Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu

Facultatea de Drept ”Simion Bernuțiu”

Specializarea Drept
Centrul Sibiu

Istoria gândirii juridice

Mișcarea feministă în Europa

Coordonator
Prof.univ.dr. Manuel Guțan
Student Munteanu Dragoș-Alexandru
 Anul I
Feminismul este o doctrină teoretică și de acțiune care revendică lupta împotriva inegalității
de gen, promovând afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și extinderea rolului și drepturilor
sale.
Primele forme de manifestare ale feminismului au apărut odată cu Revoluția Franceză, când
femeile işi creaseră o nişă socială în care puteau exercita o oarecare influenţă culturală, economică şi
politică. Multe femei au luptat cot la cot cu bărbaţii lor pe baricade în timpul Revoluţiei Franceze,
însă dorinţa lor de a fi considerate egalele bărbaţilor nu s-a împlinit. Femeile au rămas în afara
drepturilor proclamate.
Feminismul incepe sa militeze pentru egalitatea de drepturi și cu ajutorul operei Simonei de
Beauvoir, dar si a scrierilor unor scriitoare proeminente precum Virginia Woolf care dezvaluie
conditia umilitoare si subalterna a femeii in societatile moderne, feminismul isi incepe drumul in anii
'70 ca miscare militanta. Miscarile feministe revendicau dreptul esential al femeilor de a dispune de
propriul lor corp si dispariția tuturor formelor de discriminare, sociala, profesionala.
Scriitoarea Olympe de Gouges a formulat "Declaraţia drepturilor femeii şi ale cetăţencei" pe
care a trimis-o Adunării Generale spre ratificare. Declaraţia a trezit interes atât în Franţa cât şi în
străinătate. În plus, ea a mai elaborat şi un "Contract social între bărbat şi femeie" prin care dorea să
înlocuiască căsătoria cu un contract bazat pe drepturi egale. În ceea ce o privea, femeia era deosebit
de importantă prin simplul fapt că acesteia îi revenea sarcina de a naşte copii. Olympe de Gouges a
fost executată de regimul revoluţionar al terorii în anul 1793.
Miscarea femeilor a inceput prin a milita nu numai pentru apararea drepturilor femeilor, ci si
a altor grupuri oprimate. Conceptul de feminism vehiculat in epoca a cunoscut diferite interpretari
concretizandu-se, in emanciparea femeilor sub aspect intelectual, moral, economic, social, politic sau
institutional, care sa duca la egalitatea cu barbatul in scoala, familie, in viata civila si sociala.
Pe plan politic miscarile feministe au ca scop participarea femeilor la viața de conducere si
implica acordarea dreptului de vot, cerință ce a devenit suportul mișcării feministe engleze.
Pretutindeni în Europa mișcarea feministă a debutat în prima jumătate a secolului al XIX lea,
în care spiritul asocieii și idea de solidaritate au triumfat, aceasta devenind mai bine organizată,
evoluând spre asociaționismul modern fundamentat pe criterii social-profesionale sau naționale spre
a doua jumătate a secolului.
Mișcarea feministă se reorganizează cu ocazia Revoluției din 1848. La inceput acestea erau
organizate în cluburi revoluționare,iar acum își înființează propriile asociații având și ziarul ”La voix
des Femmes” care publică situația grea a femeilor în industrie și inegalitatea salarială. Astfel, s-a
determinat dinamizarea mentalităților și democratizarea societății.
În Anglia femeile aveau un statut privilegiat, acestea beneficiau de drepturi civile, iar
problema emancipării intelectuale, civile și politice a femeii a fost mereu prezentă. Însă fenomenul a
cunoscut o involutie, astfel ca, spre jumatatea secolului al XIX-lea femeile au pierdut drepturile
politice, fiind excluse din randurile electorilor si cele municipale. Femeile engleze au luptat pentru
redobândirea drepturilor pierdute, principala revendicare fiind dreptul la vot.
În a doua jumătate a secolului al XIX lea, femeile engleze se organizeazp într-o serie de
societăți cu caracter politic la nivel național, reușind spre sfârșitul secolului să adere la Consiliul
Internațional al femeilor.
Caracteristica deosebită a feminismului englez față de celelalte țări europene este tenacitatea
dusă în lupta pentru a determina participarea femeilor la viața politică și la instrucție, pentru
acordarea drepturilor de care au fost private.
 În Germania mișcarea feminstă și-a făcut apariția mai târziu, pe la mijlocul secolului ai XIX
lea, când revoluția de la 1848 a impus un spirit nou față de instrucție în general, la care a apelat și
ideologia feministă.
Robert Blum Vorwartz la 1847 dezvolta ideea necesității acordării drepturilor politice pentru
femei, astfel că participarea la viața statului nu mai era considerată un drept, ci o obligație a femeii.
Totodată, mișcarea feministă germană a pledat și pentru drepturi de ordin econimic și educațional,
iar un rol important pentru atingerea acestor scopuri l-a avut presa feministă.
După 1880 mișcare feministă germană intră într-o nouă eră în care atenția se concentrează pe
instrucție și educație. In realizarea acestui scop, s-a urmarit o mai mare participare la învățământul
științific în ciclul mediu și superior al școlilor înalte de fete și necesitatea ca pregătirea profesională
să fie susținută de stat. Activitatea desfășurată pe acest teren a avut rezultate mai fertile decat pe cel
al emanciparii politice. Astfel, în 1893 la Karlshruhe s-a înființat primul gimnaziu pentru fete, iar la
început de secol XX la Universitatea din Heidelberg au fost primite primele fete. Independent de
această mișcare laica, feminismul s-a manifestat în Germania și în cadrul vieții confesionale prin
organizarea unor asociatii asemanatoare. Pe teren confesional, mișcarea feminista s-a dezvoltat pe
cele doua planuri: protestant şi catolic, bazându-se pe o reinterpretare a tradiției crestine. Scopurile
urmărite au fost identice cu ale miscarii laice-politice și sociale privite însa dintr-un alt spirit.
Aidoma mișcarii feministe engleze, miscarea feminista germana adera, prin organizatiile sale (Liga
asociatiilor femeilor evanghelice) la organizatia internationala Liga Internationala a femeilor cu
sediul la Londra. In 1910 dieta din Wurtemburg a acordat femeilor dreptul de vot si eligibilitatea în
Camera de Agricultura. Cu toata insistenta cu care se revendica dreptul de vot în secolul al XX-lea,
caracteristic feminismului german este pledoaria pentru instructie, accesul la diferite meserii și mai
ales necesitatea ca femeile să se cultive pentru ele insele în vederea creșterii gradului de educație.
In centrul Europei miscarea feminista debuteaza mai tarziu, abia spre jumatatea secolului al
XIX-lea. Exceptie face Ungaria, tara in care existenta unei problematici feministe a fost potentata de
influenta ideologiei Revolutiei franceze. Existenta ei se manifesta inca din 1790, de cand dateaza trei
documente in care se revendica participarea la viata publica si la instructie. In aceste documente sunt
sintetizate pentru prima oara principiile de baza ale miscarii feministe maghiare. Din cadrul miscarii
se detaseaza cateva militante ale feminismului maghiar. Intre ele Mate Janosne dezvolta o pledoarie
in favoarea sexului său, bazata pe ideea dreptului natural. De aici s-a dezvoltat ideea femeii - om
care este o individualitate, o personalitate.
In Polonia feminismul s-a manifestat mult mai tarziu (sfarsitul secolului XIX) si nu atat de
puternic. In istoriografia miscarii feministe internationale s-a încercat o etapizare a miscarii
feministe din Polonia, dupa criteriul scopului urmarit, fara a-i stabili durata de timp. Dintr-o
asemenea perspectiva, o prima etapa a vizat ridicarea femeilor din clasele superioare in spiritul
natiunii si dupa aspiratiile ei proprii. O a doua insurectie in scopul emanciparii sociale, iar ultima
revendicari economice.
În răsăritul Europei, mișcarea feminista s-a dezvoltat atât de mult ca în restul Europei. In Rusia,
spre exemplu, nu poate fi vorba de o miscare propriu-zisa, organizata. Singura asociatie cunoscuta a
fost Societatea femeilor din Petersburg, a carei activitate s-a limitat la stimularea curajului si a
devotamentului la femei. Organizatiile feministe, parcurgand drumul spre autonomie s-au aflat la
inceput sub patronajul vreunei organizatii politice sau religioase. In majoritatea tarilor si-au atras
simpatizanti din randul ganditorilor vremii. Politizarea miscarii feministe la scara internationala este
si consecinta impactului acesteia cu miscarea socialista, ce si-a incorporat problematica feminista,
accentuandu-i semnificatia sociala si politica. Una din directiile propagandei socialiste viza tocmai
aceasta categorie, antrenand deseori militantismul feminist in lupta pentru revendicari social-
economice si politice generale.
Secolul al XIX-lea a avut de inlaturat o mentalitate bine construita prin chiar sistemul
educational, care legifera superioritatea masculină, eliminand posibilitatea fetelor de a frecventa
cursurile liceale sau universitare. Educatia primita in familie, dar si in scoala, departe de a corecta
acest sistem, a consolidat bazele unei instructii inegale, bazate pe sex. In consecinta, femeilor le erau
rezervate locurile de munca considerate inferioare din spitale, sectorul social, in vreme ce barbatii,
beneficiind de instructia necesara, deveneau preoti sau functionari civili.
Revolutia industriala accentuand diferentele dintre femeia de la sat si cea de la oras, dar mai
ales dintre lumea feminina in ansamblul ei si cea masculina, a determinat modificarea statutului
social al femeii. In aceeasi mssura in care a determinat accesul femeilor spre noi profesiuni,
industrializarea a dus si la cresterea numarului femeilor casnice.
Un argument in acest sens este oferit de faptul ca forta de munca functionareasca a inceput sa se
feminizeze, chiar daca ii erau rezervate doar munci de executie. "Elitei" masculine, care forma varful
piramidei serviciului civil ii reveneau atributii ce tineau de munca intelectuala, de "comanda". In
consecinta acestei stari de lucruri, pana in perioada interbelica, cand a crescut numarul femeilor care
au intrat in administratie, nu a existat nici o femeie care sa-si exercite autoritatea asupra unui barbat.
Chiar daca performantele muncii femeilor au fost apreciate si a crescut numarul celor admise in
serviciul civil, ele erau angajate doar pe un interval limitat de timp. Asa s-a ajuns ca revendicarile
social-economice ale miscarii feministe din aceasta perioada sa solicite egalitatea in toate aspectele
muncii lor, respectiv aceleasi conditii de angajare, promovare si transfer, dar si aceeasi salarizare.
La sfarsitul secolului trecut, prin constituirea scolilor pentru fete s-a facut primul pas in
stabilirea unui proiect profesional feminist. S-a vorbit chiar de meserii rezervate femeilor: in
sistemul postal, in serviciul civil, scoli si spitale. Cu deosebire ca profesii tipic feministe s-au
considerat a fi profesoarele si asistentele sociale. Vazute ca o prelungire a muncii domestice, ele
imbinau muncile casnice (ingrijirea si educatia) si idealurile feministe, oferind femeilor posibilitatea
de a aspira la o cariera profesionala. Pornind de la aceste profesiuni s-au creat doua "grupuri de
feminitati": primul, reprezentat de asistente, mai putin receptive la ideea emanciparii, data fiind
provenienta lor (majoritatea erau din mediul rural) dar si faptul ca era o activitate exclusiv feminina.
Cel de-al doilea grup, al profesoarelor, a castigat tot mai mult teren intr-o lume care fusese rezervata
barbatilor. Ajungand sa domine scolile primare, ele au fost familiarizate cu gandirea mondena,
urbana si mult mai receptive la ideile emanciparii.
Sub aspect individualist, unitatea de baza a societatii este considerata femeia (copilul), iar
revendicarea majora este de natura economica. Aspectul relational considera cuplul unitatea de baza
si porneste de la rolul femeii, subliniind necesitatea de a-i acorda drepturi conforme cu
particularitatile impuse de "diviziunea sexuala a muncii" si de conceptele de familie, cuplu, mama-
copil.
Secolul XX a inregistrat mai multe variatii sau variatiuni ale conceptiilor feministe, adeseori in
combinatie cu alte ideologii, ca socialismul sau anarhismul. Reprezentantele feminismului socialist,
de exemplu, afirmau ca femeile pot fi libere pana cand capitalismul nu va fi inlocuit cu socialismul.
Feminismul anarhic sustinea ca femeile vor fi opresate atata timp cat va exista statul.
Am putea spune ca protectia care functioneaza real este cea asigurata barbatilor de catre femei
prin multitudinea de strategii de supravietuire pe care acestea le produc in imprejurari oricat de
vitrege.Lor le revine managementul domestic, administrarea resurselor in general sarace, munca
fizica istovitoare cu unelte gospodaresti preponderent manuale.Aceasta calitate li se recunoaste prin
sintagma impersonala „femeile sant mai muncite” si se „premiaza” cu reducerea varstei de
pensionare cu trei ani in raport cu cea a barbatilor. Participarea lor la activitatea productiva,
reproductiva si comunitara nu le lasa timp pentru dezvoltarea altor capacitati.Pentru cele mai multe
femei functioneaza realitatea unui slogan de strista amintire „liberatea inseamna munca”. Fiind
protectoare ale familiei, femeile creeaza si un efect mai putin intentionat: cel al infantilizarii
barbatilor in raport cu viata cotidiana. Ei depind excesiv de femei si tind spre neautorare. Dincolo de
ochelarii de cal ai metaforelor utilizate de misogini- „sexul slab”- femeile dovedesc multa rezistenta
si abilitate, doar ca aceasta se consuma in sensul strategiilor de supravietuire si nu al celor de
dezvoltare si autoafirmare.
Uniunea internationala a femeilor cu sediul la Londra, reunind principalele miscari feministe
nationale reflecta gradul de maturizare la care a ajuns miscarea, dar si cresterea ca pondere si
insemnatate a miscarilor nationale in viata interna a statelor respective. De la afirmarea dreptului
femeii la libertate, rostit de revolutia democratica universala la organizarea ei internationala,
miscarea feminista a parcurs o lunga si complexa evolutie, sub semnul progresului general in plan
doctrinar si organizatoric, depasind granițe nationale, convingeri politice, origini sociale, confesiune
sau nivel de instructie si educatie, devenind una din principalele forte ale opiniei publice
internationale.