,
unde nu-si au locul femeile si valorile specific feminine ale emotionalului, esteticului, naturalului, grijii si
slabiciunii.

3,.Mihaela Miroiu, Gândul umbrei. Abordări feministe în filosofia contemporană, 1995

4. Mihaela Miroiu, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, ed. Polirom, 2004
 Abordarile de gen au devenit parte a Relatiilor Internationale, prin cercetari precum legatura dintre
purtarea razboiului si femei ca victime, dintre miscarile pacifiste si femei ca opozante, etc.
Teoriile de inspiratie feminista in Relatiile Internationale se grupeaza pe trei categorii principale.
Prima, de orientare precumpanitorliberala, evidentiaza faptul ca femeile au existat intotdeauna in
Relatiile Internationale, dar au fost ignorate.
Cea de orientare a doua se concentreaza pe critica teoriilor consacrate din perspectiva evidentierii
dimensiunii masculine si masculinizante pe care se intemeiaza acestea.
A treia si ultima indica transformarile pe care integrarea problematicii de gen le poate aduce teoriei si
practicii Relatiilor Internationale.
In domeniul Relatiilor Internationale exista o pluralitate de teorii feministe:
- teoria feminismului liberal;
- teoria feminismului marxist;
- teoria feminismului perspectival;
- teoria critica;
- teoria feminismului constructivist;
- teoria feminismului postmodern.
Feminismul liberal – constituie primul curent feminist aparut in domeniul Relatiilor Internationale.
Principalele sale preocupari, se concentreaza pe:
- semnalarea necesitatii implicarii femeilor in categoria factorilor de decizie;
- evaluarea masurii in care prevederile existente pe plan international referitoare la drepturile omului
sunt favorabile femeilor;
- promovarea femeilor in lumea relatiilor internationale;
- introducerea sau mentinerea in dezbaterile de politica externa si internationala a unor probleme ce
privesc femeile (problemele imigrantelor, refugiatelor, muncii la negru, traficului de carne vie, violentei
impotriva femeii, conditiei femeii in timpul conflictelor armate).
In ce priveste acest din urma aspect – conditia femeii in timpul conflictelor armate – feminismul liberal
si-a adus contributia la elaborarea Conventiei a IV-a de la Geneva (1949), care a reprezentat primul
instrument ce cuprinde dispozitii referitoare la tratamentul aplicabil persoanelor civile in timpul
conflictelor armate internationale.
Feminismul liberal si-a pus amprenta si asupra statutului Curtii Penale Internationale, adoptat la Roma
la 17 iulie 1998, care prevede printre alte violari grave ale legilor aplicabile in timpul conflictelor armate
internationale, violul, sclavia sexuala, prostitutia, insarcinarea (graviditatea) sau sterilizarea fortate,
precum si orice alta forma de violenta sexuala.
Feminismul marxist –avand drept fundament teza marxista a inegalitatilor de clasa, abordeaza relatiile de
gen din perspectiva inegalitatilor dintre statutul, drepturile si distributia resurselor intre barbati si femei
la scara globala. Contributiile cele mai semnificative ale acestui curent se focalizeaza pe studierea si
interpretarea relatiilor de putere la scara globala din perspectiva unor realitati asimetrice de tipul: centru
– periferie; metropola – colonie; Nord – Sud; lume dezvoltata – lume subdezvoltata; rasa alba - alte rase.
Feminismul perspectival - s-a impus incepand cu anul 1980. Are in vedere: identificarea si expunerea
diferentelor de gen existente; si considerarea teoreticienilor ca persoane in masura sa contribuie la
scindarea relatiilor dintre sexe prin intermediul lucrarilor ai caror autori sunt.
Feminismul perspectival porneste de la observatia ca in domeniul Relatiilor Internationale majoritatea
autorilor lucrarilor in domeniu sunt barbati, fara ca aceasta sa insemne ca domeniul ar fi in intregime
rezervat acestora. Acesta este insa un fapt suficient pentru a genera subiectivitatea ideilor propuse. De
aici ar rezulta o abordare limitata, din perspectiva masculinitatii, a problematicii femeii.
Astfel, de regula in Relatiile Internationale femeia este vazuta ca fiind:
 mama sau potentiala mama a soldatilor;
 simbolul caminului, pacii, traditiilor;
 eroina caritabila;
 sotie a diplomatilor, plasata in conul de umbra al lumii inteligibile si accesibile barbatilor exceptionali
care sunt singurii meniti a fi “oameni de stat”.
Feminismul perspectival propune renuntarea la puterea coercitiva in favoarea celei coactive, adica
transformarea puterii exercitate asupra celuilalt inputerea de a face impreuna cu celalalt, obiectiv pe care,
la nivel statal, si-l propun si relatiile internationale.
Feminismul teoriei critice – este un curent mai recent, apartinand anilor ’90. Influentat de marxism, el
critica doctrinele si programele organizatiilor internationale (Organizatia Internationala pentru Migratie,
Organizatia Internationala a Muncii, Banca Mondiala, diverse ONG-uri internationale), pentru faptul ca
prin prevederile lor privitoare la femei si prin dezinteresul de a aplica putinele prevederi existente in
materie, nu fac altceva decat sa contribuie activ la incurajarea discriminarilor de gen. Scopul sau principal
este constatarea lipsurilor existente in legislatia actuala si imbunatatirea acesteia.
Feminismul constructivist – are in vedere:
 modul cum sunt construite rolurile identitatilor nationale si cele specifice organizatiilor
internationale si masura in care politicile internationale abordeaza problema identitatii;
 constructia normelor si institutiilor care sa aiba in vedere problematica relatiilor de gen;
 construirea imaginii razboiului ca un superlativ al masculinitatii;
 “limbajul” ca posibila cheie pentru rezolvarea si echilibrarea relatiilor de gen, pornind de la premisa
ca domeniul Relatiilor Internationale are in vedere, prin definitie, fapte sociale care propun un limbaj ce
le serveste la a fi constituite si comunicate partilor participante in scopul acceptarii lor.
Importanta feminismului constructivist rezida in aceea ca ajuta la intelegerea problematicii de gen de
catre institutiile nationale si internationale, impunandu-le o implicare activa in gestionarea relatiilor de
gen.
Feminismul postmodern – este caracterisic anilor 1990-2000 si are urmatoarele atribute:
 contribuie prin criticile sale la intelegerea politicii mondiale ca discurs masculin si masculinizant, ce
forteaza o realitate complexa in tipare fortate, opresive;
 este preocupat de alteritate, diversitate, marginalizare, metanarare;
 propune deconstructia tuturor conceptelor care contribuie la accentuarea diferentelor de gen;
- ajunge sa puna sub semnul intrebarii insasi ideea emanciparii femeilor la scara globala, de care este
impregnat spiritul feminist.
Valurile feminismului sunt:
"valul modern: 1789 (an in care a fost publicata lucrarea "O revendicare a drepturilor femeii", autor
Mary Wolstnecraft) pana in anii '50 ai veacului nostru;
valul contemporan al egalitatii si diferentelor: anii '60- '90 pana in prezent, dupa altii;
valul avand dominanta ecologist-feminista despre care analistii afirma ca s-ar naste acum.
Cea mai recent clasificare a feminismului a fost prezentata si clasificata la Amsterdam, in anul 1994, la
conferinta Internationala Six Feminist Waves Languages of Feminism in Modern History si mentioneaza
sase "valuri" ale feminismului. 5
a) perioada " Querelle de femmes" (1400-1600), dominata de influenta Cristinei de Pisan care abordeaza
problema identitatii femeilor si sansa lor de a-si extinde puterea si influenta politica;
b) feminismul rationalist (secolul al XVII-lea) influentat de scrierile lui Poulain de la Barre si Cristian
Thomasius care, influentati de cartezianism, promoveaza egalitatea sexelor si legitimitatea dobandirii
statului juridic si moral egalaal femeilor cu barbatii;
5. Gadei Doina (2003). "Victimizarea femeii in Romania in perioada de tranzitie", p.10-11, Editura Sitech,
Craiova
c) feminismul iluminist (1750-1800) marcat de ideile lui Mary Wollstnecraft precum si ale lui Locke sau
Rousseau. Sunt introduse in discurs concepte precum :femeie, feminin, virtute, ratiune, forta, sanse egale
ori statut de cetatean;
d) feminismul utopic (1820-1920) lansat de gruparea Saint-Simion ce viza elibererea culturala a femeii prin
practicarea unei literaturi numite "parole de femme"- expresie introdusa de Claire Demar;
e) feminismul liberal (1860-1920) avand la baza ratiunea ca arma principala a emanciparii.
f) feminismul contemporan (dupa anii '60), a carui aparitie a fost marcata de publicarea cartii "Al doilea
sex" (1949) de Simone de Beauvoir."

Feminismul in cadrul Relaţiile Internaţionale

Robin Cook. Hubert Vedrine. Klaus Kinkel. Evgheni Primakov. În domeniul Relaţiilor Internaţionale
bărbaţii sunt cei care fac legea. Alături de politică şi armată, acest spaţiu asociat cu forţa, tensiunea,
ameninţarea nucleară şi disensiunea, este, prin excelenţă, arena în care îşi înfruntă voinţele şi creierele
numai cei consideraţi puternici. Adică cei care poartă pantaloni. Această realitate, pentru prima oară, de
la crearea „femeii din costa lui Adam”, este, însă, în schimbare. Este de ajuns să privim spre Vest pentru a
sesiza „vântul schimbării”. Cel mai puternic om al Statelor Unite, după preşedintele, a fost o femeie, şefa
diplomaţiei americane, Condoleezza Rice.
Femeie? Bărbat? Dincolo de particularităţile anatomice, aceşti termeni nu desemnează decât nişte
constructe sociale. Mai degrabă un set de categorii social construite care variază în spaţiu şi în timp decât
nişte aspecte biologice. Un ansamblu de roluri interiorizate de fiecare dintre genuri în procesul de
socializare. Nu te naşti femeie, ci devii femeie. Nu te naşti bărbat, ci devii bărbat. Este un proces care
începe în copilărie, cu socializarea primară, continuă în adolescenţă, şi ia final odată cu moartea. Femeie.
Bărbat. Femeile: sensibile, slabe, nu rezistă la presiune, etc. Bărbaţii: puternici, raţionali, fermi, etc. Nu
sunt decât stereotipuri care, sub pretenţia că descriu o realitate obiectivă şi universal validă, legitimează
o relaţie de subordonare. Legitimează cordonul ombilical al femeii de spaţiul privat şi rolul bărbatului în
sfera publică.
Reprezentantele teoriei feministe propun o completare a realismului şi o redefinire a conceptelor de
putere şi securitate. Din perspectiva teoriei realiste, puterea înseamnă controlul omului asupra omului.
Este un punct de vedere care exclude, prin definiţie, cooperarea. Feministele sesizează tocmai acest
potenţial pentru cooperare şi toate poziţiile lor subliniază caracterul multidimensional al puterii.
Hannah Arendt defineşte puterea drept „abilitate umană de a acţiona în echipă cu alţii care împart
preocupări similare” (Geta Juverdeanu , O perspectivă feministă asupra relaţiilor internaţionale, Revista
„Cap. Compas”, nr. 1, martie 1998). Femeile au devenit mai apte să se sprijine pe putere ca persuasiune.
Jane Jaquette vede similarităţi între aceste strategii de persuasiune dezvoltate de femei pentru a se opune
argumentelor forţei brute utilizate de bărbaţi în cele ale statelor mici, care acţionează de pe o poziţie slabă
în sistemul relaţiilor internaţionale.
Constituirea coaliţiilor, cooperarea colectivă - de exemplu, ONU, Uniunea Europeană, Conferinţa de
Coordonare a Dezvoltării Sud Africane - sunt mărci ale acestei viziuni asupra sistemului internaţional. Până
în anii ‘80, rolul genului în teoria şi practica relaţiilor internaţionale, cu deosebită precădere în domeniul
teoriilor şi studiului securităţii internaţionale, a fost aproape în totalitate ignorat. Astăzi, cercetările
feministe reprezintă, însă, o contribuţie din ce în ce mai importantă în contextul studiilor din acest
domeniu.
 O serie de opinii, exprimate încă de acum câteva decenii, au vizat complexitatea sistemului de relaţii
internaţionale, rolul femeilor şi al bărbaţilor în conflicte şi în sistemul de pace / securitate internaţională.
Opiniile exprimate în ultimii ani arată că feminismul a devenit mult mai deschis, că s-a dezvoltat ca teorie
flexibilă şi că s-a conectat la alte păreri teoretice care încearcă să-i critice ipotezele fundamentale.
În studiul relaţiilor internaţionale feminismul aduce o agendă teoretică nouă, dar şi o agendă de
cercetare nouă, regândind fenomene internaţionale mai vechi pe care le comunică într-un limbaj nou. De
asemenea, pune accentul pe realităţile internaţionale ignorate până acum în cercetările tradiţionale (acel
„mainstream / malestream”)
În studiul relaţiilor internaţionale feminismul aduce o agendă teoretică nouă, dar şi o agendă de
cercetare nouă, regândind fenomene internaţionale mai vechi pe care le comunică într-un limbaj nou. De
asemenea, pune accentul pe realităţile internaţionale ignorate până acum în cercetările tradiţionale (acel
„mainstream / malestream”).
Spike Peterson consideră că accentuarea rolului suveranităţii statale este una dintre sursele de
insecuritate a femeilor, deoarece limitează „construcţia unei comunităţi politice” în raport cu instituţiile
sau politicile masculine şi tradiţionale. Definiţia dată de Peterson aduce o generalizare a situaţiei de
insecuritate a femeilor, implicând ideea că înţelegerea securităţii în relaţiile internaţionale presupune
înţelegerea surselor de insecuritate specifice şi pe cele potenţial unice ale procentului de populaţie
reprezentată de femei în toată lumea (Dana Radle, Roluri de gen în structurile politice şi militare,
Respublica – Revista Egalităţii de Şanse, nr. 1, aprilie 2006).

Cercetările feministe analizează constituirea elementelor identificabile ale conflictului şi războiului:

implicarea în război, rezistenţa, operaţiunile suport care implică prezenţa sau viaţa femeilor în vreun fel.
Încercările feministe tind să cerceteze nu numai relaţiile de putere dintre femei şi bărbaţi, dar şi rolurile
de gen, într-un context mai larg al relaţiilor internaţionale. Punctele de vedere post-moderne pun accentul
pe importanţa socială a elementelor de gen. Obiectivul acestei investigaţii este chestionarea şi analiza
poziţiilor pozitiviste care susţin că există o lume obiectivă.
Feminismul în relaţiile internaţionale a deschis calea unei întregi serii de dezbateri şi arii de lucru, de la
femeile din diplomaţie, la cele implicate în război sau operaţiuni de pace, pentru a ilustra doar câteva din
cele mai controversate teme.
În The Curious Feministe, Enloe acordă o atenţie deosebită efectului globalizării asupra raporturilor de
muncă şi a salarizării femeilor. Această carte prezintă nu numai rolurile femeilor pe pieţele economice, în
cadrul conflictelor mondiale şi al puterii politice, ci arată şi interesul special al lui Enloe pentru conectarea
acestor teme la viaţa de zi cu zi a femeilor. De asemenea vorbeşte despre cum a devenit interesată de
feminism şi afirmă că curiozitatea unei feministe înseamnă că viaţa unei femei trebuie să fie mai presus
de scopul, de sfera interesului său.
O altă contribuţie importantă a fost adusă de J. Ann Tickner, cunoscută pentru lucrarea sa „Genul în
relaţiile internaţionale”, în care punctează felul în care acest domeniul susţine genul: preponderent,
asemenea unei gazde, în ceea ce priveşte masculinitatea, şi mai mult în sens marginal, atunci când e vorba
de vocea femeilor. Tickner susţine că realismul este tributar lungii tradiţii de gândire care asociază
conceptul de naţiune şi cetăţenie cu cel de serviciu militar, respectiv trăsăturile masculine specifice.
Conform punctului său de vedere, tradiţiile vestice în gândirea realistă, liberală şi marxistă sunt puternic
legate cultural de noţiunile de masculinitate, autonomie, independenţă şi putere. Aceste tradiţii au adus
anumite ipoteze privind comportamentul, evoluţia şi creşterea economică, într-un fel care a făcut ca
femeile să rămână nişte actori invizibili. Important este că ea urmăreşte să transceadă genul; scopul este
nu înlocuirea unei definiţii masculine a relaţiilor internaţionale, ci diminuarea diferenţelor de gen pentru
susţinerea unor concepte care să privească ambele genuri.
Teoria Politica

Golda Meir a fost prima femeie din Israel care a deţinut funcţii politice importante (premier, ministru de
externe): "Mulţi mă acuză că aş conduce afacerile statului cu inima şi nu cu capul. Şi ce-i cu asta? Cei care
nu stiu să plângă din toata inima, nu ştiu nici să se bucure. Aş zice, aşadar, că femeile raţionează, comunică
şi acţionează ca femeile iar bărbaţii - ca bărbaţii. Şi este foarte bine asa, deoarece găsesc ca o
femeie bărbată poate fi tot atât de dezagreabilă ca şi un bărbat efeminizat"
O altă reprezentantă cunoscută a mișcării feministe, din Germania este Alice Schwarzer.

Teoria politică feministă este o arie nouă în aria feministă apărută la sfârșitul anilor 80 și începutul
anilor 90 care susține că statul, politicile și instituțiile au un impact asupra relațiilor de gen.
În perspectiva clasică, teoriile politice s-au concentrat asupra aspectelor normative ale guvernării și
statului. Politica reprezintă puterea și practica guvernării iar teoria politică este studiul acestora. A
guverna „politic” (fără recurgere la violență), înseamnă a guverna prin intermediul instituțiilor și
aranjamentelor publice. O astfel de înțelegere a guvernării este specifică pentru regimurile democratice.
În regimurile autoritare nici politicile feministe nu au cadre de desfășurare. Teoria politică poate îmbrăca
două aspecte:
Teorie politică prescriptivă, aceasta ocupându-se cu aspecte normative de tipul „cum ar trebui să”,
concentrându-se asupra analizezei conceptelor centrale în teoria politică, de tipul: egalitate, putere,
autoriatate, drepturi, libertate, obligație, legitimitatea guvernării, idealul de guvernare.
Teoria politică descriptivă, aceasta vizând următoarele aspecte: cum se legitimează guvernarea, cum
se exercită puterea, legea, autoritatea, decizia și se concentrează pe felul în care funcționează instituțiile
legislative, executive, judecătorești, pe partide, facțiuni, grupuri de interese (deci, pe cei ce guvernează
sau sunt în competiție pentru guvernare) (Frazer, 1998). Politica a fost în mare măsură un domeniu-
monopol masculin (o afacere masculină) la care femeile nici nu au participat și nici nu au constituit politici
(nu au determinat agenda politicii, nici sensurile ei, nici alocarea resurselor publice). Implicit sau explicit,
marii teoreticieni ai politicii au produs și teorii ale genului.

Aceste teorii au consacrat distincția între polis și gospodărie, între lumea publică și politică, pe de-o
parte, cea privată, domestică, pe de altă parte (distincția a fost consacrată de către Aristotel și urmată de
către modernitate (Hegel și Rousseau), ea perpetuându-se și la gânditori care au susținut drepturile
femeilor, cum ar fi Condorcet și J. Stuart Mill). Indiferent cât au depășit barierele timpului lor, teoreticienii
politicului au rămas, în majoritatea lor, conservatori în privința genului, ei s-au înrolat în simțul comun, în
prejudecățile clasice despre relațiile de gen (bărbații sunt mai raționali și mai autonomi, deci ei pot fi actori
ai sferei publice, femeile au autonomie limitată, sunt mai emoționale și mai legate de natură, familie, sfera
privată).

După 1960, odată cu feminismul valului al doilea, această perspectivă teoretică a fost modificată
substanțial, în consens cu apariția unor noi provocări teoretice ale noii stângi și ale feminismului. Politica,
la fel ca și teoria ei, capătă aspecte multi-centrice. Lozinca introdusă de către feminismul acelei perioade:
Ceea ce este personal este politic a produs mutații semnificative care au condus spre conturarea unui nou
domeniu, cel al teoriei politice feministe. De altfel, începuturile acestui domeniu sunt mult mai timpurii.
Feminismul a fost o trăsătură constantă a gândirii moderne. La sfârșitul secolului XVIII, Mary
Wollstonecraft oferă un început substanțial prin A Vindication of the Rights of Woman, iar în secolul
următor, Harriet Taylor și John Stuart Mill, sunt ei înșiși teoreticieni feminiști ai politicului.

Dincolo de faptul că „lumea Relaţiilor Internaţionale este o lume a bărbaţilor”, vom aborda de-a lungul
lucrării noastre participarea femeilor în viaţa publică şi în viaţa Relaţiilor Internaţionale încă din cele mai
îndepărtate timpuri din structura fiinţei umane, stând chiar la baza dezvoltării şi evoluţiei acestui
domeniu.

Renumite autoare feministe din domeniul Relaţiilor Internaţionale au arătat în scrierile lor că femeile ca
existenţe concrete nu sunt doar mame, simbol al căminului, al păcii şi al tradiţiilor, eroine caritabile, soţiile
diplomaţilor sau rareori, decidenţi masculinizaţi într-o lume accesibilă şi inteligibilă doar bărbaţilor
excepţionali, „oameni de stat”. Morgot Light şi Fred Halliday disting două categorii de contribuţii feministe
în domeniul Relaţiilor Internaţionale: scrierile care consideră consideră femeile o categorie de studiu şi
cele care iau genul ca reper epistemologic. O autoare feministă importantă în studierea Relaţiilor
Internaţionale, Jacqui True, observă că există trei modalităţi – chiar trei etape – de integrare a genului, în
studiul relaţiilor internaţionale: genul ca variabilă, genul ca element constitutiv şi genul ca element
transformator.
A existat mai întâi etapa în care femeile au fost descoperite ca fiind totuşi prezente în relaţiile
internaţionale.
A doua etapă, aceea a genului ca element constitutiv, are în vedere reliefarea caracterului distorsionat,
masculin şi masculinizat, dar aparent neutru şi abstract, pe care teoriile relaţiilor internaţionale şi, în
general, întreaga înţelegere a domeniului internaţional se sprijină în mod insesizabil.
A treia etapă constă în indicarea transformărilor pe care integrarea perspectivei genului le aduce în
modul de definire, studiere şi practicare a relaţiilor internaţionale.
Concluzie
În concluzie, pot spune ca o femeie poate face carieră în politica internaţională, dar totul depinde de ea.
Tot ce trebuie este: o porţie bună de inteligenţă, o doză acceptabilă de perseverenţă şi cât se poate de
multă voinţă. Toate uşile se pot deschide doar dacă ştii să găseşti cheia potrivită.
Insa, Feminismul modern este asociat astazi cu patura academica mijlocie. Iar sctivismul feminin este o
atitudine cu care trece barierele de rasa, clasa sau cultura. Printre activisti nu sunt doar femei, ci si
barbati. Probleme particulare ale femeilor ce traiesc intr-o anumita cultura, sunt tratate in cadrul
feminismului ca probleme ce privesc omenirea.
In acest context, feminismul ar putea parea doar o falsa disputa, un fel de curent de opozitie contra
misoginsmului care se rezuma doar la tachinarea tacita si neproductiva dintre sexe. Stridenta
feminismului in lupta cu misoginismul, un curent radical si utopic, nu poate fi constructiva, ci doar
alimenta extremismul misogin. Calea de mijloc in rezolvarea razboiului sexelor este respectul de ambele
parti.
Cu toate acestea, noi, femeile, ar trebui sa ne amintim ca in secolul XXI, drepturile noastre nu mai sunt
diferite de drepturile omului, datorita feminismului.