Carol 1 si obtinerea independentei de stat a Romaniei

Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich
Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen, Germania – d.
10 octombrie 1914, Castelul Peleș, România) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus
Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan
Cuza.

Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și
președinte de onoare al aceleiași instituții.

După exilarea lui Alexandru Ioan Cuza, conducătorii loviturii de stat au format un guvern provizoriu,
puterea executivă fiind încredințată unei Locotenențe Domnești, formată din Nicolae Golescu, ministru
de Interne și de Război sub Cuza; Lascăr Catargiu, unul dintre fruntașii conservatori și generalul
Nicolae Haralambie, prefectul de poliție al Bucureștilor. Ion Ghica, pașoptist și unionist, a devenit
prim-ministru și ministru de Externe. Alegerea lui Cuza ca domnitor în ambele principate fusese
singurul motiv pentru care puterile europene permiseseră unirea principatelor Moldovei și Țării
Românești, iar acum țara risca să ajungă la dizolvarea acestei uniri. Ion C. Brătianu, călătorește în
Germania și se întâlnește la Düsseldorf cu Carol și cu tatăl său, obținând acordul acestuia de a deveni
principe. Brătianu a telegrafiat guvernului provizoriu că obținuse acordul lui Carol.

Pe 10/22 mai 1866 Carol a intrat în București. Vestea sosirii sale fusese transmisă prin telegraf și a
fost întâmpinat de o mulțime entuziastă de circa 30.000 de oameni, dornici să cunoască noul
conducător. La Băneasa i s-a înmânat cheia orașului. Cuplul regal a fost binecuvântat în aceeași zi în
Dealul Mitropoliei de către Nifon, mitropolitul Ungrovlahiei care l-a invitat să depună jurământul pe
legile țării.

Colonelul Haralambie citește formula de jurământ românesc comunicată prințului în traducere

franțuzească: „Jur de a păzi legile României; de a menține drepturile sale și integritatea teritoriului.”,
după care prințul Carol, cu mâna dreaptă pe Evanghelie, rosti în românește, cu voce fermă: Jur.Din
acest moment începe domnia lui Carol I. Proclamat domnitor al României în ziua de 10/22 mai 1866,
rămâne cu acest titlu până în 14 martie 1881, când este proclamat rege, devenind astfel primul rege
al României. A fost primul monarh din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei nume se
transformă, începând cu regele Ferdinand I, în Casa Regală de România, dinastie care va conduce țara
până la proclamarea Republicii Populare Române în 1947.
După modernizarea principalelor sectoarea ale vieții, Carol și-a dorit pe plan politic să obțină
independența țării. S-a așteptat un moment prielnic cum a fost războiul ruso-turc din anii 1877-1878.
Colaborarea româno-rusă s-a dovedit prielnică pentru ambele țări. La încheierea conflictului, României
i s-a recunoscut calitatea de țară independentă de majoritatea puterilor europene. Doar unele țări au
condiționat recunoașterea.

În doar șase ani sub conducerea lui Carol s-au schimbat 10 guverne și au avut loc 30 de remanieri
ceea ce explica fondul instabil al țării. Oamenii politici au trecut la compromisuri, toate forțele țării
concentrându-se asupra noilor obiective printre care cel mai arzător era independența țării. Carol a
continuat să se implice în viața tuturor straturilor sociale: organiza baluri, participa la evenimente
mondene, la inaugurări precum cea a Expoziției de arte frumoase, practica vizite în județe sau la
diferite unități militare. În viața politică au început să se contureze doctrinele grupărilor politice.
Participarea românilor la războiul ruso-turc a schimbat balanța în defavoarea turcilor. Carol a elaborat
un plan de încercuire a otomanilor, a sugerat evitarea atacurilor frontale. După o lună jumătate de
rezistență, Osman-Pașa a ridicat steagul alb și a cerut armistițiu. Semnarea tratatului de la San
Stefano oferea României puține avantaje și împotriva Rusiei, sprijinită în război, s-a declanșat în țară o
adevărată politică de desconsiderare. Participarea României la tratativele de pace a fost interzisă. S-a
deschis un Congres la Berlin pentru a revizui pacea încheiată anterior.