Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ADMINISTRARE A
MEDICAMENTELOR
1
Medicamentul este definit în cadrul Uniunii Europene ca “orice substanță sau
combinație de substanțe prezentate ca având proprietăți de tratare sau prevenire a bolilor
umane și/sau orice substanță sau combinație de substanțe care poate fi folosită la om sau îi
poate fi administrată fie pentru restabilirea, corectarea sau modificarea funcțiilor fiziologice
prin exercitarea unei acțiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea
unui diagnostic medical”.
Administrarea medicamentelor este una dintre cele mai mari responsabilități ale
asistentului medical. Pentru a asigura pacientului o terapie medicamentoasă eficientă și
corectă, asistentul trebuie să fie familiarizat cu indicațiile, dozările și efectele medicamentului
prescris. Asistentul trebuie sa aibă cunoștințele și abilitățile de a minimiza anxietatea
pacientului și de a maximiza eficiența medicamentului (cunoscând modalitatea de
administrare, timpul, etc.). Acțiunea unui medicament asupra organismului depinde de
structura chimică, doza administrată și căile de administrare.
2
Medicamentele pot fi administrate pe diverse căi:
calea mucodermică (administrarea oculară, vaginală, nazală, auriculară,
transdermală, orofaringiană)
calea enterală (per os)(absorbția medicamentelor prin tractul gastrointestinal)
calea parenterală (injecții intradermale, subcutanate, intramusculare,
intraosoase sau perfuzii intravenoase)
calea endotraheală (administrarea de medicamente în sistemul respirator cu
ajutorul sondei endotraheale)
calea epidurală (administrarea de medicamente – anestezice sau analgezice
opioide- printr-un cateter introdus peridural)
calea intrapleurală (injectarea de medicamente în spațiul pleural)
Căile de administrare se stabilesc în funcție de: scopul urmărit, capacitatea de
absorbție a căii enterale, acțiunea medicamentelor asupra mucoaselor, starea generală a
bolnavului, toleranța individuală, combinațiile medicamentelor, particularități anatomice,
preferințele bolnavului. Nerespectarea căilor de administrare duce la periclitarea efectului
medicamentelor, la efecte nedorite, contrarii precum și la complicații locale.
Anumite medicamente au căi stricte de administrare, cum ar fi calciu bromat sau
hemisuccinatul de hidrocortizon care se administrează doar intravenos.
3
Medicamentele se descompun sau se elimină din organism în anumite limite de timp.
Administrarea la intervale mai scurte decât timpul lor de înjumătățire sau eliminare duce
la cumularea de doze terapeutice, putând să apară în organism doze toxice sau letale.
4
Pentru prevenirea erorilor în administrarea medicației, înaintea administrării oricărui
medicament, acesta trebuie comparat cu medicația prescrisă de medic din foaia de observație,
verificându-se regula celor cinci “P”: pacientul potrivit, medicamentul potrivit, doza potrivită,
calea de administrare potrivită, timpul (ora) de administrare potrivit.
Deoarece majoritatea pacienților primesc mai mult de un medicament trebuie, de
asemenea, avute în vedere interacțiunile dintre acestea. Interacțiunea între medicamente
înseamnă o schimbare în absorbția, distribuția, metabolismul și excreția acestuia, care poate
apărea la administrarea altui medicament sau imediat după aceea. O interacțiune de dorit,
folosită ca bază în terapiile medicamentoase combinate, este potențarea efectului unui
medicament, ajutarea menținerii unui anumit nivel sangvin sau minimalizarea efectelor
adverse, cu ajutorul altui medicament. Pe de altă parte, anumite interacțiuni pot avea rezultate
nedorite ca diminuarea efectului unui medicament sau, din contră, maximizarea sa până la
efect toxic.
De asemenea, la administrarea unui medicament este necesară recunoașterea și
identificarea efectelor adverse, reacțiilor toxice și alergiilor medicamentoase. Unele efecte
adverse sunt trecătoare și de intesitate redusă, pacientul dezvoltând o toleranță față de
medicament. Altele necesită o schimbare a terapiei medicamentoase.
Orice admistrare de medicament, calea de administrare, dozajul, refuzul pacientului,
apariția efecelor adverse, trebuie notificate corect și eligibil în planul de îngrijire cu semnătura
asistentei.
BIBLIOGRAFIE
1. Îngrijiri speciale acordate pacienților de către asistenții medicali –manual pentru colegiile și scolile
postliceale sanitare,2006, ed. Viata medicală Românească, Lucreția Titircă
2. Ingrijirea omului bolnav si a omului sanatos. Manual pentru scolile sanitare postliceale, Ed. CISON,
2011, Chiru Florian Gabriela Chiru, Letitia Morariu
3. Proceduri de practică pentru asistenții medicali generaliști, elaborat de OAMGMAMR
4. Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1142 din 3 octombrie 2013 privind aprobarea procedurilor de practică
pentru asistenţii medicali generalişti
5. Ghid de farmacologie pentru asistenți medicali și asistenți de farmacie, ed. ALL, 2011, Prof. dr Crin
Marcean, Dr. Vladimir Manta Mihăilescu