UNIVERSITATEA ”AL.

IOAN CUZA” IAŞI

Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice
Specializarea: Securitate comunitară şi controlul violenţei
Anul I

Modele tradiţionale şi actuale de familie

Familia din Japonia

Profesor coordonator: Masterand:

Prof. univ. dr. Dumitru Stan Neagu Mariana Luiza

Iaşi,
2017

1
Casatoria

În familia tradiționala japoneză căsătoria între tineri are loc de timpuriu iar tratativele
pentru intrevederea familiilor sunt realizate de către un prieten intermediar.
Începand cu anul 1930, în Japonia traditională forma de casatorie cea mai des realizată in
societate era cea aranjata, „arranged marriage” denumita miai-keko.1 Căsătoria aranjată se baza
pe decizia părinților și presupunea „un contract între două familii ….viitorii soți adeseori nici nu
se cunosteau înainte de căsătorie”2 și reprezenta un procent de 69 %. Cu toate acestea,în cazuri
foarte rare se realiza si căsătoria bazată pe dragoste „love marriage” care era în totală
contradicție cu cea aranjată astfel, „nu se bazează pe decizia celorlalți….presupune interactiunea
și dragostea între parteneri.”3
Dacă în trecut, casătoriile bazate pe iubire erau reprezentate de un procent aproape
nesemnificativ, odată cu înaintarea în timp, mai precis până după al doilea război mondial
această formă de căsătorie a inceput să fie printre cea mai utilizată, ajungând aproape de
începutul secolului al XXI lea (1990-1999) să reprezinte 81,5% din totalul căsătoriilor, spre
deosebire de căsătoria aranjată de membrii familiei care s-a diminuat semnificativ (14,1%).4

Selecția maritală

Avand in vedere criteriul detaliat mai sus, se evidentiaza un altul de diferentiere intre
familia japoneză traditionala și cea moderna, si anume selectia maritală.
Dacă forma de căsătorie până la jumătatea secolului al XX lea era cea aranjată, este de la
sine inteles că-n perioada tradițională, tinerii care urmau să se căsătorească se aflau în
imposibilitatea de a-si alege singuri partenera de viață „de opinia tinerilor, mai ales de a ei , nu se
tine seamă”5. Astfel, in momentul în care se dorea întemeierea unei căsătorii, aceasta se realiza
între familii, iar părinții tinerilor erau cei care hotărau dacă această căsătorie va avea loc sau nu,
„căsătoria a însemnat, mai mult o alianță între două familii, alianță economică și socială, decât

1
Akihiko Kato, The Japanese Family System: Change, Continuity, and Regionality over the Twentieth century,
MPIDR WORKING PAPER WP2013-004, Germany, 2013, p. 13
2
Simu Octavian, Civilizaţia japoneză tradiţională, Editura Herald, Bucureşti, 2011. 137
3
Ibidem 1, p. 13
4
Ibidem 1, p.33
5
Timuș Ioan, Japonia.Arta. Femeia. Viața Socială, Editura Casa Școalelor, București, p. 136

2
unirea a două persoane. Prin încheierea unei căsătorii, două familii declanșau o asociație în care
prima dobândirea unei poziții sociale cât mai avantajoase pentru ambele familii.”6
Spre deosebire de familia tradițională japoneză care aranja căsătoria în familia japoneză
contemporană se obișnuiește ca selecția maritală să fie bazată pe dragoste „Odată cu introducerea
unui nou set de legi in 1948, oamenilor le era oferită mult mai multă libertate în a-și alege
viitorul, oamenii optau pentru căsătorii din iubire în loc de căsătorii aranjate.”7
Așadar conform criteriului de selecție maritală între familia tradițională și cea modernă se
observă o schimbare, astfel în trecut partenerul fiiului/fiicei era decis de către părinți iar în
prezent cuplul se întemeiază la libera opțiune.
Vârsta la căsătorie

În trecut, căsătoria între doi parteneri nu doar că era aranjată de către părinți dar mai era
realizată la vârste fragede „În vechea Japonie căsătoriile se făceau între un bărbat abia ajuns la 20
de ani și o fată până la 15 ani, așadar, ființe lipsite de orice experiență și discernământ.”8
Odată cu înaintarea în timp, vârsta potrivită pentru căsătorie a continuat să crească,
persoanele având oportunitatea de a se căsători din dragoste și nu din obligație, la vârsta la care
doresc și la care se simt pregătiți„ între 1970-1998, vârsta medie pentru prima căsătorie a crescut
de la 26.9 ani la 28.6 ani pentru bărbați și de la 24.2 ani la 26.7 ani pentru femei.”9
Conform unei statistici realizate în anul 2014 de către Biroul de Statistică din cadrul Ministerului
Afacerilor Interne și Comunicațiilor din Japonia, „vârsta medie a primei căsătorii a fost de 30,9
pentru bărbați și de 29,3 pentru femei în 2013”, realizându-se „o creștere cu 2,4 ani și, respectiv,
3,1 ani în ultimii douăzeci de ani.”10

Validarea căsătoriei
În familia tradițională din secolul XIX și XX, căsătoria era văzută ca o legatură între
gospodării, neamuri, și membrii tânărului cuplu aveau puține de spus sau chiar nimic în acest

6
Ibidem 2, p. 136
7
Manning Elizabeth, Dr. Speigner Sammy, Japanese families: Modern vs. Traditional (PDF), Birmingham-Southern
College, 2003, p. 6
8
Simu Octavian, Civilizaţia japoneză tradiţională, Editura Herald, Bucureşti, 2011, p. 139
9
, Takashi Naito, The Changing Japanese Family: A Psychological Portrait, Ochanomizu University, Tokyo, p.4
10
Statistics Bureau Ministry of Internal Affairs and Communications Japan, Statistical Handbook of Japan (PDF),
2014, p.18

3
proces11. Logodna dintre parteneri se realiza numai dacă tratativele între cele două familii erau
respectate la intrevedere și consta în schimbul de cadouri între familiile tinerilor.
Vestimentația miresei în ziua nunții este reprezentată de un „kimono alb, cu un fel de bandă albă
în față pe coafură”. Ceremonia constă „într-o masă cu mâncăruri alese , fără vreo ceremonie
relogioasă. Tânăra ia o cupă plină cu sake, soarbe din ea și o trece tânărului; operația se repetă de
trei ori și aceasta constituie legătura dintre ei. Apoi mireasa îmbracă un alt kimono, de obicei dat
de mire, cu desenuri și culori cât mai frumoase.”
Validarea căsătoriei era realizată după nuntă, de către părinții tinerei care „fac o simplă
declarație autorităților, dar nici aceasta întotdeauna.”12De fapt, căsătoria era înregistrată de către
capul familiei, bunicul, tatăl și în unele cazuri chiar împăratul sau cineva de rang mai înalt decât
familia tinerilor, cu scopuri politice, și în multe cazuri casatoria era înregistrată doar după ce
mireasa s-a dovedit a fi demna de a intra în noua familia prin adaptarea ei la noua situație sau
dând naștere unui moștenitor. Socrii puteau trimite o soție de care erau nemulțumiți înapoi la
părinții ei, dar copii în unele cazuri rămâneau în familia soțului.
În prezent, în unele zone se păstrează vechile ritualuri de nunta dar cele mau multe unele
au preluat din tendințele occidentale. Astfel, verighetele sunt un element de noutate iar căsătoria
este realizată de către ofițerul de stare civilă și validată de certificatul de căsătorie.

Zona de rezidență
Avand in vedere că

Perpetuarea ocupației

În familia tradițională japoneză era obligația ca meseriile paterne să se păstreze de către fii din
generație în generație „exista obiceiul ca fiul să moștenească și ocupația tatălui, în afară de
proprietatea lui, fie că acesta era agricultor, meseriaș-artizan sau comerciant.”13
În ceea ce privește familia japoneză de astăzi, ocupațiile fiilor sunt în raport cu studiile și
deprinderile lor, ei având posibilitatea de a-și alege meseriile care li se potrivesc „ mai târziu,

11
Anne E. Imamura, The Japanese Family, Video Letter from Japan II: A Young Family, Asia Society,1990, p. 1
12 12
Timuș Ioan, Japonia.Arta. Femeia. Viața Socială, Editura Casa Școalelor, București, p. 136
13
Simu Octavian, Civilizaţia japoneză tradiţională, Editura Herald, Bucureşti, 2011, p. 139

4
când bărbații tineri nu au mai fost obligați să perpetueze ocupația paternă și-au permis să învețe o
profesie proprie în momentul căsătoriei”14

http://www.stat.go.jp/english/data/handbook/pdf/2014all.pdf

14
Ibidem, p.139