ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ/UNIVERSITATEA DE STAT DIN

MOLDOVA

Departamentul Științe Politice și Administrative

Anul de studii 2022/2023

Proiect

Metode și tehnici de cercetare în științele sociale .

Proiecții preferențiale

( se vor identifica cel puțin trei metode pe care le vedeți ca fiind deosebit de importante în
cercetare fenomenelor sau/și faptelor din domeniul administrației/instituțiilor publice)

Date cuprivire la proiectant :

Grupa:122

Nume, prenume:Reșetnic Climentina

Data: 27.12.2022

Chișinău - 2022

1
 Proiecția 1
 Denumirea metodei: Observația

 Prezentarea metodei identificate(o succintă descriere a acesteia):

Observaţia este cea mai veche metodă ştiinţifică. Observaţia este folosită încă
din perioadele pre-istorice. Egiptenii şi babilonienii sunt primii care au lăsat surse
scrise asupra observaţiilor realizate, în special în domeniul astronomiei.
Observația este o metodă de cercetare psihologică descriptivă, care constă în
perceperea și înregistrarea intenționată și organizată a comportamentului
obiectului studiat. Observația este o percepție organizată, intenționată, fixă a
fenomenelor mentale, cu scopul de a le studia în anumite condiții.
În ştiinţele sociale observaţia a început să fie folosită încă din momentul
dezvoltării acestora, mai ales în ceea ce priveşte diferitele obiceiuri ale societăţii.
Termenul observaţie provine din latinescul observare - un cuvânt compus din ob
(la, către) + servare : a fi atent, a privi.
În realizarea unei observaţii trebuie să ne folosim nu doar privirea, dar şi
celelalte simţuri: auzul, mirosul, gustul sau pipăitul. O observaţie realizată într-un
restaurant nu poate exclude gustul şi mirosul elemente care ne ajută să
înţelegem cât mai mult despre calitatea mâncării preparate acolo.
Observația poate fi caracterizată prin faptul că:
-este directă, se desfăşoară cel mai des în mediul natural al subiecţilor;
-permite studierea unor subiecţi care nu pot sau nu vor să se exprime;
-permite compararea raportărilor verbale cu comportamentul efectiv;
-se poate analiza şi contextul în care se desfăşoară comportamentul studiat.
Observatia este o metoda deosebit de utilă și valoroasă, cu condiția că ea să
fie corect realizată. Cum am precizat mai sus, ea permite accesul direct și
nemijlocit al cercetătorului la realitatea socială (obiectul observației) și asigură un
grad mare de obiectivitate și complexitate a imaginii rezultate. Observația
înregistrează atît comportamente individuale, cît și colective, în momentul
desfășurării lor, evitînd astfel erorile datorate memoriei celor vizați (cum este
cazul anchetei sau studiului documentelor); de asemenea, observatia prezinta
avantajul că înregistrează comportamentele în condițiile naturale de desfășurare
a lor (spre deosebire de experiment). In plus, metoda observației prezintă
avantajul analizei longitudinale a fenomenelor, comportamentelor, proceselor.
Mijloacele de observare sunt diferite: scheme de observare, durata acesteia,
tehnica de înregistrare, metode de culegere a datelor, protocoale de observare,
sisteme de categorii și scale. Toate aceste instrumente măresc acuratețea
2
observării, posibilitatea de înregistrare și monitorizare a rezultatelor acesteia.
Astfel, trebuie acordată o atenție deosebită formei protocolului, care depinde de
subiect, obiective și ipoteze de cercetare care determină criteriul de observație.
Dar, ca orice altă metodă din științele socioumane, observația are și unele
dezavantaje. Neajunsul principal constă tocmai în faptul că necesită timp
îndelungat; se limiteaza la studiul unor eșantioane mici și nu poate pătrunde în
profunzimea unor comportamente intime (de exemplu, comportamentul sexual).
În principal, la nivelul observației nu se pot identifica relațiile cauzale, cu un rol
decisiv pentru întelegerea și explicarea corectă a realității sociale.
Ceea ce ține de tehnicile observației putem remarca că observaţia se poate
desfăşura în mai multe feluri (sau tehnici, ). Cum ar fi:

-Dupa scopul investigației: -observația exploaorie;

-observația de diagnosic;
-observația experimentală.

-După gradul de implicare a observatorului : -observaia exerna (non-paricipaiva);

-observația paricipaivă.

-După gradul de structurare: -observația structurată (cantitativă);

-observația nestructurată (calitativă).

Observația exploratorie, observația de diagnostic, observația experimentală

Observația exploratorie o folosim în momentul cand nu deținem informații

complete despre realitatea care va fi investigată. Observația exploratorie se
efectuează la primul contact al cercetatorului cu fenomenul cercetat, motiv
pentru care acest tip de observatie este putin ordonat, aflănduse la nivelul la
nivelul dezvăluirii, dezvoltări al cunoașterii științifice.

Observația de diagnostic este o cercetare mai adîncită a situatiei problematice

cu care se luptă clientul asistat, prezumînd interpretarea și așezarea cazului în
tipologia dedicată diagnozei psihosociale. Un diagnostic cercetat pe baza unei
investigații științifice cuprinde, doua elemente: un diagnostic
descriptiv (diferențial) și un diagnostic explicativ (cauzal, etiologic). Diagnosticul
diferențial, descriptiv, se completează de un diagnostic explicativ, care face
totalurile cauzelor ce au creat problema respectiva. Diagnosticul cauzal se
folosește la alegerea unui plan de intervenție adecvat soluționării cazului.

3
 Observatia experimentală este utilizată în asisțenta socială, mai ales pe
parcursul desfășurării planului de investigație prin care se începe procese de
schimbare socială ce întruchipează caracteristicile unei situații experimentale
(manipularea variabilelor; verificarea unor ipoteze; construirea unui sistem
controlabil de observat).

Observaţia externă versus observaţia participativă

Observaţia externă se referă la situaţia în care observatorul se află în afara

sistemului observat, tehnica fiind recomandată în cazurile în care încadrarea
cercetătorului în sistemul rol-statusurilor grupurilor sau colectivităţii ţintă este
dificilă sau chiar imposibilă. Observaţia externă sau nonparticipativă este
caracteristică studiilor de laborator, în timp ce observaţia participativă se
întâlneşte în studiile sociologice de teren şi cu deosebire în cercetările
deantropologie culturală.
Observaţia participativă printr-o astfel de tehnică, cercetătorul nu numai că
este prezent în colectivitatea studiată, dar se şi integrează în situaţia observată, în
viaţa de zi cu zi a grupului. Conform lui Danny L. Jorgensen (1989, apud
Chelcea), observaţia participativă are
următoarele caracteristici:
-Descrierea vieţii sociale se face prin perspectiva celor din interiorul
grupului, a oamenilor aflaţi într-o anumită situaţie sau într-un cadru bine
determinat.
-Conduce la generalizări ca teorii interpretative, nu la teorii explanatorii
rezultate în urma testării cauzale. Cu toate acestea, generalizările şi interpretările
inspirate de observaţia participativă sunt utilizate în luare deciziilor cotidiene.
-Observaţia participativă implică o abordare calitativă şi un studiu de caz, fapt
care presupune descrierea detaliată şi analiza de profunzime a unui fenomen
psihologic sau social.
-Totodată, modul de înregistrare a datelor colectate prin observaţie
participativă are o importanţă deosebită, în acest moment, dezvoltarea
tehnologică permiţând un acces facil şi pe scară largă a unor dispozitive audio-
video din ce în ce mai performante şi
mai comod de folosit.

Sociologii au elaborat unele reguli pentru desfăşurarea observaţiilor

participative, printre care:
Să respecte normele de convieţuire socială şi tradiţiile specifice
colectivităţii
respective;

4
Să nu se izoleze, să nu facă opinie separată, să adopte, în general, un
comportament natural pentru a nu trezi suspiciuni şi resentimente care ar
îndepărta orice şanse de cooperare şi încredere;
Să nu lase impresia că este o autoritate, să nu şocheze prin vocabular şi
cunoştinţe, să nu joace rolul de conducător sau sfătuitor;
Să evite a se impune în acţiunile şi conversaţiile la care participă;
Să nu fie indiscret, să nu forţeze prin nimic situaţia de observaţie, în vederea
obţinerii datelor şi nici să pară „prea interesat” sau preocupat de ceea ce se
întâmplă în jurul lui;
Să se preocupe în mod deosebit de antrenarea unor subiecţi în cercetare şi să
acorde o atenţie aparte „persoanelor cheie”, fără de care nu vor avea acces la
numeroase documente şi nu vor fi primiţi în numeroase instituţii.

Observaţia nestructurată versus observaţia structurată

Observaţia nestructurată (calitativă)se întâlneşte atât în studiile sociologice

de teren, cât şi în cele de laborator (mai ales în cercetările psihosociologice).
Metoda etnografică are drept scop descrierea amănunţită a unei culturi sau
subculturi şi este un tip de observaţie nestructurată. De foarte multe ori,
observaţia nestructurată constituie adesea primul pas în cercetarea sociologică de
teren, dar este absolut necesar ca ea să se bazeze pe teorie. De altfel,fondarea pe
teorie diferenţiază observaţia ştiinţifică de observaţia spontană.
Observaţia structurată (cantitativă), la rândul ei, poate fi aplicată în cercetările
sociologice de teren, ca şi în studiile de laborator, fie cu recunoaşterea deschisă a
rolului de observator, fie ascunzându-se acest rol. Importat despre acest tip de
observaţie este faptul că se face apel la un „sistem de categorii” în raport de care
se realizează concret observaţia.

 Motivele identificării (de ce ați ales anume această metodă):

Am ales meoda observației deoarece prin inermadiul acesteia putem identifica

urmaoarele :

De a vedea prin ochii persoanelor observate evenimente, acțiuni, norme și

valori; de a descrie contactul și persoanele observate pentru a permite
întelegerea a ceea ce se întâmplă acolo; de a contextualiza, social și istoric,
evenimentele observate, pentru a fi corect înțelese; de a integra, a vedea viața
socială ca un proces de evenimente interconectate; de a evita utilizarea
prematură a teoriei și conceptelor înainte ca fenomenul respectiv să fie cu

5
adevărat înțeles; de a oferi un design de cercetare flexibil care să permită o
investigare deschisa spre aspectele neasteptate și neprevăzute.

Observația în sociologie beneficiază de existența limbajului. Materialul oral sau

scris poate fi studiat și reflecțiile asupra acestuia pot fi considerate unelte de
cercetare.

 Cum anume intenționați să utilizați metoda selectată (cu care tehnici veți
opera încadrul metodei selectate, în combinație cu care alte metode va
„funcționa” metoda pe care ați ales-o) ?

Când vine vorba de studiul psihologiei copilului, observația este practic singura
modalitate posibilă. Copilul este un obiect de studiu foarte specific. Copiii mici nu
sunt capabili să participe la experimente psihologice; nu își pot descrie verbal
emoțiile, acțiunile, faptele. Multe metode pedagogice se bazează pe datele
acumulate în procesul de observare a copiilor de vârstă preșcolară. Pentru a
realiza o evaluare exactă a competenţelor copiilor este nevoie fireşte de metode
eficiente. Una dintre aceste metode este observaţia. Observaţia asigură în
evaluare obţinerea de informaţii detaliate despre copilul analizat, precum şi
intervenţia minimă în activitatea acestuia, astfel încât să analizăm într-adevăr
comportamentul său şi nu interacţiunea cu instrumentul de evaluare.

Voi prezenta în continuare un plan de observație științifică a metodei observației

în activitățile preșcolarilor cu manualele.

Folosind metoda observației mi-am cules materialul faptic în legătură cu

anumite aspecte, poziții, comportări pe care le au copiii în timpul desfășurării
unei activități cu manuale. În urma observației am dedus că unii copii utilizează
eficient cunoștințele însușite anterior (în cadrul activităților obligatorii) dispun de
capacitatea de a face analiza,comparația, generalizarea, abstractizarea, pe cînd
alții sunt pasivi, nu pot realiza obiectivele decît cu ajutorul educătoarei.

Am elaborat astfel, în prealabil, un plan de observație, am precizat obiectivele ce

vor fi urmărite, cadrul în care se va desfăsura, precum și instrumentele necesare
pentru înregistrarea datelor.

6
 Datele observației au fost înregistrate imediat fără ca cel observat să-și dea
seama. Profesorul, învățătorul sau educătoarea trebuie să-l observe pe elev în
timpul cînd acesta iși trăiește viața de copil și de preșcolar în grupă, sau în afara
ei, între patru ochi sau în cercul colegilor, dar nelăsîndu-I niciodată bănuiala că
este supus observației exprese destinate să-l califice.

Materialul informațional obținut prin observare este analizat, prelucrat,

interpretat în scopul desprinderii unor concluzii, al formării unor generalizări.
Ținînd seama de acestea, consider că o component ă formativă în planul
intellectual și moral al personalității copilului preșcolar o constituie cultivarea
spiritului de observație și a capacității de a percepe realitatea înconjuratoare prin
cît mai mulți analizatori.

În urma observației am dedus că unii copii utilizează eficient cunoștințele

însușite anterior (în cadrul activităților obligatorii) dispun de capacitatea de a face
analiza,comparația, generalizarea, abstractizarea, pe cînd alții sunt pasivi, nu pot
realiza obiectivele decît cu ajutorul educătoarei.

Prin intermediul observărilor, copiii dobândesc cunoştinţe elementare despre

unele fenomene din natură legate de succesiunea anotimpurilor (căderea
frunzelor, ploaia, ceaţa, îngheţarea apei, topirea zăpezii etc). Preşcolarii îşi lărgesc
şi îşi conturează cunoştinţele despre animale domestice, cunosc unele animale
sălbatice şi află modul lor specific de viaţă. Ei învaţă să deosebească animalele
domestice de cele sălbatice, păsările migratoare de cele nemigratoare, animalele
care aduc foloase omului de cele care pricinuiesc daune. Pentru realizarea acestui
scop, copiii trebuie puşi în situaţia de a observa.

Tehnicile cu care am operat în cadrul metodei observației este conform

scopului investigației și anume investigația experimentală, deoarece prin acest tip
de cercetare a fost posibilă observarea reacților și a proceselor de percepție a
preșcolarilor privind materiile prezentate lor. Prin observația experimentală am
construit un sistem controlabil de observat, am verificat ipotezele acupra
preșcolarilor și a fenomenelor de percepție prezentate lor.

Eu cred că metoda observației va funcționa în combinație cu metoda ipotezei,

deoarece ipoteza reprezintă o afirmație, o întrebare de cercetare, în cazul nostru
se introduce întrebarea, afirmația ,,de ce copiilor preșcolari li se explică în același
mod informațiile din manuale sau orișicare altă informație identic la toți copii,
însă înțelegerea acestor explicații, convorbiri dintre educator, pedagos, și copii la
fiecare copil în parte este diferită?,, . Deci pentru ca ipoteza în cest context să-și

7
producă efectele ea trebue să fie testabilă, explicabilă, în cazul nostru cercetarea
poate fi testată repetat și repetat poate fi explicată prin cercetarea repetată.
Prin cercetarea comportamentului, înțelegerea materialilor de către
preșcolariputem obține noi cunoștințe, informații în această direcție, ceea ce și
reprezintă funcția principală a ipotezei, de a obține noi cunoștințeîn cunoașterea
științifică, sociologică, psihologică.

În cercetarea efectuată am combinat cu metoda observației, metoda

experimentului, deoarece experumentul reprezintă o metodă de cercetare prin
care se verifică o relaţie presupusă (dată în ipoteză) dintre două fenomene prin
provocarea şi controlul acestora de către experimentator.
Am folosit această metodă deoarece de regulă experimentarea se face se face
utilizând două grupe de subiecţi: unul asupra căruia se aplică variabila
independentă, numit grup experimental; iar unul asupra căruia nu acţionează
această variabilă, numit de control sau martor. Aceste grupuri se mai numesc şi
eşantioane obţinute din selecţia subiecţilor dintr-o populaţie. Selectarea
eşantioanelor trebuie să se facă astfel încât ele să nu difere, în ceea ce priveşte
caracteristicile esenţiale ale populaţiei din care au fostselectate şi să fie
reprezentative.

În cadrul cercetării am rugat educătoarea să despartă grupa preșcolarilor în

două tabere, în care la prima tabără să le acorde manual și sa le explice amanunțit
lucrul ce trebue sa-l efectueze preșcolarii, iar la a doua tabara să nu acorde
manual, numai să le explice lucrul ce-l an de efectuat.

 Beneficii preconizate:

Principalul factor benefic este că observația face posibil să înțelegem detaliile

fenomenului cercetat și multe fațe ale sale.

Un alt beneficiu al metodei cercetate este acela ca metota este una cercetabilă și
verificabilă, ceea ce ne permite să obținem date veridice asigurand un grad mare
de obiectivitate în aprecierea fenomenelor.

Beneficiu preconizat în urma observației efectuate ne permite efectuarea

cercetărilor indiferent de gradul de pregătire al subiecților observați.

8
 Proiecția 2

 Denumirea metodei : Interviul


 Prezentarea metodei identificate (o succintă descriere a acesteia):

Interviul, una dintre cele mai frecvent aplicate metode de cercetare, este utilizat
în științele sociale, științele socioumane, dar și în desfășurarea diverselor activități
profesionale.

Termenul de interviu este un neologism provenit din limba

engleză (interview, întîlnire, intrevedere) și are ca echivalenți, în limba
franceză, entretien (convorbire, conversație) și entrevue (întîlnire între două sau
mai multe persoane). Ceea ce înseamnă că termenul de interviu s-a impus pe plan
mondial, fiind preluat atît de sociologii francezi, cît și de către cei germani (în
limba germană interview, befragung sau unterredung înseamnă a întreba, a se
informa, convorbire, conversație, conferința cu cineva).

În limba română, termenul de interviu este folosit alături de cel de

"convorbire", avînd același înteles. (Primul care a utilizat termenul de "convorbire
sociologică" a fost Dimitrie Gusti, în cadrul școlii sociologice).

Pentru a facilita transmiterea rezultatelor și realizarea comparațiilor între

cercetători, majoritatea sociologilor, indiferent de limba lor maternă, utilizează
termenul englez interview, primul care a intrat in vocabularul sociologic.

Interviul nu este o simplă discuție în doi (ca în ziaristică), ci o tehnică de

investigație științifică, aplicată de echipe mai mult sau mai puțin numeroase, în
scopul cunoașterii sociologice și pluridisciplinare a unui anumit fenomen. Interviul
sociologic este astfel "un procedeu de investigație științifică care utilizează
procedul comunicarii verbale pentru a culege informații în scopul urmărit" (R.
Pinto si M. Grawitz, 1964). În Dictionarul de sociologie (1998), interviul este
prezentat ca o"tehnică de obținere prin întrebări și răspunsuri a informațiilor
verbale de la indivizi și grupari umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru
descrierea științifică a fenomenelor socioumane". Spre deosebire de interviul
ziaristic, interviul sociologic presupune deci o baza teoretica și mai multă precizie
tehnică, iar datele obținute urmeaza sa fie valorificate potrivit unui sistem
conceptual și a unui set de ipoteze, după ce aceste date au fost prelucrate
prin procedee științifice, inclusiv statistico-matematice.

9
 Etimologic, termenul de interviu semnifica întalnirea și conversația între două
sau mai multe persoane. Acestea sunt, de fapt, și caraceristicile definitorii ale
acestei metode de cercetare: interviul este o conversație față în față, în care o
persoană obține informații de la o altă persoană. Deși în viața cotidiană utilizăm
interviul, acest lucru nu înseamnă ca orice conversatie sau întîlnire între doua sau
mai multe persoane echivalează cu un interviu, în special cu un interviu de
cercetare științifică. În general, interviul se bazează pe comunicarea verbală,
aceasta fiind o comunicare de tip special, în care o persoana pune întrebări
(anchetatorul), iar cealaltă furnizeaza răspunsuri, informații (persoana
intervievată).

Folosirea interviului ca tehnică de cercetare în științele socioumane duce,

așadar, la stabilirea relațiilor dintre variabile și la verificarea, testarea ipotezelor.
Acesta se deosebește de comunicarea verbală obișnuită prin simplul fapt
că informația este dirijată de către cel ce intervievează.

Criterii de clasificare a interviurilor

în literatura de specialitate întîlnim o serie de clasificări ale interviului ca tehnică

de cercetare. în continuare vom urmări clasificarea interviurilor redata de
Septimiu Chelcea (1998).

 După gradul de libertate lăsat operatorului de interviu în abordarea diferitelor

teme de investigare, în ceea ce priveste formularea, numărul și succesiunea
întrebarilor, precum și dupa nivelul de profunzime al informației culese, se disting
mai multe tipuri de interviu, de la interviul nondirectiv (nedirijat, neghidat,
nedirecționat de către operator), pînă la interviul directiv (structurat, ghidat,
standardizat), dupa cum urmeaza:

Interviul clinic - a fost propus ca tehnică de investigație psihoterapeutică de

psihologul american Carl Rogers (1902-1987) și este utilizat nu numai în
psihoterapie iș psihanaliză, ci și în psihodiagnoză, în activitățile de OȘP (orientare
școlara si profesională) sau de asistență socială. Acesta presupune comunicarea
autentică între operator și subiectul de interviu, bazata pe întelegere și încredere.

Interviul în profunzime - aplicat cu succes mai ales în studiul motivației, vizează

obținerea de informații nu despre subiect în întregul său, ci doar despre un singur
aspect al personalității acestuia. (De exemplu, poate investiga adaptarea unei
persoane la situații noi, gradul de implicare a unei persoane într-o anumită
activitate, relaționarea subiectului cu noii colegi de serviciu, rezolvarea situațiilor
conflictuale etc.

10
 Interviul cu răspunsuri libere - se aseamană cu interviul în profunzime, ambele
fiind utilizate atît în psihoterapie, cît și în cercetările socio-psiho-culturale.

Interviul centrat (focalizat) - utilizarea acestui tip de interviu a fost propusă

pentru prima dată de către R.K. Merton în anul 1956 și presupune investigația
temelor stabilite dinainte, deși întrebările și succesiunea acestora nu sunt
prestabilite. El stabilește centrarea interviului pe o experiență comună tuturor. De
exemplu, cercetătorul va analiza comportamentul subiecților după o experiență
trăită în comun (vizitarea unei expoziții de artă, participarea la o competiție
sportivă etc.). Pe baza ipotezelor deja formulate, va elabora apoi un ghid de
interviu ce urmează a fi aplicat acelorași subiecți, vizînd experiența subiectivă a
acestora în situația respectivă. etc.

 Motivele identificării (de ce ați identificat anume această metodă):

Am identificat anume metoda interviului deoarece prin intermediul interviului

este posibile de stabilit variabilile și testarea ipotezelor apărute în cadrul unei
cercetări. Este de remarcat fapt că  în cadrul interviului informația este dirijată de
către cel ce intervievează în așa mod este posibilitatea de a intervieva
intervievatul cu întrebările ce il interesează pe cercetător.

 Cum anume intenționați să utilizați metoda selectată (cu care

tehnici veți opera în cadrul metodei selectate, în combinație cu care
alte metode va „funcționa” metoda pe care ați ales-o) ?

Intenționez să folosesc metoda interviului într-o cercetare personală ce constă

în următoarele : Pe teritoriul satului meu de reședință s. Cuhureștii de Jos rn.
Florești este amplasată o construcție seculară din anul 1924 și anume este ridicată
o biserică de volumele unei catedrale extraordinar de frumoasă însă nefinisată,
din motive financiare. Deci construirea acestei biserici este un mister pentru mine
și familia mea, noi nefiind de baștină multe lucruri nu cunoșteam despre aceasta.
Am mers la locanicii satului cei mai vîrsnici intervievîndui, am mers deasemenea la
administrația locală pentru a ne oferi niște date mai concrete, chiar ma fost și la
administrația raională.

11
 In cadrul interviului in cercetarea mea am folosit tehnica interviului cu răspuns
liber.

In cadrul cercetării am combinat metoda interviului cu metoda chestionarului.

Chestionarul reprezintă un set de întrebări care au ca scop colectarea datelor

necesare atingerii obiectivelor cercetării. Orice chestionar are
trei obiective importante: trebuie să transforme informațiile de care va fi nevoie
într-un set de întrebări la care să raspundă subiecții; trebuie sa motiveze și să
încurajeze respondentul să se implice în comunicare și să coopereze (în
conceperea unui chestionar, cercetătorul încearcă să minimizeze riscul oboselii, a
plictiselii care generează raspunsuri incomplete sau deloc); trebuie sa minimizeze
riscul aparitiei erorilor.

În cercetare pentru a folosi chestionarul am efectuat urmatoarele cerințe

obligatorii a chestionarului adică am parcurs cele 6 faze ale acestuia: stabilirea
obiectivelor; formularea intrebarilor; validarea intrebarilor; ordonarea si gruparea
intrebarilor; formularea chestionarului; pretestarea chestionarului.

 Beneficii preconizate :

Beneficile preconizate în urma cercetării prin metoda interviului combinat cu

metoda chestionarului au fost următoarele :

- Am aflat date veridice despre obiectul cercetat ;

- Am facut cunostință cu mulți săteni pe care nui cunoșteam (deoarece nu
sunt de bastină din parțile floreștiului) ;
- Prin intermediul chestionarului am fixat datele intr-un registru ;
- Am depistat careva evenimente nestiute de nimeni ascunse, cu ajutotul
autorităților locale ;
- Am adus la cunostința cetățenilor istoria apariției a zidului bisericii.

12
 Proiecția 3

 Denumirea metodei : biografică

 Prezentareametodeiidentificate (o succintă descriere a acesteia):

In prezent în literatura de specialitate se conturează două accepțiuni ale

termenului de “metodă biografică”:

1) intelesul clasic, de biografie socială, adică de analiza a biografiilor individuale

sau de grup, ca metoda de a descrie și explica realități și fenomene socioumane;
2) activitățile și procedeele prin care se construiesc, se compun de către autori, nu
neapărat literați, biografiile unor oameni obișnuiți sau a unor personalități.

Metoda biografică se utilizează în disciplinele socioumane, mizîndu-se pe

urmatoarele caracteristici ale ei:

In biografii se relevă cum se împletește strîns traiectoria de viață personal  cu

micromediul social și cu dimensiunile macromediului (instituții sociale, schimbari
politico-sociale).

Din biografii se pot desprinde strategiile și consecințele activismului actorului

individual sau grupal asupra socialului.

Specific metodei biografice este că interacțiunile individ-grup-societate sunt

redate ca procese temporale “à la long”, desfășurate, de obicei, pe cîteva decenii.
Daca sunt proiectate pe un fundal socio-istoric prins și prin date statistice,
biografiile individuale se pot constitui în cazuri tipice pentru ciclul vieții sociale și
familiale, precum și pentru problema generațiilor. In calitate de cazuri tipice,
biografiile au mare valoare, cu deosebire în întelegerea “din interior” a
unor fenomene sociale majore, cum sunt migrația, urbanizarea, sau cum a fost la
noi colectivizarea forțata.

Biografiile sunt relevante în cazul societăților simple, cu grad mare de

uniformizare, în descrierea raportului personalitate (sine social) - cultura, iar in
cele complexe, a proceselor de constituire a identitatii personale si sociale.

· Dintr-un punct de vedere mai specific - cel psihologic - biografiile

individuale, convertite in studii de caz, au fost explorate si exploatate in vederea
descifrarii evolutiei proceselor cognitive și afective, a judecăților și

13
comportamentului moral și psihosocial în general, de savanti precum j. Piaget,
G.W. Allport, E. Erikson, B. Skinner.

Tipurile mai semnificative de biografii sunt (Chelcea, 1993):

a) provocate, cînd persoanele sunt rugate să-și relateze viața, și

b) neprovocate, cînd nu la cererea cercetătorului, ci din alte rațiuni oamenii iși

povestesc sau consemneaza drumul vietii lor; la randul lor, cele provocate
sunt nedirijate (spontane) - subiectul spune tot ce crede de cuviință, și dirijate -
cand acestuia i se oferă un ghid, un punctaj dupa care să facă relatarea; dupa
forma lor, biografiile sunt vorbite (înregistrate prin mijloace audio-vizuale)
și scrise.

 Motivele identificării (de ce ați ales anume această metodă):

Motivele din care am identificat această metodă este posibilitatea strângerii cât
mai multor informații despre principalele evenimente parcurse de individ în
existența sa, despre relațiile prezente între ele ca și despre semnificația lor în
vederea cunoașterii  istoriei personale a fiecarui individ, atât de necesară în
stabilirea profilului personalitatii sale. Un alt motiv a fost curiozitatea proprie
asupra unei persoane destul de inportante pentru locuitorii satului meu.

 Cum anume intenționați să utilizați metoda selectată (cu care

tehniciveți opera în cadrul metodei selectate, în combinație cu care
alte metode va „funcționa” metoda pe care ați ales-o) ?

Intenționez să folosesc metoda biografică într-o cercetare pot spune mai mult de
curiozitate dar cred că pe viitor va fi una istorica. Deoarece cercetarea mea se
răsfrînge asupra unui consătean de al meu care a fost o personalitate foarte
remarcantă în veața sa de aia am considerat necesară o investigație asupra
biografiei sale, deoarece personalitatea este la o vîrstă foarte înaintată este un
barbat de 94 de ani care în viața sa s-a remarcat cu mult asupra istorie satului,
acest domn a fost un mare ctitor a bisericii crestine din sat, un mare dascăl la
biserică cu o voce formidabile.

Deci pentru a realiza cercetarea mea și de a stalibi biografia completa a

persoanei menționate am combinat metoda biografică cu metoda interviului și a
14
chestionarului pentru a stabili și a fixa date veridice incompatibile din viața
elementului cercetat, pentru ca datele sa nu fie perdute leam notat.

 Beneficii preconizate :

Beneficile pe care le-am obținut în urma cercetării sunt acelea că am înregistrat

multe evenimente, fapte, situații importante din viața satului meu la care a
participat și domul cercetat. Deoarece domnul este la o vîrstă destul de înaintată
am notat datele pentru a nu le perde în caz de decesul persoanei.

15