NORMALIZAREA RELAȚIILOR CU

GERMANIA
(1926-1929)
 Relațiile politico-diplomatice româno-germane au constat în principal din rezolvarea unor probleme

economico financiare, reacțiile Weimarului la statu-quo-ul est european și funcționare, a Micii Înțelegeri,

ca instrument de securitate, afirmarea pozițiilor Bucureștilor față de funcționarea axei Berlin-Moscova

bazată pe înțelegerea de la Rapallo. Astfel, în cea mai mare parte, acțiunile germane privitoare la

România erau formulate ca un nivel din politica estică a Republicii de la Weimar. Un interes aparte s-a

arătat țării noastre, și Balcanilor, în general, cu privire la sporirea influenței germane prin extinderea

economică, element de politică externă, care întărea securitatea frontierelor răsăritene ale Germaniei.
 Revenirea Germaniei în concertul de putere, evoluție marcată de Locarno (1925) și accederea în

Societatea Națiunilor (1926), a determinat intrarea Republicii de la Weimar în complexul de oportunități

al orientării externe românești. Pentru a încerca integrarea României în câmpul de putere, Germania a

încercat modelele alternative, contactând diverse personalități printre care prințul Carol și unul din

intimii acestuia, Agertoianu.

 Carol a fost vizitat la Paris de către un emisar german, profesorul Hartmann. Deși tendințele lui Carol

erau anglofile, ele puteau fi exploatate de Berlin prin eficientizarea politicii britanice.
 În martie 1927, după vizita prințului Wilhelm de Hohenzollern, fratele

regelui Ferdinand arată că relațiile cu Germania pot să se

îmbunătățească pe tărâm economic și politic prin renunțarea la ideea

de revanșă, chiar dacă Berlinul declară că este avocatul statelor mici la

Societățile Națiunilor. În notificarea pe care o făcea lui Stresemann, la

14 martie 1927, prințul german relata despre lunga întreținere cu I.C.

Brătianu, care a arătat importanța unei apropiere politice între

România și Germania dacă nu printr-o alianță, prin relații de prietenie

care sunt vitale pentru români.

 La Conferința Micii Înțelegeri de la Joachimov, în Cehoslovacia (13-15 mai 1927), abordarea comună a

statelor membre fusese circumscrisă ideii de a nu irita Italia, diplomații germani din București
transmiteau la Berlin că guvernul averescan era progerman, deoarece aproprierea de Mussolini eșuase.
Într-un raport al secretarului de Legație, Aurelian, se arată că factorii politici germani credeau că Roma
urmărește suprimarea Micii Înțelegeri și favorizarea apropierii iugoslavo-ungare.

 În contextul acțiunii politice a Bucureștilor pentru asigurarea securității frontierelor sale și neutralizării

conflictelor teritoriale cu URSS, Bulgaria și Ungaria, România avea nevoie de o apropiere economică și
politică față de Republica weimariană, prin eliminarea disputelor financiare însoțite de unele tensiuni
diplomatice și marea putere limitrofă zonei est-europene care putea fi cointeresată în materializarea
spiritului de la Locarno în Balcani.
 Comnen găsește, în 1928, o Germania integrată între marile puteri ale

Europei, cu un statut internațional modificat după Locarno și primirea în

Societățile Națiunilor. Germania era un stat ce se arată tot mai interesat,
economic și politic de zona sud-est europeană. La jumătatea lunii februarie,
diplomatul român luase deja ”pulsul” vieții politice din Germania, într-o
întâlnire cu „o înaltă personalitate politică”. Comnen discută despre situația
politică din Republica de la Weimar, marcată de neînțelegerile dintre
partidele ce alcătuiau coaliția guvernamentală, precum și despre șansele unei
înțelegeri româno-germane.

 Omul politic german îl avertiza pe diplomatul român că guvernul german era

pe punctul de a se destrăma, însă îl sfătuia pe Comnen să discute cu

Stresemann și Curtius, care cu siguranță aveau să-și mențină portofoliile și
în cabinetul viitor.
 Primul moment important la constituit întâlnirea cu președintele

Germaniei (18 februarie), prilejuită de înmânarea scrisorilor de acreditare.

Încercând să se facă cunoscut de Hindenburg, diplomatul român a făcut
efortul de a rosti discursul său în limba germană, cu toate că nu stăpânea
prea bine limba gazdelor sale. Cu acest prilej, Comnen a ținut să puncteze
faptul că mizele misiunii sale la Berlin erau „rezolvarea chestiunii
pendinte” și revenirea la relațiile tradiționale dintre cele două state, care
aveau rolul de a contribui la consolidarea păcii în Europa.

 Într-o telegramă expediată Ministerului Afacerilor Străine, în ziua de 27

martie 1928, Comnen era de părere că Stresemann “pare de perfectă bună

credință și dorința sa de a încheia un acord pare neîndoioasă”.
 În februarie 1929, Comnen urmărea cu interes modul în care evolua subscripția împrumutului românesc

pe piața germană. El transmitea la București că știrile erau îmbucurătoare, numai că băncile germane
primiseră ordin să nu dea informații prea optimiste deoarece guvernul german, aflat în plină campanie de
revizuire a Planului Dawes, nu dorea să ofere lumii o nouă mostră a prosperității Germaniei. Câteva zile
mai târziu pe 23 februarie 1929, ministrul României la Berlin obținea date noi referitoare la subscripția
publică a împrumutului pe piața germană. Comnen raporta președintelui Consiliului de Miniștri și
ministrului de Finanțe că subscripția publică a împrumuturilor pe piața germană.

 În prima zi a lunii iunie apărea un interviu al său în ziarul Argus. Un astfel de interviu, publicat pe prima

pagină a unui cotidian cu profil economic, nu era chiar un fapt obișnuit pentru un diplomat, cu toate că
ministrul României la Berlin colabora bine cu presa. Apariția interviului era un semn care arăta dorința
de cooperare economică a autorităților române și evidenția acțiunile legației de la Berlin în direcția
realizării acestui deziderat.
TELEGRAMA DIN 5 IUNIE 1928
 BIBLIOGRAFIE
 Buchet Constantin, România și Republica de la Weimar (1919-1933). Economie, diplomație și
geopolitică, Editura All Educational, București, 2001.
 Ciupercă Ioan, Benditer J., Relații Româno-Germane în perioada 1928-1932. Extras din Anuarul
Institutului de Istorie și Arheologie A.D. Xenopol, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Iași,
1971.
 Vițalaru Adrian, Nicolae Petrescu Comnen, diplomat, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași,
2014.