Ce este Feminsmul?

Feminismul este o serie de mișcări și ideologii socio-politice care au ca scop definirea și stabilirea
egalității politice, economice, personale și sociale a sexelor. Feminismul încorporează poziția conform
căreia societatea acordă prioritate punctului de vedere masculin și că femeile sunt tratate în mod
nedrept în aceste societăți. Ca termen generic ce desemnează un fenomen complex, feminismul se
definește în parte prin disputele ivite în jurul semnificației sale. Într-o accepțiune largă, el exprimă
preocuparca pentru rolul social al femeilor în raport cu bărbații în societățile din trecut și în cele
contemporane, preocupare animată de convingerea că femeile au suferit și continuă să sufere
nedreptăți din cauza sexului lor. Limbajul și obiectivele politice ale feminismului modern iși au origenea
în Revoluția franceză și în iluminism. Fiind istoricește asociat cu forțele de opoziție ostile ortodoxiei și
autocrației, feminismul s-a definit drept o luptă pentru recunoașterea drepturilor femeilor, pentru
egalitate între sexe și pentru redefinirea feminității. Inspirându-se din ideile liberale și raționaliste,
precum și din idei utopice și romantice din Europa Occidentală și America, feminismul nu se lasă ușor
definit.

Feminismul se manifestă în întreaga lume și este reprezentat de diverse instituții angajate în activități în
favoarea drepturilor și intereselor femeilor. În cea mai mare parte a istoriei occidentale, femeile au fost
limitate la sfera domestică, în timp ce viața publică era rezervată bărbaților. În Europa medievală,
femeilor li s-a refuzat dreptul de a deține proprietăți, de a studia sau de a participa la viața publică. La
sfârșitul secolului al XIX-lea, în Franța, ele erau încă obligate să își acopere capul în public, iar, în unele
părți ale Germaniei, un soț avea încă dreptul de a-și vinde soția. Chiar și la începutul secolului XX,
femeile nu puteau nici să voteze, nici să ocupe funcții elective în Europa și în cea mai mare parte a
Statelor Unite. Femeile erau împiedicate să conducă afaceri fără un reprezentant de sex masculin, fie că
era vorba de tată, frate, soț, agent legal sau chiar fiu. Femeile căsătorite nu puteau exercita controlul
asupra propriilor copii fără permisiunea soților lor. În plus, femeile aveau acces redus sau chiar
inexistent la educație și le era interzis accesul la majoritatea profesiilor.
Mulți autori medievali și renascentiști au abordat tema identității sociale a femeilor și au susținut ideea
lărgirii puterii și a influenței lor politice, un exemplu în acest sens fiind lucrarea Christinei de Pisan,
„Carte despre cetatea doamnelor” (1405). Apărută in 1405, Cartea cetății doamnelor încearcă să
spulbere prejudecățile, larg răspândite la acea vreme, privind inferioritatea femeilor. Christine de Pizan
imaginează un oraș ideal al doamnelor unde nu exista trepte sociale sau ranguri nobiliare și îl populează
cu figuri de sfinte, eroine, poete sau regine ce ilustrează imensul potențial creator pe care femeile îl pot
oferi lumii. Curajoasa si erudita apologie a virtutilor femeilor, Cartea cetatii doamnelor este considerata
indeobste prima utopie feminista din literatura universala si a devenit un model pentru literatura
feminina ulterioara.
Începuturile feminismului modern sunt cele mai adesea asociate cu publicarea cărții „A Vindication of
the Rights of Woman” (1792) de Mary Wollstonecraft. Aici apar schițate unele dintre preocupările
feministe constante de mai târziu, inclusiv – dar nu numai – apărea drepturilor politice și a drepturilor
naturale. Autoarea pune sub semnul întrebării ideile încetățenite privind calitățile specifice ale celor
două sexe, se pronunță pentru schimbări în educația bărbaților și a femeilor, atacă imaginile marțiale
despre cetățenia și afirmă o idee androgină despre eul rațional.

Rațiunea a devenit o armă în favoarea emancipării femeilor, îndreptată împotriva identificării lor
exvlusive cu natura, funcția și capacitatea sexuale. Credința în rațiune este astfel asociată cu o puternică
încredere în progres. Aceste convingeri, clarificate în și prin tradiția adânc înrădăcinată a
contractualismului liberal și a acceptării egalității formal-juridice și-au găsit expresia în tratatul clasic al
lui John Stuart Mill, „The Subjection of Women” (1869).
Contrapunând rațiunea instinctului, Mill preconizează o societate bazată pe principii raționale. Rațiunea,
susține el, cere suprimarea deoseberilor de tratament bazate pe considerații de sex sau alte “accidente
de naștere”. Acordând femeilor egalitate în privința cetățeniei și a libertății civile în sfera publică, se va
realiza o transformare mai profundă în relațiile sociale dintre sex.
 Istoria pestriță a numeroaselor feminisme formează baza discursului și a dezbaterilor feministe de
astăzi, când există o multitudine de varietate liberale, socialiste, marxiste și utopice ale feminismului.
Feminiștii discută despre egalitatea înțeleasă în termeni formal-juridici, sau ca egalitate a șanselor, sau
ca egalitate de respect și tratament. Sexualitatea și identitatea sexuală au devenit trenuri extrem de
tensionate ale unor redefiniri politice. O minoritate feministă radicală îndeamnă femeile să se separe cu
totul de societatea dominată de bărbați, în timp ce alții văd în acest îndemn o rețetă dezastruoasă.
Feminismul rămâne un concept esențialmente contestat.

Un precursor al mișcării feministe moderne, Wollstonecraft a contestat convențiile și stereotipurile

sociale. Ea este cea mai cunoscută pentru "Dreptatea femeilor", unul dintre primele exemple de
filosofie feministă.
Mary Wollstonecraft a fost scriitoare și filozof feminist engleză și sa născut la Londra în 1759.
Wollstonecraft a scris în diferite genuri, dar este cunoscută cel mai bine pentru lucrarea ei filosofică
feministă " O justificare a drepturilor femeilor" . Ea a contestat convenții sociale de-a lungul vieții ei,
criticând normele sociale restrictive. Lucrările ei, în care susține egalitatea între bărbați și femei și critică
ideile convenționale și stereotipice ale noțiunii de feminitate, sunt privite ca fiind foarte semnificative
pentru mișcarea feministă modernă și dau o rezonanță clară teoriei feministe moderne.
Wollstonecraft nu s-ar fi referit niciodată la textul ei drept feminist, deoarece
cuvintele feministă și feminism nu au fost inventate până în anii 1890. Mai mult, nu exista mișcare
feministă despre care să vorbim în timpul vieții lui Wollstonecraft
Maria Wollstonecraft, în justificarea ei, își clarifică poziția: numai atunci când femeia și omul sunt la fel
de libere, iar femeia și omul sunt la fel de îndestulătoare în exercitarea responsabilităților față de familie
și de stat, poate exista o adevărată libertate. Reforma esențială necesară pentru o astfel de egalitate,
Mary Wollstonecraft este convinsă că este o educație egală și de calitate pentru femeie - o educație care
își recunoaște datoria de a-și educa propriii copii, de a fi partener egal cu soțul ei în familie și care
recunoaște femeia, ca omul, este o creatură a gândirii și a sentimentului: o creatură a rațiunii.
Astăzi, ar putea fi naiv să ne imaginăm că simpla egalizare a oportunităților educaționale va asigura o
adevărată egalitate pentru femei. Dar secolul după Wollstonecraft a reprezentat o progresie a ușilor nou
deschise pentru educația femeilor, ceea ce a schimbat semnificativ viața și oportunitățile femeilor. Fără
o educație egală și de calitate pentru femei, femeile ar fi condamnate la viziunea lui Rousseau asupra
unei sfere separate și întotdeauna inferioare.

Capitol 2
Apariția mișcării feministe. Primul val

Marșul pentru dreptul de vot al femeilor în New York, în jurul anului 1900
Feminismul este un sistem de idei și practici politice bazate pe principiul potrivit căruia femeile și
bărbații sunt ființe egale, care ar trebui să se bucure de același acces și aceleași drepturi și
oportunități din punct de vedere social, politic și economic. Mișcarea feministă pe care o cunoaștem
astăzi nu a început cu revendicările generației actuale. În schimb, feminismul a trecut printr-o serie de
etape, cunoscute sub numele de valuri, fiecare fiind caracterizat de evenimente, atitudini și discursuri
diferite.
Încă înainte de primele valuri feministe, au existat autori care au susținut egalitatea între sexe, precum
Christine de Pisan, Olympes de Gouge, Mary Wollstonecraft și inclusiv Jane Austen. Însă, primul val al
feminismului așa cum îl știm, a început la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-
lea. Scopul acestui val a fost de a oferi oportunități pentru femei, accentul fiind pus pe dreptul de vot.
Valul a început oficial la Convenția Seneca Falls din 1848, când trei sute de bărbați și femei s-au adunat
pentru a susține egalitatea politică între sexe. Elizabeth Cady Stanton a elaborat Declarația Seneca Falls,
prin care se prezentau ideologia și strategiile politice ale noii mișcări.
PRIMUL VAL
În etapele sale inițiale, feminismul a fost corelat cu mișcarea aboliționistă (mișcare politică pentru
desființarea sclaviei negrilor). Ba mai mult, cultul domesticității a fost pus sub semnul întrebării, iar
primele feministe au fost aspru criticate pentru că activitatea lor era diferită de ceea ce impuneau
normele de gen în acea vreme – erau dispuse să lupte, să demonstreze, chiar să fie închise pentru
cauza lor. Discuțiile despre vot și participarea femeilor la politică au condus la o examinare a
diferențelor dintre bărbați și femei. Unii au susținut că femeile erau moralmente superioare bărbaților
și, prin urmare, prezența lor în sfera civică ar fi îmbunătățit comportamentul public și procesul
politic. De asemenea, feminismul primului val a promovat drepturile contractuale și de proprietate
egale pentru femei, opunându-se faptului că femeile erau văzute în mod indirect ca proprietăți ale
bărbaților.
O critică importantă adusă acestui prim val este că elitele au fost femei albe, din clasele superioare și
că, în ciuda tangențelor cu mișcarea aboliționistă, femeile de culoare nu s-au aflat printre liderele
feministe. Cu toate acestea, discursul lui Sojourner Truth, Ain’t I a Woman?, rămâne în istoria
feminismului drept unul dintre cele mai marcante discursuri, cu atât mai mult prin prisma faptului că
Truth s-a născut sclavă.
Schimbarea nu s-a făcut numai la nivelul Statelor Unite. Louise Dittmar a militat pentru drepturile
femeilor în Germania, în anii 1840. Spre finalul secolului al XIX-lea, Fusae Ichikawa a fost prima persoană
care a cerut drept de vot pentru femeile din Japonia. Mary Lee a fost activă în Australia de Sud, prima
colonie australiană care a acordat femeilor drept de vot în 1894. În Noua Zeelandă, Kate Sheppard și
Mary Ann Müller au luptat pentru a obține drept de vot pentru femei până în 1893.

Caricatură reprezentând o vorbitoare feministă care denunță bărbații la prima convenție pentru
drepturile femeilor, în iulie 1848, la Seneca Falls, New York, unde a fost lansată mișcarea feministă
Convenția Seneca Falls a fost prima convenție privind drepturile femeilor din Statele Unite. Reuniunea a
avut loc în iulie 1848 la Seneca Falls, New York
Ce a fost Convenția Seneca Falls?
Cunoscută inițial drept Convenția drepturilor femeii, Convenția Seneca Falls a luptat pentru drepturile
sociale, civile și religioase ale femeilor. Întâlnirea a avut loc în perioada 19 - 20 iulie 1848 la Capela
Wesleyan din Seneca Falls, New York .

Elizabeth Cady Stanton , unul dintre organizatorii reuniunii, a început cu un discurs despre obiectivele și
scopul convenției:

„Suntem adunați pentru a protesta împotriva unei forme de guvernare, care există fără consimțământul
guvernatilor - să ne declarăm dreptul de a fi liberi, așa cum omul este liber, de a fi reprezentați în
guvernul pe care suntem impozitați să-l susținem, de a avea legi atât de rușinoase ca să-i ofere omului
puterea de a-l pedepsi și de a-l închide pe soția sa, de a-și lua salariile pe care le câștigă, bunurile pe care
le moștenește și, în caz de despărțire, copiii iubirii ei ”.

Convenția a procedat la discutarea celor 11 rezoluții privind drepturile femeii. Toate au fost adoptate în
unanimitate, cu excepția celei de-a noua rezoluții, care cerea dreptul la vot pentru femei

Organizatorii convenției Seneca Falls

Cele cinci femei care au organizat Convenția Seneca Falls au fost, de asemenea, active în mișcare
abolitionistă , care a cerut încetarea robie și discriminare rasială. Acestea au inclus:

 Elizabeth Cady Stanton , un avocat principal al drepturilor femeilor, care a fost un organizator
principal al Convenției Seneca Falls. Stanton a fost investită pentru prima dată în drepturile
femeilor după ce a vorbit cu tatăl ei, profesor de drept și studenții săi. A studiat la Troy Female
Seminary și a lucrat la reforma drepturilor de proprietate a femeilor la începutul anilor 1840.
 Lucretia Mott , un predicator quaker din Philadelphia, cunoscut pentru anti-sclavie, drepturile
femeilor și activismul reformei religioase.
 Mary M’Clintock , fiica anti-sclaviei Quaker, cumpătare și activistele pentru drepturile femeii. În
1833, M’Clintock și Mott au organizat Philadelphia Female Anti-Slavery Society. La Convenția
Seneca Falls, M’Clintock a fost numit secretar.
 Martha Coffin Wright , Sora Lucretiei Mott. În plus, fiind o susținătoare a drepturilor femeilor pe
tot parcursul vieții, ea a fost un abolicionist care a condus o stație pe Cale ferată subterană de la
Auburn, New York, acasă.
 Jane Hunt , un alt activist quaker, a fost membru al familiei extinse a lui M’Clintock prin
căsătorie.

Declarația de sentimente
Declarația de sentimente a fost manifestul Convenției Seneca Falls care a descris plângerile și cererile
femeilor. Scris în primul rând de Elizabeth Cady Stanton, a cerut femeilor să lupte pentru dreptul lor
garantat constituțional la egalitate ca cetățeni americani.
„Considerăm că aceste adevăruri sunt de la sine înțeles că toți bărbații și femeile sunt creați egali”, se
menționa în document. Inspirat de Declarația de independență , Declarația de sentimente a afirmat
egalitatea femeilor în politică, familie, educație, locuri de muncă, religie și morală.

Declarația a început cu 19 „abuzuri și uzurpări” care erau destinate să distrugă „încrederea unei femei în
propriile puteri, să-i diminueze respectul de sine și să o facă dispusă să ducă o viață dependentă și
abjectă”.

Deoarece femeile nu aveau dreptul la vot - un drept acordat „celor mai ignoranți și degradați bărbați” -
au fost forțate să se supună unor legi cărora nu le-a dat consimțământul. Femeilor li s-a refuzat educația
și i s-a acordat un rol inferior în biserică.

Mai mult, femeilor li se cerea să fie ascultătoare de soții lor și să li se împiedice să dețină proprietăți,
inclusiv salariile pe care le câștigau (care aparținea tehnic soților lor). Și au primit drepturi inegale la
divorț.

În lumina acestor abuzuri, declarația a cerut femeilor să „dea afară un astfel de guvern”.

Rezoluțiile
Apoi a apărut o listă cu 11 rezoluții, care cereau ca femeile să fie considerate egale pentru bărbați.
Rezoluțiile au cerut americanilor să considere orice legi care plasează femeile într-o poziție inferioară
bărbaților ca având „nicio forță sau autoritate”. Au hotărât ca femeile să aibă drepturi egale în cadrul
bisericii și acces egal la locuri de muncă.
A noua rezoluție a fost cea mai controversată, întrucât a chemat femeile „să-și asigure dreptul lor sacru
la franciza electivă” sau dreptul la vot.
Deși adoptarea sa i-a determinat pe mulți susținători ai drepturilor femeilor să-și retragă sprijinul, cea
de-a noua rezoluție a devenit piatra de temelie a mișcării votului feminin.
Reacții la Convenția Seneca Falls
În New York și în întreaga SUA, ziarele au acoperit convenția, atât în sprijin, cât și împotriva obiectivelor
sale.
Lupta pentru drepturile femeii
Două săptămâni mai târziu, la 2 august 1848, Convenția Seneca Falls s-a reunit la prima biserică unitară
din Rochester, New York, pentru a reafirma obiectivele mișcării cu un public mai larg.
În anii următori, liderii convenției au continuat să facă campanie pentru drepturile femeilor la
evenimente de stat și la nivel național. Reformatorii s-au referit frecvent la Declarația de sentimente în
timp ce militau pentru drepturile femeilor.
Între 1848 și 1862, participanții la Convenția Seneca Falls au folosit Declarația de sentimente pentru a
„angaja agenți, a circula tracturi, a adresa petiții statului și legislativelor naționale și a încerca să înroleze
amvonul și presa în numele nostru”.
După 72 de ani de luptă organizată, toate femeile americane au obținut în cele din urmă aceleași
drepturi ca și bărbații la secția de votare atunci când, în 1920, femeile au câștigat dreptul la vot odată cu
adoptarea celui de-al nouăsprezecelea amendament la Constituția SUA. Schimbarea nu s-a făcut numai
la nivelul Statelor Unite. Louise Dittmar a militat pentru drepturile femeilor în Germania, în anii 1840.
Spre finalul secolului al XIX-lea, Fusae Ichikawa a fost prima persoană care a cerut drept de vot pentru
femeile din Japonia. Mary Lee a fost activă în Australia de Sud, prima colonie australiană care a acordat
femeilor drept de vot în 1894. În Noua Zeelandă, Kate Sheppard și Mary Ann Müller au luptat pentru a
obține drept de vot pentru femei până în 1893.

Portretul oratorului afro-american, aboliționistului și activistului pentru drepturile femeilor Sojourner

Truth în jurul anului 1860; ilustrație cu Truth predicând unei mulțimi de la un pupitru.

Feminismul primului val a promovat drepturile contractuale și de proprietate egale pentru femei,
opunându-se faptului că femeile erau văzute în mod indirect ca proprietăți ale bărbaților. O critică
importantă adusă acestui prim val este că elitele au fost femei albe, din clasele superioare și că, în ciuda
tangențelor cu mișcarea aboliționistă, femeile de culoare nu s-au aflat printre liderele feministe. Cu
toate acestea, discursul lui Sojourner Truth, Ain’t I a Woman?, rămâne în istoria feminismului drept unul
dintre cele mai marcante discursuri, cu atât mai mult prin prisma faptului că Truth s-a născut sclavă.
Sojourner Truth a fost un abolitionist afro-american care a devenit prima femeie neagră care a trimis în
judecată cu succes și a câștigat cazul împotriva unui bărbat alb pentru a recupera fiul ei care a fost
vândut ilegal în sclavie. Ea a fost, de asemenea, o activistă în domeniul drepturilor femeilor,
binecunoscută, care s-a remarcat cu discursul său „Nu sunt o femeie?” Rostit la Convenția pentru
drepturile femeilor din Ohio. Ea și-a continuat cruciada pentru tot restul vieții, câștigând audiență cu
președintele Abraham Lincoln și devenind unul dintre cei mai cunoscuți cruciați ai drepturilor omului din
lume. Și-a dedicat viața abolirii sclaviei, luptând pentru multe cauze: votul universal, dreptul de
proprietate și reforma închisorii.
Predica convenției Sojourner Truth a legat drepturile femeilor și mișcările aboliționiste într-un mod pe
care publicul nu l-au auzit încă. În discursul ei, ea a detaliat cazurile de brutalitate și nedreptate pe care
le-a îndurat ca sclav, chemând după fiecare, "Nu sunt o femeie?" și amintindu-i publicului atît
umanitatea sa individuală, cît și statutul ei de femeie negru liberă. Adresa ei a scos în evidență și
ipocrizia clerului care a susținut că "femeile nu pot avea atâtea drepturi ca și bărbații, pentru că Hristos
nu a fost o femeie!"
Cu toate acestea, în momentul în care terminase, nu au reușit să-și stăpânească aplauzele. Adevărul
Sojourner a continuat să predice despre nedreptățile de sclavie și segregare până la pensionarea ei în
1875.