1

Psihologie
Sapt 8

1. Terminologie: factori, sănătate/boală,

sanogeneză, trauma psihică, adaptare psiho –
fiziologică, exprimare, emoţii, pulsiune
(instinct), imitaţie, identificare, simptome
psihosomatice (spasm, HTA, vertij versus
mânie, agresivitate)
Arie de preocupări. 2. Relaţii asistent medical – pacient:
Ore 4 Sapt 8
interacţiune socială; afiliaţie (proximitate
fizică, contact prin priviri, răspunsuri calde,
prietenoase); autostima şi egoidentitate
(acceptarea autoimaginii de către alţii şi
acceptarea imaginii pe care o au alţii despre
sine); comunicarea diagnosticului de boală,
empatie, motivaţia de a fi „pacient”.

CE ESTE SANOGENEZA?

SANOGENESIS : (sanos=sanatate, constructia sanatatii) se ocupa cu mecanismele de

intretinere si refacere a sanatatii.

SANATATEA este o stare in care functia dinamica de homeostazie este neafectata si

asigura functia optimala de relationare productiva cu ambientul. Sanatatea defineste o
stare de echilibru in toate planurile : fizic, mental, emotional, social si ambiental.

Sanogeneza adaptarii şi profilaxia – terapia stresului (dis-tresului) şi patologiei stres-

dependente  este formulată de prof. dr. Hans Selye:
 2

“Cea mai mare provocare a umanităţii în prezent este de a găsi o filozofie a vieţii, un
cod de comportament, care să confere o bună orientare, nu pentru a evita stresul (ceea
ce este imposibil), ci pentru a-i face faţă cu scopul de a dobândi sănătate, viaţă lungă
şi fericire” (Selye – 1976).

Constructia sanatatii (sanogeneza) si implicit a longevitatii se realizeaza prin:

dezvoltarea adaptarii (mod de viata sanatos + managementul distresului), prin
activare cerebrala, reconstrucţie biologica, toate acestea avand la baza  alimentatia
sanogenetica si cultura fizica.

FACTORII CARE NE INFLUENTEAZA STAREA DE SANATATE :

27% mostenirea genetica

19% ambientul

11% sistemul medical

43% stilul de viata

O serie de documente şi recomandari ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii precum “

Strategia pentru Europa privind problemele de sanatate legate de alimentatie, excesul
de greutate şi obezitate, 2008” sustin importanta nutritiei si a  activitatii fizice
periodice.

Sanogeneza prin alimentatie obliga la permanenta hranei sanogenetice (alimente

functionale, integratoare, naturale, biologice, organice). Antichitatea – prin autoritatea
sa medicala, Hippocrate (460-377 i.d.Hr.) ne sfatuia cu mare intelepciune in urma cu
peste 2000 de ani: “Alimentul tau sa fie medicamentul tau si medicamentul tau sa fie
alimentul tau”. Sanogeneza prin miscare – educatie – cultura  fizica, prin exercitiu-
antrenament ne este relevata de asemenea din antichitate  “Daca practici exercitiile
fizice nu ai nevoie sa recurgi la ajutorul medicamentelor” Abu Ali Ibn-Sina, latinizat
Avicenna (aprox. 980- 1037 d.Hr.), filozof şi medic tadjic-persan.
 3

Trauma psihică – cum răspunde corpul și mintea noastră la un eveniment

traumatic

Trauma psihologică este generată de evenimente deosebit de tulburătoare – așa

cum este și nașterea prematură pentru o parte dintre părinți și bebeluși – ce spulberă
sentimentul de securitate, făcându-i să se simtă neputincioși, copleșiți, speriați, fără
speranță, neavând certitudinea zilei de mâine. Ceea ce determină dacă evenimentul
este unul traumatizant sau nu, nu sunt doar factorii situaționali obiectivi,
ci experiența emoțională subiectivă, ce face pesoana să se simtă copleșită, în pericol
(ea și/ sau bebelușul, așa cum este în cazul prematurității), complet neajutorată.

Riedesser și Fischer oferă, în Tratatul de psihotraumatologie, următarea definiție

traumei psihice – “o experiență vitală de discrepanță între factorii situaționali
amenințători și capacitățile individuale de stăpînire, care este însoțită de sentimente
de neajutorare și abandonare lipistă de apărare și care duce astfel la o zdruncinare
de durată a înțelegerii de sine și de lume”.

În cazul nașterii premature, dacă se va transforma sau nu într-un eveniment traumatic

ține și de balanța dinamică dintre:

alți factori de risc, care pot diminua și mai mult posibilitățile individuale de

stăpânire a situației, ce vin atât din istoria de viață a mamei, cât și din istoria
apropiată de momentul nașterii: lispa sprijinului familial, absența soțului, acuze din
partea familiei, posibilități materiale reduse, vârsta mică sau prea înaintată a mamei,
istoriculei medical, starea fizică din ziua nașterii, absența unei relații de încredere cu
medicul care a monitorizat sarcina sau inexistența unuia, eventualele complicații ce
pot apărea, posibilitățile medicale și tehnice de asistență ale prematurului,
deteriorarea stării bebelușului, gradul de dezvoltare al copilului în momentul
nașterii.

Cu cât nașterea survine mai devreme, bebelușul are mai puține săptămâni
gestaționale, stă mai mult la terapie intensivă sau are mai multe probleme, cu atât
 4

experiența traumatică se adâncește, intervenind aici și separarea de copil și

imposibilitatea de a-i fi alături, ce sporesc starea de neputință și teama resimțită de
mamă.

vulnerabilitățile persoanei – dobândite sau înnăscute- care pot fi privite ca un

teren fragilizant: anxietate pronunțată, tendințe depresive, un istoric al pierderilor de
sarcină, un alt copil/ copii care o așteaptă acasă, un istoric de viață încărcat negative
în familia de apartenență

absența factorilor protectori – resursele de care dispune persoana pentru

recuperare, cum ar fi lipsa unei structruri de personalitate care să o
ajute (imaturitate, insatabilitate emoțională, toleranță scăzută la
frustrare,incapacitate de a comunica și relaționa), absența unei rețele de suport în
comunitate, a prietenilor și a unei familii suportive, lipsa unui job.

Horowitz și apoi Fischer și Riedesser au descris un model procesul al desfășurării

traumatizării psihice, cuprinzând: momentul situației traumatice (interacțiune a
condițiilor traumatice generate de mediul extern și perspectiva internă, atribuirea
subiectivă de semnificații), al reacției traumatogene post-expozitorii (“înțeleasă
analog unui proces de apărare al organismului, în care acesta caută să distrugă sau să
asimileze un corp străin”) urmată fie de procesul traumatic (atunci când are loc o
perpetuare cronică a reacției traumatice, iar “corpul străin este imposibil de
asimilat”), fie de procesul de vindecare, întremare(atunci când persoana reușeste să
depășească evenimentul). Există mai multe faze ale experienței traumatice, ce pot
servidrept cadru al înțelegerii cursului tipic prin care trece o persoană în urma unui
astfel de eveniment

Faza de șoc

Are loc imediat după evenimentul traumatic, caracteristic acestei faze fiind senzația
de amorțeală, uluire, urmate adesea de negare, cu scopul de apărare a corpului și
minții în fața emoțiilor copleșitoare. Celor ce trec prin aceste experiențe adesea nu le
 5

vine să creadă ce li se întâmplă, sunt împietriți,deconectați emoțional de la ce se

întâmplă în jurul lor. Uneori, persoanele negă chiar și faptul că le-a fost teamă sau s-
au simțit amenințate, se pot comporta ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar ceilalți
pot să creadă că sunt puternice și nu se lasă afectate sau că pur și simplu nu le pasă,
deși sunt doar mecanisme de autoapărare ale psihicului greu încercat. Sunt
caracteristice și forme disociative de experiență – depersonalizare, derealizare –
dedublare de sine ce vine ca o încercare de salvare a psihicului, precum și alterări ale
trăirii timpului (accelerare sau încetinire) sau ale modului de percepție (vederea în
tunel).

Poate dura de la o oră la o săptămână, însă starea de șoc și negare se estompează

treptat, fâcând loc altor emoții și gînduri.

Faza de invazie

În această fază este normal ca persoana afectată să se simtă:

Înfricoșată, anxietată – că același lucru ar putea să se petreacă din nou sau că ar

putea claca, pierzând controlul emoțiilor

Furioasă – legat de ce s-a petrecut, a cui este responsabilitatea, ce a cauzat

evenimentul, lispa de sens a lucrurilor, întrebându-se adesea “De ce eu?”; poate fi
furioasă și pe sine, blamându-se pentru ce s-a întâmplat

Copleșită de tristețe și durere – pentru pierderea suferită, pentru lumea care și-a
pierdut temporar sensul și a devenit înfricoșătoare; de multe ori va simți nevoia să
plângă, plânsul fiind o modalitate de liniștire a minții și corpului, asociată cu
sistemul nervos parasimpatic

Vinovată – că nu a putut preveni, împiedica evenimentul, acționa diferit sau pentru

că a supraviețuit
 6

Neajutorată, vulnerabilă – deorece ceva rău s-a întîmplat și nu a putut face nimic

Rușinată, jenată – că are aceste sentimente și reacții, că nu le poate controla sau că

are nevoie de sprijinul altor persoane

Să se vedă pe sine ca incapabilă sau inadecvată – pentru că nu a reușit să

împiedice sau pentru a că“a lăsat lucrurile acestea să se întâmple”

Ușor iritabilă – ceea ce poate conduce la relații interpersonale tensionate, conflicte

sporite și dezacorduri cu membrii familiei sau alte personae

Să-și pierdă interesului în activitățile obișnuite, să se retragă, izoleze

Să rememoreze experiența – mintea revine din nou și din nou asupra

evenimentului, în încercarea de a înțelege ce s-a întâmplat sau de a realiza dacă ar fi
trebuit să reacționeze diferit

Toate aceste emoții și gânduri,ce pot fi foarte intense, afectează persoana și la nivel
fizic ducând la o serie de simptome fizice ale stresului traumatic, pe care e important
să le recunoașteți pentru a nu vă speria:

Probleme cu somnul, mergând de la insomnie până la vise sau coșmaruri despre

evenimentul traumatic

Tensiune musculară, amețeală, tremurături, dureri de cap, transpirație, stare de

oboseală

Neliniște și agitație, nod în gât

Sensibilitate sporită la factorii de mediu

 7

Schimbări ale apetitului și libidoului

Dificultăți în a raționa, de concentrare, memorare, în a-și aminti anumite lucruri ( în

special aspecte ale evenimentului traumatic)

Nu toți cei ce trec printr-un eveniment traumatic vor experimenta toate aceste reacții
sau le vor trăi cu aceeași intensitate.

Dacă persona afectată nu are un mediu care să încurajeze prelucrarea, nu beneficiază

de suport din partea celor apropiați, prezintă o serie de vulnerabilitățisau nu dispune
de factori de protecție (prezenatte anterior) se va simți copleșită și va recurge din nou
la mecanisme de negare și evitare,putând dezvolta ulterior chiar patologie, nereușind
să treacă către următoarele 2 faze. De asemenea, poate recuge la alcool, mâncare în
exces, droguri, etc. provocându-și senzații fizice mai puternice, cu scopul de a pune în
umbră durerea emoțională.

Faza de acțiune

Este o etapă de prelucrare personalizată a informației traumatice ce invadează, în

care cei afectați se confruntă și acceptă treptat, în ritmul și stilul propriu, ceea ce li s-a
întâmplat, sentimentele de pierdere, durerea. Fitscher și Riedesser spun că are loc
un proces de modificare a schemelor cognitiv-emoționale ale înțelegerii de sine și
de lume de până atunci, până ce “experiența trumatică este integrată în fondul de
cunoaștere schematic durabil al personalității și ciclul de elaborare ajunge la
următoarea fază”.

În timp ce are loc procesarea evenimentului traumatic tulburător, simptomele psihice

descrise anterior, ce durează de la câteva zile până la câteva luni, se diminuează
treptat, dar pot exista momente în care persoana va fi tulburată de amintirile dureroase
sau de emoții- mai ales în prezența unor stimuli similari- însă acestea nu o mai
copleșesc ca la început
 8

Faza de întremare sau încheiere

În această etapă persoana poate să-și reamintească situația traumatică, dar fără să se
simtă copleșită sau fără să se gândească compulsiv la ea. Există acces voluntar la
informații, știe ce s-a petrecut atunci, poate decela între evenimentului traumatic și
prezent, având emoții adecvate.

Pentru că nașterea prematură este un eveniment care survine de multe ori brusc,
pentru care părinții nu sunt pregătiți, care diferă fundamental de ceea ce au sperat să
se întâmple, părinții pot avea toate aceste reacții emoționale și fizice, pe care le putem
considera răspunsuri normale la un eveniment anormal- indiferent de cât de
inadecvate pot părea privitorului din exterior. Acest lucru rămâne valabil și
pentru mamele care știu că vor naște premature – fie au gemeni, tripleți, fie există o
problem legată de sănătatea ei sau de dezvoltarea fătului – deci acolo unde există o
minimă pregătire sufletească și mentală, nicio mamă nefiind cu adevărat pregătită
pentru ce va urma și neintuind la ce să se aștepte.

American Psychological Association, APA, atrage atenția că în urma unui eveniment

traumatic majoritatea persoanelor vor experimenta reacții mai multe luni, recuperarea
necesitând timp.Ținând cont că pe perioada spitalizării bebelușului în unitățile
specializate de asistență medicală NICU, cele mai multe mame se găsesc în primele 2
faze ale experienței traumatice, de șoc si de invazie, este nevoie de o atitudine caldă,
empatică, de ascultare non-judicativă, ca și de îndrumarea mămicilor către un grup de
support sau către consiliere psihologică. Acestea sunt câteva dintre acțiunile pe care
dumneavoastră, ca medici și asistente ce luptați cu toate forțele pentru viața
bebelușilor prematuri, le puteți face pentru recuperarea mămicilor lor.

ALCHIMIE EMOTIONALA

Emotiile sunt parte din noi insine. Desi de multe ori incercam sa le negam, sa le
suprimam sau macar sa le reducem, emotiile ( chiar si cele negative) sunt extrem de
importante pentru supravietuire. Ele ne orienteaza si ne pregatesc corpul pentru a
raspunde mediului inconjurator. Etichetarea acestor emotii ca fiind ,,negative”, ,,rele”,
 9

,,periculoase” ne va determina – din pacate-  sa facem eforturi pentru a scapa de

ele. Cuprinsi de valul neplacut al sentimentului negativ,  cautam modalitati cat mai
rapide de a iesi la suprafata. Ca un om care nu stie sa inoate si se ineaca, avem
tendinta de a ne zbate haotic pentru o gura de aer  incercind sa negam, sa evitam sau
sa ascundem sentimentul negativ. Incercarea de a scapa cu orice prêt de aceste emotii
nu va face insa decat sa le intareasaca…

In mod natural, emotiile negative sunt autolimitate. Ele isi indeplinesc rolul si apoi se
estompeaza , pe masura ce am inteles si actionat in concordanta cu ,,sfaturile” lor.
Caci oricat ar fi de neplacute, ele exista cu un scop. Organismul uman le foloseste ca
mijloc de ghidare al vietii noastre. Ca o hartie de turnesol care se coloreaza diferit,
spectrul emotional va vira catre anumite nuante in functie de mediu . Ph-ul vietii
noastre este reflectat de nuanta emotiilor pe care le resimtim: un mediu bun, o
actiune ,,hranitoare” , ,,nutritiva”, va determina emotii resimtite ca pozitive. Asa cum
o planta se indreapta spre lumina, sau o celula se apropie de mediul nutritiv –
existenta acestui ,,tropism”  natural  a fost demonstrata de  experimentele lui Bruce
Lipton- si noi ne apropiem de ceea ce ne face bine si ne indepartam de ceea ce este
nociv. Modalitatea prin care functioneaza acest mecanism este fie prin   informatiile
pe care le avem ( ne aparam de soarele puternic chiar daca nu simtim disconfort in
momentul respectiv )  , fie prin emotiile pe care le percepem. Acest al doilea
mecanism functioneaza la nivel subconstient si- de multe ori- intra in contradictie cu
nivelul mental. Caci ,,etichetarea” emotiilor neplacute ca fiind ,,negative” ,
,,periculoase”, ,,incontrolabile” ne va face sa actionam impotriva lor si nu urmandu-le
sfatul…Este o actiune care seamana cu medicina allopata: incercam sa scadem
durerea, sa suprimam simptomul, desi acestea sunt semnale de alarma cu care ne-a
dotat natura si care au rolul de a ne atrage atentia asupra unor lucruri care nu
functioneaza bine, asupra unor pericole care ar trebui indepartate. Suprimarea sau
ignorarea semnalului de avertizare de la bordul masinii nu va repara insa carburatorul
stricat ci dimpotriva: ne va face sa ratam sansa de a ne opri si de a rezolva defectiuni
care , nerezolvate la timp, se vor amplifica ! In acelasi mod, reactia noastra la
perceperea sentimentelor negative, ar trebui sa fie cea de a incerca sa intelegem ca
suntem pe un drum gresit, ca ceva trebuie reajustat. Ar trebui sa facem eforturi de a
intelege semnalul de avertizare pe care ni-l  da emotia, si de a actiona in consecinta.
 10

Modul impropriu de raportare la emotiile negative nu vine numai din faptul ca le

percepem  ca fiind neplacute, ci si din felul in care am ,,invatat” de la parintii sau
mediul nostru ca trebuie sa le indepartam. De exemplu: copiii care au fost admonestati
sau dezaprobati in momentul in care isi manifestau sentimentele negative, vor invata
ca exista   emotii care ,,sunt  gresite” si vor concluziona ca atunci cand le simt,  ,,ceva
este in neregula cu ei” . Acesta este modelul de functionare emotional al lui Natrium
Muriaticum, care va inhiba exprimarea emotionala si la varsta adulta, considerand ca
prezenta acestor emotii in sine este confirmarea faptului ca el este nemeritoriu.  Sau
al Staphysagriei , care va retine furia in sine -dar pe care o va elimina prin supape de
tip ,,sado-masochist “ sau ,,working-out”. Daca am crescut in familii in care modelul
cultural impune blocarea emotionala ( familii in care ,,barbatii nu plang” sau in care
exprimarea emotionala este ,,semn de slabiciune”) vom fugi de toate situatiile in care
ni se activeaza emotii puternice sau  vom ineca emotiile in rationalizare si in
„despicarea firului de par in patru, cinci sau o suta” , in functie de intensitatea emotiei
si de gradul de amenintare pe care il percepem …

Daca negarea, reprimarea sau evitarea emotiilor negative sunt conduite paguboase,
atunci cum ar trebui sa reactionam in fata senzatiei de disconfort pe care o resimtim
uneori? ,,Daca furia  ne va face sa ne pierdem mintile si sa facem lucruri pe care le
vom regreta ? Daca tristetea ne va cufunda in abisuri din care nu vom mai putea iesi?”

Pentru a putea gasi metodele de management corect emotional, ne-am putea ajuta de
comparatia activitatii mentale /emotionale cu cea a organismului nostru fizic, caci
suntem (in egala masura) minte, suflet si corp, iar legile de functionare ale celor trei
niveluri existentiale sunt aceleasi. In cazul corpului fizic uman, exista intr-adevar
pericolul ( foarte mic) ca febra – de exemplu- care este de fapt un mecanism de
aparare in fata unei invazii microbiene si care creste eficienta sistemului imunitar, sa
depaseasca o anumita valoare si sa devina perciculoasa in sine. Dar acest lucru se
intampla rarisim si numai daca agresivitatea agentului patogen este extrem de mare.
In rest insa, in marea majoritate a sindroamelor febrile, cresterea temperaturii
corporale nu trebuie combatuta, pentru ca vom inactiva  astfel principalul mecanism
de aparare antimicrobiana. In mod asemanator,  In cazul emotiilor negative,
inhibarea/negarea acestora ne va impiedica sa rezolvam problema pe care ne-o
semnaleaza. Desigur ca in cazuri acute, de furie puternica de exemplu, putem avea
nevoie de actiuni care sa ,,moduleze” furia. Dar acest lucru nu inseamna suprimarea ei
 11

,ci exprimarea in forme ,,modulate” de ratiune. ,,Antitermicul” administrat in aceste

cazuri nu are rolul de a ne impiedica sa simtim  febra, ci de a controla modul in care
ea afecteaza persoana in sine sau pe cei din jur.

In incercarea de a ,,modula” , de a ,,manageria” emotiile negative, primul pas este

intelegerea emotiei pe care o percepem. Obisnuiti de mici sa sublimam emotiile
negative, unora dintre noi le este greu sa defineasca exact ce fel de emotie simt.
Putem avea impresia ca suntem plictisiti, cand- de fapt- ceea ce simtim este tristete,
sau nemultumire, sau ,,aplatizare emotionala”… De altfel, emotiile se transforma,
sublimeaza din una in alta, in functie de modul in care ne raportam la ele, in functie
de modul in care le ,,etichetam”, in functie de modul in care le interpretam si vrem sa
le manageriem.

Exista o adevarata ,,alchimie emotionala” , o transformare a emotiilor , o cascada de

reactii , de succesiuni emotionale- pe care le urmam conform unui pattern pe care l-
am dezvoltat in decursul timpului. Faptul ca am reusit astfel sa modificam o emotie pe
care am considerat-o intolerabila, transformand-o in sfarsit intr-un sentiment mai usor
de acceptat, ne-a validat acest mod defectuos de a ne raporta la emotii. In felul acesta
ne-am indepartat insa de  ,,sfatul” pe care emotia originala il avea pentru noi.
Percepand abia emotiile derivate , ne ratacim in hatisul transformarilor emotionale si
nu mai intelegem de ce ne simtim asa, nu mai invatam nimic ,ne consideram
,,anormali” sau ,,incontrolabili”…

Asa ca primul pas pe care ar trebui sa il facem in fata unui sentiment neplacut este sa
intelegem ce anume simtim. Inteligenta emotionala, adica intelegerea modului in care
simtim noi si cei din jur, nu este o calitate nativa. Ea se dezvolta in copilarie, in cazul
in care mediul in care am crescut ne-a validat emotiile, ne-a permis intelegerea si
recunoasterea acestora. Este ,intr-un fel, ca si invatarea cititului si scrisului. Trebuie sa
recunoastem literele pentru a putea citi cuvinte, propozitii, fraze sau …opere literare.
Caci spectrul emotional uman este, intr-adevar, o opera literara….

Daca nu am avut parte de astfel de lectii in copilarie, va trebui sa apelam din nou la
cea mai ,,sincera” si ,,nedisimulata” parte a noastra: corpul fizic. In el se exprima
toate emotiile noastre iar exprimarea aceasta este directa, obiectivabila: contracturi,
rigiditati, ritm cardiac, inrosirea/paloarea fetei, transpiratie, tremuraturi, amorteli,
vasodilatatie/vasoconstrictie, etc. Toate aceste simptome sunt obiectivari ale
 12

hormonilor declansati odata cu gandurile si sentimentele noastre. Intelegerea

acestei ,,harti corporale” ne va ghida in cunoasterea de sine …

Urmatorul pas va fi intelegerea sensului pe care il are emotia. Caci ea are un sens, are
un scop. Intelegand si acceptand ,,sfatul” acesteia, vom putea reajusta directia in care
ne indreptam, prioritatile pe care le avem, necesitatile pe care le ignoram, dorintele pe
care nu le implinim…

Odata inteles motivul aparitiei emotiei negative, vom cauta modalitati cat mai
potrivite de actiune, de reorientare, de exprimare. In felul acesta vom fi in sfarsit fideli
noua insine, vom actiona in concordanta cu adevarul nostru interior, tinand cont de
noi si de ceilalti, de interesul nostru pe termen scurt si pe termen lung. Iar acest
comportament va face inutile -si va inactiva astfel- emotiile negative. Acesta este
modul productiv  de a manageria sentimentele neplacute.

FRICA-FURIE-TRISTETE-DEPRESIE-APLATIZARE AFECTIVA

STIMULUL PRIMAR: NOUTATEA

Cascada emotionala incepe intotdeauna cu un stimul: actiunea unui agent din mediu
care nu exista in starea de echilibru relativ in care ne aflam. Fara stimul, nu exista
reactie. Stimulul poate fi diferit: o schimbare de mediu, o actiune, o persoana, o
intalnire, orice…

Stimulul reprezinta deci o ,,noutate” , ceva ce a intervenit asupra noastra, ceva ce are
capacitatea sa ne afecteze, o schimbare pe care simturile noastre o percep.   Sa ne
imaginam ca deschidem ochii intr-o dimineata si ne trezim intr-un mediu nou,
nefamiliar.  In mintea noastra, odata cu primul licar al constientei, apare gandul:,, nu
recunosc nimic in jur! “  Se elibereaza serotonina, hormon produs de  creier, care va 
activa  rapid nivelul constientei: apare atentia, concentrarea. Ochii scruteaza decorul,
urechea ,,se ascute”, mintea sta la panda… de aici incolo, urmeaza scenariul
interpretarilor pe care le dam perceptiilor noastre.

A.)   FRICA

MECANISMUL SI SCOPUL FRICII

 13

Prima preocupare a fiintei umane aflata in fata necunoscutului este, desigur,

supravietuirea. Asa ca urmatorul gand va fi: ,, Oare exista pericole?” Acest gand , de
cele mai multe ori izvorat la granita dintre constient si inconstient, strabate mintea in
fractiuni de secunda, asemenea unui cadru din pelicula fotografica.  Inainte poate sa il
cuprindem in granitele constientei, corpul nostru reactioneaza la el.

Perceperea unor semne de pericol va declansa un impuls nervos care se  propaga catre
hipotalamus( aflat sub emisferele cerebrale) ,  de unde, pe calea axului hipotalamo-
hipofizo-suprarenalian, se va transmite la suprarenale, glande care sunt responsabile
de eliberarea unor hormoni ce ne pregatesc organismul pentru aparare, adica pentru
cele doua actiuni fizice active pe care le avem la dispozitie in caz de pericol: fuga sau
lupta! Suprarenalele vor elibera in acest scop adrenalina, hormon care ne va pregati
corpul pentru actiune: se va produce vasodilatatie musculara( largirea vaselor, astfel
incat sangele sa ajunga la muschi in cantitate mai mare), vasoconstrictie in zona
organelor interne ( micsorarea circulatiei in zona acestora pentru asigurarea de
rezerve suplimentare de sange pentru aparatul locomotor) , tahicardie ( cresterea
numarului de batai ale inimii pe minut pentru a pompa sangele necesar), ritm
respirator crescut (pentru a elimina dioxidul de carbon rezulat in urma metabolismului
crescut) ,midriaza ( largirea  pupilei) pentru a creste scanarea vizuala. Aceste pregatiri
ale corpului sunt percepute de persoana in cauza, fiind considerate de catre noi toti
expresia fricii: inima bate mai repede, fata paleste, respiram agitat si superficial, ne
tremura mainile si picioarele.  Aceste modificari ale corpului, cronicizate, pot fi
raspunzatoare de bolile pe care psihosomatica ( stiinta transformarii emotiei in boala)
le atribuie fricii: afectiunile renale de exemplu, se coreleaza cu un nivel crescut al
adrenalinei, cu tensiune arteriala crescuta si vasoconstrictie renala care scade filtrarea
glomerulara.

In apropiere de hipotalamus si in stransa legatura cu acesta se afla centrul emotiei

(amigdala)  astfel incat, in acelasi moment cu modificarile corpului simtim si emotia :
teama. Daca teama depaseste o anumita intensitate, atunci se produc  alte modificari
in corp: vasoconstrictia (scaderea fluxului de sange)  apare  la nivelul creierului, ceea
ce va determina ,,blocarea” acestuia si a intregului corp. . Acesta este motivul pentru
care spunem de multe ori: ,,am incremenit de frica”, sau ,,m-am blocat de frica”,
sau ,,mi s-a golit mintea de frica”.Este un alt mecanism de supravietuire cunoscut in
lumea animala: ,,sa faci pe mortul”.
 14

Mai mult decat atat, teama poate apare si prin folosirea unui scurt-circuit declansat  la
vederea /auzul unor dusmani naturali  :  sarpe de ex emplu. In acest caz ea se produce
prin impuls direct de la nivelul paleocortexului (,,creierul primitiv”) , fara sa mai fie
nevoie de aparitia gandului  produs de neocortex,  creierul nou. Acest mecanism se
regaseste la toate vietuitoarele prevazute cu sistem nervos central si este determinat
genetic .

Specific omului  modern  este insa mecanismul complex , care include gandul, mai
ales in conditiile in care ,odata cu dezvoltarea societatii umane, dusmanii naturali au
fost indepartati din mediul apropiat.  Principalul mecanism de supravietuire al speciei
umane este  adaptabilitatea: gasirea de solutii, de alternative foarte variate de aparare.
Dotati cu un fizic precar ( daca ne comparam  cu   mamiferele  din jur) oamenii au
compensat prin dezvoltarea creierului fragilitatea cu care i-a inzestrat natura. In fata
amenintarii,  corpul insusi alege diferit,in functie de gradul pericolului: evaluarea
rapida a situatiei va declansa raspunsul de tip activ ( fuga sau lupta) sau pe cel pasiv
( ,,playing dead”). Pariind pe sansele noastre, avand deci asteptari pozitive , vom
alege lupta,actiunea deplina. Asteptarile pozitive , anticiparea unei recompense ( a
succesului) ,determina eliberarea de dopamina din creier. Acest hormon este
raspunzator de cresterea fortei de contractie a inimii si de o coordonare mai buna a
sistemului motor ,  precum si de o sporire a capacitatii de a lua decizii.  Este chiar
asociat cu o stare de placere ( asa se explica succesul trenuletelor de tip montagne-
russe sau bungie-jumping). Acestea sunt motivele pentru care, in situatii speciale
suntem capabili de performante speciale. Suntem astfel bine echipati pentru a  porni in
lupta cu agresorul.

.  In cazul in care percepem insa  un pericol foarte mare, cand teama depaseste o
intensitate prag, organismul alege sa ,,incremeneasca “. In acest caz nu ne mai simtim
picioarele, inima parca se opreste, atentia este scazuta, capacitatea de rationalizare
scade.  Blocajul ne da sansa sa supravietuim prin neatragerea atentiei agresorului. O
sansa mica, pe care insa o jucam in ultima instanta.

REMEDII ALE FRICII

Astfel de sentimente si gandurile asociate lor le regasim la cateva remedii

caracteristice, remedii a caror administrare este foarte eficienta in astfel de situatii:
 15

  Stramonium: frica asociata cu reactie activa de tip lupta -dusa la extrem. Teama
intensa ( ca si cum ar fi lasat singur in padure) insotita de agitatie extrema…loveste,
tipa, musca, etc.

Argentum nitricum: frica mai difuza (de tip anxietate) iar actiunea este de tip ,,fuga” :
dezvolta fobii de situatii din care fuge (inaltime, tuneluri, aglomeratie,etc)

Gelsemium: frica paralizanta. Tremura, nu se misca, paleste…blocaj.

Iata deci ca frica este un mecanism complex si important de aparare. In urmatoarea

etapa, frica se va metamorfoza in furie sau va vira spre disperare, in functie de modul
in care apreciem gravitatea pericolului si sansele de aparare.

B.) FURIA

MECANISMUL SI SCOPUL FURIEI

Provine din frica.

Este o emotie  sincera, onesta! Nu disimuleaza nimic, este directa…o aparare pura!
Ne infuriem atunci cand suntem prejudiciati. Atunci cand ni se ia ceva pretios sau
atunci cand doar suntem amenintati ca vom fi privati de un bun/drept/placere/sistem
de valori .  Este deci o aparare, dar una care ne impinge la actiune. Nu poti fi furios
fara sa actionezi : inima iti  bate puternic, fata se inroseste, muschii se tensioneaza…
adrenalina la cote inalte.

Adrenalina este eliberata si in frica.  Pe buna dreptate se spune ca,, agresivitatea este
masura  fricii”! Furia este emotia care se succeda fricii ( in cazul in care suntem
amenintati), si care ne asigura energia necesara  luptei.  Energia pe care o furnizeaza
organismului produce in noi  o presiune enorma: vorbim mai tare, gesticulam, ne
miscam rapid…chiar daca nu sunt foarte bine gandite, actiunile pe care le facem
avand ca si combustibil furia sunt rapide, puternice, agresive.  In circumstante
acute,amenintatoare de viata, energia suplimentara este benefica si se numeste curaj.
Ne putem apara pe noi sau pe cei apropiati noua, uitand de frica , anuland instinctul de
conservare care in mod normal ne-ar impiedica sa ne angajam in lupta. Desi nu ne
luam ragazul de a gandi, genul acesta de actiuni al caror scop este apararea proprie
sau a celor din jur este meritorie.
 16

In cazul in care viata nu ne este amenintata direct (noua sau semenilor nostri )si  nu ne
luam ragazul de a analiza optiunile de actiune pe care le avem precum si consecintele
lor, avem sanse foarte mari sa actionam gresit. Caci furia este o emotie atavica, veche,
existenta  cu siguranta la toate mamiferele.  Modularea efectelor ei, a actiunilor la care
ea ne impinge este insa specific umana. Am invatat in cursul evolutiei ca furia este
energie pura, animalica, dar ca directia in care ea poate fi folosita ar trebui sa fie
rezultatul unei evaluari cognitive,rationale.  Daca in urma analizarii situatiei ajungem
la concluzia ca ne putem apara prin anumite actiuni, atunci acestea vor fi modulate de
ratiune, astfel incat sa ne asigure sansele maxime de aparare sau recastigare a
dreptului nostru . Actiunile rezultate in urma modularii furiei se constituie in modul
corect de a ne apara drepturile respectand  in acelasi timp drepturile celorlalti , si care
se numeste ,,asertivitate”. Motto-ul asertivitatii este: ,,imi apar drepturile, dar dreptul
meu se termina acolo unde incepe dreptul tau!”

REMEDII ALE FURIEI

Exista remedii specifice persoanelor care isi exprima furia rapid, fara sa gandeasca  ,
care nu isi moduleaza productiv actiunea solicitata de manie:

Hepar sulphur: este o persoana cu un prag de sensibilitate la agresiune foarte scazut.

Il deranjeaza orice stimul puternic: lumina puternica, zgomote intense, etc. Desigur ca
alte tipuri de stimuli agresivi ( jigniri, agresiuni fizice, etc) vor fi cu atat mai mult
percepute ca intolerabile. Va avea deci tendinta de a reactiona puternic sub actiunea
furiei brusc declansate: frecvent va spune:,,imi venea sa dau foc!”. De altfel chiar este
un remediu care functioneaza  bine in caz de piromanie.

Agaricus: este remediul eroilor dar si al tortionarilor ( ca si cele doua fete ale unei
monede, exprimarea directa a furiei poate face din persoana respectiva un erou sau un
antichrist, totul in functie de ,,scopul” reactiei si, in ultima instanta, de valorile
,,morale “ ale societatii).  Discursul lor interior este : ,,omoara sau vei fi omorat!”.
Provin din medii agresive, fiind  copii care au fost agresati si pusi in pericol frecvent,
copii care au supravietuit in situatii exceptionale. Aspectul pulsional al furiei lor este
determinat deci de istoricul traumatizant.

Belladonna: furie brusca,rapida si intensa. Simptomele somatice, fizice, pe care le

trateaza acest remediu sunt exact simptomele corporale ale furiei: debut brusc,fata
 17

rosie, tensiune arteriala crescuta rapid, temperatura corporala crescuta, pupile

dilatate,gura uscata…

Nux vomica: furie produsa de lucruri marunte: intarzieri, blocaje in trafic, etc.
Reactioneaza rapid, exprimandu-se verbal destul de agresiv, dar nu sunt agresivi la
nivel fizic.

MANAGEMENTUL  GRESIT AL FURIEI

Marea provocare a furiei nu este abolirea ei, negarea sau diminuarea cu orice prêt.
Modul in care ar trebui sa manageriem furia este alegerea corecta a actiunii prin care
energia ei se va consuma. Caci ea asta cere: actiune.

1) Negarea sau inhibarea furiei este unul dintre motivele cele mai importante ale
problemelor psihice si ale bolilor fizice. Caci aceasta energie puternica este inchisa in
noi si acoperita cu un capac opresiv care va fi supus unor presiuni tot mai mari.
Rezultatul va fi inchiderea comunicarii noastre cu exteriorul, in incercarea de a pastra
etanseitatea capacului.

Inchiderea in sine a furiei poate fi urmata  de prelucrarea acesteia, ceea ce impiedica
transformarea ei in ura, dar va naste alte sentimente, considerate mai ,,tolerabile”.  
Pretul platit este insa mare: energia negativa inchisa in noi va eroda , va agresa
propriul sine.  Multi psihologi considera, de altfel, ca depresia este furie intoarsa spre
sine. Incapabili si ne exprimam furia in exterior ( de teama consecintelor mai ales) ,
vom intoarce catre propriul sine energia restanta, acuzandu-ne in secretul
subconstientului nostru pentru modul gresit in care ceilalti ne-au tratat. Si intr-un fel,
chiar avem o vina…

Motivul temerii de a exprima furia este diferit. Ne putem teme ca sporim agresiunea
( copilul batut care nu poate riposta-Anacardium ), ne putem teme ca pierdem
persoana agresoare si ca nu putem trai fara ea ( sotia dependenta material/emotional ,
care accepta un sot abuziv-Carcinosinum) sau putem considera tirania indreptatita
( sotia care accepta un sot agresiv dar ,,iubitor”-Staphysagria) , etc .

Carcinosinum :  nu isi exprima furia fata de persoanele care il domina  deoarece 

presupune ca aceasta exprimare  il  pune in pericolul de a pierde persoana ce l-a ranit
si  nu se crede  capabil sa traiasca fara acea persoana.  In consecinta  va  ajunge la
 18

concluzia ca trebuie sa faca  si mai multe eforturi pentru a multumi acea persoana.  In
incercarea de a-si  imbunatati   stima de sine  prejudiciata , va  dezvolta  mania
perfectiunii si  va  munci enorm pentru a-si depasi propriile limite si pentru a multumi
persoana dominatoare. Isi va  asuma responsabilitati pe care vrea  sa le duca la
indeplinire la perfectie. Se impinge  pe sine dincolo de limitele umane. (Pot fi copii cu
parinti severi , dominatori si pretentiosi pe care incearca sa ii multumeasca, sau la
maturitate pot fi mame  care isi cresc copiii, au serviciu, se dezvolta intelectual,etc, de
obicei cu un sot revendicativ si neimplicat, jongland zilnic cu toate aceste
responsabilitati. ) Cand insa aceste limite vor fi depasite, persoana Carcinosinum  va 
intra in depresie, depresie care o  opreste din febrilitatea cu care vrea  sa isi
dovedeasca sie  insesi si celuilalt  ca este meritorie. In acest caz, depresia ii blocheaza
mecanismul compulsiv de compensare a self-esteem-ului scazut, obligandu-o  la
reflectie. Daca va profita de aceasta oprire si va  intelege ca nu ar trebui sa accepte de
la persoanele din jur comportamente care o  prejudiciaza, daca  va  alege sa lupte
pentru drepturile ei, daca va  dezvolta asertivitatea si latura ludica a vietii, la iesirea
din depresie va  merge pe un drum mai putin perfectionist .  Isi va putea asuma
eventuala pierdere a persoanei dominatoare, se va vedea capabila sa traiasca prin sine,
imbunatatindu-si de data asta pe cai corecte, pretuirea de sine…

Daca insa nici depresia nu o va determina sa reevalueaza corect lucrurile, sa gaseasca

greseala de gandire care a adus-o aici, vor exista premise ca boala( din care este si
preparat remediul-cancerul ) sa o puna in aceeasi situatie. De data aceasta aflata
contra-timp, fiind obligata sa inteleaga  ce are de pierdut cu adevarat odata cu viata,
va avea ocazia sa realizeze care sunt cu adevarat propriile dorinte, propriile modalitati
de implinire. De altfel, cancerul este asociat cu persoanele care s-au indepartat de
sine, care au preluat sistemele de valori ale altora, care nu au fost fidele  cu ele insele.

Staphysagria, remediul furiei reprimate, are un alt motiv pentru reprimarea furiei: 
convingerea imuabila ca ,,trebuie sa te supui autoritatii”.  Accepta umilirea,
pedeapsa, fara sa se revolte .  Agresiunea persoanei autoritare asupra Staphysagriei
este perceputa de aceasta ca fiind indreptatita, considerandu-se in sinea ei vinovata
pentru tot felul de ,,pacate” mai mult sau mai putin existente, pe care le-a facut acum,
ieri sau in urma cu 10 ani.  Este considerata de catre homeopatii psihanalisti ca fiind
remediul  masochismului sau al sado-masochismului, corespunzand pacientilor  care
par a se simti iubiti de persoanele care ii agreseaza. In cazul copiilor, parintii le
 19

descriu comportamentul prin termenii: ,,cauta bataie cu lumanarea!”   Este remediul

care se potriveste unor persoane care provin  fie din familii traditionaliste ( in care se
respecta cu sfintenie autoritatea ,,parintelui”, ,,rabinului”, a ,,barbatului”, etc)  si in
care copilul  este considerat   o povara pe umerii adultilor  carora le  datoreaza 
recunostinta si obedienta ,  fie din familii in care parintii au aplicat corectii severe 
pentru ,,binele copiilor”. In aceste  cazuri ,  copilul va integra ideea ca persoanele care
sunt ,,chinuite” de existenta sa sau  cele care ii dau  ,,corectii”  sunt de fapt persoane
care il iubesc.  La maturitate va alege parteneri care ii vor da sentimentul ca au de
pierdut intrand intr-o relatie cu el (prestigiu social, libertate, etc) sau persoane 
agresive   dar ,,bine intentionate” , ,,protectoare” fata de el.  In felul acesta se ajunge
la reprimarea maniei fata de comportamentele agresive ale acestora, Staphysagria
considerandu-le intrucatva  indreptatite.

Mecanismul cognitiv al acestui ,,masochism”  se bazeaza pe circumstantele atenuante

pe care   victima  i le acorda agresorului. Este bine zugravit de felul in care gandesc
unule victime ale  violului  , mai exact cele care reactioneaza nevrand sa vorbeasca
despre viol sau sa depuna plangere impotriva violatorului.  Discursul lor  interior
este : ,,m-a dorit atat de mult( probabil si din cauza mea, probabil ca l-am provocat! ) 
incat si-a pierdut ratiunea!”

Mai exista un pattern al istoricului Staphysagriei si anume familiile cazone. Crescuti

in obligativitatea   supunerii  in fata autoritatii, avand implementata   ideea ca
supunerea este necesara pentru functionarea  familiei si a societatii in general, copiii
cu parinti militari vor accepta dominatia persoanelor investite cu autoritate  si la
maturitate. (In treacat fie spus, cel mai grav pacat pe care si-l poate imagina
Staphysagria este tradarea, lipsa de fidelitate, iar cea mai importanta calitate este
onoarea.)  Energia maniei  o  va folosi  insa in activitati , devenind o persoana de tip
working-out ( va munci pana la epuizare), sau va dezvolta interes pentru activitati care
consuma adrenalina, de tipul bangie-jumping,motociclism etc.   Acest debuseu  prin
hiperactivitate poate fi explicatia pentru care un copil Staphysagria abia pedepsit
pentru ca a stricat ceva, va sparge inca ceva in urmatoarele minute…parca inadins!
Amuzant cumva este ca si in rarele momente  de manifestare a maniei, va arunca sau
va sparge obiecte …
 20

2).  Un alt mod de a scapa de furia pastrata in noi este eliberarea acesteia prin
,,supape”. Acestea vor arunca in exterior aburii sub presiune, in alte locuri decat ar fi
trebuit. Baricadand curgerea furiei catre persoana careia ii era destinata, vom crea
premisele unei revarsari la distanta, in afara cursului firesc, si la un anumit interval de
timp in care energia s-a acumulat.

Astfel, putem evacua presiunea furiei catre alte persoane, care nu reprezinta un 
pericol. Este clasica scena  a parintelui care vine acasa de la serviciu furios pe seful
sau si se rasteste la copii… Lycopodium, remediul lasitatii, este un exemplu tipic:
neasumandu-si curajul de a fi in dezacord cu sefii sai, temandu-se ca astfel isi va risca
pozitia ierarhica, va descarca furia asupra persoanelor care nu ii pun in pericol statutul
social, adica asupra subalternilor si familiei.

3). Furia neexprimata ,incarcerata in sine,pusa la pastrare,  se va  transforma in ura:

incercarea de a-l determina pe adversarul ce ne-a prejudiciat sa sufere la randul
sau….Ura  este considerata  singura emotie inutila. Nu ne ajuta nici pe noi si nici pe
ceilalti. Sa fi facut insa natura un mecanism inutil? Ar fi pentru prima oara….Sa fie
ura exceptia de la regula?

C) URA

MECANISME DE PRODUCERE SI ROL

Apare prin ,,punerea la pastrare “ a furiei neexprimate. Presupune amanarea actiunilor

pulsionale ale furiei, pentru momente in care acestea ar putea fi mai eficiente.
Discursul mental nu ,,metamorfozeaza” furia ci o intretine si o amplifica,
transformand-o astfel in ura.

Ura se dizolva in urma indeplinirii unei actiuni: razbunarea. Razbunarea consuma ca

prin farmec rezervele enorme de energie ale urii ! Care sa fie motivul? In momentul in
care agresorul  care a produs suferinta unei persoane este pus in situatia de a
experimenta aceeasi situatie, aceeasi durere, ura dispare din sufletul victimei.  Scopul
urii este deci de a-l face pe agresor sa simta ceea ce a simtit victima in urma
agresiunii. Razbunarea este o actiune la care recurg atat victimele cat si apropiatii
acestora. Aceasta observatie ne duce la concluzia ca ura  este un mecanism de aparare
al speciei: daca unul dintre specimene il agreseaza pe altul, acela sau cei apropiati lui
il vor pune in aceeasi situatie, in incercarea de a-l invata consecintele actelor sale, sau
 21

de a-l elimina impreuna cu pericolul pe care il reprezinta. Este un mod de a limita

agresiunea membrilor speciei asupra  semenilor lor, fie prin a-i invata pe agresori
lectia consecintelor actelor lor, fie prin a-i  anihila.

Ura si consecinta ei, razbunarea, au fost create pentru a apara specia de propriile ei
specimene. Asemanator unei celule canceroase, agresorul   face rau  unei ,,celule” din
jur ,unui seaman al sau.. Organismul in ansamblul sau va determina insa indepartarea
pericolului prin limitarea celulei canceroase agresive . Asa au aparut legile morale si
pedepsele. Desigur insa ca, in momentul in care celula agresata reactioneaza exagerat,
aceasta devine la randul ei celula canceroasa, periculoasa. ,,Ochi pentru ochi si dinte
pentru dinte!” a fost prima lege morala care a incercat sa tina in frau , sa reglementeze
dreptul la ,,razbunare” al unui specimen uman. Ulterior, cuantificarea  reactiilor legale
la agresiune s-a subtilizat, odata cu dezvoltarea metodelor de a-i face pe oameni sa
inteleaga consecintele actelor lor fara a fi nevoiti sa le experimenteze pe propria
piele…

Ura este deci o furie care nu mai are rolul de aparare directa, rapida. Actiunea la care
invita capata caracter de premeditare…raul a fost facut déjà. La origini a fost creata
pentru a proteja macar specia, daca individul a fost oricum prejudiciat. Ca si furia,
trebuie modulata de ratiune.  Exprimarea ei directa  si fara a tine cont de rolul natural
de aparare al speciei,  va determina aparitia unor acte pur si simplu crude, cu
consecinte negative atat asupra victimei cat si  agresorului.

Remediile care incorporeaza ura sunt  cele care vor stoca furia in interior , o vor
pastra  in forma initiala,  nu o  vor sublima  in alte emotii si  nu o vor descatusa  in
alte ,,teritorii”.

REMEDII ALE URII

Mercurius: isi inchid furia in interior, se controleaza, ceea ce va determina o mare

presiune a interiorului. Se tradeaza in tremuraturi: tremura de nervi! Este unul dintre
remediile pentru Boala Parkinson, caracterizata prin tremuraturi ale membrelor si
capului si prin scaderea  expresivitatii mimicii, exact asa cum face o persoana care
incearca sa isi controleze furia…

Nitric acid: nu pot uita si nu pot ierta; este remediul clasic al resentimentului pe care
nici scuzele si nici parerile de rau nu il pot face sa dispara …este remediul cel mai
 22

important al afectiunilor somatice prin care se exprima resentimentul: acneea, abcesul,

infectii cutanate inchistate ( in care resentimentul este ,,pus la pastrare “)

Hyosciamus: urasc si se razbuna intr-un mod caracteristic: glume rautacioase, mai ales
cu tenta sexuala, paranoia exhibitionista, gelozie feroce, razbunatoare.

Furia si  ura sunt  deci emotii furnizoare de energie. Energie atavica, bruta, care era
esentiala la fiintele umanoide, dar nu chiar umane. Dezvoltarea constiintei si a ratiunii
a redus insa importanta acestor emotii. Asa cum coada  ne-a disparut pe masura ce ne-
am indepartat de primate, aceste emotii rudimentare ar trebui sa se limiteze la a fi
furnizori de energie pentru actiuni rationale. Sunt importante pentru supravietuirea
personala si a speciei, dar trebuie slefuite de ratiune.

D)   TRISTETEA

MECANISME DE PRODUCERE SI ROL

Apare  in urma  unei lipse pe care nu o putem suplini .  Neimplinirea unei nevoi, lipsa,
poate fi ,,de novo” sau aparuta printr-o pierdere  emotionala, relationala, materiala sau
sociala.  Avem multe de pierdut: fiinte dragi, relatii, validare, chiar valori materiale. 
Si avem aceleasi numeroase necesitati….a caror  neindeplinire poate  naste in noi
sentimentul de tristete cu O CONDITIE : sa nu consideram ca neindeplinirea
necesitatii respective depindea   de alte persoane, sa o atribuim doar propriei
incapacitati sau vietii  in general. Pentru ca daca neimplinirea este atribuita unei
persoane, sentimentul se schimba: neimplinirea  pe care o atribuim altor persoane
este   manie , frustrare sau dezamagire.

Tristetea ne semnaleaza deci o necesitate neimplinita sau pierduta si care se datoreaza

noua insine sau vietii. Presupune insa o senzatie de inacapacitate personala,  de
imposibilitate de a compensa lipsa.

E.) DEPRESIA

Accentuata la extrem- sau persistenta o perioada lunga de timp- tristetea se va

transforma in depresie: este o stare psihica mai stabila decat emotia ….din pacate.
Este un fel de ,,resemnare” in fata neputintei de a implini nevoia…e ca si cum am
renunta la lupta, ca si cum am spune: nu ma mai intereseaza, nu mai vreau nimic!
 23

Cui ne adresam insa? Fata de cine/ce intram in greva? Fata de viata sau fata de noi
insine. Caci depresia este o suparare pe viata si pe exponentul cel mai important al ei:
noi insine. Asa ca nu mai vrem sa o traim…ca un copil care s-a suparat pe colegul
sau, vrem,, sa ne luam jucariile” si sa plecam din viata, sa nu ne mai traim pe noi. In
depresie actiunile noastre se reduc, lucruri pe care le percepeam  altadata ca  placute
sau importante ne par acum  inutile si obositoare.  Emotiile se estompeaza, dorintele
palesc, actiunile incremenesc in nemiscare.

Oricat ar parea de dureroasa sau de inutila, chiar si depresia este necesara vietii.
Daca nu este determinata de o pierdere ci se iteste asa, pe neasteptate , in drumul
nostru, atunci ea ne obliga sa ne oprim din ceea ce faceam, din calea  pe care o
urmam.  Telurile asumate anterior isi pierd importanta, astfel incat energia depusa in
urmarirea lor se reduce. Este ca si cum am alerga pe un drum, depunand eforturi mari
sa ajungem la o anumita destinatie. Intr-un anumit moment incepem insa sa realizam
ca ceea ce ne impinge in acea directie , ceea ce asteptam sa gasim la destinatia pe care
o urmaream nu este ceea ce ne doream, sau drumul nu este cel corect. Alergam in
continuare, in virtutea inertiei ,sau pentru ca am mers déjà prea departe, inca o bucata
de drum….dar depresia este bariera  care ne opreste. Este cheia care taie alimentarea
motorului , atunci cand volanul este blocat pe o directie gresita… Ne obliga sa ne
oprim, ne suspenda actiunea.

Testele de laborator au demonstrat ca pacientii depresivi au nivelul de serotonina

scazut.  Am vazut ca acest hormon este implicat in placere, atentie, interes.  Scaderea
ei produce deci  cateva dintre simptomele depresiei : scaderea interesului, a atentiei, a
placerii pentru  ceea ce faceam.

Un alt hormon  secretat tot in creier, dopamina ,este si el scazut in depresie. In cursul
experimentelor de la universitatea Cambridge facute de prof. Wolfgang Schultz, s-a
demonstrat ca in momentul in care  maimutele  se asteptau sa primeasca o recompensa
ca rezultat al unei actiuni pe care o efectuasera, se activa secretia de dopamina. Este
logic ca  in momentul in care ne asteptam ca actiunile noastre sa nu aiba un efect
pozitiv, secretia de dopamina sa scada. Iar aceasta  scadere ne opreste din actiune.
( Dopamina este raspunzatoare de cresterea capacitatii de a lua decizii, a capacitatii de
invatare, a coordonarii motorii si fortei de contractie a inimii.)  Iata deci ca ceea ce
determina scaderea acestor hormoni si – in consecinta –  simptomele depresive,  este
 24

concluzia la care am ajuns : ,,ceea ce fac nu va avea rezultatul pe care il doresc”. 

Daca am putea asculta gandurile unui pacient aflat in pragul depresiei,  am auzi ceva
de genul : ,,nu ma simt bine…imi lipseste…nu reusesc sa…  “

Depresia reprezinta deci o stopare, o reducere la minim a energiei,  un mecanism prin

care ne oprim pentru a consulta busola. Este o perioada necesara de  reevaluare a
drumului pe care il urmam.  Punctul ei de pornire este   interpretarea pe care gandurile
noastre o fac asupra sanselor de implinire a necesitatilor noastre.  Interpretarea
negativa a acestor sanse ne va determina sa reevaluam drumul si destinatia etapei de
viata in care ne aflam. Este sansa la reajustare.   Ceea ce avem de facut este sa
interpretam depresia ca pe un ,,respiro” , ca pe un indicator al necesitatii de a ,,sta 
stramb si a judeca drept” …sa ne gandim la ce ne foloseste de fapt depresia, ce vrea sa
ne spuna, care este directia gresita pe care ar trebui sa o schimbam, care este noul
drum pe care ar trebui sa-l incercam….

DEPRESIA CRONICA

Atunci  cand depresia se prelungeste, cand incapacitatea si lipsa ,,chefului de viata” se

cronicizeaza, este util sa luam masurile necesare pentru a iesi din aceasta stare. Ceea
ce ne face insa sa ramanem ancorati de plumbii depresiei sunt modurile in care
gandim despre depresie. Este un fel de gand despre gand, de metacognitie. Felul in
care ne raportam la depresie- ca si la alte sentimente negative- felul in care
interpretam sau manageriem aparitia acestora, va determina gradul lor de remanenta
in mintea noastra.  Daca ne invinovatim pentru faptul de a fi deprimati, daca ne
consideram slabi sau incapabili pentru ca suntem depresivi , daca nu ne permitem
pentru un timp sa fim mai atenti la ceea ce ne comunica sentimentele noastre, atunci
avem sanse ca depresia noastra sa se perpetueze.

Si interpretarea inversa( acordarea unei atentii exagerate sentimentului depresiv,

credinta ca depresia ne va cuprinde ,,pe viata” si ca nu vom avea cum sa mai iesim din
ea, ca nu vom fi in stare sa ii facem fata)  ne va conduce pe acelasi drum, cel al
depresiei cronice.

Mecanisme de producere

1.)  Depresia cronica  implica o desconsiderare a noastra , o dezamagire de noi insine,

un self-esteem scazut. ,,Self-esteem” sau ,,stima de sine” este un concept extrem de
 25

important in dinamica psihica umana . Construit inca din copilarie, acest mod de a ne
evalua pe noi insine este legat de modul in care parintii nostri ne-au evaluat pe noi si
pe ceilalti. Iubirea neconditionata , validarea sentimentelor noastre, incurajarea ,
recompensarea, increderea , acceptarea , toate aceste ,,ingrediente” ale hranei
emotionale furnizata de parinti ,se vor oglindi mai tarziu intr-o ,,stima de sine” inalta,
pozitiva.  Dimpotriva, ,,otravirea” imaginii de sine cu reprosuri, standarde foarte
inalte, critici ,conditionari ale iubirii parentale, se vor reflecta in modul identic in care
ne vom ,,judeca” pe noi insine mai tarziu.

   Aurum metallicum, marele remediu al depresiei,  este remediul supararii pe noi

insine din motive de autoevaluare negativa. Fiind copii care au fost abandonati
emotional, care au fost iubiti numai cand au excelat sau au indeplinit expectatiile
parentale, actualii adulti cu nucleu cognitiv de tip Aurum au convingeri disfunctionale
care ii predispun la depresii : convingere disfunctionala de realizare (,,totul trebuie
facut perfect” /,,trebuie sa fii cineva”), de acceptare (,,trebuie neaparat sa fiu perfect
pentru a fi acceptat/iubit”)  , etc. Atunci cand evenimentele externe sugereaza un esec
personal ( inerent vietii de altfel) , se vor activa gandurile negative ce altereaza ego-ul
(,,nu am valoare”) , ganduri negative automate ce contin suprageneralizari (,,nimic nu
e bine”), abstrageri selective (,,mereu am esuat”), personalizari (,,doar eu sunt de
vina”),etc.

2. )Transformarea furiei in depresie este o alta  modalitate de aparitie a depresiei

cronice. Este  un mecanism  de reprimare si sublimare  a furiei in  scopul de a ne 
eliberara de ea , in conditiile in care nu ne permitem sa o exprimam , din diferite
motive: 1. Teama de abandon-carcinosinum, 2.Teama de represalii –Lycopodium ,
Anacardium2. Valori morale/etice care ne impiedica -respectul pentru autoritate-
Staphysagria  3. Teama de respingere  –Natrium Muriaticum .

Oricare a fost motivul incapacitatii de a exprima furia, de a ne lupta pentru drepturile

noastre, supararea pe celalalt se intoarce ca un boomerang impotriva noastra. Undeva
in interiorul nostru  cel mai profund , suntem suparati pe incapacitatea noastra de a
ne ,,lua apararea”, de a ne lupta pentru dreptul nostru…asa ca va urma supararea pe
noi insine, scaderea propriului ,,respect de sine” a ,,self-esteem”. Caci toate aceste
motive de sublimare a furiei se datoreaza unei   senzatii de incapacitate personala : nu
ma pot descurca singur-Carcinosinum; sunt incompetent si trebuie sa ma prefac a fi
 26

competent-Lycopodium;  nu am capacitatea sa ma apar-Anacardium;sunt o povara-

Staphysagria; ceva e in neregula cu mine-Natrium Muriaticum.

3.)In cazul in care apare dupa o   pierdere, depresia  este o perioada in care ,,purtam
doliu”, este o depresie reactiva.  in aceste momente organismul intra intr-o stare de
,,hibernare” care il ajuta sa se vindece, sa se adune… o hibernare in care va aduna
energia necesara reinnoirii.

  Ignatia –este remediul pierderii, al depresiei acute reactive. In perioada imediat

urmatoare pierderii persoanei dragi, se va exprima prin tristete adanca, profunda…
plans nestavilit.  Ulterior , durerea se va exprima prin nod in gat si oftat. Este un
remediu bun  pentru multe tipuri de pierderi ale persoanelor dragi: deces, despartire,
divort, copii care parasesc caminul parental ,  copii ai caror parinti divorteaza,etc.
Sentimentul cel mai puternic pe care il percepe un pacient justitiabil de Ignatia este
,,abandonul”.

Daca depresia reactiva, normala, se cronicizeza  , persoana va vira catre Natrium

muriatic si ulterior spre Sepia.

F.)APLATIZAREA AFECTIVA

Iata cum descrie un pacient aceasta stare interioara:

,,Sunt alb ca o coala de hartie. In jur e alb,albul acela nonculoare ; nu are nici o
legatura cu albul pur, cu albul pe care se va scrie ceva, cu inceputul. Sunt alb de
iubire si alb de bucurie si de dragoste de viata. Sunt alb ca indiferenta,sunt alb ca
depresia. Sau nu chiar: depresia  este neagra, este  tristete. ..iar starea asta   este
alba si egala,este inerta si nepasatoare,este plictis si lipsa culorii, a sperantei…  As
vrea sa dorm, dar nu ca sa uit ceva sau ca sa amortesc ceva, as vrea sa    dorm asa,
de plictiseala, sa las lumea sa mearga inainte fara mine, sa ma retrag din ea caci nu
o mai iubesc si nu o mai urasc … Ii invidiez din nou pe oamenii care trec pe strada,
care merg undeva sau vin de undeva,pe cei ce simt, pe cei ce se grabesc ,pe cei ce
traiesc pentru ca le place asta… Cum fac oamenii astia sa traiasca? Cum se suporta
pe ei insisi si viata? Cum se aduna,se misca, se motiveaza? As pleca undeva dar
trebuie sa ma iau cu mine, as prefera un alt partener de drum interior, unul mai
viu…”
 27

    Considerata sau confundata de multe ori cu depresia, aplatizarea afectiva este o

diminuare la minimum a rezervelor emotionale. Poate semana cu indiferenta :
indiferenta fata de toti si de toate…un pic de ,,autism “ necongenital, ci castigat in
incercarea de a reduce amplitudinea emotionala negativa.

O cunosc mai ales persoanele care iau substante antidepresive de tipul Prozac
(fluoxetine). Utila in caz de depresie acuta cand exista risc suicidar, aceasta substanta
determina scaderea emotiilor in intregimea spectrului lor …nu mai simti tristete dar
nici bucurie… nici furie dar nici entuziasm…nici ura dar nici iubire…

Aplatizarea emotionala este catalogata frecvent ca ,,plictis de viata”, ,,lipsa de

interes”, ,,absenta curiozitatii”, ,,tocire afectiva”. Sau poate fi zugravita (asa cum
spunea cineva ) prin ,,viata in alb/negru” ,,lipsa de culoare” ,,stingerea luminilor”…

Nu este neaparat un sentiment dureros, ci inert. De altfel , asa am si ajuns la el:

incercand sa scapam de sentimentele dureroase. Transformand frica in furie, pe
aceasta in tristete,apoi depresie, ajungem la punctul in care ne resemnam in fata vietii.
Caci aplatizarea afectiva este pur si simplu resemnare…sau indiferenta.

Rolul acestei trairi este ,desigur, abolirea durerii , a disconfortului psihic. Este un fel
de sincopa emotionala …Diferenta  fata de depresie nu consta doar in perceptia mai
putin agresiva a disconfortului emotional. Si la nivel comportamental exista diferente:
in depresie interesul pentru activitati este scazut, ceea ce se regaseste si in aplatizarea
afectiva. Insa in aplatizare, activitatile sunt  indeplinite, nu cu entuziasm sau placere,
dar efectuarea lor nu necesita un disconfort chiar atat de mare ca in depresie, unde
mobilizarea de orice fel presupune un efort dureros. Am putea  ghici ca in aplatizarea
afectiva este scazut nivelul de dopamina (placere, coordonare, anticipare pozitiva) dar
nu si cel de serotonina ( atentie). Dovada in acest sens este si faptul ca aceasta stare
este produsa de administrarea la pacientii depresivi (la care sunt  scazute atat nivelul 
serotoninei  cat si cel al dopaminei) a Prozacului, care scade metabolizarea
serotoninei,fara efect pe dopamina.

Nucleul cognitiv al aplatizarii emotionale il regasim in remediul  Sepia. Se

caracterizeaza (atunci cand se decompenseaza) prin tocirea sentimentelor pe care le
indeparteaza, le estompeaza, impreuna cu cheful de viata. Isi indeplineste in
continuare obligatiile dar pierde ,,aroma” vietii. Evadarea din traire se manifesta si in
 28

sfera genitala ( a ,,daruirii de viata”) :capata aversiune pentru sex, are menstre
prelungite (peste 7 zile), poate face avorturi spontane sau solicitate. Este remediul cel
mai folosit in afectiuni genitale care se soldeaza cu avort precum si a ptozelor
(laxitatilor, ,,caderilor” de organe). Un amanunt interesant: se imbraca in intregime in
negru (uneori in  alb) reflectand in aspectul personal  ,,absenta culorii”…

Aparitia aplatizarii emotionale dupa depresie ar putea fi privita insa ca  o speranta

care apare la orizont…Nu vine  cu ,,surle si trambite” , dar undeva se intrezareste  
renasterea  emotionala.  Si din punct de vedere biochimic ne putem gandi la inceputul
unei reveniri: daca in depresia cronica, pe fundul abisului emotional, sunt scazute atat
dopamina cat si serotonina, in aplatizarea afectiva serotonina  incepe sa creasca,
sugerand reintoarcerea  la viata…

Si cum  ciclul biochimic si emotional descris aici incepe cu serotonina (adica atentia),
vom invata poate  sa folosim sansa de a iesi din ,,ziua cartitei” si de a reactiona de
data aceasta printr-o interpretare diferita a noutatii: in loc sa percepem stimulul din
exterior ca pe un semn de pericol, avem optiunea de a gandi diferit. Caci perceptia
diminuata a pericolului sta in puterea gandurilor noastre.  Avem optiunea de a
interpreta noutatea ca pe o provocare, ca pe o experienta noua. De aici incolo,
scenariul nostru emotional si biochimic o va lua pe alt drum…cel al experientei, cel al
curiozitatii.

Iata sfatul pacientului de mai sus ,care a trait aceasta ,,renastere”:

    ,,Asa cum tristetea nu e unica- si fericirea se reproduce, primavara apare din nou,
iubirea reinvie in suflet caci el, sufletul, este pamantul iubirii. Cata vreme va fi
pamant roditor, va fi si iubire, e doar o optiune personala, nu o intamplare. Sa lasi
toamna sa vina, sa nu te temi de iarna, si atunci va veni si primavar ! Nu turna beton
cand vezi noroi; daca faci asta, atunci cand iarna se va termina  nu vor avea unde sa
creasca flori, iar semintele sunt acolo, asteapta momentul sa incolteasca. NU TURNA
NICIODATA BETON PESTE SUFLET! Primavara va veni si nu va putea sa
infloreasca si in coltul tau de viata. Ar fi pacat, pentru ca ea oricum vine…
Aminteste-ti asta in serile lungi de iarna…!

ALCHIMIE EMOTIONALA (2)

FRICA SE INVATA
 29

In prima parte a acestui articol am aratat cum ,atunci cand  simtim frica, se
declanseaza o succesiune de emotii care au ca scop apararea ; iar neintelegerea
,,sfatului” pe care ni-l da emotia ne poate rataci pe caile depresiei… Constientizarea
emotiei si intelegerea scopului ei, impreuna cu actiunile pe care ea le solicita,  poate
intrerupe insa lantul metamorfozarii emotiilor negative din una in cealalta si ne poate
readuce  starea de bine odata ce am facut ajustarile necesare.   Nu ne dorim sa ne 
eliberam, desigur, de frica normala si determinata genetic. Nici nu ar fi bine! Caci ea
este un mecanism de aparare, ca si durerea fizica. Fara semnalul ei nu am lua masurile
necesare pentru a ne apara. Si nici frica ,,sanatoasa” , cea care ne face sa fim atenti la
situatii cu potential periculos nu trebuie  eliminata ( de exemplu cand traversam
strada). Frica ce se soldeaza cu ,,atentie” nu este nociva! Ea va urma cursul firesc care
va duce la actiuni adaptate situatiei, asa cum am aratat in  partea (1) a acestui articol.

Exista insa ,,frici” exacerbate, care nu se soldeaza cu atentie si respectiv actiuni bine
adaptate situatiei,  ci cu atitudini exagerate care stau la baza limitarii vietii noastre:
fobii, anxietate generalizata, ipohondrie, atacuri de panica, etc.

Aceste temeri excesive se caracterizeaza prin faptul ca determina reactii exagerate la

situatii care nu ne pun neaparat in pericol persoana,  ci doar au un ,,potential
periculos” .  Actiunile pe care le facem in aceste conjuncturi sunt adevarata sursa a
limitarii dezvoltarii noastre, a netrairii vietii in complexitatea sa, a saracirii
experientei.

Fobiile sunt un bun exemplu in acest sens: toti ne temem de serpi, dar o teama
exacerbata aparuta si cand vedem un sarpe la televizor nu mai este fireasca, ci este
consecinta unei hiperreactivitati . E  valabil in toate fobiile- nimeni nu dezvolta fobii
la stimuli care  au o conotatie pozitiva   , ci doar  la stimuli cu potential periculos:
tuneluri, inaltime, foc, paianjeni, sange, cutite, intuneric, microbi, boala, etc.  Asa ca
nu potentialul  periculos al stimulului , ci reactia exagerata pe care o produce in  noi
stimulul respectiv este ceea ce il transforma in stimul fobic.  Caci de multe ori,
pacientii fobici sunt constienti de faptul ca paianjenul de pe perete  nue chiar o
tarantula,  si totusi reactioneaza ca si cum ar fi in pericol de moarte!

Un alt exemplu: toti avem emotii in fata unei situatii necunoscute ( o calatorie, de
exemplu), dar nu toti alegem sa nu mai iesim din casa !  Sau: tuturor ne trec prin
minte ganduri suparatoare cand ne intarzie sotul/sotia, dar nu toti stam lipiti de
 30

fereastra incercand sa scapam cu 10 secunde mai devreme de groaza de a ne stimti

abandonati pe veci!  Toti ne temem de boala, dar nu toti dam buzna pe usa
cabinetului  doctorului  care ne va interpreta buletinul de analize!

Ce ne face sa reactionam exagerat in fata  unui stimul cu potential negativ?  Ce o

determina pe  o persoana sa aiba  vocatie pentru interpretari negative si, in ultima
instanta,  pentru nefericire?

1. 1.     Genetica :teama congenitala

Emotiile originare sunt determinate genetic ( la fel ca la toate animalele) :  sugarul
plange   cand vede o fata agresiva ,  se sperie de zgomote puternice, isi flecteaza
membrele la stimuli durerosi, inchide  ochii in fata unei lumini puternice, reactioneaza
cu teama  la vederea dusmanilor naturali ai omului. Stimulii agresivi din mediu
determina in noi reactii de aparare naturale.

Exista  persoane cu un prag de sensibilitate scazut. Aceste persoane reactioneaza

natural mai puternic la stimuli care , la majoritatea oamenilor, nu ar fi produs reactii…

2.Copilaria: frica invatata conditionat.

Noile studii de neurofiziologie au demonstrat ca ,,neurons that fire together wire

together” adica: ,,neuronii care se activeaza simultan  ,  se conecteaza.” (legea lui
Hebb)

Iata deci ca neuronii care transmit perceptii, senzatii si ganduri in acelasi timp, se vor
constitui intr-o retea , mai ales daca aceste simultaneitati se repeta. Acesta este
substratul neurologic al  invatarii diverselor abilitati dar si al conditionarii, adica al
obtinerii unei anumite reactii la un anumit stimul. Sa ne amintim in acest sens
experimentul lui Pavlov care a demonstrat modul de producere al reflexului
conditionat: un caine care primea mancare in acelasi timp cu aprinderea unui bec,
reactiona ulterior prin salivatie numai daca vedea becul aprins, desi nu mai  primea si
mancare..

Experimentul ( nu foarte umanist) al lui Watson a demonstrat ca acest mecanism al

conditionarii este implicat si in ceea ce priveste activitatea emotionala: un copil care
era speriat de un zgomot puternic ce aparea in acelasi timp cu un soarece, a dezvoltat
ulterior frica si la simpla vedere a soarecelui de care nu se temea  anterior
 31

experimentului. Emotiile sunt si ele prinse astfel in reteaua de perceptii simultane si

reactii aferente unei situatii.

In cursul primilor ani de viata, semnalele de pericol congenitale ( fata incruntata,

zgomot puternic,durere) se vor ,,lipi” de multe alte situatii, determinand astfel teama
si la alti stimuli, din ce in ce mai complecsi, de data aceasta conditionati.  Asa cum
fata relaxata, prietenoasa a mamei va fi asociata frecvent  cu comportamente  ale
copilului pe care aceasta  le aproba, tipatul si fata incruntata se vor asocia cu situatii
sau comportamente ,,indezirabile” din punctul de vedere al mamei. In felul acesta se
produc reactii conditionate la stimuli care initial erau indiferenti. De exemplu
:apropierea copilului de marginea patutului, asociata frecvent cu semne din partea
mamei pe care copilul le interpreteaza deja ca semne de pericol  ( tipat, incruntare
materna), va determina in final copilul sa se teama de acest teritoriu, asa cum am
vazut ca se intampla in experimentul lui Watson cu soarecele .

La aceasta conditionare simpla se adauga inca un element pe care l-a descoperit

Thorndicke : reactiile cu consecinte satisfacatoare sunt intarite , cele cu consecinte
neplacute sunt evitate.( O pisica se va duce des intr-o curte in care gaseste mancare si
le va evita pe cele cu caini agresivi).  Prin urmare, daca se asociaza si alte efecte
neplacute ale apropierii de marginea patului ( durere rezultata in urma caderii sau
agresiune materna), conditionarea fricii va fi si mai puternica.

Un  mecanism de  invatare  care actioneaza in conditionarea fricii este invatarea  prin

recompense simbolice  : ,,daca un comportament are un rezultat pozitiv,
recompensator, el va fi intarit  chiar daca recompensa nu este reala ( ca in invatarea
conditionata clasica) ci doar simbolica”.  Un exemplu de astfel de recompensa
simbolica este un standard personal, cognitiv, de tipul: ,,e bine sa fii doctor!”. Aceasta
recompensa simbolica, va face persoana respectiva sa munceasca   mai mult pentru a
o obtine.  In cazul nostru, al conditionarii fricii, recompensarea de tipul: ,,ce copil
cuminte!” obtinuta ca urmare a unui comportament pasiv, static, de neasumare a
niciunui risc, va intari reactiile de aparare in fata unui stimul cu potential periculos.

Acest mecanism de conditionare opereaza insa in multe alte ,,temeri” ale noastre, mai
disimulat, mai ascuns. Poate fi implicat -de exemplu – in frica de singuratate: o fetita
care a fost crescuta in ideea ca ,,e bine sa fii maritata, sa fii in randul lumii!” va
internaliza acest imperativ si , in momentul in care absenta repetata a sotului o va
 32

pune in situatia de a ,,risca” un divort , va experimenta o escaladare a fricii de

singuratate. Nu ar fi de mirare sa dezvolte atacuri de panica sau agorafobii   care o vor
asigura de prezenta constanta a sotului.

3.Mediul in care am crescut:

Bandura a demonstrat ca un comportament pe care il avem este intarit, repetat, daca il

intalnim frecvent in jurul nostru. ( Copiii delicventilor ajung mai  frecvent delicventi,
colegii fumatorilor se apuca mai usor de fumat, etc). Acest tip de invatare este deci
mediat de identificarea cu mediul, de apartenenta noastra la un grup social.  Concluzia
este ca  preluam sistemele cognitive si comportamentele persoanelor  cu care ne
identificam. Poate acesta este unul dintre motivele pentru care ,,repetam pattern-ul
parintilor nostri”, desi ne-am promis deseori sa nu o facem. Aceasta ,,imitare” se
aplica si in cazul evaluarii pericolului: traind intr-un mediu ostil, in care cei din jur
sunt anxiosi, tematori, vom prelua aceste stiluri de interpretare a mediului.

Genul acesta de ,,invatare a fricii” este frecvent intalnit in cazul ipohondriei si al

problemelor de alimentatie. O mama care se temea de o boala fatala pentru orice
simptom al copilului pe care il supunea la investigatii si consultatii excesive  , va
induce acestuia  aceeasi atitudine de grija excesiva pentru sanatate. Anorecticele sunt ,
de obicei, fete care provin din familii in care o mare parte din timpul conversational
era alocat alimentatiei si imaginii corporale: ,,vai , ce m-am ingrasat, arat groaznic!”
sau ,,ce noua dieta ai mai aflat?” sau ,,azi am mancat enorm, o sa devin obeza!….”
etc, sunt discutii ruminative la care tanara anorexica de azi a asistat in toata copilaria
ei.

  4. Experiente de viata traumatizante

Si in etapele urmatoare de viata  se pot construi modele anxiogene: experimentarea

unor traume  sau asocierile frecvente ale noutatii cu esecul sau pericolul in  perioade 
de viata mai putin faste, se vor repercuta in  probabilitatea cu care , aflati in fata unui
stimul nou, vom raspunde pesimist  la intrebarea: ,,cat de periculos   este …?” Chiar
in lipsa unei predispozitii pentru anxietate construita in copilarie, experimentarea unor
situatii speciale, traumatizante  sau repetate, va determina imprimarea in circuitele
noastre neuronale a  asocierii unor stimuli particulari cu frica,  prin conditionare
simpla sau mediata. Fobiile se vor dezvolta prin asocieri directe sau simbolice ; teama
 33

de necunoscut se  amplifica dupa o experienta noua cu sfarsit neplacut ; frica de boli
se ascute dupa  evenimente tragice  care i-au afectat pe cunoscutii nostri, s.a.m.d.

Experientele cu incarcatura emotionala mare sunt cele mai susceptibile de a se ,,

intipari” in mintea noastra, sub forma unui tablou care are si miros si gust. Stimulii
prezenti in ,,imaginea de ansamblu” a experientei dificile , vor declansa aparitia fricii
resimtite atunci. Acestia sunt , in fapt, niste ,,stimuli simbolici”. ( Imi amintesc cazul
unei paciente care dezvoltase fobie de culoarea rosie pe care de fapt o asocia cu
sangele menstrual. Fobia debutase dupa un avort spontan in urma caruia pierduse o
sarcina mult-asteptata).

***

Vom avea astfel o predispozitie catre teama , catre interpretarea evenimentelor vietii
ca fiind,,periculoase” , amenintatoare. Aceasta predispozitie de care sunt raspunzatori
parintii nostri , mediul in care am crescut sau istoria de viata nu este insa
implacabila. Din fericire,  avem posibilitatea sa ,,rescriem soft-ul”…caci creierul
uman are capacitatea de a se remodela, restructura. ,, Soft-ul” psihic uman  se rescrie
permanent, fie ca suntem constienti, fie ca nu. Orice experienta noua prin care trecem
produce  noi legaturi neuronale. Metamorfozarea continua a psihicului uman, a
sistemelor cognitive pe care le cuprinde, a fost demonstrata de Eric Kandel, castigator
al premiului Nobel in 2000. El a dovedit  ca o caracteristica a  creierului uman este
neuroplasticitatea, adica posibilitatea acestuia de a se modela, de forma circuite noi
(sau de a dezactiva circuite vechi )  atunci cand experimenteaza situatii noi.

Neuroplasticitatea este motivul pentru care putem invata lucruri inedite pana la
sfarsitul zilelor noastre. Este si vestea buna care ne face sa intelegem ca putem
schimba obiceiuri vechi, ca ne putem imbunatati comportamentul, ca putem evolua la
nivel profund in decursul intregii noastre vieti. Vechea zicala ,,nu mai inveti iapa
batrana la jug!” nu se aplica in cazul fiintei umane. ,, Orice invat are si dezvat!” este
mai aproape  de adevarul nostru, atunci cand avem determinarea necesara.
Plasticitatea creierului uman este sansa  de a ne modela propria gandire si implicit
viata, pana in ultimul moment al existentei noastre.

Folosindu-ne de mecanismele prin care am ,,invatat” frica, putem sa o si ,,dezvatam”:

1. 1.     Genetica.
 34

  Cognitiv-comportamental:  Pragul de sensibilitate nu poate fi modificat prin

psihoterapie. In schimb, putem intelege ca avem o astfel de sensibilitate si sa luam
masurile adecvate pentru a ne proteja, in loc sa ne infuriem pe cei care sunt sursa
stimulului neplacut.( De exemplu vom alege sa nu ne ducem  in vizita intr-o casa cu
copii , daca ne deranjeaza zgomotul, in loc sa ii agresam obligandu-i sa taca!)

Homeopatic: Un exemplu de persoana cu prag de sensibilitate scazut este persoana

justitiabila de  remediul Hepar sulphur. Aceasta are pragul de sensibilitate atat de
scazut incat este deranjata  foarte tare de  orice stimul neplacut : zgomote puternice,
lumina , frig, etc.

2.Conditionare operanta:

Comportamental: experimentarea voita a unor situatii care anterior ne produc frica,

se poate asocia cu efecte pozitive, care vor intari increderea noastra in astfel de
experimantari. Exemple: daca ne este frica sa zburam cu avionul si totusi o facem,
vom trai placerea calatoriilor, a vacantelor, si astfel vom fi mai predispusi sa repetam
experienta, ajungand in timp sa scapam de teama.

Cognitiv: intelegerea modului in care am asociat anumiti stimuli cu teama ne poate

conduce la ,,invalidarea” acestei asocieri. Va trebui insa sa facem o incursiune in
amintirile si traumele noastre. In acest scop, psihoterapia cognitiva foloseste  tehnici
de relaxare, NLP,imagerie dirijata sau hipnoza.

 Homeopatic:

Aconitul: este remediul indicat in socul emotional produs dupa o experienta real
periculoasa( accident, incendiu, etc). Tot el este indicat in cazul atacurilor de panica in
care pacientul ,,simte ca va muri dintr-o clipa in alta”.  La baza acestei frici excesive
sta conditionarea simpla: daca am avut un accident de masina traumatizant, vom simti
teama acuta si la zgomotul unui motor.  Atacurile de panica justitiabile de acest
remediu sunt cele in care pacientul depisteaza  stimulul declansator. De exemplu stie
ca  atacurile  de panica apar atunci cand este  singur la volan. Sau, cum i  s-a
intamplat unei paciente care isi pierduse toata averea intr-un incendiu, atunci cand
auzea vorbindu-se despre foc. Nu intotdeauna pacientii stiu exact de la ce  conjunctura
au  inceput atacurile de panica, dar stiu ce anume le declanseaza in prezent. Si
intotdeauna se insotesc de senzatia de ,,moarte iminenta”.
 35

    Stramonium: este indicat in frica acuta produsa de o sperietura: de exemplu  dupa

ce  am  fost atacati de un caine ( fobia de caini, de animale). Caracteristic este
stimulul care  declanseaza ulterior atacurile de panica : intunericul ( pacientii
justitiabili de Stramonium vor sa doarma cu lumina aprinsa). Ceea ce inseamna ca
frica se reactiveaza avand ca punct de pornire propriile imagini mentale , imaginatia,
visul…propriul subconstient. (Acesta este motivul pentru care au frecvent si frica de
spatiile intinse de apa: lacuri, mari ,oceane … ,,care ar putea avea ,,orice” sub
suprafata…” ).  La copii se manifesta prin cosmaruri agresive din care copilul se 
trezeste tipand si lovind.  Punctul de pornire al cosmarurilor poate fi
moartea/pierderea unui apropiat pe care copilul l-a urat. ( Se stie ca la copil exista
senzatia de ,,omnipotenta”, adica isi imagineaza ca orice isi doreste se va indeplini.
Acesta este motivul pentru care -de multe ori- se vor invinovati in mintea lor pentru
divortul parintilor sau bolile acestora.)

2. Invatarea prin model:

Comportamental:  observand in jurul nostru cum alte persoane se bucura de

experiente pe care noi le evitam, vom capata curajul de a le experimenta pe propria
piele.   Exemple: observarea modului in care persoane din jurul nostru au reusit- in
conditii nu foarte favorizante- sa obtina succes in activitatea lor  , ne va determina sa
incercam si noi variante alternative. Este clasic  modul in care , observand un terapeut
cum interactioneaza cu un caine, copiii isi pot depasi fobia de caini.

Cognitiv: identificarea dicursului mental care ne saboteaza: ,,nu se poate, e imposibil,

nu sunt in stare, societatea nu ma sprijina, guvernul nu ma lasa, …. etc” la cei care ne-
au crescut,  ne va ajuta sa il invalidam ( caci intregul se vede mai bine din
afara…). ,,Abstragerea selectiva” ( adica acordarea atentiei cu prioritate anumitor
fapte care ne valideaza convingerile negative) este una dintre distorsiunile de gandire
care au favorizat intarirea acestui discurs. Observarea intentionata a unui discurs opus
la persoanele ,,de succes” din jurul nostru,  va contracara aceasta greseala de gandire.

Homeopatic:

  Baryta carbonica: sunt in general copii care au avut probleme de dezvoltare/boli.

Acesta este motivul pentru care parintii i-au tratat ca pe  niste persoane incapabile sa
se descurce singure: ,,tu nu poti sa mergi singur la scoala, nu esti ca ceilalti copii!…”
 36

Insusindu-si acest  model de raportare la lumea din jur , se vor simti intotdeauna
incapabili sa managerieze situatiile neprevazute , temandu-se de orice noutate : sa iasa
din casa, sa calatoreasca, sa performeze in profesie. Cauta cu orice prêt protectia
altora, pe care ii considera mai capabili. ,,Se simt ca niste copii in mijlocul
adultilor”( George Vitoulkas). Si spre senectute se poate imprumuta acest model de
incapacitate si respectiv anxietate: simtindu-se tratati cu condescendenta de catre
semenii lor mai tineri (,,ce mai stii  tu ,tataie!?”) ,     considerati incapabili sa mai
performeze sau sa se mai adapteze, pacientii Baryta carbonica in varsta, vor integra
incapacitatea prezumata de ceilalti si se vor simti incapabili sa mai faca fata
provocarilor vietii. Se vor ancora de membrii mai tineri ai familiei , pentru a se simti
protejati.

1. 2.     Invatarea prin recompensa simbolica:

Cognitiv: atribuind valoare nu numai standardelor traditionale invatate de la parinti
( de tipul: e bine sa fii  bogat, faimos, important, puternic, etc) ci si unor obiective
mai  centrate pe noi insine (de tipul: e important sa fii fericit, implinit, multumit, etc),
vom dezvolta abilitati care sa intoarca beneficiul, recompensa,  dinspre placerea de a
fi apreciat de altii catre modul in care ne simtim noi.

  Homeopatic:   Recompensele simbolice ne sunt implementate in sistemul psihic

inca din copilarie. Cati dintre noi nu ne-am ales profesia in functie de meseriile pe
care le  valorizau parintii nostri? Sau cati dintre noi nu s-au cutremurat la auzul
cuvantului ,,ratat” pe care parintii nostri il atribuiau unei persoane care nu
corespundea admiratiei lor sau societatii?  Iata cateva remedii care se adreseaza
anxietatii produsa de o teama bazala de a nu castiga aprecierea semenilor nostri:

      Lycopodium–  acorda o importanta atat de mare statutului social, incat se teme

profund de faptul ca nu va putea ajunge ,,cineva”. Aceasta temere il face sa fuga de
responsabilitati , fie pentru ca acestea il vor sustrage de la telul sau (responsabilitatile
familiale) , fie pentru ca il vor pune in pericolul de a-si dovedi
incompetenta(responsabilitatile  profesionale). Se teme astfel de situatii noi si
solicitante.

Psorinum-acorda importanta aspectului material, asa ca vor dezvolta anxietati in

legatura cu viitorul financiar: frica de saracie , chiar daca au afaceri care  merg bine…
Sunt ,,saracii oameni bogati”!
 37

Argentum metallicum– tine cu orice prêt la performanta (in orice domeniu ) , motiv
pentru care este predispus la anxietate legata de profesie, de a nu esua profesional.

Este important sa deosebim frica de adaptare, cea care ne apara, de temerile excesive 
care  ne limiteaza viata, ne blocheaza in atitudini repetitive si ne impiedica sa ne
alegem liber experientele de viata .  Teama de viitor care ne impiedica sa traim in
prezent , teama de moarte care ne impiedica sa ne traim viata, teama de necunoscut
care ne blocheaza in plictiseala, teama de singuratate care ne face  prizonierii altora,
teama de anarhie care ne priveaza de placere, teama de nebunie care ne fura
creativitatea, teama de boala care ne face invalizi, teama de tine care ma indeparteaza
de mine… aceste temeri – da, stau  in calea fericirii noastre! Invatand sa ne eliberam
de ele , ne vom elibera pe noi insine…

Somatizarea, emoțiile care ne

provoacă boli psihice
Somatizare este un fenomen ce poate apărea în viață fiecăruia dintre noi.
Relația dintre minte și corp este automată și involuntară. Toate emoțiile pe
care le simțim au și un corespondent fizic.

Cuvântul somatizare a apărut pentru a descrie anumite boli fizice ce păreau a

necesita o explicație emoțională, pe lângă cea fizică. Emoțiile și gândurile
noastre sunt în continuă interacțiune cu corpul nostru.

Ulcerul, diabetul, hemoroizii, hipertensiunea, psoriazisul sunt câteva

dintre afecţiunile psihosomatice care apar din cauza faptului că orice boală
fizică poate fi menţinută şi agravată de stres şi emoţii negative.

Astfel, somatizarea este un răspuns la conflictele interne și/sau la tragediile

externe. Este posibil să fie mai numeroși cei care produc mai degrabă
somatizari decât simptome nevrotice sau psihotice. Fiecare om are un prag,
dincolo de care, confruntat cu traumatismele existentei, riscaă să somatizeze.

Boala emoțiilor nerostite, ascunse

Psihosomatica este știința care se ocupă cu înțelegerea influenței

evenimentelor mentale și emoționale asupra corpului. Ea studiază legătura
dintre impactul gândurilor noastre şi afecţiunile fizice. Deseori pacienții cu
tulburări somatice au dificultăți în exprimarea emoțiilor și, de aceea, au
tendința de a-și folosi corpul în acest scop. Fiecare simptom fizic poate fi
 38

înțeles ca o reprezentare simbolică, în limbaj fizic, a unui conflict inconștient

nerezolvat. Conflictul produce emoții dureroase, iar pacientul trebuie să îl
nege, să-l refuleze și să îl convertească într-un simptom.

Tulburările somatoforme
Tulburările somatoforme se definesc prin prezența unor probleme de natură
psihologică care iau o formă de manifestare fizică. O persoană cu o astfel de
tulburare poate avea mai multe probleme medicale vagi, deși examenul
medical și investigațiile clinice repetate nu evidențiază nicio cauză somatic
cunoscută.

Exista șapte tipuri de tulburări somatoforme: tulburarea de somatizare,

tulburarea somatoformă nediferențiată, tulburarea de conversie, tulburarea
algică, hipocondria, tulburarea dismorfică corporală și tulburarea somatoformă
fără altă specificație (FAS)

În trecut tulburarea de somatizare a fost denumită isterie sau sindrom

Briquet. Tulburarea de somatizare este o tulburare polisimptomatică cu debut
înainte de vârstă de 30 de ani, care se întinde pe o perioada de ani și este
caracterizata printr-o combinație de simptome:

 durere (dureri de cap, abdomen, spate, articulații, extremități, piept,

rect, dureri în cursul menstruație, raportului sexual ori micțiune)
 simptome gastrointestinale ( greață, flatulență, vărsături, diaree sau
intoleranță la diverse alimente)
 sexuale (indiferență sexuală, disfuncție erectilă sau ejaculatorie,
menstruații neregulate, sângerare menstrual excesivă, vărsături pe țoață
durata sarcinii)
 pseudoneurologice (deteriorarea coordonării sau echilibrului, paralizie
sau scăderea localizată a forței musculare, dificultate în deglutiție sau
senzația de nod în gât, afonie, retenție de urină, halucinații, pierderea
senzației tactile sau de durere, diplopie, cecitate, crize epileptice,
simptome disociative, cum ar fi amnezia ori o pierdere a cunoștinței)

Tulburarea de somatizare

Tulburarea de somatizare constă într-un ansamblu de simptome somatice recurente

(care se manifestă cu o anumită frecvență), cu debut înainte de vârstă de treizeci de
ani și care sunt semnificative clinic (conduc la tratament medicamentos) dar care, cu
toate acestea, nu-și pot găsi o justificare (totală sau parțială) în niciuna dintre cauzele
 39

medicale cunoscute; în condițiile în care se asociază cu afecțiuni somatice probate

clinic, manifestările vor fi peste media așteptărilor sau a normalității.

Specificul tulburărilor de somatizare

Specificul tulburărilor de somatizare decurge din aceea că simptomele reclamate de

pacienți au localizări somatice distincte, afectând cel puțin patru dinte ariile de
funcționare organică (gastrointestinale – cel puțin două simptome, altele în afara de
durere; articulare; coronariene; toracice, sexuale etc), în istoricul manifestărilor
regasindu-se cel puțin un simptom sexual, altul decât durerea.

În plus, va fi detectată prezența a cel puțin unui simptom pseudoneurologic (adică

prezența unui simptom/a unor simptome ce ar putea indica o condiție neurologică, dar
care nu va fi probată clinic): deteriorarea coordonării sau echilibrului, senzația de nod
în gât, cecitate sau surditate psihică, amețeli, stări halucinatorii, pierderea sensibilității
tactile sau algice, paralizii locale, simptome disociative etc.

Tulburarea de somatizare se poate grefa pe fondul unor tulburări de personalitate,

asociindu-se uneori și cu simptome anxioase sau depresive. Indivizii cu această
afecțiune acordă un interes crescut manifestărilor somatice negative cu care se
confruntă, solicitând expertize medicale și analize de laborator repetate; ei caută cu
consecvență justificarea condiției lor prin prezența unei afecțiuni somatice și refuza
adesea explicațiile psihologice.

Tind să se îndoiască de corectitudinea rezultatelor analizelor sau de justețea unor

diagnostice ori tratamente; de aceea apelează, în repetate rânduri, la serviciile mai
multor medici sau centre medicale, ceea ce conduce la urmarea mai multor tratamente
alternative sau la inconsecventa acestora. Din acest motiv, ei pot dobândi anumite
simptome colaterale, determinate de uzul excesiv al anumitor substanțe
(medicamente) sau pot contacta diferite afecțiuni, că urmare a spitalizărilor și a
intervențiilor repetate, pe care ei le solicită. Este de reținut faptul că simptomele nu
sunt produse intenționat sau simulate.

Diagnostic
 40

Diagnosticul diferențial se realizează astfel:

 mai întâi prin excluderea altor cauze medicale generale (atunci când examenul
somatic se remarcă prin absența datelor obiective care să explice integral
acuzele somatice);
 decelarea simptomelor psihosomatice de afecțiunile organice independente,
justificabile medical;
 exluderea suspiciunii de schizofrenie (în puține cazuri, cei cu tulburări de
somatizare dezvoltă afecțiuni schizoforme).

Cele trei criterii fundamentale care indică prezența unei afecțiuni somatoforme,
1.implicarea a numeroase sisteme de organe;

1. debutul precoce și evoluția cronică;

2. absența anomaliilor de laborator caracteristice.

Diagnosticul diferențial se mai face cu următoarele categorii de afecțiuni: tulburările

anxioase de diferite tipuri (de panică, anxietatea generalizată etc), cu tulburările
afective, cu tulburările factice și cu celelalte tipuri de tulburări somatoforme.

Tratament și intervenții

Persoanele cu tulburare de somatizare solicită adesea tratament medical pentru

acuzele somatice. Neconfirmarea unei boli organice de către specialist îl determină pe
pacient să apeleze la mai mulți medici, pentru a-și confirma temerile și propriile
convingeri legate de boală. Acest comportament îngreunează extrem de mult
demersul terapeutic: cu cât vor merge la mai mulți medici, cu atât li se vor recomanda
mai multe investigații și analize și probabilitatea de a primi tratamente multiple și
nefolositoare este mai mare.

Tratamentul medicamentos psihiatric: suprima simptomele neplăcute pe durata lui,

dar nu rezolva problema; dacă în acest timp nu se realizează vindecarea psihicului,
simptomele revin ulterior.

Psihoterapia
 41

Un prim ajutor emoțional în calmarea simptomelor îl reprezintă conștientizarea

emoției-sursa din spatele afecțiunii, frecvent cu ajutorul unui psihoterapeut.

Psihoterapia are că scop conștientizarea situației reale pe care o trăiește persoana și

apoi modificarea modului în care este privită problema. Pacientul învață să își
conteste presupunerile patologice, să își exprime emoțiile și în final să-și schimbe
comportamentele. Din această perspectiva, tratamentul în astfel de situații este cel mai
eficient, dar necesită timp și motivație din partea pacientului.

În analiza și diagnosticarea psihoterapeutică a unui pacient sunt luați în considerare

ca factori importanți: constituția ereditară, nașterea, tipul de îngrijire din copilăria
mică – traumatisme fizice și/sau emoționale, bolile copilăriei care pot crește
vulnerabilitatea vreunui organ, climatul emoțional al familiei și trăsăturile de
personalitate ale părinților și fraților, experiențe emoționale ulterioare în cadrul
relațiilor intime și profesionale ale subiectului/pacientului/clientului.

Somatizarea conflictelor psihologice

În opinia specialiștilor, în cazul în care acumularea de emoţii depăşeşte pragul de

suportabilitate, aceste descărcări emoţionale ajung până în planul fizic şi încep să se
manifeste tot felul de afecţiuni ale corpului, de la cele mai uşoare până la boli foarte
grave.

Gravitatea bolii este dată de natura emoţiei, intensitatea ei şi de perioada de timp în

care a fost înmagazinată, iar transpunerea bolii în plan fizic poate dura şi câţiva ani.

Există cinci emoţii principale, foarte dăunătoare pentru organismul nostru, care la un
moment dat se pot transforma în boli fizice.

1. Furia – o încărcare emoțională spontană izvorâtă adesea dintr-un sentiment de

neputință de a mai schimba ceva sau de a accepta o situație de viață. Furia se
manifestă adesea în planul fizic la nivelul ficatului, în special dacă are legătură cu
critica celorlalți, deoarece acest organ are rolul de a neutraliza. Se mai poate
manifesta la nivelul capului, cefei și picioarelor dacă are legătură cu neacceptarea, la
nivelul stomacului dacă are legătură cu neputința, la nivelul mijlocului – spate – dacă
are legătură cu lipsa de flexibilitate sau poate declanșa chiar infecții în corp.
 42

2. Frica – o îngrijorare simțită în legătură cu un pericol real sau imaginar. Frica

neprelucrată se manifestă la nivelul stomacului și al rinichilor, zona lombară, uneori și
la nivelul gâtului.

3. Rușinea – declanșată de credința legată că părerea celorlalți este decisivă pentru a

fi validat ca om în toate aspectele vieții. Rușinea afectează pielea, stomacul, picioarele
sau coloana vertebrală.

4. Neiertarea – apare ca o incapacitate de a merge mai departe, de a înțelege că

oamenii sunt supuși „greșelii“. Neiertarea slăbeşte sistemul imunitar şi aduce boală în
general în întregul organism și, în mod particular, partea afectată este inima.

5. Nesiguranța – apare atunci când ne lipsesc certitudinile – real sau imaginar – sau
când ne pierdem încrederea în capacitățile noastre. Nesiguranța se manifestă în planul
fizic la nivelul stomacului, genunchilor, gleznelor, coloanei vertebrale, umerilor,
gâtului.