ROLUL LEMNULUI ÎN ISTORIA CIVILIZAȚIEI UMANE

LICEUL TEHNOLOGIC „CONSTANTIN BRÂNCUȘI”, PITEȘTI

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR: COLCEA DANIELA

Lemnul în natură este materia primă esențială, care l-a ajutat pe om din vremuri
imemorabile să supraviețuiască, oferindui posibilitatea de a-și construi adăposturi, confecționa
unelte si obiecte necesare. Din motivul că lemnul nu rezistă la umezeală și arșiță, obiectele făcute
din lemn au dispărut fără a lasa urme și mărturii evidente despre istoria valorificării lui.
Unele descoperiri arheologice atestă amprente ale obiectelor din lemn pe teritoriul
din sud-estul Europei lucrate cu circa VII milenii in urmă.
Au fost găsite rămășițe a locuințelor din lemn, forme de paturi, mese, mijloace de
transport cu două roți, luntre scobite in trunchi de copac, unelte pentru prelucrarea lemnului.
Xengon, Ovidiu amintesc înscrierile lor despre diferite obiecte de lemn la geto-daci.
Prelucrarea lemnului a continuat să rămână o îndeletnicire de bază a bărbaților pe
parcursul tuturor anotimpurilor. Terminologia multor obiecte din lemn mărturisesc convingător
despre vechimea meseriei prelucrărilor lemnului. Uneltele de fier pentru prelucrarea lemnului
găsite de arheologi, de notă faptul că din evul mediu timpuriu în branșa meșterilor lemnari a
existat diferite specializări. Aceștia erau: strungari, dulgheri, rotari, gutnari, tâmplari, podari,
albieri, cruceri, blidari, spătari, cărturari, fursari, lingurari etc.
Înaintașii noștrii erau preocupați și de valorificarea artistică a lemnului, fapt
demonstrat de dezvoltarea ornamentării populare, utilizarea continuă a motivelor geometrice
(rombul, cercul,linii văluroase, frânte sau curbe , zimți, motivul șarpelui, rozete, stele etc.).
Categorii de lemn și înșușirile lor
Cele mai fregvent specii utilizate erau: salcâmul, frasinul, stejarul, cornul, nucul,
gorunul, cireșul, bradul, pinul.
Cunoștințele despre calitățile lemnului se transmiteau urmașilor. Se știa că gorunul-
specie a stejarului, rezistent la umezeala, elastic ca structura lemnului se folosește la
confecționarea doagelor. Fagul care este un lemn tare, era folosit ca material de construcție,
pentru unelte, mobilă etc. Carpenul, cu toate că este lemn tare și dens, putrezejte repede, se
prelucreaza greu, se utilizează la confecționarea uneltelor de lucru. Frasinul era bun pentru
butucii de la roată, loitre, inimi de car, doage. Cornul este un lemn tare care servea la prelucrarea
obiectelor tari, dinților de spată, cuielor etc. Cele mai frumoase piese de mobilier se confecționau
din lemnul de nuc, iar din cireș-cele mai ușoare ploști pentru băutură, linguri, lemnul de paltin-
servea pentru obiecte mici, instrumente muzicale etc.
Copacii se tăiau toamna sau iarna, după căderea frunzelor, se decojau, lăsându-se
vârfuri cu frunze ca să extragă seva din tulpina copacului. Tăierea copacilor cuprinde un șir de
operații: tăierea, curățirea de crengi, cojirea, uscarea, prelucrarea. După tăierea copacilor pentru a
putea lucra din ele anumite obiecte, lemnarii aveau grijă să usuce lemnul și să prevină apariția
cariilor. Pentru aceasta se foloseau un șir de metode: pentru anumite scopuri lemnul se decoja, se
trecea prin foc “pârjolindu-l”, alte ori îl uscau în trecrea prin foc și-l afumau de la 0,5 un an de
zile sau îl uscau în aer liber ferit de soare până la 3 ani.
Pentru confecționarea detaliilor mijloacelor de transport, roti, butuci-lemnul se ținea
câteva luni în gropi umplute cu gunoi de la vite.
Din necesitățile de obiecte casnice ale populației și din bogăția pădurilor pe teritoriul
nostru, pe parcursul timpului, lemnarii s-au specializat în confecționarea diverselor articole.
Termenul “lemnar” este un nume genetic. Lemnarii se ocupau de construcția caselor și în funcție
de obiectele confecționate s-au desprins un șir de meșteri specializați în împodobirea casei,
confecționarea mobilierului țărănesc, ustensilelor și uneltelor de lucru, vaselor și acesoriilor de
bucătărie, mijloacelor de transport terestru și acvatic, etc.
Uneltele meșterilor lemnari
Încă din vechime au fost create și utilizate un șir de unelte, care se foloseau în funcție
de tehnica de confecționare a obiectului.
Până la apariția în secolul al XIX-lea a fabricilor și mașinilor cu aburi de tăierea
lemnului, uneltele de tăiere și prelucrare a lemnului, au fost confecționate manual și prezentau:
topoare de diferite mărimi, de tăiat și despicat, securi de diferite lățimi, ferăstraie de mână cu
pânză lunga și două mânere, suporturi pe care se așează lemnul în timpul lucrului-“capra”,
compas, sfredelul, priboiul, tesla, cioplitorul, rindeaua, gealăul, dălți, ciocanul, maiul de lemn
etc.
În dependența de funcțiile și operațiile executate de uneltele menționate, practic în
fiecare grupa existau mai multe varietăți, de exemplu barda de bătut dranița, barda cu coasă
lungă, barda lată, barda de fetruit, bărdoaie, bardă mică etc.
Obiecte de lemn produse de meșteșugarii lemnari
Obiectele de lemn produse de meșteșugarii lemnari se pot grupa în patru mari
categorii:
1. Elemente constructive de lemn ale locuințelor umane (poduri ale caselor, căpriori,
chinci, grinzi, verandă, foișor sau tindă, balcon, fruntoane, dantele și stâlpi decorativi, uși și
ferestre decorative, acoperișul de șindrilă, coloane, etc.);
2. Garduri și porți de lemn (din nuiele, din țăruș, din lăyuri, din bețe), porți mari,
porți mici, portiță, porți acoperite, porți înfundate;
3. Elemente de lemn la construcția fântânilor: frontonul fântânii, ciuturi la fântână,
strejele fântânii, zidurile (gardul de la fântână, acoperișul fântânii, scaunul de la fântână, obiecte
de cult etc.) ;
4. Mobilier țărănesc:
a) lada pentru păstrarea îmbrăcămintei, lada pentru pânzeturi, lăzi de zestre în care se
păstrau cele mai bune haine ale fetei și țesăturile de zestre. Lăzile de zestre se înfrumusețau prin
cioplire, scobire, vopsire având diferite motive ornamentale simbolice;
b) paturi și lavițe folosite pentru odihnă și somn;
 c) mese joase-rotunde, mese înalte cu tăblie dreptunghiulară sau rotundă, mese cu
dulăpior;
d) scaune, bănci cu spetează, obloane, culmi de haine, taburete, cuiere de haine,
grinzi, polițe, blidare de perete, colțar, dulăpior etc.
e) leagăne pentru copii suspendate, leagăne așezate pe podea, albie scobită în trunchi
de copac, leagăne portative pentru a purta copilul în spate. Leagănele portative sunt ușoare și
frumos decorate;
f) categorii de obiecte necesare în casă, în gospodărie etc. Obiecte de păstrat produse
alimentare, de pregătirea bucatelor ( funduri, piulițe, toporiști etc.) spete de țesut, verigi de la
războiul de țesut, linguri, blide, albii, fuse de tors, furci de tors, roata de tors, strachini de lemn,
banițe, sit, piese de măsurare;
g) instrumente muzicale din lemn: tilingi, chitele, flaut, clarinete, buciume, cimpoi
etc.
h) unelte agricole: furci de fân, greble, cozi pentru diverse unelte etc.
i) obiecte ale dogarilor, care se divizau în butnari sau dogari, vasari sau ciuborari,
care se confecționau un șir de instrumente de lucru pentru fabricarea butoaielor, putinelor,
vaselor de băut, donițelor, cofelor, ciuturelor, găleților, tocitoarelor, ciuberelor, etc.
j) piese legate de mijloacele sau vehiculele tradiționale de transport, executate de
meșterii rotari ( roți, leuce, obezi, butuci, spițe, coșuri de căruțe, bici, etc.)

Bibliografie
1. Arh. Florin Ionescu, Ing. Valentin Năstase, 1970, Proiectarea mobilei și
arhitectura interioarelor, Ed. Didactică și pedagogică;
2. Maria Pentilescu, Elvira Georgescu, 2004, Fabricarea produselor din lemn, Ed
economică Preuniversitaria;
3. Traducere din limba engleză Dacian Velimirovici, 2007, Prelucrarea lemnului o
pasiune pentru acasă, Ed. Aquila.