www.referat.

ro Mallinger Alexandru 1E-AMG Administrarea medicamentelor

Administrarea medicamentelor pe cale parenterala

Substantele medicamentoase se introduc de obicei in organism prin cavitatea bucala (per os),prin rect, sub piele-subcutanat,intravenos,intramuscular,intratraheal.Primele doua cai se numesc enterale,celelalte parenterale.In afara de caile aratate,in cazuri rare ,medicamentele pot fi administrate epidural,intraperitoneal,intraarterial,intracardiac. Alegerea corecta a caii de administrare se realizeaza in functie de forma farmaceutica si avantajele sau dezavantajele administrarii medicamentelor: gradul de biotransformare la nivelul primului pasaj intestinal si hepatic, absorbtia, gravitatea bolii (acuta sau cronica), starea pacientului (constienta, inconstienta sau voma). Administrarea medicamentelor pe cale parenterala Prin cale parenteral se nelege administrarea medicamentelor pe alt cale dect tubul digestiv. n mod curent se nelege introducerea n organism a medicamentelor aflate n stare lichid, cu ajutorul unor ace care traverseaz esuturile, deci prin injecii. Dintre avantajele utilizrii acestei ci citm: absorbia uoar, cea ce determin o instalare rapid a efectului ocolirea tubului digestiv n cazul medicamentelor sensibile la aciunea sucurilor digestive introducerea medicamentelor n organismul bolnavului incontient Aceasta pastreaza in sfera ei numai calea injectabila de administrare a medicamentelor. Injectia consta in introducerea substantelor medicamentoase lichide in organism , prin intermediul unor ace care traverseaza tesuturile , acul fiind adaptat la seringa. Avantajele caii parenterale sunt : dozarea precisa a medicamentelor; obtinerea unui efect rapid ;posibilitatea administrarii medicamentelor la pacientul inconstient ,cu hemoragie digestiva ,varsaturi. Scopul injectiilor: -explorator ,care consta in testarea sensibilitatii organismului fata de diferite substante; -terapeutic:-administrarea medicamentelor. Locul injectiilor (ca si scopul ) il constituie tesuturile in care se introduc medicamentele: -grosimea dermului- injectia intradermica; -sub piele,in tesutul celular subcutanat- injectia subcutanata; -tesutul muscular- injectia intramusculara; -in vasele sanguine- injectia intavenoasa si injectia intraarteriala ; -in inima injectia intracardiaca; -in interventia de urgenta in maduva rosie a oaselor; -injectia intraosoasa-in spatiul subarahnoidian.

Administrarea prin injectare se realizeaza, de obicei, in urgentele medicale pentru un efect rapid, fiind folosita si atunci cand nu este posibila sau nu este avantajoasa administrarea orala: medicamente care se absorb putin sau deloc, fie sunt distruse in tubul digestiv, cand bolnavii sunt necooperanti, aflati in stare de coma sau inconstienta sau in caz de contraindicatie pentru administrare orala. In urma administrarii medicamentelor pe aceasta cale, in sange se realizeaza concentratii sanguine foarte inalte si rapide, fiind extrem de eficace in urgente, dar si foarte periculoasa. Injecia intradermic se face cu scop explorator, anestezic, curativ. In scop diagnostic:injectarea diverselor antigene sau alergene care,in contact cu anticorpii din organism ,produc o reactie maculo-papuloasa locala (intradermoreactie),direct proportionala cu gradul de sensibilizare.Citirea reactiei se face intre 30 minute si 72 de ore ,in functie de antigenul introdus (tuberculina,antigen hidatic,difteric,etc. In scop terapeutic se introduc substante medicamentoase pentru desensibilizarea sau se incepe anestezia locala prin infiltrare. Zona de electie pentru astfel de injectii este fata anterioara a antebratelor ,fiind mai accesibila si lipsita de foliculi pilosi. Se utilizeaza seringa de 1 ml si ace mici si subtiri ,cu bizoul scurt.Dupa dezinfectia tegumentului ,acesta se intinde usor ,patrunzand cu acul paralel cu suprafata pielii ,strict intradermic,injectand 0,1-0,3 ml. Daca injectia este corect facuta ,la locul injectarii apare o papula ,iar pielea ia aspectul unei coji de portocala. Injectarea intraarteriala este rezervata pentru substantele radioopace folosite in vederea diagnosticului radiologic.De asemenea ,in situatii de exceptie se pot injecta regional substante citotoxice sau metaboliti protectori fata de acestea. Injectiile in seroase se folosesc foarte rar.Injectarea intraperitoneala,de exemplu ,poate servi ,ocazional,pentru introducerea de substante citotoxice sau de radioizotopi la bolnavii cu tumori abdominale si ascita . Administrarea intraarteriala a medicamentelor poate cauza reflexe puternice sau poate fi urmata de aparitia unui hematom la locul injectiei. Injecia subcutanat se face numai in scop terapeutic si consta in introducerea substantei in hipoderm .In pricipiu injectia se poate efectua pe toata suprafata corpului cu exceptia zonelor tegumentare care acopera reliefuri osoase ,vase mari sau trunchiuri nervoase ,fata interna a membrelor ,regiunea gatului si capului si zonele unde se exercita presiuni . Totusi ,se prefera anumite zone de electie ca: fata antero-externa a coapsei,fata posterioara a bratului,fata laterala a toracelui,fata peretelui antero-lateral al abdomenului ,unde hipodermul este mai dezvoltat si tegumentul mai mobil pe planurile subjacente. Se utilizeaza seringi proportionale cu cantitatea de solutie ce trebuie injectata ,cu ace mai lungi si bizoul lung.Se dezinfecteaza pielea in zona respectiva si apoi prindem intre indexul si policele stang tegumentul pana face o cuta,la baza caruia introduce acul cu o miscare rapida ,paralel cu suprafata zonei ,apoi dam drumul la cuta .Pin miscari de lateralitate verificam daca acul este in hipoderm ;aspiram apoi putin pentru a verifica

daca varful acului nu a patruns intr-un vas hipodermic,dupa care injectam lent solutia pentru a nu produce dureri prin distensia brutala a pielii. Injecia intramuscular se efectueaz n scop curativ. Calea intramusculara prezinta unele particularitati.Pe cale intramusculara se administreaza medicamente in solutii sau suspensii apoase si uleioase. Aceasta cale se utilizeaza de obicei pentru administrarea medicatiei de depozit (penicilina,hormoni). O injectie intramusculara, utilizata mai ales in cazul administrarii de produse ca solutiile uleioase (relativ dureroase), permite o actiune mai rapida si mai precisa a medicamentului decat administrarea pe cale orala, dar mai putin rapida si mai putin precisa decat cea pe cale venoasa. Pregatire si desfasurare - Injectarea se practica intr-o regiune in care muschii sunt grosi, in afara traiectului vaselor mari sau al nervilor importanti, cel mai des in fesa. Pentru a evita nervul sciatic, intepatura trebuie facuta in sfertul superoextern al fesei. Acele, lungi de la 6 la 8 centimetri - mai mult pentru solutiile uleioase -, sunt fine si cu bizoul lung. Utilizarea unui material de injectare de unica folosinta a devenit obisnuita. Acul este infundat perpendicular, cu o lovitura seaca, cu scopul de a evila durerea. Este important sa se verifice ca nu curge sange si deci ca acul n-a patruns intr-un vas sangvin. Este bine sa se alterneze locurile de injectare pentru a limita riscul formarii de mici hematoame sau de mici induratii, susceptibile sa survina in cursul unor serii lungi de injectii, si tratarea induratiilor prin aplicarea de comprese calde de mai multe ori pe zi. Injecia intravenoas se efectueaz n scop explorator sau curativ i ofer o instalare rapid a efectului dorit, administrarea n totalitate a dozei prescrise. Se recurge la calea intravenoasa cand este necesar sa se administreze cantitati mari de solutii injectabile ,folosind in aceste cazuri perfuzia.Nu se pot administra pe cale intravenoasa suspensii sau emulsii,substante care produc hemoliza,precipita proteinele plasmatice,lezeza endoteliul vascular,sunt toxice pentru miocard. Pe cale intravenoasa pot fi injectate cantitati de 1-500 ml solutie,administrarea durand intre 1 sau mai multe minute (in cazul injectilor obissnuite) si cateva ore (in cazul perfuziilor). O injectare intravenoasa, prin introducerea directa a medicamentului in circulatia sangvina, permite o actiune terapeutica difuzata in tot organismul, mai intensa si mai rapida decat pe alte cai. Ea se utilizeaza atunci cand produsele prescrise sunt iritante si deci putin adecvate la injectarea intramusculara. Pregatire si desfasurare - O injectie intravenoasa necesita cunostinte anatomice precise (deosebirea venelor de artere, localizarea venelor etc.) si nu poate fi practicata decat de un personal specializat, medici sau asistente medicale cu diploma de specialitate. Injectia se face de cele mai multe ori in plica cotului, unde venele sunt mai vizibile comparativ cu alte locuri ale corpului, dar ea poate fi facuta siin venele antebratului sau in cele de deasupra mainii. Injectarea necesita aplicarea unui garou, destinat sa faca vena sa iasa in evidenta si se

indeparteaza dupa ce vena a fost punctionata, ceea ce se stie atunci cand intra sange in seringa. O injectie intravenoasa se face foarte lent cu seringi de capacitate 5-10 mililitri si cu ace de 4-5 centimetri lungime, cu bizou scurt. Injectia o data terminata si acul scos, se dovedeste necesar sa se comprime vena trei-patru minute pentru a evita formarea unei echimoze. Ce dezavantaje are administrarea injectabila a medicamentelor? 1. 2. 3. 4. 5. Efecte secundare mai puternice si frecvente decat la administrarea orala Durere la locul injectarii Infectii locale sau sangerari locale Necroza locala a tesuturilor Transmiterea de diferiti agenti patogeni (de exemplu virusuri hepatitice, SIDA, bacterii) 6. Incarcarea vaselor cu solutiile injectate; la administrarea pe cale orala, medicamentul este partial transformat de tubul digestiv, care poate sa si elimine o parte din medicament, care nu mai trece in vasele de sange. 7. Evitarea trecerii medicamentului prin ficat - lucru care se intampla la administrarea orala, toate substantele din tubul digestiv trecand mai intai prin ficat, care le si poate metaboliza. 8. Costuri mai mari - medicamentele injectabile sunt mai scumpe, sunt necesare dezinfectate, seringi, ace, crematorii pentru neutralizarea lor, etc, 9. Necesita mobilizarea personalului medical pentru administrare. 10. Necesita deseori internare, cu costurile aferente 11. Pot fi atinse cu acul structuri vasculare sau nervoase