Emanciparea femeii

Dovlete Ana-Maria, Clasa a X-a I

„Femeile au dreptul să urce la tribună, deoarece nimeni nu le-a contestat vreodată dreptul
de a urca pe eşafod.” (Condorcet)
În timpul celui de al doilea război mondial, în toată lumea se vehiculau idei şi principii
foarte extremiste, sau cel puţin ultra-conservative. Nu numai în ceea ce priveşte domeniul politic
sau militar, ci şi în ceea ce priveşte familia, educaţia, omul în sine cu sfera lui privată - Hitler
dorea să-şi creeze un om nou, un "arian" după linii exact trasate. Negrii în America erau o clasă
socială privată de multe drepturi. În societate rolul femeii era clar stabilit - bucătăria, copii şi
servirea bărbatului. 1
După terminarea celui de al doilea război mondial s-a început cu o
evaluare şi prelucrarea trecutului. Tratatele de pace care au urmat şi
principiile care se vehiculau la acea oră generează o nouă eră
avangardistă care se profilează la orizont din ce în ce mai evident
odată cu trecerea timpului. Tot ce a fost negativ şi condamnabil în era
trecută a fost declamat iar lumea întreagă încercând să înveţe din
trecut se străduieşte să întoarcă răul înspre bine.Cu toate
acestea, multe sunt rămăşiţe trecutului. Demonstraţii
violente au născut diverse mişcări şi organizaţii
progresiste, care postulau o întoarcere şi emancipare
radicală a societăţii. Emanciparea femeii era un
punct principal în această nouă mişcare, care se răfuia
energic cu rămăşiţele trecutului. 2
Primele încercări ale mişcării feministe,
apărute pe parcursul secolului XIX, au fost de a ameliora situaţia femeilor în domeniul civil şi să
devine mature legal (divorţ, custodie, desfiinţarea statutului de fiinţă superioară a bărbatului în
căsnicie etc.). Dreptul de vot nu a ocupat la început în revendicările lor decât o poziţie
secundară. În tot cazul, ele au avut de îndurat experienţe amare. Fără dreptul de a se implica în
politică, aceste femei se aflau la bunul plac al partenerilor lor de sex masculin şi depindeau întru
totul de situaţia politică. Partenerii de coaliţie şi partidele cu renume nu sprijineau idealurile
feministe decât atâta vreme cât acest lucru le servea satisfacerii propriilor interese. Atunci când
toţi aceştia îşi vedeau scopurile atinse, femeile rămâneau singure. În consecinţă, prima mişcare
feministă a insistat din ce în ce mai mult asupra dobândirii dreptului de vot. Feministele s-au
asociat în organizaţii proprii, autonome sau parţial autonome. Aceste femei care s-au impus pe
firmamentul vieţii publice pot fi împărţite în trei categorii distincte:
"Moderatele": aici vorbim despre o grupare eterogenă de asociaţii de femei, ale căror
membre încercau să impună anumite schimbări într-o mai mică măsură sau treptat, în cadrul
societăţii burgheze preexistente. În acest caz se sublinia faptul că femeia este altfel şi că ea are o
cu totul altă misiune în societate decât bărbatul. Din această categorie făceau parte de exemplu
asociaţiile caritabile creştine care se îngrijeau de femeile sărmane, dar şi asociaţiile liberale de
femei şi femeile conservatoare. 3

1
http://rovancouver.blogspot.com/2005/12/relicvele-trecutului-emanciparea.html
2
Idem
3
http://www.dadalos.org/rom/menschenrechte/grundkurs_3/frauenrechte/woher/frauenbewegung1.htm
 "Radicalele": aceasta era o categorie relativ restrânsă de burgheze care se impuneau
pentru o transformare radicală a societăţii. Ele au fost forţa motorie principală a luptei pentru
obţinerea dreptului de vot la femei. Aceste femei susţineau din răsputeri egalitatea dintre sexe,
femeile trebuind să dispună astfel de aceleaşi drepturi ca şi bărbaţii.
"Socialistele": aceasta era gruparea femeilor organizate în mod relativ autonom în jurul
mişcării socialiste, şi mai târziu, al mişcării comuniste. Revendicările principale ale femeilor
socialiste corespundeau revendicărilor socialiste mai generale de după desfiinţarea diferenţelor
dintre clase şi a proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie. Precursoarele mişcării
socialiste a femeilor - ca de exemplu Clara Zetkin - prevedeau independenţa economică a femeii
ca o condiţie de bază pentru obţinerea de drepturi egale, precum şi desfiinţarea ierarhizării
sexelor în mod analog cu desfiinţarea claselor sociale. În centrul revendicărilor femeilor
socialiste s-a aflat mai întâi ameliorarea situaţiei economice a muncitoarelor şi ridicarea acesteia
la nivelul celei de care beneficiau muncitorii (salarii egale pentru o muncă egală, acceptarea
femeilor în sindicate etc.), mai târziu, la aceste revendicări s-a adăugat şi dreptul de vot. Ziua
Internaţională a Femeilor de la data de 8 martie a fost fixată de adeptele mişcării socialiste a
femeilor:
"În acord cu organizaţiile politice şi sindicale ale proletariatelor din toate ţările lumii,
femeile de pretutindeni vor sărbători în fiecare an Ziua Femeii, care serveşte în primul rând
agitaţiei în vederea obţinerii dreptului de vot la femei.” 4
Discriminarea şi tratamentul inegal al soţiilor au fost înlăturate. Dreptul familiei şi al
căsătoriei a fost supus reformelor în multe ţări. Aceste reforme au vizat alegerea numelui de
familie (numele de familie în cazul unei căsătorii poate fi atât cel al bărbatului, cât şi cel al
femeii), legea căsătoriei (bărbatul şi femeia au drepturi egale în ceea ce priveşte exercitarea unei
profesii), legea divorţului (a fost desfiinţat principiul părţii vinovate) şi dreptul la custodie prin
care se statueza principiul conform caruia binele copilului primează. In domeniul muncii, au fost
emise legi care protejează angajatele însărcinate (păstrarea locului de muncă).
In ceea ce priveste partea culturala a feminismului, acesta presupune emanciparea
intelectuală a femeii, ridicarea nivelului de educaţie şi instrucţie, accesul la învăţământ, ştiinţă,
artă şi cultură în proporţie egală cu bărbaţii. 5

4
Idem
5
http://www.info-ghid.com/feminismul---o-miscare-in-expansiune-print.html