România ȋntre Franța şi Germania

“O insulă latină ȋntr-o mare slavă”, România a avut pe tot parcursul perioadei
interbelice relații de cooperare cu Franța. Nu numai latinitatea a unit aceste țări ci şi
modul lor de a trata problemele de politică externă.
Ȋn perioada interbelică, atât Franța cât şi România au optat pentru politica de
apărare a statu-quo-ului teritorial si a prevederilor Conferinței de la Paris (1919-
1920), care promovau pacea si ȋnțelegerea intre națiuni.
Apariția nazismului pe scena politică internațională a pus ȋn mare primejdie
ideile acestei conferințe.
Data fatidică de 30 ianuarie 1933 a reprezentat ȋnceputul dezastrului pentru
pacea europeană şi mondială. Ideea spațiului vital şi a drumului spre răsărit,
amenința siguranța tuturor statelor care se bucuraseră de prevederile Conferinței de
la Paris.
Cum ȋn genere ideile Franței si României mergeau spre acelaşi punct care
viza păstrarea stării de fapt şi a păcii, ȋntre cele doua țări au existat contacte
numeroase. Atât Franța cât şi România au protestat ȋmpotriva actului de la 7 martie
1936 care a dus la ocuparea zonei militarizate a Rhenaniei. Anglia şi Franța nu au
făcut decât să protesteze ȋmpotriva unui act care trebuia din start stăvilit.
Poziția evidentă de ostilitate a Germaniei a ȋngrijorat cercurile politice de la
Bucureşti care au inițiat contacte diplomatice ȋn vederea consolidării Tratatului
româno-francez din 10 iunie 1926. Convenția ȋncheiată ȋntre România şi Franța la 6
noiembrie 1936 a avut ȋnsă un caracter mai mult moral.
Nici tratativele dintre Mica Ȋnțelegere şi Franța purtate ȋn vederea ȋncheierii
unui tratat militar nu au atins rezultatul dorit.
Aşa numita “policy of appeasement” dusă de Anglia si Franța a continuat.
Cele doua puteri nu au adoptat o poziție energică nici față de actul alipirii Austriei.
Pretențiile naziste erau departe ȋnsă de a fi satisfacute. Mai mult la 29-30
septembrie, statele occidentale au semnat acordul de la Munchen care sacrifica o
parte a Cehoslovaciei. Deşi granițele rămase dupa cedarea regiunii sudete erau
garantate de către Anglia şi Franța, s-a ajuns ca la 15 martie 1939 Cehoslovacia să
fie invadată.
După Austria, un alt stat independent, membru al Societății Națiunilor, era
sacrificat.
Ȋn ciuda acestei politici de cedare promovate de Anglia şi Franța ȋn fața
tendințelor expansioniste ale Germaniei naziste, România a ramas fidelă alianțelor
tradiționale ȋn momentele foarte grele ȋn care siguranța statului era amenințată.
 Se ştia că Germania urmărea subordonarea economică a României şi ȋn
special obținerea petrolului românesc. Aflată sub presiune, România a semnat
primul acord economic româno-german din 23 martie 1939. Cu toate acestea
relațiile economice şi politice cu Franța au fost păstrate si la 31 martie acelaşi an s-a
semnat un tratat economic româno-francez care prevedea dublarea produselor
petroliere spre țara prietenă.
Garanțiile din 13 aprilie 1939 demonstrau interesul Parisului şi Londrei
pentru România. Din nou ȋnsă acestea nu au fost decât acte cu caracter moral, pur
formal.
Agresiunea nazistă nu putea fi ȋnsă stăvilită prin simple acte de intenție.
Lucrul acesta descuraja din ce in ca mai mult România. Atât din interior cât şi din
exterior, forțele naziste au acționat pentru subordonarea României şi intrarea ei in
sferele de influență germane.
Asasinarea lui Armand Calinescu la 21 septembrie 1939 a reprezentat pe
langă anihilarea stâlpului principal al regimului monarhiei autoritare a lui Carol al
II-lea, un câştig imens pentru Germania.
Invadarea Poloniei la 1 septembrie 1939 a găsit România pe deplin izolată.
Adoptarea poziției de neutralitate era pentru țara noastră singura poziție realistă.
Dar si după 6 septembrie 1939 România urmărea sa paşească, odata ce
momentul devenea prielnic, ȋn tabăra occidentală.
Victoriile naziste pe frontul de vest au descurajat ȋnsă total România care
aflată sub presiunea forțelor naziste a conştientizat ca relațiile tradiționale erau
acum de domeniul trecutului.
Izolată, România nu are alta variantă decât reorientarea politicii sale spre
Germania, fapt care s-a produs ȋncepand cu 28 mai 1940.
Prăbuşirea Franței (22 iunie 1940) a reprezentat intrarea totală a României ȋn
sfera de influență a Germaniei naziste.

Bibliografie:Campus,Eliza,,Mica Ȋnțelegere”,Bucureşti,Editura Stiințifică,

1968.

Carol al II-lea, Ȋn Zodia Satanei,Bucureşti,Editura Universitaria,

1994.

Talpeş,Ioan,,,Diplomație şi apărare”,Bucureşti,Editura Militară,

1974.