Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Facultatea de Litere și arte

Departamentul de Artă Teatrală
Teatrologie (Management cultural), anul I
Teoria culturii- Alin Gîrbu

Familia, baza societăţii japoneze

Cultura japoneză este un nucleu de valori sociale, etice și culturale autohtone.

Japonezii sunt foarte diferiți din punct de vedere cultural, unicitatea lor fiind generată de
relativa izolare a tării impusă de cadrul său natural. Dezvoltarea culturală a Japoniei a fost un
rezultat a mai multor influențe primite din China, Corea și mai târziu din occident. Din China
a venit Buddismul, Confucianismul, o mare parte din sistemul de scriere japonez și multe alte
arte tradiționale.

Confucianismul, în special, a modelat multe dintre obiceiurile și credințele din Japonia

care priveau familia. Confucianismul a influențat normele sociale legate de persoana care
joacă rolul central în familie, importanța definirii unor deosebiri între rolurile fiecărui sex și
conturarea imaginii tatălui ca „tatăl cel aspru”, iar pe cea a mamei ca „persoana îndurătoare”.

Familia este unitatea de bază a societăţii japoneze, fiind totodată și o valoare socială.
Aici grupul este mai important decât individul şi ierarhia socială este mai strict respectată
decât în occident. Continuarea liniei familiei are foarte mare importanță în familia japoneză.
În scopul continuării acestei linii genealogice, chiar dacă familia nu are un succesor potrivit,
adică un fiu, sunt luate în considerare diferite metode de adopție. În majoritatea cazurilor un
fiu mai mic dintr-o altă familie este adoptat, adus în noua familie de obicei prin căsătoria cu
una dintre ficele familiei care făcea adopția, numele lui în acest caz schimbându-se.

Familia tradiţională

Întotdeauna familia niponă a cunoscut o varietate de forme, dar modelul ideal din
secolul XX a fost cel denumit ie. Termenul ie face referire la o gospodărie, o grupare
familială care are mai multe funcții: economică, socială, religioasă, de înrudire și politică.

Familia tradițională era divizată în funcţie de sex şi ierarhizată în funcţie de vârstă. În

viziunea tradițională figura tatălui este cea dominantă, urmată de cea a fiului moștenitor. În
continuare avem ceilalți bărbați ai familiei „așezați” în funcție de vârstă, sub ei fiind femeile
în ordinea vârstei.

Cât despre locuinţa tradițională a unei familii nipone, aceasta era formată din: o sală
comună însoțită de odăiţe sau mai multe încăperi, separate între ele prin uşi glisante sau prin
pereţi subţiri culisanţi- shoji ce se deschid în galeria-verandă care înconjoară clădirea.
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Facultatea de Litere și arte
Departamentul de Artă Teatrală
Teatrologie (Management cultural), anul I
Teoria culturii- Alin Gîrbu

Totuși, adevăratul cămin al casei este kotatsu. Este o groapă dreptunghiulară făcută în
pământ, în sala comună, pe marginea căreia se pot aşeza, cu picioarele atârnate, până la opt
persoane. Acest gol este acoperit de o masă joasă. Acest loc este singurul care oferă protecţie
împotriva frigului iernii, ce pătrunde prin pereţii prea subţiri, deoarece se încălzeşte prin
aşezarea cărbunilor în kotatsu. Gruparea întregii familii în jurul kotatsu-lui ilustrează ierarhia
pe sexe şi generaţii. Locul central- ozoka este ocupat de tată, soţia este aşezată lateral-
kazaka, iar în faţa ei stă invitatul- kyakuza. Raporturile dintre membrii familiei sunt
evidenţiate prin folosirea diferiţilor termeni care amintesc locul fiecăruia. În Japonia, fiecare
membru este desemnat enunţându-i-se poziţia în interiorul comunităţii. Astfel, fraţii şi surorile
nu îşi spun pe nume, ci cu apelativele specifice pentru fratele mai mare- onisan, fratele mai
mic- ototosan, sora cea mare- onesan sau sora mai mică imotosan.

Un alt aspect important în familia japoneză este prezența concubinelor. Un cap de

familie cu un rang superior era chiar obligat să dețină o concubină, sau mai multe în funcție
de statutul social și de situația financiară. Concubinajul era acceptabil din punct de vedere
social, deși Codul Civil din acea perioadă a adoptat legal monogamia (căsătoria în care
bărbatul are o singură soție). Bărbații din această perioadă și-au întors atenția spre concubine
pentru distracție, împlinire emoțională și plăcere sexuală. Având o concubină sau mai multe
concubine, în acea perioadă, era văzut ca un simbol al bogăției, și reprezenta faptul că
deținătorul avea o anumită autoritate. Era destul de obișnuit ca un tată sărac să își vândă o
fiică unui om bogat pentru a fi o concubină, și pentru a obține bani pentru a avea grijă de
restul familiei. Au existat, de asemenea, multe femei care au fost forțate să fie concubine, pur
și simplu pentru că unui om bogat sau unui domnitor îi plăcea cum arată femeile respective.
Foarte rar se întâmpla ca o concubină să avanseze pe poziția de soție. Aceste cazuri se
întâmplau doar în familiile cu statut social mai scăzut sau printre oamenii de rând.

O concubină era acceptată oficial în familie doar după ce primea acordul soției. Relația
dintre cele două poate fi considerată ca fiind asemănătoare cu cea dintre un stăpân și un
servitor în majoritatea cazurilor. Cu toate acestea, prezența acestor concubine a început să
scadă, datorită influențelor din Occident.

Odată cu sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, sistemul social anti-democratic
adoptat înainte de război a fost supus unei drastice examinării, și astfel, în consencință, un
nou sistem democratic care avea ca model sistemul american a fost adoptat. Multe aspecte ale
sistemului de descendență pe linie masculină au fost abrogate, iar în sistemul legal au fost
introduse mai multe principii democratice care priveau familia. De exemplu, dreptul de
moștenire al primului născut a fost eliminat și au fost introduse drepturi egale de moștenire
atât pentru fii cât și pentru fiice, indiferent de ordinea nașterii. De altfel și poziția legală a
femeii după al Doilea Razboi Mondial a fost redefinită. Femeilor le-a fost acordat dreptul de-
aș alege partenerul și ocupația profesională, dreptul să moștenească și să dețină pământ pe
numele lor, să inițieze divorțul și să păstreze custodia copiilor lor.
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Facultatea de Litere și arte
Departamentul de Artă Teatrală
Teatrologie (Management cultural), anul I
Teoria culturii- Alin Gîrbu

Familia modernă

Spre deosebire de organizarea tradițională a ie, familiile moderne pun mai mult accent
pe drepturi egale între membrii familiei, dar cu toate acestea respectul și ascultarea de cei
superiori (cei mai în vârstă) este în continuare o regulă.

În ceea ce priveşte locuinţa modernă, copiată aproape după modelul occidental, există
probleme de ordin economic sau legate de cutumele şi de modul de viaţă cu care japonezii
erau obişnuiţi. În perioada de după războaie, multe familii tradiţionale au fost fragmentate, iar
grija lor primară era de a asigura membrilor elementele pentru supravieţuire: mâncare,
îmbrăcăminte şi un acoperiş deasupra capului. În această perioadă, locuinţa reprezenta o
problemă majoră, o familie întreagă ocupând, de multe ori, o singură cameră. Azi, într-o
locuinţă modernă, fiecare membru al familiei caută să aibe camera proprie, costul extrem de
ridicat al unei locuinţe fiind de aproximativ 7 ori mai mare decât venitul anual mediu al unui
angajat. Astfel, achiziţionarea ei se dovedeşte, adesea, dificilă.

O altă problemă legată de construcţiile moderne o ridică mutarea de la o familie cu

multe generaţii în spate, cu o casă cu uşi glisante, care nu permit existenţa privatului, la
locuinţele moderne construite cu uşi şi pereţi masivi. Alocarea unei camere pentru fiecare
membru a dat naştere multor discuţii. Fiecare copil îşi doreşte propria cameră, pretenţie
acceptată atunci când are nevoie de linişte pentru a învăţa. Totuşi, japonezii consideră că acest
lux îl izolează de restul familiei şi îi poate dăuna pe măsură ce creşte.

Chiar dacă familia japoneză s-a schimbat considerabil, aspectele tradiţionale sunt încă
prezente. De exemplu, japonezilor nu le convine faptul că familia nu locuieşte împreună,
majoritatea celor din prezent preferând să locuiască separat de familia mare, care include
părinţii, respectiv bunicii, fraţii şi surorile, aşa cum se obişnuia în trecut.

Nu doar structura familiei japoneze s-a schimbat, ci şi rolul bărbatului şi al femeii.

Tehnologia a avut un rol important în modificarea rolului femeii. Azi, aceasta are mai mult
timp să-şi fructifice propriile pasiuni şi interese. Rolul bărbatului s-a schimbat în măsura în
care, pentru a asigura prosperitatea financiară a familiei, petrece mult timp muncind. Din
această cauză, tatăl a devenit o figură mult mai puţin importantă în ceea ce priveşte autoritatea
parentală, în comparaţie cu mama. În familia modernă, aceasta este autoritatea supremă.
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Facultatea de Litere și arte
Departamentul de Artă Teatrală
Teatrologie (Management cultural), anul I
Teoria culturii- Alin Gîrbu

Relația soț- soție în familia japoneză

Spre deosebire de țările din occident, relația dintre un soț și o soție în Japonia zilelor
noastre este foarte diferită. În Japonia, există o tendință de a aprecia relațiile strânse care se
bazează pe armonie și loialitate pe o perioadă îndelungată, decât pe cele bazate pe romantism
și sexualitate. Din moment ce romantismul este dificil de susținut pe o perioadă mai lungă,
acesta nu este considerat ca fiind favorabil unei relații durabile și stabile.

Chiar dacă relațiile romantice înainte de căsătorie sunt foarte apreciate atât în Japonia,
cât și în SUA, dragostea romantică continuă să lege parteneri după căsătorie și după copii
doar în SUA. În Japonia, există mai puțin accent pe romantism după căsătorie și după apariția
copiilor, și mai mult accent pe loialitate și angajament. În Japonia, atracția reciprocă și alte
nevoi ale celor doi parteneri (de exemplu, pentru intimitate) nu sunt privite ca fiind cele mai
importante criterii pentru păstrarea unei căsnicii. În Japonia, stabilitatea relațiilor
matrimoniale este dependentă mai mult de complementaritatea rolurilor, creșterea reușită a
copiilor și mai puțin la reaprinderea pasiunii.

Deoarece distanța dintre soți este mai acceptată în Japonia decât în SUA, copiii
japonezi pot vedea astfel de relații ca fiind mai sigure. De aceea în Japonia nu s-a pus atât de
mult accent pe relația dintre soț-soție, pe comunicarea dintre ei, pe arătarea afecțiuni, ci mai
mult pe responsabilitate și pe crearea unui mediu sigur pentru copil. Dar structura familiei, și
relația dintre soți este în continuă dezvoltare și schimbare datorită faptului că în ultimul timp,
televiziunea și serialele americane occidentale, mass media, care prezintă relația dintre cei doi
parteneri ca având la bază comunicarea și afectivitatea, a influențat concepția tinerilor legată
de modul de relaționare.

Dar datorită faptului că rata divorțurilor, a violenței și a abandonării copiilor în

America este mult mai mare decât în Japonia, arătând că modelul american nu este cel ideal,
nu se poate spune cu siguranță modul în care se vor schimba relațiile familiale în viitor în
Japonia. De aceea este important ca familia japoneză să se axeze pe punctele forte ale familiei
tradiționale: loialitate, responsabilitate, în același timp combinând unele aspecte ale lumii
contemporane, cum ar fi comunicarea deschisă, căsătoriile bazate pe iubire reciprocă, și
analizând cu grijă elementele care ar putea dăuna familiei.
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Facultatea de Litere și arte
Departamentul de Artă Teatrală
Teatrologie (Management cultural), anul I
Teoria culturii- Alin Gîrbu

Bibliografie

 Takashi Naito, Uwe P. Gielen, The Changing Japanese Family: A Psychological

Portrait, Families in global Perspective, 2005, p. 63-84
 Akihito Hoshimoto, John W. Traphagan, Changing Japanese Families, New York
Press, 2008, p. 3
 Anne E. Imamura, The Japanese Family, Video Letter from Japan II: A Young Family,
Asia Society,1990, p. 1
 Anne E. Imamura, The Japanese Family, Video Letter from Japan II: A Young Family,
Asia Society,1990, p. 7
 https://destepti.ro/tara-soarelui-rasare-traditii-si-obiceiuri-japoneze
 https://revistacultura.ro/nou/2015/05/familie-si-onoare