Criza dezvoltării vârstei are o desemnare diferită.

Se numește o criză a dezvoltării, o criză de

vârstă, o perioadă de criză. Dar toate acestea reprezintă un nume condițional pentru etapele de
tranziție ale dezvoltării vârstei, caracterizate prin schimbări psihice ascuțite. Indiferent de
dorințele și circumstanțele omului, o astfel de criză apare brusc. Dar pentru cineva se procedează
mai puțin dureros, iar pentru unii este deschis și furtunoasă.

Trebuie remarcat faptul că este necesar să se facă distincția între criza dezvoltării vârstei și criza
personalității persoanei. Primul apare în legătură cu dinamica psihică legată de vârstă, iar cea de-
a doua apare ca urmare a condițiilor socio-psihologice create în care o persoană se află în mod
neașteptat și experiențe negative în ele, ceea ce a dus la o reorganizare internă a psihicului și a
comportamentului.

În psihologia vârstei, nu există un consens privind crizele, locul și rolul lor în dezvoltarea mentală
a copilului. Unii psihologi consideră că dezvoltarea copilului ar trebui să fie armonioasă, fără
crize. Crizele sunt un fenomen anormal, "dureros", rezultatul educației incorecte.

O altă parte a psihologilor susține că prezența crizelor în dezvoltare este naturală. În plus,
conform unor idei, un copil care nu a supraviețuit unei adevărate crize nu se va dezvolta pe
deplin.

În prezent, psihologia vorbeste din ce în ce mai mult despre momentele de cotitură în dezvoltarea
copilului și, de fapt, criza, manifestările negative se datorează caracteristicilor condițiilor de
viață ale copilului său. Adulții apropiați pot atenua aceste manifestări externe sau, dimpotrivă, le
pot intensifica. Crizele, spre deosebire de perioadele stabile, nu durează mult, câteva luni, cu
circumstanțe nefavorabile, care se întind până la un an sau chiar câțiva ani.

Criza de vârstă este văzută, pe de o parte, ca o etapă de dezvoltare (vezi pagina 7) și, pe de altă
parte, ca mecanism de dezvoltare (vezi pagina 16). Ambele caracteristici ale crizei de dezvoltare
au fost susținute de L.S. Vygotsky. Acestea sunt interdependente, deoarece criza este mecanismul
de dezvoltare într-o anumită etapă a dezvoltării mentale. El acționează prin contradicțiile dintre
nevoile existente și noile cerințe sociale care apar în viața unei persoane în tranziția de la o epocă
la alta. Esența crizei constă în restructurarea experiențelor interne, în schimbarea nevoilor și
motivațiilor în interacțiunea cu mediul. Astfel, criza dezvoltării vârstei are următoarele
caracteristici:

= aceasta este stadiul natural al dezvoltării mentale;

= completează (separă) fiecare perioadă de vârstă și apare la intersecția celor două vârste;

= baza este contradicția dintre mediul înconjurător și relația k = ne;

= rezultatul crizei de dezvoltare este transformarea psihicului și a comportamentului.

Criza de dezvoltare are două părți. Prima este o latură negativă, distructivă. Ea spune că în timpul
crizei există o întârziere în dezvoltarea psihică, distrugerea și reducerea formelor mentale
dobândite anterior, abilitățile și obiceiurile. Chiar timpul crizei este neliniștit de apariția
emotiilor negative și a experiențelor în comportamentul unei persoane. În plus, în cursul
nefavorabil al crizei, se pot forma caracteristici negative ale personalității și interacțiunii
interpersonale, iar nemulțumirea noilor nevoi introduce o persoană într-o stare de dezvoltare
repetată (sau prelungită) de criză. Odată cu evoluția patologică a crizei, ar putea exista o
distorsiune a dinamicii normale a vârstei.

Cealaltă parte a crizei de dezvoltare a vârstei este pozitivă, constructivă, care semnalează
apariția unor schimbări pozitive (neoplasme și o nouă situație de dezvoltare socială) care compun
semnificația fiecărui punct de cotitură. Transformarea pozitivă a psihicului și a comportamentului
uman apare atunci când criza este favorabilă.

Astfel, se poate observa că criza de dezvoltare este o etapă sensibilă la transformarea psihicului,
unde linia dintre dezvoltarea normală și cea perturbată este foarte subtilă.
În ce direcție este rezolvată criza - depinde adesea de productivitatea interacțiunii persoanei
(copilului) cu mediul, care determină individualitatea cursului crizei de vârstă.

Crizele de criză au fost studiate și de elevul LS Vygotsky - DB El'konin. El a descoperit legea

alternării în cursul dezvoltării mentale a copilului. Omul de știință a evidențiat diferite tipuri de
activități care se înlocuiesc periodic între ele: activitățile orientate în sistemul relațiilor dintre
oameni ("bărbat-om") sunt urmate de activități în care orientarea se îndreaptă spre modalitățile
de utilizare a obiectelor ("om-obiect"). De fiecare dată când există contradicții între aceste două
tipuri de orientări, care devin cauza crizei de dezvoltare, deoarece acțiunea nu poate continua să
se dezvolte decât dacă este integrată în noul sistem de relații și fără inteligență nouă, noile
motive și căi de acțiune nu se vor dezvolta până la un anumit nivel. Ținând cont de orientările de
mai sus ale principalelor tipuri de activități, D.B. Elkonin a explicat conținutul LS izolat. Crizele
de dezvoltare Vygotsky. Astfel, în perioada nou-născutului, crizele de relații au loc în 3 ani și 13
ani, iar în 1 an, 7 și 17 ani, crize de vedere asupra vieții, care, de asemenea, alternează.

În psihologia internă, opinia dominantă este că crizele de dezvoltare apar în mod inevitabil la
intersecția a două perioade de vârstă. Momentul crizei din copilărie, a stabilit LS. Vygotsky, sunt
provocate, însă secvența apariției lor rămâne relevantă, deoarece reflectă tiparele normative ale
dezvoltării mentale.

Vygotsky menționează următoarele etape ale crizei dezvoltării.

I. Înainte de criză. Există o contradicție între mediul înconjurător și relația unei persoane cu ea.
Statul de dinainte de criză se caracterizează printr-un stat intern de tranziție, unde indicatorii
sferelor afective și cognitive devin direcționați opus. Controlul intelectual scade și în același timp
crește sensibilitatea la lumea înconjurătoare, emoționalitatea, agresivitatea, dezinhibirea
psihomotorie sau letargia, izolarea etc.

II. De fapt, criza. În acest stadiu, există o agravare temporară maximă a problemelor psihologice
de natură personală și interpersonală, unde se poate observa un anumit grad de abatere de la
norma de vârstă în dezvoltarea psihofizică. Deseori manifesta activitate cognitivă scăzută,
instabilitate psihologică, comunicare redusă, pierderea stabilității mentale, schimbări de
dispoziție și motivație. În general, este dificil să influențați în acest moment un copil sau un
adult, să fiți de acord, să vă reorientezi etc.

III. Postkrizis. Acesta este momentul pentru rezolvarea contradicțiilor prin formarea unei noi
situații de dezvoltare socială, a armoniei dintre componentele sale. Ca urmare a acestei armonii,
apare o revenire la o stare normală, în care componentele afective și cognitive ale psihicului
devin unidirecționale. În subconștient, "formațiunile vechi" pleacă, iar noi formațiuni ale psihicului
sunt puse la un nou nivel de conștiință.

În concluzie, observăm că criza dezvoltării vârstelor apare brusc și dispare. Limitele sale sunt
neclară. Este de scurtă durată în comparație cu perioadele stabile. Rezolvarea crizei este legată
de stabilirea unor noi relații sociale cu mediul, care pot fi productive și distructive.

Crizele apar nu numai în copilărie, ci și în perioade de maturitate.

Modificările mintale care apar în acest moment la un copil sau la un adult sunt profunde și
ireversibile.

Crizele de dezvoltare a vârstei

1. Crizele de vârstă din copilărie și adolescență: probleme d
Psihologia crizelor de vârstă are o istorie destul de lungă în știința internă. Dezvoltarea sa este a
numele PP Blonskii, LS Vygotsky, DB El'konin, LI Bozhovich. PP Blonskii (1964) a realizat pentru p
împărțirea ontogeniei în etape separate, cu indicarea "perioadelor critice". El a privit criza ca
dezvoltare. Principiul alternării critice și
2. Probleme psihologice legate de vârstă și crize de personalitate în
Criza la granița de maturitate și de vârstă înaintată datează la vârsta de 55-65 de ani. Conținu
psihologie este foarte vag și mozaic. Descrierile metaforice ("tinerii de vârstă înaintată", "vârsta um
întoarcere bruscă a vieții mintale", "lupta cu apusul apusului" etc.) coincid cu indicarea unor factor
care pot fi considerați o cauză
3. Crize de naștere și d
VI Slobodchikov acordă o importanță deosebită descrierii crizelor de naștere și dezvoltare p
ontogenezei. Acest lucru se datorează, în primul rând, ideii lui LS Vygotsky că cheia înțelege
generale ale dezvoltării mentale este studiul crizei, perioadele de tranziție - în care schimbările cal
dezvoltării sunt cele mai proeminente. În al doilea rând, în psihologia dezvoltării, perioadele criti
studiate mai puțin decât
4. Rolul crizelor în dezvoltarea
În psihologia internă, problema crizelor a fost mult timp considerată în contextul problemelor de d
și de periodizare a copilăriei. Vygotsky înțelege dezvoltarea ca pe un proces determinist intern,
care nu se desfășoară în mod egal, dar contradictoriu, prin apariția și soluționarea conflictelor int
urmare, el acordă atenție perioadelor tranzitorii sau critice,
5. Perioada marxistă de dezvoltare a psihologiei naționale a dezvoltării
După 1917, Rusia a intrat într-o nouă etapă sovietică a dezvoltării sale istorice. Această pe
dezvoltare a gândirii sociale și umanitare este caracterizată de o puternică dependență a cercetării
de realitățile politice ale vieții și de atitudinile partid-ideologice. Singura viziune corectă asupra lu
recunoscută de marxism, iar la fondarea sa a fost construită clădirea științei sovietice. Procesul
6. "Criza dezamăgirii" și principalele etape ale dezvoltării unui psiholog pr
Contrar ideilor obișnuite, psihologii tratează crizele nu doar cu "înțelegere", ci și cu "respect". Afi
Vygotsky potrivit că "dacă nu ar exista crize, ar fi trebuit să fie inventate în mod special, altfel de
personalității copilului nu poate fi explicată în nici un fel", se referă nu numai la psihologia vârstelo
psihologia de a deveni un profesionist. Crizele în același timp
7. CRIZA PUBERTULUI. EVOLUȚIA PSIHOFIZIO
Baza fiziologică a crizei pubertății. Maturarea sexuală depinde de modificările endocrine din organ
deosebit de importante în acest proces glanda pituitară și glanda tiroidă, care încep să elibereze
care stimulează activitatea majorității altor glande endocrine. Activarea și interacțiunea co
hormonilor de creștere și hormonilor sexuali determină o intensitate fizică și fiziologică intensă
8. Obiectivele de vârstă pentru d
Am luat deja în considerare problema perioadei de dezvoltare a vârstei, dar din nou vom clarific
tineretului sau ale tineretului, așa cum se numește adesea această perioadă. În prezent, problem
dintre adolescență și adolescență, tineret și maturitate nu este clar rezolvată. Ratele de vârstă a
perioade de către diverși autori sunt puse în funcție de efectul diferiților factori. Este în general
faptul că
9. Anexa 1. Tabele de dezvoltare a
Dezvoltarea mintală a copilului (0-1 ani). {foto10} {foto11} Schema generală a dezvoltării vârstei co
la naștere la an) {foto12} Schema generală a dezvoltării vârstei unui copil (de la un an la trei ani
{foto14} Schema generală a dezvoltării vârstei unui copil preșcolar -x la 7 ani) {foto15} {foto16} {foto
 10. Etapele de vârstă și periodizarea dezvoltării
Perioade stabile și crize. Dezvoltarea mentală a copiilor este inegală. În ea există perioade de
graduale, relativ lent, când copilul menține pentru mult timp aceleași trăsături de bază ale aspectu
și perioade de schimbări mult mai dramatice, spasmodice asociate cu moartea, dispariția vechilor
unor noi mentalități

Criza si trauma

Criza se refera la o stare afectiva temporara, intensa si dezorganizanta in mai multe

domenii personale, in care abilitatea de a face fata situatiilor este depasita. Exista
posibilitatea aparitiei unor consecinte nefaste, care urmeaza unui eveniment traumatogen.

Traumele sau traumatismele psihice sunt acele evenimente intense din experienta unui
individ, care il socheaza si care sunt insotite de reactii emotionale care ii perturba echilibrul,
conducandu-l la comportamente sau reactii inadecvate. Intre aceste evenimente intense se
numara:

 evenimente naturale (de tipul dezastrelor naturale);

 situatii psihologice de „pierdere” sau „separare” (de tipul decesului unui membru al
familiei, divort, ruptura sentimantala, avort, pensionare ori abuz fizic sau sexual);
 situatii de ordin social-politic (razboi, schimbare de regim politic, pierderea libertatii).

Desi folosite ca sinonime, de obicei, in limbajul de specialitate, o diferenta ar fi ca

„traumatismul” trimite mai mult la consecintele evenimentului, iar „trauma” la evenimentul in
sine. Dincolo de evenimentul obiectiv traumatizant cu incarcatura lui patogena (prin
intensitate, timing, durata etc.), efectul traumatizant variaza de la o persoana la alta si
depinde de structura psihologica cu „vulnerabilitatile” fiecaruia, pe care se face receptarea
evenimentului.

Ce se intampla dupa evenimentul traumatic?

Adaptarea la o situatie extrema dureaza o perioada de timp iar factorii de vulnerabilitate

personala joaca un rol important. Imediat dupa traume, este normala o scadere a nivelului
de functionare psiho-sociala.

Exista persoane care reusesc sa integreze astfel de evenimente in contextul vietii lor fara a
avea nevoie de ajutorul unor specialisti. Alte persoane raman la un nivel redus de
functionare si apare o probabilitate mare de a dezvolta diverse tulburari psihopatologice cu
continut anxios si/sau depresiv sau mai grav, de tipul unei tulburari de stres post-traumatic
(TSPT).

Trebuie sa stim ca nu toti cei care sunt expusi la situatii traumatice ajung sa dezvolte
tulburari patologice de tip TSPT sau de alta intensitate. In unele cazuri, sunt gasite mijloace
personale de a depasi situatia, fie prin constientizarea propriilor vulnerabilitati in fata unor
evenimente traumatizante cu „intarirea” suportului social, fie prin apel la diverse strategii,
inclusiv „(re)motivationale”. In alte cazuri, nu sunt identificate limitele in a face fata situatiei
si resimt o stare de criza/de impas psihologic. In aceasta situatie, responsabili de orientarea
persoanei in directia unui ajutor specializat din aria psihoterapiei si/sau psihiatriei sunt
membrii familiei sau cei din grupul social apropiat (prieteni, colegi, vecini).

Asadar, este fundamentala evaluarea pericolului si al letalitatii in care se afla persoana, iar
apelarea la psihologul clinician cu competente intr-una din formele de psihoterapie
acreditate prezinta mai multe beneficii.
Care este procedura in acest caz?

O prima etapa in cadrul interventiei este evaluarea. Ea vizeaza severitatea crizei, nivelul
curent de functionare a persoanei in domeniile afectiv, cognitiv si comportamental si a
nivelului letalitatii pentru ea (dar si pentru ceilalti). Ea reprezinta o urgenta si o prima etapa
in anatomia interventiei psihologice de consiliere sau de psihoterapie. In functie de
rezultatul evaluarii, se fac recomandari pentru interventie psihologica pe termen scurt,
psihoterapie pe termen lung, internare imediata si medicatie psihotropa, interventie
psihologica pe termen scurt sau directionare spre alte servicii specializate in probleme
specifice ale clientului.

In cursul evaluarii persoanelor traumatizate se stabilesc si bazele aliantei terapeutice (acea

legatura personala cu terapeutul), conditie sine qua non a oricarei interventii
psihoterapeutice. Aceasta include acordarea suportului emotional, empatizarea cu clientul
si acceptarea lui neconditionata, congruenta si relatia colaborativa cu acesta. Odata
realizata evaluarea, se trece la etapa conceptualizarii cazului, in urma careia se stabilesc
strategiile de interventie; acestea pot fi strategii de tip: non-directiv, colaborativ,
psihodinamic, directiv, tranzactional s.a.m.d.

Pe langa asistarea clientilor in procesul de stabilizare dupa expunerea lor la o situatie

traumatica si dezvoltarea unor strategii de adaptare la situatii stresante, in cursul unei
psihoterapii de scurta sau lunga durata pot fi mai usor depistate persoanele cu risc suicidar
si trans-crizele (care apar la adultii abuzati sexual in copilarie).

Un articol de Gabriela Stroian, psiholog clinician si psihoterapeut REBT/CBT in

cadrul Centrului Medical Bellanima.

Centrul Medical Bellanima ofera psihodiagnoza si interventie de tip consiliere si

psihoterapie care acopera majoritatea scolilor de terapie psihologica recunoscute in
Europa si SUA.