Feminismul este un sistem de idei și practici politice bazate pe principiul potrivit căruia

femeile și bărbații sunt ființe egale, care ar trebui să se bucure de același acces și aceleași
drepturi și oportunități din punct de vedere social, politic și economic. Mișcarea feministă pe care
o cunoaștem astăzi nu a început cu revendicările generației actuale. În schimb, feminismul a trecut
printr-o serie de etape, cunoscute sub numele de valuri, fiecare fiind caracterizat de evenimente,
atitudini și discursuri diferite.
Încă înainte de primele valuri feministe, au existat autori care au susținut egalitatea între sexe,
precum Christine de Pisan, Olympes de Gouge, Mary Wollstonecraft și inclusiv Jane Austen. Însă,
primul val al feminismului așa cum îl știm, a început la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul
secolului al XX-lea. Scopul acestui val a fost de a oferi oportunități pentru femei, accentul fiind pus
pe dreptul de vot. Valul a început oficial la Convenția Seneca Falls din 1848, când trei sute de bărbați
și femei s-au adunat pentru a susține egalitatea politică între sexe. Elizabeth Cady Stanton a
elaborat Declarația Seneca Falls, prin care se prezentau ideologia și strategiile politice ale noii
mișcări.
Conceptul de feminism a apărut prima dată în anul 1837, folosit de filosoful francez Charles Fourier,
criticând inferiorizarea femeilor, totodată susținând libertatea femeilor în orice domeniu.Pentru mult
timp, femeile au fost discriminate din punct de vedere uman, social, erau considerate inferioare
bărbaților din orice perspectivă (nu aveau dreptul să voteze, nu puteau studia, nu puteau deține o
proprietate, nu puteau face nimic fara un bărbat alături).

Totul a luat naștere când unele femei au început să aibă o perspectivă total diferită asupra viziunii
societății și să-și dorească mai multe lucruri, nu numai să fie supuse bărbaților. Primele structuri au
luat naștere în timpul Revoluției Franceze ( 5 mai 1789-9 noiembrie 1799), dar schimbările concrete
ce țineau de drepturi și revendicări apar mult mai târziu.
O perioadă importantă în istoria feminismului a fost ,,Sweden's Age of Liberty" (Era
Libertății din Suedia) din anii 1718-1772. Dezbaterile din acea perioadă le-a adus femeilor
drepturi de proprietate și dreptul la vot în caz de adulter.
Odată cu apariția Iluminismului, Europa și Nordul Americii au fost transformate radical. Se
punea accentul pe rațiune și știință și erau scoase la lumină noi idei despre libertate și egalitate. Ajutate
de câțiva filosofi contemporani, care confirmau capacitățile intelectuale ale femeilor și le susțineau
lupta pentru egalitate de gen, femeile începeau să își facă vocile auzite.
În Londra, femeile erau acceptate pentru prima oară la dezbaterile publice unde puteau atrage atenția
către nevoile și lipsurile lor, cum ar fi accesul la educație și la muncă plătită.
Într-o perioadă dominată de revoluții, femeile au profitat și s-au implicat activ, creându-și un
mediu politic vizibil, ajutându-le să ia parte la discuțiile referitoare coloniilor. Au organziat boicoturi
și tot atunci a luat naștere prima asociație a femeilor care susținea Independența Americană,
”Daughters of Liberty” (Fiicele Libertății).
Războiul de Independență american le-a oferit posibilitatea de a administra afaceri și de a lua
decizii importante în timp ce bărbații erau chemați la război. Tot în acea perioadă, femeile au avut
posibilitatea de a juca și niște roluri în domeniul militar, câteva fiind spioni sau deghizându-se în
bărbați pentru a lupta pe front.
Un nume gigant care a fost influențat de perioada Iluminismului și care a ajutat la sculptarea
acestei mișcări este Mary Wollstonecraft. A fost scriitoare și o mare susținătoare a drepturilor femeilor
și este cunoscută astăzi pentru faimoasa lucrare ”A Vindication of the Rights of Women” (O
Vindicație a Drepturilor Femeilor) și este considerată una dintre fondatoarele filosofiei feministe.
În lucrarea menționată mai sus sunt criticați filosofii iluminiști care, deși susțineau idei
liberaliste, totodată doreau subjugarea femeilor. A susținut că femeile erau considerate inferioare din
cauza mediului domestic în care erau ținute, fiind învățate că cele mai importante lucruri în viață erau
felul în care arătau, opinia bărbaților și căsătoria. A militat pentru egalitatea în educație, în câmpul
muncii și încuraja femeile să își ia viața în propriile mâini și să dețină controlul.
Revoluția Industrială a adus odată cu ea, pe lângă prosperitate, relocare către zonele urbane,
producții mai mari și tehnologie nouă, și dislocări sociale semnificative. Odată cu apariția fabricilor,
femeile erau „îngrămădite” pe posturi puține, majoritatea în industriile textilelor, servicii domestice
sau agricultură, fiind excluse din industriile mai bine plătitoare, care erau rezervate „sexului puternic”.
Începutul secolului al XIX-lea a adus odată cu el noțiunea de ”separate spheres” (sfere
separate), care plasau femeile în sfera domestică, corespunzătoare rolurilor de mamă și nevastă, în
special în cazul celor care aparțineau clasei de mijloc, caz în care bărbații câștigau destui bani și nu era
necesar ca femeia să își ia un loc de muncă. În același timp, aparținătoarele clasei muncitoare aveau
condiții de muncă precare, erau plătite mult mai prost decât bărbații și erau tratate deseori cumplit
Deși aveau, în sfârșit, dreptul de a munci, fapt care a jucat un rol important în evoluția
feminismului, femeile erau în continuare marginalizate din punct de vedere economic și social.
Cu toate acestea, pe la mijlocul secolului al XIX-lea mișcarea militantă pentru drepturile
femeilor era în continuă creștere. Schimbările aduse de Iluminism și revoluții, deși au adus un impact
major societății vestice, nu reușiseră să clintească foarte mult rolul tradițional al femeii. Totuși, tot
atunci, pentru prima oară, femeile au reușit să ocupe locuri în societate, pe care până atunci nu își
puteau imagina că le pot avea, cum ar fi să editeze ziare sau să vorbească în public despre emanciparea
femeilor și a sclavilor, despre drepturi legale ale nevestelor, despre divorț sau metode contraceptive.
La data de 19 iulie 1848 în statul New York a avut loc prima adunare a activiștilor pentru drepturile
femeilor unde au fost prezenți în jur de 300 de femei și bărbați. S-a citit o listă compusă din 16
nedreptăți, printre care faptul că femeile nu au dreptul de a vota, au drepturi limitate asupra proprietății
și acces limitat la educație și muncă. Această întâlnire a dus la nașterea uneia dintre cele mai
importante asociații în istoria feminismului în anul 1890: ”National American Woman Suffrage
Association” (Asociația Națională Americană pentru Drepturile Femeilor).
Adunarea din 19 iulie a inspirat multe femei din lumea întreagă să lupte pentru drepturile lor,
ajutându-le să obțină câteva victorii, printre ele numărându-se votul. Primele țări care le-au dat
femeilor acest drept au fost: Noua Zeelandă în 1893, Australia în 1902 (deși aborigenele au obținut
acest drept în 1962), Finlanda în 1906, Statele Unite ale Americii oferindu-le acest drept în anul 1920,
iar printre ultimele pe această listă aflându-se Liechtenstein și Iordania în anul 1984.
O altă inițiativă importantă pentru feminism a fost militarea pentru servicii medicale mai bune.
În secolul al XIX-lea, medicina era un tărâm al bărbaților, aceștia pronunțându-se asupra tuturor
aspectelor ce țineau de sănătatea unei femei. Deși multe dintre ele erau moașe, cunoșteau diverse
leacuri sau puteau oferi asistență medicală, ele nu aveau dreptul la cunoștințe medicale avansate.
Deși lupta pentru educația medicală a fost lungă și grea, a existat o femeie care a contribuit
semnificativ acestei „bătălii”.
Influențată de către o prietenă, Elizabeth Blackwell a încercat să aplice la diverse școli
medicale, însă fără succes. La acele vremuri se credea că femeile nu sunt apte din punct de vedere
sexual, mental și constituțional pentru a putea profesa în domeniul medical avansat, totodată existând
o teamă generală că femeile ar putea „fura” lumina reflectoarelor de pe medicii de sex masculin.
După nenumărate încercări, Elizabeth a reușit să studieze corpul uman la Geneva Medical
College din New York, devenind prima femeie din Statele Unite ale Americii cu o diplomă în
domeniul medical.

Primul val feminist

În etapele sale inițiale, feminismul a fost corelat cu mișcarea aboliționistă (mișcare politică
pentru desființarea sclaviei negrilor). Ba mai mult, cultul domesticității a fost pus sub semnul
întrebării, iar primele feministe au fost aspru criticate pentru că activitatea lor era diferită de
ceea ce impuneau normele de gen în acea vreme – erau dispuse să lupte, să demonstreze,
chiar să fie închise pentru cauza lor. Discuțiile despre vot și participarea femeilor la politică
au condus la o examinare a diferențelor dintre bărbați și femei. Unii au susținut că femeile
erau moralmente superioare bărbaților și, prin urmare, prezența lor în sfera civică ar fi
îmbunătățit comportamentul public și procesul politic. De asemenea, feminismul primului
val a promovat drepturile contractuale și de proprietate egale pentru femei, opunându-
se faptului că femeile erau văzute în mod indirect ca proprietăți ale bărbaților.
O critică importantă adusă acestui prim val este că elitele au fost femei albe, din clasele
superioare și că, în ciuda tangențelor cu mișcarea aboliționistă, femeile de culoare nu s-
au aflat printre liderele feministe. Cu toate acestea, discursul lui Sojourner Truth, Ain’t I
a Woman?, rămâne în istoria feminismului drept unul dintre cele mai marcante discursuri,
cu atât mai mult prin prisma faptului că Truth s-a născut sclavă.
Schimbarea nu s-a făcut numai la nivelul Statelor Unite. Louise Dittmar a militat pentru
drepturile femeilor în Germania, în anii 1840. Spre finalul secolului al XIX-lea, Fusae Ichikawa a
fost prima persoană care a cerut drept de vot pentru femeile din Japonia. Mary Lee a fost
activă în Australia de Sud, prima colonie australiană care a acordat femeilor drept de vot în
1894. În Noua Zeelandă, Kate Sheppard și Mary Ann Müller au luptat pentru a obține drept
de vot pentru femei până în 1893.
AL DOILEA VAL
Al doilea val a început în anii 1960. Acest val s-a dezvoltat în contextul mișcărilor
anti-război și al luptei pentru drepturile civile ale diverselor grupuri
minoritare. Ascensiunea Noii Stângi a făcut mișcarea să capete un caracter mai
radical. În această fază, sexualitatea și drepturile de reproducere au fost teme de
dezbatere dominante, iar o miză importantă a constituit-o, în Statele Unite,
adoptarea Amendamentului privind drepturile egale, care garantează egalitatea
socială, indiferent de sex.
După ce au fost eliminate aproape complet de pe piața muncii, din cauza
faptului că după război bărbații trebuiau să își reia activitatea, ceea ce
presupunea ca femeile să se întoarcă la rolul tipic de casnice, multe femei s-au
simțit izolate și nemulțumite. Cartea The Feminine Mystique, a lui Betty Friedan,
publicată în 1963, rezonează cu situația femeilor din acea perioadă și articulează
nevoia acestora de a ieși din logica patriarhală. Cartea a devenit un succes, iar femeile
s-au simțit inspirate de conținutul acesteia, deși nu a reprezentat un call to
action propriu-zis.
Acțiunea socială a început cu proteste împotriva concursului Miss America din
Atlantic City în 1968 și 1969. Feministele considerau că astfel de concursuri reduceau
femeile la obiecte care nu aveau decât un singur scop, cel estetic, dominate de un
patriarhat care încerca să proiecteze asupra lor stereotipuri și roluri de gen. De
asemenea, feministele au criticat și faptul că femeile erau cele care ocupau locuri de
muncă prost plătite, care nu permiteau dezvoltarea profesională. În semn de
protest, grupul radical Redstockings din New York a încoronat o oaie drept Miss
America – animal docil, care urmează o turmă – și a aruncat la gunoi obiecte tipic
feminine, pe care le considerau opresive, precum sutienele, pantofii cu toc, produsele
de machiaj.
Spre deosebire de primul val – care și-a câștigat această denumire numai în contextul
celui de-al doilea, din necesitatea unei delimitări dintre cele două – acesta a fost mai
teoretic, asociind subjugarea femeilor cu critici mai ample ale patriarhatului,
capitalismului, heterosexualității normative și rolului femeii ca soție și mamă. Sexul și
genul au fost analizate ca fiind diferite, primul făcând referire la caracteristici
biologice, al doilea fiind un construct social.
Al doilea val a atras femeile din diverse minorități și background-uri socio-economice,
susținând că „lupta femeilor este lupta de clasă”. Feministele au vorbit despre
femei ca o clasă socială și au inventat fraze precum „personalul este
politic” și „politica identitară”  într-un efort de a demonstra că opresiunea
rasială, de clasă și de gen sunt toate legate între ele. Tot în timpul acestui val s-au
creat spații destinate numai femeilor, care au demonstrat că femeile care lucrează
împreună creează o dinamică specială, de care întreaga societate poate
beneficia. Spații cu un caracter special au fost adăposturile pentru victimele
violenței domestice, o problemă majoră după război. De aceea în Statele Unite,
până în 1982, au fost înființate 300 de adăposturi și 48 de coaliții de stat pentru a
oferi protecție și servicii femeilor care au fost abuzate.
AL TREILEA VAL
Feminismul din al treilea val a început în anii 1990 și a încercat să conteste definițiile
feminității care au apărut din ideile celui de-al doilea val, susținând că al doilea val a subliniat
exagerat experiențele femeilor albe din clasa mijlocie superioară. Al treilea val vede viața
femeilor ca fiind intersecțională. Termenul de intersecționalitate a fost introdus de
Kimberlé Williams Crenshaw în 1989.
O contribuție celui de-al treilea val este că a creat spații pentru toate femeile, indiferent de
sex, rasă, origine socio-economică, orientare sexuală etc., lucru pe care valul anterior a
eșuat să îl facă, având ca elite mai degrabă femeile albe din clasele de mijloc. Feministele
celui de-al treilea val au fost văzute ca niște fiice rebele ale celor din valul anterior, mai
radicale, refuzând ideea de suroritate deoarece considerau că femeile nu trebuie văzute
ca un monolit. Dimpotrivă, ele au încurajat experiențele multiple și cât mai diversificate ale
femeilor.
Cel de-al treilea val este marcat de apariția subculturii feministe punk riot grrrl  din Olympia,
Washington, la începutul anilor 1990, și de mărturia televizată a Anitei Hill, referitoare la
faptul că a fost hărțuită de Clarence Thomas, membru al Curții Supreme. Termenul al treilea
val este atribuit Rebeccăi Walker, care a răspuns numirii lui Thomas la Curtea Supremă
cu un articol intitulat „Becoming the Third Wave”.
Critica cea mai mare adusă acestui val a fost că, aparent, egalitatea de gen fusese deja atinsă
prin cele două valuri anterioare, iar încercările ulterioare de a promova drepturile femeilor au
fost irelevante și inutile și că acțiunea afirmativă în favoarea femeilor ar fi putut reprezenta un
dezavantaj pentru bărbați. În ciuda acestui lucru, feministele acestui val au dovedit că
revendicările lor nu se rezumă numai la egalitatea economică și socială, ci au pus în
discuție o serie de concepte precum corp, gen, sexualitate, heteronormativitate și au
revendicat cuvinte derogatorii ca slut și bitch, considerat ca un gest subversiv împotriva
unei culturi sexiste. Această revendicare a cuvintelor derogatorii a culminat, începând cu
2011, cu așa-numitul SlutWalks, început în Toronto, dar care s-a răspândit în întreaga lume. În
plus, multe feministe din al treilea val au susținut ideea că femeile ar trebui să-și îmbrățișeze
sexualitatea ca o modalitate de a-și lua puterea înapoi. Ba mai mult, multe dintre ele au
îmbrățișat forme considerate tipic feminine de a se îmbrăca sau de a se comporta,
considerând că pot fi feministe fără a renunța la aceste lucruri. Acestea sunt cunoscute
sub numele de lipstick feminists.
În același timp, lipstick feminists nu au trecut cu vederea necesitatea egalității la locul de
muncă, militând pentru spargerea plafonului de sticlă  (un termen referitor la imposibilitatea
femeilor de a accede în poziții de putere), sprijinul financiar pentru mamele tinere și
concediile parentale, acestea din urmă fiind criticate drept o politică prin care mamele sunt
încurajate să rămână acasă pentru a-și crește copiii, iar tații oferă astfel principala sursă de
venit pe perioada respectivului concediu.

AL PATRULEA VAL
Al patrulea val al feminismului este contestat, existând voci care afirmă că încă suntem în al
treilea val, în timp ce autoare precum Pilar Aguilar sau Luisa Posada consideră contrariul. Este dificil
de stabilit când anume a început și nu există un consens în această privință. Este cert însă că al
patrulea val este caracterizat de expansiunea mijloacelor media.
Primul a fost cel al luptei pentru dreptul de vot, al doilea a scos în evidență termeni precum patriarhat
și gen și a atras atenția asupra problemelor multiple cu care se confruntă femeile în societate, al treilea
a extins maniera în care percepem inegalitățile. Al patrulea val se axează pe probleme ca hărțuirea
sexuală, body shaming, cultura violului, violența împotriva femeilor, discriminarea și hărțuirea
la locul de muncă, imagini sexiste în mass-media și este caracterizat și de o digitalizare puternică,
social media fiind folosită pentru a crește gradul de conștientizare asupra acestor probleme și pentru a
îndemna la acțiune pentru prevenirea abuzurilor.
În decembrie 2012, un grup de bărbați a violat o tânără care ulterior a murit, eveniment care a provocat
proteste locale și indignare internațională. Începând cu același an, o contra-mișcare, cea pentru
drepturile bărbaților, la care aderă adesea bărbați cu sensibilități conservatoare, a luat amploare, mai
ales în spațiul online, unde au început o campanie împotriva a ceea ce ei catalogau drept social justice
warriors – termen cu conotație peiorativă care se referă la persoanele care promovează viziuni
progresiste.
Un alt eveniment care a marcat al patrulea val este alegerea lui Donald Trump în funcția de
președinte al Statelor Unite ale Americii. Remarcile acestuia referitoare la femei au cauzat revoltă în
rândul femeilor din întreaga lume. A doua zi după alegeri a fost propusă organizarea unui marș în
Washington D.C. Sugestia a câștigat rapid atenție și a devenit un apel la schimbări sociale, astfel luând
naștere Women’s March.

În anii ‘90, feministele celui de-al treilea val au introdus conceptul de male privilege (privilegiul
masculin), prin care atrăgeau atenția asupra poziției superioare pe care bărbații o au în raport cu
femeile în societate. Acest lucru s-a extins și a crescut în timpul celui de-al patrulea val, întrucât
feministele scot în evidență nu numai privilegiile bazate pe gen, ci și pe rasă, clasă, abilitate în raport
cu dizabilitatea fizică sau mintală, vârstă etc.
Poate că cea mai mare diferență dintre acest val și cele anterioare este măsura în care ideile feministe
au pătruns în mainstream. Astfel, feminismul nu mai face parte dintr-o contra-cultură. În schimb,
pentru noua generație, feminismul este parte din identitatea lor, indiferent dacă se consideră
activiști sau nu. Susținerea pe care o arată pentru egalitatea de gen este mai mare ca niciodată până
acum, grație gradului de conștientizare de care dau dovadă. Din păcate, al patrulea val este criticat
pentru gradul său crescut de depolitizare și deradicalizare, datorat acceptării în masă a feminismului.
Se consideră că marile companii profită de pe urma acestui lucru, în ciuda faptului că discursul
feminist critică în mod frecvent consumerismul.
Miscarea sufragetelor

Mișcarea sufragetelor a fost una dintre primele mișcări de emancipare a femeilor din Anglia de la
începutul secolului xx. Scopul acestora era acela de a obține drepturi politice pentru femei, în principal
dreptul de vot. Sufragetele britanice erau de obicei femei bogate sau din clasa mijlocie, frustrate de
situatia lor economica si sociala.
Termenul de sufrageta  a fost prima oara folosit ca un termen preiorativ  folosit de jurnalistul Charls E.
Hands in ziarul ” Daily Mail”. “Suffrage” inseamna in engleza dreptul de a vota (ceea ce sufragetele
vroiau)
Mișcările sufragetelor au inceput în anul 1897 cand Millicent Fawcett a fondat  National Union of
Women’s Suffrage asta insemnand Uniunea Natinala a Femeilor Sufragete.
Millicent Fawcett credea in proteste pajnnice. Ea simțea că orice fel de violența ar convinge barbații că
nu puteau avea încredere si astfel nu și-ar mai primi dreptul de vot. Planul ei de joc erau rabdarea și
argumentele logice. Fawcett sustinea faptul că puteau tine respnsabilitatea unor posturi in societate ca
și faptul ca puteau face parte din consiliile scolare.
Oricum, procesul lui Fawcett era foarte lent. Reușise să convingă numai câțiva bărbați din Comitetul
de Reprezentație a muncii, dar cei mai mulți membrii din parlament credeau că femeile nu pot înțelege
cum parlamentul lucra, așa cănu trebuiau sa ia parte la alegerile electorale.
Dupa această întâmplare foarte multe femei s-au înfuriat, iar in anul 1903 Uniunea Sociala și Politica a
Femeior a fost fundata de Emmeline Pankhurst si ficele ei Christabel și Sylvia. Uniunea a devenit mai
cunoscuta sub numele de Sufragete. Membrele sufragetelor au fost invatate să folosească violența
pentru a obține cee ace vroiau.
Ca si rezultat  sufragetele au devenit foarte violente astfel in ianuarie 1913  Emily Wilding Davison  s-
a arucat sub calul regelui. Ea a fost omorâta astfel sufragetele au avut primul martir. Oricum acțiunile
ei au facut mai mult rau decat bine din cauză ca era o femeie din înalta societate.  Bărbatii in acel
moment și-au pus următoarea intrebare
” Daca femeile educate fac astfel de gesture extreme, cele mai putin educate ce pot face?” ,deci cum ar
fii posibil acum ca ei sa le dea dreptul de a vota?
La inceputul primului razboi mondial ,Emmeline Pankhurst  le-a facut pe sufragete sa-si opreasca
campaniile de violenta si să faca toate eforturile sa susțina guvernul.
Munca efectuata de femei in primul razboi mondial a fost vital pentru Anglia. Spre finalul anului 1912,
activitatea sufragetelor din Statele Unite ducea lipsă de progres. Aşa că, la întâlnirea anuală a
asociaţiei naţionale a sufragetelor, Alice Paul şi Lucy Burns au propus o acţiune îndrăzneaţă:un marş
în semn de protest chiar la învestirea în funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii a lui
Woodraw Wilson. Alice Paul era o figură remarcabilă în rândul sufragetelor, ea supravieţuind în
Marea Britanie închisorii şi hrănirii cu forţa, ca pedeapsă aplicată pentru susţinerea femeilor britanice
care luptau pentru drepturile lor. Propunerea lor a fost aprobată, aşa că ele s-au apucat temeinic de
treabă, organizând evenimentul şi strângând fonduri pentru acesta.

Pe 12 februarie, un grup mic de femei, au pornit pe o vreme geroasă, din New York spre Washington,
parcurgând tot drumul pe jos. Ele au fost conduse de către „generalul” Rosalie Jones, o activistă
cunoscută în State, care doar cu câteva luni înainte mai organizase un alt protest în Albany.
Sufragetele din New York redactaseră  o scrisoare către preşedintele ales, în care îi cereau ca
problema drepturilor femeii să devină o prioritate în timpul viitorului său mandat. După ce au
parcurs un drum de 234 de mile în 17 zile, sufragetele au sosit în Washington la timp pentru marele
eveniment, din 3 martie 1913, care a fost denumit The Woman Suffrage Procession. Societatea
sufragetelor, Alice Paul şi Lucy Burns au adunat o armată de femei din întreaga lume. Procesiunea a
fost condusă de către avocata newyorkeză Inez Mulholland. Protestarii numărau aproximativ 10 000
de persoane. Unele dintre cel mai importante persoane care au mărşăluit au fost Helen Keller,
Jeannette Rankin – care urma să devină prima femeie aleasă să facă parte din Camera
Reprezentanţilor patru ani mai târziu-, jurnalista Nellie Bly şi activista de culoare Ida B. Wells, care a
condus delegaţia de la Illinois, în ciuda unor plângeri segregaţioniste. Marşul s-a desfăşurat din
Pennsylvania Avenue până la Capitoliu, având ca destinaţie Trezorenia. Însă după câteva străzi
parcurse, anumite grupuri din mulţimea care stătea deoparte, au început a arunca cu diverse lucruri
în sufragete, iar mai apoi totul s-a extins, ajungându-se până la violenţe cărora poliţia nu le putea
face faţă. Peste 100 de femei au fost atunci spitalizate. Cu toate acestea, multe sufragete au reuşit să
continue marşul, şi au ajuns până pe treptele Trezoreriei. Evenimentul s-a încheiat cu momentul în
care femeile s-au oprit în faţa clădirii, fiind îmbrăcate în costume care reprezentau Columbia, Justiţia,
Caritatea, Libertatea, Pacea şi Speranţa. Iniţiativa sufragetelor nu a rămas neobservată, însă au mai
trebui încă şapte ani până ca cel de-al 19-lea Amendament să treacă şi să fie ratificat.