METODOLOGIE IN ASISTENTA SOCIALA

1. Rolul observatiei in Asistenta Sociala

Observatia este o unealta a oamenilor pe care aceastia o folosesc cu mai mult sau ma putin
interes si care poate fi mai mult sau mai putin profunda sau mai mult sau mai putin spontana si
critica. Oamenii folosesc in mod obisnuit observatia empirica, ce reprezinta rezultatul
surprinderii unor fapte intamplatoare, realizata spontan. Aceasta observatie ofera date
insuficiente pentru o analiza solida sau pentru concluzii de profunzime.
Subiectul care observa in mod spontan poate face greseli in privinta cantitatii si calitatii
fenomenului respectiv, asadar observatia in campul de investigare a fenomenelor socio-umane
cere sa se respecte o serie de reguli pentru a se evita greselile obisnuite, dar si pentru a facilita
trecerea de la spontan la stiintific.
Una din conditiile extreme de importante pe care trebuie sa o respecte investigatorul sociale
este de a face fotografierea realitatii intr-un mod impartial. Acest aspect tine de structura
interna, de personalitatea fiecaruia dintre noi; adesea oamenii nu pot face abstractive de
sentimentele, pasiunile si convingerile personale.
Investigatorul social care intr intr-o familie numeroasa, organizata pe mai multe generatii, cu
probleme de sanatate ori tulburari de comportament a unora din cei care compun familia, isi
poate forma mental o imagine lacunara ori confuza, dar oricum globala. Investigatorul, care in
final este indreptatit sa formulize un diagnostic social va trebui sa faca efortul de a reveni in
familie, de a discuta cat mai pe larg aspectele pe care le sesizeaza, incercand sa devina analitic,
pentru a nu furniza date imprecise si inexact in defavoarea sintezei.
Observatia efectuata in mod spontan sip e care o apreciem ca fiind empirica nu se
consemneaza in scris si nu este inregistrata verbal. Desi memoria este apreciata drept un
laborator extreme de vast si de sensibil al sistemului psihic uman, chiar si cei mai
experimentati investigatori sociali trec in mod obisnuit de la observatia spontana la cea
stiintifica, prin consemnare sistematica a datelor. De aceea se considera ca este nevoie ca orice
observatie efectuata de lucratorii din domeniul social sa fie ordonata mental, pentru a nu
cristaliza si vehicular idei preconcepute ori prejudecati ridicate la rand de judecata absoluta.

Caracteristicile observatiei stiintifice si tehnica de realizare

In primul rand, observatia stiintifica trebuie sa aiba o baza solida din punct de vedere
teoretic. Calitatea cea mai importanta a observatiei stiintifice este cunoasterea existentei unei
teorii cu privire la fenomenul cercetat (somaj, delincventa juvenila, inadaptarea la viata de oras).
Aceste teorii se elaboreaza de catre cercetatori pe baza unei serii foarte lungi de observatii
repetate, judecate si verificate practic.
Clasificarea teoretica a fenomenelor sociale are un caracter analitic in sensul ca se pot
distinge din ansamblul unui fenomen unitar, elementele care il alcatuiesc, deosebindu-se, de
exemplu, in elemente esentiale si elemente accidentale.
Pentru a avea garantia ca observatia stiintifica incearca sa fie completa ,sistematica si
analitica sunt necesare o serie de conditii:
-

Observatia trebuie sa fie cat mai ampla, deoarece realitatea sociala formeaza un complex,
un ansamblu care nu se poate intelege decat in totalitatea sa. Nu este ingaduit sa se
intemeieze concluzii pe observatiile partiale, fragmentare si nu este indicat sa se izoleze
anumite laturi sau amanunte ale fenomenelor.
Pentru a fi completa, observatia trebuie sa fie sistematica. Investigatorul social trebuie sa
isi disciplineze observatia, in asa fel incat sa nu scape nimic, sa observe sistematic, cat
mai mult posibil sau cat mai multe aspecte ce tin de fenomenele studiate, in ansamblul
lor.
Pentru a fi sistematica, observatia trebuie sa fie analitica. Se considera ca analiza
reprezinta operatia de desfacere mental a unui fenomen in elementele lui component, iar
elemental este partea cea mai mica a fenomenului (ce nu poate fi desfacuta in parti si
subansamble mai mici).

Se poate constata ca in orice familie exista o serie de situatii conditionate, obiective si

subiective, care determina functiile familiale. Se pot deosebi: psihologia membrilor familiei,
integrarea lor in viata sociala, functiile familiale. Se pot deosebi oamenii care alcatuiesc familia,
conditiile lor de viata in coabitare comuna, trasaturi si insusiri psihologice ale membrilor ei,
mentalitatea comuna a familiei, integrarea ei in viata sociala.
In majoritatea cazurilor, in stiintele socio-umane sunt posibile modalitati duble de
cunoastere: cazuistica si statistica.
In vederea realizarii studiului statistic se realizeaza esantionul, care reprezinta o colectie de
fenomene de acelasi gen operatie care presupune stabilirea unui cadru analitic pe baza
folosirii criteriilor de timp, spatiu, de ordin sociale. Pe baza criteriilor semnificative se face
alegerea unitatilor de observant, criteria care sunt raportate la scopul cercetarii si la natura
fenomenelor cercetate.

Pentru cunoasterea statistica, o operatie prealabila este si aceea de determinare a numarului

de cazuri necesare si suficiente pentru a forma o colectie care sa ofere si valabilitatea stiintifica a
concluziilor cercetarii. In acest caz intervin doi itemi importanti: scopul cercetarii si natura
fenomenului studiat.
Se apreciaza ca observatia stiintifica trebuie sa fie precisa si conforma realitatii, dar nu toate
observatiile stiintifice privind un anumit fenomen pot sa ajunga la acelasi grad de precizie.
Aceasta depinde de posibilitatile existente, dar mai ales de scopul urmarit.
Prin metoda esantionului se pot evalua numarul de familii si categoria de probleme pe care
aceste familii le prezinta, ca si numarul de actiuni institutionalizate ce pot fi efectuate pentru a
rezolva unele din problemele de asistenta sociala. Uneori este necesar ca determinarea
cantivativa a unor fenomene sa atinga un grad mai mare de precizie, numarandu-se caz dupa caz
pe un anumit teritoriu, intr-un anumit moment. Aceasta este operatia recensamantului, care
prezinta o importanta deosebita si se numara intre tehnicile de cercetare statistica.

De multe ori, in asistenta sociala si in sociologie se foloseste schita genealogica a familiei,

care este deosebit de utila pentru descifrarea usoara a componentelor familiale, cu toate gradele
de rudenie dintre membrii care o alcatuiesc.
La fel, schita de locuinte de familie, a localului unei unitati de asistenta si protective sociala, a
unui cartier, a unei localitati, devine mult mai clara decat o simpla descriere, oricat de vie ar fi
descrierea respectiva. In asistenta sociala de caz, alcatuirea schitelor de locuinte nu este necesara
decat cu totul exceptional, cum ar fi de exemplu atribuirea minorilor in familiile despartite prin
divort unuia dintre soti care beneficiaza de locuinta.
In activitatile de colectivitate insa, schitele sunt deosebit de utile. Localurile unitatilor de
asistenta sociala (camile, azile, cantine, etc) este necesar a fi reprezentate prin schite pentru a
intelege conditiile de functionare, pentru amenajarile care ar putea fi realizate.

Observatia stiintifica are avantajul de a putea fi repetata si verificata. Oricate precautii

metodologice s-ar lua, este posibil sa se greseasca in observatiile facute. Observatia stiintifica
trebuie repetata pentru a verifica corespondenta dintre cele constatate si ceea ce exista efectiv in
realitate, dar este necesara si ca o conditie pentru obtinerea unei observatii complete.
Observarea complete nu se poate realize dintr-o singura intrevedere, tocmai pentru faptul ca
precizarea dialogului ridica aproape continuu semen de intrebare ce trebuie lamurite in decursul
altor observari. Actiunea dusa pentru rezolvarea unui caz social poate sa scoala la iveala un
minus de informatii, care a facut ca planul de actiune sa fie defectuos intocmit sau incomplet.

Repetarea observatiei are drept scop verificarea acesteia. Uneori, repetarea observatiei ridica
o problema in stiintele social-umane, si anume aceea daca si in ce mod poate fi ea efectuata.
In legatura cu anumite elemente ale investigatiei, repetarea observatiei este usoara, cum este
cazul unor conditionari obiective: locuinta, obiectele de uz casnic, etc. Pentru cunoasterea intima
a conditiilor subiective ca si pentru unele efecte ale deficientelor functionale, repetarea este
dificila. Repetarea este insa in parte posibila prin dirijarea conversatiei in asa fel incat sa se
revina asupra unei problem discutate intr-o intrevedere anterioara. Cel mai dificil sunt de repetat
observatiile asupra actiunilor, acestea ca parte a comunicarii nonverbale: un gest, o expresie
mimica a persoanei cu care vorbim sau a celor care asista la convorbire si care poate fi
revelatoare asupra unor relatii de familie, gesturi instinctive de aparare ale unui copil atunci cand
se apropie de el parintele care il supune in mod obisnuit maltratarilor.
De asemenea, fiecare observatie trebuie analizata pentru a se vedea daca nu contine
contraziceri logice intre diversele el parti care o alcatuiesc si daca nu are parti confuze sau
elemente importante care lipsesc.
Observatiile pot fi analizate sub raportul concordantei lor cu diagnosticul social pentru a
vedea daca ele ofera sau nu elemente suficiente, concludente pentru motivarea acestuia.
De regula, observatia stiintifica este consemnata intr-un material, in scris. O serie de defecte
ale observatiei spontane pot fi inlaturate prin consemnarea in scris a observatiilor efectuate.
Verificarea se face fara repetarea intregii operatii, ci prin sondaj, alegand la intamplare un
numar de cazuri individuale care sunt supuse unui control atent.
Stocarea observatiei prezinta incovenientul de a nu ingadui sistematizarea. Doar mental nu se
poate face o ordonare logica pe capitole, pe puncte a elementelor culese intr-o investigatie
complexa. Asternute pe hartie, faptele devin un material asupra caruia putem lucre, pe care il
putem structura logic, accentuand sau estompand anumite aspecte.
Consemnarea in scris este necesara si pentru a asigura posibilitati de comunicare a rezultatelor
investigatiei facute.
Investigatorul bine pregatit teoretic si practic are posibilitatea de a face doua feluri de
observatii: unele directe, altele indirecte. Observatia directa se poate face in legatura cu obiecte
naturale (care tin de mediul geografic) sau care sunt rezultatul muncii omului: locuinte, diverse
obiecte, bunuri. Observarea directa a obiectelor nu releva numai cum gandesc oamenii, ci si
modul in care actioneaza. Observatia indirecta este deductia pe care o facem pe baza unor
observatii directe, asupra unor fenomene a caror observare nu s-a putut face la locul si in timpul
cand in care s-au petrecut. Asemenea observatii indirect se poate face nu numai in legatura cu
obiectele, ci si cu opiniile care pot fi percepute, stocate, putand ulterior conchide ca s-a realizat
in mod direct observatia.
4

Observatorul stiintific percepe simultan obiectele, opiniile si actele pe care le supune unei
aprecieri metodice, le analizeaza in contextul lor si cu prudenta, poate ajunge la unele deductii
logice, restabilirea adevarului, reconstituirea faptelor sunt operatii dificile care cer multa prudent
si experienta acumulata systematic. Efectuarea operatiilor si analiza lor critica prin care putem
stabili situatia reala a unei familii sau a unui individ, constituie o adevarata piatra de incercare in
munca de asistenta sociala.

INTERVIUL in Asistenta Sociala

Interviul este alaturi de conceptul de personalitate una din permanentele tentatii si
preocupari. Acesta este o metoda utila si necesara, iar cel care il utilizeaza se poate perfection in
aceasta tehnica daca face eforturi de cunoastere si autocunoastere.
Aspectele generale, cerintele si modalitatile de aplicare a cunostintelor teoretice necesare
unui interviu sunt:
-

Interviul poate fi realizat cu bune rezultate in munca de asistenta sociala daca se tine cont
de problemele pe care le ridica asistatul si daca se cunoaste mediul acestuia de
provenienta.
In cadrul interviului, asistentul social trebuie sa se asigure ca este inteles de asistatul sau.
Asistentul social va avea intotdeauna un comportament profesional adecvat statutului sau,
situatiei si activitatilor in care este incadrat.
Responsabilitatile asistentului sociala fata de asistat se revela prin prisma pregatirii sale.
Asistentul social va respecta intimitatea si aspectul confidential al tuturor informatiilor in
cadrul activitatilor profesionale.
In cadrul comunicarii asistent social-asistat, lucratorul social nu realizeaza doar un
inverviu, el comunica sentimente, idei, informatii, intr-o maniera deschisa, chiar sincera
pentru actiuni reusite, in domeniul protectiei sociale.
Asistatul va fi proteja de asistentul social prin respectarea varstei, sexului, trairilor si
experientei pe care unii au acumulat-o si au devenit dependent de un sistem de protectie
sociala.
Asistatul va fi ajutat de specialist sa-si dezvaluie neintelegerile, nemultumirile, etc.
Scopul este dublu: unul ar fi cel psihanalist, iar al doilea ar fi o treapta pe calea
identificarii problemelor specifice, a scopurilor si obiectivelor urmarite.
Asistentul social va ajuta asistatul in cadrul interviului sa faca o serie de pasi in
actiunea urmarita.
Modulatiile din vocea asistentului social pot transmite emotii positive si contactul vizual
poate avea succes. El va pastra o anumita distanta, va avea o pozitie civilizata, etc.
Pastrarea unei distante sociale.

2. Diagnoza sociala
5

In timpul observatiei, investigatorul social este calauzit de cunoastere si experienta. Pe de

urma unei serii lungi de experiente empirice, acesta ramane cu o anume concluzie teoretica, cu
o parere mai mult sau mai putin precisa despre fenomenele observate. Aceste concluzii urmeaza
a fi imbunatatite critic.
Analiza fenomenelor sociale nu se poate face decat pe cale abstracta. Suntem obligati sa face
analize abstracte si rationamente experimentale pe fenomene neprovocate de noi, adica bazandune pe experiente spontane.
Omul de stiinta se deosebeste de cel needucat stiintific, prin faptul ca utilizeaza ca mijloc de
cunoastere si de actiune ipoteza. Aceasta ipoteza de lucru serveste pentru sistematizarea
observatiilor, astfel incat ele sa duca la confruntarea teoriei cu practica, la verificarea gandirii si
la cunoasterea aprofundata a relatiei pentru a putea interveni.

Diagnoza de prima infatisare si rolul ei de ipoteza de lucru

Cand un caz de asistenta este semnalat si dat in lucru de un organ administrativ oarecare sau
de o policlinica, el vine dj caracterizat, purtand o calificare administrativa. Calificarea
administrative si motivarea interesului constituie o prima analiza sumara a problemei cu care se
va avea de lucrat. Cand se intra in familia respectiva pentru a o investiga, se stie inca de la
inceput, generic, despre ce este vorba. Prima grija va fi cea de a verifica daca intr-adevar faptele
confirma calificarea administrativa data sau justifica cererea persoanei repective.
Calificarea administrativa si motivarea interesului joaca in acest caz rolul unei ipoteze
de lucru, dat fiind investigatia va fi dirijata de la inceput in asa fel incat sa se confirme sau
infirme calificarea initiala data de cei care au seseizat.
Pe baza observatiilor rapide care se pot face, se poate pune insa si un diagnostic de prima
infatisare ceva mai adancit. Se inlocuieste astfel calificarea administrativa (sau motivarea
interesului) cu propriul diagnostic, care este alcatuit astfel incat sa poata servi ca obiectiv de
cercetare, ca mijloc de concentrare a observatiilor, pe o anume problema, in fond, ca o ipoteza
de lucru. Faptele care se observa intr-o serie de vizite ulterioare permit insa intrebuintarea
diagnosticului de prima infatisare, adancindu-l din ce in ce mai mult, pana se ajunge sa se faca in
deplina concordant cu realitatea, adica pana la punerea unui diagnostic propriu-zis.
Orice diagnostic stiintific cuprinde de fapt doua tipuri: un diagnostic descriptiv (numit si
nosologic) si un diagnostic explicativ (numit cauzal sau etiologic)
Investigatia si diagnosticarea sociala

Orice problema de asistenta individualizata este semnul ca in acea familie exsita o anume
disfunctionalitate. Scopul este acela de a repune familia in stare de functionalitate normala.
Ceea ce se poate observa direct (prin observare de obiecte, de opinii, de actiuni) este doar:
starea de fapt, care constituie problema de asistenta morala si seria de conditii obiective si
subiective. Carentele ca atare nu pot fi constatate doar prin observatie directa, ci deduse prin
rationamente logice.

Diagnosticul descriptiv va cuprinde descrierea problemei si a conditiilor de viata ale familiei,

iar diagnosticul cauzal va cuprinde analiza genetica a carentei functionale si a efectelor ei.
Diagnosticul descriptiv diferential este des intrebuintat in medicina unde stabilirea
diagnozei este curenta. Dar este folosit si in alte discipline, ori de cate ori dorim sa exprimam
notiunea de cunoastere in adancime.
Diagnosticul descriptiv (nosologic) este in stiinta acea cunoastere adancita care descrie un
fenomen in cadrul unui sistem teoretic de clasificare.
Diagnosticarea cazului de asistenta trebuie facuta in asa fel incat sa se stabileasca diferential
nuanta exacta a problemei, sa se rezume clar esenta problemei. In operatia de diagnosticare nu
este vorba numai de punerea unui calificativ corect si precis, ci si de o descriere propriu-zisa a
cazului, descriere care de asemenea nu trebuie facuta literar, ci in termenii stiintifici ai
profesiunii, concis si in acelasi timp clar.
Tot in diagnosticul descriptiv intra insa si descrierea conditiilor obiective si subiective in care
traieste familia.

I. Diagnostic de prima infatisare.

Diagnosticarea diferentiala a problemelor de asistenta sociala se face cu ajutorul
simptomatologiei respective pe baza cunoasterii unor serii de semen prin care se manifesta
unele componente ale problemei. Precizarea diagnosticului diferential nu se face pe cale
intuitiva, ci sistematic, prin analizarea tuturor simptomelor caracteristice fiecarui tip de caz in
parte. Doar cand se gaseste seria de simptome, alcatuind impreuna dovada existentei unei
probleme de o anumita cateogrie, se poate proceda la o diagnosticare diferentiala corecta.

II. Diagnosticul cauzal

7

A constata si a descrie ce se intampla si cum se intampla nu este sufficient. Actiunea de

repunere in stare de functionalitate a unei familii nu se poate intemeia pe simpla descriere a
faptelor, ci are nevoie de o explicare a lor, de o precizare a proceselor care stau la baza
problemelor de asistenta sociala.
Trebuie o analiza a cauzei, respectiv, mecanismul modificarii uneia dintre functiile familiei
luata in studiu. Punand fata in fata conditiile de viata ale familiei si efectele carentelor familiale
care se pot observa direct, se poare reface mental procesul care a generat disfunctii.
Diagnosticul cauzal serveste elaborarii unui plan de actiune.

3. Tipuri de prognoza sociala

Diagnosticele stabilite (descriptive si explicative) au folosit initial drept ipoteza de lucru, ca
indrumator in efectuarea observatiilor si executarea unui rationament de tip experimental.
Ulterior diagnosticele au folosit drept concluzie pentru investigatiile efectuate.
Fie ca investigarea realitatii a confirmat si a lamurit in amanunt diferentele in diagnosticul
initial, fie ca a fost nevoie sa se inlocuiasca primul diagnostic printr-un altul, mai adecvat
realitatii, diagnosticul concluziv devine, la randul lui, o ipoteza de lucru, in sensul ca pe baza lui
se va trece la prognoza.

I. Prognoza starilor de fapt este un prim pas spre cea de-a doua prognoza care, consta in a
anticipa care va fi desfasurarea faptelor si daca se poate inverveni in actiuni de asistenta sociala.
Se stabileste un plan de actiune, constand in precizarea scopurilor ce se vor sa fie atinge si se
specifica, care sunt mijloacele care vor fi folosite pentru atingerea acestor scopuri. Prevederea
consta in a vedea calea pe care se pot evita efectele gresit consemnate in prognosticul de fapt.
II. Prognosticul plan de actiune este inversul prognosticului stare de fapt. Se enumera viitoarele
posibile rezultate positive la care se vrea sa se ajunga. In loc sa se insisted oar asupra conditiilor
negative, trebuie pus accentual pe cele pozitive, care ajuta in actiunea de normalizare a vietii de
familie.

Prognosticul plan de actiune este el insusi o ipoteza de lucru. Daca se executa planul de
actiune in conditii bune si totusi nu se obtin rezultatele scontate, exista dovada ca investigatia de
8

baza a fost insuficient adancita, diagnosticul descriptiv si cauzal au fost gresit stabilite. Se poate
afirma ca planul de actiune a fost elaborate gresit.
Planul de actiune este o consecinta logica a procesului de investigatie judecat in lumina
scopurilor pe care si le propune asistentul social.

In legatura cu tehnica elaborarii planului de actiune si punerea lui in practica, asigurarea

eficacitatii lui se intemeiaza pe cunoasterea legislatiei tarii, a institutiilor de ocrotire sociala
existente, a tuturor mijloacelor de actiune pe care sistemul de protectie si asigurari sociale dintr-o
tara il poate pune la dispozitie.

Bibliografie
Rascanu Ruxandra, (2001), Metode si tehnici de asistenta sociala, Ed. Fundatiei Humanitas.
Capitolul 5