Stan Maria Denisa

Argumentul feminist si dezbateri

De-a lungul anilor a fost dezvoltată o varietate de curente ale ideologiei feministe. Ele diferă ca scopuri,
obiective, strategii și afiliații. De multe ori se suprapun, iar unele persoane feministe se identifică
simultan cu mai multe ramuri ale acestor curente.

In timp ce feminitatea este un subiect omniprezent in viata noastra, asociat oricarei comunicari de brand
pentru femei, feminismul ramane incadrat in sensul lui pe nedrept peiorativ. Cu alte cuvinte, ne vine
usor sa zambim aprobator la manifestarile feminitatii in viata noastra (indiferent cine ni le hotaraste ca
atare pentru noi), dar greu, daca nu imposibil sa reactionam atunci cand ne sunt discutate, cu ton
caustic si zambet zeflemitor in coltul gurii, drepturile si libertatile noastre, ale femeilor. De aceea
feminismul pierde teren in fata feminitatii, inconjurandu-se cu sens peiorativ, ca si cand cele doua
concepte ar fi divergente si nu complementare.

Asemenea confuzii justifica orice demers explicativ, fie el unul academic, fie unul mai putin formal, mai
empiric, de popularizare a subiectului asa cum s-a dorit cel de la intalnirea din 25 noiembrie de la
Facultatea de Filosofie.

Date fiind amploarea subiectului si scopul intrunirii, discutia a fost una marginala, restransa la revistele
pentru femei, parte a culturii populare sau de larg consum, la impactul lor social si psihologic in viata
cititoarelor lor din perspectiva celor doua concepte: feminism si feminitate.

Vorbitoarele invitate numara prezente relevante ale presei feminine din Romania si cateva cercetatoare
de la Universitatea din Bucuresti si de la SNSPA.

Dupa o prealabila familiarizare a celor de fata cu politica editoriala a fiecarei reviste, s-a vorbit cu
precadere despre diferentele de intelegere dintre feminism si feminitate, despre rolul si
responsabilitatea formatorilor de opinie, cat si despre impactul social specific fiecarei reviste prezentate.

Cineva din sala a intrebat de ce nu exista reviste pentru femei pe care sa le citeasca si barbatii.
Atribuirea exclusivista a presei feminine femeilor nu reflecta mereu realitatea. Femeile si barbatii pot
avea preocupari comune, in ciuda targetarii lor specializate din ratiuni economice. Un exemplu il
constituie „Psychologies”, „o revista conceputa pentru femei, in ideea in care ele ar fi mai interesate de
relatii” (Ioana Alexa, editor sef al revistei), dar pe care o cumpara cu regularitate si treizeci la suta dintre
barbati.

Feminismul predominant :

Feminismul predominant sau ”mainstream” este un termen generic pentru curentele feministe care nu
se încadrează în taberele feminismului socialist sau radical. Feminismul predominant se axează în mod
tradițional pe reformele politice și legale, cu sursele în ”primul val” feminist și feminismul liberal al
secolelor XIX-lea și XX-lea. Feminismul predominant a fost istoric numit și feminism liberal sau feminism
burghez. Termenul este în prezent folosit cu referire la curente care sunt mult mai reprezentative pentru
spectrul politic, cele de centru, centru-stânga și centru-dreapta, ele militând pentru poziții politice mai
moderate, în contrast cu feminismul radical sau alte forme de feminism de stânga. Feminismul
predominant se suprapune cu feminismul liberal modern, deși cel predominant este un termen mai larg.
El tinde să includă bărbații mai mult decât feminismul radical și de multe ori accentuează probleme mai
puțin polemice, ca participarea politică a femeilor sau educația pentru femei. Susținătorii feminismului
predominant sunt uneori criticați de feministele radicale ca făcând parte din ”sistemul patriarhismului.”
Indiferent de aceste critici, realizări ca dreptul la vot și dreptul la educație sunt rezultatul feminismului
predominant ce s-a axat pe construirea unei susțineri cât mai largi pentru chestiuni feministe, inclusiv
din partea bărbaților.

Feminismul liberal :

Feminismul liberal susține egalitatea dintre femei și bărbați prin reforme politice și legale. În mod
tradițional de-a lungul secolelor al XIX-lea și XX-lea, feminismul liberal a avut același înțeles ca
feminismul burghez sau cel mainstream, termenul ”liberal” suprapunându-se puternic peste feminismul
predominant. Persoanele feminismului liberal au încercat să desfințeze discriminarea politică, legală și
de alte forme pentru a crea pentru femei aceleași oportunități ca cele ale bărbaților. Acestea au încercat
să schimbe structura societății pentru a asigura un comportament egal față de femei.

Recent, feminismul liberal și-a asumat un rol mai restrâns care accentuează abilitatea femeilor de a
arăta și a-și menține egalitatea prin propriile acțiuni și alegeri. În acest sens feminismul liberal utilizează
interacțiunile de la nivel personal dintre femei și bărbați ca punct de plecare pentru transformarea
societății. Folosirea termenului diferă de noțiunea istorică a feminismului liberal care punea accentul pe
reformele politice și legale, susținând că de unele singure, doar acțiunile și alegerile femeilor nu sunt
suficiente pentru a duce la egalitatea de sexe.

Problemele de actualitate pentru feminismul liberal include drepturi de reproducere și avort, hărțuirea
sexuală, votul, educația, salarii egale cu efortul depus la muncă, asistență natală accesibilă, asigurarea
medicală accesibilă și scoaterea la lumină a frecvenței violenței în familie și celei sexuale împotriva
femeilor.

Feminismul anarhist :

Feminismul anarhist (numit de asemenea anarho-feminism) îmbină anarhismul cu feminismul. Consideră

în general patriarhismul ca manifestare a ierarhiei involuntare. Anarho-feministele consideră că lupta
împotriva patriarhismului este o parte esențială a luptei de clasă și a anarhismului împotriva statului.În
esență, această filosofie vede lupta anarhismului drept componentă necesară pentru lupta feminismului
și vice-versa. Precum declara L. Susan Brown, ”devreme ce anarhismul este o filosifie politică care se
opune tuturor relațiilor de putere, el este inerent feminist”.Anarho-feministe reprezentative pot fi
considerate Emma Goldman, Federica Montseny, Voltairine de Cleyre, Maria Lacerda de Moura, și Lucy
Parsons. În timpul Războilui Civil Spaniol, un grup anarho-feminist, Mujeres Libres (“Femei Libere”),
asociat cu Federación Anarquista Ibérica, a militat pentru a apăra atât idealurile anarhiste, cât și cele
feministe.

Printre autorii și autoarele contemporani anarho-feminiști se numără Germaine Greer, L. Susan Brown,
și eco-feminista Starhawk. Grupuri contemporane de anarho-feministe include Mujeres Creando din
Bolivia, Radical Cheerleaders, grupul anarho-feminist spaniol okupa La Eskalera Karakola și conferința
anuală din Boston – La Rivolta!.Feminismul socialist leagă oprimarea femeilor de ideile marxiste despre
exploatare, opresiune și muncă. Feministele sociale consideră că statutul inegal la locul de muncă și în
sfera casnică asupresc femeile. Feministele sociale văd prostituția, munca casnică, creșterea copiilor și
mariajul ca moduri în care femeile sunt exploatate de către sistemul patriarhal care devalorizează
femeile și munca substanțială pe care o depun. Ele se axează pe schimbări majore care afectează
întreaga societate, și nu nivelul individual. Ele văd nevoia de muncă alături nu numai de bărbați, și de
toate grupurile, oprimarea femeilor fiind o parte dintr-un model mai mare care afectează pe toată
lumea implicată în sistemul capitalist.Marx considera că atunci când oprimarea de clasă va fi învinsă, și
oprimarea de gen va dispărea; acesta este feminismul marxist. Unele feministe marxiste, multe dintre
ele membre ale grupuluiRadical Women și ale partidului american Freedom Socialist Party, dau exemplu
operele marxiste ale lui Frederick EEngel și August Bebel ca explicații puternice ale legăturii dintre
oprimarea de gen și exploatarea de clasă. Pentru unele feministe marxiste, viziunea despre oprimarea
de gen este simplistă, multă muncă ale feministelor socialiste mergând spre separarea fenomenului de
gen de cel al clasei. Unii care au contribuit la feminismul marxist au criticat aceste idei marxiste
tradiționaliste pentru faptul că nu menționează oprimarea de gen înafara subordonării sale oprimării de
clasă.Spre sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea, și Clara Zetkin și Eleanor Marx s-au opus
demonizării bărbaților și au susținut o revoluție a proletariatului care va învinge cât mai multe inegalități
dintre femei și bărbați. Majoritatea liderilor marxiști, inclusiv Clara Zetkin și Alexandra Kollontai au pus în
contradictoriu marxismul cu feminismul, în loc să le combine.

Feminismul radical :

Feminismul radical consideră că ierarhia capitalistă controlată de bărbați, văzută ca sexistă, este
trăsătura definitorie a oprimării femeilor. Feministele radicale consideră că femeile se pot elibera doar
odată ce au înlăturat sistemul patriarhal inerent opresiv și dominant. Ele sunt de părere că există o
structură de putere bazată pe bărbați care este responsabilă de oprimare și inegalitate, și atâta vreme
cât sistemul și valorile sale sunt valabile, societatea nu poate fi reformată într-un mod semnificativ.
Unele feministe radicale nu văd alternative înafara dezrădăcinării totale și reconstrucția societății pentru
a-și atinge scopurile.În timp au apărut mai multe sub-tipuri de feminism radical, ca feminismul cultural,
feminismul separatist și feminismul antipornografic, opus feminismului pozitiv-sexual.

Feminismul cultural :
Feminismul cultural este ideologia unei ”naturi feminine” sau ”esențe feminine” care încearcă
revalidarea pe care le consideră trăsături feminine subapreciate. Pune accentul pe diferențele dintre
bărbați și femei, dar le consideră diferențe psihologice, construite cultural în loc să fie inerent biologice.
Criticii feminismului cultural susțin că, fiind bazat pe o viziune esențialistă a acestor diferențe și că cere
independență și construire de instituții, feministele culturale s-au retras din sfera politică spre un ”stil de
viață”. Un astfel de critic, Alice Echols (istoric feminist și teoreticiană culturală), atribuie lui Brooke
Williams, membră a grupului Redstockings, cu introducerea termenului de feminism cultural în 1975
pentru a descrie depolitizarea feminismului radical.

Feminismul separatist și lesbian :

Feminismul separatist este o formă de feminism radical care nu sprijină relațiile heterosexuale.
Feminismul lesbian este așadar strâns legat de acesta. Partizanele feminismului separatist spun că
diferențele sexuale diferențele sexuale dintre bărbați și femei sunt neconciliabile. Feministele
separatiste nu cred în general că bărbații pot să contribuie pozitiv la mișcarea feministă și că până și
bărbații bine-intenționați copiază dinamici patriarhale. Autoarea Marilyn Frye descrie feminismul
separatist drept ”separarea de diversele feluri sau moduri de bărbați și instituții, relații, roluri și activități
definite și dominate de bărbați, operând în beneficiul lor și a menținerii privilegiului bărbaților – această
separare este inițiată sau menținută, voluntar, de către femei”.

Feminismul negru și womanism :

Feminismul negru consideră că sexismul, oprimarea de clasă și rasismul sunt ireversibil interconectate.
Formele de feminism care încearcă să învingă sexismul și oprimarea de clasă, dar ignoră rasa, pot
discrimina mai multe persoane, inclusiv femeile, prin prejudecăți rasiste. Organizația Națională a
Feminismului Negru (NBFO) a fost fondată în 1973 de către Florynce Kennedy, Margaret Sloan, și Doris
Wright, iar, conform cu Wright, “a lansat un atac frontal asupra sexismului și rasismului mai mult decât
oricare altă organizație”. NBFO a ajutat de asemenea la inspirarea organizației bazate în Boston
Combahee River Collective în 1974 care nu doar că a dus la activismul anti-rasist crucial în Boston în acea
decadă, dar a oferit o bază pentru feminismul negru care încă este activ după un sfert de secol. Definiția
feminismului a membrei Combahee Barbara Smith încă rămâne un model în prezent care spune că
”feminismul este teoria politică și cere eliberarea tuturor femeilor: femeilor de culoare, femeilor clasei
muncitorești, femeilor sărace, femeilor cu dezabilități fizice, lesbienelor, femeilor în vârstă, precum și a
femeilor heterosexuale albe privilegiate economic. Orice mai puțin de atât nu este feminism, ci doar o
preamărire de sine feminină.” Combahee River Collective a argumentat că în 1974 eliberarea femeilor
de culoare duce la eliberarea tuturor oamenilor, devreme ce necesită sfârșitul rasismului, seximului și
oprimării de clasă. Una dintre teoriile care au evoluat din acest curent a fost womanism-ul lui Alice
Walker. A reieșit după mișcări feministe timpurii care au fost conduse în special de femei caucaziene,
fiind mișcări ale clasei de mijloc albe care în general au ignorat oprimarea bazată pe rasism și clasism.
Alice Walker și alte partizane ale womanism-ului au arătat că femeile de culoare trec print-o oprimare
diferită și mult mai intensă decât cea a femeilor caucaziene.

Angela Davis a fost una dintre primele persoane care au format o pledoarie centrată pe intersecția
dintre rase, gen și clase sociale în cartea ei Women, Race, and Class (1981). Kimberle Crenshaw, o
teoreticiană importantă a dreptului feminist, a numit acest concept intersecționalitate, spre sfârșitul
anilor 1980, ca parte a activității ei în drept antidiscriminare și a descrierii efectelor discriminării
compuse împotriva femeilor de culoare.

Feminismul multirasial :

Feminismul multirasial (numit feminism al „femeilor de culoare”) oferă o teorie și analiză din perspectiva
vieții și experiențelor femeilor de culoare. Teoria a apărut în anii 1990 și a fost dezvoltată de Dr. Maxine
Baca Zinn, o feministă chicana, și Dr. Bonnie Thornton Dill, o expertă în sociologie a femeilor și familiilor
african-americane.

Deși de multe ori ignorat din istoria feminismului „celui de-al doile val”, feministele multirasiale s-au
organizat în același timp cu feministele caucaziene. În timpul feminismului „valului al doilea” de la
sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70, până în anii ’90, susținătoarele acestui curent nu doar că au
muncit împreună cu femeile de culoare și feministele caucaziene, dar s-a uorganizat de asemenea
înafara spațiilor exclusiv pentru femei. În anii ’70 femeile de culoare au muncit pe trei fronturi,
”împreună cu grupurile dominate de persoane caucaziene; formând comitete ale femeilor în interiorul
organizațiilor cu membrii de sexe diferite și formând organizații feministe autonome ale femeilor negre,
sud-americane, amerindiene și asiatice.” Perspectiva feminismului multirasial încearcă să depășească
simpla recunoaștere a diversității și diferențelor dintre femei, să analizeze structurile de dominație,
îndeosebi importanța raslor pentru înțelegerea constructului social al genului.

Aspecte comune :

Curentele au aspecte comune unele cu altele, dar și unele poziții opuse. De exemplu, unele au păreri
diferite despre întrebarea dacă discriminarea împotriva femeilor afectează negativ bărbații. Curentele
reprezentate de scriitori precum Betty Friedan și Gloria Steinem consideră bărbații ca fiind oprimați de
rolurile de gen. “De la început, Friedan a prezentat feminismul ca o revoluție sex-rol din care și bărbații
și femeile pot beneficia. Într-adevăr, pentru Friedan, feminismul nu este decât ”un stadiu al luptei
pentru drepturile omului.’” “În 1970, Gloria Steinem, dra. Editor și bine-cunoscuta militantă al acestui
nou feminism liberal (…) a insinuat că eliberarea femeilor înseamnă și eliberarea bărbaților “ pentru că
unele greutăți ale bărbaților nu mai sunt doar ale lor. Susan Faludi a scris, în Stiffed, “Odată cu misterul
nonrebeliunii bărbaților vine și o urmă de speranță, o oprtunitate pentru bărbați de a construi o alianță
cu femeile și, concomitent, a crea o nouă paradigmă pentru progresul uman ca
ul feminismului, de a crea o lume mai liberă, mai omenească.” Ellen Willis, comparând economia cu
feminismul, a considerat o alianță cu bărbații ca necesară pentru eliberarea femeilor. Florynce Kennedy
a scris, “Bărbații sunt contrariați, dezgustați și împinși la o parte de pericolul că femeile ar putea să-și
retragă acceptul de la oprimare, pentru că ei – bărbații, în mod subconștient (și de multe ori conștient)
știu că ei – bărbații – sunt oprimați.” Mary Wollstonecraft spunea, “De la respectul pentru proprietate
vin (…) majoritatea răului și viciilor care fac această lume un mediu întunecat pentru mintea
contemplativă (…) O clasă [socială] o presează pe cealaltă, pentru că toate vor să achiziționeze respect
prin bunurile din proprietatea lor (…) Bărbații se miră că lumea este, mot-a-mot, o vizuină de escroci și
asupritori.”

“Acei scriitori sunt cu atât mai folositori, după mine, cu cât fac omul că simtă ceva pentru seamănul lui,
indeferent de postul său, sau ideilor artificiale.” “Bărbații n usunt conștienți de nenoricirile pe care le
cauzează, și slăbiciunea vicioasă pe care o prețuiesc, doar incitând femeile să se predea, doritoare”. “Ca
să spun sincer, tremur nu doar pentru sufletele femeilor, dar și pentru omul dine-intenționat, pe care îl
iubește toată lumea.”

Alte curente îi consideră pe bărbați ca principaliă cauză a sexismului. Mary Daly spunea, “Curajul de a fi
logic—curajul de a numi—necesită să recunoaștem că doar bărbații sunt la origine, sunt cei care
planifică, controlează și legitimizează patriarhismul. Patriarhismul este tărâmul bărbaților; este Patria; și
toți bărbații sunt agenții săi.” The Redstockings declarau că “Identificăm agenții oprimării dpret
bărbații.(…) Bărbații domină femeile, și puțini bărbați îi domină pe restul (...) Toți bărbații primesc
beneficii economice, sexuale și psihologice de la supremația masculină. Toți bărbații au oprimat femei."
Ca poziție mai puțin clară, Kate Millett scria în Sexual Politics, "Următoarea schemă (...) trebuie să fie (...)
atât o tentativă, cât și imperfectă. (...) societatea noastră, ca multe alte civilizații ale istoriei, este o
patriarhie. Acest fapt este evident dacă stăm să ne gândim că (...) fiecare cală a puterii în societate este
pe deplin în mțâinile bărbaților. (...)

Dacă luăm conducerea patriarhală ca instituția prin care o jumătate din populație care e de sex feminin
e controlată de jumătatea masculină, principiile patriarhismului sunt duble: bărbații vor domina femeile,
bărbații în vârstă îi vor domina pe cei tineri. Însă, identic cu oricare instituție a omenirii (...) există totuși
contradicții și excepții în interiorul sistemului."

Critici :

Potrivit lui Linda Zerilli și lui Donna Haraway, “’taxonomiile feminismului … pot crea dihotomii artificiale
între diferitele discursuri feministe care împiedică grav dezbaterile politice constructive pentru femei
despre subiectivitate.”