Suport de curs

Modulul - Educatie pentru sanatate

Introducere

Putem considera educaţia pentru sănătate ca fiind o componentă a instrucţiei generale, o ramură a culturii
umane, una din bazele sănătăţii, cu rol în influenţarea modului de viaţă modern spre conţinut favorabil
sănătăţii, în realizarea de generaţii care să aibă un comportament sanogen şi în formarea voinţei politice
pentru acordarea de către forurile decidente a adevăratului rol ce se cuvine sănătăţii.

1. Dimensiunile stării de sănătate:

 definiţiile sănătăţii,
 conceptul de sănătate, conceptul de boală,
 piramida Maslow,
 abordarea holistică.

Dimensiunile sănătăţii:
 biologică (anatomică, fiziologică şi biochimică);
 psihologică (cognitivă, emoţională, comportamentală);
 socio-profesională (roluri, relaţii, aspiraţii);
 spirituală (valori, religie, experienţe non-cotidiene)
 intelectuala (capacitatea de a procesa informatii si de a lua decizii)
Dimensiunile sănătăţii formează un tot – fiecare are un efect asupra celorlalte

1.1.Definitii ale sanatatii

Organizația Mondială a Sănătății a propus în 1946 definiția următoare: „Sănătatea este o stare pe deplin
favorabilă atât fizic, mintal cât și social, și nu doar absența bolilor sau a infirmităților”. Mai târziu a fost
inclusă în această definiție și „capacitatea de a duce o viață productivă social și economic”.

Aşa cum reise din definiţia OMS, modelul de abordare a sănătaţii este unul holistic, ecologic, care are în
vedere atât dimensiunile sale multiple cât şi determinismul complex.

Factorii care influenţează starea de sănătate pot fi grupaţi în patru mari categori:
• factori de mediu (apă, aer, sol, fizici, chimici, biologici, sociali)
• stilul de viaţă (comportament alimentar, sexual, abuz de substanţe, exerciţiu fizic)
• factori psihici (cogniţii, emoţii, percepţia şi răspunsul la stres)
• Factori sociali (resurse socio-economice, organizarea sistemului de îngrijire medicală şi politicile
sanitare)
• Factori biologici (imunologici, genetici, biochimici)

1
1.2. Conceptul de sănătate

„Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate, totul este nimic.”

• „Sănătatea omului nu este numai lipsa simptomelor de boală, ci şi expresia unei rezerve de energie
care să-i permită a trece prin situaţii de boală sau criză, fără urmări” …
• „Sănătatea este acea stare complexă de bine general fizic, mental şi social” (OMS).
• Din punct de vedere biologic, sănătatea poate fi definită ca acea stare a unui organism neatins de
boală, în care toate organele, aparatele şi sistemele funcţionează normal (organism în
homeostazie), stare în care, cum spunea P. Valery, funcţiile necesare se îndeplinesc „insensibil
sau cu plăcere”.
Sănătatea nu este o stare pe care o ai în întregime sau o pierzi în întregime. Starea de sănătate completă
este aproape la fel de iluzorie ca şi cea a fericirii. Complexitatea stării de sănătate este dată de
dimensiunile, componentele şi gradele diferite pe care le presupune:

Componentele sănătăţii :

 absenţa bolii, disfuncţiei şi dizabilităţii

 rezistenţă fizică şi fiziologică
 atitudinea pozitivă faţă de viaţă (a percepe scopul şi semnificaţia vieţii)
 asumarea controlului propriei vieţii
 acceptarea de sine
 relaţionare socială pozitivă
 stare subiectivă de bine
Grade ale sănătăţii:

 sănătate optimă
 sănătate
 sănătate aparentă
 sănătate precară
 sănătate foarte precară

1.2.1. Conceptul de boală

Pentru limba română, termenul de boala este de origine slavonă şi semnifică în accepţiunea curentă, laică,
“o abatere de la starea de sănătate”.

 Boala este definită în mod diferit dar după Dicţionarul medical român reprezintă: „ deviere de la
starea de sănătate din cauza unor modificări ale mediului intern sau ale acţiunii unor agenţi din
mediul extern” sau „ este o deviaţie sau o abatere de la normal cu consecinţe nedorite asupra
confortului personal şi activităţii sociale”.

2
  Boala acută – un episod de durată destul de scurtă la sfârşitul căreia pacientul îşi reia activitatea
normală.
 Boala cronică – o boală de lungă durată care generează incapacitatea permanentă, parţială sau
totală, este o alterare organică sau funcţională care obligă bolnavul să-şi modifice modul său
normal de viaţă şi care persistă mai mult timp
Definirea bolii in literatura anglo-saxonă
Illness – se referă la realitatea subiectivă a bolii
Disease – se referă la realitatea biofizică a bolii
Sikness – se referă la a treia dimensiune a bolii, respectiv la realitatea socioculturală a bolii
Boala presupune nu doar tratament medical dar şi îngrijire umană, datorită faptului că boala (stare
obiectivă) este acompaniată de cele mai multe ori şi de suferinţă personală (stare subiectivă).
Pentru a putea delimita şi respectiv defini ştiinţific conceptul de boală ar fi necesară definirea sau, mai
exact, aprecierea corectă a conceptului de normalitate şi diferenţierea lui faţă de conceptul de boală, însă,
la fel ca şi starea de boală, starea de sănătate, de “fiziologic” este greu de încadrat într-o definiţie riguros
exactă.

Boala, ca şi sănătatea, este definită în mai multe moduri, în funcţie de perspectiva din care este privită:

 formă particulară de existenţă a materiei vii

 abatere de la normă
 consecinţă a unor agenţi patogeni sau traumatici
 semne, simptome, disfuncţii
 manifestarea eşecului în adaptare
Termenul de boală (ca şi condiţie obiectivată şi diagnosticată de medic) se relaţionează cu alte concepte:

 deficienţă: orice pierdere sau deviaţie datorată unei boli sau traume în funcţionarea fizică şi
psihică optimă a individului
 dizabilitate: orice restricţie în îndeplinirea sarcinilor cotidiene şi în abilităţile de auto-îngrijire
 handicap: orice dezavantaj social indus de deficienţă şi dizabilitate
 suferinţă: experienţă subiectivă a simptomelor

Caracteristicile esentiale ale starii de boala

În accepţiunea actuală orice încercare de delimitare a conceptului de boală trebuie să urmărească
precizarea a cel puţin câtorva trăsături esenţiale ale acestei categorii, valabile pentru orice stare
patologică. Aceste caracteristici trebuie să se bazeze pe analiza următoarelor elemente:
- cauzele şi condiţiile ce duc la instalarea bolii ;
- natura, caracterul şi modul de producere al modificărilor structurale şi funcţionale ce caracterizează
starea de boală ;
- modul în care aceste modificări se reflectă asupra relaţiilor dintre organism şi ambianţă ;

3
- particularităţile, semnificaţia şi importanţa elementelor pozitive sau negative restante după lichidarea
bolii, ca factor de modificare ulterioră a terenului etc
1.3.Piramida (Ierarhia) Maslow
În ierarhia trebuinţelor umane, Maslow situează nevoile cele mai primitive la baza piramidei

Deși toate nevoile sunt instinctive, nu toate sunt la fel de puternice. Astfel, nevoile cele mai puternice au
fost așezate la baza piramidei trebuințelor. Cu cât o nevoie urca spre vârful piramidei, cu atât este mai
slabă și specifică individului respectiv. Se observă astfel că nevoile primare sunt comune atât tuturor
oamenilor cât și animalelor. Ele includ necesitățile fiziologice (cum ar fi cele biologice ca hrana, apa,
aerul, igiena), somnul, sexul și o temperatura relativ constantă a corpului.

Odată ce individul își satisface acest nivel de necesități, se poate concentra pe nevoile de siguranță.
Acestea au de a face cu stabilitatea și consistența într-o lume relativ haotică. Ele țin mai mult de
integritatea fizică, cum ar fi securitatea casei și a familiei. În unele cazuri, nevoia de siguranță motivează
unii indivizi sa devină religioși, religia oferindu-le confortul unei promisiuni de siguranță printr-un loc
paradisiac. Nevoile de siguranță sunt cruciale pentru copii.

Urmează apoi nevoia , de iubire și apartenență. In acest nivel se includ nevoia de prietenie, familie,
apartenență la un grup, sau de implicare într-o relație intima non-sexuală.

La nivelul patru sunt nevoile de stimă. Acestea cuprind atât recunoașterea venită din partea altor indivizi
(care rezulta în sentimente de putere, prestigiu, acceptare, etc) cât și din respectul de sine, ce creează
sentimentul de încredere, adecvare, competență. Nesatisfacerea nevoilor de stimă rezulta în descurajare, și
pe termen lung în complexe de inferioritate. O nevoie pronunțată de acest fel (de exemplu nevoia pentru
admirație) are la bază nesatisfacerea unor nevoi care stau în vârful piramidei, cele de auto-actualizare
estetică.

Nevoile de auto-actualizare vin din plăcerea instinctivă a omului de a fructifica la maximum capacitățile
proprii, pentru a deveni din ce în ce mai bun.

Pe primele patru nivele ale piramidei sunt nevoile asa-zise "deficiente": o persoana nu simte nimic special
dacă acestea sunt satisfăcute, dar simte un disconfort când nu sunt satisfăcute. Dincolo de aceste nevoi,
următoarele mai sunt numite de "creștere". Acestea nu dispar când sunt satisfăcute, în schimb, motivează
individul în continuare.

În 1970 Maslow a publicat o revizie a piramidei din 1954, situând în vârful acesteia nevoile cognitive (de
a cunoaște, de a înțelege și de a explora) și pe cele estetice (pentru frumusețe, ordine, simetrie). Cu toate
acestea, nu toate versiunile piramidei sale includ ultimele 2 nivele. Maslow a teoretizat că nevoile
cognitive nesatisfacute se transformă în nevoi neurotice (non-productive, care perpetuează un stil de viață
nesănătos). De exemplu, copiii ale căror nevoi de siguranță nu sunt satisfăcute adecvat pot deveni adulți
care pun deoparte bani sau diferite posesiuni.

Maslow crede că singurul motiv pentru care oamenii nu se miṣca în direcția auto-actualizării este din
cauza obstacolelor puse în calea lor de societate, mai ales printr-o educație deficitară ce nu poate schimba
o persoană cu o slabă pregătire pentru viață într-o persoană cu o abordare pozitivă.

4
Maslow a construit ierarhia nevoilor, sugerand ca indata ce este satisfacuta o nevoie se trece la
satisfacerea alteia. Fara a fi satisfacute nevoile de bază (nivelul 1, 2, şi 3) cele superioare nu vor fi
relevante.

1.4. Abordarea holistica

Motto: “Nu poti sa tratezi ochiul fara sa tii cont de cap, nu poti sa tratezi capul fara sa tii cont de minte si
nu poti sa tratezi mintea fara sa tii cont de sufletul si spiritul omului.” (Zamolxe)

Medicina holistica abordeaza problema sanatatii si vindecarea bolilor intr-un mod cu totul diferit de
medicina clasica. Medicina holistica se bazeaza pe unitatea dintre trup, minte si spirit, promovand
conceptul unei minti sanatoase, intr-un corp si mediu sanatos.

2.Condiţiile esenţiale pentru sănătate

Condiţiile esenţiale pentru sănătate: pace, adapost, educatie, alimentatie, venituri, ecosistem stabil,
resurse confirmate, dreptate.

2.1. Determinanţii sănătăţii

Pentru înţelegerea relaţiilor diferitelor categorii de factori cu starea de sănătate, în documentul “O nouă
perspectivă asupra sănătăţii canadienilor”(1974), cunoscut ca Raportul Lalonde (după numele ministrului
canadian al sănătăţii de la acea vreme), un nou model conceptual a propus clasificarea determinanţilor
sănătăţii în patru categorii:
- comportamente,
- mediu,
- biologia umană şi
- îngrijiri de sănătate (fig.1.1)
Modelul celor patru categorii de factori a reprezentat un evident progres în înţelegerea relaţiilor care
influenţează sănătatea şi în fundamentarea unor noi tipuri de intervenţii, medicale şi nemedicale.

5
Fig. 1.1. Modelul celor patru categorii de determinanţi ai stării de sănătate

Allan Dever, 1976, a descris modelul epidemiologic al factorilor care determină starea de
sănătate şi o abordare modernă.

Fig. nr. 2. Modelul epidemiologic al factorilor care determină starea de sănătate

6
 Tendinţa actuală este de a prezenta un nou model al stării de sănătate care să sprijine identificarea
priorităţilor, dar care să includă atât determinanţii stării de sănătate cât şi alţi factori care influenţează
rezultatele în sănătate.

Modelul actual grupează diferit determinanţii sănătăţii.

Se adaugă conceptul esenţial de răspuns individual (al gazdei), care include înţelesul epidemiologic
clasic, dar reprezintă mai mult decât acesta.
Comportamentul nu mai este văzut în acest model ca un factor independent, care ar ţine doar de libera
alegere a individului, caz în care individul ar putea fi blamat şi făcut responsabil pentru alegerea unor
comportamente nesănătoase.
Comportamentul este considerat un răspuns individual la factori de mediu, în special de natură
socio-economică. Presiunea grupului social din care face parte individul sau mijloacele economice de
acesta care dispune, pot condiţiona în mare măsură “alegerile individuale” în privinţa comportamentelor.
De asemenea, modelul propune o reinterpretare a categoriei “factori biologici” ca răspuns biologic
individual la factoride mediu social şi fizic pe un anumit fond de receptivitate determinată genetic.
Este demonstrată influenţa evenimentelor din mediul social, procesate de sistemul nervos, asupra
funcţionării sistemului imun sau endocrin, care la rândul lor fac individul mai vulnerabil sau mai rezistent
la agenţii declanşatori ai multor boli.
Acest model sugerează şi mecanismele care ar putea explica creşterea spectaculoasă a speranţei de viaţă
în unele societăţi contemporane, chiar dacă ele cheltuiesc relativ puţin pentru servicii de sănătate
(Iglehart, 1988). În cazul Japoniei de exemplu, există un înalt nivel de autoapreciere şi încredere la nivel
individual şi colectiv, bazate pe o creştere economică susţinută, însoţită de o creştere a veniturilor
individuale, distribuite relativ echitabil marii majorităţi a membrilor societăţii, care au astfel posibilitatea
unei existenţe aducătoare de tot mai multe satisfacţii.

Factorii importanţi care influenţează sănătatea rămân: sărăcia, factorii sociali, stilul de viaţă,
şomajul, locuinţele nesănătoase, poluarea mediului, nivelul de educaţie.
Aceşti factori necesită o abordare la nivel naţional cu intervenţii la nivelul comunităţii, care ar trebui să
dezvolte proiecte cu implicarea unor resurse publice şi private din comunitatea respectivă.
Este util ca indivizii şi familia să-şi recunoască responsabilitatea pentru menţinerea şi ameliorarea
sănătăţii
Din experienţa altor ţări reiese că în determinarea unui anumit nivel al stării de sănătate a populaţiei, stilul
de viaţă intervine cu o pondere de 40%, mediul cu 20%, factorii biologici cu 30%, iar serviciile de
sănătate intervin direct doar cu 10%.

7
Fig. nr.3 - Modelul integrat al stării de sănătate

Acest model integrează determinanţii stării de sănătate şi îngrijiri de sănătate în modelele de evaluare a
rezultatelor din diferitele intervenţii aplicate. Rezultatele pot merge de la îmbunătăţirea stării de sănătate,
reducerea mortalităţii, morbidităţii/incapacităţii, la vindecare sau modificări în calitatea vieţii. Un rol
important îl are cercetarea şi educaţia, precum şi un cadru de lucru în condiţii de etică.

Concluzie: corelarea indicilor care caracterizează starea de sănătate a populaţiei cu factorii complecşi ai
mediului ambiant, cu gradul de dezvoltare al serviciilor de sănătate şi cu eficienţa şi eficacitatea activităţii

8
acestora asigura cunoaşterea şi interpretarea corecta a nivelului stării de sănătate a populaţiei şi permite
stabilirea de măsuri şi soluţii care trebuie adoptate de factorii de decizie ai sistemului de asigurare a
sănătăţii publice

2.2. Grupele de determinanţi (OMS)

În 1998 OMS a clasificat determinantii starii de sanatate in 4 grupe:

- macroeconomici,
- factori de mediu,
- socio-economici si
- educationali.

Fiecare grup include determinanti directi si indirecti.

Determinantii directi de importanta majora sunt:

- stilul de viata (fumat, tip de alimentatie, alcool, utilizarea de droguri),

- conditii de mediu fizic si social (accesul la apa potabila, sanitatia, habitatul),
- comportamente de grup social (violenta in mediul familial, accesul la serviciile de sanatate).
Determinantii indirecti sunt reprezentati de:

 produsul intern brut

 saracia
 poluarea
 modificarile de clima
 migratia
 modificari socio-demografice in structura populatiei
 situatiile de criza (dezastrele naturale, conflictele armate, etc.)

2.3. Consecinţele problemelor de sănătate, stilul de viaţă, modul de viaţă

Definiţii:

1. Stilurile de viata sunt modele conform carora oamenii aleg sa traiasca. Ele sunt rezultatul unui
total de forte economice, culturale si sociale care contribuie la dezvoltarea calitatilor indivizilor.
Stilul de viata este confundat de cele mai multe ori cu alte concepte inrudite precum "mod de
viata", "clasa sociala", "cultura/subcultura".

Stebbins (2004: 65) defineşte stilul de viaţă ca fiind „un set de comportamente care este determinat de un
set coerent de interese sau condiţii sociale, fiind explicat şi justificat de un set de valori, atitudini şi

9
orientări interdependente şi care, în anumite condiţii, devine baza identităţii sociale comune a celor care
îl execută”

Stilul de viata defineste individul privit ca un intreg, in interactiune cu mediul sau specific. Se poate
spune ca stilul de viata poate reprezenta tiparul vietii individului ce se exprima prin interese, opinii,
atitudini.

Stilul de viata este modalitatea prin care individul alege sa isi traiasca viata si acesta se formeaza in timp,
odata cu dezvoltarea sa personala. De-a lungul vietii trecem prin mai multe stiluri de viata care se
formeaza sau se adopta in functie de diferitele stagii ale vietii: copilarie, adolescenta, maturitate.

Modul de viata, face referire la felul in care isi desfasoara viata anumite grupuri sociale, ce
atitudini si comportamente adopta acele grupuri sociale la un anumit moment dat.

Stilul de viata este mai degraba un indicator al optiunii individuale, facand referire la strategiile de
viata, atitudinile si comportamentele individului.
Spre deosebire de valori care sunt destul de stabile, stilurile de viata sunt intr-o continua schimbare pe
parcursul vietii. Nu se poate spune ca unui om ii este specific un anumit stil de viata permanent. Acesta
isi poate modifica felul in care alege sa isi traiasca viata conform anumitor factori ce au un grad de
diversificare foarte ridicat.

Componentele stilului de viaţă sunt:

- stilul de lucru,
- stilul de recreere,
- stilul de distracţie,
- stilul de comunicare,
- stilul de relaţionare,
- stilul de cunoaştere,
- stilul de consum,
- stilul de alimentaţie şi
- stilul de ecologie.

Stilul de viaţă este un factor ce poate fi controlat, deci in procent mare rezulta că ne putem controla
sănătatea.

În timp ce ereditatea şi mediul joacă un rol deosebit în statutul sănătăţii noastre, alegerile pe
care le facem în ceea ce priveşte stilul de viaţă ne afectează şi ne determină starea de sănătate într-o mai
mare măsură.

Deşi nu toate componentele stilului de viaţă se situează sub controlul individului, toţi oamenii
abordează tipuri de stiluri de viaţă care le afecetază în mod direct sănătatea şi bunăstarea.

10
 Rolul factorilor comportamentali în etiologia, evoluţia şi recuperarea din boală este astăzi
tot mai clar precizat şi înţeles. Peste 50% din cauzele de mortalitate din ţările dezvoltate
(inclusivEuropa centrală şi de est) se datorează factorilor comportamentali (vezi tabelul 1.)

Tabel 1. Cauzele de mortalitate din ţările dezvoltate

Cauză Procent din total
Stil de viaţă 50
Factori biologici 25
Factori de mediu 15
Sistem medical 10

Factorii comportamentali ai stilului de viaţă se pot constitui în:

 f a c t o r i d e r i s c pentru îmbolnăviri, răniri şi morţi premature (ex:
f u m a t , c o n d u c e r e a autovehiculelor cu viteză excesivă şi/sau fără centuri de siguranţă, relaţii
sexuale neprotejateetc.);
 factori protectori a i s t ă r i i d e s ă n ă t a t e ( e x : p r a c t i c a r e a r e g u l a t ă a
e x e r c i ţ i i l o r f i z i c e , alimentaţie raţională, suport social etc.)

Pentru a ajunge la o stare de sănătate optimă, este necesar să fim conştienţi de factorii de risc şi de cei de
protecţie; să avem informaţii corecte şi cunoştinţe adecvate despre aceştia; să avem o atitudine pozitivă faţă
de factorii de protecţie şi una negativă faţă de cei de risc; să practicăm comportamentele sănătoase şi să le
evităm pe cele nocive.

Factorii comportamentali ai stilului de viaţă:

1. Uzul de substanţe

 nicotina (fumat activ, pasiv, orice tip de ţigaretă, pipă)

 consum de alcool (depăşirea consumului ocazional)

 medicamente, droguri (non-aderenţa, automedicaţia, autoinjectarea drogurilor)

2. Comportament alimentar

 balanţă calorică(aport-necesitate)

 balanţa dietei (proteine, glucide, lipide, vitamine, minerale)

 regularitatea meselor (3 mese/zi)

 preferinţe culinare (carne albă vs. roşie, vegetale, fructe vs. dulciuri, condimente)

 metode de preparare şi conservare (fierbere vs. prăjire, îngheţare vs. proaspete)

3. Activitate fizică

 tip de mişcare aerobic (flexibilitate, vigoare)

11
  frecvenţa (3-5/săptămână)

 intensitate (60-90% din capacitatea cardiacă maximă)

 durată (20-60 minute)

4. Somn, relaxare

 7-8 ore de somn zilnic

 hobiuri

 exerciţii de relaxare, meditaţie

 echilibru muncă/recreaţie

5. Alte comportamente preventive

 imunizări/vaccinări

 verificări medicale periodice

 autoexaminări (ex: palparea sânilor, testiculelor)

 comportament sexual (evitarea sarcinilor nedorite, a avorturilor septice, a

bolilor cu transmisie sexuală prin utilizarea prezervativelor sau partener stabil)

 comportament la volan (utilizarea centurilor de siguranţă, viteză redusă, etc.)

 evitarea expunerii excesive şi neprotejate a pielii la soare

 evitarea accidentelor domestice şi ocupaţionale

3. Relaţia dintre educaţia pentru sănătate si promovarea sănătăţii

Educaţia pentru sănătate este cea mai eficientă modalitate de prevenire a îmbolnăvirilor, de îmbunătăţire
şi de menţinere a stării de sănătate

3.1. Trecerea de la educaţia pentru sănătate la promovarea sănătăţii

Educaţia pentru sănătate implică mai multe etape :

1. Conştientizare ( a f a p t u l u i c ă a n u m i t e c o m p o r t a m e n t e r e p r e z i n t ă u n r i s c
p e n t r u sănătate)
2. Cunoştinţe (oferirea de informaţii despre comportamentele de risc)
3. Atitudine (schimbarea atitudini de acceptare a comportamentelor de risc)

12
4. Persuasiune (informaţii şi mesaje pe diferite canale şi în momente diferite pentru a
menţine atitudinea de respingere a comportamentelor de risc şi de adoptare a măsurilor de
schimbare de comportament)
5. Comportament (practicarea comportamentelor sanogene)
6. Menţinere (a comportamentelor sanogene)
7. Prozelitism (zel in convingerea altor persoane de beneficiile adoptării
comportamentelor sanogene)

3.1. Promovarea sănătăţii si prevenirea imbolnăvirilor:

Promovarea sănătăţii este procesul care oferă individului şi colectivităţilor posibilitatea de a-şi creşte
controlul asupra determinanţilor sănătăţii şi, prin aceasta, de a-şi îmbunătăţi starea de sănătate. Reprezintă
un concept unificator pentru cei care recunosc nevoia fundamentală de schimbare atât a stilului de viaţă,
cât şi a condiţiilor de trai.
Promovarea sănătăţii reprezintă o strategie de mediere între individ şi mediu, combinând
alegerea personală cu responsabilitatea socială şi având drept scop asigurarea în viitor a unei mai
bune stări de sănătate (WHO-EURO, Health Promotion Glossary, 1989).
Promovarea sănătăţii este un termen care presupune o abordare multidimensională de îmbunătăţire a stării
de sănătate, care include activităţi de educaţie, activităţi de promovare a unor schimbări
comportamentale şi de stil de viaţă, politici şi măsuri legislative.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) subliniază (1986) că sănătatea este mult prea importantă pentru a
fi lăsată numai practicienilor din domeniul sanitar; educaţia şi elaborarea de politici trebuie să fie centrale
pentru dezvoltarea sănătăţii la nivel individual, comunitar şi naţional.
La Conferinţa de promovare a sănătăţii care a avut loc la Ottawa în anul 1986, principiile
enunţate anterior au fost dezvoltate, elaborându-se “Charta de la Ottawa de promovare a sănătăţii”. Acest
document subliniază, în special, necesitatea ca promovarea sănătăţii să realizeze următoarele:
I. Elaborarea unor politici publice care favorizează sănătatea.
II. Crearea unor medii favorabile.
III. Întărirea acţiunii comunitare
IV. Dezvoltarea (îmbunătăţirea) abilităţilor individuale
V. Reorientarea serviciilor medicale

În cadrul celei de-a 4 a Conferinţe Internaţionale de Promovare a Sănătăţii de la Jakarta s-au identificat
priorităţile în acest domeniu pentru secolul XXI (OMS, 1997):

1. Promovarea responsabilităţii sociale pentru sănătate

2. Creşterea investiţiilor pentru îmbunătăţirea stării de sănătate
3. Consolidarea şi extinderea parteneriatelor pentru sănătate
4. Creşterea capacităţii comunitare şi împuternicirea individului
5. Asigurarea unei infrastructuri de promovare a sănătăţii

Există mai multe modalităţi de abordare practică a priorităţilor din promovarea sănătăţii:
13
  cea axată pe probleme/subiecte/boli,
 cea axată pe factori de risc şi
 cea axată pe grupuri ţintă.

Abordarea clasică este cea a realizării unor programe specifice fiecărei probleme/subiect de promovare a
sănătăţii; în fapt, acestea se referă la abordarea unor boli sau obiceiuri dăunătoare sănătăţii. Astfel, se
elaborează programe antifumat, anticancer, antialcool etc. (Naidoo, 1998).
Fiecare din aceste programe încearcă să influenţeze populaţia prin mass-media şi printr-o varietate de
medii şi sectoare – şcoala, locul de muncă, mediul sanitar, mediul comunitar şi sectorul voluntar.

“Promovarea sănatăţii este ştiinta şi arta de a ajuta oamenii sa-şi schimbe stilul de viaţă în vederea
atingerii unei stări optime de sănătate. Starea optimă de sănătate este un echilibru al organismului
din punct de vedere fizic, emoţional, social, spiritual şi intelectual.” (American Journal of Health
Promotion)

Promovarea Sănătăţii este Ştiinţa şi Arta de a-i ajuta pe Oameni să-şi schimbe Stilul de Viaţă pentru a
obţine o Sănătate Optimă restabilind Armonia la fiecare din Nivelele Existenţei Umane

- Fizic (Planul Fizic sau Corpul Uman) Prin Exerciţii Fizice, Nutriţie Echilibrată, Autoîngrijire
Medicală, Evitarea Consumului în Exces şi a Dependenţelor de Substanţe Dăunătoare
Organismului;
- Emoţional (Planul Emoţional): Prin Managementul Stresului şi Asistenţă pe timpul Crizelor
Emoţionale;
- Social (Planul Emoţional): Prin realizarea şi Întreţinerea permanentă a Reţelei de Suport din
Familie, Prieteni, Colegi de Serviciu şi Comunitate;
- Intelectual (Planul Mental Concret): Prin Educaţie Generală, Pregătire şi Evoluţie Profesională
Continuă împreună cu Definirea, Realizarea şi Dezvoltarea continuă a Carierei Profesionale;
- Intuitiv şi Creativ (Planul Mental Intuitiv) propus de R-OM-SERV srl: Prin Restabilirea şi
Dezvoltarea continuă a Intuiţiei, Creativităţii şi Capacităţii de Anticipare a Evenimentelor;
- Sufletesc (Planul Realităţii Interioare): Prin Recâştigarea şi Dezvoltarea continuă a Încrederii în
Propria Persoană şi prin care avem capacitatea de a Visa şi Transpune în Practică Visele,
Proiectele sau dorinţele noastre întru Binele Universal (pentru noi şi pentru ceilalţi);
- Spiritual ( Planurile Trezire Spirituală şi Conştiinţă Transcendentă Expandată): Prin
Sentimentele de Dragoste, Apreciere şi Speranţă alături de Acţiunile Caritabile destinate
Ajutorării celor din Jurul nostru.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că la temelia promovării sănătăţii stau cinci principii
care au în vedere următoarele:

14
1. implicarea populaţiei ca un întreg, în contextul vieţii ei de zi cu zi, concen-trându-se mai puţin
asupra populaţiei cu risc crescut de apariţie a unei anumite boli, de unde necesitatea informării adecvate
în vederea luării deciziei;
2. orientarea asupra determinanţilor sănătăţii: factori de mediu, comportamente, servicii de sănătate,
biologie umană, promovarea sănătăţii fiind îndreptată spre acţiune;
3. utilizarea de metode, abordări diferite, complementare, incluzând comunicarea, educaţia, legislaţia,
măsurile fiscale, schimbarea organizaţională, dezvoltarea comunităţii şi activităţile locale spontane
împotriva riscurilor asupra sănătăţii, sectorul sanitar, singur, neputând realiza menţinerea şi promovarea
sănătăţii;
4. urmăreşte asigurarea participării publice şi transformarea conoştinţelor dobândite în
comportamente, prin participarea concretă şi eficientă a publicului;
5. promovarea sănătăţii reprezintă o activitate comună în domeniul social şi medical, implicarea
personalului medico-sanitar în creşterea nivelului de educaţie pentru sănătate a întregii populaţii având un
rol important în răspândirea şi susţinerea promovării sănătăţii.
Valorile care sunt componente esenţiale ale sănătăţii trebuie inoculate populaţiei pentru creşterea
autonomiei individuale. Activităţile de promovare a sănătăţii au un caracter neutru, nefiind supuse
influenţelor politice sau de altă natură.
În orice comunitate există o serie de valori care trebuie clarificate iar rolul promovării sănătăţii
este tocmai de a ajuta persoanele sau grupurile de persoane să descopere care le sunt, cu adevărat, aceste
valori.

Există trei principii care stau la baza clarificării valorilor, ca element esenţial în promovarea sănătăţii:
1. importanţa ajutorului care trebuie acordat indivizilor în clarificarea propriilor valori, adică
ajutorul acordat pentru analiza critică a valorilor, prin educaţie, şi abordarea unei atitudini care nu-şi
propune să judece un comportament sau o atitudine;
2. utilizarea de metode multiple, flexibile şi creative în ajutorul acordat;
3. promovarea sănătăţii îşi desfăşoară acţiunile în cadrul unor culturi specifice, cu propriile
păreri despre modul în care viaţa trebuie trăită şi de aceea trebuie înlăturată tendinţa ce se reflectă în
activitatea promotorilor de sănătate de a fi înclinaţi să creadă că atitudinile referitoare la viaţă şi la
valorile ei sunt fie corecte, fie greşite

15
MODELE DE ABORDARE A PROMOVARII SANATATII SI PREVENIRII BOLILOR

Exista 3 modele posibile de abordare a promovarii sanatatii si prevenirii bolilor:

1.Modelul bazat pe intelegerea etiologiei bolilor.
2.Modelul epidemiologic.
3.Modelul etapelor vietii.

1. Modelul bazat pe intelegerea etiologiei bolilor.

Trebuie precizat ca acest demers al controlului bolilor include in factorii etiologici si factorii de risc.

McKeown a grupat bolile in 4 grupe mari:

a.Bolile prenatale care sunt determinate la fecundare. Sunt incluse aici defecte si afectiuni ale unei
singure gene, ce produc aberatii cromozomiale, independente de mediul ambiental si comportament.
Aceste boli nu pot fi in mod practic influentate. Desi numarul entitatilor acestor afectiuni nu este mic,
frecventa lor este insa rara, de unde faptul ca nu prezinta o preocupare majora din punct de vedere al
sanatatii publice; ele nu pot fi prevenite ci doar interceptate.

b.Bolile determinate prenatal, dar dupa fecundare, de factori ce apar in perioada intranatala (nidarea
oului si primele faze de multiplicare) prin interferarea acestor faze cu unii factori infectiosi, toxici, fizici
(rubeola, talidomida, iradiere, fumat, unele droguri despre care nu se stie prea mult, carenta de iod care
este tot mai frecvent citata in literatura, etc.); rezulta ca unele afectiuni din aceasta grupa pot fi controlate.

c.Bolile determinate postnatal ca urmare a unor carente sau agresiuni a factorilor de risc din mediu.
Aici se regasesc cele mai multe afectiuni ce domina modelul de morbiditate din tarile in curs de
dezvoltare si in tarile in care nivelul de dezvoltare socio-economic si cel al serviciilor sanitare tinde sa
ajunga la modelul tarilor dezvoltate.
Aici intra:
-bolile nutritionale-malnutritia;
-bolile infecto-parazitare;
-bolile legate de carente igienice.
Controlul se poate realiza prin:
-masuri cu caracter socio-economic;
-masuri de sanitatie.
Cele 2 categorii de masuri necesita interventia statului.

d.Boli postnatale determinate de defecte de adaptare a organismului, a populatiei la modelul de viata

nou, caracteristic tarilor dezvoltate, model de viata determinat de tehnologia noua, cerinte sociale noi,
incapacitatea adaptarii organismului la viteza cu care societatea absoarbe tehnologii noi. Apar modificari
de comportament si bolile legate de stilul de viata.
In modelul actual al morbiditatii din tara noastra se reintilnesc toate cele 4 grupe de boli.

2. Modelul epidemiologic

Modelul traditional este modelul epidemiologic al bolilor transmisibile (agent cauzal-efect).

Masurile de interventie se vor adresa fie receptorului prin cresterea rezistentei specifice si/sau
nespecifice, fie vectorului, prin intreruperea cailor de transmitere.
Acest model este valabil pentru un numar limitat de boli.

16
 Modelul valabil pentru cea mai mare parte a bolilor care domina tabloul morbiditatii actuale este
modelul epidemiologic multifactorial.
Acesta abordare are in vedere frecventa bolilor si factorii care conditioneaza fiecare clasa de boli
(factori biologici, de mediu, stil de viata, servicii de sanatate).
Masurile de interventie vor fi luate in functie de acesti factori. Se poate admite ipoteza unor actiuni
orientate asupra mai multor factori de risc comuni mai multor boli.

3. Modelul etapelor vietii

Este modelul la care se face tot mai mult apel, fiind adaptat problematicii actuale a starii de sanatate
si nu celei traditionale.
Ideea de la care s-a pornit a fost urmatoarea: elementele nefavorabile apar aleator, dar cu o
probabilitate diferita in diferitele momente ale vietii, in functie de conditiile biologice, ocupationale,
medicale, etc. Aceasta abordare permite elaborarea unor pachete de servicii preventive specifice
diferitelor grupe de virsta.

4. Factorii care pot altera stilul de viaţă sănătos

Sănătatea unei persoane este influenţată, alături de aspectele biologice si de factori cum ar fi:
• statutul socio-economic al persoanei - persoanele sărace dezvoltă în special anumite tipuri de boli, iar
persoanele bogate alte tipuri de boli. De exemplu, cancerul de esofag, cel de stomac şi de
pancreas sunt mai frecvente la persoanele sărace, ele fiind denumite şi cancerele sărăciei, în
timp ce cancerul de piele şi cel de colon sunt mai frecvente la persoanele bogate, fiind
denumite cancere ale bogăţiei (Nicholas, 2000).
• cultura şi rasa cărora le aparţine persoana - există diferenţe semnificative între culturi diferite
privind incidenţa unor boli. De exemplu, rata mortalităţii datorată bolilor cardiovasculare este
în Franţa de aproximativ 80 de decese din 100.000 pe an la bărbaţi şi 20 de decese din 100.000
pe an la femei, în timp ce în Rusia rata mortalităţii este de 500 de decese din 100.000 pe an la
bărbaţi şi 80 de decese din 100.000 pe an la femei (Weidner, 2000). Mortalitatea datorată
bolilor cardiovasculare în Rusia este de 4 ori mai mare decât în Statele Unite ale Americii.
• nivelul de educaţie al persoanei - există diferenţe în incidenţa unor boli în funcţie de nivelul
educaţional.
• genul persoanei - există diferenţe semnificative între fete/femei şi băieţi/bărbaţi în incidenţa unor boli.

4.1. Sănătatea ca si concept pozitiv

Copiii învaţă comportamentele sănătoase (de exemplu, înotul) şi comportamentele de risc, nesănătoase
(de exemplu, fumatul) de la membri ai familiei, prieteni, persoane semnificative din jurul lor şi din mass-
media (reclame TV, articole din reviste, panouri publicitare, emisiuni radio). Atitudinea faţă de alcool se
formează încă de la vârsta de 6-7 ani. De la vârsta de 6 ani copiii înţeleg normele sociale legate de
consumul de alcool şi fumat (a consuma alcool sau a fuma sunt "comportamente de adult"). O bună
prevenire a comportamentelor de risc trebuie să înceapă de timpuriu.

17
 Multe programe educaţionale de prevenire a comportamentelor de risc au rezultate scăzute pentru că
pornesc de la convingerea că informarea copiilor despre comportamente nesănătoase sau de risc şi-i
determină pe aceştia să le respingă. Unele comportamente de risc cum ar fi
fumatul sau consumul de alcool sunt prezentate de companiile producătoare ca fiind "numai pentru
adulţi", lucru care determină creşterea atractivităţii lor pentru copii şi adolescenţi.

4.2. Schimbarea comportamentului

Modelul stadiilor schimbării (Prochaska şi Di Clemente, 1984) descrie etapele în care se pot situa
persoanele in procesul schimbarii comportamentelor: în faza de precontemplare, nu se ia in considerare
schimbarea, deci este necesară conştientizarea comportamentului de risc; în cea de contemplare, este
necesară transmiterea de informaţii; pregătirea pentru schimbare şi schimbarea propriu+zisă, precum şi
recăderile trebuie asistate prin metode specifice.

menţinere

acţiune

pregătire

contemplare

precontemplare

Rolul factorilor comportamentali în etiologia, evoluţia şi recuperarea din boală este

astăzi tot mai clar precizat şi înţeles. Peste 50% din cauzele de mortalitate din ţările
dezvoltate (inclusivEuropa centrală şi de est) se datorează factorilor comportamentali (vezi tabelul 1.)

Tabel 1. Cauzele de mortalitate din ţările dezvoltate

Cauză Procent din total
Stil de viaţă 50
Factori biologici 25
Factori de mediu 15
Sistem medical 10

18
In educatia copiilor se recomandă ca programele de educaţie pentru sănătate să integreze perspectiva
copilului asupra sănătăţii şi să prezinte atât efectele comportamentelor de risc pe termen scurt şi pe termen
lung, cât şi consecinţele sociale relevante pentru copil.
Studiile de psihologie a sănătăţiiii arată că este semnificativ mai eficient ca prevenţia să se
focalizeze pe consecinţele pe termen scurt ale unui comportament de risc şi mai puţin pe
consecinţele pe termen lung. Copiii şi adolescenţii sunt interesaţi în special de consecinţele unui
comportament de risc asupra aspectului fizic (de exemplu, fumatul produce un miros urât al gurii şi
mâinilor şi îngălbenirea pielii) şi de relaţiile sociale care interferează cu fumatul, şi sunt mai puţin
preocupaţi de faptul că pot dezvolta peste câţiva ani cancer pulmonar.
Ex. O campanie de prevenire a consumului de alcool care a avut un mare succes în Statele Unite
în rândul adolescentelor a fost una în care o actriţă cunoscută şi admirată de adolescente a participat în
campanie şi a promovat mesajul "Alcoolul îngraşă!".

Comportamentele sănătoase sunt învăţate de către copii în cadrul procesului de socializare prin
observarea şi imitarea adulţilor. Alimentaţia este unul dintre comportamentele care se învaţă în cadrul
familiei. Obiceiurile alimentare sunt de cele mai multe ori asemănătoare în cadrul aceleiaşi familii.
Obişnuim să consumăm tipurile de alimente şi să preferăm tipurile de preparare a alimentelor (prăjire,
fierbere) care sunt frecvent utilizate în familie.
COMPORTAMENTE SANATOASE COMPORTAMENTE DE RISC
exerciţiu fizic (practicat de minim 3 ori pe sedentarism;
săptămână); - alimentaţie e nesănătoasă;
- alimentaţie sănătoasă; - fumat, consum de alcool, droguri;
- echilibru somn-veghe; - comportament sexual neprotejat;
- comportament sexual protejat; - neutilizarea centurii de siguranţă, a
- comportamente preventive (vizite medicale echipamentelor de protecţie, a cremelor de
regulate, utilizarea centurii de siguranţă, utilizarea protecţie solară;
cremelor de protecţie solară, utilizarea - nerespectarea unui program de controale
echipamentelor de protecţie). medicale periodice.

Consumul alimentar:

 bazele pentru promovarea unei alimentaţii sănătoase

 modele de consum alimentar,
 atitudini si cunostințe individuale,
 factori care influiențează alegerea in alimentație,
 schimbările dietei - motive si bariere,
 rolul educaţiei în nutriţie,
 acţiuni de promovare a unei alimentaţii mai sănătoase: educația publică directă, munca in
asezăminte si comunități, grupuri țintă.

19
Principalii factorii care determină nivelul şi structura consumul alimentar constituie variabile
economice care reflectă nivelul de bunăstare al populaţiei unei ţări, fiind condiţionate atât de politicile
agroalimentare cît şi de cadrul macroeconomic general, ca şi de o largă paletă de alţi factori

Modelul de consum alimentar al populaţiei depinde de diverse alte variabile dintre care foarte
importante sunt:

 variabilele demografice (nivelul de instruire, structura pe vârste a populaţiei şi gradul de

îmbătrânire, rata de ocupare a populaţiei feminine, fluxurile migratorii, etc.),
 variabilele sociale (gradul de urbanizare, dotarea cu infrastructură a zonei rurale, diversificarea
ocupaţională, accesul la informaţie, accesul la servicii medicale şi de asistenţă socială, etc.),
 alte variabile (localizare geografică, apartenenţa religioasă, obiceiuri alimentare, factori
psihologici legaţi de gusturi şi preferinţe individuale).

Principalii factorii care determină nivelul consumului alimentar pot fi grupaţi în patru categorii :

a) economici

- venitul nominale pe medii de rezidenţă

- preţurile produselor alimentare

- preţurile produselor nealimentare

- preţurile serviciilor

b) demografici

- rata de crestere a populatiei per total şi pe medii de rezidenţă;

- structura pe grupe de varsta, per total şi pe medii de rezidenţă;

- rata de imbatranire per total şi pe medii de rezidenţă;

- nivelul educational per total şi pe medii de rezidenţă;

- structura populatiei pe sexe, per total şi pe medii de rezidenţă;

c) sociali

- starea de sănătate a populaţiei, pe medii de rezidenţă şi regiuni geografice

- infrastructura (din mediul rural în special);

- accesul la servicii de asistenţă socială;

- accesul la servicii de asistenţă medicală şi informare în domeniu;

20
- accesul la informaţie (televiziune, presă, internet, etc.);

- diversificare ocupatională;

- accesul la servicii pentru instruire profesională.

d) alti factori

- localizare geografică;

- apartenenţa religioasă;

- obiceiuri alimentare personale, ale gospodariei, ale comunităţii;

- gusturi şi preferinţe individuale;

- dorinţa de a avea o alimentaţie sanatoasă.

Modele de consum

Un model de consum exprimă “un set integrat de comportamente specifice unei categorii de populaţie
sau de agenţi economici, în legătură cu achiziţia sau producerea prin mijloace proprii, în scopul utilizării
directe, a bunurilor şi serviciilor necesare satisfacerii trebuinţelor de consum.”

Comportamentele de consum constau în desfăşurarea unor (seturi de) activităţi concrete, ce atestă
conştientizarea de către consumatori a anumitor trebuinţe şi oportunităţi de consum.

Multe dintre comportamentele de consum sunt repetate la diverse intervale de timp, în funcţie de ritmul
percepţiei trebuinţelor şi de specificul oportunităţilor de satisfacere a acestora.

Între două sau mai multe modele de consum pot să existe zone de relativă suprapunere sau de
coincidenţă.

Clasa socială şi, în general, capitalul social, nivelul de educaţie, etapa de viaţă sau vârsta
persoanei/familiei, caracteristicile psiho-sociale şi, nu în ultimul rând, capitalul economic, constituie
factorii esenţiali ce influenţează adoptarea de către consumatori a unuia sau altuia dintre modelele de
consum ce pot coexista în cadrul aceleiaşi culturi.

Modelul de consum alimentar din mediul urban versus cel din mediul rural

Modelul de consum alimentar din urban se bazează, în special, pe consumul de alimente cumpărate şi
este mai puternic conectat la modelele de consum relativ uniformizate din Vestul Europei, prin contribuţia
marilor reţele transnaţionale care acţionează în sfera retailului alimentar. Pentru consumatorii din mediul
urban alimental îmbracă forma de marfă iar comportamentul alimentar depinde în mare măsură de
venituri şi de preţuri. În acelaşi timp, există o tendinţă de omogenizare a comportamentelor alimentare,
datorită incidenţei reclamei agresive a marilor firme din sfera agribussinesu-lui ( un sistem modern,
functional si integrat al agriculturii cu industriile din amonte si aval este, integreaza productia-
prelucrarea-desfacerea produselor prin unitati specializate) şi a fast-foodului(mâncarea preparată rapid și

21
care este servită în restaurantele de specialitate), a implicării tot mai active a femeilor în activităţi
profesionale în afara gospodăriei şi a altor factori care conduc practic spre o internaţionalizare a
modelelor de consum alimentar.

Modelul de consum din rural, bazat în mare parte pe consumul de alimente produse în gospodăria
proprie, are un caracter tradiţionalist şi chiar autarhic. În mediul rural, nivelul consumului alimentar al
membrilor unei gospodării depinde mai mult de mărimea suprafeţelor agricole şi a producţiilor obţinute
decât de nivelul veniturilor în numerar. Şi aceasta, deoarece numai anumite produse se pot obţine în
propria gospodărie şi sunt cumpărate (zahărul, uleiul, berea, etc.).

Nici unul dintre aceste modele de consum alimentar (urban şi rural) nu există în stare pură.

Efectul creşterii preţului alimentelor asupra consumului alimentar a creat trei categorii omogene de
consumatori:

 consumatori urbani trăind în economia de piaţă,

 producători agricoli trăind în economie mixtă şi
 ţărani fără pământ
Efectul diferenţiat al Politicii Agricole Comune (PAC) asupra consumului alimentar în profil regional
porneşte de la diferenţele socio-economice prezente la nivelul gospodăriilor din cele opt regiuni de
dezvoltare ale ţării noastre, dintre care cele mai importante sunt diferenţele de venit. La acestea se adaugă
diferenţieri ale obiceiurilor de consum alimentar care pornesc de la factori climatici, cutume cu origine
istorică sau etnică, diverse alte influenţe

Consumul de substanţe potenţial nocive pentru organism

Substanţă chimică potenţial toxică - un element chimic şi compuşii săi, în stare naturală sau obţinuţi
prin orice proces de producţie, inclusiv orice aditiv necesar pentru păstrarea stabilităţii şi orice impuritate
care derivă din procesul utilizat, cu excepţia oricărui solvent care poate fi separat fără a influenţa
stabilitatea substanţei sau fără a-i schimba compoziţia;
Registrului naţional al substanţelor/ amestecurilor chimice potenţial toxice prezintă un sistem
informaţional automatizat a bazei de date de importanţă naţională, incluzând informaţia despre
proprietăţile toxice, fizico-chimice, activitatea biologică, transformarea în mediu, normative igienice şi
ecologice la etapa producerii, importului, exportului, transportării, şi utilizării substanţelor/amestecurilor
chimice potenţial toxice

5. Program de educaţie pentru sănătate

Tipuri de educaţie pentru sănătate

Există trei tipuri de educaţie pentru sănătate: formală, nonformală şi comportamentală:

1. educaţie pentru sănătate formală care este rezultatul unui proces planificat de transmitere de
experienţe, cunoştinţe, ce vizează toată populaţia (socializare secundară a individului), necesită efort
de predare-învăţare şi educatori;
22
2. educaţia pentru sănătate nonformală vizează componentele din conduita individului care se
formează prin experienţă sau imitaţie (socializarea primară a individului); nu necesită efort cu
caracter de educaţie, de transmitere a cunoştinţelor; este realizată de familie şi comunitate;
3. educaţie pentru sănătate comportamentală cuprinde educaţia pentru sănătate conform normelor
sociale şi educaţia pentru dezvoltarea sănătăţii publice şi promovarea comportamentelor favorabile
sănătăţii, principalele obiective educaţionale vizând dezvoltarea cunoştinţelor, aptitudinilor,
atitudinilor şi a convingerilor ce vizează sănătatea.
Scopurile realizării educaţiei pentru sănătate

Acţiunile de educaţie pentru sănătate se realizează în scopul:

1. creşterii nivelului de cunoştinţe medicale a populaţiei în domeniul prevenţiei bolilor, al

sanogenezei, al protecţiei mediului ;
2. formării şi dezvoltării unor deprinderi corecte care să promoveze sănătatea;
3. antrenării maselor pentru a participa activ la consolidarea sănătăţii prin crearea unei poziţii active
faţă de sănătatea individuală şi faţă de problemele sănătăţii publice.

Principiile educaţiei pentru sănătate sunt:

1. al priorităţii: cu cât începuturile educaţiei pentru sănătate sunt mai timpurii cu atât rezultatele în
starea de sănătate a populaţiei sunt mai bune;
2. al specificităţii şi autorităţii: se consideră că educaţia făcută de persoane specializate are impact
mai mare asupra comportamentului sanogenetic;
3. al integrării educaţiei pentru sănătate în obiectivele politicii social-sanitare a statului.

Mijloacele de educaţie pentru sănătate – se referă la modalităţile de transmitere a mesajului de la

comunicator la receptor.

Ele pot fi clasificate astfel:

1. După calea de transmitere:

a) mijloace auditive:
- convorbirea educativ-sanitară (individuală, în grup, în grup cu decizii), lecţia, conferinţa,
radioemisiunea.

Convorbirea constă dintr-o scurtă expunere a educatorului urmată de întrebări şi răspunsuri asupra
temei propuse, prin aceasta urmărindu-se lămurirea unor probleme puţin cunoscute sau neclare. Ea poate
fi:

 individuală – la iniţiativa educatorului sau a persoanei interesate, având ca loc de desfăşurare

cabinetul medical, cabinete cu activitate specifică de consiliere sau la domiciliu, în cadrul vizitelor
efectuate periodic sau la solicitarea pacientului;
 în cadrul grupului – educatorul dialoghează cu participanţii sau aceştia dialoghează între ei;
grupurile pot fi dintre cele mai variate: bolnavi cu aceeaşi afecţiune, persoane cu aceleaşi preocupări
la locul de muncă, tineri, vârstnici, femei, bărbaţi, etc.
23
Lecţia constă în transmiterea după un plan bine stabilit a unor cunoştinţe igienico-sanitare. Se foloseşte
de preferinţă în unităţi de învăţământ (dar poate fi folosită şi pentru alte grupuri) şi se desfăşoară după
următoarea structură:

 recapitularea cunoştinţelor din lecţia precedentă (5-10 minute);

 expunerea noilor cunoştinţe (30-40 minute);
 recapitularea şi fixarea cunoştinţelor (5-10 minute).

Conferinţa – se cunosc mai multe varietăţi:

 conferinţe educativ-sanitare propriu-zise, organizate în săli publice şi axate pe diverse teme

medicale;
 cicluri de conferinţe – constau în expuneri “în serial” cu abordarea aceleaşi probleme medicale în
mai multe etape succesive;
 simpozionul educativ-sanitar în care expunerea este făcută de mai mulţi medici;
 seara cultural-sanitară – axată pe o temă de sănătate publică, la care pot conferenţia şi alţi specialişti
(nu numai medici), finalizarea acţiunii făcându-se printr-un program artistic sau alte manifestări
culturale.

b) mijloace vizuale:
 cu rol dominant textul: lozinca, articolul, broşura, manualul, fluturaşul, pliantul, formele beletristice;
 cu rol dominant imaginea: afişul, pliantul, planşa, diapozitivul, machete, expoziţia.

c) mijloace audio-vizuale: filmul, emisiunea televizată, teatrul.

2. În funcţie de adresabilitate se disting:

a) mijloace individuale: sfatul medical;

b) mijloace de grup: convorbirea de grup, lecţia, instructajul (cu grupuri omogene sau heterogene);
c) mijloace de largă informare: conferinţa, emisiunea televizată sau radiofonică, filmul, tipăriturile.

3. După modul de transmitere:

a) mijloace directe în care mesajul educativ sanitar este transmis ca o informaţie nemediată
(convorbire, conferinţă);
b) mijloace indirecte care utilizează o cale de transmitere ce presupune o formă artistică.

Alte mijloace sau forme de educaţie pentru sănătate:

24
  instructajul sanitar la angajare cu scopul de a avertiza persoanele nou angajate asupra
eventualelor riscuri de la locul de muncă; cunoştinţele se reîmprospătează cu ocazia
instructajelor periodice;
 cursurile de sanminim, organizate pe profiluri de activităţi (pentru personalul unităţilor de
găzduire publică, piscinelor, băilor publice, unităţilor de înfrumuseţare, unităţilor alimentare
etc.) având ca scop pregătirea cursanţilor pentru păstrarea şi promovarea sănătăţii lor şi a celor
cu care intră în contact sau îi deservesc în decursul acţiunilor pe care le desfăşoară;
 cursurile “şcoala mamei”, care se adresează atât viitoarelor mame cât şi tinerelor mame având
drept scop acumularea unui bagaj de cunoştinţe privind regimul de viaţă, igiena femeii în
perioada gravidităţii şi lăuziei, alimentaţia sugarului şi a copilului mic, baia şi înfăşarea
sugarului, tulburările de digestie ale sugarului, afecţiuni ale nou-născutului şi ale copilului mic,
importanţa controlului medical atât al gravidei cât şi al copilului sănătos, sau la apariţia primelor
semne de boală, importanţa vaccinării etc.;
 concursurile cu scopul de informare şi educare a populaţiei prin participarea activă a
acesteia;
 cursurile diferenţiate pe categorii de bolnavi: sfatul medicului diferenţiat şi individualizat
(indicaţii privind regimul igieno-dietetic, tratamentul medicamentos, îngrijirea corectă a
bolnavului); convorbirile pe teme de dietetică; consultaţia profilactică pe grupuri omogene de
bolnavi.

Etapele planificării şi evaluării educaţiei pentru sănătate:

1. identificarea şi caracterizarea consumatorilor;

2. identificarea nevoilor şi ierarhizarea lor;
3. formularea de scopuri şi obiective strategice teoretice;
4. identificarea resurselor pentru formarea comportamentului favorabil sănătăţii;
5. elaborarea conţinutului şi alegerea metodelor de folosit;
6. acţiunea propriu-zisă de influenţare, de formare de atitudini, comportamente;
7. evaluarea rezultatelor procesului – continuă, imediată, de etapă, terminală

Programele de promovare a sănătăţii vor viza reducerea comportamentelor de risc, respectiv a

fumatului, consumului de alcool şi droguri, a comportamentului alimentar şi sexual deficitar şi vor
încuraja practicarea comportamentelor protective (exerciţiul fizic, relaxare, etc…). Programele de
prevenţie trebuie să respecte anumite principii care, totodată vor fi adaptate în funcţie de nivelul şi tipul
programului de prevenţie.

Principiile programelor de prevenţie

1. Tulburările clinice sunt determinate de relaţii complexe cu factorii de risc

2. Expunerea la mai mulţi factori are efecte cumulative şi interactive
3. Boli/disfuncţii diferite au factori de risc similari
4. Importanţa factorilor de risc diferă în funcţie de stadiul de dezvoltare a persoanei

25
5. Promovarea factorilor de protecţie diminuează efectul factorilor de risc
6. Prevenţia eficientă solicită intervenţii coordonate în domenii diferite
7. Acţiunile de combatere a factorilor de risc trebuie să fie iniţiate înaintea instalării disfuncţiilor/bolii
8. Programele de prevenţie trebuie să încorporeze datele cercetărilor din domeniu
9. Programele de prevenţie trebuie să vizeze în aceeaşi măsura efectele de scurtă durată cât şi cele de
lungă durată
10. Programele de prevenţie trebuie adaptate la tipul şi nivelul de intervenţie.

Nivele de realizare a programelor de prevenţie:

 Guvernamental (măsuri legislative şi politici sanitare)

 Comunitar (măsuri la nivelul unui judeţ, oraş, cartier)
 Organizaţional (măsuri la nivelul instituţiilor, şcolilor, organizaţiilor profesionale)
 Grup (adolescenţi, soldaţi, prizonieri, abuzatori)
 Individual
Tipuri de programe de prevenţie:

 Primară (vizează intervenţii la nivel populaţional, înainte ca orice disfuncţie sau tulburare să se
manifeste).
 Secundară (urmăreşte identificarea grupurilor, situaţiilor de risc şi acţionarea asupra lor în
scopul reducerii riscului de apariţiei a bolii).
 Terţiară (se realizează de obicei în mediul clinic, prin abordarea factorilor de risc la persoanele
bolnav, în scopul preveni recăderilor şi cronicizării bolii şi a unei recuperări mai rapide.

Indicatori utilizaţi pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiei (speranţa de viaţă, mortalitatea,
morbiditatea) si calităţii vieţii (DALY).

Indicatori propuşi de Uniunea Europeană pentru a fi utilizaţi în monitorizarea stării de sănătate a

comunităţii, 1997
A. INDICATORI AI STĂRII DE SĂNĂTATE
1. Speranţa de viaţă
- speranţa de viaţă la diferite vârste
- speranţa de viaţa în condiţii de sănătate
2. Mortalitate
- mortalitate generală
- mortalitate pe cauze de deces
- rate de supravieţuire
- mortalitate infantilă
- anii potenţiali de viaţă pierduţi (APVP sau termenul din engleză PYLL)
26
3. Morbiditate
- morbiditate specifică; prevalenta, incidenţa pentru unele boli
- morbiditate profesională
4. Calitatea vieţii
- DALY – ani de viaţă corectaţi după incapacitate (Disability Adjusted Life Years)
- alţi indici – QALY – evaluare economică

B. INDICATORI AI STILULUI DE VIAŢĂ

1. Consumul de tutun
2. Consumul de alcool
3. Consumul de droguri
4. Dieta

C. INDICATORI DE CARACTERIZARE A CONDIŢIILOR DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ

1. Rata de angajare/şomaj
2. Condiţii ale mediului de muncă
- proporţia persoanelor cu expunere, la substanţe cancerigene şi alte substanţe periculoase
- frecvenţa accidentelor şi bolilor profesionale
3. Indicatori de caracterizare a condiţiilor de locuit (habitat)
4. Indicatori de caracterizare a condiţiilor de mediu înconjurător
- poluare aer
- poluare apă
- alte tipuri de poluare
- radiaţii
- expunere la substanţe cancerigene sau alte substanţe dăunătoare în afara locului de muncă

D. PROTECŢIA SĂNĂTĂŢII
1. Surse de finanţare
2. Resurse umane
3. Cost/bolnav internat
4. Cost medicamente/bolnav internat

E. CARACTERISTICI DEMOGRAFICE ŞI SOCIALE

1.Sex
2. Vârstă
3. Starea civilă
4. Loc de rezidenţă
5. Educaţie
6. Venit
7. Subgrupuri populaţionale defavorizate

Setul de indicatori propuşi pentru evaluarea „profilului stării de sănătate al unei comunităţi”

Caracteristici socio-demografice
1. Distribuţia populaţiei după vârstă şi grup etnic
2. Numărul şi protecţia persoanelor de peste 25 ani cu nivel educaţional mai mic decât liceul
3. Distribuţia în funcţie de venitul mediu al gospodăriei
4. Proporţia copiilor sub 15 ani cate trăiesc în familii aflate sub pragul sărăciei
5. Rata şomajului
6. Numărul şi proporţia familiilor monoparentale
27
Starea de sănătate
7. Rata mortalităţii infantile
8. Rata specifică şi rata standardizată a mortalităţii pentru toate cauzele de deces şi separat prin
boli cardio-vasculare, cancer pulmonar, cancer de sân, accidente de trafic, accidente de muncă,
sinucideri după vârstă, sex şi grup etnic
9. Incidenţa SIDA, rujeolă, tuberculoză, sifilis după vârstă, sex şi grup etnic
10. Proporţia naşterilor la adolescente (10-17 ani) din totalul naşterilor
11. Numărul şi rata abuzurilor confirmate în rândul copiilor
Factori de risc asociaţi sănătăţii
12. Proporţia copiilor în vârstă de 2 ani care au făcut toate vaccinurile recomandate
13. Proporţia populaţiei fumătoare după vârstă, sex şi grup etnic
14. Proporţia populaţiei de peste 18 ani care suferă de obezitate
15. Numărul episoadelor în care s-a constatat depăşiri ale limitelor admise pentru poluarea aerului
şi tipul poluării

În România primele cauze care determină povara bolii sunt:

• bolile aparatului cardiovascular
• tumori maligne
• tulburări mentale şi de comportament
• accidente, traumatisme, otrăviri
• bolile SNC
• bolile aparatului digestiv
• bolile aparatului respirator
• bolile infecţioase
malformaţii congenitale

28