Tehnologia în Neolitic și Eneolitic

Identificarea tehnologiilor aplicate în domeniul metalurgiei aramei din neo-eneoliticul României,

în general, pentru fiecare categorie morfo-funcţională şi grupă morfo-tehnică stabilite şi, în
particular, pentru fiecare piesă studiată, a fost şi este în atenţia specialiştilor care au preocupări în
acest domeniu.

În literatura de specialitate se fac referinţe, în cele mai multe cazuri, la unele tehnologii de
elaborare a unor piese de aramă, însă majoritatea se bazează fie pe observaţiile libere (vizualizare
fără aparatură), fie, în cele mai fericite situaţii, pe studierea acestora la suprafaţă cu aparatură
tehnică modestă (lupa, microscopul binocular). Nu ne îndoim de faptul că multe procese
tehnologice de elaborare a unor piese de cupru pot fi luate în consideraţie în astfel de situaţii, mai
ales atunci când observaţiile de suprafaţă arată urme sigure de tehnici de lucru (ne referim în
special la: existenţa rugozităţilor de la turnare, bavurile rămase de la centrarea neatentă a
formelor, adânciturile de la forjare, modelarea unor margini prin tăiere, găurire etc.). Sunt însă
tehnologii care mai greu pot fi remarcate printr-o cercetare liberă (sudura, călirea, şlefuirea,
baterea tijei pe nicovale şănţuite, încălzirile intermediare la anumite temperaturi, în funcţie de
piesa aflată în lucru şi de adaosurile naturale din componenţa aramei etc.), pentru confirmarea
cărora sunt necesare analize metalografice.

În perioada neo-eneoliticului din România ,cu ajutorul aramei, s-au confecționat diferite arme
precum: dălți,cârlige de undiță,străpungătoare,topoare-ciocan,topoare-ciocan cu muchia
cilindrică,topoare cu două tăișuri dispuse în cruce,topoare plate,cuțite,pumnale,brățări,verigi și
inele,mărgele,pandative și ace.

Dălţile de cupru nu au fost analizate metalografic. Folosirea dălţilor de cupru în activităţile

casnice, productive, este documentată prin descoperirea de la Hârşova unde dalta respectivă,
alături de alte unelte, a fost întrebuinţată pentru obţinerea podoabelor în cuprinsul unui „atelier”
în care meşterul confecţiona brăţări din scoici Sponylus gaederopus. Utilizarea fie ca unealtă fie
ca armă a dălţii descoperite într-un mormânt, din cultura Gumelniţa, de la Curcani , este sigură,
având în vedere existenţa unor zgârieturi fine, oblice, aflate lângă tăiş, care pot fi interpretate ca
provenind de la folosirea ori ca unealtă ori ca armă; canturile piesei au fost „cioplite” spre
extremitatea proximală, după elaborare, cu scopul fixării dălţii la mâner; amplasarea piesei pe
antebraţul8 scheletului indică de asemenea că era folosită.
Cârligele de undiţă au fost confecţionate fie din sârmă de cupru cu secţiunea transversală
circulară (rotundă sau ovală , fie din bară de cupru cu secţiunea transversală rectangulară sau
romboidală . Pentru obţinerea acestor obiecte putem presupune prelucrarea sârmei sau a barei de
cupru prin batere şi ascuţirea extremităţii distale (capătului activ). Uneltele din această categorie
au fost folosite pentru pescuit, făcând parte din inventarul gospodăresc, fiind descoperite în
aşezări, unele în locuinţe , altele într-o groapă menajeră , sau în stratul de cultură al aşezărilor.

Străpungătoarele de cupru sau de metal (cele mai multe exemplare nu au fost analizate
spectral) se întâlnesc într-un număr mare în eneolitic şi în perioadele ulterioare. Tipologia acestor
piese care au avut în special funcţia de unelte este variată, iar pentru tehnicile de elaborare
dispunem, în cazul unora, de rezultate ale observaţiilor libere. Introduse cu partea proximală într-
un mâner de os (femure de pasăre, metatarsiene sau metacarpiene de ovicaprine), sau înfăşurate
la mâner cu un fir vegetal , sau cu mâner de lemn, străpungătoarele de acest tip erau folosite în
activităţile productive pentru perforare, ornamentare (os, lemn), dar nu poate fi exclus, în cazul
pieselor cu dimensiuni mari, să fi fost utilizate şi ca arme. Folosirea ca unelte în activităţile
casnice este documentată prin descoperirea unor străpungătoare în inventarul unor locuinţe .

Topoarele-ciocan , diverse din punct de vedere tipologic , au fost confecţionate în majoritatea

cazurilor prin turnarea aramei în tipare închise cu linie de separaţie (bivalve), cu rezervarea
găurii pentru coadă prin introducerea unui miez (cep) în interiorul formei. Folosirea ca unelte şi
arme a topoarelor-ciocan de tip Vidra este documentată atât prin condiţiile descoperirii
majorităţii lor în aşezări (Cucuteni, Izvoare, Lupeşti, Mărgineni, Reci, Teiu şi Vidra , în
cuprinsul unor locuinţe (Cucuteni, Reci), cât şi prin urmele de utilizare (Mărgineni; piesa are
ştirbituri pe tăiş şi o mică deformare la muchie). Întrebuinţarea ca arme a topoarelor de tip Vidra
este documentată de apartenenţa lor la inventarul funerar din morminte , sau de exemplarul găsit
lângă scheletul unui bărbat descoperit într-o locuinţă din aşezarea de la Hotnica .

Topoarele-ciocan cu muchia cilindrică au fost obţinute probabil prin turnare (nu dispunem de
analize metalografice), posibil într-un tipar închis cu miez în interior pentru rezervarea orificiului
pentru mâner. Descoperirea de topoare cu braţul-ciocan cilindric ca inventar funerar în morminte
din cuprinsul unor necropole demonstrează nu numai faptul că aceste piese erau folosite în
practici funerare şi aveau simbolul de arme, ci şi, în primul rând, că reprezentau însemne ale
statutului social deţinut de defunct..
Topoarele mixte, care fac trecerea de la topoarele-ciocan de tip Vidra la topoarele cu două
tăişuri dispuse în cruce de tip Ariuşd, au fost elaborate prin turnare. topoarele de formă mixtă de
la Drăguşeni şi Mugeni au fost descoperite în aşezări, primul într-o locuinţă. Piesa de la
Drăguşeni are două ştirbituri la tăiş de la utilizare şi prin forma sa poate fi considerată armă sau
semn distinctiv.

Topoarele cu două tăişuri dispuse în cruce (sau topoare-târnăcop) cuprind mai multe serii
tipologice, sunt cele mai numeroase (din categoria topoarelor) şi reflectă, prin modul în care au
fost produse, atât nivelul avansat al metalurgiei cuprului în eneolitic, cât şi experienţa
meşteşugarilor specializaţi în acest domeniu. Ca unelte pot fi apreciate topoarele-târnăcop cu
urme evidente de utilizare, transformate în ciocane sau după ruperea unui braţ sau prin
deformarea tăişurilor . În general, la topoarele de tip Jászladány există urme de la folosirea lor ca
unelte, la unul sau ambele tăişuri, care constau din ştirbituri (mai mult sau mai puţin evidente),
turtiri şi deformări parţiale, rupturi la un colţ sau în întregime, îndoituri; de asemenea, se
întâlnesc exemplare cu fisuri în întregime sau parţiale pe o latură (cant) la gaura pentru coadă,
rupturi şi îndoituri la tubul pentru fixare, rupturi parţiale sau aproape în întregime ale unuia din
braţe, fragmentarea aproximativ în două jumătăţi de la gaura pentru coadă.

Topoarele plate cu variantele stabilite au fost, parţial, analizate metalografic. Un exemplar de

la Comăneşti, după noi varianta Cucuteni, presupune, potrivit studiului metalografic,
confecţionarea sa prin forjare la rece (prezenţa grăunţelor poligonale maclate, care exclud, în
mod firesc, elaborarea prin topire şi deformarea structurii sale interne). topoarele plate din
varianta Gumelniţa nu au urme evidente de folosire, unele au fost descoperite în aşezări, într-o
locuinţă , sau în zona aşezării , şi au fost întrebuinţate ca unelte.

Cuţitele nu au fost investigate metalografic. Se poate deduce, la simpla vedere, că au fost

confecţionate prin forjarea unei bare sau plăci de cupru, modelându-se lama şi capătul îngust
care se fixa în mâner, tăişul fiind obţinut fie prin batere, fie prin ascuțire. descoperirea unor lame
de cuţit în condiţii stratigrafice studiate precis asigură datarea lor în etapele Gumelniţa , în etapa
Cernavoda , în etapa Cucuteni şi în cultura Sălcuţa .

Pumnalele au fost elaborate prin tehnici similare cu cele ale cuţitelor. În plus constatăm la unele
piese orificii pentru nit, la capătul destinat fixării la mâner. Observaţii de suprafaţă (cercetarea la
stereomicroscop) au fost efectuate pentru pumnalul de la Hăneşti , inclus în tipul Cucuteni . S-a
remarcat faptul că cele trei găuri pentru nituri la mâner au fost făcute cu un instrument cu
secţiunea rectangulară, lucru vizibil la un orificiu care păstrează o formă aproximativ
romboidală, celelalte găuri fiind ovale, realizate prin răsucirea uneltei de lucru. Orificiul din
dreapta lamei a fost făcut dinspre o latură a pumnalului, marginile fiind finisate prin baterea
proeminenţelor rezultate, celelalte două găuri obţinându-se din sens opus.

Brăţările au fost confecţionate în general prin forjare, la care se adaugă operaţiuni de îndoire,
răsucire, tăiere, ascuţire, şlefuire, călire, decălire. brăţările mari erau purtate la mână de maturi,
aşa cum o demonstrează unele descoperiri cu astfel de piese, ca inventar funerar în morminte din
eneolitic , iar cele mici erau pentru copii.

Verigile şi inelele sunt confecţionate fie din sârmă lucrată prin forjare (nu dispunem de analize
tehnice) pentru modelarea formei firului (circulară, rotundă, ovală, romboidală), fie din tablă
forjată. In general, verigile fac parte din categoria podoabelor; piesele de la Brad aveau probabil
rolul de a fixa capătul şiragului cu mărgele care se purta la gât, altele au servit probabil şi ca
inele de buclă .

Mărgelele, cu tipurile caracteristice , sunt lucrate din tablă forjată. Pentru exemplarele tubulare
şi inelare din depozitul de la Brad este menţionată tehnica de prelucrare prin ciocănirea tablei de
cupru pe un suport, în vederea curbării în cilindru şi probabil prin tăiere din acesta se obţinea
fiecare exemplar. Sub forma unor şiraguri sau coliere, mărgelele de cupru erau purtate la gât, aşa
cum demonstrează descoperirea lor, ca inventar funerar, în morminte de copii şi de maturi.

Pandantivele / amulete antropomorfe cu discul plin au fost elaborate din tablă de cupru şi
prelucrate prin tehnici mecanice de forjare, tăiere, perforare, şlefuire şi ornamentare prin metoda
„au repoussé”. este semnificativ faptul că discul de cupru din depozitul de la Hăbăşeşti
(reprezintă, aşa cum a constatat Hortensia Dumitrescu, o deviere abstractă a tipului de discuri cu
reprezentare antropomorfă şi are o semnificaţie simbolică. Un pandantiv / amuletă cu discul
oval, din depozitul de la Cărbuna, are un decor format din trei puncte în relief, aşezate simetric,
în triunghi, în partea Metalurgia aramei în neo-eneoliticul României centrală a plăcii şi, în opinia
lui Valentin Dergačev, ar imita ochii şi gura, iar piesa ar reprezenta o faţă antropomorfă .

Acele de cupru, cu grupele tipologice stabilite , au fost confecţionate în general prin aceleaşi
tehnici de elaborare determinate la străpungătoare. Acele sunt lucrate ori din sârmă de cupru
(forjată pentru obţinerea formei circulare, rotunde, ovale, rectangulare), ori sunt din bară de
cupru. Au un capăt sau ambele ascuţite fie prin batere, fie prin şlefuire. acele de cupru sunt, parte
dintre ele, unelte folosite în activităţi gospodăreşti (acele simple, acele cu ambele capete ascuţite,
acele cu capul rulat şi acele cu buclă), găsite în aşezări (în nivelul de cultură, în locuinţe), unele
dintre ele fiind probabil fixate în mânere de os.

BIBLIOGRAFIE

MAREȘ IOAN, METALURGIA ARAMEI ÎN NEO-ENEOLITICUL ROMÂNIEI,

EDITURA BUCOVINA ISTORICĂ, SUCEAVA, 2002