Secolul XX între democrație și totalitarism.

Ideologii și practici politice Secolul al XX-lea

s-a caracterizat prin confruntarea dintre democrație și totalitarism. Putem vorbi de
totalitarism de dreapta și de stânga, cea de dreapta fiind fașizmul și nazistriul, cea de
stânga comunismul. Ideile totalitarismului se bazează pe un partid și ideologie unică,
controlul statului asupra societăţii, libertatea individuală redusă, cenzura, înregimentarea
meselor îndoctrinate politic, cu ajutorul mijloacelor de propagandă. Pe de altă parte se
află democrația ale cărei principii oarecum sunt opusul totalitarismului. Acestea sunt
suveranitatea națiunii, a reprezentativităţii și separarea puterilor de stat. Se
caracterizează prin pluripartidism, diversitate ideologică, neintervenția statului, drepturi
și libertăți – politice, civile, sociale, și regimuri constituţionale. Constituția este cea care
pune în aplicare principiul: națiunea este sursa suverenități. Prevede alegerea de către
cetățeni prin sufragiu universal a deputaților reuniți în adunări, care votează legile și
bugetul; controlează activitatea puterii legislative. Democrația liberală presupune
libertatea de expresie a opiniei publice iar opinia publică este structurată și organizată de
către partidele politice. Ideologiile și practicile totalitare s-au afirmat în prima jumătate a
secolului al XX-lea pe fondul consecințelor Primului teroarea și poliția secretă, Răzhoi
Mondial. nazismul Fascismul se prnetica Germania din 1934 când Italia după anii 1920,
murit Hindenburg și Hitler a preluat atribuțiile președintelui. Partidele de grupare
extremistă de dreapta erau practicate în România, Ungaria, Bulgaria, Spania, Portugalia,
Belgia și Marea Britanie. În unele dintre tari, cum a fost și România, aceste partide au
ajuns la conducere. Comunismul, extrema stângă, îin prima jumātate a secolului al XX-
lea se practica într-o singurã țară, URSS-ul, în cea de-a doun parte a secolului însă s-a
extins in mai multe țari din Europa, Asia şi America. Ideologiile și practicile democratice
se trag din antichitate, problema drepturilor fiind abordată în primele acorduri de legi, și
cunosc trei etape. Prima este după Primul Război Mondial, democrația victorioasă, după
prăbușirea imperiilor multinațio- nale, apariția de noi state și consolidarea regimurilor
democra- tice în vechile state democratice. În perioada interbelică, demo- crația a ajuns
la o criză, deoarece s-au instaurat regimurile tota- litare, aceasta a ajuns la un declin.
Odată cu creşterea economi- că de după 1920, a existat o revigorare, și astfel, perioada
post- belică, după 1945, a însemnat reconstrucția democrației. Totalitarismul şi
democrația în România Se disting două etape, cea de-a doua parte a secolului al XIX-
lea şi secolul al XX-lea. În secolul al XIX-lea s-a construit democrația în țară, după
modelul occidental iar afirmarea democrației se plasează în perioada interbelică. Mişcări
care au ajutat la afirmarea ei a fost adoptarea votului

universal din 1918, Reforma agrară din 1921 şi adoptarea Constituției în 1923, cea care
pune bazele democrației româneşti interbelice. Trăsăturile specifice acestei perioade au
fost dinamisul sistemului partidelor politice și complexitatea vieții acesteia. S- au
întâmplat mutații în desigur şi diversificării mijloacelor de informare, apar din ce în ce
mai multe periodice. Cu eliminarea rotativei guvernamentale era nevoie de organizarea
periodică a alegerilor parlamentare. Neajunsurile erau însă numeroase. Electoratul a dat
dovadă de lipsă de experiență, politicienii au fost mult prea subiectivi, astfel abuziurile
din timpul alegerilor au fost numeroase. Manifestări a dictaturii proletarului erau
prezente deja în anul 1948 şi se făceau simțite prin monopolul puterii opținute de către
un partid unic; îngrădirea drepturilor cetățenești respectiv lichidarea prin teroare a
vechilor elite politice și culturale precum a pozițiülor din interiorul partidelor. Stalinismul
cultural a condus la restructurarea radicală a vechiului sistem de valori si instituțiilor
culturale bazate pe acestea, odată cu proclamarea entalitatea oamenilor, mulţumită aşa
numitei „democrații populare". unul dintre scopurile propuse a fost de a construi un „om
nou", prin infuzia valorilor marxist-leniniste respectiv prin campanii active de rusificare.
Stalinismul economic a avut ca model economia sovietică - naționalizarea principalelor
mijloace de producție și colectivizarea, industrializarea. şi mai mult deatât, accentul a
căzut nu pe iubirea de țară, de tradiții ci pe dragostea pentru marxism şi pentru Uniunea
Sovietică. Curentele ideologice Curentele ideologice prezente în țară au fost
liberalismul, fărănismul şi extremismul. Reprezentanții liberalismului au fost Ştefan
Zeletin, Mihai Manoilescu, etc., iar ideile principale susținute de aceştia au fost teoria și
practica industrializării, a protecționismului sau sprijinirea intervenției statului în
economie. Țărănismul a fost susținut de nume ca Constantin Stere, Virgil Madgearu sau
Ion Mihalache. Ei au pus mare accent pe proprietatea țărănească, dezvoltarea
agriculturii, și rolul statului. Extremismul de dreapta, la fel cal primele două curente, nu
a avut o viață lungă, extremismul de dreapta in România a durat până la sfârşitul celui
de-al Doilea Război Mondial. S-a caracterizat prin antisemitism, misticism, anticomunism
şi antidemocratism, sprijinind o teorie a elitelor, chiar prin recurgerea la violenţă.
Partidul comunist s-a format în 1921 însă în 1924 a fost scos în afara legii, actvitatea sa
fiind ilegală până-n anul 1944. Monarhia în România s-a format în anul 1881, odată ce
România a devenit regat și Carol I rege, şi a durat până-n 1944. Cel de-al doilea rege a
fost Ferdinand I, apoi a urmat Carol al II- lea iar din 1940 a domnit Mihai I. Ca concluzie
putem să spunem că din 1919 România a devenit stat democratic la fel ca 28 de alte
state, din 1940 s-a impus un regim dictatorial, până la dictatura comunistă care a durat
până în anul 1989, când nemulțumirile populației au contribuit la izbucnirea revoluției
după care s-a revenit la democrație.