Miscarile feministe aparute de-alungul secolului al XIX-lea au cautat sa aduca reusite politice si civile in randul femeilor.

Pe parcursul istoriei, femeile au fost considerate inferioare fata de barbati. Calea drepturilor garantate de lege si a afirmarii largi s-a deschis in fata lor numai in secolul al XIX-lea. In final au obtinut si dreptul la vot, dar acest succes a insemnat inceputul unor noi lupte. In civilizatiile erelor trecute situatia femeilor era foarte diferita. In unele culturi nu erau considerate decat proprietatea privata a sotului sau a tatalui, in altele au primit o libertate destul de mare si drepturi legale, dar chiar si in aceste civilizatii, barbatii, considerati sexul superior, aveau mai multe drepturi. Revendicari initiate: Cerinta egalitatii in drepturi a femeilor a aparut prima data la sfarsitul secolului al XIX-lea, cand dezvoltarea societatii si a cresterii bunastarii au creat posibilitatea ca unele femei sa se cultive si astfel unele dintre ele au devenit scriitoare sau artiste. Sub influenta Revolutiei Franceze din 1789 in toata Europa s-au raspandit idei radicale. In Anglia in 1792 Mary Wollstonecraft a terminat opera sa literara considerata azi clasica - In apararea drepturilor femeilor. Cu toate ca guvernul englez, cu o atitudine dusmanoasa fata de Revolutia Franceza, a fortat in ilegalitate miscarea feminista, in secolul al XIX-lea s-a intensificat radicalismul politic si si-a atins multe scopuri. Insa egalitatea sexelor in drepturi politice nu facea parte din aceste teluri, deoarece, dupa conceptia epocii victoriene, femeia era "zana cea buna" a barbatului, care avea rolul natural de a fi sotie, mama si creatoare a caminului familial. Sfidand aceasta vedere marginita, cateva femei au inceput sa-si ceara drepturile. Perseverenta lor a fost in final incununata de succes, s-a nascut legea care garanta fiecarei femei dreptul atat la proprii copii cat si la proprietati. Deoarece portile universitafilor Oxford si Cambridge ramaneau inchise in fata lor cu incapatanare, ele au creat scoli superioare pentru femei. In alte domenii, unele femei, luptand solitar si prin eforturi eroice, au obtinut succese profesionale: deci trebuiau sa fie recunoscute. Astfel americanca Elizabeth Blackwell si englezoaica Elizabeth Garett Anderson, invingand orice greutate, au obtinut diplome in medicina, iar Florence Nightingale, in timpul razboiului din Crimea, prin munca sa plina de abnegatie a ridicat la rang de profesie munca surorilor medicale. O grimasa stranie a istoriei este faptul ca pana cand aceste personalitati au obtinut dreptul la munca (ca mijiocul suprem de obtinere a libertatii, a independentei si a respectului de sine), miile de femei sarace faceau munci de corvoada in conditii inumane in mine si fabrici numai pentru simpla subzistenta. Si aceasta era un fel de "egalitate", un minerit egal, impartit cu barbatii, din care femeile au fost salvate de reforma legilor referitoare la industrie si de nivelul de trai aflat in crestere. Atat pentru femeile reformatoare, cat si pentru barbatii simpatizanti cu miscarea lor, a devenit tot mai evident faptul ca cel mai important drept pentru femei il constituia dreptul la vot. Lupta pentru dreptul la vot al femeilor a luat amploare la mijiocul secolului al XIX-lea in Marea Britanie si in SUA. Miscarea a avut multi adepti, dar foarte greu a reusit sa invinga conceptia traditionala. In Marea Britanie principalul oponent al acestei aspiratii a fost chiar o femeie, regina Victoria. Derularea evenimentelor in multe tari occidentale a fost relativ asemanatoare. In cateva state luminate (Noua Zeelanda, Australia, Finlanda si Norvegia) femeile au obtinut dreptul la vot inca inaintea primului razboi mondial (1914-1918). In alte tari lupta s-a intensificat, dar nicaieri atat de dramatic ca in Anglia. In 1903 infnintea aripii cele mai darze a miscarii pentru obtinerea dreptului la vot a ajuns Emmeline Pankhurst. Luptatoarele in aceasta miscare, sufragetele, (dreptul la vot in engleza este suffrage) au intrerupt adunari politice, s-au legat de garduri cu lanturi, incercand astfel obtinerea revendicarilor. Dupa ce n-au fost de acord cu plata amenzilor, au ajuns la inchisoare, unde au intrat in greva foamei, fiind alimentate apoi prin metode artificiale brutale.

Armistitiu in razboi: Cand a izbucnit primul razboi mondial, majoritatea sufragetelor au suspendat lupta imediat, iar acele femei care au intrat in uzine in locul barbatilor plecari pe front, si-au indeplinit telurile propuse. Acestea au zdruncinat majoritatea argumentelor aduse impotriva luptei lor pentru egalitatea politica. Guvernul britanic a preferat sa aprobe dreptul femeilor la vot, decat sa riste revigorarea miscarii. In perioada de dupa razboi, atat Statele Unite cat si multe state europene, au introdus reforme asemanatoare. In anii urmatori tot mai multe meserii au devenit practicable si pentru femei, dar salariul lor a ramas mai mic, nu au reusit insa sa aiba acces la multe meserii "barbatesti" si reprezentau o minoritate nesemnificativa in cercurile conducatoare politice si economice. Lupta continua. Aceste cauze au generat in anii I960 Miscarea de Eliberare a Femeilor in Statele Unite (Women's lib), care apoi s-a extins si in Europa. Conceptia acestei miscari a fost denumita in special cu termenul "feminism". Atentia miscarii a fost concentrata asupra egalitatii intre sexe in toate domeniile si a abordat unele probleme mai putin discutate anterior ca violul, hartuirea sexuala si avortul. Feministele au reusit validarea mai multor legi favorabile mai ales pe teritoriul drepturilor egale si al salarizarii. Aplicarea in practica a acestor legi era deseori foarte anevoioasa, chiar si atunci cand pentru executarea lor au fost create corporafii executive si de control. In multe parti ale lumii femeilor le lipsesc si cele mai elementare drepturi, in multe locuri n-au nici dreptul de a-si alege viitorul sot. DATE IMPORTANTE: 1792 Apare opera lui Mary Wollstonecraft "In apararea drepturilor femeilor"; 1839 ia nastere legea care garanteaza dreptul femeilor la custodia propriilor copii; 1857 Legea britanica privind casatoria si divortul acorda protectie femeilor despartite sau divortate; 1878 Universitatea din Londra isi deschide portile si pentru femei; 1897 Se infiinteaza Uniunea Nationala a Asociatiilor pentru Dreptul la Vot al Femeilor din Marea Britanie; 1903 Emmeline Pankhurst infiinteaza Uniunea politica si Sociala a Femeilor; 1914 - 1918 Sufragetele isi suspenda temporar lupta; 1918 Femeile britanice cu varsta de peste 30 ani primesc dreptul la vot; 1920 Fiecare femeie britanica (peste 21 ani) primeste dreptul la vot; 1965 In Statele Unite Betty Friedan creeaza prima grupare "Women's Lib".

Feminismul este doctrina care preconizeaza ameliorarea si extinderea rolului femeilor in societate, in tot ceea ce tine de profesie, sanse, relevanta sociala etc.; miscarea care militeaza in acest sens. Feminismul isi trage radacinile, istoric, din miscarile de eliberare si emancipare subsecvente Revolutiei Franceze. Incepand prin a fi o varianta "de gen" a doctrinelor fourrieriste sau saint-simoniene, feminismul incepe sa militeze pentru egalitatea de drepturi. Sub influenta mai cu seama a operei Simonei de Beauvoir, dar si a scrierilor unor scriitoare proeminente precum Virginia Woolf care dezvaluie conditia umilitoare si subalterna a femeii in societatile moderne, feminismul isi incepe drumul in anii '70 ca miscare militanta. In prima parte a anilor 70 au fost formate grupuri de sensibilizare- grupuri mici de femei care se intalneau pentru a povestii despre propriile experiente si sentimente fata de barbati, femei, iubire, casatorie, copii, soti, iubiti, prieteni. Miscarile feministe revendica dreptul esential al femeilor de a dispune de propriul lor corp - si abolirea tuturor formelor de discriminare, sociala, profesionala. Feminismul s-a cristalizat in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea dar a cunoscut o larga raspandire in secolul trecut, fiind generat de cauze de ordin intelectual, moral si economic, de efectele iluminismului si ale Revolutiei franceze, de expansiunea capitalismului pe plan universal. Debutul sau a coincis cu epoca revolutiei democratice si a reformelor politice in cateva din cele mai dezvoltate tari europene Franta si Anglia. Ca miscare internationala, feminismul in expresia sa sintetica si globala ambitiona la un

tel mai general, propunandu-si sa contribuie la "progresul civilizatiei si fericirea umanitatii", sa lucreze pentru binele general si nu doar al femeii, a fost considerat "unica forma de progres social pe care istoria n-a inregistrat-o". Miscarea femeilor a inceput asadar prin a milita nu numai pentru apararea drepturilor femeilor, ci si a altor grupuri oprimate. Conceptul de feminism vehiculat in epoca a cunoscut diferite interpretari concretizandu-se, in esenta, in emanciparea femeilor sub aspect intelectual, moral, economic, social, politic sau institutional, care sa duca la egalitatea cu barbatul in scoala, familie, in viata civila si sociala. Diferitele ipostaze ale feminismului afirmate n timp se includ si se presupun reciproc. Astfel, uneori se pornea de la necesitatea reglementarii prin lege a egalitatii in cadrul familiei, premisa pentru egalitatea in viata civila si cea sociala. Ca urmare, feminismul este o miscare in acelasi timp sociala si politica, dar nu-i pot fi refuzate nici valentele culturale. In ipostaza sa culturalizanta, feminismul presupunea emanciparea intelectuala a femeii, ridicarea nivelului de educatie si instructie, accesul la stiinta, la invatamant, arta si cultura in proportie egala cu barbatii. Din aceasta perspectiva feminismul a fost definit ca "nazuinta a femeilor culte din lumea intreaga catre o viata noua in favoarea sexului lor si in totala egalitate cu viata publica a barbatilor". Modul in care problematica sa a fost pusa in opozitie cu interesul barbatilor - a impietat asupra evolutiei miscarii. Ca problema sociala insa, nu comporta doar "recunoasterea drepturilor femeii, sustinuta de femei culte dar si nevoile femeilor din popor". Aspectul politic al problemei implica participarea femeii la viata de conducere. Excluderea ei din viata publica, echivalenta cu excluderea unei jumatati a natiunii, devine o imposibilitate:"...intrarea femeii in viata de conducere a statului apare ca ceva firesc. Lupta femeilor pentru realizarea acestui drept - feminismul - inceteaza a mai fi privita ca o gluma intelectuala sau ca o insurectie". Aceasta implica acordarea dreptului de vot femeilor, cerinta care a devenit suportul miscarii feministe engleze. Unii au riscat ridicolul, ramanand alaturi de femei. In Anglia, William Thompson a lansat un Apel catre o jumatate a rasei umane, iar John Stuart Mill a criticat Inrobirea femeilor, la fel ca si Friedrich Engels in Originea familiei, a proprietatii private si statului. In acceptiunea sa moderna, feminismul apartine secolului in care spiritul asocierii si ideea de solidaritate au triumfat. pretutindeni inEuropa, miscarea feminista a debutat in prima jumatate a secolului al XIXlea. S-a transformat si a devenit mai bine organizata, evoluand spre asociationismul de tip modern fundamentat pe criterii social-profesionale sau nationale spre a doua jumatate a secolului trecut. Revolutia din 1848 reactiveaza miscarea feminista si sub aspectul organizarii sale. Daca la inceput, femeile isi fac cunoscuta cauza prin intermediul cluburilor revolutionare - Club Lyonnais, Club de lemancipation des Peuples - treptat isi constituie propriile asociatii, a caror denumiri le exprima interesele: Club de lemancipation des femmes sau Le Club des femmes. Integrandu-se acestora, ziarul "La voix des Femmes" functioneaza ca un loc de intrunire si intrajutorare, publica situatia grea a femeilor in industrie si inegalitatea salariala la care sunt supuse si le sustine revendicarile. In consecinta, urmarindu-se imbunatatirea situatiei lor economice, s-au organizat ateliere pentru femei, dar si ateliere municipale, care isi propuneau sa preintampine somajul feminin. Este cert ca organizarea miscarii feministe si presa feminista au fost doi factori care s-au influentat reciproc, determinand dinamizarea mentalitatilor si o relativa democratizare a societatii. In Anglia problema emanciparii intelectuale, civile si politice a femei a fost mereu prezenta. Specificitatea miscarii feministe este data de statutul privilegiat al femeii engleze, singura care inca sub regimul feudal beneficia de drepturi civile. Fenomenul a cunoscut insa o involutie, astfel ca, spre jumatatea secolului al XIX-lea femeile au pierdut drepturile politice - fiind excluse din randurile electorilor - si cele municipale. Urmare a situatiei existente, femeile engleze au luptat de-a lungul secolului al XIX-lea pentru redobandirea drepturilor pierdute. Intre acestea, dreptul la vot a devenit revendicarea principala. Din a doua jumatate a secolului al XIX-lea femeile se organizeaza intr-o serie de societati cu caracter politic: Societatea pentru votul femeilor, London national Society for Women Suffrage, cu 46 de filiale n provincie, Primrose League, Women s liberal Federation si Womens

franchise League of Great-Britain and Ireland. Riguror organizata la nivel national, miscarea feminista engleza adera la sfarsitul secolului al XIX-lea la Consiliul International al femeilor. In aceeasi masura in care s-a validat in domeniul invatamantului. Societatile pentru invatamant superior al femeilor au creat si in Anglia miscarea feminista in domeniul instructiei. Spre deosebire de majoritatea tarilor europene, undemiscarea feminista a fost sustinuta mai mult sau mai putin de institutii laice sau ecleziastice, in Anglia rolul preponderent revine initiativei private. Specifica feminismului englez este si tenacitatea dusa in lupta pentru a determina participarea femeilor la viata politica si la instructie, pentru acordarea drepturilor de care au fost private. Miscarea propriu-zis feminista germana s-a dezvoltat mai tarziu, la mijlocul secolului al XIX-lea cand revolutia de la 1848 a impus un spirit nou fata de instructie in general, la care a apelat si ideologia feminista. Un prim program al miscarii feministe germane a fost dezvoltat la 1847 in cartea lui Robert Blum Vorwartz, care dezvolta ideea necesitatii acordarii drepturilor politice pentru femei. Astfel, participarea la viata statului nu este considerata un drept ci o obligatie a femeii. In egala masura, feminismul german si-a incorporat si problematica educatiei, pledand pentru necesitatea accentuarii spiritului national. Asadar, idealul de la care trebuia sa porneasca educatia femeii era unui social si national. La baza organizarii feministe au prezidat insa necesitati de ordin