Master: Familia si managementul resurselor familiale

FAMLIA SI SPIRITUALITATEA CRESTINA

Referat

,,Piaţa maritală” şi alegerea partenerului conjugal

Piaţa maritală. Mariajul ca "afacere" (schimb)
Mulţi autori consideră că, deşi s-a produs mutaţia de la alegerea de către familie a partenerului
conjugal la alegerea individuală, şi că importanţa funcţiilor economico-productive a scăzut în favoarea
celor emoţional-afective, scopul alegerii rămâne acelaşi: a face o opţiune cât mai bună.
Prin căsătorie, oamenii realizează schimburi de bunuri, dar mai ales de servicii. Mai mult sau mai
puţin deliberat, fiecare pretendent la căsătorie va încerca să-şi plaseze cât mai bine prin mariaj capitalul
său monetar sau non-monetar.
Deci, la fel cum vorbim de o piaţă a mărfurilor şi a forţei de muncă, suntem îndreptăţiţi să admitem
şi existenţa unei pieţe maritale, în care participanţii îşi etalează calităţile (avere, statut social, frumuseţe
fizică, capacităţi intelectuale etc.). Ei oferă bunuri şi servicii şi aşteaptă bunuri şi servicii.
Este de menţionat că, spre deosebire de piaţa de mărfuri, în piaţa maritală aceste bunuri şi servicii nu se
pot doar închiria, ci ele devin operante numai prin unirea partenerilor.
Mai există încă o diferenţă marcantă faţa de piaţa de mărfuri şi chiar faţă de cea a forţei de muncă, şi
anume: piaţa maritală este mai difuză, ea nu funcţionează, de regulă, în locuri special amenajate şi
momente anume. (Vezi, totuşi, şi pentru societatea tradiţională românească, "târgurile de fete").
Dar multe locuri şi împrejurări din viaţa cotidiană servesc ca ocazii de a-şi desfăşura virtuţile (şi
eventual a-şi ascunde viciile), cum sunt mediile de muncă sau şcolare, cercuri de prieteni, serate
dansate, discoteci, excursii, şi, din ce în ce mai mult, agenţii speciale facilitează funcţionarea pieţei
maritale ca formă de schimb organizată.
După cum anticipăm, scopul prezentării pe piaţă este de a găsi un partener cât mai plăcut. Desigur, aşa
cum e definit ca atare de gusturile personale, normele culturale şi, într-o anume măsură, de aşteptările
din partea părinţilor şi a prietenilor. În consecinţă, valoarea fiecărei persoane pe piaţă este dată de gradul
în care deţine calităţile dorite de alţii. În concepţia tradiţională a secolului al XIX-lea şi XX, bărbatul
venea pe piaţă cu averea şi statutul social, femeia cu frumuseţea, tandreţea şi posibilitatea de a-i naşte şi
de a-i creşte urmaşi. Schimbul era deci între un suport economic şi social din partea masculului cu un
suport erotico-afectiv din partea femeii. În întreprinderea comună numită căsnicie, unul depunea
primordial un capital economic şi social, celălalt unul emoţional-estetic. Concepţia mai puţin
tradiţionalistă a secolului XX, participarea la "afaceri" a celor doi parteneri pretinde un capital
economic, social, cultural şi emoţional din ambele părţi.

Mariajul ca afacere, tranzacţie

Presupune căutarea unui partener care să-ţi ofere în schimbul a ceea ce tu poţi oferi, cele mai
preţioase (din punctul tău de vedere) bunuri şi servicii. Mulţi teoreticieni consideră, de aceea, că
mariajul este unul dintre cele mai elocvente ilustrări ale validităţii teoriei schimbului în relaţiile umane.
Din perspectiva acestei teorii, similaritatea de statute socioculturale, de trăsături de personalitate si de
atitudini, ca şi complementaritatea nevoilor sunt cele mai importante tipuri de schimburi maritale.
J.Scanzoni (1972) afirmă că deplasarea de la controlul familiei în selectarea partenerului la
controlul individual (de fapt al interacţiunii dintre parteneri) a transformat mult mecanismul schimbului,
al evaluării costurilor şi beneficiilor pe care le implică mariajul. Perioada premaritală "de curte"
reprezintă un timp mult mai lung în care indivizii îşi descoperă şi verifică reciproc calităţile şi
aşteptările. Totodată, asumarea responsabilităţii alegerii partenerului conjugal de către individ înseamnă
şi mari costuri: costuri de timp, costuri de bani, costuri psihologice şi costuri informaţionale.
Cel ce e în căutare de parteneri de dragoste şi căsătorie trebuie să se informeze unde poate găsi o piaţă
mai bună, şi mai ales, trebuie să se intereseze cine este persoana pe care şi-a fixat atenţia. Un actor
social cât de cât raţional va face acest lucru, întrucât el ştie că dacă iniţiază o prietenie, şi cu atât mai
mult o căsătorie, pe baza unor date cu totul sumare despre partener, o astfel de "afacere" riscă să fie
foarte costisitoare. El este conştient, în acelaşi timp, că şi ruperea unei iubiri (prietenii) mai avansate sau
a mariajului presupune mari costuri.
Cei mai mulţi indivizi prospectează singuri piaţa maritală şi se informează despre persoana vizată
prin experienţa directă (perioada de curte, întâlniri, dragoste romantică). Pentru cei tineri, costurile
implicate nu sunt atât de ridicate, în special cel de timp, ei având încă "viaţa în faţă", cum se spune. (mai
mult, dragostea romantică aduce şi o serie de beneficii sub formă de satisfacţii). Persoanele care au mai
puţin timp –cu cât eşti mai în vârstă (până la o anumită vârstă!) cu atât ai mai puţin timp şi cu atât
presiunile interioare şi exterioare sunt mai puternice pentru a te căsători –recurg tot mai mult la mijloace
directe şi eficiente de a-şi găsi partenerul dorit. Printre acestea mai importante sunt agenţiile
matrimoniale, micile anunţuri matrimoniale din ziare şi site-uri pe internet.
Dintr-o analiză a anunţurilor matrimoniale a unor ziare româneşti de circulaţie, rezultă că femeile cer
de la bărbaţi în primul rând o situaţie materială bună, apoi seriozitatea, aspectul fizic fiind menţionat pe
ultimele locuri, pe când la bărbaţi situaţia este tocmai inversă: prioritar, calităţi estetice (nu de puţine ori
se menţionează şi pretenţii de vârstă tânără), precizări în legătură cu starea materială fiind rarpomenite.
De semnalat că există o ajustare destul de pronunţată între „ce se cere” şi „ce se oferă”, atât la femei
(care se descriu dominant în termeni de aspect fizic şi psiho-moral), cât şi la bărbaţi, care descriindu-se
pe ei pun în prim-plan situaţia materială. Există chiar o oarecare corelaţie pozitivă întrestarea materială
şi aspectul fizic, mai cu seamă la bărbaţi. Cu cât se prezintă mai valoroşi ca avere, cu atât cer mai
insistent frumuseţe, drăgălăşenie, tinereţe.
Faţă de datele din Franţa anilor ’80, o notă specifică a celor din România zilelor noastre este
menţionarea cu insistenţă a seriozităţii (şi fidelităţii) şi din partea femeilor şi din cea a bărbaţilor
şi,aproape exclusiv la femei, „lipsa de vicii”.
 Studiind anunţurile matrimoniale (cu atât mai mult cele de pe internet), nu avem imaginea reală a
felului în care funcţionează cererile şi ofertele pe piaţa maritală de zi cu zi,concretă şi complexă.
Astfel de anunţuri exprimă doar opţiunile celor ce le-au făcut.
În ultimii ani, la formele clasice de a căuta partenerul marital prin prieteni sau rude, prin anunţuri sau
agenţii, se adaugă modalitatea internetului. Ea a mărit considerabil spaţiul de alegere, înfruntând, într-un
fel, limitele proximităţii fizico-geografice, dar trecerea de la cunoaşterea prin internet la una faţă în faţă
este cvasiobligatorie pentru întemeierea unei prietenii durabile şi eventual a căsătoriei. În acest domeniu,
cercetările sunt abia la început. În analiza pieţei maritale trebuie luat în considerare şi raportul numeric
dintre bărbaţi şi femei de vârsta căsătoriei. Când există un surplus de femei, nu numai că valoarea lor e
mai mică, dar şi mariajul şi monogamia sunt devalorizate, pe când penuria lor le măreşte preţul şi
încurajează comportamentul marital şi monogamic (Guttentag şi Secord, 1983). Şi cu toate că în cifre
absolute numărul femeilor necăsătorite este mai mare, dacă ne oprim la intervalul 18-40 ani, surplusul
pe piaţa maritală este al bărbaţilor. Or, aceasta este vârsta căutărilor intense de partenere. Aşa că
femeile, în ciuda altor dezavantaje de valoare maritală, au, statistic, acest atu.

Căsătorirea ca proces multifactorial

Imaginea pe care teoria simplistă a schimbului şi a costurilor şi beneficiilor o oferă despre dragoste
şi hotărârea de căsătorie este cea a partenerilor care vin pe piaţă făcând calcule de rentabilitate, caută
informaţii pertinente şi aleg în final o variantă maritală optimă. Cu toate că ponderea raţionalului şi
pragmaticului e mai pronunţată când e vorba de căsătorie, realitatea de toate zilele, ca şi studii sistematice
empirice, ne arată însă că pentru cei mai mulţitineri prospectarea "pieţei", cunoaşterea celuilalt nu sunt
strategii deliberate în vederea mariajului. Dragostea nu este o etapă necesară căsătoriei; ei nu se angajează
în prietenii şi mari iubiri fiindcă vor să se căsătorească. Mai degrabă, se căsătoresc ca urmare a trăirii unor
astfel de experienţe.
Perioada premaritală, care înseamnă într-un anumit fel trecerea treptată de la aspecte exterioare la unele
mult mai intime, este consemnată şi în ritualul "curţii". Deşi secvenţa importantă numită logodnă este
astăzi mai rar întâlnită, ea fiind înlocuită cu cea de coabitare, pe măsură ce se întrevede o uniune casnică,
întâlnirile dintre cei doi sunt tot mai dese şi lungi, cadourile ce se schimbă sunt tot mai valoroase, iar
angajamentul faţă de cei din jur (părinţi, prieteni, colegi, cunoscuţi) tot mai accentuat, încheindu-se cu
anunţarea, mai mult sau mai puţin publică, a căsătoriei.
Căsătorirea ca un proces ce se întinde de la simpla remarcare a cuiva într-un câmp închis de
eligibilitate (loc de muncă, şcoală, cămin, petrecererestrânsă etc.) sau în unul deschis (stradă, piaţă,
discotecă etc.) şi unde contează aparenţa personală –ce include frumuseţea, dar şi alte elemente, cum ar
fi vestimentaţia – şi până la oficializarea legală a relaţiei este nu numai unul în etape, ci şi fluid, sinuos,
cu nedumeriri şi întrebări. Experienţa cotidiană ca şi cercetările sistematice, ne arată, de exemplu, că nu
e uşor a cere o întâlnire şi a fi acceptat. Deşi tot mai mult şi partea feminină iniţiază întâlniri, totuşi,
chiar în ţările occidentale, femeile aşteaptă să li se propună. De multe ori, ele se confruntă cu următoarea
dilemă: cum să-l facă pe cel de care-i place să se întâlnească (prima dată sau din nou) fără să se angajeze
într-o activitate sexuală mai mult decât doreşte ea (Komarovsky,1985). Pe măsură ce relaţia evoluează,
şi ca un garant al finalizării ei în mariaj, este reciprocitatea, atât ca încredere a unuia în celălalt, cât şi ca
echitate în schimburile simbolice şi materiale (Iluţ P. 2000).

Factorii şi “filtrele” în alegerea partenerului conjugal

Alegerea partenerului se face în urma unui proces complex, nu întotdeauna obiectiv. Deşi se
bazează pe constientizarea propriilor sentimente, el este influentat major de parinti, prieteni, conjunctură
si societate.
„Un acrobat se desprinde de trapez şi se îndoaie, executând cu măiestrie un salt mortal. Imediat
îşi îndreaptă corpul, întinzându-şi braţele pentru a fi prins de alt trapezist aflat în direcţie opusă, cu
capul în jos.”
„O pereche de patinatori alunecă elegant pe gheaţă. La un moment dat, tânărul îşi ridică
partenera şi o aruncă în sus. Ea se răsuceşte în aer, aterizează graţios pe un picior şi îşi continuă
exerciţiul alături de partenerul ei.”
„ Nici una dintre reprezentaţii nu pare a solicita eforturi deosebite. Dar cine şi-ar propune să atingă
astfel de performanţe fără să aibă antrenament, un partener capabil şi, mai ales, fără o îndrumare
corespunzătoare? În mod asemănător, o căsnicie reuşită ar putea părea o pură întâmplare. Totuşi, şi
aceasta presupune un partener bun, eforturi conjugate şi, îndeosebi, sfaturi înţelepte. ”
De fapt, o îndrumare corespunzătoare este esenţială.
(www.Watchtower/ Îndrumări divine privind alegerea partenerului conjugal)
Alegerea partenerului este un moment deosebit pentru evoluţia ulterioară a cuplului.
Din punct de vedere istoric putem observa că trecerea de la societatea tradiţională la cea modernă in ce
priveşte alegerea partenerului a parcurs un drum la metamorfoza, ceea ce a schimbat criteriile maritale
de la cele de tip raţional, instituţional la cele de tip socio-afectiv, sexual-afectiv.
În societăţile tradiţionale părinţii erau cei care alegeau partenerul/partenera copilului pentru a avea
condiţii de sporire a averii şi de a asigura supravieţuirea liniei familiale.
Multe societăţi erau de părere că tinerii erau neexperimentaţi în ceea ce priveşte familia,şi de ce anume
are nevoie aceasta pentru a se întemeia şi rezistă. În societatea modernă acest aspect numai este valabil,
astăzi familia modernă aşează pe primul loc valorile intimităţii, afectivităţii şi realizării maritale ale
persoanei cu drepturi egale în satisfacerea sexuală şi participarea economică la viaţa de familie. S-au
schimbat şi expectantele femeilor astfel ele nu prea mai accepta rolul de casnică şi de supusă sexual ci
aşteaptă iubire, prietenie, respect, compasiune,susţinere,etc.
Putem pune construirea căsătoriei pe baza a 3 pioni precum:
• Intimitate
• Companie
• Autorealizare
În urma răspunsurilor primite în cadrul unui sondaj de opinie realizat de un eşantion de femei s-a ajuns
la concluzia că dragostea este principala raţiune pentru căsătorie dar şi căsătoria care adăugându-se o
susţine perfect, astfel putem spune că principala raţiune a căsătoriei este realizarea persoanei prin
dragostea şi prietenie.
Realizarea personală poate îmbrăca diverse forme cum ar fi de abilităţile personale,valorile şi situaţiile
de viaţă la care se raportează astfel autorealizarea poate însemna pentru unii succes politic şi putere iar
pentru alţii cariera profesională sau fericirea familială pentru alţii.
Dacă ar fi să ne întrebăm de ce se căsătoresc oamenii specialiştii ne oferă câteva răspunsuri ce indica:
• compatibilitatea sexuală
• fuga de singurătate
• nevoia de prieten, tovarăş de viaţă
• siguranţa financiară
• fuga de constrângerile parentale
• dorinţa de a fi important pentru cineva.
Mulţi oameni se căsătoresc datorită existenţei atracţiei fizice sau doar pentru a se conforma obiceiului.
Alţii se căsătoresc de dragul aventurii sau pentru că văd căsătoria ca pe o garanţie sigură de moralitate.
În funcţie de motivaţia maritală, putem distinge:
 mariaje precoce,
 tardive,
 disproporţionale,
 în extremism (cu persoane aflate în pericol de moarte),
 temporare,
 din interes,
 de convenienţă.
Într-o cercetare pe populaţia românească plecând de la ipoteza că motivaţia maritală se converteşte în
motivaţie de menţinere a cuplului, a ajuns la o serie de constatări interesante. Cinci tipuri de motivaţii
maritale au fost menţionate de persoanele intervievate:
1. dorinţa comună de a-şi continua viaţa şi evoluţia într-un mod satisfăcător (51,5%)
2. conformism social (36,3%)
3. depăşirea situaţiei prezente (6%)
4. satisfacţia actuală (3%)
5. credinţa că-şi vor asigura un viitor sigur (3,2%)
Cum alegem partenerul conjugal ideal?
Nu există un loc unde oamenii să-i dorească pe toţi membrii sexului opus în aceeaşi măsură. Peste tot,
unii potenţiali parteneri sunt preferaţi, în timp ce alţii sunt respinşi. Oamenii nu-şi doresc întotdeauna
implicarea presupusă de o relaţie de lungă durată. Femeile şi bărbaţii caută uneori în mod deliberat o
legătură temporară sau o scurtă aventură. Iar când acest lucru se întâmplă, preferinţele lor se schimbă,
uneori în mod dramatic. Una dintre deciziile cruciale ale oamenilor, cu privire la selectarea partenerului,
constă în clarificarea a ceea ce caută: un partener temporar sau unul de lungă durată.
O problemă deschisă este aceea în ce măsură diferite tipuri de dragoste ca determinant al căsătoriei
afectează trăinicia acesteia. Contrar concepţiei populare, dragostea adevărată (romantică), mare pasiune
mai ales, nu este un bun predictor pentru stabilitatea căsătoriei.
Pe această linie, L. Vlăsceanu (2011, pp. 659-660) analizează avantajele şi dezavantajele familiilor
bazate pe două tipuri de dragoste: cea prin atracţie şi cea prin ataşament.
Prima, asimilată de autor ca dragoste romantică, caracteristică societăţii moderne şi postmoderne, duce
la căsătorii şi familii vulnerabile, instabile, pentru că romantismul celor doi se confruntă cu o realitate
neprietenoasă stabilităţii sentimentelor, cu diverse provocări şi incitări. În schimb, dragostea prin
ataşament, specifică societăţilor tradiţionale, cu toate că inhubă puternic sentimentele pure, fiind strict
condiţionată de criterii de stare socială, avea avantajul că asigura stabilitatea familiei.
Neîndoielnic că sub eticheta de dragoste companională se poate ascunde şi rutina, simpla viaţă în
comun, conjugarea eforturilor pentru a creşte şi aranja copiii, înţelegerea în luarea de decizii, respectul
reciproc. Pasiunea şi senzaţiile rămân mult în urmă. Grav este însă atunci când în căsnicie nu există nici
acest fel de dragoste.
S-a conturat că noţiunea cu sfera cea mai largă atunci când vorbim de dragoste de lungă durată şi mariaj
este „potrivire”.
Conceptul de potrivire este cuprinzător şi flexibil, exprimând atât caracteristicile sociale, cât şi pe cele
fizice şi psihologice. El înseamnă, totodată, nu doar similaritate, ci şi compatibilităţi şi chiar
complementarităţi.
Ipoteza potrivirii are ca miză centrală realismul subiecţilor umani. Cercetări de specialitate,
experimentale şi statistice, dar şi dovezi multiple din viaţa socială-cotidiană ne arată cât de puternic este
acest fenomen în alegerile efective, cu deosebire cele ce privesc relaţiile de lungă durată (maritale). Şi
desigur, nu se referă doar la aspectul fizic. Persoanele judecă realist să se căsătorească sau nu şi când e
în joc o diferenţă mare de şcolaritate.
La potrivire, pe mai multe dimensiuni se ajunge însă printr-o continuă selectivitate socioculturală,
unde un rol fundamental îl joacă proximitatea fizică. Aceasta deoarece zonele rezidenţiale, mai ales în
mediul urban contemporan, înglobează în sine criterii sociale: situaţie materială, şcolaritate, stil de viaţă,
petrecerea timpului liber, modalităţi de distracţie. De aici, un alt element critic – instituţiile educaţionale.
Astfel că de la început cei cu un înalt statut socioeconomic se joacă împreună, sunt colegi de grădiniţă şi
de şcoală, participă la aceleaşi chefuri. La fel, cei din cartierele sărace. Mai departe, elitele au şanse mai
mari să urmeze licee şi universităţi de prestigiu, fiind cu mai mare probabilitate în contact la vârsta
îndrăgostirii.
Selectivitatea se produce concomitent şi pe planul potrivirii ca şi profil psihologic, atitudinal, valoric
şi comportamental. Principiile de viaţă şi preferinţele sunt, prin socializare şi educaţie, identice sau
asemănătoare.
În concluzie alegerea partenerului conjugal în zilele noastre se face după propriile preferinte, însă
asumarea iubirii înseamna evolutie spirituală, maturizare lăuntrică si dobandirea unei libertăti care
integreaza responsabilitatea.Oamenii iubesc diferit deoarece exista atat o baza înnascută de a iubi cât si
o modelare si dezvoltare prin exercitiu, ajungând la anumite niveluri, fără a se putea preciza cât se
datorează ereditarului si cât a fost dobândit.

Bibliografie

1. Conrad Phillip Kottak,,Explorarea diversitătii umane” 2002.

2. Dutton, D., Aron, A.,, Some evidence for hightened sexual attraction under conditions of high
anxiety”. În Journal of Personality and Social Psychology,1974,nr. 30.
3. Ember, C., Ember, M. (2002).Cultural Anthropology(tenth ed.) New Jersey: Prentice Hall
4. Giddens, A. Sociologie. Bucureşti: Ed. All,2000.
5. Guttentag, M., Secord, P. Too many women. Newbury Park, CA: Sage Publications, 1983.
6. Iluţ, P. (2009). Psihologie socială şi sociopsihologie. Iaşi: Polirom.
7. Komarovsky, M. Women in college. New York:, Basic Books,1985.
8. Kottak, C. Cultural Anthropology. New York: McGrawHill, 2002.
9. Murstein, B. Who will marry whom?. New York: Springer,1976.
site-ul www.sentimente.ro
site-ul www.Watchtower