5.

Observaţia 
„Psihologia este ca atmosfera: indispensabilă, evidentă şi uşor deteriorabilă"  

Cuvinte cheie:  

metodă, observaţie, observaţie sistematică, grilă de observaţie. 

Complexitatea obiectului de cercetare al psihologiei, natura ideală, subiectivă a psihicului

nu poate  să nu se repercuteze şi asupra metodelor utilizate în cercetarea psihologică. Psihologia, în
evoluţia sa, a  trecut treptat de la metodele subiective la metode obiective, locul introspecţiei, ca
metoda subiectivă, fiind  luat dde observaţie, experiment, test etc., ca metode obiective. 
Ce este metoda de cercetare? 

Metoda este calea, itinerariul, programul după care se reglează acţiunile practice şi
intelectuale  în vederea atingerii unui scop. Metodele psihologice au un caracter
instrumental, de  intervenţie, de informare, interpretare şi acţiune. 

În funcţie de scop, metodele pot fi: 

∙ metode de culegere a informaţiei şi metode de prelucrare şi interpretare; 
∙ metode de investigaţie intensivă şi extensivă; 
∙ metode de diagnoză şi prognoză; 
∙ metode de cercetare şi metode aplicative (în educaţie, industrie şi terapie). 

Relaţia metodei cu teoria: 

Metoda se deosebeşte de teorie pentru că are un caracter normativ (formulând unele

indicaţii, unele  reguli), dar este strâns legată de teorie (o teorie coerentă duce la o metodă precisă).
Metodele sunt ghidate  de concepţia generală a cercetătorului, de principiile teoretico-ştiinţifice de
la care acesta porneşte, reunite  sub denumirea de metodologia cercetării. Fiecare şcoală sau
orientare psihologică îşi are propria sa  metodologie de cercetare (metodologiile diferitelor şcoli
fiind uneori neconcordante):  
∙ metodologii obiective (cum ar fi behaviorismul); 

∙ metodologii interpretative (psihologia umanistă). 

Din aceste metodologii rezultă metodele mixte obiectiv- subiective. 

Metodele psihologice sunt: observaţia;  experimentul;  convorbirea; chestionarul;  metoda

biografică; testele ş.a. 

Observaţia este metoda de bază la care fac apel toate ştiinţele, încă din primele faze ale apariţiei 
lor.  

Demersul ştiinţific realizat în cercetare poate fi derulat astfel:  

Observaţia 🡪 stabilirea ipotezelor 🡪 experimentarea 🡪 analiza sau interpretarea
datelor. 
Observaţia însoţeşte derularea experimentelor şi este realizată şi în faza preliminară a acestora.
 5.1. Metoda observaţiei 
La începutul oricărei ştiinţe se află observaţia. J. Piaget spunea că „pleci de la observaţie şi 
descoperi un fapt interesant; urmează să reproduci apoi situaţia respectivă, făcând să varieze
factorii  implicaţi. Apoi începe experimentarea.” 
Observaţia este una dintre cele mai vechi şi cunoscute metode de cercetare. Observaţia
pune accent  pe înţelegerea comportamentului uman în condiţii comune de viaţă, fiind metoda care
permite răspunsuri  la întrebarea „ce se întâmplă aici?” (Silverman, 2001, apud. Băban, 2002).
Observaţia poate fi utilizată cu  succes în orice domeniu al ştiinţelor sociale, dar nu poate fi utilizată
decât pentru evaluarea acţiunilor din  prezent deoarece aceasta nu permite culegerea de informaţii
asupra cauzelor şi consecinţelor unui fenomen.  Observaţia ştiinţifică se realizează, de obicei, în
condiţii strict definite, într-o manieră sistematică şi  obiectivă, cu o mare acurateţe a înregistrării
datelor (Zlate, 1994). Metodele observaţionale diferă în funcţie  de gradul de implicare a
observatorului şi în funcţie de felul în care este înregistrat comportamentul  observat. 
Observaţia (ca metodă) reprezintă urmărirea intenţionată şi înregistrarea exactă,
sistematică, a  diferitelor manifestări comportamentale ale subiectului şi a contextului
situaţional al  comportamentului. 
Prin observaţie se înregistrează comportamentul efectiv al oamenilor şi multitudinea de
factori ce  contribuie la generarea acţiunilor şi interacţiunilor lor. Scopul observaţiei este acela de a
înţelege ce fac  oamenii în anumite situaţii şi nu neapărat de a cerceta ce gândesc ei despre ceea ce
fac. 
Rolul – (atitudinea) observatorului: 
Anne Ancelin Schutzenberger spunea că „observatorul trebuie sa fie obiectiv şi implicat fără a se 
angaja efectiv. Este vorba de prezenţa sa în situaţie, de existenţa sa în situaţie. Este vorba de a fi
implicat  fără a se implica, de a avea o atitudine care constă într-un fel de implicare controlată.”
(1972, p. 26). 
Roger Mucchielli (1974, apud. M. Zlate, 1994) spune că există trei puncte de reper în
fiecare efort  de observare: 
1. A fi atent la comportamente şi atitudini, a învăţa să le notezi şi să le descrii aşa cum se prezintă. 

2. A sesiza contextul situaţional al comportamentelor observate pentru a putea identifica şi înţelege 

contextul situaţional, aşa cum este el trăit de subiect. 
3. A dispune de un fel de simpatie intelectuală prin intermediul căreia suntem capabili de a înţelege 
trăirile altora, fără a le încerca în mod real în propria noastră afectivitate (empatia). 
Cercetătorii care aplică metoda observaţiei nu chestionează subiecţii asupra opiniilor şi
atitudinilor  lor, nu îi stimulează în vederea exteriorizării anumitor comportamente, nu provoacă
deliberat situaţii  specifice şi nu manipulează participanţii (Băban, 2002). Observaţia presupune
urmărirea desfăşurării  evenimentelor, dar a observa nu presupune o atitudine pasivă, ci a selecta, a
clasifica, a analiza şi a organiza  datele înregistrate. Observaţia are ca scop final înţelegerea şi
atribuirea de semnificaţii celor observate.
1. Ce observăm? 

2. Care sunt formele observaţiei? 

3. De ce anume depinde calitatea observaţiei? 

4. Care sunt condiţiile unei bune observaţii? 

 5. Cum pot fi combătute unele obstacole ce apar în calea observaţiei? 

6. Care sunt avantajele şi limitele observaţiei? 

5.2. Conţinutul observaţiei 

Simptomatică stabilă: 

∙ trăsăturile bio-constituţionale ale individului (înălţimea, greutatea, lungimea şi grosimea membrelor, 

circumferinţa craniană, toracică, abdominală). De exemplu, Lippa (2004) a arătat existenţa unei
legături  slabe între extraversiune şi proporţia dintre lungimea degetului index (arătător) şi a
degetului inelar. De  asemenea, Bailey şi Hurd (2005) au arătat că bărbaţii care au o proporţie mică
între lungimea degetului  index şi a celui inelar au tendinţa de a fi mai agresivi. Aceste rezultate
devin mai clare dacă ştim că  hormonii sexuali au un rol în dezvoltarea lungimii degetelor (Putz şi
colaboratorii, 2004). Un alt  exemplu este legătura între indicele de masă corporală şi personalitate.
Astfel, Kakizaki şi colaboratorii  (2008) au arătat că extraversiunea şi psihoticismul sunt asociate
supraponderabilităţii. 
∙ trăsăturile fizionomice (aspectul corpului, feţei, relaţia dintre diferite detalii anatomice: frunte, nas, 
ochi, bărbie). De exemplu, Mealey, Bridgstock şi Townsend (1999) au demonstrat că feţele
simetrice sunt considerate mai atractive. El a folosit pentru acest studiu perechi de gemeni
monozigoţi, şi a arătat  că din fiecare pereche, geamănul care avea faţa mai simetrică a fost
considerat mai atractiv decât  celălalt. 
Aceste date trebuie interpretate cu prudenţă, pentru a nu duce la concluzii pripite sau eronate.
Simptomatică labilă:  
Reprezintă multitudinea comportamentelor şi conduitelor flexibile, mobile ale individului, de exemplu 
conduita verbală, motorie, mnezică, inteligenţa, ca şi varietatea expresiilor afectiv-atitudinale (cum 
merge, vorbeşte etc.).  
În cadrul simptomaticii labile observăm:  

1. conduita expresivă:

pantomima (atitudinile corporale, mers şi gesturi). De exemplu, gesturile rapide dar imprecise denotă 
hiperexcitabilitate, gesturile prompte, sigure şi precise reflectă stăpânire de sine, calm, încredere în 
forţele proprii, gesturile lente, dar sigure şi precise – meticulozitate, grijă pentru detalii, gesturile 
oscilante ca viteză şi lipsite de precizie – lipsă de antrenament, slabă mobilizare energetică (Aniţei, 
2000). 
mimica (părţile mobile ale feţei, ochii, sprâncenele, fruntea, gura, maxilarele la care se adaugă
elemente  proprii fizionomiei: culoarea ochilor, părului, forma lor, profil, proporţii între partea
superioară a  craniului şi partea inferioară). De exemplu,  
∙ privirea şi mobilitatea ei; 

∙ modificările vegetative: intensitatea, amploarea, durata reacţiilor

emoţionale. 2. conduita verbală: 

∙ aspectul formal: intensitatea, fluenţa, debitul, intonaţia, pronunţia, inflexiunile; 

∙ aspectul semantic: structura vocabularului, cantitatea de informaţie, nivelul de

abstractizare a  termenilor, adecvarea lor la conţinutul comunicării, coerenţa în judecăţi şi
raţionamente etc. 
3. conduita reflexivă: reflectă poziţia, atitudinea subiectului faţă de situaţia experimentală, faţă de 
sarcina dată, faţă de experimentator. 
4. aspecte globale: utilizarea obiectelor, timpul alocat diferitelor comportamente, localizarea
spaţială  faţă de alte persoane, normele de grup, acorduri/dezacorduri. 
Simptomatica labilă poate fi observată în orice situaţie şi context de viaţă (experiment, convorbire, 
test). Se observă: 
∙ Atitudini prezente la debutul activităţii (opoziţie, pasivitate, cooperare, entuziasm); 
∙ Atitudinea din timpul activităţii (atitudine generală şi specifică: iritare, spontaneitate, curiozitate)
∙ Respectarea consemnelor. 
∙ Acţiuni şi mişcări necontrolate (agitaţie, ticuri, mişcări ale ochilor, gurii, mâinilor,
picioarelor); ∙ Vorbirea (pronunţie, numărul cuvintelor spontane, comportament verbal); 
∙ Metode spontane de lucru; 

∙ Reacţie la incidentele materiale, la eşecuri, dificultăţi.

5.3. Formele observaţiei 

Există mai multe criterii după care se clasifică observaţia (Zlate, 1994): 

După orientarea actului observaţional avem: 

∙ auto-observaţia (surprinderea particularităţilor propriului comportament). Observaţia se aplică 

asupra cunoaşterii gândurilor, sentimentelor, aspiraţiilor proprii (introspecţia) şi cunoaşterea de
pe  urma activităţilor proprii, din succese şi eşecuri, din încercările vieţii. Utilizarea jurnalelor,
a fişelor  de monitorizare sunt modalităţi de înregistrare a propriilor gânduri, emoţii şi
comportamente. 
∙ observaţia propriu-zisă (spre alte persoane). Aceasta nu se reduce practic la simpla „lectură” a 
faptului brut, ci se prelungeşte într-un act de clasificare, de încadrare a informaţiei în anumite 
concepte şi de anticipare a unor relaţii cauzale. 
Prezenţa sau absenţa intenţiei de a observa: 

∙ Ocazională (întâmplătoare, nu ţine cont de reguli). De exemplu, profesorul în clasă, supervizorul 

în organizaţie, ziaristul etc. Cercetările au ilustrat că, în profilele întocmite de profesori,
atributele  care îi diferenţiază pe elevi sunt legate de reuşita şcolară: inteligenţă, memorie,
atenţie, stil de lucru,  vocabular. Dincolo de aceste aspecte, personalitatea elevilor pierde din
consistenţă, portretele încep  să semene între ele, trăsăturile fiind prea puţin diferenţiate. 
∙ Sistematică. Se urmăreşte înregistrarea obiectivă a faptelor, se face apel la un proiect care reduce 
câmpul studiat. În observaţia sistematică se pot crea situaţii specifice, în scopul provocării 
comportamentelor urmărite. Se foloseşte cu precădere în psihologia organizaţională (de
exemplu,  în scop de selecţie în centrele de evaluare). 
Observaţia, ca metodă de investigaţie, nu este reductibilă la simpla impresie asupra unui
fapt sau a  unei persoane.  
De exemplu – trei copii în vârstă de 6 ani, dintre care unul era debil, al doilea era
normal, iar cel  de-al treilea supradotat intelectual au fost prezentaţi în faţa unui grup de
evaluatori (40 la număr).  Diagnosticul asupra inteligenţei a fost stabilit prin examen psihologic
obiectiv. Cei trei băieţi au fost filmaţi  mai întâi separat, apoi împreună; apoi au fost fotografiaţi
şi, în cele din urmă, aduşi ei înşişi în faţa  evaluatorilor. Sarcina evaluatorilor era de a identifica
 cele trei tipuri de copii, având puncte de sprijin mai  întâi fotografiile, apoi filmul şi, în cele din
urmă, prezenţa fizică a celor trei copii. Aprecierile se bazau pe  examinarea fizionomiei, a
expresivităţii, a modului de prezentare, adică acele surse pe care se bazează  prima impresie,
simpla intuiţie globală asupra unei persoane. Rezultatul în cele trei variante a fost  aproximativ
acelaşi; proporţia identificărilor exacte s-a dovedit a fi egală cu proporţiile rezultate dintr-o 
simplă clasificare aleatoare a subiecţilor în cele trei categorii. Rezultă că simpla impresie nu
constituie o  alternativă concludentă în raport cu hazardul (Radu, 1993, p. 37).

Observaţia sistematică se realizează după un plan riguros, în cadrul unui proiect de

cercetare,  investigaţie sau experiment. Se subordonează unor scopuri precise, se consemnează în
mod riguros datele în urma unei planificări, a unui adevărat „proiect de observaţie” prin care sunt
anticipate conduitele,  manifestările avute în vedere. 
Observaţia sistematică permite studierea comportamentului care se produce spontan în
condiţii  normale sau de laborator. Cercetătorul înregistrează comportamentul manifestat fără să-l
influenţeze.  Faptele de conduită înregistrate dezvăluie un sens, poartă o semnificaţie, iar a
desprinde această semantică,  uneori complexă, a manifestărilor de conduită înseamnă, de fapt,
cunoaştere psihologică. 
Prezenţa sau absenţa observatorului: 

∙ directă (observatorul este prezent şi subiecţii sunt conştienţi de prezenţa sa); 

∙ indirectă (observatorul este plasat în spatele unor geamuri cu vedere unidirecţionată sau TV cu 
circuit închis, cameră web); 
∙ cu observatorul uitat, ignorat (observatorul este cunoscut foarte bine de grup); 
∙ cu observatorul ascuns (după draperii, paravane) care oferă posibilitatea unei desfăşurări naturale  a
comportamentului copiilor, persoanelor cu handicap intelectual sau în condiţii de grup. 
Implicarea sau non-implicarea observatorului: 

∙ pasivă (fără implicare directă); 

∙ participativă (observatorul devine membru al grupului). 

Mc Burney (1983, apud. Aniţei, 2000) semnalizează unele probleme. El avertizează asupra 
modificării inerente a comportamentului membrilor grupului în prezenţa observatorului. Se
sugerează un  raport invers proporţional între mărimea grupului şi amplitudinea efectelor prezenţei
observatorului. 
În cazul observaţiei desfăşurate pe parcursul unui experiment realizat în condiţii de
laborator,  prezenţa experimentatorului este obligatorie (în cele mai multe situaţii) şi constituie o
variabilă străină ce  trebuie controlată (printr-o atitudine constantă neutru-binevoitoare!). 
Acelaşi autor semnalează unele probleme etice în sensul că observatorul participant poate fi
conotat  ca un atac la intimitate. Sunt opinii pro şi contra acestui punct de vedere, cu toate că
implicarea psihologilor  ca participanţi duce la elucidarea unor probleme importante.  
De exemplu, un cercetător american a simulat că este homosexual pentru a studia
comportamentul  acestora, câştigându-le încrederea. Apoi a reuşit să le afle identitatea şi s-a
alăturat unei echipe de asistenţi  sociali, implicându-se în investigarea lor. Deşi nu a dezvăluit
identitatea subiecţilor şi concluziile studiului  erau în favoarea lor, cercetătorul a fost acuzat de
aceştia că a obţinut date sub false pretexte, expunând  persoanele respective riscului violării
intimităţii, fără a le cere acordul explicit.
 Calitatea observaţiei depinde de particularităţile psihice individuale ale observatorului
(capacitatea  sa de a-şi concentra atenţia, de a sesiza esenţialul, de gradul său de sugestibilitate etc.).

Tipuri de observatori (Zlate, 1994): 

∙ tipul descriptiv (înregistrează minuţios, exact, sec); 

∙ tipul evaluativ (face aprecieri, estimări, interpretări); 

∙ tipul erudit (furnizează informaţii savante suplimentare); 

∙ tipul imaginativ şi poetic (neglijează faptele şi deformează realitatea). 

Personalitatea observatorului, o anumită curiozitate epistemică în raport cu acţiunile lor din

jurul  nostru şi spiritul de observaţie, ca aptitudine, joacă un rol important în evaluarea conduitelor
observate. De  asemenea, gradul de similitudine între observator şi observat (aceeaşi rasă, mediu
social) influenţează  acurateţea observaţiei.  
Calitatea observatorului depinde şi de anumite caracteristici ale percepţiei: selectivitate,
câmpul  perceptiv (observaţional) şi factorii sociali. 
Observaţia este, sub aspect psihologic o activitate perceptivă deoarece porneşte de la
perceperea  unui eveniment, a unei situaţii, fenomen sau conduită. Percepţia implică un filtraj, o
selecţie a informaţiei  după o varietate de criterii, astfel încât datele observaţiei vor fi selectate şi
interpretate inerent subiectiv.  
O atitudine mai puţin orientată, focalizată creează riscul apariţiei unor interpretări personale
a unor  indici ambigui.  
De exemplu, într-un studiu asupra utilităţii metodei observaţiei într-o situaţie
standardizată,  Reuchlin (1992) a solicitat ca doi cercetători independenţi să observe
comportamentul verbal şi motor al  unor subiecţi care aveau de rezolvat un test de inteligenţă
concretă (cuburile Kohs). Anterior, într-o  pretestare, s-a elaborat o listă a comportamentelor
posibile verbale şi motorii ce pot apărea în cursul  rezolvării testului. Lista cuprindea 24 de
manifestări ce trebuiau să fie notate cât mai fidel de către  observatori. Compararea celor două
protocoale de observaţie a scos la iveală diferenţe semnificative între  cei doi observatori. Astfel,
din cele 24 de comportamente, şase erau semnificativ diferite pentru că unul  dintre cercetători
neglija în mod sistematic reacţiile verbale.

O altă dificultate ţine de capacităţile noastre limitate de a recepta şi interpreta informaţii

care provin  simultan de la mai multe canale senzoriale. La aceasta se adaugă durata observaţiei.
Aceste dificultăţi pot  fi preîntâmpinate prin antrenament şi utilizarea unor mijloace tehnice
suplimentare (foto, audio, video) şi  provin din stilul cognitiv-decizional al observatorului (Zlate,
1994). În actul observaţional, cercetătorul se  implică ţinând cont de cunoştinţele, reprezentările,
teoriile sale asupra oamenilor şi manifestărilor acestora.  Pericolul cel mai mare îl constituie
fenomenul încrederii absolute, necritice, în propriile cunoştinţe. Astfel,  după primul contact cu
situaţia, cu subiectul, observatorul tinde să-şi formeze o imagine, o reprezentare   asupra subiectului
observat şi va tinde să acorde încredere absolută acesteia, dincolo de orice informaţie  ulterioară. Cu
alte cuvinte, există riscul ca observaţiile ulterioare să sufere un proces de „aducere la acelaşi 
numitor” al primei impresii. 
Cel mai important factor ce ţine de personalitatea observatorului este însă nivelul
experienţei  acumulate. De la un anumit nivel al pregătirii şi experienţei profesionale, problema
subiectivităţii observaţiei este mai puţin relevantă. Importantă va fi calificarea profesională,
priceperea, măiestria  observatorului. Astfel, observaţia poate fi o metodă viabilă în măsura în care
este o observaţie calificată,  condusă cu competenţă de către psihologi profesionişti. 

5.4. Aplicaţii 

Problema 1 
Această cercetare a căutat să dovedească o presupoziţie destul de răspândită, aceea că
femeile  sunt mai sociabile decât bărbaţii. O trecere în revistă a literaturii de specialitate a scos în
evidenţă faptul  că doar o singură cercetare s-a concentrat pe problematica comportamentului de
afiliere. Pentru a  investiga mai atent „nevoia de afiliere” în condiţii naturale, cei doi cercetători
au observat peste 6300 de  persoane din două campusuri universitare. Locul central în observaţie a
fost cantina/restaurantul  studenţilor din cele două campusuri. Studenţii au fost observaţi în
momentul în care intrau în cantină şi pe  parcursul mesei. S-a înregistrat sexul subiecţilor şi dacă
studenţii erau singuri sau se aflau în prezenţa  altora. Pentru analiza datelor s-au calculat
coeficienţi Chi pentru a testa semnificaţia diferenţelor  observate. În ambele campusuri, femeile au
2

demonstrat o mai mare probabilitate de a intra în cantină şi  de a lua masa în compania altor
persoane decât bărbaţii. Diferenţele de gen au fost mai mari în privinţa  intrării în cantină decât în
privinţa luării mesei. 
Aceste rezultate sunt consistente cu ideea că femeile au o nevoie de afiliere mai mare
decât  bărbaţii. Cercetătorii consideră însă că există şi explicaţii suplimentare. De pildă,
observaţiile fiind  realizate în context public, este posibil ca în spaţiu privat femeile să fie mai
solitare decât bărbaţii. În plus  diferenţele de gen în comportamentul de afiliere pot fi generate şi
de faptul că femeile sunt mai preocupate  decât bărbaţii de a nu fi văzute singure. Femeile pot fi
preocupate mai ales de faptul că alţii le consideră  nepopulare şi ca fiind caracterizate de aspecte
nedorite atunci când sunt văzute singure. În concluzie,  datele susţin ideea comună că femeile sunt
mai active social decât bărbaţii. 
Întrebări: 
1. Cum aţi clasifica acest studiu? 
a. observaţie naturală; 
b. observaţie structurată; 
c. experiment natural. 

2. Care este definiţia operaţională a „afilierii” folosită în acest studiu? 

3. Ce informaţii prezentate în acest rezumat se referă la validitatea externă a rezultatelor? 

4. Deşi autorii cercetării sugerează că rezultatele sprijină ideea că femeile au o nevoie de afiliere
mai  ridicată decât bărbaţii, ei oferă şi câteva explicaţii alternative. Puteţi identifica o alternativă
care nu a fost precizată în rezumat?

Problema 2 
Prin atingerea altei persoane îi comunicăm acesteia o întreagă gamă de intenţii, care
variază de  la dragoste sau dorinţă sexuală la dominaţie şi agresiune. Autorii cercetării trec în
revistă rezultatele unor  cercetări anterioare care arată, de exemplu, că atingerea unei persoane
poate avea efecte pozitive, precum  creşterea nivelului de atractivitate interpersonală. S-au constat
diferenţe în felul în care bărbaţii şi femeile  îi ating pe alţii şi în felul în care răspund la atingerea
altor persoane. În acest studiu, efectele atingerii  interpersonale au fost examinate într-un context
natural: un restaurant. Clienţii, bărbaţi şi femei, fie nu au  fost atinşi, fie au fost atinşi într-un fel
sau altul de o chelneriţă, imediat ce achitau nota de plată. Clienţii  erau fie atinşi uşor pe mână sau
pe umăr în momentul achitării notei de plată şi a returnării restului. Autorii  au considerat că
atingerea umărului, adesea văzută ca semnal al dominanţei, va fi percepută mai puţin  favorabil,
mai ales de clienţii bărbaţi, decât atingerea mâinii. Efectele atingerii interpersonale au fost 
măsurate atât prin mărimea bacşişului (ca procent din valoarea notei de plată), cât şi prin
aplicarea unui  scurt chestionar scris privitor la experienţa culinară din respectivul restaurant.  
Majoritatea datelor au fost obţinute la un singur restaurant şi prin activitatea unei singure 
chelneriţe care nu ştia care sunt ipotezele cercetării. Chelneriţa alegea la întâmplare clienţii care
urmau  să fie supuşi condiţiilor experimentale după ce primea contravaloarea notei de plată şi
înainte de a da  restul. După ce returna restul, chelneriţa solicita clienţilor să completeze un scurt
chestionar al  restaurantului şi să-l lase pe masă într-un plic sigilat (pus la dispoziţie odată cu
chestionarul). 
Analiza statistică a datelor a arătat că ponderea medie a bacşişului a fost semnificativ
diferită în  funcţie de tipul atingerii. Mai precis, deşi bacşişul mediu în cazul atingerii umărului
(m=14,4) nu a fost  semnificativ diferit de bacşişul mediu obţinut în urma atingerii mâinii
(m=16,7), atingerea umărului sau a  mâinii a dus la un bacşiş mediu semnificativ mai mare decât
în cazul absenţei atingerii (m=12,2). Clienţii  bărbaţi au dat un bacşiş mediu mai mare decât
femeile (m=15,3 respectiv 12,6). În urma analizei datelor  obţinute prin chestionar, singurul
rezultat semnificativ a fost că bărbaţii au găsit experienţa culinară în  respectivul restaurant ca
fiind conotată pozitiv într-o mai mare măsură decât o consideră femeile.  Condiţiile atingerii nu au
influenţat rezultatele obţinute cu ajutorul chestionarului. 
Autorii consideră că eşecul în găsirea unei diferenţe între cele două categorii de atingere,
mai ales  în cazul clienţilor bărbaţi, s-a datorat faptului că în acest context subiecţii s-au simţit în
siguranţă, iar  atingerea umărului a fost percepută ca o expresie a bunăvoinţei. Autorii au sugerat
şi alte explicaţii pentru  această situaţie. Este posibil ca timpul necesar completării chestionarului
să fi scurtat durata efectului  atingerii şi să nu fi influenţat mărimea bacşişului.  
Rezultatele cercetării au demonstrat că atingerea interpersonală are un efect pozitiv, chiar
dacă  temporar, asupra comportamentului. O altă explicaţie a fost că efectul atingerii a fost
oarecum  „subliminal”, astfel încât clienţii nu au fost conştienţi că au fost atinşi. 
Întrebări: 

1. Cum aţi clasifica acest studiu?

a. observaţie naturală; 

b. observaţie structurată; 

c. experiment natural. 

2. Care au fost principalele variabile independente în această cercetare (două)? Clasificaţi aceste 
variabile ca fiind manipulate sau nu şi arătaţi că înţelegeţi diferenţa. 
3. Care au fost principalele variabile dependente (două)? 

4. Ce probleme referitoare la validitatea externă a rezultatelor prezentate în acest rezumat aţi 

constatat? 

Problema 3 

Un cercetător este interesat de relaţia dintre stilul de antrenament şi succesul unei echipe
sportive.  Cercetătorul decide să realizeze un studiu observaţional în care şi-a propus să observe
 anumite  comportamente ale antrenorului unei echipe de fotbal, manifestate în timpul meciurilor
echipei. Fiind  
foarte conştiincios şi persistent cercetătorul a reuşit să observe 22 de meciuri pe parcursul unui
sezon.  Toate meciurile au avut loc într-o suburbie a unui oraş mare, fiind sponsorizate de o
organizaţie a tinerilor  şi jucându-se după toate regulile fotbalului, având şi un arbitru. Vârsta
participanţilor variază între 6 şi  14 (echipele de 6 ani jucau cu altă echipă de 6 ani ş.a.m.d.).
Cercetătorul a realizat mai multe măsurători  ale comportamentelor, printre care timpul alocat
direcţionării jucătorilor pe parcursul meciurilor,  indiferent dacă comentariile au fost pozitive sau
negative, şi numărul greşelilor sancţionate comise de  echipă. S-a înregistrat şi scorul final al
meciului. Analiza datelor a arătat că cu cât antrenorul  direcţionează jucătorii în timpul meciului
cu atât scad şansele echipei de a câştiga meciul şi cu cât  antrenorul face mai multe comentarii
negative cu atât cresc şansele ca echipa să piardă meciul.  Cercetătorul a concluzionat că
observaţiile şi comentariile antrenorului au deranjat jucătorii,  determinându-i să joace prost. 
Întrebări: 

1. Descrierea studiului nu arată cum cercetătorul a limitat influenţa reactivităţii asupra rezultatelor. 
Ce ar fi putut face cercetătorul? 
2. Rezultatele indică o relaţie între timpul pe care antrenorul îl alocă pentru a direcţiona jucătorii pe 
teren şi probabilitatea câştigării meciului. Explicaţi cu propriile cuvinte rezultatele la care a ajuns 
cercetătorul. 
3. Cercetătorul a încercat să explice că observaţiile antrenorului au dus la un joc mai prost al echipei. 
Ce probleme ridică o astfel de inferenţă cauzală, plecând de la datele avute la dispoziţie?

6. Diferenţa dintre observaţie şi experiment 

Cuvinte cheie: observaţia sistematică, grila de observaţie, protocolul de observaţie. 

6.1. Condiţiile unei bune observaţii  

Condiţiile care trebuie respectate pentru optimizarea observaţiei sunt următoarele (Zlate,
1994):

1. Stabilirea clară, precisă a scopului; 

2. Selectarea formelor potrivite, a condiţiilor şi mijloacelor necesare (cronometre, casetofoane, 
aparate foto, filme); 
3. Elaborarea unui plan riguros de observaţie (de la ce sistem conceptual şi de la ce ipoteze se va 
porni, unde şi când va fi efectuată, cat timp va dura etc.); 
4. Consemnarea imediată a celor observate (protocol de observaţie); 
5. Efectuarea unui număr optim de observări; 
6. Desfăşurarea în condiţii cât mai variate; 
7. Discreţia. 

Se folosesc repere de control (din observaţiile anterioare, experimente) rezultând concepte 

psihologice operaţionalizate (Radu, 1991). De exemplu: cum se joacă copiii în pauză: aleargă,
vorbesc, se  împing, îşi oferă jucării etc. De fapt, este vorba de două tipuri de conduite:  
∙ amicale 

∙ ostile 
 Maniera de înregistrare a comportamentului observat variază între dorinţa de a observa, în
general,  un anumit comportament şi dorinţa de a identifica aspecte specifice ale unui comportament
predefinit. În  primul caz, se folosesc înregistrări narative (note, povestiri) pentru a descrie în
profunzime anumite  comportamente. Check-list-urile sunt, de obicei, folosite pentru a observa
aspecte relativ permanente ale  comportamentului individual sau pentru a constata prezenţa sau
absenţa anumitor caracteristici. O altă  tehnică constă în înregistrarea frecvenţei, intensităţii şi
duratei unui anumit comportament.  
Rareori însă pot fi observate comportamentele individuale într-o manieră constantă şi
completă.  Cel mai frecvent se observă anumite mostre comportamentale sau eşantioane de
comportamente, în funcţie  de anumite criterii: timp, eveniment, situaţie (Zechmeister, Zechmeister
şi Shaughnessy, 1997). 
Un scop important al eşantionării comportamentelor este reprezentativitatea. Când se
folosesc date  narative, sunt necesare scheme de codificare în procesul de reducere a datelor.
Codificarea presupune  clasificarea şi categorizarea comportamentelor după criterii specifice.
Datele codificate şi alte măsuri  precum frecvenţa, durata şi calitatea sunt sintetizate folosind
statistici descriptive (ponderi, medii, abateri  standard).  
Sunt necesare măsuri ale consistenţei interne în cazul raportării rezultatelor unui studiu 
observaţional. În funcţie de nivelul măsurării folosit, se poate utiliza pentru evaluarea consistenţei
fie o  măsură procentuală agreată (pentru date nominale), fie un coeficient de corelaţie (pentru date
ordinale,  interval sau ponderate), cum ar fi coeficientul de concordanţă inter-evaluatori. 
Măsuri eficiente de combatere a obstacolelor în realizarea unei observaţii adecvate:

influenţa dispoziţiei în care se afla observatorul în momentul efectuării observaţiei;tendinţa

observatorului de a decodifica faptele observate în conformitate cu teoria la care aderă; 

tendinţa ca aşteptările şi anticipările observatorului să inducă rezultate în conformitate cu

acestea  (efecte „de anticipare”); observarea unui fapt de mai mulţi observatori;  analiza

comparativă a protocoalelor de observaţie;  observaţia pe baza unor grile comune. 

În cele din urmă este important să fie controlate posibilele influenţe ale reactivităţii şi
erorilor la  nivelul observatorului (Zechmeister, Zechmeister şi Shaughnessy, 1997). Reactivitatea
constă în influenţa  pe care observatorul o are asupra comportamentului observat. De exemplu,
comportamentul studenţilor în  timpul unui curs este diferit în cazul în care studenţii ştiu că sunt
filmaţi, faţă de cazul în care aceştia nu  ştiu că sunt filmaţi. Atunci când subiecţii ştiu că iau parte la
o cercetare psihologică, tind să manifeste o  tendinţă de a da răspunsuri dezirabile în respectiva
situaţie sau de a manifesta comportamente neobişnuite.  O posibilitate de a controla reactivitatea
este de a utiliza măsuri non-reactive ale comportamentului  (prezenţa observatorului nu este
detectată de către subiecţi). 
Erorile de observare pot fi generate de aşteptările observatorului în legătură cu posibilitatea 
manifestării anumitor comportamente în situaţia dată şi pot fi controlate prin automatizarea relativă
a  procesului de generare a datelor observaţiei şi prin profesionalismul cercetătorului. 

6.2. Diferenţa dintre observaţie şi experiment 

Experimentul constă în provocarea unui fapt psihic în condiţii bine determinate cu scopul
de a găsi  sau a verifica o ipoteză, fiind o „observaţie provocată sau invocată”. Raţionamentul
experimentatorului se  bazează pe două categorii de fapte: punctul de plecare (observaţia iniţială) şi
concluzia experimentatorului (observaţia finală). Esenţial atât pentru observaţie, cât şi pentru
experiment este raţionamentul. Pornind de  la acest punct comun, cele două metode se diferenţiază
între ele. 
Diferenţa dintre observaţie şi experiment ţine de natura întrebării legate de faptul respectiv.
În  observaţie, întrebarea este în mare parte supusă hazardului, cercetătorul nu cunoaşte răspunsul şi
are doar  o idee vagă. În experiment, întrebările devin ipoteze, ele presupun existenţa unei relaţii
între fapte pe care  experimentatorul îşi propune să le verifice. 
De asemenea, în observaţie situaţiile sunt definite într-o manieră mai puţin riguroasă decât
în  experiment. 
Altă diferenţă ţine de posibilitatea de control a situaţiilor şi de precizia cu care putem
înregistra  conduitele subiecţilor. Observaţia este mai puţin riguroasă din punctul de vedere al
acestor procedee şi se  fac eforturi pentru a spori rigoarea observaţiei. În experiment, situaţiile sunt
standard, iar numărul de  răspunsuri previzibile este limitat, experimentul fiind o metodă superioară
observaţiei, dar nu o eludează. 
Tabelul 6.1. Puncte tari şi slabe ale observaţiei în comparaţie cu experimentul
Puncte tari  Puncte slabe

Este mai puţin intruzivă.  Controlul variabilelor externe este redus.

Probabilitate redusă de a genera Dificil de stabilit şi de dovedit o relaţie

comportamente  dezirabile. cauzală.

Observaţia sistematică

Control relativ al:  Artificialitate 

∙ variabilelor externe  Sistem de clasificare rigid, astfel încât există 
∙ diferenţelor datorate observatorului şi a  şansa de a rata observarea anumitor 
erorilor de observare comportamente

Observaţia naturală  Variabilele externe nu sunt controlate

Comportamentul observat apare natural şi nu  eficient. Probabilitate crescută de eroare de
este influenţat de teamă sau de nevoia de a  observare,  deoarece comportamentul vizat
impresiona.  este de obicei  puţin previzibil. 
Include întregul context social în care se  Echipamentul necesar înregistrării este dificil
manifestă comportamentul.  de  transportat şi de folosit în mod discret.
Validitate ecologică crescută.  Observaţia poate crea comportamente 
Utilizabilă în cazul în care experimentul este  artificiale. 
imposibil sau non-etic.  Dificultate pentru cercetător de a rămâne 
necunoscut. 
Utilizabilă în cazul în care indivizii nu vor să  Dificultate de replicare. 
coopereze (de exemplu, pacienţi, victime etc.). Sistem de clasificare rigid, astfel încât există 
şansa de a rata observarea anumitor 
comportamente.

Observaţia participativă  Sistemul nestructurat de culegere a datelor 

Culegerea datelor în manieră flexibilă,  creează: 
nestructurată poate produce o validitate  ∙ distorsiuni şi erori de  
ecologică superioară şi o informaţie mai bogată. observare; 
Participanţii acţionează natural fără a se  ∙ dificultăţi în verificarea  
ascunde. datelor prin alte cercetări;
 Puncte tari  Puncte slabe

Relaţiile care apar în interiorul grupului permit  ∙ dificultăţi de generalizare. 

observarea unor comportamente reale. Se obţin
informaţii în mod direct în legătură cu  aspectele
cercetate.
Dificil de a înregistra fără a fi văzut;
memoria  fiind singura bază a informaţiilor,
pot apărea  omisiuni importante. 
Probleme etice legate de observaţia fără
acordul  participanţilor. 
Implicarea emoţională a cercetătorului
poate  afecta obiectivitatea observaţiei.

6.3. Avantaje şi dezavantaje ale metodei observaţiei 

Dezavantajele acestei metode sunt determinate de subiectivitate, de implicarea
personalităţii  observatorului, de prezenţa acestuia şi de dificultatea asigurării exigenţelor de
fidelitate şi validitate.  Fidelitatea presupune compararea observaţiilor făcute de mai mulţi
observatori. Validarea reprezintă  metoda de confruntare a datelor strânse din observaţie cu
rezultatele la alte probe (prin corelaţie). 
De asemenea, alt dezavantaj constă în faptul că observaţia nu permite stabilirea unor
legături  cauzale între evenimente. Poate cea mai importantă limită a observaţiei este dificultatea de
a controla toate  variabilele implicate în fenomenul studiat. Astfel, observaţia poate deveni o
metodă costisitoare din punct  de vedere al timpului, financiar sau al personalului instruit necesar. 
Avantajele metodei observaţiei sunt certe atunci când aceasta este folosită pentru descrierea
cât mai  precisă a unui comportament. Ea furnizează o mare cantitate de informaţii, conducând la
rezultate  neaşteptate care pot deschide noi orizonturi cercetării. Datele obţinute sunt din viaţa reală,
deci nu ridică  problema validităţii ecologice ca în cazul experimentului (Băban, 2002). Validitatea
ecologică oferă  posibilitate extinderii concluziilor cercetării şi la alte situaţii de viaţă similare. 
Metoda poate fi utilizată într-o manieră exploratorie, pentru a sugera ipoteze, care ulterior
vor fi  verificate cu ajutorul altor metode. Observaţia poate oferi informaţii nu numai despre faptul
studiat, ci şi  despre contextul cercetării, putând să acceadă la fenomene ascunse, ambigue şi
neaccesibile  experimentului, ajutându-ne să interpretăm date furnizate de acesta. Poate constitui un
mijloc de a ne valida  calităţile noastre profesionale. Confruntarea permanentă a intuiţiilor şi
observaţiilor noastre cu alte rezultate  obţinute prin instrumente validate şi verificate este o cale de a
ne îmbunătăţi performanţele profesionale. 

6.4. Grila de observaţie 

Mijlocul cel mai sigur care facilitează recoltarea şi compararea rapidă a datelor de
observaţie este  grila de observaţie care are la bază planificări şi documentări prealabile. 
Planificarea observaţiei presupune formularea răspunsurilor la câteva întrebări (Jorgensen,
1989,  apud Băban, 2002):
1. De ce se iniţiază observaţia, care este scopul acesteia? 

2. Cine va fi observat? 

3. Unde va fi realizată observaţia? 

4. Pe ce perioadă de timp se va întinde observaţia? 

5. Care sunt aspectele comportamentului verbal şi non-verbal care vor fi observate şi cum se va
face  înregistrarea datelor? 
Pentru o rigoare mai mare, cercetătorul va decide, de la început, care sunt variabilele care
vor fi  studiate şi înregistrate şi va realiza, eventual, un studiu pilot pentru surprinderea în avans a
unor posibile  erori. Deoarece observaţia este o metodă subiectivă, este necesar să utilizăm cel puţin
doi observatori  independenţi care îşi vor confrunta aspectele consemnate, fiind reţinute cele care au
cea mai mare  concordanţă inter-observatori. Elaborarea unei grile de observaţie asigură caracterul
sistematic al acestei  metode. 
Grila de observaţie este lista de rubrici care oferă cadrul de clasificare a datelor brute.
Trebuie să  conţină în medie 10-15 categorii, pentru că nu se poate opera simultan cu mai multe
rubrici de clasificare.  Aceste categorii trebuie să fie disjuncte (Radu, 1991). Grila se poate constitui
ca un tabel cu două intrări: 
a. pe coloană se trec anumite fapte de conduită, înregistrate prin observaţii; 

b. pe linie: semnificaţiile posibile sau trăsăturile pe care le dezvăluie aceste comportamente. 

Grila se elaborează înainte de realizarea propriu-zisă a observaţiei, fiind un document

comun pentru  ambii observatori care urmăresc acelaşi subiect, în acelaşi timp, dar completează
grila în mod independent. 
Protocolul de observaţie, document final rezultat în urma derulării observaţiei propriu-zise, 
cuprinde următoarele aspecte (Banister şi colab., 1995, apud. Băban, 2002): 
∙ Descrierea contextului în care are loc observaţia (ziua, ora, locul); 
∙ Descrierea participanţilor; 
∙ Detalii despre observatori; 
∙ Descrierea acţiunilor participanţilor, a secvenţelor comportamentale, a incidentelor
intervenite; ∙ Interpretarea faptelor, găsirea de semnificaţii comportamentelor urmărite; 
∙ Oferirea de interpretări alternative, rezultate din discuţiile purtate de observatori; ∙ Analiza
reflexivă a observatorilor (cum s-au simţit, dacă au avut de surmontat probleme etice ş.a.).

6.5. Exemplu de realizare a unei observaţii sistematice 

Scopul acestei observaţii este de a analiza comportamentul femeilor şi al bărbaţilor la
bibliotecă.  Mai specific, ne interesează diferenţele între bărbaţi şi femei la nivelul tendinţelor de
socializare şi a  metodelor de învăţare. 
În cadrul acestei observaţii socializarea a fost operaţionalizată prin:  

∙ Numărul de persoane care au venit la bibliotecă singure sau însoţite; 

∙ Numărul de persoane care au lucrat în grup, respectiv individual; 
∙ Poziţia centrală sau retrasă în sala de lectură. 
Astfel, persoanele care au venit însoţite, au lucrat în grup şi au avut o poziţie centrală au
fost  considerate mai sociabile decât persoanele care au venit singure, au lucrat individual şi au
preferat o poziţie  mai retrasă în sala de lectură. 
Metodele de învăţare au fost operaţionalizate prin: 
∙ Numărul de persoane care au lucrat în grup, respectiv individual; 
∙ Numărul de persoane care au scris, respectiv care doar au citit; 
∙ Numărul de persoane care au studiat folosind un număr mai mare de cărţi (mai mult de 3 cărţi), faţă 
de numărul de persoane care au folosit 1-2 cărţi; 
∙ Numărul de persoane care au folosit laptopul; 
∙ Numărul de persoane care împrumută, respectiv care restituie cărţi.

Grila de observaţie 

Mai jos este prezentată grila de observaţie utilizată, şi rezultatele obţinute. 

Comportamente Femei Bărbaţi 

Singuri IIII (4) IIII III (8) 
Însoţiţi IIII I (6) II (2) 
Lucrează în grup IIII (5) II (2) 
Lucrează individual IIII (5) IIII I (6) 
Doar citesc II (2) IIII I (6) 
Citesc şi scriu IIII III (8) II (2) 
Poziţie centrală IIII (5) - (0) 
Poziţie retrasă IIII (5) IIII III (8) 
Cărţi puţine (1-2) II (2) IIII III (8) 
Cărţi multe (>3) IIII III (8) II (2) 
Folosesc laptop I (1) II (2) 
Restituie cărţi - (0) II (2) 
Împrumută pentru acasă II (2) II (2)

6.6. Protocolul de observaţie – un exemplu practic 

Contextul observaţiei 
Această observaţie este una naturală, fiind realizată într-o bibliotecă, fără ca participanţii să ştie
că sunt  observaţi. Observaţia a fost efectuată în cadrul Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen
Todoran” din  Timişoara, clădirea B, etajul II. Observaţia s-a derulat în data de 25 noiembrie
2009, în intervalul orar  10:30-13:30. 
Participanţii 
Au fost observaţi 20 de studenţi ai Universităţii de Vest din Timişoara, din care 10 de gen feminin
şi 10 de  gen masculin, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani (aproximativ) care au studiat la
bibliotecă în acest  interval orar. Din cei 10 participanţi de gen masculin, doi au intrat în
bibliotecă doar pentru a împrumuta  cărţi, fără a rămâne să studieze în sala de lectură (aşadar
unele comportamente specifice studiului în sala  de lectură au fost observate doar la 8
participanţi). 
Observatorii 
Observatorii au fost C. M. şi C. D., studente la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de 
Sociologie şi Psihologie, specializarea Psihologie, anul I de studiu. Niciunul din observatori nu
are  experienţă anterioară în ceea ce priveşte metoda observaţiei. 
Descrierea acţiunilor participanţilor, a secvenţelor comportamentale, a incidentelor apărute În
cadrul acestei observaţii s-au urmărit diferenţele între bărbaţi şi femei cu privire la tendinţele de 
socializare şi metodele preferate de învăţare. 
Pentru a analiza diferenţele în ceea ce priveşte socializarea, au fost observate următoarele
comportamente  ale participanţilor:  
- Numărul de persoane care au venit la bibliotecă singure sau însoţite;  
- Numărul de persoane care au lucrat în grup, respectiv individual; 
- Poziţia centrală sau retrasă în sala de lectură. 
Pentru a analiza diferenţele în ceea ce priveşte metodele de învăţare, au fost observate
următoarele  comportamente ale participanţilor: 
- Numărul de persoane care au lucrat în grup, respectiv individual; 
- Numărul de persoane care au scris, respectiv care doar au citit; 
- Numărul de persoane care au studiat folosind un număr mai mare de cărţi (mai mult de 3 cărţi),
faţă de  numărul de persoane care au folosit 1-2 cărţi; 
- Numărul de persoane care au folosit laptopul; 
- Numărul de persoane care împrumută, respectiv care restituie cărţi. 

Participanţii la această cercetare au venit la bibliotecă în intervalul orar 10:30 – 13:30. Cea mai
mare  parte a participanţilor a căutat în primul rând cărţile de care aveau nevoie, apoi s-a aşezat
la o masa  începând studiul. Cei care au lucrat în grup, au început prin a se consulta şi apoi au
început să lucreze,  făcând uneori pauze pentru a se consulta din nou, reluând apoi studiul. S-a
observat că cei care au ales o  zonă centrală a sălii de lectură erau mult mai distraşi de ceea ce se
întâmpla în jurul lor sau de persoanele  noi care intrau în sala de lectură, comparativ cu
participanţii care au preferat o zonă periferică a sălii. 
Observaţia a decurs normal, fiind înregistrat un singur incident. Doamna bibliotecară, nefiind
informată  asupra cercetării, a observat prezenţa îndelungată a observatorilor, care nu păreau să
aibă un scop clar  în bibliotecă. Aşadar, s-a adresat observatorilor cu voce tare (pentru a verifica
dacă poate să îi ajute cu  ceva), atrăgând astfel atenţia tuturor celor prezenţi asupra
cercetătorilor. Dar incidentul a fost rezolvat,  astfel încât participanţii nu şi-au dat seama de
scopul cercetătorilor, iar observaţia a putut fi derulată în  continuare în condiţii normale. 

Interpretarea faptelor, găsirea de semnificaţii comportamentelor urmărite

În urma observaţiei s-au constat unele diferenţe între participanţii de gen masculin şi cei de gen
feminin  atât în ceea ce priveşte socializarea, cât şi în ceea ce priveşte metodele de învăţare.
Tendinţele spre socializare  
Observarea comportamentelor celor 20 de participanţi a dus la concluzia că femeile au tendinţe
de  socializare mai pronunţate decât bărbaţii. Acest lucru este subliniat de toate cele trei
comportamente  specifice socializării care au fost urmărite în cadrul acestei cercetări. Astfel, s-a
observat că 6 din 10 fete  au venit la bibliotecă însoţite, în timp ce doar 2 din 10 băieţi au venit
însoţiţi. O posibilă explicaţie este că  femeile sunt mai comunicative decât bărbaţii, astfel încât simt
nevoia de a discuta în mai mare măsură  decât bărbaţii. De asemenea, participanţii de gen
masculin preferă locaţiile mai retrase din sala de lectură,  spre deosebire de femei care nu au
manifestat o preferinţă clară (80% din bărbaţi şi 50% din femei au  preferat locaţii retrase). În
ceea ce priveşte lucrul în grup, s-a constatat că participanţii de gen feminin nu  au o preferinţă
clară (jumătate au lucrat în grup), în timp ce participanţii de gen masculin preferă să   lucreze
individual (70% au studiat individual). 
Toate aceste aspecte scot în evidenţă faptul că femeile au tendinţe de socializare mai pronunţate
decât  bărbaţii, acestea preferând să comunice mai mult, să lucreze împreună cu alte persoane şi
să opteze pentru  locuri mai aglomerate (chiar şi în contextul în care aceste locuri implică
distragerea frecventă a atenţiei  de la sarcină). 

Metodele de învăţare 
Observaţia realizată arată că bărbaţii preferă metode de învăţare diferite faţă de femei, prin
prisma  comportamentelor observate. Astfel, s-a constatat că cea mai mare parte a bărbaţilor
observaţi preferă să  citească, fără să îşi ia notiţe (70%), în timp ce doar 20% din femei studiază
fără a scrie (a-şi lua notiţe).  Acest lucru sugerează că femeile spre deosebire de bărbaţi au un stil
de învăţare kinestezic, care presupune  interacţiunea cu materialul studiat, luarea de notiţe sau
realizarea de scheme. Având în vedere că bărbaţii  îşi petrec timpul în sala de lectură citind, fără
a-şi lua notiţe, putem presupune că aceştia au un stil de  învăţare predominant vizual. De asemenea
s-a observat că bărbaţii (în procent de 80%) învaţă folosind un  număr mai mic de cărţi (1-2), pe
când femeile (în procent de 80%) învaţă folosind un număr mai mare de  cărţi (3 sau mai multe). În
ceea ce priveşte utilizarea laptopului, diferenţele semnalate nu par să fie  semnificative: 1
participant de gen feminin şi 2 participanţi de gen masculin au utilizat laptopul. Faptul că  un
număr atât de mic de participanţi utilizează laptopul la bibliotecă (în condiţiile în care acesta le
poate  furniza acces la bazele de date ale bibliotecii), arată că studenţii nu sunt încă familiarizaţi
cu utilizarea  acestuia în procesul de învăţare. 
S-a mai observat că un număr egal de femei şi de bărbaţi împrumută cărţi de la bibliotecă, iar
bărbaţii  restituie cărţi, pe când femeile nu au restituit nicio carte. 
Interpretări alternative 
S-a constatat că atât participanţii de gen masculin cât şi cei de gen feminin împrumută cărţi pentru
acasă,  ceea ce i-a determinat pe observatori să concluzioneze că ambele categorii au nevoie de
lectură şi acasă  pentru ca procesul de învăţare să fie cât mai eficient. Faptul că niciun participant
de gen feminin nu a  returnat cărţi poate însemna că femeile împrumută cărţi pe o perioadă mai
lungă decât bărbaţii, pentru că  doresc o lectură mai aprofundată a lor, sau, poate însemna că
femeile preferă să studieze mai mult la  bibliotecă şi împrumută pentru acasă doar în cazul în care
nu reuşesc să termine sarcina în cadrul  bibliotecii. De asemenea, doi participanţi de gen masculin
au împrumutat cărţi pentru acasă, fără a mai  rămâne la bibliotecă să studieze. Acest lucru poate
însemna că băieţii preferă să studieze mai mult acasă,  şi vin la bibliotecă doar atunci când e
nevoie, sau nu au timpul necesar pentru a rezolva o sarcină la  bibliotecă. 
Faptul că participanţii de gen masculin preferă să stea într-un loc retras din bibliotecă poate fi
legat şi de  faptul că ei nu sunt atât de curioşi în legătură cu ce se întâmplă în jurul lor, pe când
femeile sunt mai  curioase din fire, preferă să stea într-o zonă centrală de unde să poate observa
evenimentele din jur, chiar  dacă acest lucru le deranjează de la sarcină.

Observaţia a scos în evidenţă faptul că participanţii de gen masculin studiază în bibliotecă doar
citind,  fără a-şi lua notiţe, în timp ce participanţii de gen feminin preferă să îşi ia şi notiţe în
timpul studiului.  Această diferenţă poate fi explicată prin stiluri diferite de învăţare ale celor
două grupuri: conform  observaţiilor, femeile ar avea un stil predominant kinestezic
(interacţionează cu materialul, îl prelucrează,  iau notiţe), în timp ce bărbaţii ar avea un stil
predominant vizual (doar citesc). Totuşi, această explicaţie  nu îşi găseşte susţinere în literatura
de specialitate. Slater şi colaboratorii (2007) au demonstrat printr-un  studiu asupra a 97 de
studenţi, că nu există diferenţe semnificative între bărbaţi şi femei cu privire la stilul  de învăţare
predominant. O explicaţie alternativă a faptului că femeile spre deosebire de bărbaţi preferă  să
îşi ia notiţe este legată de diferenţele de personalitate între cele două grupuri studiate. Astfel,
luarea de  notiţe în timpul învăţării, presupune o prelucrare aprofundată a materialului,
comparativ cu simpla  lecturare a acestuia, ceea ce înseamnă că persoanele care îşi iau notiţe
doresc să aprofundeze, şi acordă  o mai mare atenţie şi importanţă activităţii de studiu. Aşadar,
faptul că femeile îşi iau notiţe în timpul  studiului, şi folosesc un număr mai mare de cărţi decât
bărbaţii sugerează interesul lor mai mare pentru  activitatea de învăţare şi pentru performanţele
academice, fiind mai conştiincioase. Această explicaţie este  susţinută de literatura de specialitate,
care a demonstrat deja că femeile înregistrează scoruri mai ridicate  la conştiinciozitate decât
bărbaţii (Schmitt şi colaboratorii, 2008; Feingold, 1994). 

Analiza reflexivă a observatorilor 

Observatorii nu au întâmpinat probleme etice, având în vedere că observaţia s-a desfăşurat într-
un spaţiu  public. Observatorii au păstrat distanţa faţă de participanţi, şi nu au încălcat spaţiul
privat al acestora.  Deşi participanţii au putut observa prezenţa cercetătorilor în sală, nu ştiau
care este scopul lor acolo.  Cercetătorii au fost observaţi mai ales de participanţii din zona
centrală, care erau uşor distraşi de  mişcările din jur. În schimb, participanţii din spaţii retrase nu
păreau să observe prezenţa cercetătorilor,  fiind foarte concentraţi în activitatea desfăşurată. De
asemenea, observatorii nu au intervenit deloc în  activitatea participanţilor, nu i-au chestionat şi
nu au provocat deliberat situaţii specifice şi nici nu au  manipulat subiecţii. Observatorii au avut o
atitudine pasivă, au înregistrat sistematic, clasificat şi analizat  datele. În afara incidentului cu
bibliotecara deja menţionat, totul a decurs normal, observatorii fiind luaţi  drept studenţi care
 erau la bibliotecă pentru a învăţa sau a rezolva anumite sarcini pentru şcoală. Bibliografie 
Dafinoiu, I. (2002). Personalitatea – metode calitative de abordare – observaţia şi interviul. Iaşi: Polirom.
Feingold, A. (1994). Gender differences in personality: A meta-analysis. Psychological Bulletin. 116(3),
429-456. Radu, I. (1967). Introducere în psihologia experimentală şi statistică. Bucureşti: Editura Didactică
şi Pedagogică. Schmitt, D. P., Realo, A., Voracek, M., & Allik, J. (2008). Why can’t a man be more like a
woman? Sex differences  
in Big Five personality traits across 55 cultures. Journal of personality and social psychology, 94(1),
168-82.  doi: 10.1037/0022-3514.94.1.168. 
Slater, J. a, Lujan, H. L., & DiCarlo, S. E. (2007). Does gender influence learning style preferences of first-
year  medical students? Advances in physiology education, 31(4), 336-42. doi: 10.1152/advan.00010.2007.
Vîrgă, D. (2007). Psihologie experimentală. Timişoara: Editura Universităţii de Vest.

6.7. Aplicaţii 
Exerciţiul 1 
Scopul următorului exerciţiu este acela de a dezvolta abilităţile observaţionale.
Trebuie sa mergi în campus timp de 15 minute, atât în clădiri, cât şi pe afară, observând în mod 
discret comportamentele oamenilor. E nevoie ca subiecţii să nu îşi dea seama că sunt observaţi, iar 
observaţia să se realizeze în locuri publice, ca să nu le fie afectată intimitatea.  
După observarea comportamentului celor din campus, dezvoltă minim 2 întrebări experimentale, care 
după opinia ta ar putea fi subiecte de studiu pentru specialiştii în comportament. Scrie aceste întrebări
mai  jos, împreună cu o justificare referitoare la valoare de cercetare a acelei întrebări (de exemplu,
Bărbaţii şi  femeile duc cărţile în mod diferit?) 

∙ Întrebările experimentale şi justificarea: 

Opţional: Împărţiţi în grupuri, fiecare grup îşi prezintă întrebările pe care le-a emis în urma 
observaţiei. Apoi, grupul trebuie să aleagă o întrebare şi să stabilească un instrument pentru a
investiga  întrebarea. Grupul trebuie să definească operaţional comportamentul investigat. Fiecare
grup îşi prezintă  întrebarea experimentală, definiţia operaţională a comportamentului şi
instrumentul de observaţie. 

Exerciţiu 2: Comportamentul de purtare a cărţilor 

Scopul acestui exerciţiu este acela de a evidenţia observaţia fără intervenţie.  
În fiecare zi, majoritatea studenţilor poartă cu ei cărţi, fie în mână, fie în rucsac. În mod
interesant,  studenţii adoptă un anumit mod de a duce cărţile. În unele campusuri, rucsacurile sunt
foarte „la moda”,  dar sunt purtate într-o anumită manieră.  
Hanaway şi Burghardt (1976) au identificat diferenţa între bărbaţi şi femei în ceea ce
priveşte modul  în care îşi poartă cărţile. Jenni (1976) a observat comportamentul de a-şi duce
cărţile la băieţii şi fetele din  6 campusuri: 3 in Statele Unite, 1 din Canada şi 2 din America
Centrală. Jenni a observat toţi subiecţii în  mod neintrusiv şi a înregistrat modalităţile în care aceştia
îşi duceau cărţile. Jenni a clasificat 5 dintre cele  mai comune metode în două tipuri de bază. Tipul
1, cel în care cărţile sunt ţinute aproape de corp, în partea  din faţă şi cu o mână în jurul cărţilor
(tipul A) sau ţine cărţile cu ambele mâini (tipul B), iar tipul 2 cel în  care cărţile sunt purtate lejer,
cu o mână, lăsând partea din faţă a corpului liberă (tipul C). 
Utilizând analiza statistică, s-au evidenţiat diferenţe semnificative între bărbaţi şi femei.
83% dintre  femei şi numai 3% din bărbaţi au manifestat tipul A de comportament în purtarea
cărţilor, în timp ce 96%  dintre bărbaţi şi 16% dintre femei au utilizat tipul B. Jenni a afirmat că
mărimea cărţilor nu afectează  diferenţele identificate şi a sugerat că pot interveni alţi factori ca
presiunea socială şi imitaţia, variabilele  de personalitate, diferenţele de gen în limbajul corpului.
Limitele acestei observaţii ţin de faptul că  rezultatele nu sunt atât de acurate cum ar fi într-un
experiment.  

Sarcina ta este:  
1. Stabileşte unde va realiza observaţia fiecare observator (de exemplu, întrând sau ieşind din sală,
în  bibliotecă, în dormitoare) şi în ce moment al zilei.  
2. Fiecare observator trebuie să îşi desemneze un moment în care se înregistrează comportamentul 
subiecţilor. Se observă cei care poartă cărţile în mână. 
3. Pregăteşte o fişă de înregistrare a datelor sau utilizeaz-o pe cea de mai jos. Marchează  
comportamentele în funcţie de categoriile în care se încadrează, în tipul 1 sau tipul 2; dacă apar 
alte comportamente se notează în tipul 3.  
4. După colectarea datelor se poate calcula un coeficient hi pătrat.
Purtarea Cărţilor Bărbat Femeie
Tipul 1: A
B
Tipul 2: C
Tipul 3: Alte comportamente: