TEMA 4

Metoda observației
STRUCTURA LECȚIEI
1. Caracteristicile observației științifice
2.Tipuri de observație.
3. Reguli de observare.
DEFINIȚIE
Observația reprezintă într-o cercetare
sociologică pentru mulți autori, una din cele mai
importante modalități de investigare a vieții sociale,
sursă indispensabilă de date și, totodată, „proba
hotărâtoare a valorii concluziilor” (V. Miftode, 1995).
IMPORTANȚA
Pentru domeniul asistențial, observația
constituie una din metodele de bază, pentru cunoașterea
realității sociale, care reprezintă o etapa sau un moment
al demersului științific. Ea completează celelalte metode
de investigație socială: interviul, analiza documentelor
sociale, metoda biografică etc., și permite obținerea de
date și informații, ca urmare a contactului nemijlocit al
observatorului cu obiectul observației.
AVANTAJELE O.
Observația înregistrează:
1. atât comportamente individuale, cât și colective, în
momentul desfășurării lor, evitând astfel erorile
datorate memoriei celor vizați (cum este cazul
anchetei sau studiului documentelor);
2. observația prezintă avantajul că înregistrează
comportamentele în condițiile naturale de desfășurare a
lor (spre deosebire de experiment).
3. In plus, metoda observației prezintă avantajul analizei
longitudinale a fenomenelor, comportamentelor și
proceselor.
DEZAVANTAJELE O.
Neajunsul principal constă în faptul că:
1. necesită timp îndelungat;
2. se limitează la studiul unor eșantioane mici și nu
poate pătrunde în profunzimea unor comportamente
intime (de ex., comportamentul marital, identificarea
unor abuzuri fizice, sexuale).
In principal, la nivelul observației nu se pot identifica
relațiile cauzale, cu un rol decisiv pentru înțelegerea și
explicarea corectă a realității sociale.
CARACTERISTICI ALE O.Ș.
 este fundamentată teoretic: utilizează concepte,
scheme de analiză, teorii și metode explicative cu privire
la fenomenele investigate;
 este sistematică și organizată metodic;

 este integrală și verificabilă: pentru obținerea unor date

veridice observația poate fi repetată, reconstituind pe cât
este de posibil condițiile inițiale, lucru ce nu este încă
realizat în cazul fenomenelor și proceselor unice;
 are o finalitate teoretică (testarea și îmbogățirea
teoriilor existente, construcțiilor teoretice noi) sau o
finalitate practică (vizând schimbarea socială) bine
precizate.
CLASIFICĂRI ALE O., ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ

 observație exploratorie
 observație de diagnostic,

 observație experimentală

 observație participativă,

 observație externă

 observație structurată

 observație nestructurată.
CRITERII DE CLASIFICARE A O., ÎN AS.
- după scopul investigației: exploratorie, de diagnostic,
experimentală.
- după gradul de implicare al observatorului: externă
(nonparticipativă), participativă.
- după gradul de structurare: structurată și
nestructurată ( calitativă).
OBSERVAȚIA EXPLORATORIE
se utilizează când nu avem date suficiente despre
realitatea ce urmează a fi cercetată, se realizează la
primul contact al asistentului social cu realitatea (în vizita
la domiciliu a beneficiarului), devenind o O., puțin
sistematizată având mai mult un statut descriptiv. În
practica asistenței sociale, adesea se apelează la asemenea
tehnici de investigare, pentru că fiecare situație
problematică reprezintă un „caz unic” în felul său.
Astfel, în etapa de reparare a problemei,
asistentul social realizează observații exploratorii în
cadrul căreia își construiește ipoteze privind investigarea
metodică ulterioară (pentru fazele de diagnostic social și
de planificare a intervenției).
OBSERVAȚIA DE DIAGNOSTIC I
constă într-o analiză de profunzime a situației
problematice cu care se confruntă beneficiarul asistat,
presupunând interpretarea și încadrarea cazului în grupul
segmentului de populație a diagnozei psihosociale.
Elaborarea diagnozei psihosociale este realizată în baza
unei investigații științifice, ce cuprinde 2 componente:
1- diagnostic descriptiv (diferențial).
2- diagnostic explicativ (cauzal, etiologic).
OBSERVAȚIA DE DIAGNOSTIC II
Diagnoza psihosocială – un demers complex și
de durată, ce presupune utilizarea unor modalități de
investigare combinate: observații și interviuri repetate,
analiza documentelor, intervenții în planuri de
acțiune/intervenție, care depind de manifestarea
procesului în cauză.
Precizarea diagnosticului diferențial constă în
descrierea amănunțită a condițiilor obiective și
subiective, ce caracterizează problema de asistență și
analiză sistematică a „simptomatologiei” cazului
respectiv.
OBSERVAȚIA DE DIAGNOSTIC III
De ex., pentru a stabili diagnoza diferențială
”Minori cu tulburări de comportament”, putem
integra în această categorie, cazurile de: abandon
școlar, delincvență, vagabondaj, toxicomanie etc.
Diagnosticul diferențial, trebuie să fie
completat cu un diagnostic explicativ, care
inventariază cauzele ce au generat problema
respectivă. Diagnosticul cauzal servește
elaborării unui plan de intervenție adecvat
soluționării cazului.
OBSERVAȚIA EXPERIMENTALĂ
se utilizează în asistența socială, îndeosebi pe
parcursul derulării planului individualizat de
intervenție prin care se declanșează procesele de
schimbare socială ce reunesc caracteristicile unei
situații experimentale (manipularea variabilelor,
verificarea unor ipoteze, construirea unui sistem
controlabil de verificat).
OBSERVAȚIA EXTERNĂ
numită adesea nonparticipativă, utilizată de către
jurnaliști, oameni de știință, medici și asistenți sociali.
În acest caz, observatorul este situat, în afara sistemului
observat. Este tipul de observație recomandat, când
investigatorul, grupul, sau colectivitatea, în cazul dat
devin elemente - țintă, nu pot fi observați direct din
diferite motive (situațiile fiind imposibile și inadecvate).
OBSERVAȚIE PARTICIPATIVĂ
presupune integrarea observatorului în comunitatea
cercetată, pentru o perioadă lungă de timp, în scopul
cunoașterii în profunzime, devenită calitativă.
Caracteristicile OP:
- surprinde existența cotidiană a unei comunități pentru
a obține o imagine cotidiană a acesteia;
- este un studiu comprehensiv și holistic asupra unei
unități sociale (cultură, grup, organizație, credințe,
metode acționale, obiceiuri etc.);
CARACTERISTICILE OBSERVAȚIEI
PARTICIPATIVE II
- se derulează potrivit unor principii și reguli specifice
de ordin metodologic și deontologic: observatorul
trebuie să respecte normele de conviețuire și
obiceiurile colectivității investigate; să nu lase impresia
că este o autoritate și să nu joace rol de conducător
sau sfătuitor; să nu șocheze prin vocabularul utilizat,
prin cunoștințele sale sau prin vestimentație; să nu
forțeze situația de observație; să înregistreze cât mai
fidel datele empirice, să manifeste interes egal față de
toți membrii comunității respective, pentru a câștiga
încrederea lor, pentru a câștiga încrederea lor și a
obține acordul autorităților formale și informale.
CARACTERISTICILE OBSERVAȚIEI
PARTICIPATIVE III
- identitatea observatorului poate fi dezvăluită total, parțial
sau deloc. Gradul de implicare în viața comunității poate
varia, prezentând o poziție de neutralitate sau una de actor
social (membru activ sau periferic);
- pe parcursul OP, se cere adesea implicarea unor
observatori secunzi, membri ai grupului investigat sau
asistat. Este tehnica participantului observator, care este
solicitat de către investigator (asistent social) să culeagă
informații cu privire la activitatea propriului grup. În
asistența socială, participantul observator este o persoană
din proximitatea beneficiarului, care adesea sesizează
instituția asistențială, formulând și cererea de ajutor în
favoarea celui pe care îl crede în criză sau situația de risc.
OBSERVAȚIA STRUCTURATĂ
se distinge prin aceea că face apel la grile de categorii,
scale de evaluare, tabele de analiză, construite în
prealabil, care ghidează observația și materialul empiric
vizat. Categoriile de observație – clase de fenomene
sociale, comportamente, atitudini, reprezentări,
formulate ca indicatori de relevanță, ce permit analiza
cantitativă (statistică) a proceselor și relațiilor sociale.
Sistemul de categorii elaborat pe baza operaționalizării
unor concepte și ipoteze este utilizat sub denumirea de
ghid, grilă de observație. Construirea acestui sistem de
categorii pune problema fidelității, validității și eficienței
acestui instrument în culegerea datelor.
OBSERVAȚIA STRUCTURATĂ II
Din perspectiva acoperirii gradului de cuprindere a
realității, sistemul de categorii poate fi exhaustiv
(acoperind toată gama actelor comportamentale specifice
fenomenului studiat) sau nonexhaustiv (selelctiv);, cu toate
că pot fi studiate o diversitate de procese și fenomene
sociale, acestea nu pot fi omogenizate, sistemul de categorii
poate fi unidimensional și multidimensional.
OS., este o metodă cantitativă, riguroasă și
sistematică. Obiecțiile aduse, sunt: fragmentează realitatea
socială atât de minuțios, în categorii prestabilite, lăsând pe
din afară dimensiuni și aspecte importante și neputând reda
complexitatea și fluiditatea interacțiunilor umane.
OBSERVAȚIA STRUCTURATĂ III

În practica asistenței sociale se

utilizează grile de observație care facilitează
acțiunea socială și diagnoza psihosocială.
Grila de observație a efectelor abuzului și
neglijării la adolescenți, permite
determinarea problemelor ce pot apărea la
această categorie de populație, permite
stabilirea tipului de servicii ce poate fi oferit
doar în baza evaluării.
ELEMENTELE GRILEI DE OBSERVAȚIE I
Grila de observație a efectelor abuzului și
neglijării la adolescenți
Abuz fizic (indicatori): retras/ apatie;
comportament agresiv; comportament antisocial;
incapabil să aibă/mențină legături cu cei de
aceiași vârstă; se identifică drept „tipii duri”
(găști, punk); caută atenția adulților; probleme
cu școala; fuga de acasă; incest; prostituție;
tulburări de nutriție, consum de alcool și droguri
etc.
ELEMENTELE GRILEI DE
OBSERVAȚIE II
Grila de observație a efectelor abuzului și neglijării
la adolescenți
Abuz sexual (indicatori): comportament sexualizant;
promiscuitate/prostituție; nesupunere sau bunăvoință
dusă la extrem; izolare; frică/anxietate/depresie;
automutilare; gesturi sinucigașe; pseudomaturitate;
consum de alcool și droguri; fuga de acasă,
comportament delincvent.
Neglijare (indicatori): retras/ apatic; agresiv; incapabil
să-și facă sau să-și păstreze prietenii; obezitate sau alte
tulburări de nutriție; consum de alcool și droguri.
OBSERVAȚIA NESTRUCTURATĂ
ON (calitativă) în comparație cu cea
structurată (cantitativă), nu face apel la o
schemă prestabilită de categorii și ipoteze,
acestea urmând să fie elaborate pe parcursul
investigației sau la sfârșitul acesteia. Se
utilizează în cercetările antropologice, în studiile
etnografice și în practica asistenței sociale, mai
ales sub forma observației participative.
REGULI DE OBSERVARE
utilizarea O., presupune respectarea unor reguli
generale referitoare la pregătirea O, realizarea și
înregistrarea datelor empirice. Astfel,
cercetătorul, trebuie să răspundă la un set de ??
care pot sistematiza activitatea de observare: ce
să observe? cum să observe? Cum să
înregistreze faptele observate? Cum să le
interpreteze? Care este scopul observației? Cum
valorificăm observațiile în cadrul planului de
intervenție?
REGULI DE OBSERVARE II
Cu ajutorul O., putem culege diferite date:
- manifestări de conduită (comportamente individuale și
colective surprinse în context natural; activități de joc,
învățare sau muncă; acțiuni și interacțiuni umane
cotidiene);
- aspecte legate de comunicarea interpersonală (limbaj
verbal și nonverbal; calitatea comunicării; mesajele
transmise);
- aspecte referitoare la mediul social ( condiții materiale
și de locuit; rețeaua de relații).
CONCLUZII I
Prin intermediul O., înregistrăm, în mod direct, date
vizând factorii obiectiv-strucurali ai realității sociale și,
indirect, prin reflectarea lor în acte de conduită, obținem
date despre universul subiectiv- simboloc.
Indiferent de tipul O., pentru care optează
investigatorul, pregătirea acesteia presupune pregătirea
următoarelor condiții: stabilirea obiectivelor cercetării;
selectarea unităților de observație; alegerea tehnicilor
de observare și a procedeelor de notare a datelor.
CONCLUZII II
Informațiile culese prin observații trebuie notate cu
fidelitate și la intervale cât mai scurte de timp.
Notele de O., trebuie să includă: data, ora, durata
observației, locul desfășurării, circumstanțele O.,
aparatele utilizate.
Opiniile, ipotezele și interpretările
observatorului, trebuie notate separat de datele
empirice, iar notele de observație trebuie
revăzute completate, corectate și clasificate de
îndată ce acest lucru este posibil.
VĂ MULȚUMESC PENTRU
ATENȚIE
O zi cât mai frumoasă!