Modelul psihocentric

Din punctul de vedere al unei legitimari predominant pedagogice, unul dintre modelele
instructionale elaborate si aplicate de-a lungul istoriei pedagogiei, este modelul psihocentric.
Acesta are la baza orientarea profesorului bazata pe individ, pe cunoasterea lui. Porneste de la
exploatarea nevoilor copiilor de dezvoltare spontana. Acest model este preocupat constant de
adecvarea metodelor la dinamismul invatarii.
Asadar, acest model este centrat pe elev, cu o metodologie adecvat la evoluia i dinamismul
nvrii. Orientarea teoretica este centrata pe individualitatea fiecarui elev, pe cunoasterea
acestuia, iar metodele utilizate sunt: munca independenta, jocurile didactice, simularea.
Problema motivatiei reprezinta o preocupare constanta a cadrului didactic pentru cultivarea
intereselor, motivelor si dorintelor copilului.
Modelul este identificat in modelul unitatilor (Parkhurst, Washbourne si Morris), modelele
centrate pe rezolvarea de probleme (Kilpatrick), modelul secventelor ierarhizate alte invatatii
(Gagne), teoria treptelor formale ale cunoaterii intelectuale (Herbart, Ziller, Rein), modelul
centrelor de interes ( Decroly).
Pe baza acestui model se pot desprinde o serie de avantaje si limite Astfel, ca avantaje
principale sunt:
-

Aspiratia catre individualizarea instruirii (altfel spus, se doreste ca fiecare elev sa aiba
sarcini diferentiate si un exemplu ar putea fi alternativa Step by Step, unde copiii primesc
sarcini diferentiate in functie de nivelul fiecaruia la activitatea pe centre, pentru a putea
astfel sa duca la bun sfarsit intreaga sarcina chiar daca e mai usoara);
Stimularea capacitatilor intelectuale ale elevilor (fie prin aprecieri verbale, fie scrise);

Ca limite ale modelului, se pot mentiona:

-

Minimalizarea rolului profesorului

Nominalizarea profesorului doar in calitate de ghid al instruirii, de manager al clasei, etc.