INSTRUMENTE TRADIŢIONALE ROMÂNEŞTI

●
Folclorul românesc folosește din cele mai vechi timpuri instrumente tradiționale care
fac parte din cultura muzicală naivă, observându-se o împărțire a întregului teritoriul
al României în diferite zone folclorice.
●
Acestea din urmă se evidențiază și prin utilizarea unor instrumente muzicale diferite
de la zonă la zonă,în funcţie de regiuni, văi, râuri importante, chiar sate sau
comune, evidenţiindu-se, astfel, multitudinea de tradiţii care, se disting între ele într-
un mod atât de pitoresc şi diversificat.
●
Începutul muzicii populare este chiar de la începutul civilizaţiei omului, acesta
transmiţând, sub formă de cânt, mesaje semenilor.
●
Instrumentele muzicale aerofone au fost folosite din cele mai vechi timpuri, utilizate
chiar şi de către păstori.
Instrumentele aerofone(fluierul, buciumul, naiul, ocarina, cimpoiul)

●
Fluierul este obiectul de suflat al păstorului şi este posibil ●
FLAUT
să fi stat la baza tuturor instrumentelor tradiţionale de
suflat, fiind menţionat din cele mai vechi timpuri în cultura
tuturor popoarelor.
●
Este foarte răspândit în mediul tradițional, variind ca
dimensiune și modalitate de fabricare.
●
Este confecţionat din lemn de soc, prun, cireş, vişin,
salcâm, nuc sau stejar.
●
Sunetul se obţine prin astuparea completă, aproape
completă sau deschiderea orificiilor laterale cu degetele,
aerul vibrând astfel în tub.
●
Există două categorii de fluiere: cu dop (cavalul, flautul,
piculina, naiul, cimpoiul, ocarina) și fără dop (tilinca, fluierul
moldovenesc, fluierul dobrogean, cavalul bulgăresc).
Cavalul este un fluier cu tubul cilindric din lemn de paltin
sau de alun.
●
Buciumul este un instrument muzical popular cu
tradiție în lumea românească, așa cum o
menționează, de altfel, o serie de cronicari, și era
folosit de păstori în munți.
●
Cuvântul provine din latinescul buccinum și însemna
corn îndoit.
●
Este considerat un adevărat simbol al Ţării Moţilor şi
face parte din moştenirea culturală a poporului
român.
●
Se utiliza în special pentru , semnalarea invaziilor
străine. pentru comunicarea diferitelor mesaje, dar și
pentru călăuzirea oilor și a câinilor. În unele regiuni
era folosit și la înmormântări.
●
Tubul are între 1,3 și 3 metri lungime, confecționat din
lemn de brad, paltin, frasin, tei, alun sau metal.
●
Naiul este cunoscut şi folosit de lăutari încă din secolul al XIII-
lea,fiind un stravechi instrument muzical.
●
Este constituit din reunirea ușor curbată a mai multor tuburi (în jur
de 20) de trestie, soc sau alte esenţe, având diferite dimensiuni.
Aceste tuburi sunt închise la partea inferioară prin dopuri de ceară
și sunt deschise în partea superioară, pe unde naistul introduce
aerul, emiţând astfel sunetul.
●
Confecționat din mănunchiuri de fluiere, naiul are diferite
denumiri:
●
fluierar;
●
fluierici;
●
șuieraș;
●
muscal.
●
Ocarina confecționată din ceramică, metal sau
lemn, ocarina are forma unui ou mai mare și puțin
alungit, la un capăt existând un loc prin care se
suflă, iar pe corpul ei mai multe găuri pe care
cântărețul le închide cu ajutorul degetelor, ca la
fluier.
●
Este confecţionată din piatră sau lut şi are forme şi
dimensiuni diferite. După prelucrarea lutului şi după
uscare este arsă într-un cuptor pentru ceramică.
●
Astăzi, este întâlnită la lăutarii populari, iar în ultimul
timp apare chiar şi în orchestrele profesioniştilor.
Instrumentele membranofone (toba mică, daireaua, toba mare,
darabana, darabuca, buhaiul)
●
Buhaiul este un instrument membranofon acţionat
prin frecare, prin intermediul unei şuviţe de păr din
coada unui cal.
●
La una din marginile corpului (cea cu diametrul mic)
este aplicată o piele bine întinsă (de obicei de capră)
cu rol de membrană. În centrul acesteia este fixată
şuviţa de păr, care atârnă liber la celălalt capăt. Prin
frecarea şuviţei (după modelul mulsului) membrana din
piele este pusă în vibraţie. Vibraţia membranei este
controlată parţial de executant prin modul în care este
făcută frecarea şuviţei cu mâna.
●
Instrumentul produce un zgomot înfundat. În cazul în
care buhaiul este mânuit cu pricepere de executanţi, el
imită destul de bine mugetul bovinelor.
●
Buhaiul este principalul instrument sonor folosit de
colindători, în cadrul obiceiurilor de iarnă cu substrat
agrar, legate de Anul Nou.
Instrumentele cordofone (țitera, chitara, cobza, țambalul, vioara, viola,
violoncelul, contrabasul)
●
Cetera (Ţitera) – un instrument tradiţional, arhaic, întâlnit în
Maramureş, alcătuit dintr-o cutie de rezonanţă pe care sunt
întinse patru coarde de metal puse în vibraţie prin atingerea cu o
lamă de os sau metal.
●
Înzestrată cu un sunet moale, plăcut ţitera se foloseşte la
interpretarea pieselor solo, cât şi în îmbinare cu alte instrumente.
●
Denumirea aminteşte de sistru, varietate a lirei în Grecia Antică.
Sistru este un instrument muzical la vechii egipteni, alcătuit dintr-o
lamă metalică curbată , cu capetele unite, prevăzute cu un mâner
și având, de-a curmezișul curburii, bare metalice mobile care, prin
atingere sau lovire cu o vergea de fier, produceau sunete.
●
Interpreţii situându-se unul în faţa altuia formează un duet original
în care fiecare îţi susţine melodia sa. Varietatea ţiterelor constă
din corp şi două gâturi.
●
Cobza este un instrument cordofon tradiţional, acţionat
prin ciupire.Este cunoscută pe teritoriul românesc încă din
secolul al XVI-lea, în Moldova, Muntenia și sudul
Transilvaniei.
●
Ea apare şi pe frescele unor biserici şi mănăstiri cum ar fi:
Voroneţ, Suceviţa, Horezu.
●
Instrument cu rol principal de acompaniament, cobza a
dispărut treptat din practica muzicii tradiţionale, încă din
perioada interbelică a secolului trecut. În momentul de
faţă mai există doar câţiva interpreţi tradiţionali care cântă
la cobză. Aceştia activează în cadrul unor ansambluri
folclorice.
●
Este un instrument lăutăresc de acompaniament care se
compune dintr-o cutie de rezonanţă de forma unei
jumătăţi de pară, din lemn de nuc sau paltin, numită
„bărdan” şi un gât scurt şi larg din lemn tare.
●
Ţambalul românesc este un instrument cordofon
acţionat prin lovire cu ajutorul a două baghete
(„ciocănaşe”) din lemn, care sunt învelite la capăt cu
un material textil.
●
El a fost folosit în spaţiul „Vechiului Regat” (în special
în Muntenia) până în perioada interbelică, după care
utilizarea sa a fost tot mai restrânsă. Consemnările
muzicale îl pomenesc ca fiind întâlnit pe teritoriul
românesc încă din a doua jumătate a secolului al
XVIII-lea , dar prezenţa lui pe aceste locuri este mult
mai veche.
●
Spre deosebire de modelul ţambalului „unguresc”, la
români, instrumentul este de format mic (are o
lungime de 85 de centimetri).
●
La cântat, ţambalul românesc este ţinut de interpret
în zona abdomenului, fiind agăţat de gât cu o curea.
Instrumentele idiofone (clopot, drâmba, zurgălăi, pinteni, botul caprei,
toaca)
●
Capul caprei este confectionat din lemn de mesteacan cioplit
in forma cea mai apropiata de reprezentarea naturala, partea de
jos a botului fiind lucrata intr-un lemn aparte prins cu un cui,
astfel incat tragandu-se de sfoara cu care este prins, botul
caprei sa poata clampani.
●
In partea de sus a capului se fixeaza coarnele (capriori), alteori
simple imitatii de lemn, capul fiind apoi completat cu urechi, ochi
de margele, tinte de alama, totul pentru a reda veridic simbolul
pe care il reprezinta. Capul astfel construit se fixeaza intr-un
suport alcatuit dintr-un bat de lungime variabila in functie de
inaltimea interpretului.
●
Corpul caprei este format dintr-un laicer, lasandu-se loc liber
pentru ca interpretul sa poata vedea actiunea pentru a se putea
integra jocului.
●
Impodobirea caprei nu are ingradiri, facandu-se in functie de
fantezia si personalitatea fiecarui interpret. Laicerul va fi
impodobit cu fragmente de oglinzi, coarne cu canafi de lana
colorata, beteala, clopotei.
●
Instrumentele muzicale idiofone sunt cele care sună prin natura lor, adică au la bază
elemente naturale, suficient de elastice pentru a vibra prin ciupire, lovire, frecare.
●
Iată, frunza verde este şi biomasă şi un instrument popular neobişnuit, poate cel mai
vechi dintre ele, care, când sufli peste ea, începe să vibreze.Este un instrument
delicat şi… pretenţios.
●
În zona Deltei se cântă la solz de peşte.
●
Un pseudo instrument popular, cu o arie de răspândire foarte mare este şi drâmba.
În Europa, acest instrument popular a fost semnalat din secolul al XIV-lea. Are formă
de potcoavă şi este alcătuit dintr-un arc de fier, prevăzut cu o lamă mobilă elastică,
de oţel, şi care, fiind proptit de dinţi şi făcând să vibreze lama cu degetul, produce un
sunet slab, monoton, modulat prin mişcarea buzelor. Drâmba este folosită mai mult
de fete, în vreme de iarnă, la şezători.
SURSE
●
https://identitatea.ro/instrumente-populare-romanesti/
●
https://blog.mcmusic.ro/2020/03/10/instrumentele-muzicale-romanesti-si-
dragostea-pentru-traditii-elemente-ale-identitatii-romanilor/
https://www.voci.ro/instrumente-populare-romanesti/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Instrument_muzical