Cetățean și stat în

democrație și
totalitarism

realizat de Gal Andrei cls. a 7-a A

Cuvântul democrație vine din greacă și înseamnă puterea
poporului(demos=popor kratos=putere). Democrația se bazează pe dreptul la
vot, pentru că de acolo rezultă voința poporului.

Discuri de vot din secolul IV I.C. descoperite in Agora ateniană. Aceste discuri erau aruncate intr-o cutie
pentru a consemna verdictul. Discurile pline indicau achitarea, iar cele scobite, condamnarea.

La polul opus, totalitarismul, reprezintă forma pe care o ia un regim

dictatorial, autocrat, în care statul deține monopolul întregii puteri și în care
drepturile și libertățile cetățenilor sunt restrânse până la minimum.

Idei caracteristice celor două forme de guvernare

DEMOCRAȚIE TOTALITARISM
Pluripartitism – mai multe partied care partid si ideologie unică, nu există
au doctrine și ideologii diferite opoziție politică
separarea puterilor în stat: statul are putere legislativă, executivă
-puterea executivă (președinte) și judecatorească
-puterea legislativă (parlament)
-puterea judecatorească (instanțe de
judecată, curți supreme)
 Lideri politici in democrație și totalitarism

Fișă de personaj Benito Mussolini (1883-1945).

Conducător fascist al Italiei între 1922 si 1943. A devenit dictator în 1928 și ca partener in
Axă al Germaniei lui Adolf Hitler, a împins Italia în cel de al 2-lea Razboi Mondial. După o
scurtă carieră de profesor, Mussolini s-a îndreptat spre jurnalism în 1913, ca director al
cotidianului socialist Avanti!(Înainte!). Imediat după Primul Razboi Mondial, în care a avut
grad de caporal, Mussolini a întors spatele socialismului și și-a organizat adepții in Fasci Di
Combattimento, nucleul partidului său fascist. Politica sa naționalistă de dreapta a
sensibilizat clerul, proprietarii de pământ și industriașii Italiei și ei au închis ochii în fața
brutalităților Cămășilor Negre ale lui Mussolini. In 1921, Mussolini a fost ales în parlament și
Partidul Național Fascist a fost oficial recunoscut. În 1922 Mussolini a mobilizat zeci de mii
de suporteri fasciști într-un “marș asupra Romei” și a fost ulterior numit prim ministru. În 6
ani “statul corporatist” a ajuns sa controleze total viața economică a Italiei și a înlocuit
parlamentul cu totalitarismul. Cu toate astea Mussolini a obținut sprijin popular. In 1929, in
calitate de Prim Ministru, a pus capăt unei dispute vechi de 60 de ani între biserica și Stat,
prin Tratatul de la Laterano, care înființa statul Vatican. Visul lui Mussolini de a remodela
Italia după conturul Imperiului Roman a dus la anexarea Etiopiei in 1936 și a Albaniei in 1939
ăn ciuda acestor succese, Italia nu era pregatită pentru un conflict major și alianța lui
Mussolini cu Hitler a scos la iveală slaba pregătire militară a țării. O serie de înfrângeri
militare în Balcani și în Africa de Nord i-au diminuat lui Mussolini rolul în Axa, dar și puterea
internă. În iulie 1943 a fost înlăturat și arestat de foștii susținători fasciști și a fost eliberat în
urma unui raid al parașutiștilor germani și a făcut un guvern marionetă în orașelul Salo din
nordul Italiei. În aprilie 1945 a fost prins și executat de partizanii italieni.
Fișă de personaj Nelson Mandela (18 iulie 1918 - 5 dec.2013 )

Om politic Sud-African, lider al luptei împotriva apartheidului (politică de separare pe baze

rasiale ale minorității albe de populația majoritară de culoare, practicată în Africa de Sud
între 1948 și 1991), președinte al Africii de Sud între 1994 si 1999. A primit Premiul Nobel
pentru Pace in 1993, alături de F. W. de Klerk.

S-a născut în orașul Umtata ca fiu al căpeteniei tribului Tembu. A studiat Dreptul și în 1944 a
devenit membru al Congresului Național African (ANC), care cerea pentru sud-africanii negri
cetățenie deplină, dreptul de a deține pământ și eliminarea legislației discriminatorii.
Activitatea lui a atras atenția poliției. A fost închis pentru scurt timp în 1952 iar în 1956 a
fost arestat pentru înaltă trădare. După ce poliția a ucis aproape 70 de protestatari negri
neînarmați în Sharpeville în 1960, Mandela a considerat că numai o rezistență armată ar
avea efect. Când a început să pledeze pentru acte de sabotaj împotriva apartheidului, a fost
silit să intre în clandestinitate și să își părăsească soția si copiii. A călătorit, travestit, în toată
Africa de Sud, dând interviuri și încercând să reorganizeze ANC. A fost prins în August 1962
și condamnat la 5 ani de închisoare pentru că incitase muncitorii la grevă și părăsise țara
fără documente de călătorie. În anul următor, după ce poliția a descoperit arme la sediul
ANC, condamnarea lui a fost prelungită pentru toată viața. Între 1964 și 1982 a stat închis
pe insula Robben, în largul coastei Cape Town-ului. Pe 10 februarie 1980, președintele F. W.
Klerk a declarat sfârșitul apartheiului anunțând eliberarea lui Mandela. În 1991 Mandela a
devenit președintele ANC-ului și timp de 3 ani a condus negocierile partidului cu guvernul,
pentru a obține adoptarea unei noi constituții. În Aprilie 1994 au avut loc primele alegeri
pentru întreaga populație. In mai 1994, cel care fusese atâta timp adversarul guvernului, a
devenit președintele Republicii Africa de Sud.
 Drepturi cetățenești în democrație și
totalitarism
DEMOCRAȚIE
Dreptul la proprietate privată
Dreptul la liberă exprimare
TOTALITARISM
Nu există antreprenori și afaceri
private, statul deține monopolul
economiei
Cenzura = toate părerile
exprimate public trebuiau să
treacă prin filtrul ideologic iar
oamenii trebuiau să fie foarte
atenți să nu rostească vreo frază
care să încalce ideologia de stat

Simbolurile regimurilor totalitare

Svastica este simbolul folosit de partidul nazist german.
Hitler a denumit-o Hakenkreuz (crucea cu cârlige). Este unul
dintre cele mai detestate simboluri din lume pentru că este
asociat cu anti-semitismul, cu holocaustul și una dintre cele
mai ucigașe grupări de extremă dreapta din lume. Folosirea
acestui simbol este interzisă prin lege.

Secera și ciocanul este un simbol folosit pentru

reprezentarea comunismului și a partidelor comuniste.
Imaginea celor două unelte suprapuse simbolizează alianța
politică dintre țărănime și muncitori.

Simbol al Partidului Național Fascist înființat de Benito

Mussolini. Este singurul partid a carui reînființare este
interzisă explicit prin constituția Italiei.
 Abia de 100 de ani, femeile au dreptul să
voteze

La începutul secolului trecut, mișcarea feministă s-a radicalizat

în Marea Britanie, cu scopul obținerii dreptului la vot.
Sufragetele au devenit un model pentru femeile de
pretutindeni. Decenii la rând, femeile au luptat, fără rezultat,
pentru dobândirea dreptului de a-și exprima părerea prin vot -
în Marea Britanie mai aprig decât altundeva.
În 1903, Emmeline Pankhurst împreuna cu fiicele ei Christabel și
Sylvia, au înființat Women’s Social and Political Union (WSPU).
Ea și ficele ei au reușit să atragă de partea lor femei din taote
păturile sociale și de toate vârstele, pentru a se angaja în același
scop, sub deviza: “fapte în loc de vorbe”.
Cele mai radicale dintre ele distrugeau vitrinele magazinelor, aruncau cutii poștale în aer sau
dădeau foc la clădiri nelocuite. Autoritățile au luat măsuri dure împotriva acestor militante
pentru drepturile femeilor, recurgând la violențâ, aruncându-le în închisori. Cu toate acestea
mișcarea a continuat să ia amploare. În sfârșit, pe 6 februarie 1918 a fost adoptata o lege, în
baza căreia femeile cu vârsta peste 30 de ani și dispunând de o anumită avere puteau merge
la vot. Un success parțial al eforturilor îndelungate.

În Germania în 1865, s-a format la Leipzig o asociație de femei, care avea să puna bazele
mișcării feministe de mai târziu. La sfârșitul lui noiembrie 1918 a intrat în vigoare în
Germania legea care permitea femeilor să voteze.

În alte țări, femeile au fost nevoie să mai lupte mulți ani pentru cucerirea acestui drept. În
România, dreptul la vot pentru femei a fost câștigat abia prin constituția din 1938. În Elveția
lupta s-a purtat până in 1971. Iar femeile saudite și-au dobândit acest drept în 2015.

Sufrageta = membră a unei mișcări feministe britanice care lupta pentru dreptul la vot al
femeilor
 Masacrul inocenților

În căutarea unei rase superioare ideale, Adolf Hitler a procedat la exterminarea sistematică
a populației evreiești, mai întâi în Germania, apoi în Europa. 6 milioane de evrei și-au
pierdut viața în ceea ce avea să se numeasca Holocaustul.

Holocaustul este termenul folosit pentru a descrie încercarea lui Adolf Hitler de a extermina
evreii din Europa între 1939 si 1945. În ianuarie 1933, Partidul Național – Socialist al
Muncitorilor Germani (partidul Nazist) al lui Adolf Hitler, a venit la putere cu scopul de a
creea o națiune “pură din punct de vedere rasial”, formată dintr-o “rasă superioară”. Oricine
nu se încadra în această viziune urma să fie eliminat: infirmi, homosexuali și “rasele
inferioare”- negrii, țganii și, mai ales, evreii. Au fost organizate lagarele de concentrare din
Germania(Dachau – primul lagăr înființat de Hitler după numirea lui ca și cancelar în 1933,
Buchenwald) conduse cu brutalitate de catre SS, elita forțelor paramilitare Naziste, pentru a
închide opozanții politici și “asocialii”. Afacerile evreiești erau boicotate. Evreii au fost scoși
din posturile guvernamentale și publice. “Legile rasiale” de la Nurnberg în 1935 i-au privat
pe evrei de cetățenie și le-a interzis să se căsătorească cu arieni. În 1938, în Kristallnacht
(Noaptea de Cristal) au fost uciși peste 90 de evrei, 20.000 au fost duși în lagăre și 7.000 de
afaceri au fost distruse. În iulie 1941, Hitler a autorizat “Soluția finalț” a “chestiunii
evreiești”. În Polonia au fost construite lagăre ale morții echipate cu camere de gazare si au
fost date în funcțiune lagăre de concentrare, precum cel de la Auschwitz. Evreii care au avut
posibilitatea au fugit; cei prinși în capcană își tăinuiau identitatea sau stăteau ascunși. În
ultima iarnă de război, în 1944, evreii au fost duși cu forța în marșurile morții în calea
Armatei Roșii.
Imagini din Muzeul Memorial al lagărului Dachau.

“Democrația este guvernarea poporului, de către popor, pentru

popor - Abraham Lincoln, al 16-lea președinte al Statelor Unite
ale Americii:”

Bibliografie

1. Enciclopedia Ilustrată de Istorie Universală – Readers Digest

2. Deutsche Welle – Abia de o sută de ani femeile au dreptul să voteze – Peter
Hille