Dreptul de vot al femeii în perioada interbelică

Organizaţiile feminine au dus, ani la rând, o luptă

acerbă pentru a obţine dreptul de a vota. Femeile au dobândit acest drep abia după anul 1900.
Primul Război Mondial și urmările acestuia au accelerat emanciparea femeilor în țările
europene și nu numai. În timpul războiului, femeile au luat asupra lor rolul bărbaților din casă
și au demonstrat că nu sunt chiar atât de slabe și neajutorate De fapt, acestea și-au
conștientizat potențialul și au început să revendice drepturi echitabile și egale.
Dreptul femeilor de a vota a fost acordat pentru prima oara în Noua Zeelanda, în anul
1893. Colonia Australiei de Sud a permis femeilor sa voteze in anul 1894, iar in 1902 toate
coloniile au dobandit votul universal. Pe batranul continent, Europa, votul femeilor va fi
introdus în Marele Ducat al Finlandei în anul 1907. Au urmat apoi Norvegia, în 1913,
Danemarca -1915, Uniunea Sovietica în 1917, Anglia în 1918
În anul 1903, Emeline Pankhurst și fiicele acesteia Christabel, Silvia și Adella au
fondat, în Manchester, Consiliul Feminin Social și Politic (CFSP). Lozinca CFSP era
„Acțiune, nucuvinte“. Familia Pankhurst împreună cu acele persoane care le-au susținut, au
fost ferm hotărâte să obțină cu orice preț dreptul de vot. Au dezvoltat noi strategii,
organizându-și susținătorii într-un grup de presiune, mergând la marșuri de protest, chiar
legându-se cu lanțuri de gardurile clădirilor publice pentru a-și populariza cauza. În 1918,
după o campanie lungă și înverșunată, în Anglia, femeilor cu vârste de peste 30 de ani li s-a
dat dreptul la vot. În 1920, fiecare femeie britanică cu vârsta de peste 21 de ani primește
dreptul la vot.
În Statele Unite, sufragiul feminin a fost prevăzut în mod serios pentru prima oară în
Declarația generală cu privire la drepturile femeilor (1848). Mai târziu, în 1890, doua
organizații, Asociația Națională a Femeilor Sufragiste și Asociația Femeilor Americane
Sufragiste, s-au unificat în Asociația Națională Americană a Femeilor Sufragiste. Mișcarea
și-a concentrat toate eforturile pentru obținerea dreptului de vot. În anul 1920, e asigurat
dreptul de vot tuturor femeilor din SUA.
În Germania, în 1865 s-a format la Leipzig o asociaţie de femei, care avea să pună
bazele mişcării feministe de mai târziu. La sfârşitul lui noiembrie 1918 a intrat în vigoare în
Germania legea care permitea femeilor să voteze.Femeile au obţinut drepturi semnificative în
Germania în timpul Republicii de la Weimar. Constituţia din 1919 prevedea egalitate între
sexe şi aproximativ 80% dintre femeile germane s-au folosit de dreptul lor pentru a vota pe
19 ianuarie în acel an.
Istoria ne oferă multe paradoxuri. Astfel, dreptul de vot le-a fost acordat femeilor în
Turcia înaintea Franței, în Franța - abia în 1944, în parte și pentru că Germania, care ocupa
Franța, acordase deja dreptul de vot femeilor cu exact un sfert de secol înainte. O ordonanță
semnată de generalul de Gaulle prevedea în articolul său 17 că femeile „sunt alegătoare și
1|Page
sunt eligibile în aceleași condiții ca și bărbații”. La opt zile după data de referință, 29 aprilie
1944, femeile franceze votează pentru prima dată la alegerile municipale. Unii istorici
constatǎ însǎ, cu amǎrǎciune, cǎ a fost necesar un rǎzboi mondial pentru ca dreptul femeilor
de a fi alese şi de a alege sǎ fie recunoscut în Franţa. Adevǎrul este acesta, femeile au primit
drept de vot ca un fel de "recompensǎ" pentru suferinţele îndurate în anii celei de-a doua
conflagraţii mondiale, precum şi pentru sacrificiile fǎcute în acea perioadǎ de rezistenţǎ
împotriva ocupantului nazist. La alegerile municipale din 1945 prezenţa lor a fost deci masivǎ
la vot iar în câteva comune din Franţa au fost alese, pentru prima datǎ, femei în funcţia de
primar.
Dreptul de a alege și de a fi ales a fost recunoscut prin lege pentru femeile din Rusia
pe 20 iulie în 1917 de către guvernul provizoriu din acea perioadă. Recunoașterea acestui
drept a fost rodul muncii feministelor din Rusia care de-a lungul anilor au venit cu propuneri
legislative în dumă și au organizat acțiuni de masă. De exemplu, Liga Femeilor pentru
Drepturi Egale (considerată organizație feministă, care deseori se afla în conflict cu Kollontai
și alte adepte ale proletariatului definit în bază de clasă și nu de sex) a propus pe 15 februarie
1912 o inițiativă legislativă prin care persoanele de sex feminin s-ar bucura de drepturi egale
cu bărbații, și anume de a fi ales și de a lege în duma de stat.
Spre deosebire de Marile Puteri ale lumii, Franța, Germania, Marea Britanie, S.U.A.,
Rusia, prezentate maiÎn România, dreptul la vot pentru femei a fost câştigat abia prin
Constituţia din 1938.
„Marea Unire” din 1918 împlinește multe năzuințe, dar nu și pe cele ale femeilor
care-și cereau drepturile. Deși au avut un aport crucial în momente cheie din istoria țării -
Revoluția din 1848, Războiul de Independență din 1877/78 sau Primul Război Mondial -
femeile nu puteau vota încă și erau complet lipsite de drepturi politice și administrative.
Una dintre militantele pentru drepturile femeilor din Romania a fost scriitoare
Calypso Botez, care în 1917 a infiintat Asociatia pentru Emanciparea Civila si Politica a
Femeilor Române. In anul 1921 se va fonda la Bucuresti, Consiliul National al Femeilor
Romane. Scriitoarea a fost aleasa presedinte, iar din organizatie facea parte Alexandrina
Cantacuzino, Ella Negruzzi, Eugenia de Reuss-Ianculescu. Conform statutelor, scopul
consiliului era acela de a stabili legături de solidaritate între diferite societăţi sau opere
feministe, indiferent de confesiune, servind statul, familia şi cauza feminină. Sediul
Consiliului a fost stabilit la Bucureşti, în cadrul acestuia funcţionând nouă secţiuni
specializate, pentru asistenţă socială, igienă, legislaţie, muncă, sufragiu, pace, unitatea de
morală şi represiunea traficului de femei şi pentru presă. La Consiliul Naţional al Femeilor
din România au aderat curând o serie de asociaţii şi societăţi, cele mai importante fiind
Asociaţiile Feminine Minoritare, Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române,
Societatea Amicele Tinerelor, Liga pentru Sufragiu Feminin, Asociaţia Solidaritatea, Astfel,
în anul 1929 a luat fiinţă Gruparea Naţională a Femeilor Române care îşi propunea să educe
femeile, pentru a le pregăti pentru exerciţiul vieţii politice.
Drepturile politice ale femeilor au fost stipulate, pentru prima dată, în Constituţia din
1923 care prevedea că ”legi speciale, votate cu majoritate de două treimi, vor determina
condiţiunile sub cari femeile pot avea exerciţiul drepturilor politice”. Tot ce au putut obţine
feministele vremii a fost acordarea de drepturi civile pentru femei, în baza principiului
egalităţii dintre sexe. Dreptul femeii la vot rămânea un lucru incert, în condiţiile în care o lege
specială recunoştea dreptul femeilor de a beneficia de drepturi politice, pe de o parte, iar pe
de altă parte nu le garanta aceste drepturi. Prima inițiativă are loc în anul 1929, dar cu
restricții și condiții legate de studii și de statutul social.
Pentru prima dată în istoria României femeile primeau drept de vot abia în 1938, drept
stipulat în Constituţie. Legea electorală dădea drept de vot numai ştiutorilor de carte, de la
vârsta de 30 de ani şi cum cele mai multe femei nu beneficiau de educaţie, drept la vot aveau
un număr foarte mic de doamne din înalta societate. Imediat după instaurarea dictaturii

2|Page
carliste, punerea în practică a dreptului la vot câştigat de feministe a devenit imposibil de pus
în practică.
Regimul comunist a acordat femeilor în anul 1946 drepturi electorale. Prima
Constituţie comunistă prevedea: ”Toţi cetăţenii, fără deosebire de sex, naţionalitate, rasă,
religie, grad de cultură, profesiune, inclusiv militarii, magistraţii şi funcţionarii publici, au
dreptul să aleagă şi să fie aleşi în toate organele Statului. Dreptul de a alege îl au toţi cetăţenii
care au împlinit vârsta de 18 ani, iar dreptul de a fi aleşi, cei care au împlinit vârsta de 23
ani”. Acelaşi document stabilea faptul că femeia are drepturi egale cu bărbatul în toate
domeniile.
În concluzie, mișcarea feministă care a luat amploare în perioada interbelică și în
România nu a putut schimba radical poziția femeilor în societate și percepțiile fața de acestea.
Lumea politică e dominată de bărbați. Niciun partid politic din țara noastră nu are președinte
o femeie, în Guvernul actual al României o singură femeie deține o poziție de ministru, iar
Camera Deputaților și Senatul sunt conduse de bărbați. Desi au fost facuti pasi important, în
țara noastră femeile mai au de luptat pentru afirmare, în special in plan profesional si social.

Fodor Andreea
Clasa a VII-a C

3|Page