Feminismul 

este o doctrină teoretică și de acțiune care revendică lupta împotriva inegalității de gen,
promovând afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și extinderea rolului și drepturilor sale.
Doctrina nu trebuie confundată cu simpla revendicare a unor drepturi.

Istoric și organizare[modificare | modificare sursă]

Primele structurări ale mișcărilor feministe apar în suita ideilor Revoluției franceze. Textele feministe
fondatoare reiau principiile iluministe ale dreptului natural și ale egalității în drepturi și libertăți.
Scriitoarea revoluționară Olympe de Gouges, inspirată de Declarația drepturilor omului, proclamă
în Déclaration des droits de la femme et de la citoyenne (1791) principiile umaniste ale emancipării
femeii, afirmând egalitatea ei juridică; în Anglia, scriitoarea Mary Wollstonecraft publică o Vindication
of the Rights of Woman (1792). Mai târziu, saint-simonieni, fourieriști, socialiști sau mișcări
cooperatiste aveau să reia aceste principii, structurându-le doar într-un soi de codicile de gen la
textele lor doctrinare (Flora Tristan, Pauline Roland etc.). Teoretic, ideile sunt precizate, însă evoluția
militantistă a mișcării este una anevoioasă și complicată.
Organizarea concretă și afirmarea socială încep cu adevărat odată cu mișcarea numită „a
sufragetelor”, structură militantă activă în Statele Unite și în Anglia care-și propune denunțarea
formelor de sclavie socială și obținerea unor schimbări juridice concrete. Dreptul femeilor de a vota
(acordat pentru prima dată în lume în Noua Zeelandă în anul 1893) este statuat în 1918 în Anglia, și
în 1920 în Statele Unite; vor urma revendicări specifice, vizând drepturi salariale, civice ș.a.m.d.

„Al doilea sex”[modificare | modificare sursă]

Volumul Simonei de Beauvoir Al doilea sex (Le Deuxième sexe, 1949) este prima încercare de
structurare teoretică exhaustivă a tematicii feministe. Cartea, o riguroasă analiză istorică, antropo-
sociologică și tipologică a condițiilor sociale și psihologice de inferioritate la care femeia este
constrânsă, provoacă încă de la apariție un interes imens și este considerată până astăzi textul
fondator al feminismului contemporan.
Subliniind minoratul la care structurile patriarhale au condamnat femeia, Simone de
Beauvoir analizează deopotrivă tipologiile malformate rezultate din complicitatea implicită cu modelul
tutelar: "tânăra fată", "mama", "narcisista", "prostituata", "îndrăgostita", "femeia mistică" etc. Este,
până astăzi, una dintre mizele cele mai puternice și mai ambițioase ale cărții: autoarea evită capcana
unei simple poziționări trans-sociale revendicative și diferențialiste a femeii, vizând în permanență o
emancipare transcendentă a sa, căutarea libertății proprii, a unei construcții autonome de sine
întemeiată pe libertatea umană. "Femeile nu trec niciodată mai departe de pretext", ele "fac
inventarul lumii fără a încerca să-i descopere sensul", subliniază ea în finalul cărții, pentru a distinge
adevărata miză transcendentă a luptei, înscrisă în contextul devenirii generale a subiectului.

Feminismul contemporan[modificare | modificare sursă]

Un simbol al feminismului contemporan

Diverse mișcări și denominații feministe revendică astăzi, mai cu seamă la nivel academic și civic-
instituțional, latura teoretică a doctrinei. Teoria feminista este extensia feminismului in domeniul
teoriei si filozofiei. Este constituita din lucrari dintr-o varietate de discipline, printre care antropologie,
sociologie, economie, studii de gen, critica literara, [1] [2] istoria artei, [3] psihoanaliza [4] si filozofie [5] [6].
Scopul teoriei feministe este intelegerea inegalitatii de gen si se concentreaza pe politica de gen,
relatii de putere si sexualitate. Pe langa productia unei critici a acestor relatii sociale si politice, o
mare parte din teoria feminista se concentreaza si asupra promovarii drepturilor si intereselor femeii.
Teme explorate in teoria feminista includ discriminare, stereotipizare, objectificare (in mod special
obiectificare sociala), opresiune si patriarhie. [7] [8]

Militante topless ale Femen

La nivel militantist, organizații precum Femen s-au aflat, de curând, în atenția mass-media prin

acțiunile lor reprezentând pop feminismul.
În România, studiile Mihaelei Miroiu și ale Laurei Grunberg sunt printre primele încercări de a
prezenta publicului ideile și problematica feminismului, însă curentul s-a dezvoltat semnificativ
începând cu precădere din jurul anului 1995. Lucrarea Lexicon feminist[9] a Mihaelei Miroiu și a Otiliei
Dragomir, dar și alte lucrări scrise de teoreticienele feminismului românesc explică concepte
fundamentale pentru curentul feminist, cum ar fi cele de: putere de gen, etici feministe, etica
grijii, etici ginocentrice, etici materne, empatie, putere simbolică, rol de gen, sociologie
feministă, sociologia genului, socializare de gen, stereotip de gen, stratificare de gen, studii de
gen, șovinism masculin și altele.