Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu

Facultatea de Drept
Specializarea: Drept
Centrul: Sibiu

EDUCAȚIE FIZICĂ

RELAŢIA DINTRE EXERCIŢIU FIZIC, SĂNĂTATE ŞI

CONDIŢIA FIZICĂ

Coordonator,
Conf. univ.dr. Sanislav Mihai
Student: Munteanu Dragoș-Alexandru

1
 Anul I

RELAŢIA DINTRE EXERCIŢIU FIZIC, SĂNĂTATE ŞI CONDIŢIA FIZICĂ

3.1. Definirea condiţiei fizice

3.2. Relaţia de interdependenţă dintre exerciţiu fizic şi sănătate
3.3. Practicarea exerciţiului fizic şi creşterea condiţiei fizice
3.4. Combaterea sedentarismului prin practicarea exerciţiului fizic

3.1. Definirea condiţiei fizice

Condiţia fizică reprezintă capacitatea de a executa un lucru muscular în mod satisfăcător.

Ea poate fi direcţionată spre oricare dintre cele două obiective, performanţa sau sănătatea.
Condiţia fizică raportată la starea de sănătate se referă la acele componente ale condiţiei fizice,
asupra cărora nivelul obişnuit de activitate fizică are efecte favorabile sau nefavorabile şi care se
raportează la statutul de sănătate.
O capacitate fizică adecvată prin practicarea cu regularitate a activităţilor fizice se traduce
printr-o performanţă fizică crescută, încredere în sine şi independenţă în plan fizic şi psihologic,
contribuind şi la calitatea percepută a vieţii.
Caracteristicile fundamentale ale activităţilor fizice pentru a asigura condiţia fizică sunt
următoarele:
 să angajeze grupe musculare mari,
 să impună o sarcină mai mare decât ceea obişnuită,
 să impună un consum energetic substanţial mai mare.
În practică aceasta înseamnă executarea frecventă, (zilnic) a unor exerciţii ritmice,
susţinute, timp de cel, puţin 20-30 de minute.
Vioiciunea mentală şi curiozitatea, capacitatea de a răspunde adecvat din punct de vedere
emoţional, de a stabili şi întreţine relaţii cu alţi oameni, interesul şi implicarea în problemele
sociale, precum şi capacitatea fizică de a îndeplini sarcinile şi ţelurile personale cu vigoare,
eficienţă şi fără a te simţii epuizat, reprezintă elementele esenţiale ale vieţii dar şi ale fitnessului.
Aceste aspecte ale fitness-ului sunt strâns interconectate, un nivel ridicat al uneia dintre
componente, îmbunătăţind nivelul celorlalte şi invers. Aşa se explică de ce, prin faptul că
mişcarea, sportul îmbunătăţesc fitness-ul fizic (condiţia fizică, nivelul de antrenament), implicit
se resimt efecte favorabile şi în plan psihic, spiritual şi profesional.
Beneficii indirecte ale fitness-ului fizic, de bun nivel, fac ca utilitatea socială a muncii
specialistului în mişcare, să fie mai mare decât se consideră în general. Ea trece dincolo de
efectele pozitive directe mai cunoscute cum ar fi menţinerea sau recâştigarea greutăţii ideale, a
condiţiei fizice corespunzătoare, plăcerea, relaxarea etc.
Date fiind cele de mai sus, o abordare complexă a subiectului necesită prezentarea
fitnessului fizic din mai multe puncte de vedere.

3.2. Relaţia de interdependenţă dintre exerciţiu fizic şi sănătate

Între cele trei noţiuni: sănătatea , activitatea fizică, sănătatea mentală

există o relaţie de interdependenţă.
Exerciţiul fizic este un act motric prin intermediul căruia se desfăşoară o activitate
(antrenamentul) prin care se urmăreşte îmbunătăţirea stării de sănătate şi a condiţiei fizice.
2
 - exerciţiul îmbunătăţeşte starea de sănătate.
- exerciţiul îmbunătăţeşte condiţia fizică.
Un stilul de viaţă sănătos reprezină un mod de viaţă care asigură o stare bună de sănătate.
Sănătatea este unul dintre cele mai importante lucruri pentru fiinţa umană. Nu mai este necesară
nici o introducere la acest capitol, ci doar amintirea faptului că o stare bună de sănătate nu poate
fi menţinută în lipsa unei bune sănătăţi a spiritului, la fel cum nici angrenarea într-o activitate
spirituală nu dă rezultate în lipsa unei bune stări de sănătate a trupului.In zilele noastre, sănătatea
e o problemă care ar trebui să fie luată în serios, nu doar de cei care studiază domeniul sănătăţii şi
al educaţiei fizice şi al sportului, ci de toată lumea. http://www.see-educoop.net

Definiţia sănătăţii
Sănătatea este definită ca starea de bine fizică, mentală şi socială a fiecărei persoane.
Aceste trei stări se influenţează reciproc la orice vârstă – vezi foto:

3.2.1. Starea de bine fizică răspunde de lipsa oricărei boli sau leziuni, funcţionarea
normală a tuturor sistemelor organismului.
Sănătatea fizică se referă la starea organismului şi la răspunsurile acestuia în faţa
vătămărilor şi a bolii. Pentru menţinerea unei condiţii fizice bune, a unei sănătăţi fizice este
important să adoptăm acele conduite ce ne conferă o bunăstare fizică. De exemplu, evitarea
ţigărilor, a consumului de alcool, alimentaţia moderată sunt doar câteva obiceiuri ce asigură o
bună sănătate fizică. Exerciţiile fizice adecvate (vezi foto) , un efort cât şi un repaus echilibrat,
menţinerea unei greutăţi normale şi alegerea inteligentă a mâncărurilor, evitarea abuzurilor
alimentare în timpul sărbătorilor şi a evenimentelor, ne ajută de asemenea să ne menţinem
starea de sănătate a organismului.
O stare bună de sănătate fizică apare atunci când o persoană acordă atenţie mesajelor
trimise prin simţurile organismului asupra a ceea ce el are nevoie – mai multă odihnă sau diferite
alimente, ca să enumerăm câteva exemple şi, să răspundă la aceste mesaje într-un mod adecvat,
coerent. Aptitudinile fundamentale de auto-îngrijire pot ajuta persoanele să-şi soluţioneze micile
probleme de sănătate. Totuşi, este la fel de important acceptarea responsabilităţilor pentru
controale şi de a şti să abordăm în cunoştinţă de cauză instituţiile şi serviciile de sănătate atunci
când apar probleme serioase medicale.
Activitatea fizică
În bătălia dintre controlul asupra greutaţii şi o stare bună a sănătăţii, o mare parte a
atenţiei a fost îndreptată către tipul şi cantitatea alimentelor şi lichidelor pe care le consumăm.
Mai puţină atenţie a fost acordată cantităţii de energie necesară efectuării activităţii fizice. S-a
demonstrat că 70% dintre populaţiile din ţările vestice nu sunt suficient de active pentru a avea o
sănătate şi greutate optimă.
Nutriţia echilibrată stă la baza sănătătăţii pe tremen lung, a frumuseţii şi a
longevităţii.Conform constatărilor oamenilor de ştiinţă, 75% din problemele de sănătate ale
oamenilor moderni sunt provocate de nutriţia neechilibrată, stilul de viaţă nesănătos şi surplusul
de greutate. Necesarul zilnic de alimente se poate urmări mai jos:
3.2.2. Starea de bine mentală este reprezentată prin capacitatea de a controla stresul,
capacitatea de a controla emoţiile, capacitatea de a te bucura de viaţă, încredere în sine şi
autopreţuire.
Medicina modernă precizează că nervii pe căile aferente aduc senzaţiile de la periferia
sau extremităţile coloanei vertebrale; apoi aceste senzaţii trec printr-o zonă aflată în partea
posterioară a capului. De aici ele trec în circumvoluţiunea frontală superioară a creierului, locul
presupus al intelectului sau al minţii. Mintea simte senzaţiile respective şi trimite impulsurile
mecanice prin nervii aferenţi spre diferitele extremităţi ale corpului: mâini, picioare etc.
A da o definiţie sănătăţii pe plan mental-spiritual este o sarcină destul de dificilă,
deoarece trebuie să identificăm cele mai importante calităţi mental-spirituale, care, dacă sunt
tulburate, pot afecta serios echilibrul mental.

3
 Liniştea spirituală poate fi serios afectată de egocentrism-tendinţa de a raporta totul la
sine-, egoism şi necunoaştere. Se poate observa uşor că o persoană foarte egocentristă poate fi
foarte supărată când îi sunt puse la îndoială autoritatea, cunoştinţele sau realizările. Un om
modest cu aceleaşi realizări nu va reacţiona aproape deloc la criticile nedrepte ale celorlalţi şi
practic va vedea partea pozitivă a criticii şi îşi va corecta activitatea în consecinţă.
Într-un mod asemănător, avariţia poate deveni sâmburele tulburării mentale. Este de
asemenea un fapt cert că o persoană preocupată de propriul său ego poate să nu observe
obiectivele şi nici să nu întrezărească adevărul. Crede că întotdeauna ştie totul, iar cunoştinţele
sale sunt mai bune decât ale celorlalţi. Este ciudat totuşi că starea de sănătate mentală poate fi
obţinută numai prin eforturile conştiente ale individului, în timp ce starea de sănătate a corpului
este înnăscută.
Dezechilibrul pe care îl simţim pe plan mental-spiritual este probabil cea mai complicată
şi incitantă problemă căreia trebuie să-i facem faţă. Nimeni nu este scutit, deşi există diferite
grade de manifestare. Cu cât egoismul şi egocentrismul individului sunt mai mari, cu atât mai
mari sunt posibilităţile ce duc la o prăbuşire mentală.
Prin urmare, putem defini sănătatea ca libertate faţă de egoism în sfera mentală, având ca
rezultat unificarea cu Adevărul. Emoţia este o combinaţie a gândului şi a dorinţei. Fiecare idee
este încărcată cu un anumit grad de emotivitate. Emoţiile nu reprezintă altceva decât dorinţe
străbătute de diverse gânduri. Vibraţiile emoţiilor vor stârni excitări corespunzătoare în mintea
noastră, astfel încât toate gândurile omului vor fi deranjate şi afectate, în strânsă legatură cu
emoţia din acel moment.
Pe plan emoţional, cea care înrobeşte individul şi care îi captează toată atenţia este
pasiunea excesivă- pasiune în cel mai larg sens al cuvântului.
Pasiunea neobişnuită pentru orice arată un anumit grad de dezechilibru pe plan
emoţional. Pasiunea pentru o cauză, chiar înaltă, care îl determină pe individ la acţiuni distructive
împotriva altora, este mai degrabă o stare de boală, decât idealism justificat. Ni se întâmplă
adesea să confundăm necesităţile şi incertitudinile emoţionale cu dragostea adevarată, cu
afecţiunea. Acestea din urmă presupun altruism fără rezerve. Ataşamentul emoţional este cel care
cere constant de la ceilalţi, pretinzând că de fapt dăruieşte…Desigur nici opusul pasiunii, apatia,
nu este de preferat. Apatia este un stadiu emoţional extrem de nesănătos, foarte mult înrudit cu
ideea de moarte. De dorit este un stadiu de calm, creativ şi dinamic, nu pasiv, indiferent sau
distructiv, un stadiu unde predomină dragostea şi emoţiile pozitive, ca opus al urii şi al altor
emoţii negative. Pentru a-şi putea justifica originea şi destinul, fiinţele umane trebuie să-şi
depăşească natura animală, făcând eforturi conştiente de a evolua, nu atât în corpul fizic, cât în
sferele: mentală şi emoţională.
Bunăstarea mentală
Numeroase studii au demonstrat că activitatea fizică poate reduce depresia şi poate fi la
fel de eficace ca şi tratamentele prin psihoterapie. Susţinută în mod constant poate, de asemenea,
să reducă riscul revenirii depresiei.
Activitatea fizică îmbunătăţeşte şi starea psihică a persoanelor care nu suferă de nici o boală
mentală. Sute de studii au demonstrat ameliorări în ceea ce priveşte starea de spirit, emoţiile,
percepţia faţă de sine şi respectul de sine. De asemenea reduce anxietatea, îmbunătăţeşte reacţia la
stres, calitatea şi durata somnului. Exercitiile fizice au un efect benefic şi asupra mentalului,
memoriei, planificării şi a procesului de luare a deciziilor. Activitatea fizică pare a fi foarte
benefică pentru persoanele în vârstă, reducând riscul apariţiei demenţei şi bolii Alzheimer.
http://www.see-educoop.net

3.2.3. Starea de bine socială înseamnă: un habitat optim, alimentaţie corespunzătoare,

socializare adecvată (cunoştinţe, şcoală, prieteni, familie). În prezent, multe probleme de sănătate
sunt cauzate de factori socio-economici, care pot fi însă modificaţi printr-o preocupare şi acţiune
colectivă benefică. Ţelul educaţiei pentru sănătate este de a face oamenii să înţeleagă modul în
care comportamentul şi mediul lor le poate afectea starea de sănătate. Educaţia pentru sănătate nu
are limită de vârstă (vezi foto).Scopul ei este acela de a promova prin mijloace naturale
4
„bunăstarea omului” şi de a oferi mijloace practice de prevenire a bolilor, printr-o hrănire
adecvată şi printr-un mod de viaţă sănătos, care să permită omului modern să depăşească cu
succes stările de stres şi feluritele situaţii care pot genera un posibil dezechilibru corporal.
O parte integrantă a relaţiei medic-pacient este de a educa pacientul cu privire la natura şi
semnificaţia bolii şi cu privire la posibilităţile de modificare benefică a stilului de viaţă. Aceasta
este semnificaţia reală a termenului „doctor”, care provine din latinescul „docere” („a învăţa”). În
prezent, mulţi dintre noi am neglijat această semnificaţie a ipostazei de doctor. Prin urmare,
esenţa unei practici medicale corecte este educaţia pentru sănătate, realizată în scopul promovării
unei cât mai bune stări de sănătate, care să includă modalităţi simple şi la îndemâna oricui de
prevenire a bolilor şi de îngrijire a celor suferinzi. (Articol preluat de pe www.amnro.net)
Sănătatea socială se referă la capacitatea de realizare a rolului din viaţă, cum ar fi rolul
de fiu sau fiica, părinte, soţ, prieten, apropiat sau cetăţean, într-un mod eficient şi confortabil, cu
plăcere, fără a tulbura climatul de ecologie socială, de protecţie al altor persoane. Fiecare dintre
aceste roluri presupune diferite responsabilităţi şi riscuri. Toate necesită o comunicare eficientă de
genul oferă şi ia, căci relaţionările sănătoase niciodată nu se deruleaza într-un singur sens.
Împlinirea trebuinţelor umane pentru dragoste, intimitate, de apartenenţă, constituie un factor
important în realizarea sănătăţii sociale. Persoanele care sunt private de aceste trebuinţe pot
dezvolta comportamente ce pot aduce ameninţare la starea lor de sănătate şi de bună dispoziţie,
intrând astfel în sfera anomiei, devianţei şi patologiei sociale.

3.3. Practicarea exerciţiului fizic şi creşterea condiţiei fizice

Aşa cum l-am definit mai sus : exerciţiul fizic reprezintă o acţiune efectuată sistematic
şi conştient în vederea perfecţionării dezvoltării fizice a capacităţii motrice a oamenilor, exerciţiul
fizic reprezintă şi principalul mijloc al antrenamentului sportiv.
Condiţie fizică (noţiunea specifică - pregătire fizică) – înţelesul principal = nivelul
superior al pregătirii fizice indispensabil valorificării optime a indicilor tehnici şi tactici ai
sportivului în concurs. Observaţii: folosirea noţiunii scoate în evidenţă, de cele mai multe ori,
stadiul superior şi complex de pregătire a unui sportiv sau a unei echipe care coincide de obicei
cu forma sportivă.1
Physical condition (generic notion - physical fitness) – principal meaning = superior
level of physical fitness indispensable for an optomal revaluation of sportsman’s technical and
tactical indexes during the competition.
Condiţia fizică reprezintă capacitatea de a răspunde cerinţelor mediului extern. Vom
prezenta în continuare detalii referitoare la condiţia fizică. Condiţia fizică generală sau asociată
cu starea de sănatate reprezintă capacitatea corpului de face faţă solicitărilor de zi cu zi.

1. Condiţia fizică generală (vezi foto)cuprinde:

 rezistenţa cardiovasculară, constă în capacitatea sistemului de a aproviziona muşchii cu oxigen.
Este numită şi capacitate fizică aerobă.
 rezistenţa musculară, reprezintă capacitatea muşchilor de a se contracta repetat fără să
obosească.
 vigoarea,
 puterea,
 flexibilitatea sau supleţea,
 viteza,
 compoziţia tisulară a corpului.
2. Condiţia fizică generală asociată cu performanţa (vezi foto) cuprinde:
 dezvoltarea rapidă a forţei,
1
Alexe,N., şi colab.(1974) – Terminologia educaţiei fizice şi Sportului, Bucureşti, Editura Stadion., pg.,
148.

5
 agilitatea
 echilibrul,
 coordonarea,
 viteza de reacţie,
 bună sincronozare în timp.
Exemplu de circuit, realizat pentru creşterea condiţiei fizice, dezvoltarea diferitelor
grupe musculare şi a rezistenţei în regim de forţă realizat în aşa fel încât să se alterneze grupele
musculare care lucrează:
Activitatea fizică se referă la toată energia folosită prin mişcare. Activităţile zilnice, care
implică mişcare, cum ar fi mersul pe jos, bicicleta, urcatul scărilor, sunt factorii majori care
contribuie la procesul de mişcare. Exerciţiul fizic, pe de altă parte, este o încercare planificată
pentru a ne îmbunătăţi forma fizică şi sănătatea. Poate include activităţi precum mersul vioi,
ciclism, aerobic sau hobby-uri active – grădinăritul şi sporturile competiţionale.
Forma fizică este, în mare parte, rezultatul activităţii fizice, dar factorii genetici joacă, de
asemenea, un rol în ceea ce priveşte indivizii care au aptitudini fizice pentru a excela în anumite
activităţi. Acest lucru este notabil în sporturile competiţionale – unde performerii au adesea un
corp bine clădit pe baza unor antrenamente energice. Orice persoană, indiferent că este atletică
sau nu, poate beneficia de pe urma activităţii fizice.
Beneficiile activităţii fizice
Beneficiile sunt numeroase: de la reducerea riscului apariţiei unor boli, până la
îmbunătăţirea stării mentale. Efortul fizic contribuie la perfecţionarea structurală a organelor şi
ţesuturilor, la optimizarea funcţiilor somatice, organice şi psihice, la educarea şi modelarea psiho-
fizică în raport cu cerinţele societăţii, la formarea şi dezvoltarea multilaterală a personalităţii
umane. Factorii care influenţează negativ starea de sănătate şi diminuează capacitatea de muncă a
omului:
- sedentarismul;
- ritmul şi gradul înalt de solicitare a sistemului nervos, a proceselor psihice şi a
analizatorilor (vizual, auditiv, etc);
- solicitarea inegală;
- încordările statice prelungite;
- poziţiile vicioase ale corpului în timpul desfăşurării procesului de muncă.
Îi vom urmări în capitolul următor.

3.4. Combaterea sedentarismului prin practicarea exerciţiului fizic

Civilizaţia contemporană, dominată de explozia progresului ştiinţific, tehnic şi

informaţional, creează omului condiţii din ce în ce mai bune de viaţă şi de muncă.
Omul modern, care, prin perfecţionarea neîntreruptă a mijloacelor de muncă, devine tot
mai tehnocrat, începe să fie „ dominat” de creaţiile sale, ceea ce îi modifică profund poziţia în
raport cu mediul fizic şi social. Sedentarismul constituie unul din factorii cu cele mai puternice
efecte negative asupra sănătăţii. El mai este numit şi „ maladia secolului”. Ce se înţelege prin
sedentarism şi de ce acţionează el atât de perfid asupra stării de sănătate?
3.4.1. Sedentarismul, înseamnă în primul rând, diminuarea cantităţii de mişcare din
activitatea profesională, ca şi din cea de fiecare zi, adică o reducere pronunţată a volumului şi
intensităţii efortului fizic. Experienţele au dovedit că absenţa sau diminuarea accentuată a
efortului fizic, chiar în condiţii execepţionale de mediu şi hrană, duce la o pierdere însemnată a
elementelor chimice: Azot, Sulf, Fosfor, Calciu, Potasiu şi Sodiu.
Organismul omenesc nu este un „acumulator” care, în lipsa solicitărilor fizice,
„stochează” energia rezultată din metabolizarea hranei şi şi-o converteşte în lucru mecanic, la un
mare interval de timp. Insuficienţa efortului fizic, a efortului funcţional antrenează organismul
într-o stare de involuţie, de atrofie, caracterizată printr-o „topire” progresivă a ţesutului proteic
(muscular) şi o acumulare treptată de ţesut gras.

6
 Dintre tulburările cele mai frecvente, generate de sedentarism, amintim:
- o slabă capacitate funcţională a aparatului respirator, manifestată prin scăderea capacităţii vitale
şi insuficienţa ventilaţiei pulmonare.Aceasta duce la oxigenarea defectuoasă a celulelor şi
ţesuturilor, arderea incompletă a substanţelor energetice şi la apariţia unor produşi metabolici
intermediari, proasta dispoziţie şi pierderea formei fizice;
- o slabă capacitate funcţională a aparatului cardio-vascular, manifestată prin puls accelerat şi
tensiune arterială ridicată în repaus, oboseală cardiacă, scăderea cantităţii de sânge aflat în
circulaţie;
- depunderi adipoase inestetice, obezitate regională sau generală;
- reducerea excreţiilor fiziologice şi tendinţa de formare a calculilor (pietrelor) urinari, ca urmare
a eliminării unor cantităţi sporite de calciu;
- tulburări de tip degenerativ la nivelul siestemului osteoarticular, cu apariţia spondilozelor şi
artrozelor;
- fenomene de iritabilitate crescută, ca urmare a perturbării echilibrului proceselor corticale de
inhibiţie şi excitaţie, precum dereglări ale mecanismului somn- veghe.
Principalul mijloc în combaterea acestui „flagel” îl constituie mişcarea sub forma sa cea
mai bine organizată, adaptată şi dozată pentru a avea eficienţa scontată şi anume exerciţiul fizic.
Exerciţiul fizic contribuie la prevenirea degradării şi degenerării biologice şi măreşte
posibilităţile organismului de a contracara unele stări de tensiune. Influenţele exerciţiului fizic
asupra organismului se răsfrâng nu numai momentan asupra organelor şi funcţiilor solicitate la
efort, ci cumulativ prin repetare capătând influenţe morfogenetice şi fiziologice cu efecte
tonifiante de vigoare şi sănătate. În opoziţie cu acesta, imobilizarea corpului, produce atrofia şi
înscriereaorganismu -lui într-un „cerc vicios” al inactivităţii.
Influenţele exerciţiului fizic aupra aparatului locomotor, respirator, cardio- vascular, precum şi
influenţele asupra digestiei, nutriţiei, excreţiei, dar în special asupra sistemului nervos şi a vieţii
psihice sunt tonifiante şi indispensabile vieţii, echilibrului şi armoniei vieţii omului.
3.4.2. Ritmul şi gradul înalt de solicitare a sistemului nervos, a proceselor psihice şi a
analizatorilor
Perfecţionarea continuă a mijloacelor de muncă, specifice epocii contemporane, care
atrage după sine reducerea continuă a rolului aparatului locomotor şi al analizatorului chinestezic
în desfăşurarea activităţii profesionale, determină, intensificarea efortului perceptiv, precum şi a
proceselor cognitive şi volitive. Automizarea mişcărilor specifice procesului de muncă, care
uşurează până la un anumit nivel munca oamenilor, poate avea efecte negative, deoarece
repetarea continuă a aceloraşi operaţiuni devine monotonă şi favorizează instalarea mai rapidă a
proceselor de inhibiţie din scoarţa cerebrală ducând la oboseala centrilor nervoşi coordonatori, cu
repercursiuni negative asupra procesului de muncă şi a sănătăţii.
3.4.3. Solicitarea unilaterală şi excesivă a unor segmente ale corpului, generează cu
timpul unele decompensări somatice şi funcţionale care scad progresiv capacitatea de muncă şi
puterea de adaptare a organismului la factorii de mediu.
3.4.4. Încordările statice prelungite, după natura lor sunt de două feluri: dinamice şi
statice. Contracţiile musculare dinamice, adică acelea cu ajutorul cărora realizăm deplasarea în
spaţiu a corpului, segmentelor sau a unor obiecte, se prezintă sub 2 aspecte: contracţii musculare
de întindere sau concentrice şi contracţii musculare de cedare sau excentrice. Contracţiile
musculare statice, au o mare importanţă în activitatea fizică a omului, ele sunt utile atunci când se
urmăreşte dezvoltarea unor calităţi fizice de forţă şi rezistenţă..
3.4.5. Poziţiile vicioase ale corpului în timpul desfăşurării procesului de muncă.
Caracteristica principală a poziţiilor de lucru în condiţii civilizaţiei tehnice o constituie tendinţa
de a deveni tot mai stabile şi încordate, omul devenind mai sedentar.
În concluzie: un rol important în menţinerea stării de sănătate îl are modul de viaţă
ordonat (regularitate şi continuitate), concomitent cu :
- exerciţii zilnice, sport, turism;
- alimentaţia raţională şi controlul greutăţii;
- controlul consumului de alimente;
7
 - apărarea împotriva zgomotelor;
- somn suficient şi profund;
- îngrijirea activă a sănătăţii (masaj, apă, soare);
- hotărâre şi autocontrol (program).2

Calitatea vieţii este un concept evaluativ3, fiind rezultanta raportării condiţiilor de viaţă
şi a activităţilor care compun viaţa umană, la necesităţile, valorile, aspiraţiile umane. Se au în
vedere următoarele componente ale calităţii vieţii:
a. calitatea mediului ambiant
b. calitatea umană a muncii (a vieţii de muncă)
c. calitatea relaţiilor interpersonale
d. calitatea vieţii de familie
Din această perspectivă, acest concept se poate suprapune cu cel de fericire. Însă dacă
fericirea (starea de satisfacţie, fericire, împlinire) presupune o stare subiectivă rezultată din trăirea
propriei vieţi, calitatea vieţii se referă în plus la datele/condiţiile obiective în care se constituie
viaţa umană, operaţionalizate în indicatori ai calităţii vieţii. Dacă fericirea se asociază cu o
perspectivă predominant etică şi în esenţa sa subiectivă, psihologică chiar, adică ce strategii
trebuie să adopte individul pentru a-şi maximiza fericirea, calitatea vieţii este asociată mai mult
cu o perspectivă socio-economico-politică. La aceasta din urmă, accentul cade pe determinarea
factorilor obiectivi care sunt responsabili de variaţia calităţii vieţii, şi a strategiilor de acţiune în
vederea maximizării ei. Aşa cum se poate observa, nu e neapărat necesar ca fericirea să fie
corelată cu o calitate ridicată a vieţii. Dar, aşa cum ne-o arată viaţa de zi cu zi, calitatea vieţii
sprijină puternic sentimentul de satisfacţie cu viaţa sau în faţa vieţii. Aceasta pentru că individul
uman face permanent comparaţii cu cei din jur, şi are aşteptări care vizează segmentele sociale
superioare lui, sperând ca şi el să le acceadă într-o bună zi. Cu toate acestea, există oameni care
ating starea de fericire cumva independent de condiţiile nivelului economic de trai. Dar aceştia
sunt statistic mult mai puţini decât cei care conectează mulţumirea personală cu calitatea vieţii
lor. Aşa cum se va vedea mai jos, conceptul de calitatea vieţii este strâns legat de altele apropiate,
cum ar fi nivelul de trai şi stilul de viaţă. Acestea din urmă cuprind şi activităţile umane
întreprinse de indivizii din diferite grupuri şi categorii sociale, printre care şi practicarea
sportului, de plăcere sau de performanţă.
Practicarea exerciţiilor fizice pare să fie o componentă marginală a calităţii vieţii, deşi
numeroase studii au arătat că există puternice corelaţii pozitive între nivel de trai, calitatea vieţii
şi nivelul de dezvoltare a instituţiilor sportive naţionale (şi a practicării activităţilor fizice la scară
mare în rândul populaţiei). Din acest motiv noi apreciem că ponderea practicării exerciţiilor fizice
poate fi un indicator indirect, dar real, al calităţii vieţii.
Puternic corelate cu nivelul de trai (ca efecte ale acestuia), chiar dacă nu reprezintă factori
determinanţi primi ai acestuia, sunt indicatorii de sănătate, de mediu (poluarea, protecţia
mediului) şi direct conectat cu aceştia, petrecerea sănătoasă a timpului liber, adică practicarea
sportului.
Din păcate, datele statistice nu ne oferă un tablou prea optimist pentru România în acest sens.
Astfel, indicatorii de sănătate a populaţiei indică o situaţie critică, România aflându-se, la mulţi
dintre ei, pe ultimele locuri în Europa. Conform unor aprecieri oficiale, printre care şi Planul
Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale, situaţia critică a stării de sănătate este
dată de efectul combinat al mai multor factori: sărăcia (lipsa resurselor financiare, alimentaţia
deficientă, condiţii proaste de locuit, lipsa accesului la condiţii de igienă elementară),
dezorganizarea socială (abandonul grijii faţă de propria sănătate, stiluri nesănătoase de viaţă,
deficit de cultură şi educaţie sanitară), deficitul de acces la serviciile medicale, deficitul
serviciilor de prevenţie şi tratament ambulatoriu, dispariţia sistemului de îngrijire medicală bazat

2
Enciclopedia Marshall Cavendish (2004) – „Arborele lumii” Corpul omenesc / Adolescenţa, pg., 146.
3
Rusu Flavia (2008) – Note de curs Fitness, mutiplicat UBB, Cluj -Napoca
8
pe teritorialitate. Printre grupurile sociale cu deficit de acces la serviciile medicale se află
vârstnicii săraci, mai ales cei din zonele rurale, şomerii fără alte surse de trai, rromii, tinerii
proveniţi din instituţiile de ocrotire, familiile cu mulţi copii etc.
Fondurile alocate pentru sănătate sunt încă mici, chiar dacă în ultimii ani au fost în creştere.
Atât veniturile globale ale populaţiei cât şi unele deficienţe în sistemul de securitate şi asistenţă
socială, conduc la o ipostază socială prea puţin strălucită în ceea ce priveşte nivelul de trai.
Un nivel de trai scăzut nu aduce nici prea multă diversitate în petrecerea timpului liber.
Tinerii nu par prea dornici nici să activeze în organizaţii sau asociaţii culturale, politice, sportive
sau de altă natură. Lucrurile se prezintă diferit pentru tinerii statelor dezvoltate. Se pare aşadar că
activismul de orice natură se corelează cu nivelul de trai. Rapoartele de Evaluare a Sărăciei ale
Băncii Mondiale (2002, 2003) atestă relaţiile strânse dintre bogăţie şi practicarea la scară largă a
diverselor sporturi.
În aceste condiţii, practicarea sportului nu pare să fie, din păcate, o prioritate a românilor.
Oferta de servicii în ceea ce priveşte sportul este şi ea cu mult sub cea prezentă în statele mai
dezvoltate, dar superioară celor din aşa-numita „lume a treia”. Se constată totuşi îmbunătăţiri la
nivel legislativ în ultimii ani în ceea ce priveşte activităţile sportive. Fie că e vorba de cluburi de
fittness, săli de aerobic sau cluburi de tenis, acestea cunosc o oarecare dezvoltare. Desigur,
categoriile socio-demografice care apelează la sport ca loisir sunt cele mai avantajate (dar şi cele
mai reduse statistic), iar cele care practică sportul de performanţă fac acest lucru uneori din
necesitate, şi nu doar din simplul „cult al sportului”, adică pe principiul mens sana in corpore
sano. Cei care optează pentru sporturile costisitoare (cum ar fi tenisul de câmp sau schiul) sunt în
special cei care au venituri care să le permită să le practice. Deşi e greu de găsit o evidenţă
statistică a numărului practicanţilor unui anumit sport la nivel naţional (de performanţă sau ca
hobby), este de ordinul evidenţei că aceştia sunt – şi nu doar la noi - cu atât mai puţini cu cât
sportul respectiv necesită costuri mai ridicate.
Inclus în programele şcolare, prezent masiv în mass-media şi practicat de unii cu asiduitate,
sportul este un fenomen contemporan care nu poate fi neglijat. Aceasta atât pentru că tot mai
mulţi oameni sunt conştienţi că a asigura o calitate ridicată a vieţii lor implică practicarea de
exerciţii fizice, cât şi deoarece el este realmente o formulă (sănătoasă însă) a modei. O societate
care promovează sportul şi înţelege valoarea lui în viaţă este una care îşi asigură o componentă
solidă a bunăstării şi optimismului social.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat o definiţie oficială a sănătăţii, ea fiind formulată
astfel: „Sănătatea este acea stare de complet bine fizic, mintal şi social şi nu constă numai în
absenţa bolii şi a infirmităţii...sănătatea e un element al vieţii cotidiene” (OMS,1986).
Sănătatea înseamnă deci mult mai mult decât absenţa bolii, a anormalităţii fizice şi are un
sens mult mai larg, multidimensional, pe mai multe planuri: fizic, psihic şi social. Este vorba
despre un concept superior, cu un larg orizont, care nu poate fi separat de mediul social, de
condiţiile social-economice în care oamenii trăiesc şi muncesc. Numai societatea în care totul este
consacrat bunăstării omului poate conferi condiţiile optime pentru apărarea şi promovarea
sănătăţii. Sănătatea trebuie concepută şi ca un factor important în determinarea acelui concept
complex pe care îl denumim „calitatea vieţii”.
Pe plan biologic, sănătatea are la bază un echilibru al tuturor funcţiilor organismului, al
compoziţiei chimice a umorilor şi ţesuturilor corpului omenesc. Acest minunat echilibru este
permanent întreţinut şi controlat printr-un mecanism complex în care intră numeroşi factori:
chimici, fizici, psihici, sociali. Între starea de sănătate şi starea de boală, graniţa este uneori greu
de stabilit, între ele existând stări de tranziţie sau de limită (borderline) care se pot transforma pe
nesimţite în stare de boală.
O preocupare a medicinii moderne, preventive, constă tocmai în descoperirea timpurie,
prin metodele cele mai sensibile, ale acestor stări de tranziţie, ale stărilor morbide în stadiul lor
biochimic, înainte de a ajunge în boală clinică.
Pe plan bio-medical, progresele extraordinare făcute în ultimele decenii au permis o
exploatare mult mai profundă a stării de sănătate. Dispunem astăzi de posibilităţi de investigaţie
mult mai fine şi mult mai precise, care depăşesc cu mult simţurile noastre comune de apreciere,
9
pentru descoperirea cât mai precoce a stărilor anormale, a devierilor de sănătate. Astfel, ştiinţa
modernă face posibilă ca organismul uman să devină astăzi din ce în ce mai transparent şi
accesibil explorărilor morfologice cele mai fine.
În viziunea specialiştilor calitatea vieţii ca parte a sănătăţii fizice şi mentale reprezintă
adoptarea unui mod de viaţă sănătos, creşterea şi dezvoltarea personală, capacitatea de a face faţă
problemelor şi atingerea stării de bine. Fiecare cetăţean trebuie să se integreze într-un anume
mediu în care să se simtă confortabil. În acest mediu – de care se simte atras, a cărei apartenenţă
şi-o reclamă şi în care îşi desfăşoară activitatea cu succes sau nu (în funcţie de aspiraţiile
personale) – pentru atingerea idealurile şi scopurile personale, el îşi formează capacitatea de a se
exprima, un mod de viaţă. Din punct de vedere al sănătăţii fizice o persoană e estimată sănătoasa
dacă se bucură de o sănătate fizică şi de o bună nutriţie, este în bună formă fizică şi e satisfăcută
de apartenenţa sa.
Din punct de vedere social, o persoană atinge un nivel de sănătate dacă se bucură de
relaţii bune cu familia, prietenii, cunoştinţele etc.
Din punct de vedere al atingerii maturităţii o persoană este catalogată drept sănătoasă în
momentul în care învaţă noi lucruri, îşi ameliorează relaţiile şi poate înfrunta dificultăţile vieţii.
Definirea conceptului de sănătate, acceptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi
înscrisă în preambulul constituţiei acestui for internaţional, subliniază faptul că prin sănătate
trebuie înţeleasă „o completă bunăstare fizică, mintală şi socială, care nu constă numai în absenţa
bolii sau infirmităţii”.
Sănătatea este considerată a fi o condiţie umană cu dimensiuni de ordin fizic, social şi
psihologic, fiecare dintre ele caracterizându-se printr-un continuu, cu un pol pozitiv şi altul
negativ (sănătate pozitivă, sănătate negativă).
Sănătatea pozitivă este asociată capacităţii de a resimţi bucuria de a trăi şi de a face faţă
solicitărilor vieţii. Ea nu semnifică doar simpla absenţă a bolilor.
Pentru a spune că cineva beneficiază de o sănătate pozitivă, este nevoie ca fiecare dintre
componentele sănătăţii: fizică, socială şi psihologică a acelei persoane, să se afle la polul său
pozitiv. Starea de bine este un concept holistic, care descrie o stare de sănătate pozitivă a
indivizilor şi include bună-starea fizică, socială şi psihologică.
Sănătatea negativă este asociată cu morbiditatea şi în caz extrem, cu mortalitatea
prematură. Morbiditatea poate fi definită ca fiind orice abatere, subiectivă sau obiectivă, de la
bună-starea fizică sau psihică, mai puţin moartea. Factorii principali care influenţează starea de
sănătate sunt numeroşi şi complecşi: biologici, demografici, sanitari, ecologice, mediul fizic,
mediul social etc. Factorii biologici care exercită o influenţă hotărâtoare asupra unor indicatori ai
stării de sănătate sunt: natalitatea şi fertilitatea, mortalitatea, morbiditatea, dezvoltarea fizică ş.a.
Sportul, activitatea fizică în general are efecte favorabile asupra dezvoltării fizice a
individului şi a comunităţii. Acest adevăr este deja bine cunoscut şi unanim acceptat. Există un
număr din ce în ce mai mare de dovezi şi argumente care sprijină ideea că activitatea fizică
prestată în timpul liber, dar numai, după anumite criterii, ajută la menţinerea, promovarea şi / sau
recâştigarea sănătăţii.
Beneficiile activităţii fizice asupra sănătăţii publice au fost examinate şi recunoscute de
mai multe organisme internaţionale, cum ar fi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Federaţia
Internaţională de Medicină Sportivă, Consiliul Europei. Activitatea fizică sistematică poate să
menţină şi să îmbunătăţească structura diverselor ţesuturi şi organe, să amelioreze funcţiile şi să
contracareze deteriorările care tind inerent să apară datorită inactivităţii (sedentarismului) şi
înaintării în vârstă. Acesta este motivul pentru care în ţările dezvoltate, termenul de „fitness”
(condiţie fizică) şi cel de „health” (sănătate) sunt cvasi-similari, interschimbabili.
Condiţia fizică reprezintă capacitatea de a executa un lucru muscular în mod satisfăcător.
Ea poate fi direcţionată spre oricare dintre cele două obiective, performanţa sau sănătatea.
Condiţia fizică raportată la starea de sănătate se referă la acele componente ale condiţiei fizice,
asupra cărora nivelul obişnuit de activitate fizică are efecte favorabile sau nefavorabile şi care se
raportează la statutul de sănătate. Ea se caracterizează prin ”abilitatea de a efectua cu vigoare

10
activităţi zilnice şi o prezenţă a trăsăturilor şi capacităţilor asociate cu un risc minor de
îmbolnăvire prematură şi de dezvoltare a stărilor asociate cu inactivitatea fizică obişnuită”.
O capacitate fizică adecvată prin practicarea cu regularitate a activităţilor fizice se traduce
printr-o performanţă fizică crescută, încredere în sine şi independenţă în plan fizic şi psihologic,
contribuind şi la calitatea percepută a vieţii.
Caracteristicile fundamentale ale activităţilor fizice pentru a asigura condiţia fizică sunt
următoarele:
 să angajeze grupe musculare mari,
 să impună o sarcină mai mare decât ceea obişnuită,
 să impună un consum energetic substanţial mai mare.
În practică aceasta înseamnă executarea frecventă, (zilnic) a unor exerciţii ritmice,
susţinute, timp de cel, puţin 20-30 de minute.
Multe forme de activităţi de recreere activă includ exerciţii viguroase. Întotdeauna aceste
activităţi asigură efecte sanogenetice cu condiţia ca ele să fie executate în mod regulat şi cu o pre -
gătire adecvată. La majoritatea adulţilor, mersul alert îndeplineşte aceste condiţii minime. Dacă
mersul este completat cu alte activităţi în vederea exersării musculaturii, majoritatea adulţilor fac
progrese. Efectele sanogenetice ale activităţilor fizice sunt:
 funcţionale, de îmbunătăţire ale funcţiilor tuturor aparatelor şi sistemelor;
 profilactice, de împiedicare a apariţiei bolilor.
Între aceste efecte funcţionale şi profilactice există o strânsă legătură, exemplificată în
tabelul de mai jos:

Aparatul, sistemul Efecte profilactice

Adaptări funcţionale
sau funcţia faţă de:
 Cardiovascular  creşte cantitatea de sânge pe care  ateroscleroză,
o poate împinge inima  cardiopatie
 se măreşte cantitatea de sânge ischemică,
existent în vase  hipertensiune
 sângele devine mai fluid şi arterială
circulă mai uşor prin vene.
 Pulmonar  plămânul devine capabil să  bolile pulmonare
ventileze o cantitate mai mare de cronice
are pe minut
 Muşchii  creşte forţa şi rezistenţa  lombopatii,
scheletici musculară  fracturi provocate
 musculatura se atrofiază mai lent prin cădere
o dată cu vârsta
 ţesutul adipos  scade masa totală de grăsime şi  obezitate
din jurul viscerelor
 Metabolismul  creşte capacitatea muşchiului de  diabet
glucidelor a prelua glucoza din sânge
 Metabolismul  creşte capacitatea muşchiului de  ateroscleroză
grăsimilor a prelua grăsimile din sânge şi a
le utiliza pentru procurarea de
energie
 Imunitatea  se întăreşte capacitatea  infecţii
sistemului imunitar de a
răspunde la o agresiune
microbiană
 Procese  se îmbunătăţeşte tranzitul  cancerul de colon
digestive intestinal, înlăturându-se
11
 Aparatul, sistemul Efecte profilactice
Adaptări funcţionale
sau funcţia faţă de:
constipaţia
 Sistemul nervos  se îmbunătăţeşte coordonarea  fracturi prin
mişcărilor şi echilibrul cădere
 Funcţii  se îmbunătăţeşte viteza de  fracturi prin
cognitive reacţie şi promptitudinea cădere
răspunsurilor la diverşi stimuli
 Comportamentu  se ameliorează imaginea despre  depresie şi
l psiho-social propria persoană, eficacitatea anxietate
profesională, comportamentul
familial, se instaurează „starea
de bine „ şi bucuria de a trăi
Adaptările funcţionale şi efectele profilactice ale activităţilor fizice

Viziunea şi acţiunea preventivă asupra sănătăţii presupune luarea unor măsuri. Pentru
aceasta a fost nevoie să se stabilească modalităţile prin care se pot identifica din timp persoanele
ce prezintă cel mai mare risc de îmbolnăvire.
S-a ajuns, de aceea, la nominalizarea unor aşa numiţi factori de risc, a căror identificare,
cuantificare şi urmărire trebuie făcută sistematic şi periodic. Prin factori de risc se înţelege fie
istoricul (antecedente familiale), fie anumite caracteristici sau comportamente: fumat,
sedentarism, alimentaţie excesivă etc.
Factorii de risc se împart în primari şi secundari, iar din altă perspectivă, în factori de risc
ce pot fi influenţaţi şi factori de risc asupra cărora nu se poate acţiona în nici un fel.
Factorii primari de risc sunt reprezentaţi de acele caracteristici personale sau
comportamentale, care ne plasează sub un mare risc de îmbolnăvire. Deşi sunt foarte virulenţi
aceşti factori de risc prezintă avantajul că depind în mare măsură sau complet de dorinţa noastră
de ai face inofensivi. De menţionat este faptul că efortul, activitatea corporală, constituie practic
„medicamentul” cel mai accesibil şi mai eficient în lupta cu aceşti factori de risc.

3.5. Fitness-ul aerob4

Fitness-ul aerob reprezintă în esenţă capacitatea de a prelua oxigenul din aer la nivelul
plămânilor de al transporta cu ajutorul sângelui şi a-l utiliza la nivelul ţesuturilor. Prin prestarea
cu regularitate de efort fizic fitness-ul aerob se îmbunătăţeşte.
Factorii ce influenţează fitness-ul aerob sunt: ereditatea, sexul, vârsta, cantitatea de
grăsime corporală şi nivelul de activitate fizică. Îmbunătăţirea fitness-ului aerob – se obţine prin
antrenament, care pentru a fi eficient, trebuie să se efectueze la o anumită intensitate a efortului.
Îmbunătăţirea fitness-ului aerob, se poate pune în evidenţă prin testări speciale care permit
măsurarea aşa numitului consum maxim de oxigen (VO2 max). Creşterea VO2 max. este posibilă
ca urmare a modificărilor pe care antrenamentul le produce la nivelul tuturor organelor şi
sistemelor implicate în preluarea transferul şi utilizarea oxigenului.
Cele mai importante modificări se înregistrează la nivelul muşchilor scheletici, deşi şi
alte organe şi sisteme (respirator, cario-vascular) suferă multiple modificări prin antrenament.
Astfel la cei cu un fitness aerob bun muşchii sunt mai bine irigaţi de sânge şi astfel preiau o mai
mare cantitate de oxigen. Pe de altă parte cantitatea de aer ce poate pătrunde în plămânii acestora
este şi ea mai mare, iar inima are un volum crescut şi deci o eficienţă superioară.
Fitness-ul muscular (capacitate fizică musculară) are legătură evidentă cu sănătatea şi cu
calitatea vieţii. De aceea orice persoană care vrea să se menţină activă şi după vârsta de 50 de ani,
trebuie să se ocupe nu numai de fitness-ul aerob ci şi de cel muscular.

4
Pop Nicolae (2008) – Note curs Fitness, multiplicat UBB, Cluj -Napoca
12
 Componentele principale ale fitness-ului muscular sunt: forţa, rezistenţa musculară şi
mobilitatea. Alte componente pot fi considerate: viteza, puterea, îndemânarea, echilibrul şi
coordonarea. Persoanele de orice vârstă pot utiliza fitness-ul muscular pentru a-şi îmbunătăţi
performanţele sportive sau al altor activităţi fizice, ori de a arăta mai bine. Persoanele de vârstă
medie trebuie să practice exerciţii de tonificare a muşchilor abdominali şi de îmbunătăţire a
mobilităţii coloanei vertebrale pentru a prevenii sau reduce la minimum lombagopatiile. Cei peste
50-55 de ani mai ales femeile au nevoie de fitness muscular şi aerob pentru a-şi păstra o densitate
mulţumitoare a oaselor şi astfel pentru a se menţine activi şi independenţi.
Orice persoană pierde din forţă pe măsură ce înaintează în vârstă, dar după 55 de ani
declinul forţei este accelerat. Prin forţă se înţelege puterea maximă ce poate fi dezvoltată în cadrul
unei contracţii voluntare unice.
Forţa depinde de o serie de factori:
 numărul de fibre ce se contractă simultan;
 starea lor contractilă (lungimea şi nivelul de oboseală);
 pârghiile mecanice asupra cărora acţionează muşchiul.
Alţi factori sunt: sexul, vârsta şi tipul de fibre ce intră în alcătuirea muşchiului.
Pentru animatorii sportului pentru toţi are o mare importanţă factorul vârstă. Astfel la o
persoană obişnuită forţa atinge maximum după 20 ani după care începe să scadă lent până la 50-
55 ani şi accelerat după aceea.
La orice vârstă se poate îmbunătăţii prin antrenament, dar câştigurile de forţă diferă în
funcţie de vârsta la care subiectul începe să se antreneze. Există mai multe tipuri de forţă şi
bineînţeles de moduri de antrenare a forţei: contracţie izometrică, contracţie izotonică şi
contracţie izokinetică.
Antrenamentele de tip izometric nu sunt foarte indicate la persoanele mai în vârstă, iar
cele de tip izokinetic nu se por realiza decât cu ajutorul unor aparate speciale. Cele mai utilizate
antrenamente rămân cele de tip izotonic, în care subiectul execută mişcarea cerându-i-se să
învingă o anumită rezistenţă reprezentată de o greutate propriu-zisă (halteră sau ganteră), de
rezistenţa opusă de un aparat sau greutatea propriului corp.
Cele mai cunoscute metode pentru îmbunătăţirea fitness-ului muscular sunt:
1. Antrenamentul izometric. Contracţia izometrică sau statică produce tensiune arterială
ceea ce o face să fie contraindicată în multe situaţii. Este însă utilă în reabilitarea celor cu
imobilizare gipsată sau la pat.
2. Antrenamentul izotonic. Se bazează pe ridicări de greutăţi şi are drept rezultat
îmbunătăţirea forţei dinamice. Acest tip de contracţie este specific body-building-ului.
3. Antrenamentul izokinetic combină părţile bune ale celui izometric (prin faptul că
opoziţia pe care trebuie să o învingă muşchiul este maximală) şi a celui izotonic (prin faptul că
această opoziţie maximală acţionează pe tot timpul mişcării).
Fitness-ul alături de alte comportamente sănătoase poate contribui la prelungirea vieţii şi
în special a vieţii active.
Asemenea comportamente sunt:
 odihna suficientă (7-8 h de somn);
 obiceiul de a mânca la ore fixe şi în special dimineaţa;
 controlul permanent al greutăţii;
 evitarea fumatului sau a altor vicii.
Una dintre cheile longevităţii este reprezentată de stilul de viaţă. Gerontologii şi alţi
specialişti care se ocupă de vârstele înaintate, au constatat că atingerea unor asemenea vârste ţine
de anumite caracteristici personale, cum ar fi:
 moderaţia;
 supleţea adaptativă;
 comportamentele sănătoase;
 sociabilitatea;
 interesul pentru ce se întâmplă în jur;
13
  stilul de viaţă activ din punct de vedere fizic.
Un loc aparte în motivaţia indivizilor pentru activitatea corporală în are conceptul de
„formă” psihică, fizică şi estetică. A fi în putere este dorinţa tuturor. Societatea vrea să rămână
tânără, aceasta este aproape o obsesie pe măsură ce paradoxal, populaţia ţărilor dezvoltate
îmbătrâneşte ineroxabil şi speranţa de viaţă creşte din ce în ce mai mult.
A-ţi construi forma, a devenit o veritabilă cerinţă a societăţii, nemaifiind doar apanajul
sănătăţii fizice şi psihice.
Activităţile fizice au un rol important în iniţierea şi menţinerea stării de bine, şi modificării
reprezentării asupra sinelui datorită influenţării reale a menţinerii sănătăţii, a „formei psihice”
prin înlăturarea stresului, a „formei estetice” prin modelarea propriului corp şi a „formei fizice”
evaluată prin bateria de teste „Eurofit” pentru populaţia adultă.

Bibliografie:
- Alexe,N., şi colab.(1974) – Terminologia educaţiei fizice şi Sportului,
Bucureşti, Editura Stadion;
- Pop Nicolae (2008) – Note curs Fitness, multiplicat UBB, Cluj –Napoca;
- Enciclopedia Marshall Cavendish (2004) – „Arborele lumii” Corpul
omenesc / Adolescenţa.

14