Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Istorie
Tinică Bogdan, grupa H214

Condiția femeii. Mișcarea feministă

Mișcarea feministă (sau cunoscută și ca mișcarea femeilor sau pur și simplu feminismul)
se referă la o serie de campanii politice pentru reforme precum drepturile de reproducere,
violența în familie, concediu de maternitate, plata egală, dreptul de vot la femei, hărțuirea
sexuală și violența sexuală, toate fiind incluse sub eticheta de feminism și mișcarea feministă.
Prioritățile mișcării variază între națiuni și comunități și pornesc de la opoziția față de mutilarea
genitală a femeilor într-o țară, până la opoziția față de limitările impuse de femeilor în alta.
Mișcarea burgheză de eliberare a femeilor și mișcarea proletară de eliberare a femeilor sunt
termeni feminiști și nu există nicio diferență între cele două1.

Feminismul în unele părți din lumea occidentală a trecut prin trei valuri. Primul val a fost
orientat în jurul femeilor albe din clasa de mijloc sau din cea superioară și a implicat votul și
egalitatea politică. Al doilea val de feminism a încercat să continue combaterea inegalităților
sociale și culturale. Deși în primul val de feminism au fost implicate în principal femeile albe de
mijloc, cel de al doilea val a inclusiv și femeile de culoare și femeile din alte națiuni în curs de
dezvoltare dornice de solidaritate. Al treilea val de feminism continue să abordeze inegalitățile
financiare, sociale și culturale și include campanii reînnoite pentru o influență mai mare a
femeilor în politică și în mass-media. Ca reacție la activismul politic, feministele trebuiau, de
asemenea, să-și mențină concentrarea asupra drepturile reproductive ale femeilor, cum ar fi
dreptul la avort2.

Feminismul este o doctrină teoretică și de acțiune care revendică lupta împotriva

inegalității de gen, promovând afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și extinderea rolului
și drepturilor sale. Doctrina nu trebuie confundată cu simpla revendicare a unor drepturi3.

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mi%C8%99carea_feminist%C4%83 , accesată la 7.01.2023.
2
Ibidem.
3
https://ro.wikipedia.org/wiki/Feminism, accesată la 8.01.2023.

1
 Feminismul, ca mișcare socială organizată și revendicată este un produs firesc al epocii
moderne. Cercetarea mai multor documente istorice arată faptul că schimbarea fundamentală în
condiția femeii a intervenit o dată cu declanșarea revoluțiilor democratice burgheze, prin
înlăturarea vechilor structuri feudale și a privilegiilor nobiliare și prin recunoașterea egalității în
drepturi a tuturor cetățenilor, indiferent de etnie, sex, convingeri religioase. Înlocuirea economiei
tradiționale de tip casnic cu mare industria mecanizată a atras după sine o imensă solicitare a
tuturor energiilor umane, nu numai în sfera producției materiale, ci și în toate celelalte domenii
ale vieții sociale. Femeile au fost profund implicate în acest proces și curând ele s-au ridicat la
lupta pentru înlăturarea tuturor obstacolelor care stăteau în calea afirmării lor4.

În cursul secolului XIX, s-au creat condițiile necesare pentru răspândirea în lume a
năzuinței femeilor spre dobândirea drepturilor economice, politice și juridice egale ale bărbaților
și pentru manifestarea unui autentic curent de gândire și a unei mișcări de proporții din ce în ce
mai mari. Această mișcare poate fi denumită cel mai propriu “mișcarea de emancipare a femeii”
parte constitutivă a celor orientări sociale care aveau ca obiectiv modernizarea și democratizarea
vieții publice. O asemenea denumire exprimă cel mai fidel adevăratul conținut al mult
controversatului termen “feminism”5.

Feminismul a apărut în secolul XIX și a fost atribuit gândirii utopice a lui Fourier,
termenul reapare în scrierile lui Dumas fiul în 1872 și apoi în numeroase texte feministe
publicate în Franța și în străinătate. De fapt, Dumas împrumutase termenul din limbajul medical,
unde desemna absență a virilității subiecților masculini. În perspectivă medicală sau politică,
feminismul apare ca un caz-limită de narcotizare a diferențelor sexuale (bărbatul asemănător
femeii, femeia egală bărbatului). Feminismul se va contura de fapt ca mișcare împotriva
multiplelor inegalități ale realității sociale, adică de clasă, de rasă, de statut social și, nu în
ultimul rând, de gender. Obiectivul principal al mișcărilor feministe va fi tocmai îmbunătățirea
societății prin suprimarea dominației și elitismului și instituirea autodeterminării6.

Apariția neologismului feminism coincide în Franța cu cea de-a treia Republică și apariția
individului-cetățean, altfel spus cu aparenta neutralizare a diferenței sexuale. Continuu ca

4
Ștefania Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc. Antologie de texte (1838-1929), Polirom, 2002, p.11.
5
Ibidem, p.11.
6
Adina Brădeanu, Otilia Dragomir, Daniela Rovența-Frumușani, Romina Surugiu, Femei, Cuvinte și Imagini.
Perspective feministe, Polirom, Iași, 2002, p.28.

2
mișcare socială (nu întotdeauna echivalentă cu feminismul) și discontinuu ca mișcare politică,
feminismul s-a manifestat mai întâi ca atitudine individuală, pentru a se contura în secolul al-
XX-lea7.

Feminismul a contribuit într-o manieră decisivă la impulsionarea reflecțiilor asupra

scriiturii, a problematicii sexualității și identității, a subiectivității și înscrierii subiectului în
enunț, iar toate aceste chestionări sunt de neconceput fără impactul feminismului, chiar dacă
unele activități au avut loc la periferia sau în afara mișcării propriu-zise. Ideologie integrativă a
societății, a eului și a culturii, feminismul promovează revoluția socială, dar și revoluția
limbajului și a codurilor estetice, pe acest din urmă front obținând succese notabile8.

Din examinarea principalelor mărturii documentare statute şi programe ale diferitelor

asociaţii de femei, memorii, articole, studii din ziarele şi revistele vremii, lucrări ale unor
importante personalităţi politice şi culturale, material arhivistic, dezbateri parlamentare, rezultă
cu certitudine că ideile înaintate ale emancipării femeii şi-au făcut apariţia şi în Ţările Române,
încă din primele decenii ale secolului al XIX-lea, aproximativ în acelaşi timp cu răspândirea unor
curente de idei asemănătoare în Anglia, Franţa, SUA, Suedia şi în alte ţări industriale dezvoltate.
Explicaţia se află, pe de o parte, în faptul că înlocuirea muncii manuale cu munca maşinilor, în
pofida piedicilor care ne stăteau în cale (rămăşiţele feudale în economia agrară, subjugarea de
către imperiile vecine a unor provincii întregi locuite în majoritate de români etc.), a creat şi la
noi condiţiile absolut necesare pentru antrenarea femeii în viaţa socială. Pe de altă parte,
principiile de egalitate şi de dreptate ale Marii Revoluţii franceze din 1789 şi-au găsit un profund
ecou în rândurile celor mai autentici reprezentanţi ai societăţii româneşti9.

Feminismul a tranversat șase valuri. Prima este Perioada Querelle des Femmes (1400-
1600) unde se manifestă problema identității femeii și extinderii influențelor politice. Al doilea
val este Feminismul Raționalist al secolului al-XVII-lea și reprezintă egalitatea sexelor în
virtutea principiului rațiunii. Al treilea val este Feminismul Iluminist (1750-1800) dominat de
ideile lui Mary Wollstonecraft cu discuția conceptelor-cheie (adică feminine, feminitate,
independență, egalitate. Sub influența lui Locke și Rousseau, se cer educație egală, șanse egale
pentru ambele sexe. Al patrulea val este Feminismul Utopic (1820-1848) lansat de femeile din
7
Ibidem, p.28.
8
Ibidem, p.29.
9
Ștefania Mihăilescu, op.cit, p.12.

3
cercul Saint Simon. Multe idei se vor regăsi în feminismul radical contemporan. Al cincilea val
este Feminismul Liberal (1860-1920) și reprezenta rațiunea devine arma principală în
emanciparea femeilor. Feminismul liberal face din egalitatea și libertatea femeilor scopul central.
Sub influența liberală, mișcările feministe au condus la obținerea dreptului de vot la sfârșitul
secolului XIX în Australia, Noua Zeelandă și la începutul secolului XX sunt Marea Britanie,
SUA. Al șaselea val este Feminismul Contemporan (dupa 1960) inaugurat de Simone de
Beauvoir în 1949. Diferențele nu mai trebuie tratate ca deficiențe, ci doar caa expresii mai
variate ale umanului10.

Feminismul liberal a fost caracterizat drept feminism al drepturilor, distinct de celălalte

socotite ideologice. Feminismul liberal e continuator al celui illuminist și liberal classic. El este
reformist. Pledează pentru reformularea sex-rolurilor, pentru educarea androgină a copiilor și
pentru eliminarea sexismului din educație și limbaj. Feminismul Marxist și socialist consideră că
doar joncțiunea feminism/marxism ar duce la emanciparea reală a femeii. Munca femeii în
familie este destinată reproducerii capitaliste și patriarhale, constituind dubla povară. Feminismul
socialist consideră femeile o clasă aparte, de a cărei exploatare depind atât capitalismul, cât și
patriarhatul. Analiza de acest tip se combină cu cea psihanalitică în vederea “internalizării
opresiunii”.

Feminismul radical este antireformist. Diviziunea pe sexe este considerată fundamentală,

celelalte, secundare. Aceste feminism are nuanțe soteriologice, adică femeile sunt biofile, iar
bărbații necrofili. Ecofeminismul, care are legătură cu materia a fost pierdută în feminismul
liberal și socialist, care, mergând pe linia egalității, au preluat distanța tradițională
natural/culturală ca distincție sex/gen și au insistat asupra reevaluării imaginii culturale a femeii,
dar prin îndepărtarea sa de natural11.

Punctul de plecare al feminismului este structura patriarhală a societății (interesul

femeilor subordonat interesul bărbaților), de la diviziunea sexuală a muncii la normele
interiorizate de feminitate (și anume că femeile sunt în mod natural echipate cu calități
particulare, adică sacrificiu de sine, răbdare care le precondiționează pentru rolul de mamă și
soție. Majoritatea feminismelor acuză ineficiența teoriei care ar oculta centralitatea experienței,

10
Adina Brădeanu, op.cit, pp.29-30.
11
Ibidem, p.30.

4
caracteristică feminității. Aceste argumente sunt asociate formelor occidentale de raționalitate,
controlului masculin asupra naturii și femeii, puterii corelate violenței și oprimării12.

Feminismul radical (atât francez, cât și cel american) întreprinde deconstrucția radicală a
limbajului patriarhal. Schimbarea politicii nu poate surveni în afara sau anterior resemantizării
feminismului, motiv pentru care psihanaliza lui Lacan, va fi reformulată, iar limbajul feminin
marginalizat de raționalismul masculin va fi revalorizat (limbajul poetic, mistic, magic al foliei).
Feminismul liberal consideră că votul universal, alegerile și libertatea de asociere vor duce la
eradicarea discriminărilor. Feminismul socialist vizează dezvoltarea unei practici politice,
dezvoltării democrației participative, nu doar a celei reprezentative. Feminismul radical
deconstruiește trecutul, autoritatea paternă, mizând pe constituirea unei culturi femino-centrice.

Dat fiind că feminismul liberal nu pune în cauză fundamentale societății, ci se arată

dispus să lucreze în cadrul existent, el va fi acceptat ca vocea publică a feminismului,
susceptibilă să contribuie la sensibilizarea publicului și la înțelegerea feminismului ca acceptare
a modernizării și schimbării. Dacă feministele liberale încearcă să atenueze excrescențele
insuportabile ale sistemului, fără a pune în cauză sistemul însuși, legitimitatea puterii și a
modelului masculin, propunând eliminarea violenței și abolirea reprezentările sexiste în mass-
media, educație non-sexistă și libertatea practicilor reproductive, feminismul radical respinge
sistemul în ansamblu, raționalitatea și logica masculină opresive, propunând în locul
metodolatriei patriarhale căi alternative de cunoaștere și modele diferite de conviețuirea socială.
Prin intermediul feminismului, femeile ca grup social au dobândit accesul la discursul public și
urmează inaugurarea unui spațiu public de dezbatere, negociere, articulare a integrării cu
autonomia. Gândirea occidentală fiind infrastructură de opoziții binare, una dintre principalele
operații întreprinse de cercetare feministă a fost deconstruirea gândirii binare ca întemeiere a
patriarhatului13.

Dincolo de aspectul militant, feminismul propune întemeieri și mize teoretice distincte.

El constituie o nouă manieră de a chestiona realitatea socială și ordinea stabilită, o manieră non-
necrofilă, empatică, integrativă. Feminismul este mai puțin o ideologie care formulează norme de
acțiune socială și individuală, cât o mișcare de rezistență la Unicitate, în favoarea
polimorfismului.
12
Ibidem, p.31.
13
Ibidem, pp.32-33.

5
 Bătăile politică și bătălie epistemologică, feminismul investighează noi forme de expresie
și transmitere a cunoașterii, altele decât cele stabilite de sistemul discursiv patriarhal, situate sub
semnul subversiunii, emblemelor corporalității, semioticului și nu simbolicului14.

Stil intelectual, voce discursivă, mod de gândire specific feminin, discurs feminist
vizează, „conștient sau inconștient, să constituie o altă identitate colectivă care poate actualiza
dorința fiecărei femei de trăi, vorbi, acționa, gândi, visa, iubi și urâ...în numele său”15.

În concluzie, feminismul diferă de antiunionismul filosofic, fiindcă rămâne “o politică a

vieții cotidiene”, cu atât mai mult cu cât feministele au realizat că non-participarea în
epistemologic, ca și în alte sfere, este periculoasă politic, confirmând mitul patriarhal al
pasivității, iraționalității, dependenței feminine16.

BIBLIOGRAFIE

14
Ibidem, p.34.
15
Ibidem, p.35.
16
Ibidem, p.35.

6
1. Brădeanu Adina, Dragomir Otilia, Rovența-Frumușani Daniela, Surugiu Romina, Femei,
Cuvinte și Imagini. Perspective feministe, Polirom, Iași, 2002.
2. Mihăilescu Ștefania, Din istoria feminismului românesc. Antologie de texte (1838-1929),
Polirom, 2002.
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Mi%C8%99carea_feminist%C4%83, accesată la
7.01.2023.
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Feminism, accesată la 8.01.2023.