RITUAL, POLITICĂ, PUTERE - David I.

Kertzer, editura Univers, 2002, traducere

Sultana Avram, Teodor Fleseru

Elaborată pe parcursul anilor 80 şi publicată la sfârşitul acestora, cartea lui David

Kertzer este, după cum insuşi afirmă o disecare a avatarurilor simbolice ale politicii pe
care a avut ocazia de a le cunoaşte îndeaproape, prin numeroasele experineţe avute in
SUA, Italia, Sri Lanka, China, Etiopia, Kenya, Columbia, Coasta de fildeş sau Brazilia.
Autorul subliniază faptul că studiul riturilor politice era foarte putin dezvoltat şi chiar
critică atitudinea specialiştilor care nu acordă, in mod deliberat sau nu, o prea mare
atenţie simbolurilor. În lucrarea sa, încearcă să să descopere principiile universale care
guvernează folosirea ritualului de către politică, propunând un unghi cât mai amplu
asupra umanităţii. Astfel crează un eclectism istoric şi antropologic, dezvoltând teza
lucrării printr-o abordare de ansamblu în scopul desluşirii trăsăturilor care ne înrudesc şi
ne identifică.
Kertzer urmăreşte formele pe care le pot lua atât ritualul cât şi mistificarea în diverse
situaţii ale vieţii politice de a lungul a celor nouă capitole care constituie lucrarea sa: (1)
Puterea ritualului, (2) Cruci în flăcari şi sacrificii, (3) Legitimitate şi mistificare, (4)
Virtuţile ambiguităţii, (5) Construcţia rituală a realităţii politice, (6) Puterea ritului: lupta
pentru putere cu ajutorul ritualului, (7) Conflict şi criză, (8) Ritualurile revoluţiei şi (9)
Riturile puterii. Fiecare dintre capitolele amintite debutează cu o povestire reprezentativă
pentru discuţia ce îi succede.
Ritualul este, în opinia autorului, o componentă permanentă şi certă a vieţii politice
moderne, exemplele cele mai des întălnite fiind întrunirile unui partid, inaugurarea
prezinţială sau chiar intonarea inmului naţional. Prin intermediul ritualurilor oamenii
politici nu fac altceva decât să incerce să-şi să câştige dreptul de a conducere, cei care se
află deja la conducere să-şi întărească autoritatea, iaar revoluţionarii să atragă de partea
lor un număr cât mai mare de susţinători. Cât despre cetăţenii unui stat modern, prin
participarea la ritualuri se identifică în mod perfect cu forţele politice care ii guvernează.
Ritualul politic este un mijloc de a întelege ce se întâmplă în contemporaneitate la nivel
internaţional şi de a simplifica universul în scopul de a-l pătrunde cât mai mult cu putinţă.

1
Autorul atrage atenţia unei idei eronate, însă deseori vehiculată: identificarea ritualului cu
religia, ceea ce ar conduce în mod evident la concluzia că ritualul are însemnatate politică
doar în societăţile mai putin avansate. Drept urmare incearcă să explice de ce ritualul
politic este important în toate sistemele politice şi sa demonstreze faptul că politica se
foloseşte de ritualuri în cele mai diverse situaţii. Desfăşurarea unui rit este caracterizată
de formalism, respectând anumite secvenţe standardizate şi puse în scenă cu multă
atenţie, dar si prin repetitivitate. Prin ritualuri reuşim să înţelegem mai bine lumea din
care facem parte, prin raportarea trecutului la prezent şi a prezentului la viitor(p22).
Participarea la un ritual implică pe de o parte expunerea la stimuli de natură psihologică
si pe de altă parte produce o descătuşare emoţională(p23). De asemenea este adus în
atenşia cititorului faptul că ce le mai multe controverse politice sunt generate de lipsa de
consens a adoptării unui mit sau a altuia in scopul de a soluţiona o serie de probleme
concrete(p26).
Prin demersul său, Kertzer se opune ideei că ritualul politic este utilizat doar în scopul de
a întări status-quo-ul şi subliniază că în vederea înţelegerii modului de funcţionare a
politicii, este necesar să întelegem cum pătrunde simbolicul politicul şi maniera în care
personajele politice importante manipulează simbolurile. Scopul pe care autorul şi-i
propune este acela de a contesta câteva precepte confortabile care fac referire la
fundamentele propriilor noastre sisteme politice (p 15). Ritualul este o parte integrată a
ţărilor moderne, iar importanţa lui este reflectată prin diversitatea de sisteme politice
existente, iar pentru a demostra aecest fapt, antropologul încearcă să obţină o perspectivă
globală prin analiza societăţilor din toată lumea. Teza sa se bazează pe ideea importanţei
simbolismului în politică.
Sistemele de simboluri sunt cele care ne „înarmează cu un scut împotriva terorii”, ele fac
astfel încât lumea inconjurătoare să prindă contururi logice; prin intermediul simbolurilor
nu facem altceva decât să ne raportăm la haosul din jurul nostru, la haosul zilnic şi „să
facem ordine”. Simbolurile ne ajută să să cunoaştem şi să intelegem diversitatea lumii în
care trăim. Noi suntem cei care producem în permanenţă noi simboluri şi le transformăm
pe cele vechi. Prin simbolism putem deduce cine sunt cei care deţin puterea şi cine sunt
cei slabi. Realitatea politică este doar forma de expresie a unor modalităţi simbolice, mai
ales în condiţiile în care orice simbol poate deveni o unealtă; „trăsătura esenţială a

2
simbolicului este zămislirea realităţii”(p17). Politica este aşadar ”arta de a desoperi
simbolurile care definesc sentimentele de indentitate ale individului şi ştiinţa de ale activa
în propriul interes”. Drept exemplu, autorul dă cazl unui presedinte, pe care în momentul
în care îl alegem, îl alegem în calitate „de cel mai bun făuritor de simboluri din
ţară”(p18); dincolo de faptul că oamnenii sunt cei creatorii simbolurilor, ei sunt în acelaşi
timp şi beneficiarii acestora.
În ceea ce priveşte chestiunea organizaţiilor, autorul susţine că acestea nu pot exista în
lipsa unor preprezentări simbolice specifice. Unicul mod în care organizaţiile, si cu atât
mai mult cele politice, pot fi percepute este prin intermediul simbolurilor asociate; iar
prin ritual organizaţiile reuşesc să impună publicului viziunea proprie despre ele însele,
prin care oamenii se vor raporta la acestea(p28). În cazul în care forma de reprezentare a
organizaţiilor este simbolică, în mod evident şi loialitatea unei persoane faţă de o
instituţie/organizaţie va fi exprimată tot printr-un simbol (spre exemplu: haine, jurăminte,
tunsori). Organizaţii sunt cele care crează mituri privitoare la originea si menirea lor, în
timp ce membrii se angajează în practici care ii deosebesc pe persoanele care nu fac parte
din respectiva organizatie. Prin reprezentări simbolice organizaţiile îşi pastrează
identitatea şi continuitatea. Spre exemplu, în democraţiile moderne constituţiile scrise
sunt utilizate ca simboluri ale deosebirilor organizaţionale(pp29-30).
Demonstraţiile de masă se impun pron manipularea atentă a simbolurilor în combinatie
cu impactul emoţional rezultat de convocarea atâtor oameni în numele unei cauze
comune. Cu ocazia unui miting este evidenţiată capacitatea politică a organizaţiei
respective, dar se şi crează imagini de impact asupra naturii si scopurilor acesteia. Efectul
pe care aceste manifestaţii il au este unul demn de luat în considerare: reîntăresc
identificarea indivizilor cu grupul/organizatia din care fac parte şi amplifică opoziţia faţă
de adversari(p135).
Autorul atrage atenţia ca in toate societăţile centralizate guvernanţii trebuie să creeze noi
rituri care să le inlocuiască pe cele vechi, orice nouă entitate politică are nevoie de
ritualuri şi simboluri. Identificare loclului cu naţionalul se realizează de asemenea cu
ajutorul simbolurilor care au rolul de a identifica pe unul cu celălalt(p34). Sistemle
politice au nevoie de o diviziiune a muncii, fapt ce presupune o ierarhizare a puterii.
Pentru a putea investi o persoană cu autoritate, pentru a o alege din cadrul unui grup, este

3
necesar să existe un mijloc eficace de a modifica optica celorlalţi asupra persoanei
respective, dar felul în care persoana în cauză concepe dreptul de a se impune în faţa
celorlalţi. Autoritatea este cu alte cuvinte modul în care o persoană are dreptul de a.şi
exercita puterea de influenţă asupra comportamentului altor prsoane.
Oamenii realizează cine sunt cei care au autoritate analizând simbolurile şi ritualurile
persoanelor respective(pp36-38). Ritualul capacitează autoritatea socială necesară
investiturii, în timp ce forţa simbolurilor facilitează efuziunea emoţională necesară
acceptării puterii impuse asupra oamenilor. Ritualul nu doar reflectă puterea deja
existentă, ci o şi crează. Atât investirea într-o funcţie cât şi destituirea sunt sancţionate
prin ritualuri, ceea ce îl îndreptăţeşte pe autor să susţină că ritualurile reprezintă
continuarea focarelor de autoritate, „în ciuda schimbarilor de personal”.
De multe ori prin ritual este exprimată speranţa căcel de putere nu este supus capriciilor
umane; cu cât este mai mare riscul ca puterea liderilor să-i afecteze în mod negativ, cu
atât mai necesară e nevoia de a nega riscul şi de a avea încredere în virtuţile persoanei
respective(p51). Unu motiv important pentru care ritualul este un mijloc de legitimare
într-atât de eficace este acela că astfel este facută posibilă asocierea unei imagini anume
despre univers cu un puternic ataşament emoţional faţă de acea imagine(pp52-54).
Ritualul este compus din simboluri care intruchipează idei definitorii despre felul în care
e construită lumea; în ciuda faptului că oamenii manipulează ritualul în mod conştient în
scopuri politice bine definite, uneori ei crează, corecteazăsau împrospătează formele
rituale care vor avea un anume efect asupra politicii, insă de multe ori fară să sţie exact în
ce va consta aces efect.
Una dintre trăsăturile cele mai distincte ale ritualului este abilitatea de a armoniza
simboluri contradictorii în timp ce diminuează percepţia de incongruitate; spre exemplu
în numeroase societăţi simbolurile de egalitarism coexistă cu cu cele de putere si
autoritate. Legitimarea guvernanţilor este este exprimată şi consolidată prin ritualuri de
obedienţă publică (pp62-69). Ritualurile care au succes trebuie să creeze o stare
emoţională care să facă mesajul să fie de necontestat datorită faptului că este prezentat de
o asemenea manieră încât să fie perceput ca inerent realităţii. El oferă o imagine a lumii
care este atât de convingătoare emoţional încât nici nu se poate pune problema unei
eventuale dezbateri(115-116).

4
În lupta dintre oponenţii politici scopul ritualului este acela de a face cunoscute
pretenţiile de cucerire a puterii şi de a comunica anumite mesaje publicului
receptor(p119). Ritualurile pot incita şi conflicte politice, dar şi ostilităţi intragrupale;
însă tot ele pot funcţiona în anumite cazuri şi ca „supape” necesare dezamorsării
presiunilor politice . Specialiştii citaţi de autor consideră aceste ritualuri de invesare drept
mecanisme cu ajutorul cărora cel oprimat are posibilitatea de a se elibera de agresivitatea
şi frustrarile acumulate şi în acest mod se perpetuează status-quo-ul(p147) .
În viziunea lui Kertzer mistificare este un produs al structuralizării sociale a
realităţii(p62), iar o lume demistificată in totalitate nu poate fi concepută decât drept o
lume depolitizată total. Un alt aspect abordat de autor este acela al ritualurilor de
comunicare socială, care exprimă tendinţe intime de solidarizare socială. Prin aceste
ritualuri sunt definite limitele grupărilor sociale, iar prin participarea la aceste acţiuni
simbolice este mult mai uşor ca ca sentimentele de tip colectiv să se impuna în mod
optim(pp73-75). O practică comună politicienilor de a profita de ambiguitatea
simbolurilor este aceea de a extinde semnificaţia unui simbol de la un subiect la altul.
Rezultatul obţinut este crearea unei atmosfere bizare, pline de pericole şi anxietate(pp82-
83). Conceptul de sistem social este definit ca sistem simbolic abstract care ne
structurează cunoaşterea lumii sociale, făcând posibilă o imensă economie cognitivă. Cu
cât o structură sau o schemă este mai des folosită , cu atât ea devinde mai disponibilă
pentru a rezolva o experienţa viitoare(pp90-94).
Disonanţa cognitivă apare atunci când percepţia noastră despre evenimentele din lume
este în contradicţie cu convingerile noastre despre acele fenomene. Cu cât mai mare este
gradul de disonanţă, cu atat mai puternică este presiunea de a o reduce. Disonanţa
cognitivă este mai puternică in cazurile in care convingerile noastre intră în contradicţie
cu cele ale unor indivizi importanţi din punct de vedere social(pp111-113).
Printre autorii pe care Kertzer îi citează se numără Thurman Arnold(teoria importanţei
simbolismului în politică), Thomas Carlyle(chestiunea „afişării” autorităţii ),
Durkheim(de la care preia una dintre definiţiile ritualului) sau Geertz(problema
demistificării şi a depolitizării).